1 La auzul acestor lucruri îmi tremură inima de tot și sare din locul ei.

La auzul acestor lucruri îmi tremură inima. Nu există o divizare naturală între cap. 36 şi 37. Elihu continuă ilustraţia cu o furtună însoţită de tunete ca mijloc pentru a descrie puterea lui Dumnezeu. El zice că inima lui tremură când aude tunetul şi vede fulgerul scânteind pe cer.


2 Ascultați, ascultați trăsnetul tunetului Său, bubuitul care iese din gura Lui!

Trăsnetul tunetului Său. [Zgomotul vocii Sale, KJV]. Elihu foloseşte o metaforă. El nu vrea să spună că de fapt tunetul este glasul lui Dumnezeu (vezi Psalm 77:18; 104:7).


3 Îl rostogolește pe toată întinderea cerurilor, și fulgerul Lui luminează până la marginile pământului.
4 Apoi se aude un bubuit, tună cu glasul Lui măreț; și nu mai oprește fulgerul, de îndată ce răsună glasul Lui.
5 Dumnezeu tună cu glasul Lui în chip minunat; face lucruri mari pe care noi nu le înțelegem.

Lucruri mari. Cu versetul acesta se sfârşeşte parabola cu furtuna însoţită de tunete. În această descriere plastică, Elihu încearcă să-L copleşească pe Iov cu simţământul maiestăţii şi puterii lui Dumnezeu.


6 El zice zăpezii: „Cazi pe pământ!” Zice același lucru ploii, chiar și celor mai puternice ploi.
7 Pecetluiește mâna tuturor oamenilor, pentru ca toți să se recunoască de făpturi ale Lui.

Pecetluieşte. Aceasta s-ar putea referi la încetarea muncii în aer liber pe timp de iarnă datorită zăpezii, gheţii şi ploilor puternice. Această întrerupere în activitatea omului oferă prilej de meditaţie şi în felul acesta încurajează o cunoaştere mai profundă a lui Dumnezeu.


8 Fiara sălbatică se trage într-o peșteră și se culcă în vizuina ei.

Se trage într-o peşteră. Versetul acesta tinde să confirme interpretarea v. 7. Fiarele hibernează în timpul iernii. Şi aceasta este o dovadă de înţelepciune din partea lui Dumnezeu. El a luat măsuri ca animalele să fie ocrotite de frig şi să fie în stare să trăiască cu cantităţi mai mici de hrană în sezonul când aceasta se împuţinează.


9 Vijelia vine de la miazăzi, și frigul din vânturile de la miazănoapte.

De la miazăzi. Literal, "din cămară", adică din magazia unde se spune că Dumnezeu păstrează furtunile (vezi Iov 38:22; Psalm 135:7). De la miazănoapte. Literal, "de la cei care împrăştie". Acestea par să fie vânturile violente care alungă norii şi aduc o atmosferă senină, îngheţată. Elihu subliniază că toate acestea sunt sub controlul lui Dumnezeu şi că aceste fenomene naturale dovedesc măreţia Lui.


10 Dumnezeu, prin suflarea Lui, face gheața și micșorează locul apelor mari.

Micşorează. [E îndreptată, KJV]. Literal, "constrânge", adică solidă prin îngheţ (vezi Psalm 147:16-18).


11 Încarcă norii cu aburi și-i risipește scânteietori;

Încarcă. Literal, "împovărează". Adică El încarcă norul cu apă. Ploaia este una din principalele necesităţi ale ţărilor orientale. Dumnezeu e Cel care dă norii încărcaţi de umezeală care oferă apă pământului însetat.

Scânteietori. Literal, "norul luminii Sale". Poate ca şi cum fulgerele luminoase erau depozitate într-un nor. Sau expresia poate să însemne "norii în care se odihneşte lumina Sa".


12 mișcarea lor se îndreaptă după planurile Lui, pentru împlinirea a tot ce le poruncește El pe fața pământului locuit.

Lor. [Lui, KJV]. "Norii" constituie antecedentul evident.

Planurile. [Sfaturile, KJV]. Ebr. tackbuloth, "călăuzire", "direcţie". Dumnezeu călăuzeşte norii şi fulgerele, purtându-i şi învârtindu-i, îndreptându-i potrivit voii Sale.


13 Îi face să pară ca o nuia cu care lovește pământul, sau ca un semn al dragostei Lui.
14 Iov, ia aminte la aceste lucruri! Privește liniștit minunile lui Dumnezeu!
15 Știi cum cârmuiește Dumnezeu norii și cum face să strălucească din ei fulgerul Său?

Cârmuieşte Dumnezeu. Elihu îl întreabă pe Iov dacă ştie cum dă Dumnezeu ordinele Sale şi cum aranjează cursul şi succesiunea evenimentelor naturii.


16 Înțelegi tu plutirea norilor, minunile Aceluia a cărui știință este desăvârșită?

Plutirea. Fenomenul norilor suspendaţi în cer, împovăraţi de ploaie, totuşi nesprijiniţi, provoacă uimirea lui Elihu (vezi cap. 26:8).

Ştiinţă. Fenomenele naturale indică ştiinţă nelimitată a lui Dumnezeu. Concluzia este că Iov n-ar trebui să-L critice pe Dumnezeu care-Şi desfăşoară atotştiinţa prin intermediul acestor lucrări minunate.


17 Știi pentru ce ți se încălzesc veșmintele, când se odihnește pământul de vântul de miazăzi?
18 Poți tu să întinzi cerurile ca El, tari ca o oglindă turnată?
19 Arată-ne ce trebuie să-I spunem. Căci suntem prea neștiutori ca să-I putem vorbi.

Arată-ne. [Învaţă-ne, KJV]. Aceasta sună a ironie. Elihu îi spune lui Iov: dacă eşti atât de deştept, învaţă-ne cum să ne apropiem de un asemenea Dumnezeu mare, deoarece noi suntem în întuneric.


20 Cine-I va da de veste că Îi voi vorbi? Dar care este omul care-și dorește pierderea?

Care este omul care-şi doreşte pierderea?[Dacă un om vorbeşte, cu siguranţă va fi înghiţit, KJV]. Iov îşi exprimase dorinţa ca Dumnezeu să-l asculte şi să-i răspundă. Intenţionând să mustre această încumetare şi totuşi sfiindu-se să o facă în mod direct, Elihu se aşează în locul lui Iov şi întreabă: ar fi potrivit ca eu să cer să vorbesc cu Dumnezeu? Dacă nu, nu poate fi potrivit nici ca Iov să facă aşa.


21 Acum, firește, nu putem vedea lumina soarelui care strălucește în dosul norilor, dar va trece un vânt și-l va curăța;

Lumina soarelui. [Lumina strălucitoare, KJV]. Probabil soarele. Oamenii nu pot privi soarele strălucitor. Cu cât mai puţin ar fi ei în stare să stea faţă în faţa cu Dumnezeu.


22 de la miazănoapte ne vine aurora și ce înfricoșată este măreția care înconjoară pe Dumnezeu!

Aurora. [Vremea frumoasă, KJV]. Ebr. zakab, literal "aur".


23 Pe Cel Atotputernic nu-L putem ajunge, căci este mare în tărie, dar dreptul și dreptatea deplină El nu le frânge.
24 De aceea oamenii trebuie să se teamă de El; El nu-Și îndreaptă privirile spre cei ce se cred înțelepți.”

Să se teamă de El. Elihu îşi încheie cuvântarea cu un atac final îndreptat spre Iov, în sensul că Dumnezeu nu-i respectă pe oamenii încrezuţi.

Cei care se cred înţelepţi. Adică încrezuţi. De fapt, ce afirmă Elihu ca principiu e adevărat. E neînţelept din partea unui om să pună pe picior de egalitate înţelepciunea lui măruntă cu aceea a lui Dumnezeu. Eroarea lui Elihu stă în încercarea de a aplica principiul la Iov. Necazul cu Elihu şi ceilalţi protagonişti era că se încumetau să-l judece pe Iov.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

5-24 MH 434

14-16 �

ML 112

16 �

�

GC 46; Ed 15, 21; MM 7; PP 50