1 A treia zi s-a făcut o nuntă în Cana din Galileea. Mama lui Isus era acolo.

A treia zi. [Ospăţul nunţii din Cana, Ioan 2,1-12. Vezi harta p. 216; diagrama p. 230; despre minuni p. 208-213.] Un idiom comun ebraic şi grec însemnând a doua zi sau aşa cum am spune noi poimâine (cf. Luca 13,32; vezi vol. I, p. 181, 182; vol. V, p. 248-250), în cazul acesta a doua zi după incidentul din Ioan 1,43-51. Isus a plecat din împrejurimile Betabarei (vezi la cap. 1,28); a călătorit în restul zilei menţionată în cap. 1,43, toată ziua următoare şi cea mai mare parte din ziua a treia, o distanţă aproape de 65 de mile. Naraţiunea din cap. 1 continuă fără întrerupere. Dacă botezul lui Hristos a avut loc cam pe timpul sărbătorii corturilor (vezi la Matei 3,13) acum ar fi fost cam luna decembrie. Trecuseră vreo două luni de când Isus părăsise Nazaretul (vezi DA 145).

O nuntă. Gr. gamos, o nuntă, festivităţi de nuntă. Acestea erau de obicei ţinute în casa mirelui şi durau câteva zile (vezi DA 145, 146; Matei 25,1-13).

Cana. Identificată tradiţional din vremurile bizantine ca Kefr Kenna, la 31/2 mile la nord de Nazaret, dar acum considerată a fi modernul Khirbet Qana cam la 8 mile la nord de Nazaret (vezi harta p. 218). Cana înseamnă locul trestiilor. Trestiile abundă în mlaştinile din apropiere de Khirbet Qana, şi s-au găsit acolo cioburi de olărie de pe vremea romanilor. De asemenea, numele Qana corespunde mai de aproape cu vechiul nume pentru Cana.

Natanael era din Cana (cap. 21,2). Aici L-a găsit pe Isus omul de neam mare cu vreun an mai târziu (cap. 4,43-54).

Mama lui Isus. Ioan nu se referă niciodată la Maria pe nume (vezi cap. 2,12; 6,42; 19,25). Iosif era fără îndoială mort la data aceasta (vezi la Luca 2,51). Cu privire la Maria ca mamă a lui Isus vezi la Matei 1,23; Luca 1,27.28.

2 Şi la nuntă a fost chemat şi Isus cu ucenicii Lui.

A fost chemat şi Isus. Adică, invitat. El avusese cunoştinţă de nuntă şi pare că S-a înapoiat în Galileea la data aceasta pentru a fi prezent (DA 144).

Ucenicii Săi. Erau cinci – Ioan, Andrei, Petru, Filip şi Natanael (vezi cap. 1,40-45). Poate că erau prieteni sau rude ale celor două familii. Sau au primit invitaţia când au apărut la Cana ca însoţitori ai lui Isus. Prezenţa lor mărturisea despre faptul că Isus începuse lucrarea Sa de învăţător. Vezi la cap. 1,37.40.

3 Când s-a isprăvit vinul, mama lui Isus I-a zis: „Nu mai au vin.”

S-a isprăvit vinul. Literal, vinul lipsea. Ca una care dăduse ajutor la pregătirile pentru nuntă (vezi DA 146), Maria simţea răspunderea să facă faţă lipsei şi a căutat să evite încurcăturile care altminteri ar fi urmat.

Încrederea Mariei prin venirea la Isus cu problema este demnă de reţinut. Ca fiu ascultător, Isus fusese totdeauna atent faţă de dorinţele ei şi găsise o soluţie potrivită la fiecare problemă. Nu este clar din naraţiune dacă Maria aştepta ca Isus să săvârşească o minune, ceea ce nu făcuse până acum (vezi la Luca 2,52) sau să împlinească lipsa în vreun alt fel, (cf. DA 145, 146).

4 Isus i-a răspuns: „Femeie, ce am a face Eu cu tine? Nu Mi-a venit încă ceasul.”

Femeie. În Orient o formă de adresare obişnuită şi plină de demnitate (cap. 19,26; cf. DA 146). Acela care poruncise oamenilor să-i cinstească pe părinţii lor (Exod 20,12; cf. PP 366) era El Însuşi un exemplu viu cu privire la principiul acesta. De treizeci de ani El fusese un fiu iubitor, ascultător şi atent (vezi la Luca 2,51.52; cf. DA 147).

Ce am eu cu tine? Literal, Ce cu tine şi cu mine? Expresia lasă să se înţeleagă că acela căruia i se spunea aşa trecuse de hotarele celor ce-l preocupau pe el (vezi Judecători 11,12; 2 Samuel 16,10; 1 Regi 17,18; 2 Regi 3,13; 2 Cronici 35,21; Matei 8,29; Marcu 1,24; Luca 8,28; etc). Că Maria nu a înţeles răspunsul lui Isus ca un refuz reiese din instrucţiunile pe care ea le-a dat slujitorilor (vezi Ioan 2,5). Ea era încrezătoare că Isus urma să împlinească lipsa la timpul şi în felul în care credea El potrivit. În tot cursul vieţii Lui particulare din Nazaret, Isus onorase autoritatea mamei Sale; de fapt, El a rămas totdeauna un fiu supus în sfera în care legătura aceasta îşi avea rostul cuvenit (vezi la cap. 19,26.27). Dar acum El nu mai era o persoană particulară şi Maria nu înţelegea pe deplin limitele pe care aceasta le aşeza autorităţii ei asupra lui Isus. Ea ar fi putut crede că are dreptul, cel puţin în oarecare măsură, să-L îndrume în misiunea Lui (vezi la Matei 12,46-50). De aceea, în cuvintele acestea precise, dar amabile, Isus a căutat să-i lămurească deosebirea dintre legătura Lui cu ea ca Fiu al omului şi ca Fiu al lui Dumnezeu (DA 147). Iubirea Lui pentru ea era neschimbată, dar acum El trebuia să lucreze zi după zi sub îndrumarea Tatălui Său ceresc (vezi DA 208; vezi la Luca 2,49).

Aşa cum era cu Maria şi Isus, părinţi de astăzi găsesc adesea că este dificil să slăbească şi cu timpul chiar să renunţe la autoritatea asupra copiilor lor, pentru ca aceştia din urmă să câştige experienţă în a rezolva singuri problemele vieţii şi să se deprindă să accepte răspunderea pentru hotărârile lor. Înţelepţi sunt părinţii şi fericiţi copiii când transferul acesta de autoritate are loc în mod natural şi fără fricţiune.

Ceasul. [Ceasul Meu, KJV]. Comparaţi cap. 7,6.8.30; 8,20; etc. Se pare că Maria spera că Isus, cu ocazia aceasta, Se va proclama ca Mesia (vezi DA 145), dar nu sosise timpul pentru o astfel de vestire (vezi la Marcu 1,25). Era un timp rânduit pentru fiecare eveniment din viaţa Sa (DA 451; vezi la Luca 2,49). Numai chiar la sfârşitul lucrării Sale Isus a pretins public că este Mesia (vezi la Matei 21,1.2) şi din cauza acestei susţineri El a fost crucificat (Matei 26,63.65). Numai în noaptea trădării Isus a zis: Vremea Mea este aproape (Matei 26,18; cf. Ioan 12,23; 13,1; 17,1).

5 Mama Lui a zis slugilor: „Să faceţi orice vă va zice.”

Slugilor. Gr. diakonoi, de unde cuvântul nostru diacon. Slugile se pare că o considerau pe Maria ca persoana corespunzătoare pentru procurarea de mai mult vin, deoarece nici supraveghetorul ospăţului nu avea cunoştinţă de lipsă (vezi DA 148).

6 Şi acolo erau şase vase de piatră, puse după obiceiul de curăţare al iudeilor; şi în fiecare vas încăpeau câte două sau trei vedre.

Vase de apă. Probabil piatra era preferată faţă de vasele obişnuite de lut ca rezervoare pentru apă pentru scopuri de curăţire (cf. Mişna, Kelim, 101, ed. Socino a Talmudului, p. 52; Talmud Shabbath 96a, ed. Socino, p. 459). Apa depozitată în aceste rezervoare era fără îndoială destinată pentru folosire ceremonială de către oaspeţii care luau parte la nuntă. Unii au considerat că cele şase vase de piatră erau un semn de avere.

Curăţire. Adică, spălarea ceremonială a mâinilor înainte şi după masă (vezi la Marcu 7,2-5), cum poate şi a diferitelor unelte necesare la pregătirea şi consumarea mâncării la ospăţ.

Iudeilor. Ioan scria evident pentru neiudei. Explicaţia dată aici n-ar fi fost necesară pentru cititorii iudei.

Două sau trei vedre. Vadra era considerată ca fiind echivalentul batului VT (vezi vol. I, p. 167; vol. V, p. 50) şi deci cam 5,81 galoane U.S. Fiecare din cele şase vase ar fi conţinut deci cam 14,5 galoane, iar în toate şase cam 87 de galoane, o cantitate egală cu aproape două bidoane de ulei a câte 45 de galoane [cam 400 de litri în total]. Un mare număr de oaspeţi trebuie să fi fost de faţă la acest ospăţ de nuntă.

7 Isus le-a zis: „Umpleţi vasele acestea cu apă.” Şi le-au umplut până sus.

Umpleţi vasele. Tot ce putea face puterea omenească trebuia făcut de mâini omeneşti (vezi

p. 209). Puterea divină era pe punctul de a se descoperi, dar efortul omenesc conştiincios trebuia să fie unit cu ea. Dumnezeu nu face niciodată pentru oameni ceea ce ei înşişi pot face pentru sine. Ca şi Moise (vezi Exod 4,2), văduva (2 Regi 4,2) şi chiar ucenicii lui Isus (Matei 15,34), noi trebuie să folosim deplin resursele pe care le avem la îndemână dacă aşteptăm ca Dumnezeu să adauge binecuvântarea.

Până sus. Slujitorii puteau mărturisi mai târziu că nimic în afară de apă nu fusese pus în vase.

8 „Scoateţi acum”, le-a zis El, „şi aduceţi nunului.” Şi i-au adus:

Nunul. [Supraveghetorul ospăţului, KJV]. Gr. architriklinos, literal, supraveghetorul celor trei paturi. La ocaziile oficiale sociale oaspeţii la un ospăţ luau parte întinşi pe paturi de cele trei părţi ale unei mese joase, a patra parte fiind lăsată liberă pentru servit la masă. Acest aranjament al mesei era numit triklinion (vezi la Marcu 2,15).

9 Nunul, după ce a gustat apa făcută vin – el nu ştia de unde vine vinul acesta (slugile însă, care scoseseră apa, ştiau) – a chemat pe mire

Nunul. Gr. architriklinos, tradus nun în v. 8.

Vin. Acesta era must curat de struguri (DA 149). Isus urma să acţioneze în acord cu principiile descoperite de scriitori biblici mai timpurii (vezi Proverbele 20,1; 23,29-32; cf. 1 Corinteni 3,16.17; 6,19). Vezi la Matei 26,27.

Scoseseră apă. Se pare că apa a rămas apă atâta vreme cât ea rămânea în vase deoarece se spune că era apă când au scos slujitorii. Poate că în timpul procesului de scoatere a apei ea devenea vin. Comparaţi la Marcu 6,41.

A chemat pe mire. În ţările orientale se aştepta ca mirele sau familia lui să procure cele necesare pentru un ospăţ de nuntă.

10 şi i-a zis: „Orice om pune la masă întâi vinul cel bun; şi, după ce oamenii au băut bine, atunci pune pe cel mai puţin bun; dar tu ai ţinut vinul cel bun până acum.”

Orice om. Nunul [supraveghetorul ospăţului, KJV] a fost pus în încurcătură de ceea ce părea să fie o abatere de la practica obişnuită şi se temea că oaspeţii vor arunca vina asupra lui pentru încălcarea obiceiului. Chemând pe mire, el căuta să arate că răspunderea nu era a lui.

Au băut bine. După ce oamenii ar fi băut bine simţurile lor urma să fie adormite şi n-ar fi fost în stare să facă deosebire între bun şi rău.

Vinul cel bun. Vinul acesta era superior faţă de tot ce gustase nunul vreodată (DA 148). Oaspeţii au observat şi ei calitatea vinului – dovadă îndestulătoare că ei nu băuseră bine la momentul acela – şi au întrebat de unde este el (DA 149). Cerul dă totdeauna ce are mai bun la urmă, pentru aceia care aşteaptă cu răbdare.

11 Acest început al semnelor Lui l-a făcut Isus în Cana din Galileea. El Şi-a arătat slava Sa, şi ucenicii Lui au crezut în El.

Acest început. Această primă minune a fost săvârşită cam la o săptămână după chemarea celor dintâi ucenici (vezi v. 1). A doua minune relatată a fost săvârşită la Cana, cu prilejul următoarei vizite a lui Isus cam la un an mai târziu (vezi cap. 4,43-54).

Semnelor. [ Minuni, KJV]. Gr. semeia, semne (vezi p. 208).

Slava Sa. Adică, dovada caracterului Său divin şi a puterii Sale divine (vezi p. 209; vezi la cap. 1,14).

Ucenicii Lui au crezut. Minunea aceasta a dat primilor ucenici cea dintâi dovadă vizibilă de puterea divină care lucra prin Hristos, i-a întărit faţă de necredinţa şi antipatia conducătorilor iudei şi le-a dat cel dintâi prilej de a mărturisi despre proaspăta lor credinţă. De asemenea, a onorat încrederea Mariei. În mod practic ea a exprimat interesul plin de împreună simţire a lui Isus faţă de fericirea oamenilor.

12 După aceea S-a coborât la Capernaum împreună cu mama, fraţii şi ucenicii Lui; şi acolo n-au rămas multe zile.

După aceea. Gr. meta touto, o expresie tranziţională, folosită de Ioan (vezi cap. 11,7.11; 19,28) pentru a arăta strictă succesiune cronologică fără să specifice lungimea intervalului de timp.

S-a pogorât la Capernaum. De la Cana, sus de tot, în munţii Galileii, ar fi cu adevărat o pogorâre la Capernaum pe ţărmurile Lacului Galileii, cam la 685 de picioare sub nivelul Mediteranei (vezi la Matei 4,13). Scopul acestei vizite nu este arătat.

Fraţii…Lui. Vezi la Matei 12,46.

N-au rămas multe zile. Probabil către sfârşitul iernii anului 27-28 d.Hr.

13 Paştile iudeilor era aproape; şi Isus S-a suit la Ierusalim.

Paştele iudeilor. [Primul Paşte; Prima curăţire a Templului, Ioan 2,13-25. Cf. la Matei 21,12-

17. Vezi harta p. 217; diagramele p. 229-231.] Acesta, Paştele din anul 28 d.Hr., a fost cel dintâi din timpul lucrării lui Isus (vezi p. 193, 247). Dacă Ioan ar fi scris pentru cititorii iudei, el ar fi zis simplu Paştele. Cu privire la sărbătoarea Paştelui vezi la Exod 12,3-15; Levitic 23,5; Deuteronom 16,1.2.

S-a suit la Ierusalim. Vezi la Luca 10,30; 19,28.

14 În Templu a găsit pe cei ce vindeau boi, oi şi porumbei, şi pe schimbătorii de bani şezând jos.

Templu. Gr. hieron, Templul şi curţile, porticurile şi clădirile separate ale lui, nu naos-ul, clădirea principală însăşi, ca în v. 20 (vezi la Matei 4,5). În Ioan 2,21 Isus foloseşte naos cu privire la trupul Său. Curtea din afară sau curtea Neamurilor, era scena traficului nesfârşit descris aici.

Cei ce vindeau. Aceasta a fost prima curăţire a Templului de către Isus, cel dintâi act al Său de importanţă naţională. Prin ea El a făcut cunoscut dreptul Său de a administra treburile Templului şi a vestit misiunea Sa ca Mesia. A doua curăţire a avut loc trei ani mai târziu, la al patrulea Paşte (vezi p. 193, 247; vezi diagrama 5, p. 229; vezi la Matei 21,12-17) ca o reamintire că pretenţia Sa era încă valabilă.

Schimbătorii de bani. Sau, bancherii (vezi la Luca 19,23).

15 A făcut un bici de ştreanguri şi i-a scos pe toţi afară din Templu, împreună cu oile şi boii; a vărsat banii schimbătorilor şi le-a răsturnat mesele.

Un bici. De fapt Isus nu i-a lovit pe oameni. Biciul simboliza autoritatea Lui şi o agitare a lui în aer ar fi fost de ajuns pentru ca să facă intenţia înţeleasă. În legătură cu a doua curăţire nu este menţionat nici un bici.

Ştreanguri. [Mici frânghii, KJV]. Gr. schoinia, o funie împletită din papură.

16 Şi a zis celor ce vindeau porumbei: „Ridicaţi acestea de aici şi nu faceţi din Casa Tatălui Meu o casă de negustorie.”

Casa Tatălui Meu. Templul era locaşul lui Dumnezeu de locuit între oameni (vezi Exod 25,8). De repetate ori Iudeii L-au criticat pe Isus pentru că vorbea despre Dumnezeu ca fiind Tatăl Său (vezi Ioan 5,17.18; 8,18.19.38.39; 10,30-33). De asemenea, ei pretindeau că Dumnezeu este Tatăl lor (cap. 8,41), dar şi-au dat seama că Isus făcea lucrul acesta într-un sens mai înalt. Ei au priceput că, în aceste cuvinte, Isus expunea o pretenţie absolută la divinitate. La a doua curăţire, Isus a vorbit de Templu ca fiind casa Mea (Matei 21,13) şi când conducătorii au respins apelul Lui în ziua următoare El s-a referit la el numindu-L casa voastră (Matei 23,38).

O casă de negustorie. Adică, un loc de târg, un loc pentru tratarea de afaceri obişnuite. La a doua curăţire El a folosit expresia peşteră de tâlhari (vezi la Matei 21.13). Aceia care caută astăzi în mod conştiincios să facă din casa Tatălui lor o casă de rugăciune (Matei 21,13) vor evita să facă din ea un loc de gânduri, cuvinte sau acţiuni de rând. Ei vor intra în casa Lui cu frică şi cutremur, conştienţi de prezenţa Lui sfântă, cu inima şi mintea înălţate în rugăciune şi laudă (vezi Ioan 4,23.24; cf. Psalmii 96,9).

17 Ucenicii Lui şi-au adus aminte că este scris: „Râvna pentru Casa Ta Mă mănâncă pe Mine.”

Ucenicii Lui şi-au adus aminte. Probabil chiar atunci (cf. v. 22).

Râvna. Gr. zelos, zel, ardoare, indignare, gelozie. Acesta este un citat din Psalmii 69,9 (vezi comentariul acolo). Isus dorea cu înfocare ca, casa Tatălui Său să fie folosită exclusiv pentru scopul pentru care fusese dedicată (vezi la Exod 25,8.9; Matei 21,13).

Mă mănâncă. Adică, Mă mistuie. Pentru Isus, credincioşia faţă de Dumnezeu era o pasiune mistuitoare. Aşa ar trebui să fi şi pentru noi.

18 Iudeii au luat cuvântul şi I-au zis: „Prin ce semn ne arăţi că ai putere să faci astfel de lucruri?”

Iudeii. Denumirea caracteristică dată de Ioan conducătorilor religioşi ai naţiunii.

Semn. Gr. semeion (vezi p. 208; vezi la Isaia 7,14; Matei 12,38.39). Conducătorii cereau dovezi că Isus avea dreptul să-Şi asume îndrumarea treburilor Templului. Actul Său era o provocare directă adresată autorităţii lor, o provocare pe care ei nu o puteau trece cu vederea (cf. la Ioan 1,19.25). Ca de obicei, cererea unui semn de felul pe care-l doreau criticii Săi a rămas fără răspuns (vezi la Matei 12,38.39; Luca 23,8).

19 Drept răspuns, Isus le-a zis: „Stricaţi templul acesta, şi în trei zile îl voi ridica.”

Dărâmaţi Templul acesta. Aici cuvântul pentru Templu este naos, sanctuarul propriu-zis (vezi la v. 14). În cuvintele acestea Isus lasă să se înţeleagă pentru prima dată soarta care-L aştepta la sfârşitul cărării Sale pământeşti. Iudeii deja complotau moartea Lui (vezi DA 164). La judecarea Lui ei au sucit această declaraţie transformând-o în acuzaţia că El urmărea să distrugă Templul şi au făcut din acuzaţie scuza lor pentru împlinirea profeţiei lui Hristos (cf. Marcu 14,58; vezi la Matei 26,61).

Analogia dintre Templul literal şi trupul lui Hristos nu este atât de îndepărtată pe cât ar părea să pară la început. Sanctuarul şi mai târziu Templu, era menit să fie locaşul pământesc al lui Dumnezeu (vezi la Exod 25,8.9). Acolo, deasupra tronului harului se arăta şechina, simbolul glorios al sfintei prezenţe permanente a lui Dumnezeu (vezi la Geneza 3,24; Exod 25,17). Dar, aşa cum Ioan a arătat deja (vezi la Ioan 1,14), exact aceeaşi slavă divină a sălăşluit ca într-un cort în trup omenesc în persoana Domnului nostru. Comparaţi 1 Corinteni 3,16.

Trei zile. Vezi p. 248-250.

Îl vor ridica. Isus Se referea la învierea Lui (vezi la cap. 10,18). Dar iudeii, neînţelegând pe deplin importanţa declaraţiei, se gândeau la structura Templului literal. Că eventual ei au priceput adevărata importanţă a cuvintelor lui Isus reiese din Matei 27,63.64.

20 Iudeii au zis: „Au trebuit patruzeci şi şase de ani, ca să se zidească Templul acesta, şi Tu îl vei ridica în trei zile?”

Patruzeci şi şase de ani. Vezi p. 242, 243. Luată literal cu privire la Templu, enunţarea evident figurată a lui Isus a devenit o absurditate manifestă. Iudeii au refuzat în mod persistent să vadă dincolo de înţelesul de suprafaţă al cuvintelor Lui sau să vadă în El orice altceva mai mult decât omul obişnuit care părea El să fie (vezi cap. 7,15.20.33-36; vezi la cap. 5,17.18; 8,52-59; 9,29; etc.). Această interpretare superficială a vieţii şi învăţăturilor lui Isus a fost tipică pentru iudaism de atunci până în timpul de faţă.

21 Dar El le vorbea despre templul trupului Său.

Dar El le vorbea. Vezi la Ioan 2,19.20; cf. 1 Corinteni 3,16.17.

22 Tocmai de aceea, când a înviat din morţi, ucenicii Lui şi-au adus aminte că le spusese vorbele acestea şi au crezut Scriptura şi cuvintele pe care le spusese Isus.

Tocmai de aceea când. Adică, când prezicerea se împlinise (cf. la Matei 17,9). Numai din punct de vedere al lucrării lui Isus ca un tot ucenicii au fost în stare să prindă înţelesul mai adânc al unora din cuvintele şi faptele Sale. După înviere Duhul Sfânt i-a călăuzit la o înţelegere mai desăvârşită a sensului cuvintelor şi faptelor Lui (vezi Ioan 14,26; 15,26; 16,13).

Scriptura. Ioan pare să aibă în gând un anumit pasaj al Scripturii, poate Psalmii 16,10 sau 69,9, citat în v. 17. S-ar putea ca el să se refere într-un mod general la toate profeţiile mesianice VT, a căror importanţă ucenicii au înţeles-o mai deplin după înviere (cf. la Luca 24,25-27.44; Ioan 12,16).

Cuvintele. [Cuvântul, KJV]. Adică, spusele lui Isus relatate în v. 19.

23 Pe când era Isus în Ierusalim, la praznicul Paştilor, mulţi au crezut în Numele Lui; căci vedeau semnele pe care le făcea.

Paştelor. [Paştele, KJV]. Vezi la v. 13.

Mulţi au crezut. Acesta este primul raport despre răspunsul public la solia lui Isus. Ioan notează de repetate ori că, la diferite ocazii mulţi au crezut (vezi cap. 4,39; 11,45; 12,42; vezi la cap. 1,12). Aceasta marchează începutul lucrării iudaice, care a continuat multe luni şi s-a încheiat formal la Paştele anului 29 d.Hr. (vezi Nota adiţională la Luca 4; diagrama p. 230; vezi la Matei 4,12).

Semnele. [Minunile, KJV]. Aceasta este singura relatare despre minuni în decursul perioadei lucrării iudeene. Singura minune specifică menţionată este aceea care a marcat sfârşitul ei, vindecarea omului la scăldătoarea Betesda (cap. 5,1-9).

24 Dar Isus nu Se încredea în ei, pentru că îi cunoştea pe toţi.

Nu Se încredea. Adică în aceia care pretindeau a crede în El (v. 23). El ştia că mulţi din cei care erau atât de plini de râvnă în a-L aclama, urmau, ca şi oamenii din Galileea peste doi ani, să plece şi să nu-L mai urmeze (cf. cap. 6,66). El cunoştea nestatornicia inimii omeneşti şi cum mulţi convertiţi de vreme bună erau neatenţi sau făţarnici (vezi cap. 6,64). Vezi la cap. 7,2-9.

25 Şi n-avea trebuinţă să-I facă cineva mărturisiri despre niciun om, fiindcă El însuşi ştia ce este în om.

Ce este în om. [Ce era în om, KJV]. Isus citea adesea gândurile oamenilor, dând prin aceasta dovadă de divinitatea Lui (vezi la Marcu 2,8).COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1, 2 AH 99, 100, 503; DA 144; ML 186; Te 193 1–11 AH 341; DA 144–153; 7T 114

3, 4 DA 146

4 DA 147, 486

5 6T 415

5–10 DA 148

7–9 GW 206; MH 333

12, 13 DA 154

12–22 DA 154–166

13, 14 DA 157

14, 15 MB 2; MM 122

15, 16 DA 158

16 DA 591; MYP 316; 8T 250

17 DA 158; 4T 396

17–19 DA 785

18 DA 192

18–20 DA 164

19 DA 165, 777

19, 21 DA 705