1 Iată oamenii din ţară care s-au întors din robie, şi anume aceia pe care îi luase Nebucadneţar, împăratul Babilonului, robi la Babilon şi care s-au întors la Ierusalim şi în Iuda, fiecare în cetatea lui.

Oamenii din ţară. [Copiii provinciei, KJV]. În timp ce cetatea Babilon era una din capitalele Imperiului persan, iar ţinutul său era o satrapie sub administraţia unui satrap, Iudea era o provincie. Folosirea acestei expresii este dovada că autorul era familiarizat cu situaţia politică a timpului.

Fiecare în cetatea lui. La întoarcerea lor exilaţii s-au aşezat nu numai în Ierusalim, ci şi în târgurile şi satele învecinate, precum Ierihon, Tecoa, Gabaon, Miţpa şi în alte câteva localităţi (vezi Neemia 3,2-19; 11,20-35).

2 Au plecat cu Zorobabel, Iosua, Neemia, Seraia, Reelaia, Mardoheu, Bilşan, Mispar, Bigvai, Rehum, Baana. Numărul bărbaţilor din poporul lui Israel:

Zorobabel. Conducătorul politic al exilaţilor care se întorceau. În cap. 3,2 şi în alt loc el este numit fiul lui Şealtiel. Totuşi în 1 Cronici 3,19 el este enumerat printre fiii lui Pedaia, un frate al lui Şealtiel. Această nepotrivire aparentă poate fi explicată admiţând o căsătorie de levirat (vezi la Deuteronom 25,5-10) între văduva fără copii a lui Şealtiel şi fratele său Pedaia, al cărui prim copil dintr-o astfel de căsătorie ar fi fost considerat moştenitor al lui Şealtiel (vezi la Matei 1,12). Zorobabel, chiar dacă este fiul lui Pedaia, este numit fiul lui Şealtiel în cea mai mare parte dintre pasajele care se referă la el. Faptul că în singurul loc unde Zorobabel este numit fiul lui Pedaia, Şealtiel apare fără copii, deşi mai mare ca fratele său Pedaia, sprijină teoria unei căsătorii de levirat.

Hagai (cap. 1,1) vorbeşte despre Zorobabel, un nepot al regelui Ioiachin, ca guvernator al lui Iuda. În felul acesta, Cir l-a numit pe urmaşul unui fost rege al lui Iuda să cârmuiască în numele împăratului persan, o alegere cu care Cir considera că i-a mulţumit pe iudei. El se aştepta ca aceştia, în mod natural, să fie mai dispuşi să-l slujească pe unii dintre proprii lor prinţi decât pe un străin.

Iosua. Yeshua' este forma aramaică a numelui ebraic care de obicei se traduce prin "Iosua".

Acest Iosua a fost conducătorul spiritual al exilaţilor care s-au întors, "marele preot" din Hagai 1,1 şi Zaharia 3,1. La el se face referire şi în Ezra 3,2; Neemia 12,1 etc. Acesta era un urmaş direct din Aaron prin tatăl său, Ioţadac, mare preot pe vremea captivităţii lui Nebucadneţar (1 Cronici 6,3-15; Ezra 3,2). Iosua s-a născut probabil în exil, întrucât a trăit să vadă terminarea construirii Templului, la 20 de ani după revenirea la Ierusalim.

Astfel, doi bărbaţi din vechea nobilime iudaică au fost în fruntea reabilitării lui Iuda, unul, urmaş al vechii casa domnitoare, în calitate de conducător politic numit şi celălalt, un fiu al ultimului mare preot dinainte de robie, în calitate de conducător spiritual. S-ar putea ca numele lor să fi fost sugerate lui Cir de un sfetnic de încredere, ca de pildă Daniel, şi fără îndoială că ambii au fost aleşi datorită caracterului lor curat şi pentru că se bucurau de încrederea poporului lor.

Neemia. Slujba celorlalţi zece conducători aici enumeraţi este necunoscută, întrucât numele lor nu mai apare decât în lista copie din Neemia 7. Se poate ca ei să fi fost bătrânii amintiţi adesea în pasaje ulterioare (vezi cap. 5,5.9 etc.).

Numărul bărbaţilor. Lista următoare de exilaţi arată importanţa pe care iudeii o dădeau listelor de strămoşi. Deşi transportaţi în Babilonia în cele mai mizerabile condiţii ce se puteau imagina, se pare că mulţi au izbutit să-şi păstreze documentele genealogice. Unii, totuşi, nu au reuşit la fel de bine şi nu şi-au putut dovedi originile (v. 59).

Numărul persoanelor din diferitele grupe de familii indicat aici diferă uşor de acela al unei listă duplicat pe care Neemia a folosit-o după aproximativ un secol ca să-l ajute la recolonizarea Ierusalimului. Dintre cele 42 de cifre date de Ezra (v. 3-60) 18 diferă de cifrele corespunzătoare din Neemia 7. Deosebirile sunt mici şi pot fi explicate dacă se admite că listele au fost alcătuite la momente diferite şi că într-un interval de timp numărul populaţiei variază datorită morţilor şi naşterilor sau altor cauze.

3 fiii lui Pareoş, două mii o sută şaptezeci şi doi;

Fiii lui Pareoş. Marea familie a lui Pareoş, cu 2.172 de bărbaţi, stă pe primul loc, aşa cum face din nou în lista corespunzătoare din Neemia 7. Numele Pareoş înseamnă "purice". Nu se ştie cum a ajuns familia aceasta să adopte numele acesta, dar e o realitate că şefii de triburi arabe poartă adesea nume de animale, precum şopârlă, gazelă, chiţoran. Tot astfel un conducător iudeu de seminţie ar fi putut să ia numele de "purice", un nume pe care îl adoptase cândva David, la modul figurat (1 Samuel 24,14; 26,20).

4 fiii lui Şefatia, trei sute şaptezeci şi doi;

Şefatia. O veche familie, al cărei nume înseamnă "Iehova a judecat". Numele acesta apare deseori începând de pe vremea lui David.

5 fiii lui Arah, şapte sute şaptezeci şi cinci;

Arah. Numele acesta, care înseamnă "El a rătăcit", este atestat doar într-un singur loc în altă parte ca acela al unui om din seminţia lui Aşer (1 Cronici 7,39). Totuşi, numele se găseşte în documente babiloniene şi este posibil să fi fost adoptat în timpul exilului.

6 fiii lui Pahat-Moab, din fiii lui Iosua şi lui Ioab, două mii opt sute doisprezece;

Pahat-Moab. Cea mai numeroasă familie, cu 2.812 bărbaţi. Numele înseamnă "guvernator al Moabului", fapt ce sugerează că un fost cap de familie guvernase Moabul pe vremea când ţara aceea era supusă lui Iuda.

7 fiii lui Elam, o mie două sute cincizeci şi patru;

Elam. Numele acesta este atestat în 1 Cronici 8,24; 26,3.

8 fiii lui Zatu, nouă sute patruzeci şi cinci;

Zatu. Nu se ştie nimic nici despre numele acesta şi nici despre cel următor, Zacai (v. 9).

9 fiii lui Zacai, şapte sute şaizeci;

Verset ce nu a fost comentat.

10 fiii lui Bani, şase sute patruzeci şi doi;

Bani. Numele acesta apare în rapoarte ebraice de pe vremea lui David (2 Samuel 23,36).

11 fiii lui Bebai, şase sute douăzeci şi trei;

Bebai. Un nume babilonian. Familia aceasta fie fusese înfiinţată de curând, fie îşi schimbase numele evreiesc într-unul babilonian în timpul exilului.

12 fiii lui Azgad, o mie două sute douăzeci şi doi;

Azgad. Numele acesta nu se mai regăseşte nicăieri. Este posibil ca membrii familiei să fi provenit din transiordanianul Gad, care se unise cu multă vreme în urmă cu seminţia lui Iuda. Cea mai mare diferenţă numerică între listele lui Ezra şi Neemia apar aici, când Ezra dă cifra 1.222 şi Neemia (cap. 7,17) 2.322. S-ar putea ca un copist de mai târziu să poarte răspunderea acestei nepotriviri aparente.

13 fiii lui Adonicam, şase sute şaizeci şi şase;

Adonicam. Numele atestat doar aici înseamnă "Domnul meu se ridică".

14 fiii lui Bigvai, două mii cincizeci şi şase;

Bigvai. Un nume persan; Bagoas, în rapoartele greceşti. Un guvernator persan cu numele acesta a stăpânit peste Iudea către finele secolului al V-Lea î.Hr. Această mare familie de 2.056 de oameni care se întorceau cu Zorobabel ar fi putea să ia numele de Bigvai în cinstea perşilor. Este posibil ca familia aceasta să fi venit dintr-un ţinut care se învecina cu Persia şi să fi fost favorabilă politicii persane. Iudeii au fost totdeauna foarte adaptabili.

15 fiii lui Adin, patru sute cincizeci şi patru;

Adin. Toate numele din versetele 15-19 sunt ebraice, totuşi necunoscute.

16 fiii lui Ater, din familia lui Ezechia, nouăzeci şi opt;

Verset ce nu a fost comentat.

17 fiii lui Beţai, trei sute douăzeci şi trei;

Verset ce nu a fost comentat.

18 fiii lui Iora, o sută doisprezece;

Verset ce nu a fost comentat.

19 fiii lui Haşum, două sute douăzeci şi trei;

Verset ce nu a fost comentat.

20 fiii lui Ghibar, nouăzeci şi cinci;

Ghibar. După cele 17 familii de seminţii enumerate în v, 3-19, urmează 15 grupe, clasificate după cetăţi sau sate. [În trd. Cornilescu, lista familiilor continuă până la v. 21, inclusiv]. Amplasarea lui Ghibar e necunoscută. Lista lui Neemia are aici Gabaon (Neemia 7,25).

21 fiii lui Betleem, o sută douăzeci şi trei;

Betleem. În Iuda, la sud de Ierusalim, acum numit Beit Lahm.

22 oamenii din Netofa, cincizeci şi şase;

Netofa. O cetate în apropiere de Betleem, a cărui amplasare exactă nu este cunoscută. De asemenea, nu e clar motivul pentru care cei din Netofa, Anatot, Micmaş, Betel şi Ai (v. 23,27 şi 28) sunt numiţi "oameni", iar toţi ceilalţi sunt numiţi "fii".

23 oamenii din Anatot, o sută douăzeci şi opt;

Anatot. O cetate levitică în Beniamin, acum Râs eţ Kharrubeh, aproape de 'Anata, la 4,8 nord-est de Ierusalim. Pe vremuri fusese cetatea de obârşie a profetului Ieremia (Ieremia 1,1). Cu privire la termenul "oameni", vezi la v. 22.

24 fiii lui Azmavet, patruzeci şi doi;

Azmavet. O cetate la nord de Anatot, acum numit Hizmeh.

25 fiii lui Chiriat-Arim, Chefirei şi Beerotului, şapte sute patruzeci şi trei;

Chiriat-Arim. De obicei numit Chiriat-Iearim, acum Tell el-Azher, cam la 12 km vest-nord-vest de Ierusalim.

Chefirei. Acum Tell Kefireh, la nord de Chiriat-Iearim.

Beerotului. Pe drumul care duce de la Ierusalim spre nord. Beerot a fost ipotetic identificat cu Râs eţ-Ţahuneh, aproape de Betel.

26 fiii Ramei şi ai Ghebei, şase sute douăzeci şi unu;

Ramei. Probabil er-Râm, la 8,8 km nord de Ierusalim.

Ghebei. Cunoscută azi ca Jeba', la răsărit de Rama (vezi la 1 Samuel 13,3).

27 oamenii din Micmas, o sută douăzeci şi doi;

Micmaş. Acum Mukhmâs, la nord-est de Gheba. Cu privire la termenul "oameni", vezi la v.

22.

28 oamenii din Betel şi Ai, două sute douăzeci şi trei;

Betel. Acum Beitîn. Cu privire la termenul "oameni", vezi la v.22.

Ai. Ai a fost identificat cu et-Tell, la est de Betel, unde s-au făcut săpături arheologice între 1933-1935. Identificarea este probabil corectă în ce priveşte cetatea Ai postexilică, cu toate că în ceea ce priveşte localizarea cetăţii de pe vremea lui Iosua există îndoieli (vezi la Iosua 7,2).

29 fiii lui Nebo, cincizeci şi doi;

Nebo. Acum Nuba, aproape de Aijalon, care se află la aproape 19 km vest-nord-vest de Ierusalim.

30 fiii lui Magbiş, o sută cincizeci şi şase;

Magbiş. O localitate necunoscută din Palestina centrală.

31 fiii celuilalt Elam, o mie două sute cincizeci şi patru;

Celuilalt Elam. Având în vedere că un Elam este menţionat printre familii (v.7), e nesigur dacă aici denumeşte o localitate sau o familie.

32 fiii lui Harim, trei sute douăzeci;

Harim. Şi numele acesta a fost considerat în general ca aparţinând unei cetăţi tribale şi nu unei localităţi. Un nume de persoană, Harimma', apare în rapoarte babiloniene din sec. al V-lea, indicând că această familie era una din cele care adoptaseră nume străine în timpul exilului.

33 fiii lui Lod, lui Hadid şi lui Ono, şapte sute douăzeci şi cinci;

Lod, Hadid şi Ono. Aceste trei locuri se află la 40 km nord-vest de Ierusalim. Lod este numit Lida în NT, iar acum poartă numele Ludd. Hadid, acum el- Hadîtheh, se află cam la 5,6 km est-nord-est de Lod, în timp ce Ono, acum Kefr'Ana, se află cam la 8 km nord de Lod.

34 fiii Ierihonului, trei sute patruzeci şi cinci;

Ierihonului. Cetatea aceasta se află în valea Iordanului şi a fost în general identificată cu Tell es-Sulţân,vecin cu modernul Ierihon (vezi vol. 1, p.124; vol. II, p.42).

35 fiii lui Senaa, trei mii şase sute treizeci.

Senaa. E interesant că la sfârşitul listei tuturor familiilor şi grupelor de cetăţi se află cea mai mare familie - 3.630 de oameni - cu numele curios de "fiii lui Senaa". Faptul că grupa aceasta este amintită la urmă de tot s-ar putea să arate că ea era socotită ca mai puţin însemnată decât celelalte. Datorită terminaţiei lui feminine numele a fost socotit că reprezintă o cetate; dar ar fi fost ceva cu totul neobişnuit să fi existat o cetate atât de mare fără să fie menţionată niciodată. Cum sar fi putut ca o astfel de localitate să dispară fără să lase nici o urmă? De aceea, unii comentatori consideră că e numele unei familii. Dar dacă e aşa, de ce să fie ea menţionată singură, la sfârşitul unui grup de cetăţi, în ciuda marelui ei număr? De aceea pare acceptabil să se considere că cei 3.630 de "fii ai lui Senaa" formau o categorie de oameni dintr-o castă inferioară, aşa cum au sugerat Meyer şi Kittel. Numele Senaa apare de asemenea în diferite forme în Neemia 11,9 şi 1 Cronici 9,7.

Unii cred că este posibil ca acest nume să fi fost dat celor care nu şi-au putut demonstra obârşia şi care nu aparţineau unei bresle meşteşugăreşti, precum spiţerii [neguţătorii de miresme, trd. G. Gal.] sau aurarii. Se pare că nu aveau un loc stabil în societate, fără obârşie de neam sau drepturi moştenite. O soartă comună îi unea. Este posibil să nu le fi mers bine în Babilonia şi să se fi întors în număr mare, cu nădejdea unor oportunităţi mai bune în Palestina.

Vezi imaginea următoare.

36 Preoţi: fiii lui Iedaeia, din casa lui Iosua, nouă sute şaptezeci şi trei;

Preoţii. Dintre preoţi, patru familii cu un total de 4.289 de oameni s-au întors la Ierusalim şi alte trei familii care nu şi-au putut dovedi calitatea de preoţi (v. 61-63). Trei dintre familiile legitime de preoţi şi-au dovedeau descendenţa din căpetenii ale cetelor preoţeşti în timpul domniei lui David, şi anume Iedaia, Harim şi Imer (1 Cronici 24,7.8.14). Cealaltă familie îşi avea obârşia într-un anume Paşhur, despre care nu se ştie nimic în plus. Nici o persoană biblică cu numele acesta nu poate fi strămoşul acestei familii.

Cele patru familii de exilaţi menţionate în lista aceasta erau reprezentanţii principali ai preoţiei pe vremea lui Ezra şi 80 de ani mai târziu, când toate patru sunt menţionate pe lista celor care luaseră femei străine (Ezra 10,18-22).

37 fiii lui Imer, o mie cincizeci şi doi;

Verset ce nu a fost comentat.

38 fiii lui Paşhur, o mie două sute patruzeci şi şapte;

Verset ce nu a fost comentat.

39 fiii lui Harim, o mie şaptesprezece.

Verset ce nu a fost comentat.

40 Leviţi: fiii lui Iosua şi Cadmiel, din fiii lui Hodavia, şaptezeci şi patru.

Leviţii. E surprinzător de observat că dintre categoriile eclesiastice inferioare s-au întors atât de puţini, doar 74 de leviţi, 128 de cântăreţi, 139 de uşieri, 392 de alţi slujitori ai Templului, un total de 733 de oameni în comparaţie cu peste 4.000 de preoţi care s-au întors din exil.

Din istoria regatului lui Iuda cunoaştem că slujba la Templu nu şi-a păstrat mereu caracterul sacru şi că mulţi din slujitorii Templului aveau legături cu cultul păgân al înălţimilor (vezi la Judecători 5,18) care fuseseră înfiinţate pretutindeni prin ţară. Toate acestea au fost nimicite de Iosia ca parte a lucrării lui de reformă (2 Regi 23,5.8.13), iar preoţii lor, aduşi la Ierusalim. Dar li se refuzase un loc în sanctuar şi la altarul Templului şi, pe cât se pare, li s-a permis să îndeplinească doar cele mai de rând munci (vezi la 2 Regi 23,9).

Ezechiel se referă la purtarea rea a personalului Templului de dinainte de exil, dar preoţii din neamul lui Ţadoc se pare că s-au păstrat relativ neatinşi de idolatrie. În serviciul la Templului care ia fost arătat lui Ezechiel în viziune, aceştia urmau să slujească în calitate de preoţi. Fraţilor lor levitici urma să li se îngăduie să îndeplinească doar munci de rând în Templul cel nou. Astfel, leviţii nu se puteau aştepta la locuri de cinste. De aceea, cei mai mulţi dintre ei au preferat probabil să rămână în exil.

Un alt motiv posibil pentru micul număr de leviţi care s-au întors ar fi faptul că relativ puţini dintre ei fuseseră luaţi în exil. La început, Nebucadneţar a deportat doar slujbaşii superiori, nobilimea şi forţele armate. Leviţii nu aparţineau nici uneia dintre categoriile acestea - cel puţin pe vremea lui Iosua -şi prin urmare se poate să nu fi fost deportaţi în număr aşa de mare precum preoţii. Dacă numai puţini leviţi erau în exil, numărul celor care se întorceau urma să fie la fel de mic.

41 Cântăreţi: fiii lui Asaf, o sută douăzeci şi opt.

Cântăreţi. O categorie specială de leviţi. E reprezentată doar o familie, aceea a lui Asaf, unul dintre cântăreţii de frunte de pe timpul lui David (1 Cronici 6,39.43; 16,5.6). Nu se ştie ce s-a petrecut cu urmaşii celorlalţi responsabili muzicali menţionaţi în titlurile Psalmilor şi în alte pasaje biblice.

42 Fiii uşierilor: fiii lui Şalum, fiii lui Ater, fiii lui Talmon, fiii lui Acub, fiii lui Hatita, fiii lui Şobai, de toţi o sută treizeci şi nouă.

Uşierilor. O altă profesie cunoscută de pe vremea lui David. Templul, cu multele lui săli, uşi şi curţi, mai ales cu prilejul sărbătorilor anuale, avea nevoie de o forţă poliţienească specială pentru menţinerea ordinii şi a siguranţei.

43 Slujitorii Templului: fiii lui Ţiha, fiii lui Hasufa, fiii lui Tabaot,

Slujitorii Templului. [Netinimi, KJV]. Cuvântul tradus astfel vine din rădăcină nathan, "a da", şi înseamnă "cei daţi", probabil cu sensul de a fi devotaţi sau dedicaţi sanctuarului. De pe timpul lui Iosua (Iosua 9, 27), străinii fuseseră folosiţi pentru tipul cel mai umil de lucrare în slujba Templului. Este posibil ca din când în când la grupa aceasta de slujitori ai Templului să fi fost adăugaţi prizonieri de război (vezi Ezra 8,20). Slujitorii care s-au înapoiat aparţineau unui număr de 35 de familii.

44 fiii lui Cheros, fiii lui Siaha, fiii lui Padon,

Verset ce nu a fost comentat.

45 fiii lui Lebana, fiii lui Hagaba, fiii lui Acub,

Verset ce nu a fost comentat.

46 fiii lui Hagab, fiii lui Şamlai, fiii lui Hanan,

Verset ce nu a fost comentat.

47 fiii lui Ghidel, fiii lui Gahar, fiii lui Reaia,

Verset ce nu a fost comentat.

48 fiii lui Reţin, fiii lui Necoda, fiii lui Gazam,

Verset ce nu a fost comentat.

49 fiii lui Uza, fiii lui Paseah, fiii lui Besai,

Verset ce nu a fost comentat.

50 fiii lui Asna, fiii lui Mehunim, fiii lui Nefusim,

Verset ce nu a fost comentat.

51 fiii lui Bacbuc, fiii lui Hacufa, fiii lui Harhur,

Verset ce nu a fost comentat.

52 fiii lui Baţlut, fiii lui Mehida, fiii lui Harşa,

Verset ce nu a fost comentat.

53 fiii lui Barcos, fiii lui Sisera, fiii lui Tamah,

Verset ce nu a fost comentat.

54 fiii lui Neţiah, fiii lui Hatifa.

Verset ce nu a fost comentat.

55 Fiii robilor lui Solomon: fiii lui Sotai, fiii lui Soferet, fiii lui Peruda,

Robilor lui Solomon. Se pare că regele Solomon a înmulţit personalul de serviciu la Templu, întrucât noile clădiri cereau mult mai multă atenţie (1 Regi 9,20.21; 2 Cronici 8,7.8). Deoarece constituiau categoria cea mai puţin importantă de lucrători eclesiastici, ei sunt menţionaţi aici ultimii. Ei trăiau în localităţi izolate sau în propriile lor cartiere din Ierusalim şi, deşi, nu erau israeliţi, fuseseră de acord să ţină toată legea (vezi Neemia 10,29-31). Legea deuteronomică cerea ca ei să fie consideraţi ca parte a adunării lui Israel (Deuteronom 29,10-13: Exod 20,10) şi erau trataţi ca atare. Zece familii dintre "robii lui Solomon" s-au înapoiat împreună cu Zorobabel.

56 fiii lui Iaala, fiii lui Darcon, fiii lui Ghidel,

Verset ce nu a fost comentat.

57 fiii lui Şefatia, fiii lui Hatil, fiii lui Pocheret-Haţebaim, fiii lui Ami.

Verset ce nu a fost comentat.

58 Toţi slujitorii Templului şi fiii robilor lui Solomon erau trei sute nouăzeci şi doi.

Toţi slujitorii Templului. [Toţi Netinimii, KJV]. Slujitorii (v. 43-54) şi "robii lui Solomon" (v. 5557) erau se pare atât de strâns înrudiţi în ce priveşte originea şi lucrarea încât numărul lor este dat ca şi cum ar fi fost un singur grup. Se dă un total de 45 de familii, având în medie fiecare opt oameni. Se observă că, dintr-un motiv necunoscut, familiile lor erau mult mai mici decât acelea ale iudeilor veritabili. Mai târziu, pe vremea lui Ezra, s-au mai întors încă 220 de slujitori ai Templului (cap. 8,20). Trebuie să fi venit veşti în Babilonia că cei care se întorseseră cu Zorobabel găsiseră servicii bune în slujba Templului. De aceea, mulţi alţii au fost dispuşi să rupă legăturile lor cu Mesopotamia şi să se întoarcă în Palestina.

59 Iată cei ce au plecat din Tel-Melah, din Tel-Harşa, din Cherub-Adan, din Imer şi care n-au putut să-şi arate casa lor părintească şi neamul, ca să facă dovada că erau din Israel:

Tel Melah. Amplasarea tuturor celor patru localităţi mesopotamiene menţionate în textul acesta este necunoscută. Din aceste patru locuri au venit 652 de bărbaţi (v. 60) care făceau parte din trei familii care nu au putut să prezinte dovada că erau urmaşi ai vechilor iudei. Dacă strămoşii lor fuseseră locuitorii legitimi ai Iudeii pe vremea lui Nebucadneţar, poate că au avut parte de un tratament dur special, fie în timpul călătoriei lor spre Babilonia, fie ca sclavi după sosirea lor, şi în consecinţă şi-au pierdut toate documentele lor de identificare (vezi la v. 2).

60 fiii lui Delaia, fiii lui Tobia, fiii lui Necoda, şase sute cincizeci şi doi.

Verset ce nu a fost comentat.

61 Şi dintre fiii preoţilor: fiii lui Habaia, fiii lui Hacoţ, fiii lui Barzilai, care luase de nevastă pe una din fetele lui Barzilai, galaaditul, şi a fost numit cu numele lor.

Preoţilor. Trei familii care s-au întors pretindeau că aparţin clasei preoţeşti, dar nu puteau să prezinte dovezi valide. Guvernatorul nu le-a permis să slujească în calitate de preoţi până când un mare preot nu avea să obţină o hotărâre divină apelând la Urim şi Tumim. E ciudat că numărul acestor preoţi nu e dat nici în lista aceasta, nici în aceea din Neemia 7.

Hacoţ. E posibil ca această familie să fi putut mai târziu să îşi dovedească drepturile preoţeşti, deoarece găsim pe un anume "Meremot, fiul lui Urie, fiul lui Haţoc" luând parte la construirea zidurilor cetăţii pe vremea lui Neemia (Neemia 3,4.21). Ezra (cap. 8,33) îl numeşte simplu "Meremot, fiul lui Urie, preotul". Se pare că fie membrii acestei familii şi-au găsit documentele de acreditare, fie au strâns alte dovezi că strămoşii lor fuseseră preoţi, fie Urim şi Tumim descoperiseră voia lui Dumnezeu cu privire la ei.

62 Şi-au căutat însemnarea în cărţile spiţelor de neam, dar n-au găsit-o. De aceea, au fost îndepărtaţi de la preoţie,

Verset ce nu a fost comentat.

63 şi dregătorul le-a spus să nu mănânce lucruri preasfinte, până când un preot va întreba pe Urim şi Tumim.

Dregătorul. [Tirşata, KJV]. De la persanul tarshta, un titlu onorific pentru guvernatorul unei provincii, echivalent cu "excelenţa sa". Sensul lui literal este "cel temut".

Urim şi Tumim. Vezi la Exod 28,15.30. Este clar că Zorobabel anticipa că puterea de a obţine răspunsuri directe de la Dumnezeu prin intermediul lui Urim şi Tumim, aşa cum fusese în perioada pre-exilică, urma să fie restabilită de îndată ce noua adunarea avea să fie din nou înfiinţată şi slujbele la Templu reluate. Nu se ştie dacă aşteptarea aceasta a fost împlinită.

64 Toată adunarea era de patruzeci şi două de mii trei sute şaizeci de inşi,

Toată adunarea. Suma totală a cifrelor date în versetele precedente este de 29.818, în timp ce numărul total al exilaţilor care s-au întors este dat ca fiind 42.360. Astfel, este evident că, în afara celor enumeraţi mai sus, trebuie să fi existat şi alţi 12.542. Întrucât numărul de 12.542 este prea mare pentru cele trei familii de preoţi ale căror număr nu este dat (vezi la v. 61), sugestia că acestea erau femei trebuie să fie considerată ca o soluţie posibilă a problemei. Numărul lor relativ mic - în comparaţie cu numărul bărbaţilor care s-au întors - poate fi explicat admiţând că mulţi şi-au lăsat familiile la rudele lor din Babilonia, până când au putut avea locuinţe pentru acestea în Palestina. Probabil că femeile urmau să vină la soţii lor într-o caravană, de îndată ce situaţia din Palestina ar fi făcut călătoria recomandabilă. Întrucât, în versetele următoare, sunt adăugaţi roabele şi robii, cântăreţele, precum şi cântăreţii, pare sigur că soţiile cetăţenilor liberi nu au fost trecute cu vederea. Prin urmare, trebuie să înţelegem cele 42.360 de persoane trecute pe listă ca reprezentând numărul total de cetăţeni care s-au întors, bărbaţi, femei şi personal eclesiastic.

65 afară de robii şi roabele lor, în număr de şapte mii trei sute treizeci şi şapte. Între ei se aflau două sute de cântăreţi şi cântăreţe.

Afară de robii şi roabele lor. După enumerarea tuturor iudeilor, cum şi a acelora care pretindeau că aparţin adunării, sunt menţionaţi 7.337 de robi, bărbaţi şi femei. Faptul că ei nu erau iudei este evident nu numai din poziţia lor socială, dar şi din locul pe care-l ocupă în lista aceasta, după ce fusese prezentat totalul "întregii adunări". E surprinzător de descoperit că în cei 50 de ani ai captivităţii lor unii iudei îşi îmbunătăţiseră poziţia socială atât de mult încât îşi luaseră robi, unul la fiecare al şaselea iudeu.

Cântăreţi şi cântăreţe. Unii au considerat că aceşti artişti neiudei urmau să sporească numărul relativ mic al cântăreţilor levitici (vezi la v. 41). Totuşi, lucrul acesta este puţin probabil. Unii comentatori consideră că erau trupe de amuzament. Când israeliţii au părăsit Egiptul, cu aproximativ o mie de ani în urmă, o "mulţime de oameni de tot soiul", neisraeliţi, i-a însoţit (Exod 12,38), iar în pustie au constituit pricina multor necazuri (Neemia 11,4). N-ar fi surprinzător de descoperit că, părăsind Babilonia, iudeii au fost însoţiţi de astfel de oameni.

66 Aveau şapte sute treizeci şi şase de cai, două sute patruzeci şi cinci de catâri,

Cai. Un număr total de 8.136 de animale de călărit şi de povară este pus pe listă ca însoţind expediţia. Întrucât doreau să călătorească repede, cei care s-au întors nu au luat oi, capre sau vite. Cei care aveau animale de felul acesta în Babilonia probabil că le-au vândut şi au luat banii cu ei.

67 patru sute treizeci şi cinci de cămile şi şase mii şapte sute douăzeci de măgari.

Verset ce nu a fost comentat.

68 Unii capi de familie, la venirea lor la Casa Domnului în Ierusalim, au adus daruri de bunăvoie pentru Casa lui Dumnezeu, ca s-o aşeze din nou pe locul unde fusese.

La venirea lor. Scriitorul nu spune nimic despre călătorie (vezi la Genesa 24,7.62), cu toate că trebuie să fi durat câteva luni. Nu este precizată ruta, deşi topografia Orientului Apropiat lasă loc pentru puţine incertitudini în privinţa aceasta (vezi la Genesa 12,5). Caravana s-a urmat probabil malurile Eufratului până la paralela 36 sau a mers prin vechea ţară a Asiei până la Arbela, apoi a urmat cursul aproximativ al actualei graniţe turco-siriene, până a ajuns la Eufrat. De acolo a fost străbătut pustiul dintre Eufrat şi râul Orontes, cu oaza Aleppo ca loc de oprire, la mijlocul drumului prin deşert. Ajungând la Orontes probabil că a urmat cursul râului acestuia până la izvoarele lui şi apoi a traversat Beqa', valea dintre munţii Liban şi Anti-Liban, până a ajuns la cursul superior al Iordanului, după care a intrat în Palestina. Aceasta era ruta pe care o urmaseră cândva cele mai multe armate ale asirienilor şi babilonienilor şi pe care părinţii şi bunicii captivi ai acestei cete se pare că o parcurseseră în direcţia opusă cu o jumătate de secol în urmă (vezi Ieremia 39,5-7; 52,9.10.26.27).

Timpul plecării a fost probabil primăvara anului 526 î.Hr. (vezi la cap. 1,1) şi s-a ajuns la Ierusalim probabil în vara aceluiaşi an. Optzeci de ani mai târziu lui Ezra şi caravanei lui le-au trebuit aproape patru luni ca să ajungă la Ierusalim (cap. 7,8.9; 8,31) şi pare rezonabil să se considere că şi călătoria lui Zorobabel a durat tot atât.

Au adus daruri de bunăvoie. Sosind pe locul vechiului Templu, membrii expediţiei au ţinut un serviciu de mulţumire, în care capii de familii şi poporul au adus daruri pentru plănuita rezidire a clădirii Templului în sumă de 61.000 darici de aur şi 5.000 de mine de argint.

Aceasta era cu siguranţă o sumă impresionantă pentru o ceată de oameni care îşi recăpătaseră libertatea de curând. Un spirit de dărnicie trebuie să-i fi luat în stăpânire, ca acela care a cuprins pe popor la construirea cortului întâlnirii la Sinai (vezi Exod 36,5-7). Ei ştiau cum Dumnezeu Îşi împlinise făgăduinţele prin profeţi şi erau gata să facă un sacrificiu pentru a reînfiinţa Templul şi slujba lui.

Dumnezeu a oferit totdeauna poporului Său ocazii de a da din mijloacele încredinţate lor. Nu există remediu mai bun pentru spiritul de egoism, care contaminează în mod firesc inima omului, decât să răspundă cu mărinimie chemările pentru înaintarea lucrării lui Dumnezeu pe pământ şi să-i ajute pe semenii lor. Aceia care Îl iubesc cu adevărat pe Dumnezeu vor cultiva spiritul dărniciei (vezi 2 Corinteni 9,6.7).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

64.65 PK 598 64-70 �

PK 560

69 Au dat la vistieria lucrării, după mijloacele lor, şaizeci şi una de mii de darici de aur, cinci mii de mine de argint şi o sută de haine preoţeşti.

Verset ce nu a fost comentat.

70 Preoţii şi leviţii, oamenii din popor, cântăreţii, uşierii şi slujitorii Templului s-au aşezat în cetăţile lor. Tot Israelul a locuit în cetăţile lui.

Verset ce nu a fost comentat.