. Judecă-te. Mica este chemat să pledeze pentru poporul său înaintea naturii neînsufleţite, munţii şi dealurile, care au fost martori muţi ai purtării plină de îndurare a lui Dumnezeu faţă de Israel şi ai nerecunoştinţei lor.

. Munţii. Aceştia urma, ca să zicem aşa, să îndeplinească rolul de juriu.

. Ce ţi-am făcut? Compară Isaia 5,3.4; Ieremia 2,5.21; Ioan 10,32.

. Te-am scos. Dumnezeu Îşi apără cazul amintind unele din beneficiile mai de seamă pe care le-a revărsat asupra poporului Său. Exodul a fost una din dovezile însemnate ale interesului şi grijii Sale faţă de poporul Său (vezi Isaia 63,11-13; Amos 2,10).

Moise. Domnul i-a oferit poporului Său conducători special pregătiţi şi o călăuzire inspirată (Psalmi 77,20; Osea 12,13).

. Plănuia. Ebr. ya?aş, a consilia. Balaam a răspuns solicitării lui Balac pentru un blestem rostind o binecuvântare. Pentru relatarea despre Balac şi Balaam, vezi Numeri 22-24.

Din Sitim. Se vede că aici este introdusă o nouă propoziţie care ar putea fi indicată punând înaintea expresiei din Sitim cuvinte precum luaţi seama la trecerea voastră. Sitim a fost ultimul popas al israeliţilor înainte de trecerea Iordanului (Iosua 3,1), iar Ghilgal prima tabără în ţara Canaanului (Iosua 4,19). În călătoria lor de la Sitim la Ghilgal, israeliţii trecuseră Iordanul şi văzuseră miraculoasa intervenţie a lui Dumnezeu în favoarea lor (Iosua 3; 4).

. Cu ce? Fie începe o nouă secţiune, fie seria de întrebări din v. 6 şi 7 reprezintă răspunsul poporului la o descoperire a lipsei lor de recunoştinţă. Părerile diferă cu privire la faptul dacă în cazul din urmă cuvintele au fost rostite într-un spirit de îndreptăţire de sine sau într-unul de smerenie, cu o recunoaştere a păcatului însoţită de o dorinţă sinceră de a cunoaşte paşii necesari pentru ispăşire. În orice caz, ei au descoperit o lipsă de înţelegere a naturii lui Dumnezeu şi a unicului fel de slujire acceptabilă înaintea Lui.

Dumnezeului Celui Prea Înalt. Literal, Dumnezeul înălţimii. Compară Isaia 33,5; 57,15; 66,1.

Arderi de tot. Serviciul ceremonial avea prescripţii pentru diferite tipuri de jertfe. Acestea erau menite să ilustreze diferite faţete ale planului de mântuire. Prin ele însele, când nu erau însoţite de un adevărat spirit din partea celui care le aducea, jertfele erau lipsite de valoare, iar din punct de vedere ceremonial, o urâciune (vezi comentariul la Isaia 1,11).

Un an. Literal fiii unui an, tradus în Levitic 9,3, Numeri 7,17 din primul an, adică născuţi în anul acela (vezi comentariul la Exod 12,5), având vârsta de cel puţin o săptămână (Levitic 22,27).

. Mii. Ca şi cum un număr atât de mare ar fi asigurat o favoare mai mare din partea lui Dumnezeu, iar astfel, o mai mare dispoziţie din partea Lui de a ierta păcatul.

Untdelemn. Folosit împreună cu jertfele de mâncare (făină) (Levitic 2,1.4-7; 7,10-12, Numeri 15,4).

Întâiul meu născut. Aici se face referire la obiceiul păgân obişnuit în vechime, care le era interzis israeliţilor, dar care cu toate acestea a fost practicat de unii din regii lor (Levitic 18,21; 20,2; 2Regi 3,27; 16,3; 23,10; Psalmi 106,37.38; Ieremia 7,31). Obiceiul pare să fi fost întemeiat pe ideea că Dumnezeu ar trebui să primească ceea ce omul avea mai de preţ şi mai bun şi că valoarea pe care Cerul o dădea unei jertfe era privită în raport cu costul ei. În ciuda sfinţeniei declarate a vieţii omului (Geneza 9,6) şi a practicii de a-l răscumpăra pe întâiul născut (Exod 13,13), influenţa păgânismului a triumfat. Întrebarea ridicată aici este retorică şi, ca şi altele, cere un răspuns negativ.

. Ţi s-a arătat. Răspunsul pe care l-a dat Mica nu constituia o descoperire nouă şi nu reprezenta o schimbare în cerinţele divine. Obiectivul planului de mântuire, şi anume, refacerea în sufletul omului a chipului lui Dumnezeu, îi fusese clar arătat lui Adam, iar o cunoaştere a acestui obiectiv fusese transmisă mai departe generaţiilor următoare. Această cunoaştere a fost confirmată prin mărturia personală a Duhului (vezi Romani 8,16) şi amplificată prin descoperiri succesive ale profeţilor. Oamenii din timpul lui Mica aveau Pentateuhul în formă scrisă, şi, fără îndoială, şi alte porţiuni ale Bibliei, precum şi mărturia profeţilor contemporani ca de pildă Isaia şi Osea (vezi Isaia 1,1; Osea 1,1; comp. Mica 1,1).

Totuşi, oamenii părea să fi uitat că practicile exterioare sunt lipsite de valoare dacă nu sunt însoţite de adevărata evlavie. Una din funcţiile principale ale profeţilor era de a-i învăţa pe oameni că doar o conformare religioasă exterioară nu putea constitui un substitut al caracterului şi al ascultării lăuntrice (1Samuel 15,22; Psalmi 51,16.17; Isaia 1,11-17; Osea 6,6; comp. Ieremia 6,20; 7,3-7; Ioan 4,23.24). Dumnezeu nu dorea avuţia, ci spiritul lor, nu doar închinarea, ci voinţa lor; nu doar slujirea, ci inima lor.

Dreptate. Ebr. mishpat, de la rădăcina shaphat, a judeca. Forma de plural mishpatim, tradusă în general judecăţi, este folosită cu privire la preceptele adiţionale care dădeau instrucţiuni minuţioase cu privire la felul cum trebuia ţinut Decalogul (Exod 21,1; vezi PP 964). A face mishpat înseamnă ca cineva să-şi ordoneze viaţa după judecăţile lui Dumnezeu.

Milă. Ebr. chesed, un cuvânt care descrie o sferă largă de însuşiri după cum se arată prin diferitele lui traduceri, ca bunătate, blândeţe, îndurare, compătimire, milă. Pentru o discuţie asupra lui chesed, vezi Nota Adiţională la Psalmul 36.

Să umbli. Când oamenii umblă cu Dumnezeu (vezi Geneza 5,22; 6,9) îşi ordonează viaţa în armonie cu voinţa divină.

Smerit. De la ebr. şana?, care în forma de aici apare numai o singură dată. Un înţeles sugerat în afară de smerit este cu băgare de seamă, cu precauţie, cu grijă.

Scopul adevăratei religii este dezvoltarea caracterului. Ceremonia exterioară are vreo valoare doar în măsura în care contribuie la o astfel de dezvoltare. Dar întrucât adesea este mai lesne de adus o slujire exterioară decât de a schimba înclinaţiile rele ale inimii, oamenii au fost întotdeauna mai dispuşi să aducă o închinare exterioară decât să-şi cultive trăsăturile sufleteşti. Aşa se petreceau lucrurile cu cărturarii şi fariseii pe care i-a mustrat Isus. Ei se fereau cu scrupulozitate de orice greşeală în ce priveşte zeciuiala, dar treceau cu vederea cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credincioşia (Matei 23,23).

Să faci dreptate şi să iubeşti mila înseamnă să procedezi cu justeţe şi cu bunătate. Acestea sunt virtuţi legate de relaţiile cu oamenii şi rezumă scopul celei de-a doua table a Decalogului (vezi comentariul la Matei 22,39.40). Să umbli smerit cu Dumnezeul tău înseamnă a trăi în armonie cu principiile celei dintâi table a Decalogului (vezi comentariul la Matei 23,37.38). Aceasta înseamnă virtute faţă de Dumnezeu. Iubirea exprimată în acţiuni faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii noştri este bine; este tot ceea ce cere Dumnezeu deoarece dragostea este împlinirea legii (Romani 13,10).

. Cetăţii. Este vizat probabil Ierusalimul. Versetele 9-16 înşiră păcatele lui Israel şi judecăţile rezultate care aveau să se abată asupra poporului.

Omul înţelept. Sensul acestei propoziţii nu este clar. S-au sugerat diferite modificări ale vocalelor pentru a înlătura ambiguitatea. LXX redă propoziţia în felul următor: El îi va mântui pe aceia care se tem de numele Lui.

Pedeapsa. Ebr. maţah, un cuvânt care desemnează un toiag, un baston (Exod 4,2.4; etc.), sau un trib (Numeri 1,4; etc.). Dacă este vizat sensul toiag, atunci poate că se face referire la asirieni al căror toiag era mânia lui Dumnezeu (Isaia 10,5); dacă este vizat sensul de trib, atunci se vorbeşte locuitorilor Ierusalimului.

. Comori nelegiuite. Avere obţinută pe căi rele (vezi Amos 8,5).

. Cumpănă nedreaptă. Vezi comentariul la Deuteronom 25,13.15; vezi Amos 8,5.

. Bogaţii. În timp ce bogaţii sunt osândiţi pentru violenţa lor, toţi sunt la fel acuzaţi de necinste şi înşelăciune. Dacă li s-ar da prilejul, cei asupriţi ar fi probabil la fel de cruzi ca şi asupritorii lor.

. Te voi lovi cu suferinţă. Sau Te voi îmbolnăvi. LXX zice aici: Voi începe să te lovesc. Versetele 13-15 descriu pedeapsa care va veni asupra poporului pentru flagrantele lor abateri şi pentru împietrirea inimii lor.

. Mânca. Vezi Levitic 26,26; Osea 4,10; Hagai 1,6. Foamea. Ebr. yeshach, un cuvânt care apare numai aici şi al cărui sens este obscur. Paralelismul ebraic sugerează sensul posibil de goliciune, sau foame. Ce vei lua. Ebr. sug, aici probabil folosit în sensul de a da la o parte. Oamenii vor încerca zadarnic să-şi salveze bunurile ducându-le departe.

. Nu vei secera. Vezi Deuteronom 28,38-40; Hagai 1,6.

. Orânduirile lui Omri. Nu sunt amintite în Biblie orânduiri speciale ale acestui rege al lui Israel. Probabil că aici se face referire la regulile idolatre de cult pe care le instituise Omri (vezi 1Regi 16,25.26). Omri a fost fondatorul dinastiei nelegiuite din care au făcut parte Ahab şi Atalia (vezi 1Regi 16,29-33; 2Regi 8,26; 11,1).COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1–5PK 325

2 FE 222; TM 373; 5T 215; 8T 186

3 8T 275

4 PP 382

6, 7 DA 469

6–8COL 210; MB 54; PK 326; 5T 630

8 AH 184, 309; CH 33; CM 154; CS 138; CW 161; TM 281, 459, 462; 3T 187, 201, 269, 539; 4T 337, 621; 5T 502, 559; 6T 149; 7T 180, 262; 8T 68, 123, 137

10, 11 CS 77

11 TM 372; 4T 310

12 TM 373

13 CS 78