Când sta Ezra. Pentru restul povestirii, Ezra se retrage pe planul al doilea şi vorbeşte despre sine la persoana a III-a. Despre schimbarea de persoană a pronumelui, vezi la cap. 7,28.

O mulţime foarte mare de oameni. Mulţi oameni veniseră la Templu pentru a participa la jertfa de seară zilnică. Văzându-l pe Ezra, conducătorul de curând numit, neînchipuit de mâhnit, mărturisind păcatele poporului, bărbaţii şi femeile au fost fireşte adânc mişcaţi. Sinceritatea lui Ezra a făcut o impresie atât de puternică asupra lor, încât au plâns cu toţii. La început, Ezra îngenunchease în rugăciune, cu mâinile ridicate (cap. 9,5), dar curând, simţind din ce în ce mai mult grozăvia păcatului poporului, s-a aruncat cu faţa la pământ, într-o atitudine de extremă umilinţă. Gesturile emoţionante ca acestea nu puteau să nu impresioneze o adunare orientală în modul cel mai puternic cu putinţă.

Şecania. Probabil un om cu influenţă, deoarece apare aici ca purtător de cuvânt al poporului. Cu toate că numele lui nu apare printre cei care aveau femei străine şi, deci, trebuie considerat nevinovat de acest păcat, el era adânc întristat de faptul că tatăl său făcea parte dintre vinovaţi, căci se pare că tatăl său, Iehiel, era una şi aceeaşi persoană menţionată în v. 26 ca numărându-se printre cei care luaseră în căsătorie femei idolatre. Amândoi erau din familia Elam. Se poate ca multă vreme Şecania să fi simţit influenţa rea a celei de-a doua soţii, străine, a tatălui său şi, prin urmare, putea fi în mod sincer de acord cu toate spusele lui Ezra. El se pare că s-a bucurat că problema ajunsese în atenţia lui Ezra, care era tot pe atât de frământat de situaţie, precum el însuşi fusese.

N-a rămas fără nădejde. Pocăinţa poporului, manifestată prin plânsul amar, oferea speranţă că mai puteaţi să-şi îndrepte căile şi să se întoarcă la Dumnezeu.

Izgonirea tuturor acestor femei. Şecania s-a prezentat cu o sugestie concretă, care dă de înţeles că situaţia aceasta a apăsat greu inima lui de ceva timp. Ezra nu oferise încă nici un sfat în această problemă. Se pare că Şecania considera căsătoriile încheiate contrar legii nu numai greşite, dar şi ilegale. Legea lui Moise permitea divorţul din diferite motive (vezi Deuteronom 24,1-4; Matei 19,3).

A copiilor lor. [Cei născuţi din el, KJV]. Îndeosebi copiii mici au nevoie de ajutorul mamei, şi ar fi fost un lucru extrem de crud să se sugereze separarea. Mai mult, tendinţele ereditare erau de aşa natură încât să perpetueze spiritul apostaziei. Copiii mai mari poate că deja erau atinşi de idolatrie. Părea lucrul cel mai bun, cel puţin pentru Şecania, de a-i îndepărta pe copii odată cu mamele.

După Lege. Sugestia aceasta poate însemna fie ca: (1) legea care interzice astfel de căsătorii, să fie satisfăcută; fie (2) să aibă loc divorţul, conform legii (vezi Deuteronom 24,1).

Treaba aceasta te priveşte. Sau "e sarcina ta" (RSV). Întrucât misiunea lui Ezra includea răspunderea de a îndeplini judecata asupra celor care nu ascultă de Legea lui Dumnezeu (cap. 7,26), Ezra era obligat moral să treacă la acţiune. Asigurarea lui Şecania "noi vom fi cu tine" trebuie să-l fi încurajat mult pe Ezra, care îşi dădea seama că orice măsură ar fi luat în această privinţă, l-ar fi făcut inevitabil nepopular în ochii unui număr considerabil de bărbaţi vinovaţi.

Ezra s-a sculat. Fără ezitare, el a acţionat imediat, punându-i pe conducătorii religioşi să facă un legământ, ca să pună în aplicare sugestia lui Şecania, cu care Ezra era în deplin acord. Confirmarea unei astfel de hotărâri importante, printr-un jurământ, era în armonie cu practica VT (vezi Iosua 2,12; Deuteronom 6:13 etc.).

Odaia lui Iohanan. Despre odăile Templului, vezi la cap. 8,29. Cu privire la Iohanan, vezi nota suplimentară de la cap. 7. Acest Iohanan pare să fi fost nepotul lui Eliaşib (Neemia 12,22.23), mare preot pe vremea lui Neemia (Neemia 13,4.5). În anul 457 î.Hr., el avea deja o "odaie" în Templu şi, deci, trebuia se fi avut peste 20 de ani pe vremea aceea (vezi la Ezra 3,8). Obiecţia unor comentatori faţă de identificarea lui Iohanan din textul acesta cu cel menţionat de Neemia şi în papirusurile elefantine nu e întemeiată.

N-a mâncat pâine. Posturi stricte de felul acesta au fost de două ori ţinute de către Moise (Exod 34,28; Deuteronom 9,18) şi tot astfel de locuitorii cetăţii Ninive (Iona 3,7), dar nu erau ceva obişnuit. De obicei se considera ca fiind suficientă abţinerea de la mâncare (1Samuel 1,7; 2 Samuel 3,35). Uneori persoana care postea se abţinea doar de la "bucate alese", "carne" şi "vin" (Daniel 10,3). Implicarea profundă a lui Ezra se manifeste prin severitatea postului său. Mâhnirea lui Ezra din odaia lui Iohanan, după răspunsul poporului, arată clar că manifestările lui anterioare încărcate de emoţie erau expresia spontană a unei groaze veritabile şi nu o reprezentaţie teatrală, bine pusă la cale, aşa cum au exagerat unii comentatori.

Toţi fiii robiei. O expresie preferată a lui Ezra (vezi cap. 2,1; 4,1; 6,16.19; 8,35 etc.), care îi cuprinde pe toţi, atât pe cei din Iuda, cât şi pe cei din Israel, care se înapoiaseră din robie.

În trei zile. Pe vremea aceea, punctele de hotar ale Iudeii par să fi fost Betelul, la nord, Bet-Pelet şi Beer-Şeba, la sud, Ierihonul, la est, şi Ono, la vest. Întrucât, nicăieri frontiera nu era la mai mult de 80 km depărtare de Ierusalim, trei zile din ziua în care au auzit anunţul oficial ar fi constituit timp suficient ca orice persoană sănătoasă să ajungă în capitală.

I se vor lua. Literal, "consacra". Această pierdere de proprietate nu înseamnă nimicirea, aşa cum se poruncea în Deuteronom 13,13-17, în cazul unei cetăţi căzute în idolatrie, ci predarea ei pentru uz sacru la Templu (vezi Levitic 27,28; vezi la Iosua 6,17).

A douăsprezecea zi. În anul 457 î.Hr., 20 Kislev a fost probabil 7 decembrie (vezi la p. 108).

Locul deschis. Acesta era probabil curtea din afară a complexului Templului. Aici puteau să încapă mulţi oameni. Actualul Haram esh-Sherîf din Ierusalim, împreună cu toate clădirile auxiliare, care corespunde aproximativ cu vechea amplasare a Templului, acoperă aproximativ 142,137 m2, iar în curţile lui descoperite şi spaţioase pot încăpea multe mii de oameni. Probabil că situaţia era asemănătoare când Templul era amplasat acolo.

Tremurând. Seriozitatea motivului pentru care poporul fusese convocat trebuie să fi fost evidentă pentru toţi din asprele pedepse cu care erau ameninţaţi în caz că nu ar fi venit la adunare.

De ploaie. [Ploii mari, KJV] Luna a noua, care începea în noiembrie sau decembrie din calendarul nostru, aduce ploi puternice în Palestina. Ploile de iarnă pornesc pe la sfârşitul lui octombrie sau începutul lui noiembrie, cu ploi uşoare, dar pe la începutul lui decembrie, cad ploi puternice. Menţionarea întâmplătoare a "ploii mari" este unul dintre acele amănunte aparent neînsemnate, dar care indică pe scriitor ca martor ocular şi relatarea ca fiind autentică.

Preotul Ezra s-a sculat. Până aici Ezra a părut că încredinţează autorităţilor civile conducerea în această chestiune. Acum el a ieşit în faţă plin de curaj, denunţând păcatul săvârşit şi, în calitate de conducător suprem, a poruncit îndepărtarea femeilor străine.

Sunt mulţi dintre noi care au păcătuit. Exprimarea marginală din KJV, adoptată şi în RSV, "am greşit mult", este o exprimare mai exactă a textului original. Fără îndoială, însă, mărimea păcatului a constat parţial şi în numărul mare al celor care îl săvârşiseră.

Căpeteniile noastre. Întrucât erau atât de multe cazurile care urmau să fie cercetate şi rezolvate, a fost făcut sugestia ca slujbaşii administrativi şi autorităţile judecătoreşti să fie autorizate să se ocupe de chestiune aceasta şi ca toţi cei vinovaţi să fie invitaţi să se înfăţişeze înaintea lor.

Mânia lor aprinsă. Această propoziţie, împreună cu restul versetului este oarecum obscură, din punct de vedere gramatical, dar exprimarea din KJV şi RVS este probabil corectă.

Împotriva acestei păreri. [Întrebuinţaţi la acest lucru, KJV] Literal, "s-au ridicat împotriva acestui lucru", care înseamnă că ei s-au opus. Aceleaşi cuvinte sunt folosite cu acelaşi sens în 1 Cronici 21,1; Daniel 8,25; 11,14.

Motivul împotrivirii lui Ionatan, Iahazia şi a susţinătorilor lor, nu este arătat. Nici unul dintre cei patru bărbaţi nu e menţionat pe lista vinovaţilor şi nimeni nu putea să-i acuze că ar fi căuta să se apere pe ei înşişi. Levitul Meşulam din v. 15 nu poate fi identificat cu Meşulam din v. 29, care nu făcea parte dintre leviţi, deoarece vinovaţii levitici sunt menţionaţi în v. 23.24. Aceşti patru bărbaţi erau fie fanatici înrăiţi, care se opuneau oricărei temporizări şi doreau ca problema să fie rezolvată atunci şi acolo, fie fuseseră mituiţi să acţioneze în favoarea unor vinovaţi care nu îndrăzneau să-şi exprime în mod public protestul. Indiferent de motivele pe care le aveau, aceşti oameni nu au reuşit în demersul lor. Relatarea arată clar că măsurile pe care le-a propus Ezra au fost împlinite.

Ezra ... numiţi. KJV redă fidel textul ebraic, care nu oferă nici un indiciu cu privire cei care au făcut trierea. Unii comentatori şi traducători modifică textul în aşa fel încât să spună că Ezra a fost cel ce a numit comisia.

Am stat. Şedinţele comisiei numite să ia o hotărâre în fiecare caz particular şi-au început lucrarea pe 1 Tebet, care corespunde datei de 18 decembrie, 457 î.Hr., la zece zile după ce adunarea cea mare de la Ierusalim hotărâse să supună problema soţiilor păgâne unui juriu de conducători aleşi.

Au isprăvit. Lucrarea comisiei s-a încheiat în ziua întâi a lunii întâi, 1 Nisan 456 î.Hr., adică pe 15 aprilie. Astfel, şedinţele curţii speciale au durat aproape patru luni, deoarece în primăvara anului 456 î.Hr., a fost probabil introdus un al doilea Adar înainte de Nisan (vezi p. 108, de asemenea vol. II, p. 103, 116).

Fii preoţilor. Dându-şi seama de primejdia ca naţiunea să cadă din nou în păcatul pe care el căuta să-l dezrădăcineze, Ezra i-a pedepsit pe făcătorii de rele, înscriind numele lor în cronici, pentru ca ceilalţi să fie avertizaţi. Pe primele locuri ale listei de vinovaţi Ezra îi plasează pe preoţi, deoarece răspunderea lor era cea mai mare. Fiind administrator speciali ai Legii, ei erau obligaţi să rămâne cât se poate de credincioşi preceptelor ei. După preoţi, el îi menţionează pe leviţi, pe temeiul aceluiaşi principiu. Apoi încheie cu laicii, aranjaţi pe familii. Lista de laici sugerează că numai 9 din cele 33 de familii menţionate pe lista lui Zorobabel sunt implicate. Este o familie în plus care nu apare pe lista lui Zorobabel. În schimb, trei dintre cele patru familii preoţeşti şi chiar rude ale marelui preot se numărau printre cei vinovaţi.

Fiii lui Iosua. În primul rând, între preoţi stau patru nume ale fiilor şi altor rude ale marelui preot Iosua, care se înapoiaseră la Ierusalim odată cu Zorobabel. Ca în multe alte locuri din Biblie, "fiu" apare în loc de "nepot" sau chiar de "strănepot" (vezi la cap. 7,1).

Dând mâna. Sau "obligându-se" (RSV). Sunt descrise aici procedurile urmate cu privire la divorţul rudelor lui Iosua de soţiile lor străine. Întâi, ei s-au legat dând mâna, probabil cu membrii comisiei, să le îndepărteze pe soţii şi să le despartă de adunarea lui Israel. Apoi au adus un berbec, ca jertfă pentru vină, după Lege (Levitic 5,14-16; cf. la Levitic 4,2). În ceea ce priveşte restul listei, sunt date numai numele persoanelor individuale şi ale familiilor din care făceau parte, fără repetarea procedurii divorţului. Totuşi, reiese clar din context că şi acestora li s-a cerut să urmeze aceeaşi procedură.

Fiii lui Imer. Cu privire la familiile preoţeşti, vezi cap. 2,36-39. Incluzându-i pe cei din familia marelui preot (v. 18), sunt menţionaţi ca vinovaţi 17 preoţi în total. Comparând aceste nume cu cele în cap. 2 descoperim faptul că nici una din grupările preoţeşti legate, care s-au întors împreună cu Zorobabel, nu era fără vină în această privinţă. Unele dintre numele redate în v. 20-22 reapar în lista din Neemia 8,4 şi 10,2-9 şi s-ar putea să indice aceleaşi persoane.

Leviţii. Dintre leviţi, sunt date numai şase nume şi acestea fără a se menţiona casele din care făceau parte. Chelaia, cunoscut mai bine sub numele Chelita, apare sub acest nume din urmă în Neemia 8,7 şi 10,10. Iozabad apare din nou în Neemia 8,7.

Cântăreţi. Sunt date numele unui cântăreţ şi a trei uşieri.

Dintre cei din Israel. Adică dintre laici, fiind amintite în total 86 de nume. Din cele zece familii prezentate, nouă sunt menţionate pe lista lui Zorobabel. Întrucât sunt date două familii Bani (v. 29.34), iar în lista lui Zorobabel, numai una, a doua familie trebuie să se fi înapoiat mai târziu.

Iehiel. Probabil tatăl lui Şecania care l-a sfătuit pe Ezra (vezi la v. 2-4).

Toţi aceştia. În ebraică întregul verset este oarecum obscur. Redarea cea mai literală ar fi următoarea (în care sunt făcute numai două mici ajustări gramaticale în textul ebraic): "Toţi aceştia luaseră femei străine, şi printre femei erau unele care dăduseră naştere la copii". Cei mai mulţi cercetători moderni ar vrea să schimbe textul şi să traducă astfel ultima parte a versetului: "şi ei au îndepărtat de la ei pe femei şi pe fiii lor". Oricare ar fi înţelesul original, pare clar că autorul intenţiona să transmită ideea că era mai dificil de aranjat un divorţ acolo unde erau copii decât acolo unde nu erau. Toate cazurile au fost tratate la fel.

Lista dată în v. 18-43 arată că 113 bărbaţi erau vinovaţi de a fi luat în căsătorie femei păgâne. Ar fi interesant să cunoaştem numărul populaţiei Iudeii în timpul lui Ezra pentru a avea o imagine corectă a amplorii acestui rău în Iudea. Întrucât nu dispunem de asemenea cifre, o

comparaţie se poate face numai cu oamenii care veniseră cu Zororabel, în urmă cu aproximativ 80 de ani.

Numărul bărbaţilor care s-au întors împreună cu Zorobabel

Numărul bărbaţilor cu femei străine

Procentul

Preoţi

0,4

Leviţi

4289

17

74