De aceea. Adică datorită supremaţiei Fiului faţă de îngeri, tema cap. 1, şi, în consecinţă, din cauza importanţei soliei Fiului la sfârşitul acestor zile (vezi cap. 1:2). Cu atât mai mult trebuie să ne ţinem. Sau să dăm cu atât mai multă atenţie. Fiul, Dumnezeu, a fost Cel care vorbise. Pe care le-am auzit. Modul în care a ajuns solia la ei, este descris în v. 3.

Ca să nu fim depărtaţi de ele. [Ca să nu le lăsăm să ne scape, KJV]. Expresia poate fi tradusă astfel: ca nu cumva să ne rătăcim dincolo de ele sau ca nu cumva să fim duşi de valuri, departe de ele. Autorul se teme ca nu cumva cititorii săi să scape din vedere importanţa celor spuse despre Hristos. Iudeo-creştinii aveau un mare zel pentru revelaţia Vechiului Testament, dar erau în primejdia de a nu vedea importanţa noii descoperii care fusese dată.

Plutirea împins de curent este unul dintre cele mai uşoare şi plăcute, dar în acelaşi timp printre cele mai înşelătoare şi primejdioase mijloace de locomoţie. Nu e nevoie de efort pentru a fi dus de curentul apei, şi când cineva alunecă în josul apei către o moarte sigură, sentimentul este de bunăstare şi de mulţumire, chiar de somnolenţă. Mişcarea în jos este de abia percepută, deoarece atunci când barca alunecă în josul râului, ea pare să rămână nemişcată. Apa se mişcă împreună cu barca, iar această aparenţă estet înşelătoare.

Cuvântul vestit prin îngeri. Este o referire la sistemul de legi instituit la Sinai (vezi Galateni 3:19). Nezguduit. [Statornic, KJV]. Gr. bebaios, sigur, ferm, stabilit. Legea era în vigoare, iar încălcare ei nu putea trecută cu vederea fără pedeapsă.

Abatere. [Încălcare, KJV]. Gr. parabasis, literal, o abatere, de unde sensul figurat, o încălcare, o trecere peste. Cuvântul acesta implică o încălcare conştientă, un act deliberat, în contrast cu o greşeală întâmplătoare. Pe întuneric un om poate să se împiedice şi să treacă peste o linie pe care n-o vede şi de a cărei existenţă nu ştie. Lucrul acesta diferă de acelaşi incident petrecut în lumina deplină a zilei, când se vede clar semnul de avertizare. Acest lucru este o abatere voită.

Neascultare. Gr. parakoe (vezi Romani 5:19).

O dreaptă răsplătire. Legea mozaică specifica pedeapsa pentru diferite feluri de încălcări ale ei. Deşi vestită prin îngeri, legea era de origine divină şi, prin urmare, ca şi autorul ei, era dreaptă în toate penalităţile şi cererile ei.

Cum vom scăpa noi. Această întrebare retorică cere răspunsul nu vom scăpa. În versiunea greacă folosirea accentuată a pronumelui noi are rolul de a-i pune în contrast pe cei de azi cu cei care, în timpurile Vechiului Testament, călcau legea mozaică (v. 2). Ei neglijaseră Cuvântul vestit prin îngeri, iar cei la care se face referire prin pronumele noi sunt în primejdie să neglijeze cuvântul rostit de Hristos.

Nepăsători. [Neglija, KJV]. Gr. ameleo, a fi nepăsător faţă de, a nu avea grijă de, a neglija. Mulţi din creştinii evrei se agăţau de vechiul sistem iudaic şi erau înclinaţi să dispreţuiască Evanghelia. Scopul acestei epistole era să arate că vechiul sistem ajunsese la sfârşit şi că mântuirea putea fi găsită numai prin Hristos şi Evanghelia Sa.

Avertizarea este valabilă în orice epocă. Nu există scăpare pentru aceia care sunt nepăsători faţă de apelurile Evangheliei. Poate că aceasta nu înseamnă o lepădare pe faţă a lui Hristos, ci doar

o amânare şi o neglijenţă. O asemenea atitudine este extrem de primejdioasă şi dacă omul persistă în ea, va avea parte de moartea veşnică.

O mântuire aşa de mare. Este mare pentru că Dumnezeu este autorul ei. Este mare datorită preţului ei, viaţa Fiului lui Dumnezeu. Este mare prin ceea ce realizează: reînnoirea trupului, a sufletului şi a spiritului, şi înălţarea omenirii sus în cer.

Vestită întâi de Domnul. În contrast cu ceea ce a fost vestit prin îngeri (v. 2). Dumnezeu, la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul (cap. 1:1, 2). Este vorba despre solia proclamată de Hristos în timpul lucrării Sale pe pământ. În ce priveşte semnificaţia titlului Domn, când e aplicat la Hristos, vezi Ioan 13:13; 20:28.

Ne-. [Nouă]. Aici autorul se aşază în aceeaşi categorie cu aceia cărora Evanghelia le fusese vestită [confirmată] de către cei care o auziseră direct de la Isus. Această mărturisire exclude posibilitatea ca unul din cei doisprezece apostoli să fie autorul Epistolei către Evrei. Mulţi susţin că îl aceasta exclude şi pe Pavel, deoarece el se laudă că nu a primit Evanghelia de la vreun om, ci prin descoperirea lui Isus Hristos (Galateni 1:12). Totuşi argumentul pronumelui ne- nu este destul de concludent, deoarece se poate ca autorul să fi făcut o afirmaţie generală. În plus, au fost fără îndoială multe lucruri care i-au fost confirmate lui Pavel de către martori oculari ai vieţii lui Hristos. Bineînţeles că taina Evangheliei a primit-o direct de la Domnul Isus. Problema autorului trebuie să fie soluţionată pe temeiul altor considerente (vezi Introducerea la această epistolă, şi anume paternitatea).

Adeverită. [Confirmată, KJV]. Gr. bebaioo, a statornici, a confirma. Evanghelia nu le-a fost doar vestită, ea a fost proclamată cu putere convingătoare.

În timp ce Dumnezeu. [Şi Dumnezeu, KJV]. Dumnezeu de asemenea a dat mărturie cu privire la veridicitatea soliei Evangheliei. Solia nu putea să aibă o atestare mai puternică. Semne. Pentru definirea semnelor, a minunilor şi a miracolelor, vezi Vol. V, p. 208. Vezi Romani 15:19. Darurile. Literal, distribuirii. În ce priveşte o enumerare a acestor daruri, vezi 1 Corinteni 12:8–10, 28; compară cu Efeseni 4:11, 12.

După voia Sa. Vezi 1 Corinteni 12:11. Lumea viitoare. Fără îndoială că este o referire la împărăţia slavei care va fi stabilită la a doua venire a lui Hristos (vezi Matei 4:17; 5:3). Compară cu Efeseni 1:21; Evrei 6:5.

Undeva. [Într-un anumit loc, KJV]. Acest cuvânt nu implică incertitudinea cu privire la locul unde este versetul acesta, ci este doar un mijloc de a introduce o afirmaţie, neconsiderându-se necesară citarea sursei.

Ce este omul? Citatul din v. 6–8 este din LXX, Psalmi 8:4–6. Prin inspiraţie autorul epistolei către Evrei extinde înţelesul pasajului, aplicându-l la Hristos (Evrei 2:9). În ce priveşte principiile care stau la baza unor astfel de aplicaţii, vezi Deuteronom 18:15.

Pentru puţină vreme. Sau cu puţin. Versiunea greacă permite amândouă variante. Ambele idei sunt adevărate. Prima este potrivită mai ales când este aplicată la Hristos (v. 9), deoarece prin întrupare El a fost făcut mai prejos decât îngerii numai pentru scurt timp.

L-ai încununat. Aceasta atrage atenţia asupra menirea lui Adam şi a Evei, aşa cum apare ea în Geneza 1:28 (vezi comentariul de acolo). Dumnezeu nu l-a creat pe om ca să fie serv sau sclav.

L-ai pus peste lucrarea mâinilor Tale. Dovezile textuale sunt împărţite între păstrarea şi omiterea acestei propoziţii. S-ar putea să fi fost adăugată în unele manuscrise (MSS) pentru a completa citatul din Psalmi 8:4–6.

Le-ai supus. [În supunere, KJV]. După ce i-a creat pe Adam şi Eva, Dumnezeu i-a binecuvântat, şi … le-a zis: 'Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l' (Geneza 1:28). Astfel, omul este proprietarul pământului şi are stăpânire asupra fiecărei vietăţi.

Nu i-a lăsat nimic. Învăţaţii nu au ajuns la o înţelegere în privinţa extinderii acestei stăpâniri originale. Unii cred că ea implică puterea asupra naturii şi a elementelor ei, ca cea manifestată de Hristos când a fost pe pământ; alţii susţin că este vorba doar despre stăpânirea omului asupra creaţiunii şi superioritatea lui faţă de ea.

Omul a reuşit să supună destul de mult forţele naturii. A ajuns să zboare şi în acelaşi timp să sondeze tainele mării. Pune frâu puternicilor căderi de apă şi face din electricitate slujitorul său. Cuvintele rostite de om ajung până la marginile pământului; el străbate continentele şi scoate la iveală bogăţii din inima pământului. Dezintegrează atomul şi eliberează o forţă incomensurabilă.

Încă nu. În ciuda realizărilor sale remarcabile (vezi mai sus la nu i-a lăsat nimic), omul stă neajutorat în faţa anumitor forţe ale naturii. El a reuşit să amâne moartea, dar nu poate ca să scape definitiv de ea. Este foarte mult controlat de Satana, aşa că nu reuşeşte să-şi îndeplinească pe deplin însărcinarea primită la creaţiune.

Dar… pe Isus, Îl vedem. Cuvântul dar denotă un contrast. Omul încă nu are stăpânirea (vezi v. 8), dar … pe Isus, Îl vedem. El este stăpân. El a fost încununat cu slavă şi cinste. El are toată autoritatea (Matei 28:18).

Mai prejos. [Puţin mai prejos, KJV]. Sau pentru puţină vreme mai prejos (vezi v. 7). Aici se vorbeşte despre Hristos ca fiind om cu adevărat, tot aşa cum în capitolul întâi a fost demonstrată divinitatea Sa deplină. Natura lui umană Îl face în stare să fie un mare preot de care oamenii să aibă nevoie (v. 17, 18). Bineînţeles că în cer Hristos era cu mult mai presus decât îngerii. Dar când a devenit de bunăvoie om, Şi-a luat locul printre oameni şi n-a cerut favoruri speciale. Dar nici chiar în condiţiile acestea nu a renunţat la dumnezeirea Sa. Ştia de unde a venit (Ioan 13:3); ştia că are putere să ierte păcatele (Matei 9:6); ştia că oricând putea să ceară în sprijinul Său ajutor de sus (cap. 26:53). Dar deşi avea această putere niciodată nu a folosit-o pentru a Se salva pe Sine, numai dacă Dumnezeu a considerat necesar. A face lucrul acesta ar fi însemnat să-Şi descalifice lucrarea. În ce priveşte umilinţa lui Hristos, vezi Filipeni 2:5–8.

Încununat cu slavă. Este vorba de momentul înălţării Sale la cer (vezi Evrei 1:3; compară cu Filipeni 2:9).

Din pricina morţii. [Pentru suferinţa morţii, KJV]. Mai degrabă din pricină că a suferit moartea. De asemenea ordinea cuvintelor în versiunea greacă favorizează legătura dintre aceste cuvinte şi expresia încununat cu slavă şi cu cinste. De aceea pasajul scoate în evidenţă nu scopul întrupării, ci rezultatul morţii: înălţarea.

Pe care a suferit-o. [Gustat-o, KJV]. Gr. geuomai, a mânca, a gusta, a experimenta. Pasajul nu sugerează, aşa cum cred unii, că Hristos doar a gustat uşor din moarte şi că nu a suferit măsura ei deplină. Ghetsemani arată că El a băut paharul până la capăt şi că a gustat moartea aşa cum nici un om nu a gustat-o vreodată.

Prin harul lui Dumnezeu. Pot fi citate dovezi textuale (vezi p.10) pentru exprimarea fără Dumnezeu, sugerând că Hristos a suferit singur chinul morţii, fără susţinerea lui Dumnezeu. Unii învăţaţi, atât vechi cât şi moderni, susţin că acesta este sensul original. Totuşi majoritatea dovezilor sunt în favoarea exprimării din KJV. În acelaşi timp ambele sensuri sunt adevărate. Hristos a îndurat singur chinul (vezi Matei 27:46); suferinţa Sa a fost pentru om o demonstrare a iubirii lui Dumnezeu.

Pentru toţi. [Pentru fiecare om, KJV]. Sau în folosul fiecărui om. Sacrificiul lui Hristos este valabil pentru toţi (vezi Romani 5:15). Fiecare om care vrea poate să aibă parte de foloasele morţii lui Hristos (vezi Apocalipsa 22:17).

Se cuvenea. Gr. prepo, a se potrivi, a se cuveni, a fi potrivit. Pentru care. Sau din cauza căruia. Toate lucrurile există deoarece Dumnezeu a voit ca ele să existe (1 Corinteni 8:6). Prin care. Dumnezeu este Acela prin care toate lucrurile au luat fiinţă. Compară cu Romani

11:36. Scripturile Îl prezintă şi pe Hristos ca pe Unul prin care au fost create toate lucrurile (Coloseni 1:16; compară cu Evrei 1:2). Tatăl a fost Cel care a făcut toate lucrurile prin Isus Hristos. Efeseni 3:9.

Să ducă pe mulţi fii la slavă. [Să ducă pe mulţi fii la slavă, KJV]. După cum Hristos, după umilirea Sa, a fost proslăvit (vezi Ioan 17:5), tot aşa moartea Lui avea să îi ducă pe mulţi la slavă. În ce priveşte înţelesul ducerii în slavă, vezi Romani 8:30. Pentru însemnătatea cuvântului fii, vezi Romani 8:14. Acest cuvânt este ales anume pentru a arăta legătura dintre Hristos, Fiul, şi cei răscumpăraţi, care sunt Îi fraţii (vezi Evrei 2:11–18).

Să desăvârşească. [Să facă perfect, KJV]. Gr. teleioo, a completa, a face desăvârşit, a aduce la desăvârşire. În ce priveşte adjectivul teleios, vezi Matei 5:48. Autorul nu vrea să spună că Hristos nu era mai dinainte desăvârşit. Hristos era desăvârşit ca Dumnezeu. La întruparea Sa a fost desăvârşit ca om. Dar prin suferinţele Sale a devenit desăvârşit ca Mântuitor (vezi Faptele Apostolilor 5:31). Ideea exprimată aici de cuvântul teleioo este aceea de a ajunge la o ţintă predeterminată, de a sfârşi o alergare, de a încheia un curs prescris. Înainte de a veni pe pământ, lui Hristos Îi era bine cunoscut drumul pe care trebuia să îl urmeze; fiecare pas Îi era clar. Pentru a ajunge la ţintă El trebuia să parcurgă tot drumul. Nu putea să Se oprească înainte de ajunge la destinaţie, trebuie să stăruie până la sfârşit. Aceasta este ideea exprimată aici: parcurgerea unui drum, nu vreo desăvârşire morală.

Suferinţe. Hristos a ajuns la poziţia Sa înaltă pe cărarea suferinţei. Moartea pe care a suferit-o L-a transformat în Mântuitor şi L-a făcut căpetenia care îi duce mulţi fii la slavă. Suferinţele ispitei L-au făcut în stare să fie un mare preot milos şi vrednic de încredere, ca să poată să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi (vezi v. 17, 18). Dacă Hristos ar fi venit în lumea aceasta şi Şi-ar fi petrecut viaţa în pace şi mulţumire, păzit de îngerii din cer şi ferit de întâmplările şi ispitele obişnuite ale oamenilor, El nu ar fi fost făcut desăvârşit pentru slujba Sa. Astfel nu ar fi avut prilejul să demonstreze cum ar fi procedat în situaţii limită. Dacă nu ar fi fost ispitit în toate lucrurile, oamenii s-ar fi întrebat ce ar fi făcut El dacă ar fi fost cu adevărat flămând, istovit, bolnav; ce ar fi făcut dacă ceilalţi L-ar fi ocărât, blestemat, scuipat, biciuit şi în cele din urmă L-ar fi atârnat pe o cruce. Şi-ar mai fi păstrat El liniştea şi S-ar mai fi rugat pentru vrăjmaşii Săi? Dacă aceia în care Se încredea L-ar fi abandonat, s-ar fi lepădat de El, şi L-ar fi părăsit în ceasul Lui cel mai greu, S-ar fi încrezut El, nedescurajat, în Dumnezeu? Dacă, în cele din urmă, s-ar fi părut că Dumnezeu Însuşi Îl părăseşte, iar groaza întunericului L-ar fi înconjurat şi aproape L-ar fi zdrobit, ar mai fi băut El paharul sau ar fi renunţat? Întrebări de felul acesta şi le-ar fi pus oamenii dacă Isus ar fi fost ferit de ispită şi de suferinţă.

Căpetenia. [Căpitanul, KJV]. Gr. archegos, conducător, şef, întemeietor, principe.

Cuvântul achegos apare de patru ori în Noul Testament şi este de două ori tradus Domnul (Faptele Apostolilor 3:15; 5:31) şi de alte două ori cu Căpetenia (Evrei 2:10; 12:2).

În limba greacă clasică archegos este folosit pentru strămoşul unui clan grec, pentru eroi şi chiar ca un nume divin dat lui Apollo. Pentru textul de faţă unii sugerează înţelesul de pionier, un sens necorespunzător, deoarece întruparea şi moartea lui Hristos sunt cele care au făcut cu putinţă ca membrii neamului omenesc să fie aduşi la slavă. El a deschis drumul. Dar expresia este nepotrivită deoarece Hristos este mai mult decât un pionier. El este Mântuitorul. Cei care Îl urmează sunt mântuiţi.

Cel ce sfinţeşte. Este vorba, în acest context, de Hristos (vezi cap. 9:13, 14).

Cei ce sunt sfinţiţi. Aceştia sunt acei mulţi fii care sunt duşi la slavă (v. 10).

Dintr-unul. Adică din Dumnezeu Tatăl. Hristos Fiul şi acei mulţi fii au toţi un singur Tată.

Nu-I este ruşine. În ciuda superiorităţi Sale faţă de îngeri (Evrei 1:4; compară cu Luca 9:26). Fraţi. Vezi Matei 12:49; 50; compară cu Ioan 20:17.

Voi vesti numele Tău. Cuvintele acestea sunt citate din Psalmi 22:22. Psalmul 22 este un psalm mesianic (vezi introducerea la acest psalm). Pavel foloseşte acest pasaj pentru a-şi justifica afirmaţia că cei sfinţiţi (v. 11) sunt fraţi ai lui Hristos.

Fraţi. Este un cuvânt plin de însemnătate, pentru care a fost citat pasajul din Psalmi (vezi v. 11).

Şi iarăşi. O formulă care introduce un nou citat.

Îmi voi pune încrederea. Aceste cuvinte sunt citate din 2 Samuel 22:3 sau mai probabil din Isaia 8:17, deoarece următorul citat este din Isaia 8:18. Autorul Epistolei către Evrei dă pasajului acesta o aplicaţie mesianică. El Îl vede pe Isaia ca pe un tip al lui Hristos, iar pe copiii săi ca pe reprezentanţi ai copiilor spirituali ai lui Hristos. Metafora este schimbată de la fraţi la copii, dar este scoasă în evidenţă aceeaşi idee fundamentală – Hristos este părtaş cu noi la natura umană, ilustrată aici de faptul că un tată şi copiii lui au aceeaşi natură.

Pe care Mi i-a dat Dumnezeu. În rugăciunea Sa dinainte de Ghetsemani Hristos S-a referit de opt ori la ucenicii Săi ca fiindu-I daţi de Dumnezeu (Ioan 17:2, 6, 9, 11, 12, 24). El nu Şi-a atribuit Sieşi onoarea, ci I-a dat slavă lui Dumnezeu pentru rezultatul activităţii vieţii Sale.

Copiii. Şi anume copiii menţionaţi în v. 13.

Sunt părtaşi. Sau au fost făcuţi părtaşi. Copiii au aceeaşi natură umană.

Tot aşa şi El. Adică Hristos.

A fost … părtaş. [A luat parte, KJV]. Forma din greacă sugerează ideea luării în stăpânire a

unui lucru nou. Aceasta a făcut-o Isus. El era divin, dar a luat natura noastră omenească, contopind în chip misterios cele două naturi (vezi Ioan 1:14). Pentru ca să poată trăi toate experienţele omenirii, Hristos a devenit om.

Prin moarte. Adică moartea lui ca sacrificiu pe cruce (v. 9). Când Isus a murit pe cruce, Satana parcă a triumfat, deoarece se părea că Însuşi Fiul lui Dumnezeu recunoscuse puterea celui rău asupra morţii şi a ajuns să fie înfrânt de ea. Dar Dumnezeu avea un alt scop.

Să nimicească. Gr. katargo, a face fără valoare, a distruge (vezi Romani 3:3). Puterea lui Satana asupra morţii fusese deja înfrântă, căci deşi moartea naturală încă mai domneşte, învierea este asigurată (vezi 1 Corinteni 5:20–22, 51–57). În cele din urmă cel care a adus păcatul şi moartea va fi el însuşi nimicit (vezi Apocalipsa 20:10).

Cel ce are puterea. [Cel ce avea puterea, KJV]. Satana are puterea morţii deoarece este autorul păcatului, iar moartea este rezultatul păcatului (vezi Romani 5:12). Împărăţia lui este o împărăţie a morţii şi în ea stăpânul este el. Când păcatul domneşte în viaţa noastră, domneşte şi moartea, şi deci şi Satana.

Hristos a fost Acela care a intrat în casa omului tare (Marcu 3:27), l-a legat pe vrăjmaş şi a luat de la el prizonierii. Hristos a pătruns în domeniul morţii – fortăreaţa lui Satana – şi i-a smuls acestuia prada pe care o ţinea strâns. Când a socotit că are putere asupra lui Hristos, când mormântul a fost sigilat şi Hristos închis înăuntru, Satana a tresăltat de bucurie. Dar Hristos a sfărâmat legăturile morţii şi a ieşit afară din mormânt, pentru că nu era cu putinţă să fie ţinut (Faptele Apostolilor 2:24). Nu numai că Hristos Însuşi a înviat, dar mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor care muriseră, au înviat. Ei au ieşit din morminte, după învierea Lui (Matei 27:52, 53). Astfel, deşi omul cel tare şi bine înarmat îşi păzeşte casa, … vine unul mai tare decât el şi-l biruieşte (Luca 11:21, 22). Omul mai tare, Hristos, a pătruns în domeniul morţii şi l-a biruit pe acela care avea putere asupra moţii, i-a luat captivii şi i-a jefuit casa (Matei 12:29), a dezbrăcat domniile şi stăpânirile şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce (Coloseni 2:15). De aici înainte, pentru credincioşi moartea este doar un somn, ei se odihnesc în pace până când îi va chema Dumnezeu. Pentru mulţi va fi chiar un somn fericit (Apocalipsa 14:13). Hristos a nimicit moartea (2 Timotei 1:10). El are cheile morţii şi ale locuinţei morţilor (Apocalipsa 1:18; compară cu 1 Corinteni 15:51–57).

Diavolul. Gr. diabolos (vezi Matei 4:1).

Să izbăvească. Gr. apallasso, a elibera, a da drumul. Hristos a venit pentru a-i elibera pe oameni din robia păcatului şi a morţii.

Prin frica morţii. [Prin frica de moarte, KJV]. Aceasta este starea celor nemântuiţi. Milioane de oameni sunt robi ai păcatului şi tânjesc să fie eliberaţi. Ei se tem de prezent, de viitor, de viaţă şi de moarte. Există vreo nădejde, vreo mângâiere sau vreo eliberare? Răspunsul este că Hristos a nimicit puterea lui Satana, a desfiinţat moartea, i-a eliberat şi-i va elibera de temerile care i-au ţinut captivi.

Robiei. În ce priveşte comentariul cu privire la robia păcatului, vezi Romani 8:15.

Toată viaţa lor. Omul este născut în păcat. El continuă să fie rob al acestuia până când este eliberat de Hristos.

Negreşit. [Cu adevărat, KJV]. Gr. depou, de sigur.

În ajutorul … vine. [A luat … natura, KJV]. Gr. epilambanomai, a apuca, a prinde, a fi preocupat de, a ajuta. Întrebarea este: care din sensurile acestea, atât de diferite, se aplică textului de faţă? KJV adaugă şi cuvântul natura, dar timpul verbului din greacă nu permite acest lucru. Versiunea greacă zice apucă, dacă se adoptă sensul de a apuca. Întruparea nu ar putea fi descrisă ca un eveniment care continuă să aibă loc acum, aşa cum ar reieşi din folosirea timpului prezent. Locuţiunea prin urmare, din v. 17, nu s-ar potrivi cu referirea la întrupare din v. 16.

Sensul de a ajuta, este potrivit contextului şi construcţiei greceşti. El sugerează exprimarea: nu pe îngeri îi ajută Hristos, ci pe membrii familiei omeneşti(cu acelaşi înţeles ca în traducerea Cornilescu). Sensul a fi preocupat de de asemenea oferă un sens corespunzător. Adoptându-l pe acesta din urmă, versetul ar zice: Căci într-adevăr El nu e preocupat de îngeri, ci e preocupat de seminţia lui Avraam. Omul are nevoie de izbăvire, poate fi readus al starea originală şi este obiectul preocupărilor lui Hristos. Sensul a se interesa de este de asemenea potrivit.

Seminţei lui Avraam. Aici probabil sinonim cu om. Aceasta nu este deloc o încercare de a exclude neamurile. Probabil este vorba de sămânţa spirituală (Galateni 3:29).

De aceia. Adică deoarece este preocupat de oameni (vezi v. 16).

A trebuit. [Se cuvenea, KJV]. Gr. opheilo, a fi dator, a fi îndatorat, trebuie, ar trebui. Compară cu folosirea verbului şi a substantivelor înrudite în Matei 18:30, 34; 23:16; Luca 16:6, 7; Ioan 13:14; 1 Corinteni 5:10; 2 Tesaloniceni 2:13.

Să se asemene. [Să se facă la fel cu, KJV]. Pentru motivul arătat mai înainte, şi anume pentru a se califica pentru poziţia de mare preot. Deşi aceasta nu înseamnă că trebuia ca experienţele Sale să fie identice cu ale noastre în orice privinţă – deoarece o mie de vieţi nu ar fi fost suficiente pentru aceasta – înseamnă totuşi că încercările trebuie să fie reprezentative, să cuprindă în principiu toate lucrurile de care suferă omul şi să fie de o duritate maximă.

În toate. Hristos trebuia să devină om complet şi deplin, astfel încât să nu se poată spune niciodată că El nu a cunoscut ispita, durerea, încercarea sau suferinţa prin care trebuie să treacă oamenii.

Ca să poată fi. Sau ca să poată deveni.

În ce priveşte legăturile cu Dumnezeu. Adică în problemele spirituale.

Mare preot. Este introdusă aici ideea lucrării lui Hristos de Mare Preot, chestiune despre care Pavel va vorbi mai târziu (vezi cap. 3; 5; 7–10).

Milos şi vrednic de încredere. [Îndurător şi credincios]. Aceste două caracteristici sunt necesare pentru ca lucrarea Sa să fie dreaptă. Doar îndurarea L-ar face prea indulgent şi L-ar putea determina să treacă cu vederea dreptatea. Însă credincioşia echilibrează mila, deoarece ia în considerare atât drepturile şi datoriile celui vinovat cât şi ale celui păgubit. Ca Mare Preot Hristos trebuie să fie bun şi înţelegător faţă de cei vinovaţi, dar în acelaşi timp trebuie să fie fidel dreptăţii şi să nu treacă cu vederea Legea. Credincioşia va face un echilibru între mila necondiţionată şi dreptatea neîndurătoare. Marele preot trebuie să se îndure de păcătos, dar trebuie şi să facă dreptate celui păgubit. El trebuie să fie credincios datoriei şi în acelaşi timp îndurător faţă de cel care a încălcat Legea.

Să facă ispăşire. Gr. hilaskomai. În ce priveşte sensul acestui verb şi al substantivelor înrudite, vezi Romani 3:25. Verbul apare numai aici şi în Luca 18:13, unde este tradus a avea milă.

A fost ispitit. Gr. peirazo, a pune la probă, a încerca, a ispiti (vezi Matei 4:1). Natura umană a lui Hristos a simţit adevărata putere a ispitei. Altminteri, Hristos n-ar fi înţeles lupta teribilă a bietului păcătos care este puternic încercat de Satana. Hristos a fost ispitit în toate lucrurile ca şi noi (Evrei 4:15). El a avut realmente de-a face cu ispita.

Cât de mult a suferit Hristos când S-a împotrivit ispitei, o dau la iveală pustia, grădina Ghetsemani şi Golgota. În primele două cazuri ispita a fost atât de copleşitoare încât se pare că ar fi murit dacă nu ar fi fost trimis un înger să-L întărească (Matei 4:11; Luca 22:43). Paharul nu a fost îndepărtat, în ciuda rugăciunii Sale. El trebuia să-l bea. Este evident că la întâmplările acestea se referă autorul atunci când spune Voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge, în lupta împotriva păcatului (Evrei 12:4). Însă Hristos S-a împotrivit până la sânge.

Poate să vină în ajutorul. [Poate să-i sprijine, KJV]. Sau este în stare să-i ajute. Rezistând cu succes ispitei şi îndurând cu răbdare suferinţa, Hristos l-a biruit pe ispititor. Acum noi luptăm cu un vrăjmaş învins. Biruinţa lui Hristos este garanţia sau asigurarea biruinţei noastre. Vezi Matei 4:1.

Pentru creştin este o neîncetată sursă de mângâie în a şti că Hristos înţelege durerile şi greutăţile noastre şi că simte împreună cu noi. Dacă Hristos n-ar fi devenit om, s-ar fi putut ridica următoarele întrebări: Cum putem şti că Dumnezeu ne iubeşte şi Se îngrijeşte de noi, când niciodată n-a trecut prin încercările pe care le întâmpinăm noi, când niciodată nu a fost sărac, părăsit şi n-a ştiut ce înseamnă să fii singur şi să ai de înfruntat un viitor necunoscut? El ne cere să fim credincioşi până la moarte, dar a dat El vreodată piept cu problemele cu care trebuie să luptăm noi? Dacă ar fi fost unul dintre noi şi una cu noi, ar fi ştiut cât de greu e să faci faţă anumitor încercări. Dar dacă nu a fost niciodată om, cunoaşte El cu adevărat întristările noastre şi poate El să simtă împreună cu noi când greşim?

Răspunsul la acestea este că Dumnezeu cunoaşte cu adevărat toate acestea şi că nu pentru Sine, ci pentru noi S-a El făcut sărac; nu pentru Sine, ci pentru noi a suferit şi a murit. Noi am avut nevoie de demonstraţia pe care Hristos a venit să o facă, altminteri nu am fi cunoscut niciodată adânca iubire a lui Dumnezeu pentru omenirea suferindă şi nici durerea pe care a produs-o păcatul inimii Sale. COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1–3FE 404

3 2T 213, 691; 3T 365; 5T 352

7 Ed 20; 3T 568; 4T 563

9 PP 65

10 GC 351; MB 62; PP 480; 4T 448; 5T 71, 133; 8T 212

11 DA 25; GC 477; MB 103; ML 289; SC 14; SL 41; 5T 230, 740

13 AH 159; CG 561, 565; GC 646; 2T 366

14 EW 151; GC 503; PK 701; PP 65; SR 214

14, 15 DA 320

16 8T 207

17 AA 472; DA 24; FE 442; MH 422; ML 297; 8T 286

17, 18 FE 275; TM 225, 355; 3T 93

18 Ed 78; EW 150; FE 106; GC 416; MB 13; ML 335; PP 64, 480; SR 43; TM 391; 2T 201; 4T 294; 5T 422; 9T 185