În vremea aceea. Ebr. ba’eth hahi, pe vremea aceea, sau în vremea aceea. Unii susţin că aceste cuvinte ne îndreaptă atenţia înapoi la cuvintele be’eth ges, la (sau în) timpul sfârşitului (cap. 11,40), adică, evenimentele care urmau să fie narate au loc în cuprinsul acestei perioade generale de timp. Totuşi, contextul susţine concluzia că vremea aceea se referă la timpul dispariţiei puterii descrise la finele cap. 11. Trebuie observat că cuvintele în vremea aceea nu specifică dacă evenimentele prezise aici urmează să aibă loc simultan cu acelea din cap. 11,45, sau dacă evenimentele ultimului verset din cap. 11 şi acelea ale celui dintâi din cap. 12 sunt strâns legate între ele în ce priveşte timpul.

Scula. Ebr. ’amad. Acelaşi cuvânt se foloseşte mai târziu în acelaşi verset pentru a-l descrie pe Mihail, ocrotindu-i pe copiii poporului tău. Pare să fie clar sensul că Domnul Hristos se ridică pentru a-Şi elibera poporul (vezi GC 613, 633, 641, 642, 657).

Voivod. Ebr. sar (vezi comentariul la cap. 10,13).

Ocrotitorul. Ebr. ha’omed’al care stă peste, adică într-un gest de ocrotire.

Vreme de strâmtorare. Când lucrarea de mijlocire încetează şi Duhul lui Dumnezeu se retrage de la oameni, atunci toate puterile întunericului ţinute în frâu se abat cu o furie de nedescris asupra lumii. Va fi o scenă de luptă pe care pana nu este în stare să o descrie (vezi GC 613, 614).

Va fi mântuit. Ce mângâiere că în această mare luptă rezultatul nu este lăsat pradă îndoielii! Compară cap. 7,18.22.28; 10,14.

Carte. Adică în cartea vieţii (vezi comentariul la Daniel 7,10; comp. Filipeni 4,3; Apocalips 13,8; 20,15; 21,27; 22,19).

Se vor scula. O înviere specială precedă a doua venire a Domnului Hristos. Toţi cei care au murit în credinţa celei de-a treia solii îngereşti vor învia la data aceea. Pe lângă aceştia vor fi chemaţi din mormintele lor aceia care au privit cu batjocuri crucificarea Domnului Hristos şi aceia care s-au împotrivit în chipul cel mai violent poporului lui Dumnezeu, pentru a vedea împlinirea făgăduinţei divine şi biruinţa adevărului (vezi GC 637; Apocalips 1,7).

Cei înţelepţi. Ebr. hammaskili, de la verbul sakal, a fi înţelept. Forma poate fi înţeleasă întrun sens simplu, ca, cei înţelepţi, cei care au pricepere, sau în sensul cauzativ, aceia care fac să se aibă pricepere, adică aceia care învaţă pe alţii. Omul care într-adevăr are pricepere în cele dumnezeieşti îşi dă seama că, datorită chiar faptului acestuia, lucrurile acestea trebuie să fie împărtăşite şi altora. Înţelepciunea aceasta îl îndeamnă să fie învăţător pentru alţii în ce priveşte o astfel de înţelepciune.

Maskilim apare în cap. 11,33 unde este tradus înţelepţii. Acolo sunt înfăţişaţi ca persecutaţi pentru strădaniile lor credincioase; aici sunt răsplătiţi cu slavă veşnică. Compară v. 10.

Ţine ascunse aceste cuvinte. Compară îndemnul asemănător cu privire la viziunea anterioară a lui Daniel (cap. 8,27). Instrucţiunea aceasta nu se aplică la întreaga carte a lui Daniel, deoarece o parte a soliei a fost înţeleasă şi a constituit o binecuvântare pentru credincioşi de-a lungul veacurilor. Se aplică, însă, la acea parte a profeţiei lui Daniel care se ocupa de zilele din urmă (AA 585; DA 234). Numai când se ajungea la timpul acesta se putea proclama o solie întemeiată pe împlinirea acestor profeţii (vezi GC 356). Compară cu cărticica deschisă din mâna îngerului din Apocalips 10,12 (vezi TM 115).

Citi. Sau cutreiera. Ebr. shut, un cuvânt care apare de 13 ori în Vechiul Testament (Numeri 11,8; 2Samuel 24,2-8; 2Cronici 16,9; Iov 1,7; 2,2; Ieremia 5,1; 49,3; Ezechiel 27,8.26; Daniel 12,4; Amos 8,12; Zaharia 4,10). În cele mai multe din aceste cazuri shut însemnează o mişcare fizică într

o parte şi alta.

Mulţi comentatori cred că shut este folosit aici într-un sens figurat şi descrie o cercetare zeloasă a paginilor Bibliei, cu rezultatul unei creşteri a cunoştinţei cu privire la profeţiile cărţii lui Daniel (vezi comentariul la cunoştinţa va creşte; comp. DA 234; GC 356). Alţii consideră că Daniel prezice aici o sporire a călătoriilor şi a mijloacelor de călătorie precum cea care a caracterizat ultimul secol.

LXX prezintă o exprimare cu totul deosebită: Şi tu, Daniele, acoperă poruncile şi pecetluieşte cartea până la timpul sfârşitului, până când mulţi vor înnebuni şi pământul va fi umplut de nedreptate. Versiunea Theodotion este mai aproape de cea masoretică: Şi tu, Daniele, închide cuvintele şi sigilează cartea până la timpul sfârşitului: până ce mulţi sunt învăţaţi şi cunoştinţa sporeşte.

Cunoştinţa va creşte. Partea aceasta poate fi considerată urmarea logică a celei precedente: Când se deschide la vremea sfârşitului cartea sigilată, cunoştinţa cu privire la adevărurile cuprinse în profeţiile acestea va creşte (vezi PK 547; compară Apocalips 10,1.2). La sfârşitul secolului al XVIII-lea şi la începutul secolului al XIX-lea s-a trezit un nou interes faţă de profeţiile din Daniel şi Apocalips în locuri aflate la distanţă unele de altele pe faţa pământului. Studierea acestor profeţii a dus la o credinţă larg răspândită că a doua venire a Domnului Hristos era aproape. Numeroşi comentatori din Anglia, Joseph Wolff în Orientul Mijlociu, Manuel Lacunza în America de Sud, şi William Miller în Statele Unite, împreună cu o armată întreagă de alţi cercetători ai profeţiilor, au declarat, pe baza studiilor făcute de ei în profeţiile lui Daniel, că a doua venire era aproape. Astăzi convingerea aceasta a devenit forţa motrice a unei mişcări mondiale.

Eu, Daniel, m-am uitat. Versetele 5-13 formează un epilog al viziunii din cap. 10-12 şi pot fi considerate, într-un sens mai puţin definit, ca un epilog la întreaga carte. Alţi doi. Aici se ivesc alte două fiinţe cereşti, care se alătură aceleia care îi relatează lui Daniel profeţia. Unii au sugerat că ele ar fi cei doi sfinţi menţionaţi în cap. 8,13. Râu. Adică, Hidechel, sau Tigru (vezi comentariul la cap. 10,4).

Omul îmbrăcat în haine de in. Daniel văzuse această fiinţă la începutul vedeniei (vezi cap. 10,5.6).

Felul în care Daniel se referă la râu (v. 5) şi la omul îmbrăcat în haine albe, fără de a face o deplină identificare, sugerează cu putere că şi cap. 10, unde sunt prezentaţi iniţial cei doi, este o parte a aceleiaşi viziuni.

Cât va mai fi? Îngerul rosteşte întrebarea neexprimată care trebuie să fi fost la locul cel mai important în mintea lui Daniel. Marea povară care apăsa pe inima profetului era cu privire la grabnica şi deplina restaurare a iudeilor (vezi comentariul la Daniel 10,2). Este adevărat, decretul lui Cir fusese deja dat (Ezechiel 1,1; comp. Daniel 10,1), dar mai rămăseseră multe de făcut. După lunga şi complicata povestire a evenimentelor viitoare sub care poporul lui Dumnezeu avea să sufere, profetul era fără îndoială doritor să ştie câtă vreme vor dura aceste minuni, şi când urma să fie împlinită făgăduinţa că poporul tău va fi mântuit (Daniel 12,1). Daniel nu înţelesese pe deplin legătura cu viitorul a celor văzute. O parte a profeţiei era pecetluită şi urma să fie înţeleasă numai la vremea sfârşitului (Daniel 12,4).

Mâna dreaptă. Vezi Deuteronom 32.40. Înălţarea ambelor mâni însemna că declaraţia era însoţită de cea mai mare solemnitate şi asigurare.

Cel ce trăieşte. Nu s-ar fi putut rosti un jurământ mai puternic (vezi Evrei 6,13; comp. Apocalips 10,5.6).

O vreme, două vremi şi o jumătate de vreme. Aceasta este perioada de 1260 de ani, 5381798 d.Hr., care este prezentată iniţial în cap. 7,25 (vezi comentariul acolo). Acolo este folosit aramaicul ’iddan, un timp stabilit, sau o vreme precizată; aici apare corespondentul ebraic mo’ed, un cuvânt care accentuează faptul ca Fiinţa cerească vorbeşte despre un timp fixat (vezi comentariul la cap. 11,35). Dumnezeu a jurat că va face ceea ce a rânduit.

N-am înţeles. În versetul introductiv al acestei vedenii (cap. 10,1) Daniel spune că a priceput vedenia. În timpul vedeniei profetul fusese asigurat că îngerul venise să-i facă cunoscut cele viitoare (cap. 10,14). Descoperirea care a urmat a fost dată într-un limbaj literal. Acum după ce elementul timp al celor 1260 de ani fusese introdus ca răspuns la întrebarea: Cât va mai fi? Daniel a mărturisit: N-am înţeles. Partea acestei vedenii pe care Daniel nu a înţeles-o atunci, ar părea să fie elementul timp. El se ruga pentru grabnica refacere a Templului (vezi comentariul la cap. 10,12) – o problemă imediată. El părea că nu este în stare să încadreze elementul timp în concepţia sa cu privire la apropiata eliberare a poporului său.

Du-te. Venerabilului văzător şi serv al lui Dumnezeu nu i s-a îngăduit să cunoască deplina semnificaţie a descoperirilor pe care le raporta. Deplina semnificaţie urma să fie înţeleasă numai de aceia care aveau să vadă împlinirea istorică a acelor profeţii, deoarece numai atunci se putea da lumii o solie întemeiată pe faptul că ele s-au împlinit (vezi GC 356).

Curăţiţi, albiţi. Sau se vor curăţi, se vor albi, sau se vor arăta că sunt curaţi şi albi. Cu toate că omul nu se poate curăţi prin propria sa putere, el poate arăta prin propria sa viaţă că Dumnezeu l-a curăţit. Acesta formează un contrast cu propoziţia care urmează, cei răi vor face răul.

Vor înţelege. O garanţie că aceia din zilele sfârşitului care vor studia cu devoţiune şi în mod înţelept vor înţelege solia lui Dumnezeu pentru vremea lor.

Jertfa necurmată. Vezi comentariul la cap. 8,11.

Va înceta. Propoziţia aceasta poate fi tradusă cuvânt cu cuvânt în felul următor: Şi de la momentul îndepărtării necurmatei, chiar pentru aşezarea urâciunii. Aceasta ar indica faptul că îndepărtarea s-a făcut cu intenţia directă de aşezare a urâciunii. Accentul poate fi pe îndepărtarea pregătitoare şi nu pe aşezarea care urmează.

Cuvintele din pasajul acesta sunt atât de clar asemănătoare cu acelea din cap. 8,11.12 şi cap. 11,31 (vezi comentariul acolo) încât trebuie să se refere la acelaşi eveniment.

O mie două sute nouăzeci de zile. Această perioadă de timp este în strânsă legătură cu o vreme, două vremi şi o jumătate de vreme (v. 7), sau 1260 de zile, iar evenimentele care urmează să aibă loc la finele acestor perioade sunt probabil identice. Pare raţional să înţelegem, atunci, că aceste două perioade acoperă aproximativ aceeaşi epocă istorică. Diferenţa dintre cele 1290 şi 1260 este probabil de înţeles având în vedere faptul că începutul celor 1260 de zile este legat de îndepărtarea jertfei zilnice, pregătitoare pentru aşezarea urâciunii.

Aceia care susţin că necurmata reprezintă păgânismul (vezi comentariul la cap. 8,11) scad pe 1290 din 1798 şi ajung la data de 508. Ei văd în evenimentele din jurul acestei date, ca de pildă convertirea lui Clovis, regele francilor, la credinţa catolică şi biruinţa asupra Goţilor, un stadiu important în dobândirea supremaţiei Bisericii Catolice în Apus.

Aceia care susţin că necurmata se referă la slujba preoţească continuă a Domnului Hristos în sanctuarul ceresc şi la adevăratul cult al Domnului Hristos în epoca evanghelică (vezi comentariul la cap. 8,11) nu găsesc o explicaţie satisfăcătoare a acestui text. Ei cred că acesta este unul din acele pasaje biblice asupra cărora studiile viitoare vor aduce mai multă lumină.

Ferice de cine. Perioadele de timp ale versetelor 7, 11, 12 ajung până la vremea sfârşitului la care se face referire în versetele 7 şi 9. Ferice (vezi comentariul la Matei 5,3), zice îngerul, de acela care este martor la evenimentele dramatice ale scenelor de încheiere ale istoriei pământului. Atunci, acele părţi ale cărţii lui Daniel care trebuia să fie pecetluite vor fi înţelese (vezi comentariul la Daniel 12,4), iar în curând sfinţii Celui Prea Înalt vor primi împărăţia şi vor stăpâni împărăţia în veci (cap. 7,18).

Va aştepta. Aceasta lasă să se înţeleagă că perioada profetică următoare se poate aştepta să continue dincolo de sfârşitul celor 1290 de zile. Dacă cele 1290 şi cele 1335 de zile încep în acelaşi timp, ultima perioadă ajunge până în anul 1843, o dată semnificativă în legătură cu marea redeşteptare adventă din America, în general cunoscută sub numele de mişcarea millerită.

Te vei scula în partea ta de moştenire. Împlinirea profeţiilor lui Daniel urma să aibă loc după mulţi ani în viitor. Daniel urma să se odihnească în mormânt, dar la sfârşitul zilelor – în perioada de încheiere a istoriei lumii – lui Daniel urma să i se îngăduie să se ridice în partea lui de moştenire (PK 547); vezi şi Materialul Suplimentar al lui Ellen G. White, la versetul acesta).COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1 COL 179; Ev 241; EW 33, 34, 36, 43, 56, 67, 71, 85, 282; GC 481, 613, 622, 635, 649; LS 101, 117; MM 38; PP 201, 256; 1T 125, 203, 206, 353; 4T 251; 5T 152, 212; 8T 50; 9T 17, 210, 244

2 GC 637, 644; EW 285

3 CE 70; CM 155; ChS 109; EW 61; FE 199; GW 145; LS 254; ML 247, 325; 1T 112, 512; 5T 449, 488, 621; 6T 451; 7T 26, 249

4 AA 585; DA 234; FE 409; GC 356, 360; PK 547

8–13TM 115

9, 10 PK 547

10 COL 155; DA 234; EW 140; 2T 184; 4T 527; 5T 452

IND=200 13 PK 547