1 După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer şi a zis: „Tată, a sosit ceasul! Proslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine,

După ce a vorbit astfel, Isus. [Rugăciunea de mijlocire a lui Isus, Ioan 17,1-26]. Rugăciunea aceasta a încheiat sfatul lui Isus de despărţire început în odaia de sus şi continuat pe drumul spre Ghetsemani. Această rugăciune este cea mai lungă din rugăciunile relatate ale lui Isus. Bengel spune cu privire la cap. 17 că din toate capitolele din Scriptruă acesta este cel mai uşor în ce priveşte cuvintele; cel mai profund în ce priveşte ideile. Rugăciunea se împarte în mod natural în trei părţi: 1) rugăciune pentru Sine (v. 1-5); 2) rugăciune pentru ucenici (v. 6-19); 3) rugăciune pentru toţi credincioşi (v. 20-26).

Şi-a ridicat ochii. Vezi la cap. 11,41.

Tată. Vezi la cap. 11,41.

Proslăveşte. Vezi la cap. 13,31; cf. cap. 12,16.23. Isus urma să fie proslăvit prin înălţare, într

o moarte victorioasă care era preludiul necesar la învierea Lui glorioasă.

2 după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viaţa veşnică tuturor acelora pe care I i-ai dat Tu.

Putere. Gr. exousia, autoritate (vezi la Matei 28,18).

Făptură. [Carne, KJV]. Adică, fiinţe omeneşti (cf. Marcu 13,20; Luca 3,6; etc.).

Viaţa veşnică. Vezi la Ioan 1,4; 3,16; 8,51; 10,10; cf. Romani 6,23.

I-ai dat Tu. Vezi la cap. 6,37.

3 Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.

Să Te cunoască pe Tine. Cunoaşterea experimentală, vie, duce la viaţă veşnică. Nu există mântuire în simpla cunoaştere, dar nici nu poate fi mântuire fără cunoaştere (Romani 10,13-15). Cunoaşterea mântuitoare este definită ca aceea care este concentrată în Dumnezeul adevărat, în contrast cu dumnezeii mincinoşi şi în Isus Hristos. Tocmai cunoaşterea de Hristos era izbitor de absentă din religia iudeilor. Oamenii vor fi respinşi în ziua de pe urmă pentru că au respins cunoştinţa esenţială (vezi Osea 4,6). Pentru importanţa cunoaşterii în dezvoltarea caracterului creştin vezi la Ioan 17,17; cf. 5T 743.

4 Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac.

Te-am proslăvit. A doua parte a propoziţiei o amplifică pe cea dintâi. Dumnezeu a fost proslăvit în ducerea până la capăt a lucrării pe care Isus venise să o facă pentru mântuirea omului.

5 Şi acum, Tată, proslăveşte-Mă la Tine însuţi cu slava pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea.

Proslăveşte-Mă. Comparaţi v. 1. Isus Se roagă ca să Se poată reîntoarce la slava Lui de mai înainte. Despre preexistenţa lui Hristos vezi la cap. 1,1.14; cf. cap. 8,58. Pavel descrie împlinirea acestei rugăciuni: De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat foarte sus şi I-a dat numele care este mai pe sus de orice nume (Filipeni 2,9).

6 Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume. Ai Tăi erau, şi Tu Mi i-ai dat; şi ei au păzit Cuvântul Tău.

Numele Tău. Nume, aici ca adesea, înseamnă caracter. Pentru Isus ca descoperire personală a caracterului Tatălui Său vezi la cap. 1,14.18. Mi i-ai dat. Vezi la cap. 6,37. Este subliniată unirea Tatălui cu Fiul (vezi la cap. 10,30).

Au păzit cuvântul Tău. Echivalent cu au păzit poruncile Tale. Aceasta nu lasă să se subînţeleagă ascultare desăvârşită, dar notează că în contrast cu majoritatea iudeilor, ucenicii şi-au legat soarta de Isus şi căutaseră să împlinească cerinţele uceniciei.

7 Acum au cunoscut că tot ce Mi-ai dat Tu vine de la Tine.

Au cunoscut. Adică, potrivit cu textul grec, au ajuns să cunoască şi acum îşi dau seama. Legătura lui Hristos cu Tatăl, Dumnezeul căruia se închinau iudeii, era un punct de constantă accentuare în învăţăturile lui Isus (cap. 8; 10; etc.). Iudeii L-au acuzat de hulă şi L-au înfierat ca impostor pentru faptul că pretindea că Dumnezeu era Tatăl Său, dar ucenicii erau convinşi de adevărata Lui origine şi identitate.

8 Căci le-am dat cuvintele pe care Mi le-ai dat Tu. Ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit şi au crezut că Tu M-ai trimis.

Mi le-ai dat. O altă accentuare a dependenţei lui Hristos de Tatăl în timpul întrupării (cap. 1,14; 5,19.30). Le-au primit. Vezi la v. 7.

9 Pentru ei Mă rog. Nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia pe care Mi i-ai dat Tu; pentru că sunt ai Tăi: –

Pentru ei Mă rog. Ucenicii fuseseră deja prezentaţi (v. 6-8); acum începe rugăciunea pentru ei.

Nu mă rog pentru lume. Adică, în timpul de faţă. Pentru moment Isus se concentrează la ucenicii Săi. Isus nu prezintă lumea ca fiind în afară de limitele purtării de grijă a Lui sau a Tatălui Său. Dumnezeu iubeşte lumea şi oferă în dar mântuirea tuturor (Ioan 3,16; Apocalipsa 22,17). Mai târziu Isus cuprinde în rugăciunea Sa şi pe cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor (Ioan 17,20).

Pe care Mi i-ai dat. Vezi la cap. 6,37.

10 tot ce este al Meu este al Tău, şi ce este al Tău este al Meu – şi Eu sunt proslăvit în ei.

Ce este al Meu, este al Tău. Posesiunea reciprocă este o nouă scoatere în evidenţă a unităţii Tatălui cu Fiul (vezi la v. 6).

Proslăvit. Tatăl a fost proslăvit prin ascultarea lui Hristos (vezi la v. 4). La fel Fiul a fost proslăvit prin ascultarea ucenicilor, mai ales prin aducerea la îndeplinirea a misiunii lor în lume.

11 Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, şi Eu vin la Tine. Sfinte Tată, păzeşte, în Numele Tău, pe aceia pe care Mi i-ai dat, pentru ca ei să fie una, cum suntem şi Noi.

Eu nu mai sunt. Viitorul apropiat este privit ca prezent. După calculul iudaic ziua crucificării deja sosise.

Eu vin la Tine. Un prezent viitor, referindu-se la reîntoarcerea lui Isus la Tatăl, nu la apropierea Lui de Dumnezeu în rugăciune.

Sfinte Tată. Titlul acesta apare numai aici în Noul Testament. În v. 1, 5 forma de adresare este Tată şi în v. 25 este Neprihănitule Tată. Termenul era fără îndoială ales în vederea cererilor care aveau să urmeze. Subiectul v. 17-19 este sfinţirea. Cuvântul pentru sfinţeşte (v. 17) este hagiazo, a face sfânt, şi cuvântul pentru sfânt din titlul Sfinte Tată este hagios; corect redat sfânt. Rugăciunea este către Sfântul Tată spre a face pe ucenici sfinţi. Pentru sfinţenia lui Dumnezeu, vezi Levitic 11,14; cf. 1 Petru 1,16. Titlul Sfinte Tată apare şi într-o rugăciune euharistică în Didache 10,2.

Păzeşte. Isus este pe punctul de a pleca; de aceea încredinţează pe ucenicii Săi grijii Tatălui (vezi v. 11, 12). Ei urmau să fie lăsaţi într-o lume rea şi urmau să aibă nevoie de har deosebit în lupta lor împotriva păcatului. Această putere de păzire poate fi cerută de orice creştin. Dumnezeu nu va îngădui ca el să fie ispitit mai pe sus decât este în stare să suporte (1 Corinteni 10,13). El este de nebiruit în faţa asalturilor lui Satana atâta vreme cât se luptă în tăria şi lumina Cerului. Totuşi, Dumnezeu păzeşte numai pe aceia care aleg să fie păziţi. Când împotriva sfatului divin oamenii se aşează de bună voie pe terenul inamicului, ei nu pot aştepta să fie ocrotiţi de puterea lui Dumnezeu.

Pe care. Dovezi textuale favorizează (cf. p. 146) exprimarea ce, adică, numele. Exprimarea aceasta oferă ideea că Dumnezeu a dat numele Său Fiului. Concepţia aceasta ar putea fi înţeleasă în lumina din cap. 1,18; 14,9. Isus a venit să reprezinte numele sau caracterul Tatălui Său şi a funcţionat în timpul întrupării Sale sub autoritatea Tatălui Său.

12 Când eram cu ei în lume, îi păzeam Eu, în Numele Tău. Eu am păzit pe aceia pe care Mi i-ai dat; şi niciunul din ei n-a pierit, afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura.

Îi păzeam Eu. Vezi la v. 11.

Mi i-ai dat. Vezi la cap. 6,37.

Fiul pierzării. Adică, Iuda Iscarioteanul. Expresia descrie pe cineva destinat pierzării, sau nimicirii. Titlul este aplicat la Anticrist în 2 Tesaloniceni 2,3. Cuvântul pentru pierzare (apoleia) apare deseori şi descrie adesea nimicirea finală a celor nelegiuiţi (vezi Matei 7,13; Romani 9,22; Filipeni 3,19; Evrei 10,39; Apocalipsa 17,8.11; etc.). Prin propria sa alegere Iuda a ajuns un om sortit nimicirii (vezi la Ioan 3,17-20).

Ca să se împlinească. [Să poată fi împlinită, KJV]. Propoziţia aceasta ar trebui să fie înţeleasă fără îndoială ca exprimând mai degrabă rezultat decât scop. Textul grec poate fi înţeles în ambele feluri (vezi la Matei 1,22; Ioan 9,3). Iuda nu fusese sortit să-L trădeze pe Isus (vezi la Ioan 6,71; 13,18). Fapta sa atroce era datorată propriei sale alegeri. Pasajul la care se face aluzie este probabil Psalmii 41,9, cel menţionat în Ioan 13,18.

13 Dar acum, Eu vin la Tine; şi spun aceste lucruri, pe când sunt încă în lume, pentru ca să aibă în ei bucuria Mea deplină.

Eu vin la Tine. O referire la reîntoarcerea lui Isus la Tatăl, ca în v. 11 (vezi comentariile de acolo). Bucuria Mea deplină. Vezi la cap. 15,11; cf. 16,24.

14 Le-am dat Cuvântul Tău; şi lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume.

Le-am dat. Comparaţi v. 8, 17. Ucenicii au ţinut cuvântul ce le fusese dat (v. 6).

I-a urât. Vezi la cap. 15,18-21.

Nu sunt din lume. Ei erau în lume (v. 11, 15) dar nu se împărtăşeau de spiritul lumii. Ei erau trimişi în lume (v. 18) pentru ca să poată atrage şi pe alţii să renunţe la lume (Marcu 16,15).

15 Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău.

Din lume. Acesta ar putea să fie considerat a fi mijlocul cel mai eficient de a fi păzit de cel rău din lume. Dar ucenici aveau de îndeplinit o misiune în lume, tot aşa cum Isus venise în lume pentru a-Şi îndeplini lucrarea Sa (vezi v. 4).

Cel rău. Textul grec ar putea fi înţeles ca referindu-se fie la rău ca principiu, fie la cel rău (vezi la Matei 6,13). Ambele înţelesuri corespund cu contextul . Acelaşi cuvânt apare în 1 Ioan 5,18, dar acolo un caz gramatical diferit identifică adjectivul ca masculin, făcându-l astfel o referire clară la cel rău.

16 Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume.

Nu sunt din lume. Vezi la v. 14.

17 Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul.

Sfinţeşte-i. Gr. hagiazo, literal, a trata ca sfânt, a consacra, a face sfânt. Ucenicii urma să fie consacraţi însărcinării lor. Sfinţenia este unul din atributele lui Dumnezeu (1 Petru 1,16). De unde a fi făcut sfânt înseamnă a deveni asemenea lui Dumnezeu. Lucrul acesta era menit să-l săvârşească planul mântuirii (2 Petru 1,4; Ed 125).

Prin adevărul Tău. Pentru o definiţie a adevărului vezi la cap. 8,32. Cuvântul lui Dumnezeu este declarat a fi adevăr. Scripturile ne descoperă caracterul lui Dumnezeu şi al lui Isus Hristos. Noi devenim făpturi noi făcând adevărurile Cuvântului lui Dumnezeu o parte a vieţii.

18 Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume, aşa i-am trimis şi Eu pe ei în lume.

M-ai trimes. Vezi la cap. 3,17.

I-am trimes. Mai înainte îi trimisese (Luca 9,1.2) şi urma să-i împuternicească din nou înainte de a pleca din lume (Ioan 20,21.22).

19 Şi Eu însumi Mă sfinţesc pentru ei, ca şi ei să fie sfinţiţi prin adevăr.

Mă sfinţesc. Aici înţelesul mă consacru, sau mă dedic, pare să fie definiţia mai corespunzătoare (vezi la v. 17). Isus Se consacrase îndeplinirii lucrării pe care El venise să o facă în lume. În faţa lui se afla crucea şi prin actul jertfirii de Sine El a făcut posibilă sfinţirea credincioşilor (vezi Evrei 10,10).

20 Şi Mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor.

Şi pentru. Aici începe rugăciunea pentru toţi credincioşii (vezi v. 1) până la sfârşitul timpului.

Prin cuvântul lor. Adică, prin predica, învăţătura şi scrisul lor.

21 Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca şi ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.

Să fie una. Urma să fie diversitate de daruri (1 Corinteni 12), dar urma să fie unitate de spirit, de obiective şi de doctrine. Nu urmau să fie certuri pentru supremaţie de felul celor care îi chinuiseră recent pe cei doisprezece (Luca 22,24-30). Unirea izvorând din vieţile contopite ale creştinilor urma să impresioneze lumea cu privire la obârşia divină a bisericii creştine.

22 Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi Noi suntem una –

Slava. Aici probabil slava Hristosului întrupat. Aceasta urma să strălucească în credincios. Bengel zice: Cât de mare este maiestatea creştinilor! Comparaţi Romani 8,30.

23 Eu în ei, şi Tu în Mine – pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine.

În ei. Mai departe este scoasă în evidenţă strânsa unire dintre credincios şi membrii Dumnezeirii. Să fie în chip desăvârşit. Vezi la Matei 5,48. Creşterea către desăvârşire poate să aibă loc numai când credinciosul rămâne în Hristos (vezi Ioan 15,1-5). Pentru ca lumea să ştie. Vezi la v. 21.

24 Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu; fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii.

Să fie împreună cu Mine. Adică, în cer. Isus Se roagă pentru culminarea planului de răscumpărare în proslăvirea bisericii lui Dumnezeu la data celei de a doua veniri a lui Hristos. Familia omenească a fost multă vreme într-o ţară străină (Evrei 11,13.14) departe de casa Tatălui (Apocalipsa 14,2.3). Firea suspină şi suferă durerile naşterii... şi noi... aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului (Romani 8,22.23). Răscumpărarea are loc când Domnul coboară din cer la sfârşitul veacului şi adună pe copiii Săi din cele patru colţuri ale pământului (Matei 24,31; 1 Tesaloniceni 4,16). La data aceea cel credincios merge spre a fi totdeauna cu Domnul (1 Tesaloniceni 4,17). Isus S-a rugat pentru acest moment fericit al reuniunii. Fiecare creştin trebuie să se roage pentru împlinirea grabnică a acestei făgăduinţe (Apocalipsa 22,20).

Înainte de întemeierea lumii. Aceeaşi expresie apare în Efeseni 1,4; 1 Petru 1,20. Vezi la Ioan 1,1.14.

25 Neprihănitule Tată, lumea nu Te-a cunoscut; dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis.

Neprihănitule Tată. [Dreptule Tată, KJV]. Comparaţi adresarea Sfinte Tată (v. 11). Lumea nu recunoscuse pe Tatăl în ciuda descoperirii Lui de către Isus.

26 Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău şi li-l voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei, şi Eu să fiu în ei.”

Le-am făcut cunoscut. [Am declarat, KJV]. Vezi la cap. 1,18. Numele. Anume, caracterul. Îl voi mai face cunoscut. Prin revelaţiile ulterioare ale Duhului (vezi la cap. 14,26; 16,13).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 1 PK 69 1–3 DA 680; FE 392, 431 3 AA 262, 531; COL 114, 133; CSW 110; CT 45, 169, 406; Ed 126; Ev 181; FE 174, 223, 272, 285, 341, 376, 381, 403, 404, 413, 415, 446, 484; MH 410; MYP 189,

191; TM 170; 5T 737; 6T 97, 131, 362; 8T 60, 62 4 AA 24; DA 829; MB 14; PK 69 4–6 MH 454 4–8 CT 459 5 AA 39 6 Ed 87; TM 193; 5T 738; 8T 286 8 FE 272 10, 11 AA 24; DA 680 11 AA 90 11–15 FE 431 12 GC 646 14 AA 90; MH 404; 2T 44 14, 15 1T 285 14–16 AA 467; FE 182; PK 59; 2T 492 15 FE 153, 395; MYP 82, 423; SC 99, 123; TM 198; 5T 334 15–17 CT 323 15–18 CH 591; MM 218

17 AH 186; COL 100; CS 28, 74, 83; CSW 19, 68; CW 124; Ev 155, 290; FE 120, 432, 433; GC 469, 608; ML 252, 261; MYP 35, 460; SL 60, 67; Te 19; TM 111, 150, 160, 378; 1T 248, 285, 336, 339, 406, 474, 543, 589, 621, 704; 2T 60, 78, 184, 188, 317, 479, 505, 639, 694; 3T 65, 162; 4T 315, 371, 441, 545; 5T 206, 432; 6T 403, 417; 7T 31, 249; 8T 184, 193, 235; 9T 40, 69

17–19 FE 448

17–21 5T 237; 9T 196

18 COL 191; MB 40; MH 395; MM 24; MYP 47; SC 115

18, 19 FE 432; ML 252

19 COL 142; CSW 124; CT 197, 323; FE 161, 262, 466; GW 104; MB 36; MM 203; TM 162; 1T 339; 4T 457; 5T 442

19–23 TM 124; 8T 80

20 ML 252; SC 75; 4T 401, 530

20, 21 MH 421; PP 520; 1T 327, 417; 3T 434; 4T 17

20–23 AA 24; DA 680; ML 252; 3T 361; 8T 269; 9T 198

20–26 8T 239

21 AA 20, 90; CS 47, 303; Ev 213; FE 240; ML 11; TM 25, 55, 386; 1T 324; 5T 61, 94, 279, 488, 620; 6T 401; 7T 156; 8T 175; 9T 179, 194; WM 297

21–23 Ed 86; 3T 446; 6T 151

22, 23 MH 405

23 AA 20, 24, 90; FE 178, 234; MB 104; SC 115; TM 215

23, 24 TM 18

24 DA 834; GC 501, 636, 646; TM 20; 4T 529; 6T 309

25 5T 737

25, 26 FE 177; PK 69

26 DA 19; FE 178, 466; 8T 286