1 Poporul, văzând că Moise zăbovește să se coboare de pe munte, s-a strâns în jurul lui Aaron și i-a zis: „Haide! fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră; căci Moise, omul acela care ne-a scos din țara Egiptului, nu știm ce s-a făcut.”

Moise zăboveşte. În timp ce Moise a întârziat mai multe săptămâni pe munte, poporul i-a cerut lui Aaron să le facă dumnezei (Deuteronom 9,9-12). Absenţa prelungită a lui Moise i-a tulburat pe izraeliţi şi i-a făcut să fie neliniştiţi şi nerăbdători. Lor le lipsea credinţa lui Moise şi a părinţilor lor, care au rămas neclintiţi, ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut (Evrei 11,27).

Este demn de observat faptul că aparenta întârziere a lui Moise a devenit o ocazie de alunecare a unora din poporul lui Dumnezeu (vezi Ezechiel 12,21-28; Habacuc 2,2-4; Matei 25,1-13). În mod asemănător, unii vor da greş în a fi gata pentru venirea Domnului, când El se va arăta a doua oară (vezi Evrei 9,28). Mulţi vor zice în ziua aceea: Stăpânul meu întârzie să vină şi se vor deda la nelegiuire (Matei 24,45-51; Luca 12,37-48; 2 Petru 3,3-18).

Izraeliţii s-au temut că acel conducător de care ajunseseră să depindă îi părăsise. Atâta vreme cât îl aveau pe Moise cu ei, ca să-i încurajeze prin îndemnurile lui şi să-i susţină prin exemplul lui, izraeliţii reuşeau să păstreze o viaţă spirituală înaltă, să umble prin credinţă, nu prin vedere (2 Corinteni 5,7). Când el nu a mai fost prezent, s-a stârnit o reacţie, iar firea a triumfat asupra duhului. Deşi din vale putea fi văzut norul întunecos în care intrase Moise când se urcase împreună cu Iosua şi care stătea pe vârful muntelui, iluminat din când în când de fulgerele prezenţei divine, totuşi multora din tabără li s-a părut că Moise îi părăsise, ori fusese nimicit de focul distrugător. Era pregătită calea pentru o manifestare dureroasă a idolatriei.

Această experienţă prezintă unul dintre acele contraste izbitoare aşa de caracteristice în Biblie, asemenea celui în care, de exemplu, Domnul Hristos era proslăvit pe muntele schimbării la faţă, în timp ce ucenicii din vale erau supăraţi şi înfrânţi (Matei 17,1-19). Aici, în timp ce Moise era pe munte, primind tablele Legii şi îndrumările cu privire la adevărata închinare şi la slujba înaltă şi sfântă a marelui preot, poporul de jos săvârşea un act de neascultare flagrantă a Domnului. Paradoxal, poporul era condus în idolatrie chiar de omul chemat să-I slujească Domnului.

Lui Aaron. Dacă fratele lui Moise ar fi avut o credinţă şi un caracter puternic, acest incident nefericit din istoria lui Israel ar fi putut fi evitat. Slăbiciunea de caracter şi spiritul de caracter al lui Aaron nu numai că au făcut conducerea lui spirituală să fie ineficientă, ci l-au şi aşezat în poziţia de conducător al răzvrătirii.

Fă-ne un Dumnezeu (dumnezei – în engleză, n.trad.). Deoarece şederea în Egipt îi obişnuise cu formele materiale ale zeităţilor, evreilor le era dificil să se încreadă într-un Dumnezeu invizibil. Deşi termenul pentru dumnezei în limba ebraică este ’Elohim, adică forma la plural, unii cercetători ai Bibliei afirmă că aici şi în v.4, 8 şi 31 cuvântul dumnezei trebuie să fie tradus prin un Dumnezeu, considerând că forma la plural este folosită intenţionat spre a accentua faptul că viţelul de aur era un dumnezeu fals, în contrast cu Domnul, adevăratul Dumnezeu.

Să meargă înaintea noastră. Obosit de atâta aşteptare la Sinai şi dornic de a-şi continua călătoria spre Ţara Făgăduită, poporul a cerut un dumnezeu vizibil, care să le inspire încredere şi curaj (vezi 1 Samuel 3,3-8). Cât de bine ar fi fost dacă ei ar fi folosit acest timp de aşteptare pentru a medita la Legea lui Dumnezeu, pregătindu-şi în felul acesta inima spre a primi şi alte descoperiri de la El. Dacă ar fi procedat aşa, ei ar fi fost în stare să se opună acestei ispite. Spiritul de apostazie a fost generat în cea mai mare măsură de mulţimea de amestecătură, care se asociase izraeliţilor pentru a scăpa de plăgile Egiptului. Aceşti oameni trebuie să fie comparaţi cu oamenii fără căpătâi din Fapte 17,5.


2 Aaron le-a răspuns: „Scoateți cerceii de aur din urechile nevestelor, fiilor și fiicelor voastre, și aduceți-i la mine.”

Scoate-ţi. Alarmat de atitudinea necugetată şi ameninţătoare a poporului şi temându-se pentru propria siguranţă, Aaron a cedat în faţa cererilor mulţimii, în loc să înalţe cu nobleţe şi fermitate onoarea lui Dumnezeu (vezi cap. 23,2). În speranţa că oamenii vor refuza să renunţe la proprietăţile îndrăgite, el a poruncit să fie adunaţi cerceii de aur. Dar, sperând aşa, el a greşit. După ce a făcut primul pas al compromisului, nu a mai putut să se retragă.


3 Și toți și-au scos cerceii de aur din urechi și i-au adus lui Aaron.
4 El i-a luat din mâinile lor, a bătut aurul cu dalta și a făcut un vițel turnat. Și ei au zis: „Israele! iată dumnezeul tău care te-a scos din țara Egiptului.”

Iată Dumnezeul tău. Viţelul avea o semnificaţie firească pentru izraeliţi, deoarece în Egipt asistaseră la închinarea înaintea lui Apis, taurul. Dar viţelul de aur a fost o presupusă reprezentare materială a adevăratului Dumnezeu, nu a vreunei zeităţi păgâne (vezi v.5).


5 Când a văzut Aaron lucrul acesta, a zidit un altar înaintea lui și a strigat: „Mâine va fi o sărbătoare în cinstea Domnului!”

A strigat. Văzând aprobarea populară, Aaron a continuat să se implice în această apostazie, anunţând o sărbătoare. Destul de ciudat, aceasta avea să fie o sărbătoare în cinstea Domnului. Acest spirit de compromis, încercarea de a armoniza închinarea la Dumnezeu cu închinarea la idoli, nu a fost manifestat de Israel doar în acest caz, ci a motivat o mare parte din idolatria care i-a afectat în viitor (1 Regi 12,26-33; 2 Regi 17,32.33; Ţefania 1,5).


6 A doua zi, s-au sculat dis-de-dimineață și au adus arderi de tot și jertfe de mulțumire. Poporul a șezut de a mâncat și a băut; apoi s-au sculat să joace.

Dis de dimineaţă. Aşa de entuziasmaţi şi de hotărâţi erau oamenii pentru religia lor nou-descoperită, încât s-a sculat cât mai devreme cu putinţă, ca să înceapă actul de închinare. A şezut de a mâncat. Din jertfele aduse, numai o parte era arsă de obicei pe altar, restul fiind mâncat de cel ce le aducea. S-au sculat să joace. Aceasta era o manifestare a senzualităţii. Sărbătorile păgâne se încheiau cu orgiile cele mai desfrânate (Numeri 25,1-9; 1 Corinteni 10,7.8). Acest episod ilustrează

lupta care se dă fără încetare în natura omenească, între fire şi Spirit (Romani 7,23; 8,1-13). Din momentul plecării lor din Egipt, izraeliţii duseseră o viaţă spirituală, în care depinseseră de Dumnezeul nevăzut şi fuseseră protejaţi de El. Cu toate acestea, în cele din urmă, când influenţa restrictivă a exemplului şi a călăuzirii lui Moise încetase să fie prezentă, răul a biruit. Ei s-au întors la idolatrie şi la imoralitatea care era legată inseparabil de închinarea păgână. Plăcerile senzuale erau deghizate în religie (2 Timotei 3,4.5). O asemenea religie este pe placul mulţimilor şi acum, aşa cum a fost în zilele lui Israel. Există încă unii conducători înclinaţi să cedeze în faţa dorinţelor celor neconsacraţi şi să-i încurajeze la păcat (PP 317).


7 Domnul a zis lui Moise: „Scoală și coboară-te; căci poporul tău, pe care l-ai scos din țara Egiptului, s-a stricat.

Poporul tău. Dumnezeu îl dezmoştenise pe Israel. El nu a mai vorbit despre el ca fiind poporul Meu (Exod 3,10; etc.; în conformitate cu Matei 21,13; 23,28). Izraeliţii rupseseră legământul cu El şi se despărţiseră de grija şi călăuzirea Sa (Isaia 59,2). Resentimentul faţă de păcat este o parte inseparabilă a caracterului divin. Dumnezeu îl iubeşte pe cel păcătos, dar urăşte păcatul. Deoarece era departe de tabără, Moise nu a ştiut ce să întâmpla jos.


8 Foarte curând s-au abătut de la calea pe care le-o poruncisem Eu; și-au făcut un vițel turnat, s-au închinat până la pământ înaintea lui, i-au adus jertfe și au zis: „Israele, iată dumnezeul tău care te-a scos din țara Egiptului!”

Foarte curând s-au abătut. Doar cu câteva săptămâni în urmă, poporul intrase într-un legământ solemn cu Dumnezeu şi se angajase să-L asculte (cap. 19,8; 24,3). Acum, acel legământ era călcat (PP 320). Pentru că nu avea rădăcini, când a venit ispita, poporul a căzut repede în păcat (vezi Matei 13,20.21). Mulţi din popor, îndeosebi cei din mulţimea de amestecătură, nu s-au putut abţine de la vechile lor practici idolatre (vezi 2 Petru 2,22). Cuvântul încăpăţânat (cu gâtul înţepenit – n.trad.) transmite ideea de perversitate, asemenea unui cal care îşi înţepeneşte gâtul, când vizitiul îl mână în dreapta, sau în stânga, şi refuză să meargă în direcţia în care ar trebui.


9 Domnul a zis lui Moise: „Văd că poporul acesta este un popor încăpățânat.
10 Acum, lasă-Mă; mânia Mea are să se aprindă împotriva lor: și-i voi mistui; dar pe tine te voi face strămoșul unui neam mare.”

Lasă-mă. Dumnezeu îl punea la încercare pe Moise şi îl pregătea pentru evenimentele viitoare (vezi Geneza 18,23-32; 32,26-28). Aceasta nu a fost ultima ocazie când a fost confruntat cu

o astfel de experienţă (Numeri 16,21.45). Moise a înţeles că propunerea lui Dumnezeu nu era finală şi a început să mijlocească pentru poporul său.

Pe tine te voi face. Domnul îi oferea lui Moise o ocazie de a alege între propria slavă, sau onoarea lui Dumnezeu şi bunăstarea acelora care se aflau în grija lui (vezi Matei 4,8-10). El s-a ridicat cu nobleţe la înălţimea ocaziei şi, în acest fel, şi-a dovedit devotamentul plin de loialitate faţă de Dumnezeu şi faţă de sarcina care îi fusese încredinţată.


11 Moise s-a rugat Domnului Dumnezeului său și a zis: „Pentru ce să se aprindă, Doamne, mânia Ta împotriva poporului Tău, pe care l-ai scos din țara Egiptului cu mare putere și cu mână tare?

Moise s-a rugat. Moise protestează, spunând că Israel încă este poporul lui Dumnezeu – nu al său (vezi v.7). Dumnezeu făcuse aşa de mult pentru ei şi, cu siguranţă, nu îi va respinge acum, deoarece prin acest fapt ar recunoaşte că planul Său a dat greş. Primul argument al lui Moise a fost că Dumnezeu nu-şi putea permite să facă aşa, pentru onoarea Numelui Său. Moise nu putea să scuze păcatul poporului său, dar putea să mijlocească pentru iertarea lui (vezi Iov 42,10; Ieremia 14,19-21; Ezechiel 14,14.20; Daniel 9,4-11).


12 Pentru ce să zică egiptenii: „Spre nenorocirea lor i-a scos, ca să-i omoare prin munți și ca să-i șteargă de pe fața pământului”? Întoarce-Te din iuțeala mâniei Tale și lasă-Te de răul acesta pe care vrei să-l faci poporului Tău.

De ce să zică. Popoarele înconjurătoare auziseră despre eliberarea minunată a evreilor din Egipt şi, ca rezultat, se temeau de ce ar putea să facă Domnul în continuare pentru Israel. Prin urmare, dacă Israel ar fi fost nimicit acum, păgânii s-ar fi bucurat şi Dumnezeu ar fi fost dezonorat. În acest fel, s-ar fi dovedit adevărate acuzaţiile egiptenilor că, în loc de a-Şi conduce popor în pustie pentru a aduce jertfe (cap. 5,1-5), Dumnezeu îi adusese acolo ca să-i nimicească (cap. 10,10). Al doilea argument al lui Moise a fost evitarea triumfului păgânilor asupra lui Israel.


13 Adu-Ți aminte de Avraam, de Isaac și de Israel, robii Tăi, cărora le-ai spus, jurându-Te pe Tine însuți: „Voi înmulți sămânța voastră ca stelele cerului, voi da urmașilor voștri toată țara aceasta, de care am vorbit, și ei o vor stăpâni în veac.”

Adu-ţi aminte de Avraam. Al treilea argument a fost rugămintea adresată lui Dumnezeu de a-Şi aduce aminte de Avraam (Geneza 15,5; 17,2-8), Isaac (Geneza 26,4) şi Iacov (Geneza 28,14; 35,11). Aceste făgăduinţe fuseseră împlinite parţial, cu siguranţă că Dumnezeu nu va da greş în a-Şi împlini până la capăt cuvântul Său.


14 Și Domnul S-a lăsat de răul pe care spusese că vrea să-l facă poporului Său.

Domnul S-a lăsat (S-a căit [versiunea engleză], n.trad.). Domnul a fost impresionat de rugăciunea stăruitoare şi altruistă a slujitorului Său credincios. El nu putea să refuze rugămintea aceluia care se gândea mai mult la poporul lui, decât la propria înălţare şi onoare. Ce tribut uimitor a fost acesta pentru caracterul lui Moise şi ce descoperire a iubirii divine (Ioan 3,16; Filipeni 2,5-8).

Cuvintele Domnul S-a căit sunt o slabă încercare de a exprima voinţa divină în limbajul omenesc. Strict vorbind, Dumnezeu nu Îşi poate schimba planul, deoarece El cunoaşte sfârşitul de la început (1 Samuel 15,29; Isaia 46,9.10; 55,11). Cu toate acestea, când cei păcătoşi renunţă la păcat şi se întorc la El, când copiii Săi Îi cer milă şi iertare, Dumnezeu Se căieşte. El trece de la mânie la milă, de la dreptate la iertare plină de har (Psalmi 106,44.45; Ieremia 18,5-10; 26,3; Ioel 2,12-14; Iona 3,9.10; 4,2).


15 Moise s-a întors și s-a coborât de pe munte, cu cele două table ale mărturiei în mână. Tablele erau scrise pe amândouă părțile, pe o parte și pe alta.

În mână. Adică în mâini (Deuteronom 9,15).


16 Tablele erau lucrarea lui Dumnezeu, și scrisul era scrisul lui Dumnezeu, săpat pe table.
17 Iosua a auzit glasul poporului, care scotea strigăte, și a zis lui Moise: „În tabără este un strigăt de război!”

Iosua a auzit. În timp ce cobora de pe munte, Moise l-a întâlnit pe Iosua, în locul unde îl lăsase cu şase săptămâni înainte (vezi cap. 24,12-18). Ei s-au îndreptat spre tabără împreună. Fiind soldat, Iosua a crezut că zgomotul din tabără era de război, dar Moise fusese avertizat de Domnul că se întâmpla ceva greşit şi suspecta natura zgomotului. Ultima parte a coborârii de pe Muntele Sinai nu permite vederea câmpiei de la poale, aşa că zgomotele se auzeau înainte să poată fi văzută cauza lor. Probabil că movilele de pământ de la piciorul muntelui constituiau o piedică în calea vederii (vezi comentariul pentru cap. 19,1).


18 Moise a răspuns: „Strigătul aceasta nu-i nici strigăt de biruitori, nici strigăt de biruiți; ce aud eu este glasul unor oameni care cântă!”
19 Și, pe când se apropia de tabără, a văzut vițelul și jocurile. Moise s-a aprins de mânie, a aruncat tablele din mână și le-a sfărâmat de piciorul muntelui.

Pe când se apropia. La naţiunile din vechime, ceremoniile religioase includeau dansul. La evrei, dansul era uneori solemn şi demn, aşa cum a fost cazul lui David (2 Samuel 6,14), alteori era festiv şi plin de bucurie (vezi comentariul pentru Exod 15,20). Cu toate acestea, la păgâni şi îndeosebi printre naţiunile orientale, astfel de dansuri aveau un caracter lasciv şi desfrânat. Dansatorii egipteni erau o categorie profesională inferioară, iar dansul lor era senzual şi indecent. În Siria, Asia Mică, şi în Babilon, dansul era o orgie sălbatică. Acesta fusese felul de dans pe care şi-l îngăduiseră izraeliţii acum, fapt ce justifică furia lui Moise. Era un act de idolatrie în cel mai josnic grad. Nu este ciudat că el a izbit cu violenţă tablele şi le-a spart. Prin acest gest, el a indicată faptul că izraeliţii rupseseră legământul cu Dumnezeu, iar Dumnezeu rupsese legământul Său cu ei (Deuteronom 9,17; PP 320).


20 A luat vițelul, pe care-l făcuseră ei, și l-a ars în foc; l-a prefăcut în cenușă, a presărat cenușa pe fața apei și a dat-o copiilor lui Israel s-o bea.

A luat viţelul. Compară acest fapt cu acţiunea similară a lui Iosia (2 Regi 23,1-27).

A presărat cenuşa. Adică, a împrăştiat-o. Având în vedere că apa era pârâul care cobora de pe munte (Deuteronom 9,21) şi era singura apă existentă, când au beau din ea, izraeliţii riscau să înghită particule de aur. În felul acesta, obiectul păcatului lor a devenit şi obiectul pedepsei lor. Păcatul răsplăteşte în monedă proprie (Psalmi 7,15.16; 9,15; Proverbe 1,31.32; 5,22). Prin nimicirea completă a viţelului de aur, Moise i-a arătat poporului inutilitatea şi nimicnicia unui idol (1 Corinteni 8,4). Dacă viţelul nu se putea salva singur, cu siguranţă că nu-i putea salva nici pe închinătorii lui (Psalmi 115,3-9; Isaia 46,5-7).


21 Moise a zis lui Aaron: „Ce ți-a făcut poporul acesta, de ai adus asupra lui un păcat atât de mare?”

Lui Aaron. După ce a nimicit idolul, Moise s-a adresat în mod firesc aceluia pe care îl lăsase să conducă poporul şi care, în această calitate, ar fi trebuit să se opună apostaziei şi să o oprească (cap. 24,14). Moise nu a vrut să sugereze că poporul îi făcuse ceva lui Aaron, ci întrebarea pe care i-a pus-o era o mustrare şi un reproş. Dacă Aaron ar fi luat o poziţie fermă, această nelegiuirea nu s-ar fi petrecut (PP 316,317).


22 Aaron a răspuns: „Să nu se aprindă de mânie domnul meu! Tu singur știi că poporul acesta este pornit la rău.

Tu singur ştii. În loc să accepte cu umilinţă responsabilitatea pentru idolatria lor, Aaron s-a justificat aşezând vina asupra poporului. Prin acest act, el s-a dovedit un adevărat urmaş al lui Adam şi Eva (Geneza 3,12.13). Ce contrast faţă de spiritul lui Moise (vezi comentariul pentru Exod 32,10-14.32).


23 Ei mi-au zis: „Fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră; căci Moise, omul acela care ne-a scos din țara Egiptului, nu știm ce s-a făcut!”
24 Eu le-am zis: „Cine are aur, să-l scoată!” Și mi l-au dat; l-am aruncat în foc, și din el a ieșit vițelul acesta.”

Din el a ieşit. Pentru a-şi justifica şi mai mult comportamentul, Aaron a sugerat că avusese loc o minune, că o putere supranaturală transformase aurul aruncat în foc în acest viţel. Puterea amăgitoare a păcatului îi face pe oamenii care, de altfel, au o gândire sănătoasă, să se angajeze în raţionamente ce îndreptăţesc comportamentul lor. Aaron ar fi fost nimicit pentru păcatul lui, dacă nu ar fi fost mijlocirea stăruitoare a lui Moise pentru el (Deuteronom 9,20). Din cauza poziţiei lui de conducător, în absenţa lui Moise, nelegiuirea lui Aaron a fost mai reprobabilă. Dumnezeu aşteaptă mult de la cei cărora le încredinţează mult (Luca 12,48).


25 Moise a văzut că poporul era fără frâu, căci Aaron îl făcuse să fie fără frâu, spre batjocura vrăjmașilor săi;

Poporul era fără frâu. Poporul se lăsase în voia pasiunilor sălbatice. Restricţiile morale fuseseră abandonate complet. Poporul era practic într-o stare de revoltă, ajungând la o stare de turbare. Ei ajunseseră o gloată sălbatică. Aaron era răspunzător pentru orgie, deoarece el făcuse viţelul şi proclamase sărbătoarea.

Spre batjocura vrăjmaşilor. Probabil că unii amaleciţi (vezi Exod 17,8-16) încă se aflau în apropiere şi fuseseră martori la această ocazie zgomotoasă şi la faptele indecente.


26 s-a așezat la ușa taberei și a zis: „Cine este pentru Domnul să vină la mine!” Și toți copiii lui Levi s-au strâns la el.

Moise s-a aşezat. Pentru că nu reuşea să oprească această demonstraţie nelegiuită şi, înţelegând că trebuia să întreprindă ceva, Moise s-a aşezat personal la intrarea în tabără şi i-a convocat pe toţi care vor să facă la fel să i se alăture pentru a opri tulburarea. În războiul dintre bine şi rău nu există neutralitate. Fie suntem de partea lui Dumnezeu, fie de partea lui Satana. Nu există poziţie de mijloc (Iosua 24,14.15; 1 Regi 18,21; Matei 6,24). Testul final al faptului că suntem de partea lui Dumnezeu este să rămânem credincioşi, când toţi cei din jur apostaziază. Caracterele slabe trec de partea mulţimii (Matei 7,13.14). Evlavia hotărâtă se dă pe faţă prin faptul că este în stare să reziste influenţei molipsitoare a mulţimii. Este nevoie de curaj pentru a rămâne singur (vezi Daniel 3,14-18). Singuri printre fraţii lor, fiii lui Levi au trecut de partea Domnului. Ei nu participaseră la închinarea idolatră.


27 El le-a zis: „Așa vorbește Domnul Dumnezeul lui Israel: „Fiecare din voi să se încingă cu sabia; mergeți și străbateți tabăra de la o poartă la alta, și fiecare să omoare pe fratele, pe prietenul și pe ruda sa.”

Fiecare să se încingă cu sabia. Ori când vedeau vreo continuare a ritualului nelegiuit, leviţii trebuiau să-i ucidă pe participanţi cu sabia, ignorând orice legătură de familie sau de prietenie (Deuteronom 33,8.9; Ezechiel 9,6). Pentru stingerea răzvrătirii era necesară o acţiune hotărâtă. Domnul Isus a spus cu claritate că nici unei legături pământeşti nu trebuie să i se îngăduie să stea între noi şi datoria noastră faţă de El (Matei 8,21.22; 10,37). În felul acesta, locul de sărbătoare a devenit un loc al morţii. Această executare rapidă a celor care au condus idolatria în popor a fost necesară pentru a le dovedi naţiunilor înconjurătoare dispreţul categoric al lui Dumnezeu faţă de închinarea păgână. În ce îl privea pe poporul Său, Domnul trebuia să-l convingă de faptul că o astfel de nelegiuire nu avea să fie tolerată. Dacă Dumnezeu ar fi îngăduit ca această nelegiuire să treacă fără a fi pedepsită sever, în viitor, iudeii ar fi fost mai dispuşi să cedeze la ispita idolatriei. Ca protector iubitor al lui Israel, Dumnezeu i-a înlăturat din mijlocul poporului pe cei care erau hotărâţi să continue pe calea lor răzvrătită, ca să nu-i ducă şi pe alţii la ruină. Sunt situaţii când, din milă, Dumnezeu îngăduie să piară un număr mic, pentru a-i salva pe cei mulţi. Mai mult, dacă păcatul ar fi continuat, Dumnezeu nu ar mai putut să-l protejeze şi poporul ar fi căzut fără apărare în faţa vrăjmaşilor lor.


28 Copiii lui Levi au făcut după porunca lui Moise; și aproape trei mii de oameni au pierit în ziua aceea din popor.
29 Moise a zis: „Predați-vă azi în slujba Domnului, chiar cu jertfa fiului și fratelui vostru, pentru ca binecuvântarea Lui să vină astăzi peste voi!”

Predaţi-vă azi. Moise declară favoarea Cerului asupra leviţilor, care i s-au alăturat cu atâta sinceritate în pedepsirea idolatrilor. Cuvântul ebraic pentru consacrare transmite ideea hirotonirii pentru o slujbă sfântă. Aici implică de asemenea binecuvântarea specială pe care Dumnezeu o avea pregătită pentru leviţi, onoarea de a fi aleşi să slujească în sanctuar (Numeri 3,5-9; 18,1-7; Deuteronom 10,8).


30 A doua zi, Moise a zis poporului: „Ați făcut un păcat foarte mare. Am să mă sui acum la Domnul: poate că voi căpăta iertare pentru păcatul vostru.”

A doua zi. Acest verset sugerează că, în cele din urmă, poporul şi-a înţeles marea vinovăţie şi era îngrozit de faptul că aveau să fie ucişi toţi cei ce păcătuiseră. Iubirea şi mila lui Moise faţă de poporul său l-au determinat să mijlocească din nou pentru el înaintea Domnului. Aici se află o lecţie adâncă la care slujitorii Evangheliei trebuie să mediteze. Deşi, ca păstori ai turmei, ei trebuie să-şi iubească membrii şi să-i apropie de Dumnezeu, totuşi nu trebuie să evite a le arăta oamenilor păcatele lor (Isaia 58,1). În acelaşi timp, ei trebuie să mijlocească stăruitor înaintea lui Dumnezeu pentru iertarea păcatului prin harul lui Hristos.


31 Moise s-a întors la Domnul și a zis: „Ah! poporul acesta a făcut un păcat foarte mare! Și-au făcut un dumnezeu de aur.

Poporul acesta. Moise îi vorbise lui Dumnezeu despre izraeliţi, numindu-i poporul Tău (v.11). Aici, gândindu-se la gravitatea păcatului care îi făcuse nevrednici de a fi numiţi popor al lui Dumnezeu, el se referă la ei ca poporul acesta.


32 Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci, șterge-mă din cartea Ta, pe care ai scris-o!”

Iartă-le acum păcatul. Moise a fost aşa de emoţionat în apelul lui către Dumnezeu, încât nu şi-a încheiat prima parte a frazei condiţionale. Această omisiune ar fi putut fi Atunci voi fi mulţumit, sau Nu voi mai avea nimic de spus. Omisiuni asemănătoare se află în Luca 13,9; 19,42.

Şterge-mă. Iubirea lui Moise faţă de fraţii lui greşiţi era aşa de mare încât, dacă nu putea să împiedice nimicirea lor, nu voia să o vadă (vezi Numeri 11,15). El era dispus să nu fie scris în cartea vieţii (vezi Isaia 4,3). El voia să-şi dea propria viaţă, dacă ar fi putut sluji ca ispăşire pentru păcatul lor. El era doritor să poarte vina lor acum şi în veşnicie pentru a asigura iertarea lor. Pavel a manifestat o lipsă de egoism asemănătoare faţă de iudeii din zilele sale (Romani 9,1-3). Moise a îndeplinit multe acte nobile, dar acesta a fost cel mai nobil dintre toate. Nu este uşor să apreciezi măsura iubirii unor astfel de oameni ca Moise şi Pavel, deoarece capacitatea noastră limitată de gândire nu o înţelege mai mult decât poate un copilaş să înţeleagă curajul eroilor. Moise este un tip al Bunului Păstor, care Şi-a dat viaţa pentru oile Lui (Ioan 10,11.15) şi care a fost şters din numărul celor vii, pentru nelegiuirea poporului Său (Isaia 53,8; Daniel 9,26; Ioan 15,13).

Din cartea Ta. Aceasta se referă la cartea vieţii, în care sunt scrise numele tuturor celor ce au mărturisit a fi copii ai lui Dumnezeu (Psalmi 69,28; Daniel 12,1; Filipeni 4,3; Apocalipsa 3,5; 13,8; 17,8; 20,12.15; 21,27). Cei care se îndepărtează de Dumnezeu şi care, din cauza faptului că nu au fost dispuşi să renunţe la păcat, au ajuns să fie împietriţi faţă de influenţa Duhului Sfânt (Geneza 6,3; Efeseni 4,30; Evrei 10,29; 1 Tesaloniceni 5,19), îşi vor avea numele şterse din cartea vieţii şi vor fi nimiciţi.


33 Domnul a zis lui Moise: „Pe cel ce a păcătuit împotriva Mea, pe acela îl voi șterge din cartea Mea.

Pe cel ce a păcătuit. În general, Biblia ne învaţă că fiecare trebuie să suporte propria pedeapsă (Deuteronom 24,16; 2 Regi 14,6; Psalmi 49,7; Ieremia 31,29.30; Ezechiel 18,20). Există o singură ispăşire înlocuitoare acceptată de Cuvântul lui Dumnezeu, iar aceasta este ispăşirea făcută de Isus Hristos care, fiind fără păcat, putea să fie pedepsit pentru păcatele altora (Isaia 53,5.6; Ioan 1,29; 1 Corinteni 15,3; Evrei 9,28; 1 Petru 2,24). În mijlocirea sa pentru Israel, Moise reprezintă mijlocirea lui Hristos pentru cei păcătoşi. Totuşi, el nu a putut să poarte vina celor nelegiuiţi, aşa cum a purtat-o Domnul Hristos.


34 Du-te, dar, și du poporul unde ți-am spus. Iată, Îngerul Meu va merge înaintea ta, dar în ziua răzbunării Mele, îi voi pedepsi pentru păcatul lor!”

În ziua răzbunării Mele. S-a sugerat că această expresie se referă la declaraţia că nici unul dintre cei care părăsiseră Egiptul nu va intra în Canaan (Numeri 14,26-35).


35 Domnul a lovit cu urgie poporul, pentru că făcuse vițelul făurit de Aaron.

Domnul a lovit cu urgie. După uciderea celor 3000 (v.28), în tabără a izbucnit o urgie. Chiar şi aceasta era o dovadă a milei divine, spre a evidenţia pericolul păcătuirii. Deşi Dumnezeu era dispus să ierte pe poporul Său, dacă iertarea era obţinută prea uşor, poporul ar fi fost încurajat să comită nelegiuirea din nou. El trebuia să fie sensibilizat faţă de efectele rele ale nelegiuirii. Mângâierea a fost amânată, pentru ca această convingere să fie întipărită mai adânc.

În toate modalităţile prin care Dumnezeu ne tratează astăzi, trebuie să căutăm să înţelegem planul Său divin şi să învăţăm lecţiile pe care El intenţionează să ni le dea. În felul acesta, El va dezvolta şi va întări caracterul.

Comentariile lui Ellen G. White 1-35 PP 315-327; TM 99-103; 3T 296-304, 339-341 1 PP 316; 3T 296,339,340; 4T 514 1-6 PP 296 2,3 PP 317 3,4 4T 514 4 PP 323; TM 99; 3T 296,300,340 4-6 PP 317 5 3T 340 5,6 TM 100 6 CT 367; 3T 296,340; 8T 66 7,8 PP 318 9,10 3T 297 10-12 PP 318 10-14 TM 100 11 PK 16 11-14 3T 297,340 14 PP 319; 3T 298 19 EW 163; 3T 298,301,341 19,20 PP 320 20-23 TM 101 21-24 PP 320; 3T 298 25 TM 101 26 PK 148; 1T 337; 2T 262,607; 3T 272,279,528; 4T 447; 5T 541; 6T 465; 7T 10,106 26-28 PP 324; TM 102 26-29 3T 301 27,28 PP 323 28 3T 303,342 30-34 PP 326 30-35 3T 303 31,32 EW 163 32 DA 422; SR 206 33 GC 483; PP 327; 3T 354