1 Cu şase zile înainte de Paşti, Isus a venit în Betania, unde era Lazăr, care fusese mort şi pe care îl înviase din morţi.

Isus. [Atunci Isus, KJV]. [Cina dată de Simon, Ioan 12,1-9 = Matei 26,6-13 = Marcu 14,3-9 = Luca 7,36-50. Comentariu major: Matei şi Luca. Vezi harta p. 224; diagrama p. 229, 231]. Pentru

o discutare a legăturii acestei cine cu aceea relatată în celelalte Evanghelii vezi Nota adiţională la Luca 7.

Cu şase zile înainte de Paşte. Cina a avut probabil loc în noaptea Sabatului care a precedat răstignirea (vezi la Matei 21,1; 26,3), care tehnic ar fi în prima zi a săptămânii (vezi vol. III, p. 101). Aceasta ar fi exact şase zile, prin socotire inclusivă (vezi vol. I. p. 182), înainte de Paşte, care cădea în ziua de vineri (vezi Note adiţionale la Matei 26, Nota 1).

Unde era Lazăr. Vezi la cap. 11,1.

2 Acolo I-au pregătit o cină. Marta slujea, iar Lazăr era unul din cei ce şedeau la masă cu El.

I-au pregătit o cină. [Au făcut, KJV]. Cina a avut loc în casa lui Simon (Matei 26,6). Cină. Gr. deipnon (vezi la Luca 14,12). Marta slujea. După cum pare caracteristic pentru ea (vezi Luca 10,40).

3 Maria a luat un litru cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Isus şi I-a şters picioarele cu părul ei; şi s-a umplut casa de mirosul mirului.

Litru. [Funt, KJV]. Gr. litra, echivalent cu latinescul libra, cam 5,5 kgr (vezi p. 50). Cuvântul apare în Noul Testament numai aici şi în cap. 19,39.

Mir de nard curat. Gr. murou nardou pistikes. Aceeaşi combinaţie de cuvinte este tradusă mir de nard curat în Marcu 14,3. Curat este traducerea adjectivului pistikos. Cuvântul acesta lipseşte în traducerea KJV lui Ioan 12,3 şi ar trebui să fie probabil adăugat. Totuşi, nu toţi sunt de acord că pistikos înseamnă curat, adevărat. Unii sugerează înţelesul lichid. Alţii consideră pe pistikos un nume local. Pentru descrierea unsorii vezi la Luca 7,37.

Picioarele. Matei (cap. 26,7) şi Marcu (cap. 14,3) afirmă că unsoarea a fost turnată pe cap. Fără îndoială Maria a făcut amândouă lucrările, fiecare scriitor al Evangheliei notând numai una. Luca, la fel cu Ioan, menţionează ungerea picioarelor (Luca 7,38).

Mirosul. Fapta nu putea să fie ascunsă. Mirosul puternic care a umplut încăperea a atras atenţia la fapta Mariei.

4 Unul din ucenicii Săi, Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, care avea să-L vândă, a zis:

Unul din ucenicii Săi. Matei notează că ucenicilor le-a fost necaz (Matei 26,8). Critica a pornit de la Iuda, dar s-a întins la ceilalţi ucenici. Avea să-L vândă. Vezi la cap. 6,71

5 „De ce nu s-a vândut acest mir cu trei sute de lei şi să se fi dat săracilor?”

Verset ce nu a fost comentat.

6 Zicea lucrul acesta nu pentru că purta grijă de săraci, ci pentru că era un hoţ şi, ca unul care ţinea punga, lua el ce se punea în ea.

Ţinea. [Purta, KJV]. Gr. bastazo, însemnând în general a purta (Luca 7,14; 22,10; etc.), de asemenea a ridica de jos, a lua (Ioan 10,31). Aici însemnând a fura o definiţie clar atestată în papirusuri.

Punga. Gr. glossokomon, literal, un recipient pentru muştiucul instrumentelor de suflat, dar cuvântul a ajuns să fie folosit pentru a descrie un recipient pentru tot felul de lucruri şi mai ales pentru adunarea de bani. De unde portmoneu ar fi o traducere corespunzătoare. Cuvântul apare în LXX-a la 2Cronici 24,8.

7 Dar Isus a zis: „Las-o în pace; căci ea l-a păstrat pentru ziua îngropării Mele.

Pentru ziua. Dovezi textuale favorizează aici exprimarea (cf. p. 146) ca să-l poată ţine pentru ziua îngropării mele, sau să-l ţină pentru ziua îngropăciunii mele (RSV). Totuşi înţelesul precis al propoziţiei greceşti tradusă astfel este nesigur. Pare improbabil ca Isus să Se refere la o păstrare a unei părţi a conţinutului spre a fi folosit la data îngropării Lui. El a făcut mai degrabă aluzie la motivul care a determinat cumpărarea mirului (vezi Matei 26,12; Marcu 14,8). Pentru o discutare a motivului Mariei pentru ungere vezi la Matei 26,12; cf. DA 559, 560.

8 Pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna.”

Verset ce nu a fost comentat.

9 O mare mulţime de iudei au aflat că Isus era în Betania; şi au venit acolo, nu numai pentru Isus, ci ca să vadă şi pe Lazăr, pe care-l înviase din morţi.

O mare mulţime. [Mult norod, KJV]. În general, popor de rând. Expresia mai apare în v.

12. Au aflat. [Au ştiut, KJV]. Mai degrabă, au descoperit.

Ca să vadă şi pe Lazăr. Un motiv îndestulător. Un om înviat dintre morţi ar atrage mari mulţimi astăzi.

10 Preoţii cei mai de seamă au hotărât să omoare şi pe Lazăr,

Preoţii cei mai de seamă. [Complotul de trădare, Ioan 12,10.11 = Matei 26,1-5.14-16 = Marcu 14,1.2.10.11 = Luca 22,1-6. Comentariu major: Matei. Vezi diagrama p. 233]. În legătură cu unelitrea de a da pe Isus la moarte preoţii cei mai de seamă au uneltit şi moartea lui Lazăr. Ei nu puteau aduce o învinuire oficială contra lui Lazăr. Totuşi, pentru că viaţa lui era o mărturie cu privire la divinitatea Aceluia pe care ei Îl osândiseră la moarte şi o tăgăduire a doctrinei pe care mulţi din ei

o susţineau şi anume, că nu era înviere (vezi la cap. 11,47), au considerat că este necesar să-L omoare şi pe el.

11 căci din pricina lui mulţi iudei plecau de la ei şi credeau în Isus.

Plecau. Sau începeau să se retragă (Robertson). Adică, se retrăgeau de la iudaism şi se alipeau la rândurile ucenicilor lui Isus.

12 A doua zi, o gloată mare care venise la praznic, cum a auzit că vine Isus în Ierusalim,

A doua zi. [Intrarea triumfală, Ioan 12,12-19 = Matei 21,1-11= Marcu 11,1-11 = Luca 19,29-

44. Comentariu major: Matei. Vezi harta p. 224; diagrama p. 233]. A doua zi ar fi ziua care urmează după ziua de sărbătoare, adică duminica (vezi la v. 1).

O gloată mare. Vezi la v. 9. Deşi afirmaţia lui Josephus că la un anumit Paşte 2.500.000 de oameni au fost adunaţi la Ierusalim (Război vi. 9, 3 [420-427]) este probabil exagerată, totuşi ea arată că o mare mulţime de oameni trebuie să se fi adunat la Ierusalim în cursul acestei perioade.

13 a luat ramuri de finic şi I-a ieşit în întâmpinare, strigând: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului, Împăratul lui Israel!”

Ramuri. Literal, ramuri de palmier. Ramuri de palmieri sunt menţionate în 1Macabei 13,51 în legătură cu intrarea triumfală a lui Simon, marele preot, în turnul Ierusalimului. Frunzele de palmier în mâna unei mari mulţimi din Apocalipsa 7,9 sunt un simbol al triumfului (vezi GC 665).

Strigând. [Striga, KJV]. Mai degrabă, striga mereu.

Împăratul lui Israel. Propoziţiile sunt inversate în textul grec: Osana: Binecuvântat este cel ce vine în numele Domnului, chiar împăratul lui Israel. Prima parte este aparent un citat din Psalmii 118,25.26, iar ultima expresie, chiar împăratul lui Israel, o aluzie la Zaharia 9,9. Pentru Mesia ca împărat potrivit cu aşteptările iudaice vezi la Luca 4,19; cf. Ioan 18,37; 19,19. Strigătele extatice ale mulţimii sunt relatate felurit de scriitorii Evangheliei. Fără îndoială au fost folosite felurite expresii.

14 Isus a găsit un măgăruş şi a încălecat pe el, după cum este scris:

Un măgăruş. Ioan omite detaliile cu privire la felul cum a fost obţinut măgarul (vezi Marcu 11,1-7).

15 „Nu te teme, fiica Sionului; iată că Împăratul tău vine călare pe mânzul unei măgăriţe.”

Nu te teme. Expresia aceasta nu este în textul ebraic sau LXX-a la Zaharia 9,9, pasajul din Scriptură citat aici, dar se poate să fi provenit din Isaia 40,9.

16 Ucenicii Lui n-au înţeles aceste lucruri de la început; dar, după ce a fost proslăvit Isus, şi-au adus aminte că aceste lucruri erau scrise despre El şi că ei le împliniseră cu privire la El.

N-au înţeles. Ucenicii n-au înţeles scopul şi importanţa acţiunii prezente a lui Isus. Pentru o discutare a scopului vezi la Matei 21,5; cf. DA 571, 572. Chiar dacă Isus spusese lămurit ucenicilor Săi despre moartea Sa apropiată (Matei 17,22.23; etc.), se pare că ei uitaseră lucrul acesta în agitaţia momentului. Actul Său fără precedent de a permite să fie declarat Împăratul lui Israel a trezit nădejdile lor că El, la urma urmei, va împlini aşteptările lor şi ale mulţimii, Se va declara împărat şi va lua rolul unui mesia politic. După înviere, prin studierea profeţiilor, călăuziţi de iluminarea Duhului Sfânt, ei au înţeles scopul actului.

17 Toţi cei ce fuseseră împreună cu Isus, când chemase pe Lazăr din mormânt şi-l înviase din morţi, mărturiseau despre El.

Mărturiseau. [Dădeau mărturie, KJV]. Cei care fuseseră martori oculari ai învierii lui Lazăr s-au amestecat în mulţime şi îşi dădeau mărturia lor. Astfel entuziasmul s-a întins.

18 Şi norodul I-a ieşit în întâmpinare, pentru că aflase că făcuse semnul acesta.

I-a ieşit în întâmpinare. [L-au întâmpinat, KJV]. Erau două mulţimi, aceea care însoţeau pe Isus şi cealaltă venind din Ierusalim în întâmpinarea Lui.

19 Fariseii au zis deci între ei: „Vedeţi că nu câştigaţi nimic: iată că lumea se duce după El!”

Nu câştigaţi. [Nu izbutiţi, KJV]. Gr. opheleo, folosit aici în sensul de a făptui (cf. cap. 6,63).

Lumea. Pot fi citate dovezile textuale (cf. p. 146) pentru expresia toată lumea. Oricare expresie înseamnă simplu oricine. Limbajul este hiperbolic. El provine de la oameni derutaţi şi mâniaţi. În loc să găsească oameni dispuşi să pună mâinile pe Isus şi să-L predea lor, ei găsesc noroadele înconjurându-L cu aclamaţii voioase şi salutându-L ca împărat al lor. În împrejurările acelea orice încercare de a-L aresta pe Isus ar fi dat naştere la un tumult. Conducătorii au apelat la Isus pentru a linişti noroadele, dar fără de succes (Luca 19,39.40). Tot ce au putut face a fost să urmărească procesiunea şi să vadă pe vrăjmaşul urât de ei cum intră în Ierusalim în triumf. Probabil ei se simţeau oarecum ca Haman când conducea pe Mardocheu călare pe un cal împărătesc (Estera 6,11). Neştiind care era de fapt scopul Lui, fără îndoială îşi închipuiau că Isus era pe punctul de a Se proclama împărat, de a desfiinţa puterea lor şi de a conduce o revoltă contra Romei.

20 Nişte greci, dintre cei ce se suiseră să se închine la praznic,

Nişte greci. [Întîlnirea cu grecii, Ioan 12,20-36a]. Întâmplarea aceasta probabil a avut loc marţi, înaintea crucificării, în legătură cu ultima vizită a lui Isus la Templu (vezi la Matei 23,1; cf. DA 621).

Să se închine. Faptul că ei veniseră să se închine şi nu să ia parte la Paşte sugerează că aceşti greci nu erau prozeliţi deplini. Josephus menţionează străini care veneau la Ierusalim să se închine în timpul Paştelui (Război vi. 9. 3 [427]). Cei pe jumătate prozeliţi, ca şi Neamurile, erau limitaţi la Curtea Neamurilor. Pentru o descriere a curţilor Templului vezi Mishnah Middoth, ed. Soncino a Talmudului, p. 1-23; cf. Kelim 1. 8, ed. Soncino a Talmudului, p. 11.

21 s-au apropiat de Filip, care era din Betsaida Galileii, l-au rugat şi au zis: „Domnule, am vrea să vedem pe Isus.”

Filip Vezi la Marcu 3,18.

Betsaida. Vezi la Matei 11,21.

Am vrea. Sau am dori.

Să vedem. Aici folosit în sensul de a avea o întâlnire, ca în Luca 8,20. Pentru scopurile întrevederii propuse vezi DA 622.

22 Filip s-a dus şi a spus lui Andrei; apoi Andrei şi Filip au spus lui Isus.

A spus lui Andrei. [Spune lui Andrei, KJV]. Atât Filip, cât şi Andrei purtau nume greceşti, iar ascendenţa lor elenistică ar putea explica participarea lor la incidentul de faţă. Motivul pentru care Filip l-a consultat pe Andrei nu este redat, dar pe cât se pare el a cerut sfatul lui Andrei cu privire la prezentarea lui Isus a cazului grecilor care se informau (vezi la cap. 6,8). În naraţiunea cu hrănirea celor cinci mii (cap. 6,1-14) Andrei reflectă o mentalitate mai practică decât Filip, care este arătat acolo nu numai că este precaut, dar şi întârzietor cu inima de a crede.

23 Drept răspuns, Isus le-a zis: „A sosit ceasul să fie proslăvit Fiul omului.

Drept răspuns. [Le-a răspuns, KJV]. Cuvintele erau mai degrabă un răspuns la situaţia sugerată de vizita grecilor şi nu un răspuns direct dat lor.

A sosit ceasul. Anterior Isus făcuse cunoscut că ceasul Lui nu venise (vezi cap. 2,4; 7,30; 8,20; vezi la cap. 2,4). Acum, însă, ceasul morţii Sale era aproape. Mai erau numai patru zile, inclusiv, până la crucificare. Vizita grecilor a sugerat fără îndoială lui Isus care urma să fie rezultatul morţii Lui, şi anume, convertirea multora din naţiunile păgâne.

Fiul Omului. Vezi la Matei 1,1; Marcu 2,10.

24 Adevărat, adevărat vă spun că dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce mult rod.

Adevărat. Vezi la Matei 5,18; Ioan 1,51.

Grăuntele de grâu. [Bobul de grâu, KJV]. Mai degrabă, grăuntele de grâu.

Moare. O simplă ilustraţie din natură. O sămânţă de grâu pusă în pământ moare ca grăunte de grâu, dar viaţa nu este distrusă. În grăunte există un germen de viaţă pe care putrezirea seminţei nu-l poate distruge. În creşterea plantei celei noi sămânţa aceea unică devine multe seminţe. Însă, o astfel de înmulţire nu are loc dacă sămânţa nu este aruncată în pământ. Aşa a fost cu Isus. Dacă ar fi ales să nu moară pentru neamul omenesc vinovat, El ar fi rămas singur. Neamul omenesc ar fi pierit şi nu ar fi fost nici o recoltă de suflete pentru împărăţie. Prin moartea Sa Isus a adus viaţă tuturor celor care îşi fixează credinţa în El. Comparaţi argumentaţia lui Pavel din 1 Corinteni 15,36.

25 Cine îşi iubeşte viaţa o va pierde; şi cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta o va păstra pentru viaţa veşnică.

Îşi iubeşte viaţa. Vezi la Matei 10,39; cf. Marcu 8,35; 10,39. Cuvântul pentru viaţă aici, e psuche (vezi la Matei 10,28), adesea tradus suflet (Marcu 8,36.37; etc.). Acela care este înclinat să-şi salveze şi să-şi păstreze viaţa fizică aici îşi va pierde sufletul sau viaţa veşnică. Acela care este dispus să se sacrifice în slujirea pentru Dumnezeu în lumea aceasta îşi va păstra sufletul şi se va bucura de viaţă veşnică în lumea viitoare. Astfel legea jertfirii de sine este legea păstrării de sine; legea slujirii de sine este legea distrugerii de sine (DA 623, 624). Acela care este gata să lepede de la sine tot ce îi este prea scump în viaţa aceasta, care stă în calea creşterii spirituale, descoperă în cele din urmă că nu a pierdut nimic de preţ şi că a dobândit adevăratele bogăţii (vezi Filipeni 3,8-10). Lumea priveşte la calea lepădării de sine şi a jertfirii de sine ca la o nebunie şi o irosire, chiar aşa cum un copilaş ar putea privi la aruncarea în pământ a unor seminţe bune ca o irosire fără rost. Dar lumea viitoare va da la iveală că adoratorul lumii prezente a fost cu adevărat neînţelept şi că copilul lui Dumnezeu a fost cu adevărat înţelept. Paguba şi nimicirea finală a sufletului este descrisă în Matei 10,28.

Urăşte. Aici folosit în sensul de iubeşte mai puţin (vei la Luca 14,26).

26 Dacă Îmi slujeşte cineva, să Mă urmeze; şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă Îmi slujeşte cineva, Tatăl îl va cinsti.

Îmi slujeşte. Vezi la Ioan 12,25; cf. Marcu 9,35; 10,43-45.

Să Mă urmeze. Vezi la Matei 16,24; cf. Marcu 8,34.

Unde sunt Eu. Asocierea şi comuniunea spirituală cu Domnul său va fi privilegiul aceluia care serveşte pe Domnul în viaţa aceasta (Matei 28,20) şi de comuniunea faţă către faţă va avea parte pentru a se bucura de ea în lumea viitoare.

Tatăl îl va cinsti. [Tatăl Meu îl va onora, KJV]. Pentru răsplătirile pentru serviciu vezi Marcu 10,29.30. Condiţiile şi răsplătirile uceniciei sunt date aici, fără îndoială cu referire la greci, care se pare că doreau să devină ucenici.

27 Acum sufletul Meu este tulburat. Şi ce voi zice?… Tată, izbăveşte-Mă din ceasul acesta?… Dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta!

Sufletul Meu. O expresie idiomatică echivalentă cu eu (vezi a Psalmii 16,10).

Tulburat. Gr. tarasso. Acelaşi verb apare în cap. 11,33; 13,21, cu Isus ca subiect. În cap. 14,1.27 Isus îi sfătuieşte pe ucenicii Săi să nu fie tulburaţi. Cauza întristării prezente a lui Isus este indicată de rugăciunea Sa: Tată, izbăveşte-Mă din ceasul acesta. Vizita grecilor adusese în minte recoltarea Neamurilor. Dar între recolta Evangheliei şi momentul de faţă se găsea crucea şi chinul de moarte mintal şi fizic care urma să fie asociat cu el. Natura omenească a lui Isus se dădea înapoi de la ceasul acesta. O contemplare vie a scenelor care îi stăteau înainte erau cauza chinului sufletesc brusc al Domnului (cf. la Matei 26,38).

Izbăveşte-Mă. Rugăciunea aceasta asemănătoare cu aceea făcută câteva zile mai târziu în Ghetsemani (Matei 26,39). Putem fi siguri că, dacă s-ar fi putut găsi oricare alt mijloc de a mântui pe om, cerând mai puţin sacrificiu, s-ar fi dat răspuns la rugăciunea lui Isus. Dar sacrificiul cel fără de margini era necesar pentru a realiza tot ceea ce planul mântuirii era menit să realizeze (vezi PP 68,69). Având în vedere aceasta, Isus S-a supus la împlinirea planului până la capăt.

28 Tată, proslăveşte Numele Tău!” Şi din cer s-a auzit un glas care zicea: „L-am proslăvit şi-L voi mai proslăvi!”

Tată. Vezi la Matei 6,9; Ioan 11,41.

Proslăveşte Numele Tău. Textul grec pune accentul pe pronumele Tău. Rugăciunea aceasta era în armonie cu ceea ce învăţase Isus mai înainte cu privire la legătura Sa cu Tatăl, a Cărui slavă El o urmărea în mod permanent (vezi cap. 7,18; 8,150). Pentru nume ca reprezentând caracterul vezi la Matei 6,9.

S-a auzit. [A venit, KJV]. În două ocazii anterioare s-a auzit un glas din cer – la botez (Matei 3,17) şi la schimbarea la faţă (Matei 17,5).

L-am şi proslăvit. Prin viaţa, lucrarea şi minunile lui Isus (vezi, de exemplu, cap. 11,4).

Şi-l voi mai proslăvi. În moartea şi învierea lui Isus.

29 Norodul care stătea acolo şi care auzise glasul a zis că a fost un tunet. Alţii ziceau: „Un înger a vorbit cu El!”

A fost un tunet. [A tunat, KJV]. Oamenii au auzit sunetul vocii din cer, dar n-au putut prinde înţelesul, aşa cum a fost cazul acelora care au auzit glasul care a vorbit lui Pavel la data convertirii lui (vezi la Fapte 23,9).

Un înger a vorbit. Unii au interpretat sunetul ca o solie divină. Aceasta pare să lase să se înţeleagă că ei au înţeles ce se spunea. Judecând după răspunsul lui Isus că pentru voi a fost glasul, se pare că grecii, şi fără îndoială şi alţii, au auzit şi au înţeles glasul (vezi DA 625). Pentru ei ar fi fost ca o dovadă care confirma faptul că Isus era cu adevărat Trimisul lui Dumnezeu.

30 Isus a răspuns: „Nu pentru Mine s-a auzit glasul acesta, ci pentru voi.

Pentru voi. Vezi la v. 29; cf. DA 625.

31 Acum are loc judecata lumii acesteia, acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară.

Acum. Venise un ceas însemnat în istoria lumii. Isus era pe punctul de a muri pentru neamul omenesc vinovat, asigurând în felul acesta mântuirea oamenilor şi făcând sigură înfrângerea împărăţiei lui Satana. Expresia acum era astfel plină de însemnătatea cea mai mare.

Judecata lumii acesteia. Nu că Isus era gata să şadă ca judecător, Dumnezeu, într-adevăr na trimes pe Fiul Său în lume ca să judece [aşa cum krino este tradus cel mai adesea] lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El (vezi la cap. 3,17). Totuşi, prin legătura lor cu Fiul, oamenii îşi hotărau soarta lor veşnică (vezi la cap. 9,39). Refuzând să-L primească pe Isus ca Mesia al profeţiei şi ca Mântuitor al lumii, naţiunea iudaică şi-a pecetluit soarta şi a suferit condamnarea.

Stăpânitorul lumii acesteia. [Principele acestei lumi, KJV]. Acest titlu pentru Satana se găseşte numai în Ioan (cf. cap. 14,30; 16,11). Alte titluri date lui sunt dumnezeul acestei lumi (2 Corinteni 4,4) şi domnul puterii văzduhului (Efeseni 2,2). Despre autoritatea uzurpată a lui Satana asupra acestei lumi vezi Matei 4,8.9.

Aruncat afară. Avusese loc o aruncare afară la data când Lucifer a căzut din înalta lui poziţie (PP 42). Acum lucrarea lui urma să fie şi mai mult restrânsă. Prin atitudinea lui faţă de Fiul lui Dumnezeu, Satana se găsea demascat în adevăratul lui caracter. De aici înainte el nu mai putea să aştepte pe îngeri când ieşeau din curţile cereşti şi să acuze înaintea lor pe fraţii lui Hristos (DA 761). Vezi mai departe la Apocalipsa 12,7-9.

32 Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii.” –

Înălţat. Adică, pe cruce. Acelaşi verb apare în cap. 3,14 (vezi comentariul acolo), unde Isus compară înălţarea Sa cu înălţare şarpelui în pustie. În cap. 8,28 Isus se referă din nou la înălţarea Sa şi vorbeşte despre actul acesta ca fiind făcut de iudei. Aceasta arată clar că El nu se referă la înălţarea Lui.

Voi atrage. Crucea s-a dovedit, în mii de vieţi, că este mai magnetică decât toate fascinaţiile lumii. După eforturile sale cam infructuoase în Atena, unde el întâmpinase logică cu logică, în Corint Pavel s-a hotărât să nu ştie altceva decât pe Isus Hristos şi pe El răstignit (1 Corinteni 2,2; cf. AA 244). Drept urmare, ostenelile lui au fost în totul pline de succes. Magnetismul crucii n-a scăzut de loc cu trecerea veacurilor. Ea este încă puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu de a aduna suflete pentru Hristos (6T 67).

Pe toţi oamenii. Cuvântul oamenii este adăugat, şi includerea lui limitează aplicarea versetului la membrii familiei omeneşti. El ar trebui omis, deoarece au fost atraşi la Hristos nu numai membrii familiei omeneşti, prin jertfirea Sa de Sine, ci şi îngeri şi locuitorii altor lumi au fost atraşi la El din nou prin demonstrarea iubirii jertfitoare a lui Dumnezeu (Coloseni 1,20).

33 Vorbind astfel, arăta cu ce moarte avea să moară. –

Cu ce moarte. Vezi la v. 32.

34 Norodul I-a răspuns: „Noi am auzit din Lege că Hristosul rămâne în veac; cum, dar, zici Tu că „Fiul omului trebuie să fie înălţat”? Cine este acest Fiu al omului?”

Lege. Gr. nomos, aici folosit cu privire la Vechiul Testament în general ca în cap. 10,34 (vezi comentariul acolo).

Hristosul rămâne în veac. Cei care vorbeau se poate să se fi referit la pasaje ca Psalmii 89,36; 110,4; Isaia 9,6; Daniel 7,13.14. Literatura apocaliptică a perioadei considera lămurit domnia lui Mesia ca fiind veşnică. De pildă, cartea pseudepigrafică a lui Enoh (vezi p. 87) declară cu privire la Cel Ales: Căci înţelepciunea este turnată ca apa şi slava nu lipseşte niciodată dinaintea lui în veci (49,1). Şi Domnul Duhurilor va rămâne peste ei, şi cu acel Fiu al Omului ei vor mânca, vor şedea şi se vor ridica în veac şi în veci de veci (62,14).

Fiul Omului. Vezi la Matei 1,1; Marcu 2,10.

Trebuie să fie înălţat. Cei ce întrebau nu puteau să armonizeze referirea lui Isus la moartea Sa cu ceea ce ei credeau că învaţă Scripturile cu privire la domnia veşnică a lui Mesia. Dacă prin termenul Fiul omului Isus vrea să spună Mesia, aşa cum iudeii evident Îl înţelegeau că vrea să spună (vezi Enoh 62,14, citat mai sus la Hristosul rămâne în veac; vezi şi p. 87), atunci ce era această referire la moarte? Întrebarea arată că oamenii înţelegeau termenul înălţat ca referinduse la moarte.

35 Isus le-a zis: „Lumina mai este puţină vreme în mijlocul vostru. Umblaţi ca unii care aveţi lumina, ca să nu vă cuprindă întunericul; cine umblă în întuneric nu ştie unde merge.

Mai este puţină vreme. Isus nu a răspuns la întrebare direct. Erau lucruri mai importante pe care ei să le înţeleagă în momentul acela. Timpul se sfârşea. Isus, Lumina lumii (cap. 8,12), urma să părăsească lumea aceasta în curând. Ultimele raze mai luminau. Cu şase luni mai înainte El spusese: Mai sunt cu voi puţină vreme (cap. 7,33). Acum mai rămăseseră numai puţine zile. El apela la oameni să-L primească acum. Ei trebuiau să se folosească de ocaziile prezente şi să nu consume timpul cu întrebări şi îndoieli.

Umblaţi. Gr. peripateo (vezi la cap. 7,1).

Cuprindă. [Să coboare, KJV]. Sau surprindă.

Umblă în întunerec. Vezi la cap. 8,12.

36 Câtă vreme aveţi Lumina printre voi, credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai luminii.” Isus le-a spus aceste lucruri, apoi a plecat şi S-a ascuns de ei.

Fii ai luminii. Vezi la Luca 16,8. Credinciosul ajunge ca Acela în care crede. Aceia care Îl primesc pe Isus, Lumina, devin ei înşişi centre de la care lumina radiază la alţii (vezi la Matei 5,14-16).

S-a ascuns. Comparaţi cap. 8,59. Aceasta a fost ultima zi a lui Isus la Templu. Era, la fel, ultima Lui zi de lucrare publică. După un apel final la conducătorii lui Israel, Isus a părăsit Templul pentru totdeauna. Vezi la Matei 23,38.

37 Măcar că făcuse atâtea semne înaintea lor, tot nu credeau în El,

Nu credeau. [Lepădarea finală de către conducătorii iudei, Ioan 12,36b-50. Vezi harta p. 224]. Pentru minuni ca un temei al credinţei vezi p. 208, 209.

38 ca să se împlinească vorba pe care o spusese prorocul Isaia: „Doamne, cine a dat crezare propovăduirii noastre? Şi cui a fost descoperită puterea braţului Domnului?”

Ca să se împlinească. Textul grec poate fi tradus ca o propoziţie de rezultat şi nu de scop, ca în cap. 9,3 (vezi comentariul acolo; cf. la cap. 11,4). Pasajul ar zice atunci: Ei n-au crezut în El: drept urmare, s-au împlinit cuvintele profetului Isaia, etc.. Vezi mai departe la Matei 1,22; Ioan 12,39.

Doamne, cine a crezut? Un citat din Isaia 53,1, din LXX-a, nu din textul ebraic. Cele două exprimări sunt identice cu excepţia titlului Doamne care nu apare în textul ebraic. Vezi la Isaia 53,1.

39 De aceea nu puteau crede, pentru că Isaia a mai zis:

Nu puteau să creadă. Afirmaţia aceasta ar trebui să fie înţeleasă în lumina comentariului de la v. 38. Precunoaşterea lui Dumnezeu nu înlătură libera alegere. Profeţia lui Isaia era doar o prezicere a ceea ce precunoaşterea lui Dumnezeu văzuse că va fi. Profeţiile nu modelează caracterul oamenilor care le împlinesc. Oamenii săvârşesc propria lor voinţă liberă (EGW RH 13 Noi.,1900). Vezi la Matei 1,22; Ioan 3,17-20.

40 „Le-a orbit ochii şi le-a împietrit inima, ca să nu vadă cu ochii, să nu înţeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Dumnezeu, şi să-i vindec.”

Le-a orbit ochii. Un citat din Isaia 6,10, deşi nu în acord exact cu actualele noastre texte ebraic şi LXX-a. Ioan probabil cita liber sau avea în faţa lui un text diferit. Pentru comentariu vezi la Isaia 6,10; Matei 13,15.

41 Isaia a spus aceste lucruri când a văzut slava Lui şi a vorbit despre El.

Când a văzut slava Lui. Pot fi citate dovezi textuale (cf. p. 146), pentru exprimarea, pentru că a văzut slava Lui. În orice caz referirea pare să fie la viziunea din Isaia 6 în legătură cu care au fost spuse cuvintele din Ioan 12,40.

42 Totuşi, chiar dintre fruntaşi, mulţi au crezut în El; dar, de frica fariseilor, nu-L mărturiseau pe faţă, ca să nu fie daţi afară din sinagogă.

Dintre fruntaşi. În contrast cu orbirea naţiunii.

Nu-l mărturiseau. Mai degrabă, continuau să nu-L mărturisească. Cu toate acestea aici era răspunsul la întrebarea pusă câtva timp mai înainte: A crezut în El vreunul din mai marii noştri sau din Farisei? (cap. 7,48). Unii mai târziu L-au mărturisit pe faţă, ca, de exemplu, Nicodim (cap. 19,39; cf. cap. 3,1) şi Iosif din Arimatea (vezi la Matei 27,57).

Daţi afară. Vezi la cap. 9,22.

43 Căci au iubit mai mult slava oamenilor decât slava lui Dumnezeu.

Au iubit mai mult slava oamenilor. Vezi la Matei 23,5. Mishnah spune următoarele, arătând valoarea dată laudei şi onoarei de la oameni: Onoarea ucenicului tău să-ţi fie tot atât de scumpă ca şi a ta, şi onoarea colegului tău ca respectul pentru învăţătorul tău, şi respectul pentru învăţătorul tău ca temerea de Cer (Aboth 4. 12, ed. Soncino a Talmudului, p. 50, 51).

44 Iar Isus a strigat: „Cine crede în Mine nu crede în Mine, ci în Cel ce M-a trimis pe Mine.

Isus a strigat. Momentul specific al acestei cuvântări, cu referire la plecarea şi ascunderea lui Isus din v. 36, este incert. Versetele 37-50 par să fie comentariul lui Ioan cu privire la respingerea lui Mesia. Învăţătura acestei zile în Templu a pus capăt lucrării publice a lui Hristos. De aici înainte învăţătura Lui a fost în particular, pentru ucenicii Săi.

În Cel ce M-a trimes pe Mine. Expresia Cel ce [sau care] M-a trimes este întâlnită adesea în Ioan (cap. 5,24.30.37; 6,38.39.40.44; etc.). Expresia aceasta scoate în evidenţă deplina unire a Fiului cu Tatăl (vezi la cap. 3,17; 10,30).

45 Şi cine Mă vede pe Mine vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine.

Pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Hristos a venit ca să reprezinte înaintea lumii caracterul Tatălui Său (vezi la cap. 1,18). Când Filip a spus: Doamne, arată-ne pe Tatăl, Isus a declarat: Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl (cap. 14,8.9). Tatăl şi Fiul erau perfect uniţi în ţintele, scopurile şi procedurile lor (vezi la cap. 10,30).

46 Eu am venit ca să fiu o lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric.

Lumină. Cu privire la Isus ca Lumină vezi la cap. 1,4; 8,12.

În întunerec. Vezi la 1 Ioan 2,11; cf. Ioan 12,35.36.

47 Dacă aude cineva cuvintele Mele, şi nu le păzeşte, nu Eu îl judec; căci Eu n-am venit să judec lumea, ci să mântuiesc lumea.

N-am venit să judec. Vezi la cap. 3,17; 9,39.

48 Pe cine Mă nesocoteşte şi nu primeşte cuvintele Mele, are cine-l osândi: Cuvântul pe care l-am vestit Eu, acela îl va osândi în ziua de apoi.

Are cine osândi. Comparaţi cap. 5,45. Aici nu Moise, ci cuvântul lui Hristos judecă. Faptul că contemporanii lui Isus auziseră de la El adevărul cu pricire la identitatea şi misiunea Lui îi lăsa fără scuză. Ei nu puteau susţine că erau ignoranţi faţă de cerinţele mântuirii. Dacă nu ar fi auzit adevărul, ei nu ar fi fost socotiţi răspunzători (vezi la cap. 9,39-41). Aşa este cu cei care aud Cuvântul lui Dumnezeu astăzi. Mare este răspunderea pusă de Dumnezeu asupra ascultătorilor! Se poate ca ei să ia în râs sau chiar să dispreţuiască predicile, dar vor descoperi spre întristarea lor în cele din urmă că trebuie să dea socoteală de ceea ce au făcut având în vedere ceea ce au auzit.

49 Căci Eu n-am vorbit de la Mine însumi, ci Tatăl, care M-a trimis, El însuşi Mi-a poruncit ce trebuie să spun şi cum trebuie să vorbesc.

De la Mine însumi. Respingând cuvintele lui Isus, iudeii Îl respingeau pe Dumnezeu Tatăl. Cu privire la lucrul acesta, Isus a căutat să-i avertizeze. Tot aşa se întâmplă când oamenii refuză cuvintele solilor Cerului. Ei resping nu numai pe soli, dar şi pe Acela care le-a dat lor solia şi i-a trimis (vezi la Matei 10,40).

50 Şi ştiu că porunca Lui este viaţa veşnică. De aceea lucrurile pe care le spun, le spun aşa cum Mi le-a spus Tatăl.”

Viaţa veşnică. Vezi la cap. 3,16. Porunca Tatălui era că oamenii trebuie să creadă în Hristos, pe care El Îl trimisese în lume. Numai în felul acesta puteau ei să fie mântuiţi (vezi Fapte 4,12). Într-o afirmaţie paralelă Ioan declara: Şi porunca Lui este să credem în numele Fiului Său Isus Hristos (1 Ioan 3,23). Iudeii credeau că mântuirea va fi obţinută dacă se ocupau cu studierea şi ţinerea Torei. Mulţi dintre ei îşi puneau nădejdea în descendenţa lor din Avraam. Isus i-a avertizat că numai aceia care primeau pe Isus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii, urmau să fie mântuiţi: Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu (Ioan 17,3).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 1 DA 557 1–11 DA 557–568 3 ML 80; 6T 84 3–6 EW 165, 268; DA 559; 4T 485, 487 4, 5 DA 720; 1T 192; 4T 550 4–7 4T 42 8 DA 640 9–11 COL 265 12–19 DA 569–579 19 DA 571 20–23 DA 621 20–43 DA 621–626 24 COL 86; Ed 110; 6T 186 24, 25 DA 623 25 DA 626; MYP 302; 9T 56 26 Ev 686; MH 226; 2T 40, 148; 6T 312, 415 26–28 DA 624 28 DA 409; 8T 202 28–33 DA 625 31 DA 679; 9T 22 31, 32 PP 68 32 AA 249; CT 434; DA 626; Ed 192; GW 160; MB 9, 44; MYP 137; SC 26; TM 226, 378; 4T 418, 624; 6T 237, 449; 7T 11, 29 34–36 DA 626 35 FE 215, 450; GC 312; MYP 334; PP 269; TM 163; 1T 262; 3T 63, 65, 230, 436; 8T 143; 9T 154 35, 36 CT 369 36 CH 40; 3T 50 40 DA 626; FE 450 42 COL 105; DA 626 48 DA 626; 5T 434