1 Iată împărații pe care i-au bătut copiii lui Israel și a căror țară au luat-o în stăpânire de cealaltă parte a Iordanului, spre răsăritul soarelui, de la pârâul Arnon până la muntele Hermonului, cu toată câmpia de la răsărit:

Iată împăraţii. Scriitorul este pe punctul de a începe un raport deosebit despre împărţirea ţării între seminţii. El aici se opreşte spre a face un rezumat scurt al lucrării făcute. În acest rezumat cele împlinite de Moise sunt raportate împreună cu cele ale lui Iosua. Inspiraţia arată cum Dumnezeu foloseşte multe unelte în înaintarea aducerii la îndeplinire a lucrării Lui, şi că El nu este dependent de nici un om. Capitolul dă un scurt raport despre victoriile lui Israel, împreună cu înfrângerile pricinuite canaaniţilor.

Capitolul 12, descrie întinderea cuceririi şi prezintă ţara care acum stă liberă pentru colonizare. Versetele 1-6 descriu teritoriul de la est de Iordan şi lista împăraţilor cuceriţi de Moise, în restul capitolului se ocupa cu un catalog al celor de la vest de Iordan care au fost supuşi de Iosua. În raportul acesta vedem trasate atât calea cât şi sfârşitul acelora care se împotrivesc lui Dumnezeu. În această lecţie sunt arătate atât calea îngustă cât şi cea largă. Aceea a lui Israel a fost cea a ascultării, sub călăuzirea divină. Dar calea ascultării n-a fost întotdeauna uşoară. Aceasta însemna a merge adesea înainte în ciuda marilor obstacole. Ezitarea avea să însemneze eşec şi pierdere. Dar istoria lui Israel, pe acea vreme era caracterizată prin răbdare şi suportare statornică. Cât priveşte pe canaaniţi, calea lor era caracterizată prin răzvrătire. Ei ziceau: „Cine este domn peste noi?” şi s-au împietrit împotriva voinţei lui Dumnezeu şi revelaţiei Lui Însuşi prin Israel. Ei au luptat până la un sfârşit amar, fără să înveţe nici o lecţie şi refuzând să se supună. În timpul acestui război de cucerire, Israel avea ca speranţă a lor o moştenire divină şi toată gloria şi onoarea pe care aceasta le presupune. Cât despre canaaniţi, ei erau fără Dumnezeu şi fără nădejde.

Arnon. Pârâul acesta era hotarul dintre împărăţia lui Sihon şi Moab (Numeri 21,3) şi constituia hotarul lui Israel la est de Iordan. Pârâul izvorăşte din munţii care acum se cheamă Regatul Iordaniei şi se varsă în Marea – Moartă cam în punctul de mijloc al părţii ei de răsărit. El formează o trecătoare adâncă, ale cărui maluri erau amândouă puternic fortificate în timpul lui Iosua.

Muntele Hermon. Muntele acesta se află la o mică distanţă la sud şi ceva spre vest de Damasc. Teritoriul dintre muntele Hermon şi Arnon cuprindea şi adânca vale a Iordanului şi podişul de la est a cărui margini se pierd în pustiul răsăritean.

Toată câmpia de la răsărit. În mod literal, „toată Araba dinspre răsărit”. Araba este întreaga depresiune adâncă ce se întinde la sud de Marea Galileii şi valea Iordanului departe până la golful Acaba. Totuşi descrierea aceasta ar include numai regiunea de la sud până la pârâul Arnon şi la răsărit de râul Iordan.


2 pe Sihon, împăratul amoriților, care locuia la Hesbon. Stăpânirea lui se întindea de la Aroer, care este pe malul pârâului Arnon, și, de la mijlocul pârâului, peste jumătate din Galaad, până la pârâul Iaboc, hotarul copiilor lui Amon;

Aroer. Cetatea aceasta se află pe ţărmul de nord al pârâului Arnon şi mai târziu a fost atribuită seminţiei lui Ruben ( cap. 13,9.16)

Galaad. Teritoriul acesta cuprinde regiunea montană cu păşuni la răsărit de Iordan de la pârâul Yarmuc până la pârâul Arnon. Pârâul Iaboc o împarte în două. Sihon stăpânea jumătate din Galaad la sud de râul Iaboc.


3 de la câmpie până la Marea Chineret la răsărit și până la marea câmpiei, care este Marea Sărată, la răsărit, spre Bet-Ieșimot; și de la miazăzi, sub poalele muntelui Pisga.

Câmpie. Ebraicul „arabah”, depresiunea prin care curge Iordanul (vezi despre cap. 11,2;12,1) Bet-Ieşimot, în mod literal, „casa dezolării”, era cam la 5 mile est de Iordan într-o parte a deşertului aproape de Marea Moartă numit Iesimon, sau districtul „pustiu”.

De la miazăzi. Mai de grabă, „spre miazăzi”, adică, de la Bet-Ieşimot până mai jos de Aşdot-Pisga, în mod literal, „trecătorile de la Pisga”. Autorul atrage aici atenţia că Araba o coteşte spre sud, la est de Marea Moartă în regiunea inferioară trecătorilor munţilor. Pisga era un cunoscut punct de reper-locul unde a mers Moise să vadă Canaanul. Versetul acesta încheie descrierea întinderii împărăţiei lui Sihon


4 Pe Og, împăratul Basanului, singura rămășiță a refaimiților, care locuiau la Aștarot și la Edrei.

Basan. O regiune la est de Marea Ghenezaret, întinzându-se la sud de la pârâul Farpar până la Iarmuc, hotarul Galadului. Og stăpânea de asemenea jumătatea de nord a Galadului până la pârâul Iaboc.

Refaimiţi. Ebraicul refaim. Derivarea acestui cuvânt este nesigură. Refaimiţii au fost locuitorii băştinaşi ai lui Amon, Moab, Edom, şi Canaan. Og a fost ultimul din acest neam.

Alte rămăşiţe au locuit în jurul Hebronului şi erau cunoscuţi ca Amachimi ( vezi. Geneza 14,5)

Aştarot. Pluralul ebraic pentru Aştarot (Astarte), o zeiţă păgână consacrată sexului şi războiului. Cetatea era un centru al cultului Astarteii în împărăţia lui Og, şi a fost identificată cu Tell-Ashtarah, aşezată cam la 20 de mile est de Marea Galileii. Era una dintre cetăţile regale ale lui Og.

Edrei. Una dintre cetăţile regale ale lui Og pe podişul de la sud-est de Marea Galileii. Acesta a fost locul unde Og a fost ucis de israeliţi. (Numeri 21,33-35; Deuteronom 3,1-3) Împăratul locuia atât în Edrei, cât şi în Aştarot folosind-o probabil pe una dintre cetăţi ca reşedinţă de vară, iar pe cealaltă ca reşedinţă de iarnă.


5 Stăpânirea lui se întindea peste muntele Hermonului, peste Salca, peste tot Basanul, până la hotarul gheșuriților și maacatiților, și peste jumătate din Galaad, hotarul lui Sihon, împăratul Hesbonului.

Salca. Og stăpânea la nord până la muntele Hermon, iar la est până la Salca, aflată în munţi la răsăritul îndepărtat al împărăţiei sale

Ghesuriţilor. Un trib arameic locuind la hotarul de vest a lui Og, la răsărit de Marea Galileii. Ei n-au fost izgoniţi de israeliţi (cap. 13,13) şi au continuat independenţa lor până pe vremea lui David.

Maacatiţilor. Un trib locuind imediat la nord de gheşuriţi, înspre est de lacul Hule şi dominând mlaştinile acestuia. Cetatea lor principală era Abel-Beth- Maaca identificată cu movila Tell-Abil. Cetatea era însemnată pe vremea lui David (vezi 2 Samuel 20,14-22). Israel n-a izgonit pe Maacatiţi, care au continuat să locuiască acolo (Iosua 13,13). Împărăţia lui Og se întindea de la muntele Hermon din nord până la pârâul Iaboc în sud, şi de la Salca din extremul răsărit până la gheşuriţi şi maacatiţi în apus, dar nu cuprindea nici o parte din Araba.


6 Moise, robul Domnului, și copiii lui Israel i-au bătut; și Moise, robul Domnului, le-a dat țara lor în stăpânirea rubeniților, gadiților și la jumătate din seminția lui Manase.
7 Iată împărații pe care i-au bătut Iosua și copiii lui Israel dincoace de Iordan, la apus, de la Baal-Gad în valea Libanului până la muntele cel pleșuv, care se înalță spre Seir. Iosua a dat țara lor în stăpânire semințiilor lui Israel, fiecăreia i-a dat partea ei,

Iată împăraţii. Aici începe enumerarea împăraţilor ţării de la vest de Iordan pe care i-a bătut Iosua. Amănuntele nimicirii lor au fost raportate în capitolele precedente.


8 pe munte, în vale, în câmpie, pe costișe, în pustiu și în partea de miazăzi, țara hetiților, amoriților, canaaniților, fereziților, heviților și iebusiților.

În munte. Versetul acesta, în contrast vădit, descrie caracteristicile generale ale ţării Palestinei ci bogata ei varietate de pământ. Aceasta era ţara în care curge lapte şi miere pe care Dumnezeu o atribuie lui Israel. Astăzi, dimpotrivă, cu excepţia unde este irigată, ţara este una din cele mai sărace regiuni.

Hitiţi. Aceştia erau descendenţii lui Canaan, nerespectuosul fiu al lui Ham (Geneza 9,25; vezi despre cap. 10,15). Deuteronom 7,1 enumeră şapte neamuri care trebuiau să fie izgonite. Acest verset aminteşte numai şase, ghirgasiţii fiind omişi. S-a sugerat că ghirgasiţii, fie că pe acea vreme au fost uniţi cu unele dintre celelalte neamuri fie că, după tradiţia iudeilor, ei s-au retras spre Africa, la apropierea lui Israel sub Iosua, lăsând ca ţara lor să fie luată în stăpânire de Israel. Ghirgasiţii au locuit în regiunea de la nord de Lacul Ghenezaret, sau Galileea, şi se presupune că au migrat la apropierea israeliţilor.


9 Împăratul Ierihonului, unul; împăratul din Ai, lângă Betel, unul;

Împăratul Ierihonului. Aici şi în versetele care urmează, împăraţii învinşi sunt enumeraţi în general în ordinea în care au fost cuceriţi. Ei sunt 31, care împreună cu cei 2 de la răsărit de Iordan, fac o listă de 33. O mare parte din aceşti împăraţi au fost deja amintiţi în capitolele anterioare. Cele mai de seamă dintre noile nume sunt Gheder, Horma, Arad şi Adulam, toţi aparţinând ligii sudice.


10 împăratul Ierusalimului, unul; împăratul Hebronului, unul;
11 împăratul Iarmutului, unul; împăratul din Lachis, unul;
12 împăratul Eglonului, unul; împăratul Ghezerului, unul;
13 împăratul Debirului, unul; împăratul Ghederului, unul;

Gheder. Probabil acelaşi cu Ghedor (1 Cronici 4,39), modernul Chirbet-Yedin din munţii Hebronului.


14 împăratul din Horma, unul; împăratul Aradului, unul;

Harma. Numele care înseamnă închinat nimicirii i-a fost dat cetăţii după ce suferise această soartă. Numele ei de mai înainte a fost Ţefat (Judecători 1,17). Locul ei de aşezare nu este cunoscut, dar se crede că n-a fost departe de Beer-Şeba. Despre Horma citim în vremea lui Moise (Numeri 14,45; Deuteronom 1,44). Acesta a fost locul până la care au fost alungaţi israeliţii de către amaleciţi şi canaaniţi, când după răzvrătirea de la Ladeş în urma raportului iscoadelor israeliţii au insistat cu încăpăţânare în a ataca pe locuitori în ciuda avertismentului evident al lui Moise (Numeri 14,40-45)

Arad. Cetatea aceasta este amintită ca nimicită de Moise drept pedeapsă pentru un atac neprovocat asupra lui Israel când ei s-au apropiat de aceea vecinătate (Numeri 21,1-3 ). Locul este uşor de identificat. Pe un podiş la 17 mile sud de Hebron şi 20 mile est de Beer-Şeba este o colină cu rămăşiţele unui rezervor de apă şi a unei vechi olării pe ea, care încă mai poartă numele de Tell-'Arâd. Probabil că aceasta reprezintă locul de aşezare a cetăţii nimicită atunci


15 împăratul Libnei, unul; împăratul Adulamului, unul;

Adulam. O cetate la sud-vest de Ierusalim, la jumătatea drumului dintre aceasta şi Lachiş, cunoscută acum ca Khirbet esh-Sheikh Madhkur. Ea este cel mai bine cunoscută pentru peştera ei în care David a găsit refugiu de Saul (1 Samuel 22,1).


16 împăratul din Macheda, unul; împăratul Betelului, unul;

Betel. Fără îndoială că Betelul a fost luat în timpul, deşi amănuntele cuceririi nu sunt date.


17 împăratul Tapuahului, unul; împăratul Heferului, unul;

Tapuah. Identificat cu Sheikh Abu Zarad, la 7 7/8 mile (12,6 km) la sud, sud-vest de Sihem. Laşronul poate fi o cetate neidentificată sau poate fi Câmpia Saronului. Se crede în general că Afec este Antipatrida din Noul Testament (Fapte 23,31), la 29 mile (46,6 km) de Ierusalim, pe drumul spre Cezareea.


18 împăratul Afecului, unul; împăratul Lașaronului, unul;
19 împăratul Madonului, unul; împăratul Hațorului, unul;
20 împăratul Șimron-Meronului, unul; împăratul Acșafului, unul;
21 împăratul Taanacului, unul; împăratul din Meghido, unul;

Taanac. Sunt enumerate mai multe cetăţi unite cu liga de nord, neamintite mai înainte. Printre ele sunt două adesea numite împreună: Taanac şi Meghido. Meghido este în marea câmpie a lui Israel în timp ce Taanac este numai la mică distanţă spre sud-est, pe hotarul câmpiei. Aşezarea Meghido este numită acum Tell el-Mutesellim. Aşezarea lui strategică i-a dat importanţă istorică. Taanac este numit acum Tell Ta`annak.


22 împăratul din Chedeș, unul; împăratul Iocneamului, la Carmel, unul;

Chedeş. Mai este numit şi Chedeşul, în Galileea (Iosua 20,7). Se crede că acesta a fost un centru deluros, fortificat al canaaniţilor, la nord-vest de lacul Hule. Acesta a fost domiciliul lui Barac, generalul de sub conducerea Deborei, care l-a bătut pe Sisera şi locul unde el şi-a adunat cu aceea ocazie, trupele lui. (Judecători 4,6.9.10).

Iocneam. O altă cetate nenumită mai înainte situată pe pârâul Chişon, cam la 14 mile (23 km) de promontoriul Carmel şi dominând defileul de-a curmezişul crestei. Acum este cunoscut ca Tell Queimun.


23 împăratul Dorului, pe înălțimile Dorului, unul; împăratul Goiimului, lângă Ghilgal, unul;

Lângă Ghilgal. Aceasta nu se referă la tabăra din valea Iordanului, ci probabil un loc cunoscut acum ca Jiljulieh din câmpia Saronului, la 14 mile (22,5 km) nord-est de Iope. Se pare că aceasta a fost cartierul general al unor seminţii nomade amestecate, numite aici neamuri (nations – trd. engl.)


24 împăratul din Tirța, unul. Peste tot treizeci și unu de împărați.

Tirţa. O cetate foarte renumită în istoria iudaică de mai târziu ca fiind capitala lui Ieroboam şi a urmaşilor lui. Din cauza frumuseţi aşezării ei, ea a fost luată de poeţi ca simbol a tot ceea ce este farmec. S-a încercat să fie identificată Tell el-Fâr'ah, movila crestei înălţate, care este cam la 7 mile (11 km) nord-veste de Nablus. Existenţa atâtor împăraţi într-un teritoriu atât de mic, dovedeşte că împărăţiile lor trebuie să fi fost relativ mici. Mulţi împăraţi din vremurile cele vechi au stăpânit peste un teritoriu nu mai mare decât acela reprezentat de un stat sau o cetate. Aceste cetăţi erau independente unele de altele şi fiecare avea şeful ei local.