Toată adunarea. Acum izraeliţii erau gata să înceapă construirea şi ridicarea Cortului Întâlnirii care fusese plănuit (cap. 25-31), dar au întârziat din cauza apostaziei lor (cap. 32; PP 343) şi a necesităţii de a reînnoi legământul (cap. 33, 34). Deoarece acesta a fost un proiect în care era cuprins şi interesat în mod vital tot poporul prin darurilor lor (cap. 25,2-7) şi prin munca lor (vezi cap. 28,3; 35,10; 36,4; 39,42), Moise i-a strâns pentru instrucţiuni preliminarii.
Şase zile. Evreii aveau să fie angajaţi într-o întreprindere sfântă şi aceasta puteau s-o socotească drept scuză pentru lucrarea în Sabat. Dar nu le era îngăduit să fie înşelaţi de natura sfinţită a lucrării lor spre a neglija păzirea sfântă a acelei zile, sau a umbla în mod nepăsător în sfântul ei timp. Aici se află o lecţie evidentă pentru slujbaşi şi alţii care fac lucrarea lui Dumnezeu în ziua lui Dumnezeu. Construirea Cortului Întâlnirii cu diferitele lui dibăcii şi materiale necesare pentru el era o chestiune laică şi, de aceea, nu era o ocupaţie potrivită pentru ziua sfântă a lui Dumnezeu.
Să nu aprinzi foc. În vremurile de demult aprinderea focului cerea o muncă considerabilă. Clima relativ caldă a regiunii Sinai făcea ca încălzirea artificială să nu fie necesară, şi focul urma să fie aprins numai cu scopul de a fierbe mâncarea. Nefiind principal pentru sănătate într-o astfel de climă, în Sabat nu trebuie să fie gătită hrană caldă (vezi comentariul pentru cap. 16,23). Porunca aceasta încă mai este ţinută cu stricteţe de iudeii caraiţi, chiar şi în climele reci, iar aceştia nu permit în căminele lor nici foc, nici lumină în ziua Sabatului. Totuşi, mulţi iudei consideră această obligaţie ca fiind numai temporară ca natură, şi au chiar în Palestina, atât foc cât şi lumină. Dar iudeii strict ortodocşi astăzi nu gătesc hrană în sabat.
Ţăruşii. Aceştia erau ţăruşi înfipţi în pământ spre a ţine funiile care susţineau cortul ce acoperea tabernacolul şi stâlpii din peretele curţii.
Au tors. Torsul era o artă obişnuită printre femeile acelor zile, de la cea mai de sus, la cea mai de jos. La facerea cortului şi a mobilierului lui era de lucru pentru toţi. Dumnezeu consideră orice lucrare făcută pentru El de mare valoare şi importanţă, atât aceea a căpeteniilor care au adus pietre de onix şi pietre preţioase şi mirodenii scumpe (v.26), cât şi a femeilor umile care au tors covoare de păr de capră (v.26).
Pentru alte informaţii cu privire la instrucţiunile pentru ridicarea tabernacolului vezi comentariul pentru capitolele 25 la 31.
Daruri de bună voie. Spiritul bunăvoinţei manifestat de poporul lui Israel trebuie să fi fost foarte plăcut în ochii lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu iubeşte pe dătătorul voios (2 Corinteni 9,7). Înaintea Lui nu contează atât de mult cantitatea (Luca 21,3), ci spiritul în care este dăruit (v.4). Bunăvoinţa şi credincioşia sunt ceea ce face ca slujirea noastră să fie primită de El (COL 402), şi El ne răsplăteşte după generozitatea intenţiei Lui (COL 397).
Comentariile lui Ellen G. White
5 WM 2914
20-22 SR 151
21 Ed 286; PK 61; WM 291
21,22 PP 344
21-25 6T 468
22 5T 268
23-28 PP 344
30,31 PP 343
30-35 PK 62