1 Făcusem un legământ cu ochii mei și nu mi-aș fi oprit privirile asupra unei fecioare.

Făcusem un legământ. Capitolul acesta reprezintă concluzia lungii cuvântări a lui Iov. În cap. 29, Iov vorbise despre viaţa lui publică onorată şi despre onoare care-i era acordată odinioară. În capitolul acestea el schiţează principiile care i-au călăuzit purtarea particulară. Principiile acestea pot fi prezentate pe scurt după cum urmează: (1) castitate (v. 1-4); (2) seriozitate şi sinceritate (v. 5.6); (3) cinste şi curăţie (v. 7.8); (4) loialitate faţă de legământul căsătoriei (v. 9-12); (5) loialitate faţă de slujitorii săi (v. 13-15); (6) milă faţă de cei neajutoraţi (v. 16-23); (7) lipsa lăcomiei şi idolatriei (v. 24-28); (8) bunătate faţă de duşmanii (v. 29-30); ospitalitate (v. 31-32); (10) lipsă păcatelor ascunse (v. 33-37); (11) cinste în probleme privind proprietatea (v. 38-40). Capitolul acesta oferă un rezumat amănunţit şi neobişnuit privind etica lui Iov. Este neîntrecut ca exemplu de idealism nobil.

Oprit privirile asupra unei fecioare. [De ce să gândesc la o fecioară? KJV]. Literal, "să gândesc la o fecioară". Compară cu Matei 5:27-28. Iov înţelegea că simpla evitare a actului concret al adulterului nu era suficientă. Pentru a atinge standardul lui Dumnezeu, atât gândul, cât şi fapta trebuie să fie curate. Iov a făcut faţă problemei făcând o înţelegere cu sine însuşi că nu va îngădui minţii sale să răspundă la ademenirile poftei. În limbajul figurat al textului, un legământ era încheiat între conştiinţă şi ochi - o înţelegere care impune ochilor obligaţia clară de a nu privi ce ar putea naşte gânduri necurate.


2 Dar ce soartă mi-a păstrat Dumnezeu de sus? Ce moștenire mi-a trimis Cel Atotputernic din ceruri?

Ce soartă? [Ce parte? KJV]. Sensul pare să fie: Dacă m-aş fi dedat gândurilor necurate, ce parte sau moştenire aş fi putut aştepta de la Dumnezeu? Iov considera drept o încumetare din partea unui om să cultive gânduri murdare şi să aştepte aprobarea şi bunăvoinţa lui Dumnezeu. El avea o conştiinţă etică mult avansată faţă de aceea a majorităţii contemporanilor lui şi de fapt a oamenilor din toate epocile istoriei omenirii


3 Pieirea nu-i oare pentru cel rău, și nenorocirea pentru cei ce fac fărădelege?
4 N-a cunoscut Dumnezeu căile mele? Nu mi-a numărat El toți pașii mei?

N-a cunoscut Dumnezeu căile mele? [Nu vede El căile mele, KJV]. Iov recunoaşte că ochiul lui Dumnezeu este atoatevăzător. El găseşte încredere în faptul că Dumnezeu ştie curăţia lui şi e încurajat să continue să meargă pe cărările dreptăţii de gândul răspunderii sale faţă de Dumnezeu (vezi Iov 34:21; Psalm 139:3; Proverbe 5:21; 15:3).


5 Dacă am umblat cu minciuna, de mi-a alergat piciorul după înșelăciune:

Minciuna. [Vanitatea, KJV]. Prietenii lui Iov îl acuză de repetate ori de făţărnicie (vezi cap. 4:7-9; 8:6; 11:4.6.11-14; 15:30-35; 20:5-29). Acuzaţia aceasta este uşor de adus şi greu de combătut. El consideră că e necesar să vorbească în favoarea propriei sale integrităţi şi e dispus să-L cheme pe Dumnezeu ca martor al acestei integrităţi. El ştie că viaţa sa este lipsită de minciună sau făţărnicie şi nu se teme de vreo demascare ce ar putea fi făcută fie de Dumnezeu, fie de om.


6 să mă cântărească Dumnezeu în cumpăna celor fără prihană și-mi va vedea neprihănirea!

Cântărească. Iov e dispus ca Dumnezeu să-i cântărească motivele. El nu are nimic de ascuns.


7 De mi s-a abătut pasul de pe calea cea dreaptă, de mi-a urmat inima ochii, de s-a lipit vreo întinăciune de mâinile mele,

De mi-a urmat inima ochii. Limbajul acesta descrie lupta dintre simţuri (ochii) şi gândurile (inima). Iov susţine că nu a îngăduit simţurile sale să-l stăpânească.

S-a lipit de... mâinile mele. Imaginea binecunoscută a mâinilor curate. Iov nu trebuie înţeles ca pretinzând că n-a existat nici o pată pe mâinile sale, dar tăgăduieşte în mod hotărât că vreo pată "s-ar fi lipit" de mâinile lui.


8 atunci eu să semăn și altul să secere, și odraslele mele să fie dezrădăcinate!

Altul să secere. [Altul să mănânce, KJV]. Iov enumeră blestemele pe care e gata să le accepte dacă n-a fost cinstit în lucrurile amintite în v. 7. Dacă Iov n-a fost onest în relaţiile cu ceilalţi să fie lipsit de roadele propriilor sale osteneli (vezi Levitic 26:16; Deuteronom 28:33.51; Iov 5:5).

Odrasle. Ebr. şe'eşa'ay, fie odraslele oamenilor, fie roadele pământului. În ce priveşte întrebuinţarea din urmă, vezi Isaia 34:1; 42:5. Pentru ca şe'eşa'ay să se refere aici la roade, cele două părţi ale textului sunt făcute să meargă împreună.


9 Dacă mi-a fost amăgită inima de vreo femeie, dacă am pândit la ușa aproapelui meu,

De vreo femeie. În v. 9-12, Iov e prezentat ca fiind fără pată în legăturile sale cu femeile. El vorbeşte aici de femeile căsătorite în contrast cu fecioarele (v. 1). LXX redă: "soţia altui bărbat".

Ademenirile poftei sunt bine descrise în expresia "dacă mi-a fost amăgită inima". Pândit. Adică a urmări când vecinul său este plecat de acasă.


10 atunci nevasta mea să macine pentru altul și s-o necinstească alții!

Nevastă-mea să macine. Situaţia unei sclave care macină grâul era privită ca cea mai înjositoare muncă domestică (vezi Exod 11:5; Judecători 16:21; Isaia 47:2). S-o necinstească alţii. [Să se plece alţii peste ea, KJV]. Unii consideră că se face referire aici la felul cum erau tratate sclavele, care ajungeau ţiitoare.


11 Căci aceasta ar fi fost o nelegiuire, o fărădelege vrednică să fie pedepsită de judecători,

Aceasta ar fi fost o nelegiuire. Vezi Levitic 20:10; Deuteronom 22:22.


12 un foc care mistuie până la nimicire și care mi-ar fi prăpădit toată bogăția.

Un foc. Practicarea acestui păcat tinde să distrugă tot ce e bun în om. Acesta este devastator prin efectele lui.

Mi-ar fi prăpădit toată bogăţia. I-ar fi consumat bogăţia, fie ducând la cheltuieli fără rost şi la risipă, fie prin atragerea judecăţilor lui Dumnezeu. Experienţa omenească descoperă cum imoralitatea duce adesea la sărăcie (vezi Luca 15:11-32).


13 De aș fi nesocotit dreptul slugii sau slujnicei mele, când se certau cu mine,

Slugii sau slujnicei mele. Elifaz îl acuzaese pe Iov de duritate şi cruzime în legăturile cu cei slabi (cap. 22:5-9). Iov combate această acuzaţie arătând atitudinea lui faţă de slugi. Înaintea legii, sclavii aveau doar câteva drepturi, totuşi Iov era dispus să asculte plângerile servilor săi şi să ţină cont de necazurile lor.


14 ce aș putea să fac, când Se ridică Dumnezeu? Ce aș putea răspunde când pedepsește El?

Când Se ridică Dumnezeu. Iov crede că i se va cere să dea socoteală înaintea lui Dumnezeu de felul cum îşi tratează servii. Dacă i-ar fi tratat rău, el ar fi aşteptat cu groază mânia divină.


15 Cel ce m-a făcut pe mine în pântecele mamei mele, nu l-a făcut și pe el? Oare nu ne-a întocmit același Dumnezeu în pântecele mamei?

Nu ne-a întocmit acelaşi Dumnezeu? Acest verset descoperă o minunată înţelegere a egalităţii fiinţelor omeneşti înaintea lui Dumnezeu (vezi Fapte 17:26). Iov era cu mult înaintea modului de gândire contemporan lui prin faptul că recunoştea atitudinea dreaptă a unui stăpân faţă de un sclav. Faptul că Dumnezeu e Creatorul tuturor oamenilor - atât al stăpânului cât şi al sclavului

-este una dintre marile revelaţii ale Scripturii.


16 Dacă n-am dat săracilor ce-mi cereau, dacă am făcut să se topească de plâns ochii văduvei,

N-am dat săracilor. Versetele 16-23 afirmă atitudinea binevoitoare a lui Iov faţă de cei neajutoraţi. Elifaz îl acuzase pe Iov că-i tratase rău pe săraci (cap. 22:6.7). Iov a combătut acuzaţia aceasta (cap. 29:12-16). În versetele care se află în atenţia noastră acum, el repetă această negare.

Văduvei. Vezi Iov 22:9; cf. Iov 13; vezi şi Exod 22:22; Deuteronom 14:29; 16:11.14; 24:19; 26:12.13; Psalm 146:9; Proverbe 15:25; Isaia 1:17; Ieremia 7:6; Maleahi 3:5; 1 Timotei 5:16; Iacov 1:27. "Am făcut să se topească de plâns ochii" se referă la dorinţa neîmplinită, adică văduva e împiedicată să obţină ce a aşteptat.


17 dacă mi-am mâncat singur pâinea, fără ca orfanul să-și fi avut și el partea lui din ea,

Singur. La arabi este un obicei puternic înrădăcinat ca oaspeţilor să li se dea întotdeauna întâietate, indiferent cât de săracă ar fi familia. "Am mâncat singur pâine" înseamnă probabil a încălca legile ospitalităţii, precum şi a fi neatent la nevoile celor nefericiţi.

Orfanul. Această ultimă propoziţie arată că Iov se referea îndeosebi la cei orfani. Împărţirea cu aceşti nefericiţi era considerată una dintre însuşirile de bază ale vieţi (vezi Exod 22:22; Deuteronom 10:18; Psalm 68:5; Isaia 1:17; Ieremia 22:3; Ezechiel 22:7; Zaharia 7:10). Elifaz îl învinuise în special pe Iov de oprimarea orfanului (cap. 22:9), iar Iov combătuse această acuzaţie (cap. 29:12).


18 eu, care din tinerețe l-am crescut ca un tată, eu, care de la naștere am sprijinit pe văduvă;

L-am crescut... am sprijinit pe văduvă. [El... ea, KJV]. Aceste două persoane [în KJV] par să se refere la "orfan" şi la "văduvă". Ideea este că Iov fusese totdeauna tată pentru orfani şi călăuză pentru văduve.

De la naştere. [Din pântecele mamei, KJV]. Expresie hiperbolică, care arată că Iov nu-şi aduce aminte când nu a dat atenţie nevoilor celor nevoiaşi.


19 dacă am văzut pe cel nenorocit ducând lipsă de haine, pe cel lipsit neavând învelitoare,

Lipsă de haine. Iov a luat-o înaintea Tabitei (Fapte 9:36-42) cu multe sute de ani (vezi Isaia 58:7; Ezechiel 18:7.16; Matei 25:36).


20 fără ca inima lui să mă fi binecuvântat, fără să fi fost încălzit de lâna mieilor mei;

Inima lui. [Mădularele lui, KJV ]. O personificare prin care partea corpului care fusese îmbrăcată prin binefacerea lui Iov se presupune că exprimă aprecierea faţă de binefăcător (vezi cap. 29:11.13)


21 dacă am ridicat mâna împotriva orfanului, pentru că mă simțeam sprijinit de judecători;

Am ridicat mâna. Iov tăgăduieşte că a tras foloase de pe urma orfanului, chiar când era judecător şi avea suficientă putere pentru a proceda astfel. Întotdeauna au fost unii care l-ar fi "ajutat" lui Iov să comită delicte, dar chiar dacă avea putere, prieteni şi susţinători influenţi, el a refuzat să îi folosească în dauna celor săraci.


22 atunci, să mi se dezlipească umărul de la încheietură, să-mi cadă brațul și să se sfărâme!

Să-mi cadă braţul. Versetul acesta numeşte blestemul pe care Iov este dispus să-l accepte dacă se poate dovedi că a tras foloase de pe urma celor săraci. Să cadă pedeapsa mai ales asupra acelor părţi ale corpului care fie că au făcut răul, fie au refuzat să facă binele. Limbajul tare pe care îl foloseşte Iov scoate la iveală faptul că el crede în nevinovăţia sa şi că urăşte relele la care se referă.


23 Căci mă temeam de pedeapsa lui Dumnezeu și nu puteam lucra astfel din pricina măreției Lui.

Pedeapsa de la Dumnezeu. Iov declară teama şi respectul lui faţă de Dumnezeu, pe care le prezintă ca motive pentru care nu putea fi vinovat de faptele crude de care era învinuit.


24 Dacă mi-am pus încrederea în aur, dacă am zis aurului: „Tu ești nădejdea mea;”

Încrederea în aur. Iov fusese bogat, dar el nu făcuse din aur nădejdea şi încrederea lui. Încrederea lui fusese în Dumnezeu.


25 dacă m-am îngâmfat de mărimea averilor mele, de mulțimea bogățiilor pe care le dobândisem;

Averile mele. Vezi cap. 1:3; 20:15; 22:4.


26 dacă am privit soarele când strălucea, luna când înainta măreață,

Am privit soarele. O referire specifică la idolatrie. Cultul soarelui era răspândit în Răsărit şi în Egipt încă de la o dată timpurie. Cultul lunii venea de obicei imediat după cel al soarelui. Se pare că era o înclinaţie naturală a oamenilor de a se închina la ceea ce oferă lumină (vezi Deuteronom 4:19; 2 Regi 23:5; Ezechiel 8:16).


27 și dacă mi s-a lăsat amăgită inima în taină, dacă le-am aruncat sărutări, ducându-mi mâna la gură:

S-a lăsat inima amăgită în taină. Păcatul inimii apare primul. Exista ceva seducător legat de cultul corpurilor cereşti, de ritualurile lui, care făcea un apel puternic la inima firească.

Sărutări, ducându-mi mâna la gură. [Gura mea a sărutat mâna mea, KJV]. Era un gest obişnuit acela de a săruta idolii (1 Regi 19:18; Osea 13:2). Corpurile cereşti erau atât de departe încât închinătorii nu puteau ajunge la ele, de aceea îşi exprimau adorarea sărutând mâna. Iov vrea să spună că niciodată n-a participat la asemenea idolatrie.


28 și aceasta este tot o fărădelege care trebuie pedepsită de judecători, căci m-aș fi lepădat de Dumnezeul cel de sus!
29 Dacă m-am bucurat de nenorocirea vrăjmașului meu, dacă am sărit de bucurie când l-a atins nenorocirea,

Bucurat. Sentimentele exprimate de Iov au anticipat învăţăturile Predicii de pe munte. Mulţi, din vremurile străvechi şi chiar de azi, s-au simţit îndreptăţiţi să se bucure de căderea unui vrăjmaş. Iov avea o înţelegere spirituală mai profundă şi prinsese o rază din învăţătura iubirii faţă de duşmani (vezi Matei 5:44).


30 eu, care n-am dat voie limbii mele să păcătuiască, să-i ceară moartea cu blestem;
31 dacă nu ziceau oamenii din cortul meu: „Unde este cel ce nu s-a săturat din carnea lui?”

Cortul meu. Ideea pare să fie că Iov solicită pe oricine să-şi amintească vreo împrejurare în care generozitatea sau ospitalitatea lui ar fi putut fi pusă sub semnul întrebării.


32 Dacă petrecea străinul noaptea afară, dacă nu mi-aș fi deschis ușa să intre călătorul;

Afară. [Pe uliţă, KJV]. Iov îşi apără în continuare reputaţia privind ospitalitatea. El trăise potrivit cu cerinţele ospitalităţii orientale, aducându-şi aminte de străin, precum şi de membrii propriei sale gospodării. Vezi Genesa 18:2-8.


33 dacă mi-am ascuns fărădelegile, ca oamenii și mi-am închis nelegiuirile în sân,

Ca oamenii. [Ca Adam, KJV]. Ebr. 'adam, poate să însemne neamul omenesc, la fel de bine ca şi numele de Adam.


34 pentru că mă temeam de mulțime, pentru că mă temeam de disprețul familiilor, ținându-mă deoparte și necutezând să-mi trec pragul…

Mă temeam. Iov pare să se străduiască să explice că nu renunţa să facă binele de teama de alţii. "Am fost eu vreodată împiedicat să fac binele de glasul mulţimii? Când familii sau triburi făceau presiuni să fac răul, am fost eu biruit de stăruinţa lor? Am rămas eu ascuns sau retras când ar fi trebuit să mă scol şi să apăr o cauză dreaptă?" Conştiinţa lui Iov este curată când îşi aminteşte de purtarea sa cinstită faţă de oameni.


35 Oh! de aș găsi pe cineva să m-asculte! Iată apărarea mea, iscălită de mine: să-mi răspundă Cel Atotputernic! Cine-mi va da plângerea iscălită de potrivnicul meu?

Iscălită de mine. [Dorinţa mea, KJV]. Ebr. tawi. Literal, "semnul meu". Taw este cuvântul tradus "semn" în Ezechiel 9:4. Mulţi susţin că expresia "iată dorinţa mea [taw]" [KJV] se referă la aplicarea plină de încărcătură emoţională a iscăliturii sale pe apelul din acest verset.

Plângerea iscălită. [să fi scris o carte, KJV]. Sau "document", aici o acuzaţie. Iov pare că încă bâjbâie în căutarea unei clarificări a problemei între el şi Dumnezeu.


36 Ca să-i port scrisoarea pe umăr, s-o leg de fruntea mea ca o cunună;

Pe umăr. Iov e atât de sigur de nevinovăţia lui, încât, dacă ar fi să primească acuzaţia divină cu privire la el, în formă scrisă, nu ar ezita să o poarte pe umărul sau pe capul său. Aceasta este o afirmare puternică a faptului că e nevinovat.


37 să-i dau socoteală de toți pașii mei, să mă apropii de el ca un domn.

Să-i dau socoteală. Iov nu avea nimic de ascuns faţă de Dumnezeu. El era dispus să divulge fiecare act al vieţii sale. El va răspunde la acuzaţia lui Dumnezeu în fiecare detaliu. Poate să stea înaintea Lui nu ca osândit, ci ca domn.


38 Dacă pământul meu strigă împotriva mea și dacă brazdele lui varsă lacrimi;

Pământul meu strigă. Iov îşi încheie argumentaţia susţinându-şi onestitatea în chestiuni de proprietate. Iov face apel chiar la pământul pe care-l lucrase ca să-l îndreptăţească. El se îndoieşte că pământul are vreo plângere împotriva lui.


39 dacă i-am mâncat roada fără s-o fi plătit și dacă am întristat sufletul vechilor lui stăpâni:

Fără s-o fi plătit. Iov este sigur că unul dintre păcatele obişnuite ale marilor proprietari de pământ nu-l priveşte. Ţofar îl acuzase de jaf şi oprimare (cap. 20:12-19), şi Elifaz la fel (cap. 22:5-9). Iov combate aceste acuzaţii cu hotărâre.


40 atunci să crească spini din el în loc de grâu, și neghină în loc de orz!” Sfârșitul cuvintelor lui Iov.

Să crească spini. Dacă sunt necinstit, spune el, să crească spini şi buruieni în loc de grâu.

Cuvintelor lui Iov. Astfel se încheie argumentaţia patriarhului în favoarea sa. El îşi apără integritatea până la ultimul cuvânt. El se clatină între nădejde şi deznădejde. Atitudinea lui faţă de Dumnezeu este a unuia care are încrederea rănită şi care caută să fie vindecat. S-au făcut paşi către o soluţie, dar iţele încurcate nu sunt descâlcite până când Însuşi Dumnezeu nu Se descoperă (cap. 38:1).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

24.28 MH 210 32 �

�

DA 500; Ed 142