1 Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine.

Să nu vi se tulbure inima. Sau, încetaţi de a mai lăsa inima voastră să fie tulburată. Ucenicii erau tulburaţi pentru că Isus anunţase că urma să-i părăsească în curând (cap. 13,33). El a căutat acum să le spună că absenţa Lui va fi numai temporară şi că plecarea aceasta urma să fie spre folosul lor. Capitolul 14 continuă secţiunea de conversaţie începută în cap. 13,31 (vezi comentariul acolo).

Aveţi credinţă. [Voi credeţi, KJV]. Gr. pisteuete, care poate fi tradus sau voi credeţi, sau credeţi, ca în propoziţia următoare. În forma pisteuete poate fi sau imperativ (credeţi) sau indicativ (voi credeţi). În limba greacă formele de imperativ şi de indicativ la timpul folosit aici sunt identice. Deci contextul trebuie să hotărească alegerea modului. Acesta permite câteva combinaţii felurite: 1) ambele verbe la imperativ, Credeţi în Dumnezeu, credeţi şi în Mine; 2) ambele verbe la indicativ, Voi credeţi în Dumnezeu şi credeţi şi în Mine; 3) primul verb la indicativ şi al doilea la imperativ, ca în KJV; 4) primul la imperativ şi al doilea la indicativ, Credeţi în Dumnezeu şi voi credeţi şi în Mine; această ultimă combinaţie dă o construcţie oarecum stângace şi este cea mai puţin probabilă din cele patru, dar celelalte trei se împacă pe deplin cu contextul. Când primul element este considerat ca imperativ, îndemnul este în armonie cu instrucţiunea dată mai înainte de a avea credinţă în Dumnezeu (Marcu 11,22).

Cuvântarea din cap. 14 a fost ţinută în odaia de sus înainte de plecarea la Muntele Măslinilor şi Ghetsemani (vezi la cap. 13,31).

2 În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc.

Casa Tatălui Meu. O frumoasă prezentare a Cerului. Cuvântul pentru casă (gr. oikia) poate fi tradus şi cămin. Aşa este redat în Matei 8,6. Forma masculină, oikos, este tradusă acasă în Marcu 5,19; Luca 15,6; 1 Corinteni 11,34; 14,35. Isus Se reîntorcea acasă la El. Cu timpul ucenicilor urma să li se permită să I se alăture.

Locaşuri. Gr. monai (singular mone), literal, locaşuri de sălăşluit. În literatura greacă nebiblică cuvântul are uneori înţelesul de popasuri, locuri de oprire trecătoare. Din concepţia aceasta Origen a dedus ideea lui falsă că locuinţele erau popasuri în călătoria sufletului la Dumnezeu (vezi De Principiis ii. 11. 6). Dar acesta nu e înţelesul biblic al lui monai. Lucrul acesta reiese clar din v. 23, altă apariţie unică a cuvântului în Biblie. Cu siguranţă sălăşluirea lui Hristos şi a Tatălui cu creştinul nu este o chestiune trecătoare. Ideea de permanenţă din mone este reflectată în 1 Macabei 7,38, unica apariţie a cuvântului în LXX-a.

Cuvântul englez mansion [KJV] vine de la cuvântul latin mansio, aproape echivalent în înţeles cu gr. mone, înseamnă un loc de rămânere, un loc de locuit. Ideea de clădire de oarecare mărime sau pretenţiozitate nu este legată de cuvântul latin şi natural, nici de cel grec. Ideea aceasta a fost o dezvoltare mai târzie a cuvântului englez [însemnând conac, sau palat] şi înţelesul nu trebuie să fie introdus în versetul de faţă. Sau mansion trebuie înţeles în sensul lui arhaic de loc de locuit, sau sălaş, sau unul din înţelesurile acestea ar trebui să fie substituit în traducerea versetului acestuia.

Faptul că sunt multe locuinţe ne asigură că este loc suficient în casa Tatălui pentru toţi cei care iau aminte la invitaţia Lui.

Mă duc. Dovezile textuale favorizează (cf. p. 146) inserarea înainte de Mă duc a conjuncţiei greceşti hoti, însemnând pentru că, deoarece, căci. Dacă este omisă aici, există o oprire completă după propoziţia anterioară, ca în KJV. Dacă este inclusă, există o oarecare întrebare cu privire la felul în care propoziţia pe care ea o introduce ar trebui să fie legată cu cea precedentă. Sunt posibile mai multe traduceri: 1) Dacă nu ar fi fost aşa, v-aş fi spus că merg să vă pregătesc un loc. Traducerea aceasta este înlăturată deoarece, potrivit cu v. 3, acesta era unul din obiectivele plecării lui Isus. 2) Dacă nu ar fi fost aşa, v-aş fi spus Eu că mă duc să vă pregătesc un loc? Traducerea aceasta birueşte dificultatea nr. 1, dar introduce o problemă nouă deoarece nu există nici o relatare cu privire la faptul că Isus ar fi spus ucenicilor Săi că Se duce să le pregătească un loc. Totuşi, este posibil ca o astfel de declaraţie să fi rămas nerelatată. 3) Sunt multe locaşuri de locuit (şi dacă nu ar fi fost aşa, v-aş fi spus), deoarece mă duc să vă pregătesc un loc (vezi C.K. Barrett, The Gospel According to St.John, la cap. 14,2). Dacă dovada textuală este considerată a fi în favoarea includerii lui hoti, ultima traducere pare să fie cea mai naturală. Totuşi, textul este perfect inteligibil dacă conjuncţia este omisă.

Cuvintele acestea erau destinate să îi mângâie pe ucenici. Isus pleca, dar El nu urma să-i uite. El urma să aştepte cu dor reunirea Sa cu ei în casa Tatălui. Între timp El urma să facă pregătiri pentru slăvita venire acasă.

3 Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.

După ce Mă voi duce. [Dacă Mă duc, KJV]. Propoziţia aceasta condiţională nu era intenţionată să introducă o incertitudine. Cuvântul tradus aici dacă [KJV] (ean) are forţă temporală şi ar trebui să fie tradus când, ca în 1 Corinteni 14,16; 1 Ioan 3,2.

Mă voi întoarce. Textul grec exprimă făgăduinţa la timpul prezent. Acest aşa numit prezent viitor dă accent certitudinii evenimentului. Evenimentul este considerat ca fiind atât de sigur ca şi cum ar fi avut deja loc. Referirea este clară la venirea personală a lui Isus, descrisă viu cu câteva zile mai înainte ca răspuns la întrebarea: Care va fi semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului acestuia? (vezi la Matei 24,1-3; vezi v. 30, 31).

Vă voi lua. [Primi, KJV]. Gr. paralambano, literal, a primi alături (vezi la Matei 24,40).

Unde sunt Eu. Ucenicii erau îndrumaţi la timpul celei de a doua veniri ca fiind momentul când urma să fie reuniţi cu Domnul lor. Nu există nici o indicaţie aici cu privire la doctrina populară că credincioşii se duc spre a fi cu Domnul lor la data morţii. Şi nici în altă parte în Scripturi nu este susţinută doctrina aceasta. Pavel, de asemenea, a îndrumat atenţia credincioşilor la timpul celei de a doua veniri ca moment al marei reuniuni (1 Tesaloniceni 4,16.17).

Isus S-a dus la casa Tatălui Său. El aştepta cu dor aprins manifestarea persoanei Sale în biserica Sa. Când chipul Său va fi perfect reprodus în poporul Său, atunci El va veni (COL 69). Este privilegiul nostru de a grăbi ziua glorioasei veniri acasă (2 Petru 3,12; cf. DA 633, 634; COL 69).

4 Ştiţi unde Mă duc şi ştiţi şi calea într-acolo.”

Ştiţi unde Mă duc. Ucenicilor li se spusese şi ar fi trebuit să fi înţeles. Ei fuseseră sub instruirea Mântuitorului timp de peste trei ani (vezi p. 193). De fapt, Isus chiar acum îi informase că Se duce la Tatăl Său (v. 2) deşi îi informase şi mai înainte (vezi cap. 7,33). Dar păreri preconcepute făceau dificil dificil pentru ucenici ca să prindă întreaga importanţă a unei mari părţi din instrucţiunile lui Isus.

Ştiţi şi calea. [Calea o ştiţi, KJV]. Dovezile textuale sunt împărţite (cf. p. 146) între exprimarea aceasta şi exprimarea Şi voi ştiţi calea unde Mă duc (RSV). Totuşi, cea din urmă cuprinde o dificultate gramaticală în limba greacă. De aceea exprimarea din KJV este probabil de preferat. Isus explicase calea la casa Tatălui, dar greutatea de a pricepe îi împiedicase pe ucenici să înţeleagă deplina importanţă a cuvintelor Sale.

5 „Doamne”, I-a zis Toma, „nu ştim unde Te duci; cum putem să ştim calea într-acolo?”

Toma. Pentru o schiţă a caracterului lui Toma vezi la Marcu 3,18. Spiritul lui îndoielnic şi încetineala inimii de a crede sunt clar descoperite în întrebarea aceasta. Nu ştim. Ei ar fi trebuit să ştie, deoarece li se spusese lămurit (vezi la v. 4). Era greu pentru ei să se elibereze de concepţia iudaică a împărăţiei mesianice (vezi la Matei 16,22; Luca 4,19).

6 Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.

Eu sunt calea. Încă una din manifestările ca Eu sunt ale lui Isus (vezi la cap. 6,35; vezi cap. 8,12; 10,7.11; 11,25). Pentru folosirea expresiei Eu sunt fără pronumele el [acela], vezi la cap. 8,24.

Hristos este calea de la pământ la cer. Prin natura Sa omenească El vine în atingere cu acest pământ, iar prin natura Sa divină El vine în atingere cu cerul. El este scara care leagă pământul cu cerul (cap. 1,51; cf. PP 184). Din cauza întrupării şi morţii Sale o cale nouă şi vie a fost consacrată pentru noi (Evrei 10,20). Nu există altă cale de mântuire (Fapte 4,12; 1 Timotei 2,5).

Adevărul. Vezi la cap. 8,32.

Viaţa. Vezi la cap. 1,4; 8,51; 10,10.

7 Dacă M-aţi fi cunoscut pe Mine, aţi fi cunoscut şi pe Tatăl Meu. Şi de acum încolo Îl veţi cunoaşte; şi L-aţi şi văzut.”

Dacă M-aţi fi cunoscut pe Mine. Comparaţi cap. 8,19. Construcţia din textul grec arată condiţia exprimată aici că este contrarie faptului. Ucenicii nu-L cunoscuseră. Dacă L-ar fi cunoscut, ar fi cunoscut pe Acela pe care Hristos a venit să-L descopere (vezi la cap. 1,18).

De acum încolo. Moartea lui Hristos urma să fie un pas important în descoperirea Tatălui. Descoperirile ulterioare ale Duhului urma să dezvăluie şi mai departe caracterul divin (cap. 14,26; 15,26; 16,13.14). Cu privire la creştinii din apropiere de încheierea secolului I Ioan scria: Aţi cunoscut pe Tatăl (1 Ioan 2,13).

8 „Doamne”, I-a zis Filip, „arată-ne pe Tatăl, şi ne este de ajuns.”

Filip. Pentru o schiţă a caracterului lui Filip vezi la Marcu 3,18.

Arată-ne pe Tatăl. Poate că Filip nădăjduia o descoperire de slavă dumnezeiască aşa cum i se dăduse lui Moise (Exod 33,18-23).

9 Isus i-a zis: „De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu, dar: „Arată-ne pe Tatăl”?

Sunt cu voi? [Am fost?, KJV]. Era descurajator pentru Isus să vadă pe ucenicii Săi atât de greoi la pricepere. Totuşi El a procedat cu răbdare cu neştiinţa lor.

A văzut pe Tatăl. Pentru descoperirea înaintea oamenilor de către Hristos a caracterului lui Dumnezeu vezi la cap. 1,18.

10 Nu crezi că Eu sunt în Tatăl, şi Tatăl este în Mine? Cuvintele pe care vi le spun Eu, nu le spun de la Mine; ci Tatăl, care locuieşte în Mine, El face aceste lucrări ale Lui.

În Tatăl. Isus subliniase mai înainte unitatea Lui cu Tatăl (vezi la cap. 10,30).

Cuvintele. Cuvintele şi lucrările lui Isus dădeau mărturie cu privire la divinitatea Lui. Ucenicii ar fi trebuit să creadă cuvântul lui Isus. Dacă lucrul acesta era dificil pentru ei, ar fi trebuit să accepte cuvântul Lui pe temeiul faptelor Sale.

11 Credeţi-Mă că Eu sunt în Tatăl, şi Tatăl este în Mine; credeţi cel puţin pentru lucrările acestea.

Credeţi-Mă. Verbul grec este la plural, arătând că Isus Se adresa acum tuturor ucenicilor.

Credeţi cel puţin pentru lucrările acestea. Vezi la v. 10.

12 Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl;

Adevărat. Vezi la Matei 5,18; Ioan 1,51.

Altele şi mai mari. [Lucrări şi mai mari, KJV]. Adică, mai mari în cantitate decât în calitate. Activitatea lui Hristos se extinsese peste o zonă relativ mică (a lumii). După înălţare Evanghelia urma să se întindă în toate părţile lumii.

Pentru că Eu Mă duc. După plecarea Sa El urma să trimită Duhul Sfânt (v. 16; cap. 16,7), care urma să-i înzestreze pe ucenici cu putere (Luca 24,49). Drept urmare a revărsării din Ziua Cincizecimii şi a celor următoare, Evanghelia a fost vestită cu mare putere, aşa că după 40 de ani Pavel putea să spună că Evanghelia a fost propovăduită oricărei făpturi de sub cer (Coloseni 1,23; cf. DA 633).

13 şi orice veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul.

Orice veţi cere. Când ucenicii aveau să conlucreze cu Cerul la promulgarea Evangheliei, ei puteau fi siguri că resursele nemărginite ale Atotputerniciei erau la dispoziţia lor. Dumnezeu urma să le satisfacă orice nevoie şi să onoreze cererile depuse înaintea tronului în numele lui Isus.

În numele Meu. Pentru însemnătatea rugăciunii în numele lui Isus vezi DA 667, 668. Comparaţi cap. 14,26; 15,16; 16,23.24.

Voi face. Faptul că oamenii au să se roage la Tatăl în numele lui Isus, dar că Isus este Cel care aduce la îndeplinire răspunsul, scoate în evidenţă unitatea Fiului cu Tatăl. În cap. 15,16; 16,23 despre Tatăl se spune că răspunde la cererile prezentate înaintea Lui.

14 Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face.

Dacă veţi cere. Aşa cum versetul acesta se exprimă în KJV, el este o repetiţie emfatică a făgăduinţei din v. 13. Totuşi, se pot cita dovezile textuale (cf. p. 146) pentru inserţia pronumelui îmi înaintea verbului veţi cere. Exprimarea aceasta ar lăsa să se înţeleagă că cererile pot fi adresate şi Fiului ca şi Tatălui, aşa cum arată cap. 15,16; 16,23. Sunt mai multe exemple în Noul Testament de rugăciuni adresate lui Isus (Fapte 7,59; Apocalipsa 22,20). Totuşi expresia îmi veţi cere ceva în numele Meu este o expresie stângace şi de aceea expresia care cuprinde pronumele îmi ar trebui probabil înlăturată.

Voi face. [Eu voi face, KJV]. Eu este emfatic în textul grec, în timp ce în v. 13 nu este.

15 Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele.

Dacă Mă iubiţi. Iubirea este forţa motrice a ascultării. Pentru o definiţie a iubirii vezi la Matei 5,43.44; 1 Corinteni 13,1. Ascultarea care izvorăşte din constrângere sau din teamă nu este forma ideală a ascultării. S-ar putea să fie timpuri, desigur, când puterea motrice a iubirii lipseşte sau este slabă. Este necesar ca în asemenea împrejurări să se dea ascultare numai din principiu. Între timp, iubirea ar trebui să fie cultivată. O lipsă a iubirii obligatorii nu ar trebui niciodată să fie făcută o scuză pentru neascultare. Una din cele mai bune ilustraţii ale ascultării care porneşte din iubire este aceea a copiilor faţă de părinţii lor.

Veţi păzi poruncile Mele. [Ţineţi poruncile Mele, KJV]. Dovezile textuale sunt împărţite (cf. p. 146) între expresia aceasta şi expresia veţi ţine poruncile Mele. În exprimarea din urmă verbul grec este la viitor, dar poate fi tradus şi ca un imperativ, ca în Matei 22,37.39. Dacă este tradus astfel, există o mică diferenţă între exprimări. Totuşi, indicativul veţi ţine scoate la iveală ideea importantă că ascultarea este rezultatul natural al iubirii. Afirmaţia paralelă din Ioan 14,23 este clar la modul indicativ şi, prin urmare, susţine gândul acesta.

Poruncile lui Isus erau şi poruncile Tatălui, deoarece Isus nu vorbea de la Sine (cap. 12,59; 14,10). El aproba poruncile morale date vechiului Israel (vezi la Matei 5,17-19) şi le-a mărit (vezi la Isaia 42,21). El a dat porunci ale Sale proprii, ca de pildă porunca cea nouă (Ioan 13,34), nu pentru a înlocui vreunul din preceptele morale, care reflectau caracterul Dumnezeului neschimbător, ci pentru a scoate în evidenţă adevăratul lor înţeles şi pentru a arăta cum trebuie să fie aplicate principiile lor la diferite situaţii ale vieţii.

16 Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac;

Un alt. Gr. allos, un altul de acelaşi fel. Isus Însuşi era un Mângâietor (vezi 1 Ioan 2,1, unde Mijlocitor [apărător] este traducerea cuvântului redat aici Mângâietor; vezi mai jos la Mângâietor). El urma să părăsească pe ucenicii Săi (Ioan 13,33), dar voia să Se roage la Tatăl pentru a trimite pe Cineva care era asemenea Lui ca să rămână cu ucenicii, nu temporar, aşa cum rămăsese El, ci în veac.

Mângâietor. Gr. parakletos, un cuvânt folosit în Noul Testament numai de Ioan (aici; Ioan 14,26; 15,26; 16,7; 1 Ioan 2,1). El este alcătuit din prepoziţia para, însemnând pe lângă şi adjectivul kletos, chemat, sau cineva chemat. De unde înţelesul literal este cineva chemat alături de. Totuşi, în uzanţa biblică, cuvântul pare să reflecte un sens mai activ aşa cum este găsit în verbul corespunzător parakaleo, a îndemna, a mângâia, deci cineva care îndeamnă (vezi Ioan 16,8). Părinţii latini traduceau pe parakletos prin advocatus, dar înţelesul de advocat sau legist se aplică numai la rare apariţii ale cuvântului în literatura precreştină şi necreştină. Cuvântul avocat nu este cu totul corespunzător pentru a descrie lucrarea fie a Duhului Sfânt, fie a lui Hristos. Tatăl şi Fiul lucrează în cea mai deplină conlucrare pentru mântuirea omului (cap. 10,30). Lucrarea lui Satana este de a prezenta pe Tatăl ca sever, aspru şi lipsit de bunăvoinţă de a-l ierta pe păcătos, sau ca dispus să ierte numai datorită mijlocirii Fiului. Este adevărat că întruparea, moartea şi învierea lui Hristos au făcut posibilă iertarea. Dar atât Tatăl, cât şi Fiul îl iubesc pe păcătos şi lucrează în unison pentru mântuirea lui. Un avocat în sensul omenesc al termenului nu este necesar pentru a-L determina pe Tatăl să aibă milă de păcătos. Acela care doreşte să cunoască iubirea şi compătimirea Tatălui nu are nevoie decât să privească la Fiul (vezi la cap. 1,18). În altă parte în literatura precreştină şi necreştină parakletos păstrează înţelesul mai general de cineva care se ridică în favoarea altuia, un mijlocitor, un intermediar, un ajutor. Vezi la Matei 5,4.

Verbul parakaleo, deşi tradus a mângâia de 23 de ori în Noul Testament, este redat şi prin a îndemna de 19 ori. A numi pe Duhul Sfânt Mângâietor înseamnă a scoate în evidenţă numai o trăsătură a lucrării Sale. El este şi un Îndemnător. De fapt, în acest ultim sens este ultima trăsătură proeminentă a lucrării Duhului, aşa cum este schiţată de Ioan. El va învăţa şi va aduce aminte (cap. 14,26). El va mărturisi despre Hristos (cap. 15,26). El va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea [dreptatea] şi judecata (cap. 16,8). El va călăuzi în tot adevărul şi va arăta lucrurile viitoare (cap. 16,13). El va proslăvi pe Hristos şi va primi de la El şi va da ucenicilor (cap. 16,14).

În veac. Nu temporar, ca Hristos în timpul misiunii Sale pământeşti.

17 şi anume Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi şi va fi în voi.

Duhul adevărului. Expresia aceasta apare din nou în cap. 15,26; 16,13. Accentul pare să fie pe faptul că Spiritul defineşte, împarte şi apără adevărul. Pentru o definiţie a adevărului vezi la cap. 8,32. Spiritul urma să călăuzească pe ucenici în tot adevărul (cap. 16,13).

Lumea. Gr. kosmos (vezi la Matei 4,8).

Nu-L vede. Pronumele Îl se referă la Duhul, cum este evident în mod clar din textul grec. Lumea este lipsită de percepţie spirituală. Omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu (1 Corinteni 2,14).

Şi nu-L cunoaşte. Dacă ucenicii din Efes botezaţi cu botezul lui Ioan nici măcar nu auziseră că ar fi un Duh Sfânt (Fapte 19,1-3), cu atât mai puţin lumea nu va avea nici o cunoştinţă despre El. Lumea nici nu a ştiut despre existenţa Lui şi nici nu a recunoscut chemarea Lui la pocăinţă (vezi Geneza 6,3; Apocalipsa 22,17).

Voi. Pronumele este emfatic în textul grec. Ucenicii sunt puşi în puternic contrast cu lumea.

Cu voi. Adică, cu biserica. Expresia în voi scoate în evidenţă sălăşluirea lăuntrică a Duhului în inima creştinilor în mod individual.

18 Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi.

Orfani. [Nemângâiaţi, KJV]. De la gr. orphanos, corespunzător, fără părinţi. Cuvântul nostru orfan ajunge la noi prin limba latină de la acest cuvânt grec. Orphanos este obişnuit în LXX-a pentru ebraicul yatom, orfan, sau copii lipsiţi de părinţi (Exod 22,22.24; Deuteronom 10,18; etc.). În Noul Testament orphanos apare în altă parte numai în Iacov 1,27, unde este tradus orfani. În Ioan 14,18 ideea este că Isus nu va lăsa pe ucenici orfani de Învăţătorul lor. El urma să vină la ei. Referirea aici nu este la a doua venire (v. 1-3), ci la prezenţa lui Hristos cu ucenicii Săi prin Duhul.

19 Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea; pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi.

Puţină vreme. Comparaţi cap. 13,33; 16,16-22.

Dar voi Mă veţi vedea. [Dar voi Mă vedeţi, KJV]. După răstignire şi îngropare lumea urma să nu-L mai vadă pe Isus. Dar ucenicii urma să-L vadă în trupul Lui înviat. Cuvintele au fără îndoială o însemnătate spirituală. Chiar după înălţarea la cer urma să continue să vadă pe Isus cu simţurile lor spirituale.

Voi veţi trăi. Atât într-un sens spiritual, cât şi unul literal (cap. 6,57).

20 În ziua aceea, veţi cunoaşte că Eu sunt în Tatăl Meu, că voi sunteţi în Mine şi că Eu sunt în voi.

În ziua aceea. Adică, ziua când Mângâietorul urma să vină şi să rămână cu ei (vezi v. 16). Erau multe lucruri în domeniul spiritual pe care ucenicii în prezent nu le înţelegeau. Acestea urmau să le fie lămurite mai târziu.

Eu sunt în Tatăl Meu. Comparaţi v. 11.

Voi sunteţi în Mine. Vezi la cap. 15,4.

21 Cine are poruncile Mele şi le păzeşte acela Mă iubeşte; şi cine Mă iubeşte va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi şi Mă voi arăta lui.”

Are poruncile Mele. Adică, le cunoaşte şi le înţelege. Dar lucrul acesta nu este îndestulător. Este necesar şi de a le ţine. O convingere în ce priveşte datoria creştină trebuie să fie urmată de o promptă ascultare.

Mă iubeşte. Afirmaţia aceasta este contrariul v. 15. Iubirea se dă pe faţă în ascultare; ascultarea este un semn al iubirii (cf. 1 Ioan 2,3-6).

Iubit de Tatăl Meu. Comparaţi cap. 16,27. În cap. 3,16 iubirea Tatălui pentru lume a fost scoasă în evidenţă. Aici este accentuată iubirea Sa pentru ai Săi. Acolo unde este răspuns la iubirea divină, poate fi o mai mare manifestare a iubirii aceleia. Satana a făcut pe oameni să privească pe Dumnezeu ca fiind sever şi neiertător. Isus venise pentru a schimba concepţia aceea. El a învăţat pe oameni că iubirea Tatălui Său era ca iubirea Sa.

Mă voi arăta. [Mă voi manifesta, KJV]. Probabil în primul rând o referire la o mai deplină descoperire a lui Hristos prin Duhul.

22 Iuda, nu Iscarioteanul, I-a zis: „Doamne, cum se face că Te vei arăta nouă, şi nu lumii?”

Iuda. În general identificat ca Labeu [Levi] (Matei 10,3) sau Tadeu (Marcu 3,18), deşi identificarea nu este cu totul sigură (vezi la Marcu 3,18). Nu Iscarioteanul. Iuda Iscarioteanul părăsise odaia de sus cu oarecare timp mai înainte de aceasta (cap. 13,30). I-a zis. Cuvântarea din odaia de sus fusese marcată de dese întreruperi (vezi cap. 13,36; 14,5.8).

Nu lumii? Fără îndoială Iuda avea în minte o manifestare vizibilă de slavă aşa cum era aşteptată să însoţească venirea lui Mesia. Pe cât se pare era ceva descurajator pentru el că manifestarea urma să fie făcută numai faţă de câţiva. El nu prinsese referirea lui Hristos la împărăţia harului care urma să preceadă împărăţia slavei. Împreună cu compatrioţii iudei el împărtăşea nădejdea că Mesia avea să Se manifeste în judecată faţă de Neamuri şi în restatornicirea teocraţiei spirituale.

23 Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi Cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el.

Dacă Mă iubeşte cineva. Isus nu răspunde direct la întrebarea lui Iuda. El atrage atenţia la condiţiile pe temeiul cărora manifestarea la care Se referea (vezi v. 22) se va face pentru credinciosul individual.

Cuvântul. [Cuvintele, KJV]. Literal, cuvântul, aici sinonim cu poruncile (vezi v. 15,21).

Noi vom veni. Pluralul scoate în evidenţă unitatea Tatălui şi Fiului. Ei vin aici, să locuiască în chip mistic în inima credinciosului. Astfel există o unitate nu numai între Tatăl şi Fiul, dar şi între Tatăl, Fiul şi credincios (vezi TM 519).

Vom locui. Gr. mone (vezi la v. 2).

24 Cine nu Mă iubeşte nu păzeşte cuvintele Mele. Şi Cuvântul pe care-l auziţi nu este al Meu, ci al Tatălui, care M-a trimis.

Nu Mă iubeşte. Inversul afirmaţiei din v. 23. Lumea n-ar fi putut să se bucure de comuniunea scoasă aici în evidenţă. Tatăl şi Fiul nu-Şi impun tovărăşia lor nimănui.

Cuvintele. [Spusele, KJV]. Literal, cuvintele, sinonim cu poruncile (cf. la v. 23).

Nu este al Meu. Comparaţi cap. 7,16; vezi la cap. 4,34.

25 V-am spus aceste lucruri cât mai sunt cu voi.

Sunt cu voi. Adică, în trup, înainte de plecarea Sa şi înainte de venirea celuilalt Mângâietor

(v. 16). Isus era limitat cu privire la informaţiile pe care li le putea da în timpul de faţă (cap. 16,12).

26 Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.

Mângâietorul. Gr. parakletos (vezi la v. 16). Duhul Sfânt. Expresia Duhul Sfânt apare de 93 de ori în Noul Testament ca traducerea aceleiaşi expresii greceşti. Cuvântul Duh fără de adjectiv calificativ este frecvent. El. [El, KJV]. Literal, acela. Antecedentul este Mângâietorul care în greceşte este masculin şi deci cere pronumele personal el.

Vă va învăţa toate. Una din funcţiile principale ale Duhului Sfânt este învăţătura. Mare parte din lucrarea lui Isus era de a da învăţătură (vezi la Luca 4,15). De patruzeci şi una de ori cuvântul Învăţător din Noul Testament este de la gr. didaskalos, însemnând, învăţător. Timp de trei ani ucenicii fuseseră sub instruirea Marelui Învăţător, dar mai erau încă multe lucruri pe care ei aveau să le înveţe. În starea prezentă a minţii lor ei erau incapabili să înţeleagă multe adevăruri (Ioan 16,12). Ei urmau să aibă nevoie de instruire mai departe şi aceasta urma să le-o dea Duhul Sfânt. Spiritul lui Dumnezeu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu şi cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu (1 Corinteni 2,10.11) şi El poate să le facă cunoscut oamenilor care sunt dispuşi să fie învăţaţi.

Vă va aduce aminte. [Va aduce în amintirea voastră, KJV]. Nu numai că Duhul va descoperi adevăruri noi; El va reaminti adevăruri care au pierit din minte, din cele ce îi învăţase Isus sau din lucrurile acelea care fuseseră mai de mult descoperite în Scripturi din adevăr. În momente de criză, ca de exemplu acelea când vor fi târâţi în faţa tribunalelor, Duhul urma să le aducă aminte idei corespunzătoare (Matei 10,19.20). Când li se va cere să arate temeiul nădejdii care este în ei (1 Petru 3,15), creştinii care au fost cercetători sârguincioşi ai Bibliei pot avea încrederea că Duhul Sfânt va readuce în minte pasajele potrivite pentru ocazie.

27 Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.

Pacea. Gr. eirene, corespunzând ebr. shalom, salutarea obişnuită orientală folosită de Isus la arătările de după înviere (cap. 20,19.21.26). Aici Isus vorbeşte de pacea lăuntrică a sufletului de care are parte cel îndreptăţit prin credinţă (Rom 5,1), al cărui simţ de vinovăţie a fost depus la piciorul crucii şi ale cărui nelinişti cu privire la viitor au dispărut înghiţite de încrederea lui implicită în Dumnezeu (Filipeni 4,6.7). O astfel de pace Isus o numeşte pacea Mea. O astfel de pace lumea, cu toată ştiinţa cu care se făleşte, nu o poate da. Comparaţi Ioan 16,33.

Tulbure. Comparaţi v. 1.

Înspăimânte. Gr. deiliao, a fi leşinat, a fi laş [fricos].

28 Aţi auzit că v-am spus: „Mă duc, şi Mă voi întoarce la voi.” Dacă M-aţi iubi, v-aţi fi bucurat că v-am zis: „Mă duc la Tatăl”; căci Tatăl este mai mare decât Mine.

Mă duc. Vezi v. 2,3; cf. cap. 7,33. Întoarce. Vezi v. 3,18. Dacă M-aţi iubi. [Dacă M-aţi fi iubit, KJV]. Ucenicii Îl iubeau pe Isus, dar nu cu acea

plinătate de iubire cu care L-ar fi iubit dacă L-ar fi înţeles pe deplin pe El şi misiunea Lui.

V-aţi fi bucurat. Dacă ucenicii ar fi înţeles mai pe deplin umilinţa lui Isus în întruparea Lui şi, de asemenea, mai pe deplin înălţarea Lui care avea să urmeze învierii Sale, şi dacă ar fi contemplat mai pe deplin singurătatea lui Isus în timpul separării Lui de Tatăl, s-ar fi bucurat de faptul că El Se reîntorcea la Tatăl Său. Mai mult, dacă ar fi înţeles că plecarea lui Isus, era în propriul lor avantaj (cap. 16,7) şi că înălţarea şi mijlocirea Lui în sanctuarul ceresc era un pas important în realizarea planului mântuirii, s-ar fi bucurat şi mai mult. Pentru moment gândurile lor păreau că sunt concentrate în mod egoist la ei înşişi. Ei erau înspăimântaţi când se gândeau că trebuie să dea piept cu problemele vieţii fără prezenţa corporală a Învăţătorului lor.

Tatăl este mai mare decât Mine. Cu privire la starea Lui dinainte de întrupare Scripturile declară că Hristos n-a socotit ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu (Filipeni 2,6; vezi la Ioan 1,1-3). Totuşi, S-a desbrăcat şi a luat chip de rob (Filipeni 2,7; cf. Evrei 2,9; vezi Nota adiţională la Ioan 1). Totuşi, chiar şi în întruparea Sa Isus a declarat că era una cu Tatăl (Ioan 10,30). Orice inferioritate pe care cap. 14,28 pare să I-o atribuie lui Hristos, ar trebui înţeleasă cu referire la întruparea Lui, deoarece după crucificare Dumnezeu L-a înălţat foarte mult şi I-a dat un nume care este mai pe sus de orice nume (Filipeni 2,9). El era egal cu Tatăl (8T 268). Vezi mai departe la 1 Corinteni 15,27.28.

29 Şi v-am spus aceste lucruri acum, înainte ca să se întâmple, pentru ca atunci când se vor întâmpla, să credeţi.

Să credeţi. [Să puteţi crede, KJV]. Isus ştia că evenimentele viitorului imediat urmau să-i arunce pe ucenicii într-o mare descumpănire, ca şi încercările pe care urmau să le întâlnească în lucrarea lor de evanghelizare de mai târziu. De aceea a căutat să-i avertizeze, pentru a fi pregătiţi mai dinainte (vezi la cap. 13,19).

30 Nu voi mai vorbi mult cu voi; căci vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic în Mine;

Vine. O referire la evenimentele care se apropiau – Ghetsemani, arestarea, judecarea, condamnarea şi crucificarea Fiului Omului, în care principele acestei lumi urma să facă supremul său efort pentru a face să eşueze planul mântuirii. Dar Isus a băut paharul până la fundul amar, iar când a declarat S-a sfârşit (cap. 19,30), clopotul de moarte al prinţului întunericului a sunat. Satana nu găsise nimic în Isus care să răspundă la sofistăriile lui (vezi DA 123).

Stăpânitorul lumii acesteia. [Domnitorul acestei lumi, KJV]. Pentru titlul acesta vezi la cap. 12,31.

31 dar vine, pentru ca să cunoască lumea că Eu iubesc pe Tatăl şi că fac aşa cum Mi-a poruncit Tatăl. Sculaţi-vă, haidem să plecăm de aici!

Ca să cunoască lumea. Aici este o elipsă şi ar trebui să fie adăugate cuvinte de felul acesta aceste lucruri au loc ca lumea să ştie, etc. Propoziţia de scop poate fi înţeleasă şi ca o propoziţie de rezultat (vezi la cap. 9,3); şi anume, ca un rezultat al evenimentelor care erau pe punctul de a avea loc, lumii urma să-i fie dată o demonstraţie a iubirii lui Isus pentru Tatăl.

Sculaţi-vă, haidem să plecăm de aici. După ce Isus şi ucenicii Săi au cântat cântarea, au ieşit în Muntele Măslinilor (Matei 26,30). Imnul făcea parte din Halelul de Paşte (vezi la Matei 26,30). Mulţi învăţaţi cred că discursul din Ioan 15; 16 şi rugăciunea din cap. 17 au fost de asemenea rostite în odaia de sus, dar nu este nevoie să presupunem o transpoziţie în aceste capitole. Instrucţiunea din aceste capitole ar fi fost tot atât de corespunzătoare, ba, poate şi mai corespunzătoare în mijlocul scenelor naturii, pe drumul spre Ghetsemani, mai ales cu viţele de vie înflorite pentru a ilustra alegoria cu viţa de vie şi mlădiţele ei (vezi DA 674). Pantele Muntelui Măslinilor fuseseră scena unor extinse instrucţiuni numai cu două nopţi mai înainte (vezi la Matei 24,1).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 1 MH 123; WM 22 1–3 GC 301; LS 293; 8T 254 1–4 AA 21 1–9 DA 663 1–10 MH 419; 8T 266 1–31 DA 662–673 2 AH 120, 146, 287; EW 18; GW 259; ML 84, 337, 338; MM 327; MYP 410; SR 430; 8T 140 2, 3 CSW 79; EW 190; GC 548; LS 50; 1T 41; 4T 490; 5T 732; 6T 368 3 AA 34, 536; CH 213; COL 40; DA 832; GC 339; TM 130 5–8 DA 293 6 CE 63; COL 40, 105, 173; CSW 85; CW 120; DA 24, 353; Ev 290; FE 239, 251, 399, 405, 466; GW 154, 263; ML 260; MM 22, 327; SC 21; TM 105, 332; 2T 170;

3T 193; 4T 230, 316; 5T 49; 6T 67; 7T 38; 8T 210 7 TM 123 8, 9 SC 11; 5T 739 9, 10 TM 123 9–11 MH 32 10 SC 75 11, 12 DA 664 12 AA 22; WM 297 12–14 DA 667 13 AA 28; COL 148; ML 18; 8T 23, 177 13, 14 COL 111 13–15 EW 29 14 MH 226; GC 477 14, 15 FE 399 14–21 DA 377–382 15 COL 143, 283; DA 668; FE 125 15–17 5T 432 15–19 TM 137 16 MH 249; TM 218, 517; 8T 19 16, 17 AA 47; ML 36 16–18 DA 669 17 DA 494, 671; SC 74 18 TM 517; 8T 19 19 MH 244; ML 295; TM 95 21 AA 85; COL 143, 283; CS 346; DA 669; FE 125, 399; MYP 409; TM 68, 137 21–24 5T 432 23 COL 61; TM 169 23, 24 FE 125; TM 137 24 COL 139, 283 26 AA 52; CH 371, 561; CSW 39, 41, 160; CT 357, 450; DA 670; Ed 94; FE 433, 473; GC viii, 600; ML 45; MYP 259; PK 627; TM 111, 476; 6T 249; 8T 19 27 AA 84; DA 659, 672; MB 16; MH 123, 247; ML 77, 176; SC 124 29 9T 235 30 CD 153; DA 123, 679; GC 623; Te 286; 5T 293, 422