1 Punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un Mare Preot care S-a aşezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri,

Punctul ce mai însemnat. [Suma, KJV]. Gr. kephalaion, ideea principală, rezumatul, esenţa problemei. Autorul scoate în evidenţă ideea principală a ceea ce fusese spus până acum.

Un Mare Preot. [Un astfel de Mare Preot, KJV]. Hristos nu este un mare preot obişnuit, ca aceia din preoţia aaronică. Ei slujeau pe pământ (v. 4); El slujeşte la tronul lui Dumnezeu.

La dreapta. Vezi cap. 1,3.

2 ca slujitor al Locului Preasfânt şi al adevăratului Cort, care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul.

Slujitor. Gr. leitourgos, slujitor, deservent (compară cu Romani 13,6; Filipeni 2,25; Evrei 1,7).

Al locului prea Sfânt. [Al sanctuarului, KJV]. Gr. ta hagia, literal, cele sfinte, [locurile] sfinte. Femininul hai hagiai este cât se poate de necorespunzător aici (vezi cap. 9,2). Învăţaţii susţin în majoritate că în versiunea greacă aici este un neutru plural. Există diferite opinii cu privire la forţa şi funcţia pluralului în cazul acesta. Unii cred că pluralul reprezintă două încăperi ale sanctuarului ceresc, corespunzând celor două încăperi din cel pământesc. Alţii cred că aici este un plural intensiv, denotând doar concentrarea obiectelor sfinte în sanctuar. Incertitudinea provine din faptul că în cap. 9,2.3 dovezile textuale favorizează o forma de plural pentru termenul grecesc care descrie a doua încăpere (vezi comentariul de acolo). În vederea acestui lucru, faptul că ta hagia este o formă de plural, nu dovedeşte în mod necesar că sunt două încăperi în sanctuarul ceresc. Totuşi, că lucrarea lui Hristos în sanctuarul ceresc e săvârşită în nouă încăperi sau două mari despărţituri, este evident dintr-o comparaţie a celui pământesc cu cel ceresc, deoarece cel

pământesc era după chipul adevăratului locaş (cap. 9,24, RSV) din cer. Vezi şi Exodul 25,9; Daniel 8,14; Nota Suplimentară de la Evrei 10. Şi al. Mai degrabă adică al. Adevăratului. Gr. alethinos, autentic, real. Sanctuarul pământesc era numai o reprezentare a celui ceresc. Cort. [Tabernacol, KJV]. Gr. skene, cort. Terminologia sanctuarului pământesc este folosită pentru cel ceresc.

Ridicat. Este o figură de stil, folosită aici deoarece sanctuarul este descris ca un tabernacol sau cort. Nu trebuie să ne închipuim că în cer este un cort propru-zis, ridicat de Dumnezeu. Compară cu Exodul 33,7.

Ideea sanctuarului ceresc nu era nouă pentru iudei, aşa cum reiese din următorul citat din literatura lor cam de prin secolul I î.Hr.: Îngerul mi-a deschis porţile cerului şi am văzut sfântul templu şi pe un tron de slavă pe Cel Prea Înalt (Testament of Levi 5, 1; R. H. Charles, The Apocrypha and Pseudepigrapha of the Old Testament, vol. 2, p. 307); Tu ai dat poruncă să se zidească un sanctuar în muntele Tău cel sfânt. Şi un altar în cetatea locuinţei Tale. O copie a sfântului tabernacol pe care Tu l-ai pregătit mai de la început (Wisdom of Solomon 9:8; ibid., p. 549).

3 Orice mare preot este pus să aducă lui Dumnezeu daruri şi jertfe. De aceea era de trebuinţă ca şi celălalt Mare Preot să aibă ceva de adus.

Este pus să aducă. [Este rânduit să aducă, KJV]. Lucrarea preoţilor din tabernacol consta mai ales în aducerea de daruri şi jertfe. Ei erau numiţi pentru aceasta. Dimineaţa şi seara ei aduceau jertfe pentru popor, iau în cursul zilei aduceau jertfe pentru persoane.

Ceva de adus. Compară cu cap. 5,1; 9,25.

4 Dacă ar fi pe pământ, nici n-ar mai fi preot, fiindcă sunt cei ce aduc darurile după Lege.

Dacă ar fi pe pământ. Autorul se referă la timpul scrierii, când templul de la Ierusalim încă era în picioare (vezi introducerea la această epistolă).

N-ar mai fi preot. Regulile preoţiei levitice erau puse în aplicare cu stricteţe, iar dacă Hristos ar fi fost pe pământ, El nu ar fi putut să Se califice în această slujbă. Numai cei din seminţia lui Levi putea fi aleşi, iar Hristos aparţinea seminţiei lui Iuda. Preoţia lui era independentă şi cerească, după rânduiala lui Melhisedec.

Cei ce aduc darurile. [Preoţii care jertfesc, KJV]. Afirmaţia aceasta este un argument în favoarea datării scrierii înainte de distrugerea Ierusalimului şi a Templului, în anul 70 d.Hr. (vezi introducerea la epistolă).

După Lege. Adică după sistemul de legi instituit la Sinai.

5 Ei fac o slujbă, care este chipul şi umbra lucrurilor cereşti, după poruncile primite de Moise de la Dumnezeu, când avea să facă Cortul: „Ia seama”, i s-a zis, „să faci totul după chipul care ţi-a fost arătat pe munte.”

Chipul. [Exemplu, KJV]. Gr. hupodeigma, copie, imitaţie, schiţă, trasare, reprezentare. Totuşi, este necesar să se reţină că o copie pământească nu poate să reprezinte deplin, în toate detaliile, un original ceresc. De pildă, diferitele jertfe pentru păcat care erau aduse fără sfârşit în sanctuarul pământesc şi-au avut împlinirea în sacrificiul unic al lui Hristos.

Umbra. Sau prefigurarea. Este posibil să înţelegem sintagma chipul şi umbra ca o figură de stil, însemnând un exemplu imperfect. I-a zis. [L-a sfătuit, KJV]. Gr. chrematizo, a da o descoperire, agentul fiind Dumnezeu. Să faci totul. [Să faci toate lucrurile, KJV]. Vezi Exodul 25,40; Numeri 8,4; Faptele Apostolilor 7,44.

6 Dar, acum, Hristos a căpătat o slujbă cu atât mai înaltă cu cât legământul al cărui mijlocitor este El, e mai bun, căci este aşezat pe făgăduinţe mai bune.

O slujbă cu atât mai înaltă. Cu versetul acesta autorul îşi începe pasajul în care vorbeşte despre Hristos ca mijlocitor al unui legământ mai bun. Superioritatea lucrării lui Hristos este demonstrată aici de faptul că El este mijlocitorul unui legământ mai bun, aşezat pe făgăduinţe mai bune.

Mijlocitor. Gr. mesites, arbitru, mediator, cineva care mijloceşte între două părţi pentru a înlătura un dezacord sau pentru a atinge o ţintă comună (vezi Galateni 3,19). Cuvântul acesta apare de şase ori în Noul Testament, dintre care de patru ori cu referire la Hristos. Hristos este mijlocitor între Dumnezeu şi om (1 Timotei 2,5). Ca Dumnezeu, El Îl înţelege pe Dumnezeu şi poate vorbi pentru El. Ca om, El îl înţelege pe om şi poate pleda cu îndurare pentru el înaintea Tatălui.

Legământului. Gr. diatheke (vezi cap. 7,22).

Mai bun. Superioritatea este discutată în v. 8–12.

Făgăduinţe mai bune. Vezi v. 10–12.

7 În adevăr, dacă legământul dintâi ar fi fost fără cusur, n-ar mai fi fost vorba să fie înlocuit cu un al doilea.

Legământul dintâi. Prin cuvintele acestea autorul se referă la sistemul din timpurile Vechiului Testament, care a început să funcţioneze la Sinai şi care cuprindea şi preoţia levitică. În ce priveşte legătura acestui sistem cu legământul făcut la Sinai, vezi Ezechiel 16,60. În ce priveşte înţelesul cuvântului legământ (diatheke), vezi Evrei 7,22. Sistemul acesta, cu legile sale, a luat sfârşit atunci când Isus a devenit Mare Preot după rânduiala lui Melhisedec (vezi cap. 7,12.18.19).

Fără cusur. Reiese de aici că avea defecte. Totuşi, defectul nu era la legământul propriu-zis, ci la oamenii care l-au aplicat (vezi Ezechiel 16,60; Efeseni 2,15). Prin sine legea nu făcea nimic desăvârşit (vezi Evrei 7,22), dar folosită corect, le-ar fi atras atenţia la Mântuitorul şi la salvarea oferită de El. Apelurile repetate ale profeţilor, ca oamenii să accepte prevederile legământ veşnic, s-au soldat cu un continuu eşec.

Cu un al doilea. Adică cel nou (vezi v. 8).

8 Căci, ca o mustrare a zis Dumnezeu lui Israel: „Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou;

Ca o mustrare. [Găsindu-i vinovaţi, KJV]. Prima parte a versetului poate fi tradusă: găsindu-i cusur, El le-a spus, dar aceasta traducere nu este naturală şi nu prea a fost acceptată. Slăbiciunea primului legământ nu era în legământul însuşi, şi nici la Dumnezeu. Vina era la oameni (vezi Evrei 8,7; compară cu Romani 9,30 - 10, 3; Evrei 3,18 - 4, 2).

Vin zile. Versetele 8–12 sunt un citat din Ieremia 31,31–34, mai mult din LXX decât din ebraică, deşi diferenţele sunt mici. Vezi şi comentariul la acest verset din Ieremia. În cadrul lor original cuvintele acestea constituie o precizare a ceea ce Dumnezeu era dispus să facă pentru Israel şi Iuda, dacă poporul ar fi învăţat lecţiile din captivitatea în care era gata să intre şi s-ar fi întors cu adevărat la Dumnezeu. După Sinai El încercase continuu să-i aducă pe israeliţi la o experienţă spirituală mai înaltă, aşa cum apare în noul legământ, dar ei au refuzat cu încăpăţânare să treacă dincolo de concepţiile lor înguste cu privire la adevărata religie. Se agăţau de credinţa că mântuirea putea fi obţinută printr-o strictă ascultare de lege, mai ales de cea ceremonială şi de sistemul de jertfe. Apelul lui Dumnezeu părea făcut într-un moment favorabil. Poate că ceea ce refuzaseră să înveţe în propria lor ţară ar fi învăţat în urma disciplinei aspre a captivităţii. Dar chiar şi captivitatea a dat greş în privinţa unei redeşteptări adevărate. Marea majoritate a exilaţilor repatriaţi au trăit mai departe în condiţiile vechiului legământ.

Experienţa spirituală din timpul noului legământ era şi la îndemâna celor din timpul Vechiului Testament, şi ar fi fost a lor dacă ar fi îndeplinit condiţiile, dar, ca naţiune, au refuzat. Acum, chiar dacă învăţătura lui Hristos şi a apostolilor făcea mult mai limpede vestea bună pe care iudeii ar fi putut să o accepte mai timpuriu (Evrei 4,2), cu toate acestea ei găseau că e dificil să renunţe la vechiul sistem al formelor şi ceremoniilor. Scopul acestei epistole era să îi ajute să facă trecerea aceasta.

Autorul Epistolei către Evrei face apel la profeţie pentru a susţine lucrarea de Mare Preot a lui Hristos şi noul legământ. Ieremia îl prezisese acest nou legământ; acum era timpul împlinirii lui.

Casa lui Israel. Aici se spune că noul legământ este făcut cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda, deoarece la început fusese oferit acestor două (Ieremia 31,31–34). Când iudeii şi-au părăsit privilegiile religioase, împărăţia lui Dumnezeu a fost luată de la ei (vezi Matei 21,33–43). Biserica creştină este moştenitoarea privilegiilor şi a răspunderilor spirituale care aparţinuseră pe vremuri poporului ales (vezi Vol. IV, pp. 35, 36).

Legământ. Gr. diatheke (vezi cap. 7,22).

Nou. Este nou faţă de legământul dintâi (v. 7). Venirea lui Hristos, care a împlinit simbolurile legii ceremoniale, a pus capăt sistemului levitic (vezi Efeseni 2,15). Vărsarea sângelui Său a ratificat legământul făcut cu mult timp înainte cu Adam şi confirmat apoi lui Avraam (vezi Ezechiel 16,60).

9 nu ca legământul pe care l-am făcut cu părinţii lor, în ziua când i-am apucat de mână, ca să-i scot din ţara Egiptului. Pentru că n-au rămas în legământul Meu, şi nici Mie nu Mi-a păsat de ei, zice Domnul.

Nu ca. În ce priveşte vechiul legământ, vezi Ezechiel 16,60.

N-au rămas în. Prin aceste cuvinte se rezumă istoria israeliţilor, aşa cum este ea relatată în Vechiul Testament. Oamenii şi-au bătut joc de trimişii lui Dumnezeu până când n-a mai fost leac (2 Cronici 36,16), iar Dumnezeu i-a lepădat.

10 Dar iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel, după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.

Voi pune legile Mele. La Sinai Domnul a scris legile Sale pe table de piatră (Deuteronom 4,13) şi într-o carte (cap. 31,24.26). El vroia ca legile acestea să fie scrise în inimile oamenilor. Dar israeliţii s-au mulţumit să privească aceste rânduieli numai ca un cod exterior şi păzirea lor o chestiune de conformare exterioară. Dumnezeu nu dorea ca legile Sale să fie privite în felul acesta. El i-a oferit poporului experienţa unei inimi noi (vezi Ezechiel 36,26), dar ei erau mulţumiţi cu o religie exterioară. Sub noul legământ inimile şi minţile oamenilor sunt schimbate (vezi Romani 12,2; 2 Corinteni 5,17). Ei fac binele nu prin propria lor putere, ci pentru că Hristos locuieşte în inimă, trăind viaţa Sa în credincios (vezi Galateni 22,23). Schimbarea poate fi săvârşită numai prin puterea divină. Numai Dumnezeu poate pune legea Sa în inima omului, deşi, bineînţeles, nu fără consimţământul şi conlucrarea acestuia (Apocalipsa 22,17; compară cu MB 142).

Eu voi fi Dumnezeu lor. [Eu le voi fi Dumnezeu, KJV]. Aceasta este obiectivul tuturor legămintelor divine (compară cu Exodul 6,7). Dumnezeu vrea să aibă locul care I se cuvine şi ca oamenii să-L accepte ca Dumnezeu al lor.

11 Şi nu vor mai învăţa fiecare pe vecinul sau pe fratele său, zicând: „Cunoaşte pe Domnul!”, căci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare dintre ei.

Nu vor mai învăţa. Nu va mai fi nevoie de îndemnuri şi sfaturi neîncetate, deoarece oamenii vor avea o experienţă religioasă personală. Acum creştinii pot avea acces direct la Dumnezeu, fără nici un intermediar, cum ar fi preoţia levitică. Ei pot fi călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu (Romani 8,14), învăţaţi de Dumnezeu (1 Tesaloniceni 4,9), pot să aibă parte de ungerea din partea Celui sfânt şi să ştie orice lucru (1 Ioan 2,20). Încă de timpuriu creştinii au avut întregul canon al Scripturii, de unde să înveţe despre Dumnezeu. Totuşi, aceasta nu desfiinţează nevoia de instructori spirituali. Dumnezeu a dat bisericii păstori şi învăţători (Efeseni 4,11). Vezi GC 485.

Toţi Mă vor cunoaşte. Adică toţi creştinii vor avea o cunoaştere personală a lui Dumnezeu, indiferent de vârstă, de poziţie socială sau de înzestrare intelectuală.

12 Pentru că le voi ierta nelegiuirile şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele şi fărădelegile lor.”

Le voi ierta. [Voi fi îndurător, KJV]. Când, în ajunul captivităţii, Ieremia a rostit cuvintele acestea, ele erau o făgăduinţă cu privire la ceea ce Dumnezeu era dispus să facă pentru poporul Său necredincios, dacă s-ar fi întors la El. Pentru creştin ele sunt o făgăduinţă de iertare, fără a fi vărsat sângele animalelor, ca sub sistemul levitic.

Nu-Mi voi mai aduce aminte. Adică Dumnezeu nu va mai ţine cont de păcatele celui vinovat (compară cu Isaia 65,17). Dumnezeu va arunca toate păcatele noastre înapoia Sa (Isaia 38,17). Le va arunca în fundul mării (Mica 7,19).

13 Prin faptul că zice: „un nou legământ”, a mărturisit că cel dintâi este vechi; iar ce este vechi, ce a îmbătrânit, este aproape de pieire.

Legământ. Cuvântul acesta este în plus, dar, conform originalului grecesc, este corect. Adjectivul tradus nou are acelaşi gen şi număr ca şi cuvântul tradus legământ. Că legământ este corect adăugat, reiese mai departe din faptul că verbul zice se referă la pasajul citat în v. 8–12 (din Ieremia 31,31–33), care foloseşte sintagma legământ nou.

A mărturisit că cel dintâi este vechi. [L-a făcut pe cel dintâi vechi, KJV]. Fragmentul citat din Ieremia (în v. 8–12) arată lămurit că cel nou avea să-l înlocuiască pe cel vechi, nu să fie o adăugare la el. Acest lucru era greu de înţeles pentru evreii creştini.

Ce a îmbătrânit. [Ce se strică, KJC]. Sau îmbătrâneşte. Poate fi pusă întrebarea de ce cuvântul acesta este la timpul prezent, dacă vechiul legământ se sfârşise deja la cruce. Unii comentatori cred că este o referire la timpul când Ieremia şi-a rostit profeţia cu privire la noul legământ (Ieremia 31,31–33). Totuşi, se poate admite că este vorba şi despre timpul când a fost scrisă această epistolă. Este adevărat că sistemul ceremonial se încheiase la moartea lui Isus (vezi Efeseni 2,15). Totuşi, chiar şi pentru creştinii pioşi, trecerea de la sistemul vechi la sistemul cel nou a fost treptată (vezi Evrei 9,9; compară cu Romani 14,1).

Aproape de pieire. [Gata să dispară, KJV]. Prin aceste cuvinte autorul epistolei îi pregăteşte pe cititori pentru timpul când sistemul vechi urma să piară cu totul (vezi cap. 9, 9).COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1, 2 GC 413

2 DA 166; GC 417; PK 685; PP 356; SR 376, 377

5 CT 62; DA 209; Ed 35; GC 413, 415, 418, 420; LS 342; PP 351, 356; SR 377, 378

6 PP 372

7, 8 PP 371

10 EW 58; 1T 361