David. Capitolul 25 prezintă lista celor 24 de cete ale cântăreţilor. Cântăreţii aceştia alcătuiau
o grupă importantă şi jucau un rol însemnat în cadrul slujbelor de la templu. Căpeteniile oştirii. Adică mai marii sau conducătorii de serviciu, cei menţionaţi în cap. 24,6. Au pus de o parte pentru slujbă. Adică ei au ales pentru slujba de la templu pe unii dintre fiii
lui Asaf, Heman şi Iedutun, trei grupe de cântăreţi.
Prooroceau întovărăşiţi de arfă. Compară cu 1 Samuel 10,5. Atunci când aduceau la îndeplinire îndatoririle lor sfinte în cadrul închinării publice, cântăreţii sunt descrişi ca fiind sub inspiraţia Duhului lui Dumnezeu şi de aceea se spunea că "prooroceau" (vezi 1 Cronici 25,3).
Sub cârmuirea lui Asaf. Adică în conformitate cu indicaţiile lui Asaf.
După poruncile împăratului. David era preocupat de muzică şi înţelegea rolul important pe care aceasta poate şi trebuie să-l joace în cadrul serviciilor de închinare. El se interesa în mod personal de lucrarea cântăreţilor şi a instrumentiştilor, implicându-se în pregătirile care se făceau pentru serviciile solemne de închinare (vezi 2 Cronici 23,18).
Care proorocea. Vezi la v. 1.
Heman, care era văzătorul împăratului. Printre văzătorii lui David se numărau Gad (1 Cronici 21,9), Iedutun (2 Cronici 35,15) şi Asaf (2 Cronici 29,30). Vezi imaginea următoare
Asaf. În limba ebraică nu există o prepoziţie înainte de "Asaf" ["To Asaf", KJV]. Pasajul acesta poate fi redat astfel: "şi sub îndrumarea regelui erau Asaf, Iedutun şi Heman".
Două sute optzeci şi opt. Aceasta înseamnă 24 x 12. Astfel, cei 24 de "fii" ai lui Asaf, Iedutun şi Heman, enumeraţi în v. 24, trebuie să fi fost cântăreţi şefi, fiecare având drept colaboratori alţi 11 cântăreţi. Este posibil ca cei 24 de conducători să fi acompaniat corurile, sub conducerea lor, cu instrumente muzicale.
Au tras la sorţ. S-a tras la sorţi ca să se stabilească ordinea în care cele 24 de grupuri de cântăreţi urmau să răspundă de partea muzicală în cadrul serviciilor de închinare.
Din Asaf. [Pentru Asaf, KJV]. Ordinea în care sunt prezentate numele sugerează o metodă precisă de distribuire. A fost elaborată o ipoteză ingenioasă potrivit căreia au existat trei urne, una cu numele fiilor lui Asaf, a doua cu cele ale fiilor lui Iedutun şi a treia cu cele ale fiilor lui Heman. Pe lângă acestea (sau în locul lor) ar fi putut să existe o urnă cu numele celor trei familii principale, pentru a determina ordinea în care aceştia urma să fie aleşi. Primul sorţ a căzut lui Asaf şi din acel punct fiecare nume alternant a fost unul al fiilor lui Asaf, până când acestea s-au epuizat. Al doilea la sorţ a căzut unuia din fiii lui Iedutun şi din acel punct fiecare nume alternant, cu excepţia a celui de al şaselea, a fost un fiu al lui Iedutun, până când acestea s-au epuizat. După ce au fost extrase toate numele fiilor lui Asaf, numele au alternat între fiii lui Iedutun şi ai lui Heman, până când toţi fiii lui Iedutun au fost aleşi, lucru care s-a întâmplat la seria a 14-a. Începând cu seria a 15-a, toate numele sunt ale fiilor lui Heman. Cu toate că ipoteza aceasta formulează un procedeu care ar fi putut produce rezultatele date, nu există nici o dovadă că acesta a fost procedeul folosit.
Şimei. Mecanismul explicat la v. 9 sugerează că acesta a fost numele care lipsea la v. 3.