1 După ce a isprăvit tot poporul de trecut Iordanul, Domnul a zis lui Iosua:

Domnul a zis. Se poate că aceste instrucţiuni i-au fost date lui Iosua prin preotul Eleazar, pentru că, atunci când Iosua a fost întărit pentru această mare încredere, Dumnezeu a hotărât ca Eleazar să-L întrebe pe Domnul pentru el. La cuvântul lui urma ca Iosua şi toţi copii lui Israel „să ias㔠şi „să intre” ( Numeri 27,21 )

2 „Ia doisprezece bărbaţi din popor, câte un bărbat din fiecare seminţie.

Doisprezece bărbaţi: Bărbaţii aceştia fuseseră deja aleşi pentru lucrare (cap. 3,12). Capitolul 4,4 recunoaşte în mod clar această selecţie precedentă.

3 Dă-le porunca următoare: „Luaţi de aici, din mijlocul Iordanului, din locul unde s-au oprit preoţii, douăsprezece pietre, pe care să le duceţi cu voi şi să le puneţi în locul unde veţi petrece noaptea aceasta.”

Unde s-au oprit preoţii. În mod literal, „din locul staţionării (locul de oprire) al picioarelor preoţilor”. Pietrele trebuiau luate din acest loc pentru ca monumentul care avea să fie ridicat să poată apela mult mai viu la memoria lor şi la cugetarea asupra semnului puterii lui Dumnezeu manifestat atât de glorios în folosul lor.

4 Iosua a chemat pe cei doisprezece bărbaţi, pe care i-a ales dintre copiii lui Israel, câte un bărbat de fiecare seminţie,

Pe care i-a ales. O referire la numirea lor, aşa cum aste raportat în cap. 3,12, un bărbat din fiecare seminţie şi o piatră pentru fiecare bărbat (vezi: cele despre v. 6).

5 şi le-a zis: „Treceţi înaintea chivotului Domnului Dumnezeului vostru, în mijlocul Iordanului, şi fiecare din voi să ia o piatră pe umăr, după numărul seminţiilor copiilor lui Israel,

Verset ce nu a fost comentat.

6 pentru ca acesta să fie un semn de aducere aminte în mijlocul vostru. Când vor întreba copiii voştri într-o zi: „Ce înseamnă pietrele acestea pentru voi?”

Ce înseamnă? Dumnezeu îl cunoştea pe poporul Său, ştia cât de curând aveau ei să uite lucrările cele mari ale eliberării lor, dacă nu se vor lua măsuri de păstrarea în minte al acestui mare eveniment. Generaţiilor viitoare nu trebuia să li se îngăduie să uite conducerea lui Dumnezeu. Tot aşa şi astăzi; „noi nu avem a ne teme de viitor, afară numai dacă vom uita calea pe care ne-a condus Domnul şi învăţătura Lui din istoria trecutului nostru” (LS, p. 196). Au fost 12 seminţii şi 12 pietre, astfel fiind reprezentat întregul popor. Au fost două monumente – unul ridicat în mijlocul râului, iar celălalt, din pietrele luate din albia râului, ridicat pe locul primului lor cantonament din Ţara Făgăduinţei. Monumentele acestea despre puterea lui Dumnezeu trebuia să fie o aducere-aminte a încheierii cu succes a peregrinărilor prin pustie. Murmurarea, răzvrătirea şi dezamăgirea aveau să fie lucruri ale trecutului. În Marea Roşie Israel fusese „botezat pentru Moise” (1 Corinteni 10,2); aici, el a fost botezat, ca să spunem aşa, pentru Iosua. Pin aceste demonstraţii ale puterii lui Dumnezeu a căutat, printre altele, să întărească încrederea poporului în conducătorii aleşi ai lor ( Iosua 3,7; 4,14 )

7 Să le spuneţi: „Apele Iordanului s-au despicat în două înaintea chivotului legământului Domnului; când a trecut chivotul Iordanul, apele Iordanului s-au despicat în două, şi pietrele acestea să fie întotdeauna o aducere aminte pentru copiii lui Israel.”

Verset ce nu a fost comentat.

8 Copiii lui Israel au făcut aşa cum le poruncise Iosua. Au luat douăsprezece pietre din mijlocul Iordanului, cum spusese lui Iosua, Domnul, după numărul seminţiilor copiilor lui Israel, le-au luat cu ei şi le-au pus în locul unde aveau să rămână peste noapte.

Verset ce nu a fost comentat.

9 Iosua a ridicat şi el douăsprezece pietre în mijlocul Iordanului, în locul unde se opriseră picioarele preoţilor care duceau chivotul legământului; şi ele au rămas acolo până în ziua de azi.

În mijlocul Iordanului: Există diferenţă de opinii cu privire la felul în care trebuie citit: „în mijlocul Iordanului” sau „din mijlocul Iordanului”. Traducerea KJV prezintă textul ebraic aşa cum îl avem acum. Traducerea siriacă îl red㠄din mijlocul Iordanului”, dar nici un alt manuscris nu susţine această redare. Cea mai bună evidenţă o susţine redarea traducerilor KJV şi RSV.

Până în ziua de azi. Vezi Introducerea la Iosua.

10 Preoţii care duceau chivotul au stat în mijlocul Iordanului până la deplina împlinire a celor ce poruncise lui Iosua, Domnul, să spună poporului, potrivit cu tot ce poruncise Moise lui Iosua. Şi poporul s-a grăbit să treacă.

Poporul s-a grăbit. Unii „s-au grăbit”, probabil de teamă că apele puteau să revină în orice clipă. Alţii poate că socoteau că întârzierea zadarnică din partea lor nu avea să placă lui Dumnezeu. Iar alţii poate c㠄s-au grăbit” din cauza dorinţei puternice de a fi în ţara Canaanului. Unii „s-au grăbit”, pur şi simplu, pentru ca alţii se grăbeau, necugetând sau neştiind de ce.

11 După ce a isprăvit de trecut tot poporul, chivotul Domnului şi preoţii au trecut înaintea poporului.

Verset ce nu a fost comentat.

12 Fiii lui Ruben, fiii lui Gad şi jumătate din seminţia lui Manase, au trecut înarmaţi înaintea copiilor lui Israel, cum le spusese Moise.

Verset ce nu a fost comentat.

13 Aproape patruzeci de mii de bărbaţi, pregătiţi de război, au trecut gata de luptă înaintea Domnului în câmpia Ierihonului.

Aproape patruzeci de mii. La ultimul recensământ (Numeri 26) bărbaţii apţi pentru serviciul militar numărau: Ruben – 43 730 (v. 7); Gad – 40 500 ( v. 18); Manase – 52 700 ( v. 34) sau pentru jumătatea exact㠖 26 350. Aşa că întreaga forţă a celor două seminţii şi jumătate a fost cam de 110 580. De aceea, ei au lăsat mai mult de jumătate din numărul lor să ocrotească familiile şi locuinţele lor. Aceasta nu era în contrazicere cu spiritul înţelegerii lui Moise.

Pregătiţi de război. În cap. 1,14 expresia aceasta este tradus㠄înarmaţi”, în mod literal „o oştire din cinci părţi”. Expresia „pregătiţi de război” este dintr-un cuvânt care înseamn㠄dezbrăcaţi” sau „emodaţi pentru război”

14 În ziua aceea, Domnul a înălţat pe Iosua înaintea întregului Israel; şi s-au temut de el, cum se temuseră de Moise, în toate zilele vieţii lui.

S-au temut de el. Adică, în sensul de respect datorat. Aceasta l-a făcut pe Iosua să câştige acelaşi respect pe care l-a câştigat şi Moise la despărţirea Mării Roşii (Exod 14,31).

15 Domnul a zis lui Iosua:

Verset ce nu a fost comentat.

16 „Porunceşte preoţilor care duc chivotul mărturiei să iasă din Iordan.”

Mărturiei. Sau „lege”, în general înţelegându-se a fi Celor Zece Porunci, pe care le pusese Moise în chivot. (Exod 25,21; Deuteronom 10,2; vezi despre Exod 25,16). Aici, Dumnezeu scoate în evidenţă legea, ca temelie a legământului dintre El şi poporul Său. Legea aceasta dorea El să o scrie în inimile lor.

17 Şi Iosua a poruncit preoţilor: „Ieşiţi din Iordan!”

Verset ce nu a fost comentat.

18 Când au ieşit preoţii care duceau chivotul legământului Domnului din mijlocul Iordanului şi când au călcat cu talpa picioarelor pe uscat, apele Iordanului s-au întors la locul lor şi s-au revărsat ca mai înainte peste toate malurile lui.

Verset ce nu a fost comentat.

19 Poporul a ieşit din Iordan în ziua a zecea a lunii întâi şi a tăbărât la Ghilgal, la marginea de răsărit a Ierihonului.

În ziua a zecea, adică patru zile înainte de Paşte. Aceasta este ziua când trebuia să fie ales mielul pascal (Exod 12,3.6).

Ghilgal. Vezi despre capitolul 5 şi 9

20 Iosua a ridicat la Ghilgal cele douăsprezece pietre pe care le luaseră din Iordan.

A ridicat. În mod literal „a făcut să stea”. La început, probabil că mai întâi a fost pusă o temelie de piatră sau o movilă de pământ, de înălţime considerabilă, iar cele douăsprezece pietre au fost aşezate în vârful acesteia. Douăsprezece pietre de o astfel de mărime care putea să fie purtată pe umărul unui om la acea distanţă nu ar fi alcătuit un monument prea remarcabil, afară de cazul că au fost ridicate pe o astfel de temelie.

21 El a zis copiilor lui Israel: „Când vor întreba copiii voştri într-o zi pe părinţii lor: „Ce înseamnă pietrele acestea?”

Verset ce nu a fost comentat.

22 Să învăţaţi pe copiii voştri şi să le spuneţi: „Israel a trecut Iordanul acesta pe uscat.

Să învăţaţi pe copiii voştri. Dumnezeu a poruncit ca „minunile” cele mari (cap. 3,5) la care luase parte Israel în ziua aceasta să nu fie uitate curând. Era intenţia Lui ca ei să-şi aducă mereu aminte de „lucrările Lui cele minunate” (Psalm 111,4), ca mijloace de legătură în ce priveşte credincioşia faţă de EL. Era cu patruzeci de ani în urmă, chiar în aceiaşi lună, când ei trecuseră Marea Roşie. Acesta era timp de primăvară (vezi despre 3,15), şi cu toate că râul era puternic şi adânc, Dumnezeu a zăgăzuit apele şi ei au trecut în siguranţă. Întrebările copiilor (cap. 4,21) aveau să procure părinţilor o ocazie de a reda din nou istoria umblării răbdătoare a lui Dumnezeu cu Israel în pustie. Îndemnul lui Iosua către taţii şi mamele din zilele lui este o pildă de care părinţii de astăzi ar face bine să se lase stimulaţi (LS 196).

23 Căci Domnul Dumnezeul vostru a secat înaintea voastră apele Iordanului până ce aţi trecut, după cum făcuse Domnul Dumnezeul vostru la Marea Roşie, pe care a secat-o înaintea noastră până am trecut,

Verset ce nu a fost comentat.

24 pentru ca toate popoarele pământului să ştie că mâna Domnului este puternică, şi să vă temeţi întotdeauna de Domnul Dumnezeul vostru.”

Toate popoarele. Dumnezeu a intenţionat ca procedeurile Lui cu Israel să devină o lecţie intuitivă pentru toată omenirea. Poporul lui Israel nu trebuia să acumuleze în mod egoist pentru ei înşişi cunoştinţa despre adevăratul Dumnezeu şi despre puterea Lui de a mântui. Această cunoştinţă trebuia să meargă în tot pământul ca rezultat al bunei educaţii a copiilor lor. (comp. cu v. 22), care, la rândul lor, trebuia să devină misionari. Când ar fi crescut în număr şi influenţă, Israel ar fi aflat repede despre Dumnezeul cel adevărat şi I-ar fi dat slavă. Dar Israel a dat greş, şi exact acelaşi mandat a fost dat mai târziu de Domnul Hristos ucenicilor Lui (Matei 28,19.20). „Propovăduirea acestei împăcări” ne-a fost „încredinţată nou㔠(2 Corinteni 5,19). Noi nu trebuie să dăm greş.