Urmaţi. [Urmaţi, KJV]. Gr. mimetai, imitatori versetul acesta este o continuare şi o extindere a cap. 4,32. Apostolul dăduse îndemnul ca exemplul lui Dumnezeu să fie urmat în deosebi în spiritul iertării, Dumnezeu este modelul, idealul pe care noi ne străduim să-l atingem, în cazul acesta cu referire specială la duhul iertării. Cu siguranţă credinciosul serios prin însuşi harul lui Dumnezeu, se poate deprinde să ierte chiar aşa cum a iertat Dumnezeu.

Copilaşi iubiţi. [Scumpi copii, KJV]. Sau iubiţi copii. Cunoştinţa că Dumnezeu ne iubeşte este cea dintâi sursă a capacităţii de a-L imita (1 Ioan 4,19). Înţelegerea faptului că El ne este Părinte ne încurajează să ne iubim unii pe alţii (1 Ioan 4,11). Aceia care în mod sincer cheamă pe Dumnezeu Tatăl lor trebuie în chip inevitabil să privească alte fiinţe omeneşti ca fraţi şi surori.

Trăiţi în dragoste. [Umblaţi în iubire, KV]. Sau stăruiţi în a umbla în iubire, faceţi-vă o deprindere de a vorbi în iubire. Viaţa omului trebuie petrecută într-o atmosferă de iubire. În ce priveşte o definiţie a iubirii (agape) vezi la 1 Cor. 13,1.

Şi Hristos ne-a iubit. Dovezi textuale importante pot fi de asemenea citate (cf. p. 10) pentru exprimarea v-a în loc de ne-a (cf. cele de la cap. 4,32).

S-a dat pe Sine. Hristos a arătat iubirea Sa dându-Se pe Sine şi noi nu putem face mai puţin. Tăria iubirii lui Hristos a fost atât de mare încât El S-a oferit de bunăvoie ca sacrificiu. Unul dintre scopurile întrupării Lui a fost de a da pe faţă iubirea Sa şi a Tatălui Său, deoarece Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine Însuşi (2 Cor. 5,19). Nu este mai mare dragoste decât aceasta (Ioan 15,13).

Ca un prinos şi ca o jertfă. Slujba lui Hristos şi actul Lui de sacrificiu erau prefigurate în serviciile sanctuarului. Dăruirea de bunăvoie a lui Hristos era preînchipuită în ritualul ceremonial al vechiului Israel. Unii au sugerat o deosebire între cuvântul prinos ca însemnând un dar fără sânge, şi cuvântul jertfă ca o jertfă junghiată. Cuvintele greceşti astfel traduse nu implică în mod necesar o astfel de deosebire. Pavel poate a împrumutat expresia din Ps. 40,6).

Bun miros. [Miros cu bună mireasmă, G. Gal.]. Literal, miros cu mireasmă plăcută. Lui Dumnezeu Tatăl I-a bineplăcut jertfa lui Hristos ca şi duhul în care a fost făcută, nu, însă în sensul că El avea nevoie să fie potolit sau împăcat (vezi Rom. 5,10). În ce priveşte expresia mirosul cu bună mireasmă vezi 2 Cor. 215 (cf. Fil. 4,18).

[Dar, KJV; iar, G. Gal.]. Unul din contrastele izbitoare pe care Pavel adesea le foloseşte pentru a spori efectul soliei sale. Ceea ce el prezintă acum este în contrastul cel mai odios cu mirosul cu bună mireasmă al jertfei lui Hristos (vers. 2).

Curvia. [desfrînarea, KJV]. Gr. porneia, un termen general pentru legături sexuale nelegitime de toate felurile (vezi la 1 Cor. 6,18).

Necurăţie. Sau impuritate. Curvia şi necurăţia sunt adesea menţionate împreună ca în 2 Cor. 12,21; Gal. 5,19; Col. 3,5. Apostolul trecuse de la considerarea iubirii sfinte la aceea a iubirii nesfinte, pentru a arăta cum sentimentele cele mai sacre pot fi corupte.

Lăcomia. Gr. pleonexia, dorinţa de a avea mai mult. Asocierea acestui păcat cu acela al curviei şi al necurăţiei este plină de însemnătate (cf. 1 Cor. 5,11; Ef. 5,5; Col. 3,5). Lăcomia este a fi ahtiat după mai mult, şi acesta este şi semnul tuturor păcatelor senzuale. Lăcomia atât în patimă, cât şi în zgârcenie, trebuie să fie considerată printre păcatele cele mai josnice şi să fie detestată de toţi cei care poartă numele de creştin. Cât de mulţi creştini sunt gata să pună păcatul avariţei în aceeaşi categorie rea cu curvia? Lăcomia este un păcat omorâtor care adesea e trecut neobservat în cele mai respectabile cercuri; într-adevăr, el e ascuns adesea sub termeni ca competiţie şi succes.

Să nu se pomenească. Atât de înspăimântătoare şi aducătoare de spaimă erau păcatele amintite încât nu erau nici corespunzătoare pentru discuţie între sfinţi. Ele trebuie să fie numite pentru scopul de a fi mustrate, dar nu ar trebui să fie necesar de a le discuta, deoarece ele nu ar trebui să existe printre sfinţi.

Sfinţi. Gr. hagioi, cei sfinţi (vezi la Rom. 1,7).

Cuvinte murdare. [Murdărie, kJV]. Gr.aischrotes, purtare revoltătoare, ruşinoasă, probabil incluzând vorbire murdară, obscenă. Cuvântul nu mai apare în altă parte în NT.

Vorbe nechibzuite. [Vorbire neînţeleaptă, KJV]. Vorbire fără rost, stupidă, fără folos sau ne ziditoare. Orice cuvânt nefolositor urmează să fie adus la judecată (Mat. 12,36) şi vorbirea nechibzuită cuprinde mai mult decât simpla goliciune.

Glume proaste. Gr. eutrapelia, de la două rădăcini însemnând bine, şi a întoarce; de unde cuvinte de spirit, dar aici folosit în sensul de rând de bufonerie, obscenităţi, sau uşurătate. Apostolul nu vorbeşte de jocul umorului inocent, ci împotriva glumelor proaste, necuviincioase şi grosolane.

Nu sunt cuviincioase. [Necorespunzătoare, KJV]. Adică, nepotrivite sau necuviincioase. Cuvinte de mulţumire. [Aducerea de mulţumire, KJV]. Spiritul de recunoştinţă şi de voie bună este cel mai bun antidot faţă de spiritul necuviincios şi uşuratic (cf. Iac. 5,13).

Căci ştiţi. [Aceasta o ştiţi, KJV]. O expresie accentuată însemnând că orice altceva ar fi îndoielnic, aceasta e ceva sigur. Se face un apel la conştiinţă.

Curvar. Gr. pornos, un desfrânat, unul care practică porneia (vezi la vers. 3). Nici o

persoană cu caracter desfrânat nu e pregătită pentru împărăţie (vezi Apoc. 22,15).

Stricat. [Murdar, KJV]. Sau persoană necurată (cf. vers. 3).

Lacom de avere. Vezi la vers. 3. Lăcomia e definită ca idolatrie (cf. Col. 3,5) şi e vrednică de

aceeaşi condamnare.

Un închinător la idoli. [Un idolatru, KJV]. Persoana lacomă face un dumnezeu din obiectul lăcomiei sale. Idolatria este unul din lucrurile firii pământeşti (Gal. 5,19-21).

N-are parte de moştenire. Vezi la 1 Cor. 6,9.

Lui Hristos şi a lui Dumnezeu. Demnitatea lui Hristos este cel puţin implicată în strânsa asociere a numelui Său şi cu numele lui Dumnezeu (cf. Rom. 9,5). Textul grec poate fi tradus şi a lui Hristos, şi anume Dumnezeu.

Vorbe deşarte. Literal, vorbe goale, ca de pildă cuvinte sugerând că păcatele enumerate (vers. 3-5) nu ar ţine pe cineva afară din împărăţie. Erezii deja ameninţau biserica în starea de formare. Pavel avertizează cu privire la felul înşelător în care învăţătorii mincinoşi se infiltrau în comunitatea creştină. Pentru avertizări generale în plus cu privire la înşelăciunile care urma să dezbine biserica vezi Rom. 16,18; 1 Cor. 3,18; 2 Cor. 11,3; Col. 2,8; 2 Tes. 2,3.4).

Mânia lui Dumnezeu. Vezi la Rom. 1,18.

Oamenii neascultători. !Copiii neascultării, KJV]. Vezi la cap. 2,2.

Întovărăşiţi. [Părtaşi, KJV]. Literal, co-părtaşi, adică împreună cu ei la păcatele lor.

Odinioară. Gr. pote, odată, sau mai înainte. Întuneric. Comparaţi Rom. 2,19; 1 Ioan 2,11. odinioară erau afundaţi în întuneric şi practicau urâciunile întunericului (cf. Ef. 2,11.12; 4,18). Lumină. Ideea de aici pare să fie nu numai că ei erau în lumină dar erau lumină – în

virtutea unirii lor cu Hristos, care Însuşi este lumină.

Umblaţi. Adică, duceţi-vă viaţa (vezi la cap. 2,2).

Copiii ai luminii. Extraordinara curăţenie a vieţi primilor creştini în contrast cu viaţa păgânilor din jurul lor era notată, oarecum cu silă, de oameni ca Pliniu, care comenta despre ea când scria lui Traian (Scrisori X 96; ed. Loel, vol. 2, p. 401-405). Comparaţi Ioan 12,36; 1 Tes. 5,5; Iac. 1,17).

Roada luminii. [Roada Duhului, KJV]. Dovezi textuale favorizează (cf. p. 10) exprimarea roada luminii. Roada Duhului este şi roada lumini. Roada este folosit în sensul de rezultat sau consecinţă. După cum întunericul este distrugător pentru creştere şi roadă, tot aşa lumina este esenţială pentru amândouă.

Bunătate. Gr. agathosune (vezi la Gal. 5,22).

Neprihănire. [dreptate, KJV]. Gr. dikaiosune, aici principiul corectitudinii (vezi la Mat. 5,6).

Adevăr. Gr. aletheia, aici probabil denotând sinceritate în toate formele ei, în cuvânt, gând şi faptă. Binele, dreptatea şi adevărul cuprind porunca şi întreaga datorie a omului.

Cercetaţi. [Încercând, KJV]. Gr. dakimazo (vezi la Rom. 2,18). Creştinul trebuie să cerceteze continuu binele, dreptatea şi adevărul cu intenţia de a găsi ceea ce este plăcut lui Dumnezeu (Rom. 12,2). Voia lui Dumnezeu aşa cum e descoperită în Cuvântul Său şi în experienţă este piatra de încercare prin care se face încercarea şi confirmare. ce ar face Isus? devine mereu

o întrebare importantă în mintea credinciosului. Plăcut. [Acceptabil, KJV]. Sau plăcut (cf. Col. 1,10).

Nu luaţi deloc parte. [Nici o părtăşie, KJV]. Nu numai că ei nu vor participa la fapte neroditoare, ei nu le vor da sprijin moral şi nici nu vor avea simpatie faţă de ele. Neroditoare. Şi anume în ce priveşte aducerea de roade bune. Comparaţi Gal. 5,19-21 la

faptele firii pământeşti.

Osândiţi-le. Gr. elegcho, a respinge, a condamna, a demasca. Comparaţi folosirea cuvântului în Luca 3,19; Ioan 3,20; 8,9; 16,8. prin cuvânt şi viaţă creştinii ar trebui să fie o continuă mustrare pentru lumea răului. Nu e de ajuns de a lua parte la lucrările răului; ele trebuie să fie osândite. Creştinul nu poate să fie neutru, un observator pasiv în faţa nelegiuirii, el trebuie să fie agresiv în demascarea şi denunţarea păcatului. Simpatia cu oamenii suferinzi nu trebuie să degenereze într-o nepăsare sau toleranţă sentimentală, altminteri va fi greu de a arăta că nu luăm parte la faptele întunericului.

Ruşine. Delicateţea şi rafinamentul creştin nu va permite discutarea unor anumite lucruri ca să nu mai zicem practicarea lor. De obicei, e de ajuns de a numi lucrurile fără de a le descrie în amănunţime. O anumită francheţe e de lăudat, dar puţin se poate spune în favoarea sincerităţii surprinzătoare cu care păcatul este adesea discutat în era noastră denaturată. Pavel a numit şi a denunţat viciile ruşinoase (vers. 3-5) dar nu le-a zugrăvi în culori bătătoare la ochi aşa ca să apeleze la apetiturile josnice şi senzuale ale cititorilor.

În ascuns. Se poate ca Pavel să se fi referit la unele din misterele sărbătorite de păgâni care erau însoţite de ceremonii de iniţiere lascive şi obscene. Sau se poate ca el să fi făcut aluzie doar la acele practici rele la care se dedau în secret persoane stricate sau slabe.

Osândite. Gr elecho, (vezi la vers. 11). Lucrurile ascunse şi întunecoase din viaţa unei persoane sunt date la iveală sub razele puternică ale luminii spirituale, când Hristos a îndreptat lumina adevărului asupra făţărniciei din vremea Sa, farsorul era văzut aşa cum era într-adevăr. Când faptele întunericului sunt văzute la întuneric, contururile lor sunt întunecate, adevăratul lor caracter nu e dat la iveală (vezi la Ioan 3,20).

Date pe faţă, prin strălucirea luminii adevărului asupra vieţii, păcatele ascunse menţionate în vers. 12 sunt date la iveală. Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri... şi judecă simţirile şi gândurile inimii (Evrei 4,12). El este o lentilă care concentrează lumina adevărului cu convingere arzătoare asupra conştiinţei.

De aceea. Adică, având în vedere ceea ce se spusese cu privire la împrăştierea întunericului de către lumină. Zice. Sau este spus.

Deşteaptă-te. Citatul acesta nu se găseşte în VT. Unii văd o posibilă aluzie la Israel. 26,19; 60,1. alţii sugerează ca sursă a lui vreunui imn creştin timpuriu necunoscut nouă. Evident erau în biserică atunci persoane care dormeau din punct de vedere spiritual, aşa cum au fost totdeauna. Îndemnul la deşteptare e obişnuit în Scriptură (Rom. 13,11.14; 1 Cor. 15,34; 1 Tes. 5,6.8:1 Petru 1,13).

Morţi. Adică, aceia care sunt adânciţi în somnul morţii spirituale.

Te va lumina. [Îşi va da lumină, KJV]. Sau va străluci asupra ta. Sufletul care se îndreaptă spre Hristos îi sunt asigurate razele vindecătoare ale luminii care vine de la Soarele dreptăţii (Mal. 4,2). Îndemnul este pentru cei nepocăiţi să se trezească din letargia lor, şi în felul acesta să dea prilej lui Hristos să facă lucrarea Lui mântuitoare în sufletele lor.

Cu de-a mănuntul. [Cu precauţie, KJV; cu străşnicie, G. Gal.]. gr. ekribos, strict, cu acurateţe, cu sârguinţă, cu grijă. Dovada textuală este împărţită (cf. p. 10) între exprimarea aceasta şi exprimarea: bagă de seamă cum umbli. Credinciosul este îndemnat să urmeze un drum disciplinat. El trebuie să facă orice sforţare pentru a rezista la ispitele care-l înconjoară.

Neînţelepţi. [Nebuni, KJV]. Literal, neînţelepţi.

Răscumpăraţi vremea. [Răscumpăraţi vremea, KJV]. Literal, răscumpărând pentru voi timpul optim, adică, folosind ocazia cât mai bine (cf. Col. 4,5). A se folosi fiecare clipă a timpului pentru scopuri mari şi nobile este obligaţia şi privilegiul fiecărui creştin. Răscumpărarea timpului este mai mult decât simpla înfrânare de la lenevie sau de la activităţi frivole. O persoană nu ne bună numai pentru că nu e rea. Ca şi Isus, cineva trebuie să fie în casa Tatălui (Luca 2,49), căutând activ prilejul de a face bine. (Gal. 6,10), chiar vrăjmaşului său (Mat. 5,44). În parabola ispravnicului necredincios, Isus atrăgea atenţia la sârguinţa şi înţelepciunea negustorilor lumii în conducerea afacerilor lor, ca un exemplu pentru copiii luminii (vezi la Luca 16,1-12).

Zilele sunt rele. Necesitatea de a prinde fiecare ocazie de a servi este evidentă dacă stăm să ne gândim cât de asaltată este viaţa de tot felul de rele nu numai de natură morală ci chiar boală, persecuţie şi decepţii amare care ne-ar putea împidica lucrarea (cf. Ecl. 12,1; Amos 5,13).

De aceea. Adică, având în vedere argumentul pe care Pavel tocmai îl prezentase cu privire la întuneric, lumină, timp şi zile rele.

Nepricepuţi. [Neînţelepţi, KJV]. Gr. aphrones, lipsiţi de cunoştinţă, neînţelepţi. Comparaţi folosirea cuvântului în Luca 11,40; 12,20; 1 Cor. 15,36. E păcat pentru creştin de a nu-şi folosi facultăţile şi inteligenţa dată de sus pentru a căuta şi a înţelege ce doreşte Dumnezeu de la el.

Înţelegeţi. [înţelegând, KJV]. Dovezile textuale favorizează (cf. p. 10) exprimarea înţelegeţi. Nu poate fi vieţuire înţeleaptă fără înţelegere. ştiinţa sfinţilor este priceperea (Prov. 9,10.

Voia Domnului. A cunoaşte voia Domnului ar trebui să fie ţinta supremă a credinciosului (vezi la Ioan 7,17). Mintea transformată nu numai că are o capacitate de a înţelege voia lui Dumnezeu, dar şi o intuiţie sădită de El care este mijlocul de a o aprecia ca bună, plăcută şi desăvârşită (Rom. 12,2).

Nu vă îmbătaţi de vin. Pavel a vorbit despre întuneric şi despre nebunia oamenilor neînţelepţi şi sunt puţine lucruri mai neînţelepte decât beţia. Lucrul acesta e deseori condamnat în Scriptură (Prov. 20,1; Luca 21,34; 1 Cor. 5,11; Gal. 5,21; 1 Tim. 3,3). Pavel probabil gândeşte despre ea nu numai ca o satisfacere a apetitului, ci şi ca un rău social care proslăveşte risipa, excitarea emoţiilor în dauna bunului simţ şi urmărirea nepăsătoare a plăcerii. Tot ceea ce întunecă raţiunea înseamnă deteriorarea sufletului şi incapacitatea de a fi pregătit pentru Împărăţia lui Dumnezeu.

Destrăbălare. [Exces, KJV]. Gr. asotia, depravare, dezmăţ. Comparaţi folosirea cuvântului în Tit 1,6; 1 Petru 4,4; cf. Luca 15,13; unde apare adverbul asotos. Depravarea, chefurile, lăsarea în voia poftelor, excesul de orice fel, sunt urmarea consumului băuturilor alcoolice.

De Duh. Sau în duhul [vostru], care poate fi considerat ca referindu-se la duhul omenesc. Excitării beţiei i se opune bucuria duhului. Umblarea după un stimulent pământesc e înlocuită de entuziasmul spiritual al duhului omenesc umplut de energia Duhului Sfânt. Deşi e adevărat că nefolosirea băuturilor îmbătătoare întovărăşeşte lucrarea Duhului Sfânt, totuşi efectul prezenţei Duhului Sfânt e văzut în mărturie entuziastă despre credinţă. În Ziua Cincizecimii demonstrarea Duhului în cuvintele şi faptele ucenicilor a fost batjocoritor comparată cu beţia (Fapte 2,13).

Vorbiţi între voi. [Vorbindu-vă vouă, KJV]. Sau, adresându-vă unii altora (RSV). Este poate aici o sugestie de cântare antifonală sau de psalmodiere, ca răspuns mutual sau se poate să fie doar o referire la folosul reciproc care trebuie să fie câştigat prin cultul comun. Pliniu, vorbind despre creştinii primari şi cultul lor, spune: Ei aveau deprinderea de a se aduna la o anumită zi fixată, înainte de a se face lumină, când cântau alternant versete dintr-un imn lui Hristos, ca unui dumnezeu (Scrisori, X, 96; ed. Loeb, vol. 2, p. 403). Una dintre primele manifestări ale umplerii cu Duhul Sfânt este bucuria în comuniunea credincioşilor şi în acte de închinare publică.

Cu Psalmi cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti. Deosebirea dintre aceste trei tipuri de laudă ar putea să fie după cum urmează: în general, psalmii erau psalmi VT cântaţi cu acompaniament instrumental, cântările de laudă [imnurile], laude la adresa lui Dumnezeu, alcătuite de credincioşi şi cântate de întregul grup; în timp ce cântările duhovniceşti sau odele erau de o natură mai generală şi meditativă, cu sau fără acompaniament (vezi Mat. 26,30; Fapte 4,24-30; 1 Cor. 14,26; Iac. 5,13; cf. cele de la Col. 3,16). Lauda e o parte deosebit de importantă a închinării.

Cântând. [Făcând melodie, KJV]. Gr. psallo, a cânta la un instrument cu coarde, a cânta un imn. Cuvântul s-ar putea referi fie la muzica instrumentală, fie la cântatul din gură. În general, unii cred că psallo se referă aici la cea dintâi, întrucât cântatul din gură fusese deja menţionat; alţii cred că în NT cuvântul înseamnă numai a cânta.

În inima voastră. Lauda trebuie să pornească din inimă şi să nu fie numai o excitare. Cântarea instrumentală a fost totdeauna un ajutor în închinare, iar creştinismul a înălţat-o şi a consacrat-o. La serviciul divin, cântarea trebuie să fie îndreptată către Dumnezeu, altminteri ea e cu puţin mai mult decât o arătare a sinelui. Tocmai această primejdie a fost ceea ce a determinat pe Calvin şi pe Knox să vorbească dispreţuitor despre muzica instrumentală. Muzica nu există de dragul ei, ci ca şi rugăciunea, ca un mijloc de apropiere de Dumnezeu. Într-adevăr, rugăciunea poate fi exprimată în multe forme, ca de pildă, meditaţie, muzică.

Mulţumiţi. Nimic nu tinde mai mult să promoveze sănătatea trupului şi a sufletului de cum o face un spirit de recunoştinţă şi laudă (MH 251). Spiritul de laudă este un antidot al răului şi descurajării. Când orice altceva e la starea cea mai rea, creştinul e la starea lui cea mai bună şi este cât se poate de voios. Spiritul de mulţumire predomină în bucurie sau în întristare în biruinţă sau în înfrângere, deoarece este un atribut permanent şi susţinător al caracterului creştin (vezi Col. 3,17; 1 Tes. 5,18).

Dumnezeu Tată. [Dumnezeu, şi Tatăl, KJV]. Mai degrabă, Dumnezeu adică Tatăl.

Pentru toate. [Toate lucrurile, KJV]. Lucruri plăcute şi neplăcute (Iov 2,10; Rom. 8,28). A fi mulţumitor numai pentru binecuvântările primite, nu este mai mult decât a iubi pe prieteni (Mat. 5,46) dar cu necazurile, ca şi cu vrăjmaşii, este mai dificil de trăit.

În numele. Dumnezeu este primitorul mulţumirilor noastre, dar ele trebuie aduse în Numele lui Isus Hristos. Tatăl este îndreptăţit la recunoştinţă pentru că El ne este Părinte (Rom. 8,14-17; Gal. 4,4-6). El Şi-a demonstrat calitatea de Tatăl prin darea Fiului Său; de aceea rugăciunea şi mulţumirea sunt oferite în numele Fiului. Întrucât prin Hristos tot ceea ce Tatăl are de dat a fost pus la îndemâna oamenilor, noi ne putem apropia de Dumnezeul nostru cu cea mai mare încredere (Ioan 14,13; 15,16; 16,23.24).

Supuneţi-vă. Acest principiu general de purtare poate fi pus în legătură cu ceea ce a precedat, dar duce în mod natural la ideea din pasajul următor, unde i se dă o aplicaţie specifică. Supunerea, smerenia, ascultarea sunt caracteristicile esenţiale ale credinciosului. Înaintea lui Dumnezeu şi a semenilor, eul trebuie să fie smerit. Adesea cererile pe care le facem unii altora, chiar în ce priveşte drepturile noastre, sunt contrarii lucrării de slujire iubitoare, care este spiritul Evangheliei (Ioan 13,15.16; Gal. 5,15). Pe lângă supunerea faţă de cei superiori în vârstă şi autoritate şi respect pentru cei pe care îi considerăm egali, mai este o supunere creştină datorită celor care ar putea fi socotiţi inferiori în poziţie. Supunerea aceasta se dă pe faţă în consideraţie, caritate şi respect pentru personalitatea tuturor copiilor lui Dumnezeu.

În această generală enunţare de principii, apostolul a pregătit calea pentru instruirea detaliată pe care este pe punctul de a o da. El propune trei arii în care spiritul de supunere trebuie să-şi găsească deplină expresie, dacă legăturile în cauză pot să fie exercitate într-un fel creştin: legăturile dintre soţi şi soţii, dintre părinţi şi copii, şi dintre stăpâni şi slugi.

Frica de Hristos. [Frica lui Dumnezeu, KJV]. Dovezi textuale favorizează (cf p. 10) exprimarea frica lui Hristos, adică respectul pentru Hristos,

Nevestelor, fiţi supuse. Pavel prescrie femeilor o poziţie subordonată în legătură cu soţii lor (cf. 1 Petru 3,1-6). Etica legăturilor creştine în cuprinsul familiei sunt clare odată ce s-a văzut că diferenţa şi supunerea în nici un caz nu implică inferioritate. Supunerea impusă soţiei este de felul aceleia care se poate da pe faţă numai între egali, nu o ascultare servilă, ci o supunere de bunăvoie în privinţele în care bărbatul a fost calificat de Făcătorul lui să fie cap (cf. Gen. 3,16). Fiecare comunitate trebuie să aibă o căpetenie. Chiar şi în vremea noastră de insistenţă asupra egalităţii dintre bărbaţi şi femei, bărbatul care nu-şi asumă conducerea familiei sale cu iubire este privit cu un oarecare sentiment de dispreţ atât de bărbaţi, cât şi de femei. Principiul supunerii este permanent, dar aplicarea lui specifică poate varia de la o epocă la alta, potrivit cu obiceiul şi practica socială. Comparaţi 1 Cor. 11,3.7-9; Col. 3,18; 1 Tim. 2,11.12; Tit 2,5.

Bărbaţilor voştri. Lucrul acesta este spus, nu pentru a face diferenţa faţă de bărbaţii altor soţii, ci pentru a accentua sfânta relaţie de apartenenţă pe care este întemeiată supunerea.

Ca Domnului. Comparaţi expresia cum se cuvine în Domnul (Col. 3,18). Soţia ar trebui să facă în relaţia ei cu soţul ei o oglindire a legăturii ei cu Hristos.

Capul. Expresia aceasta apărând de două ori în versetul acesta, este fără articol definit în textul grec, în felul acesta, scoţând în evidenţă calitatea de căpetenie. Pavel face aceeaşi afirmaţie în 1 Cor. 11,3. În acelaşi timp, el accentuează că înaintea lui Dumnezeu nu este nici rob, nici slobod; numai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască (Gal. 3,28). Deosebiri de sex, clasă, sau neam nu se găsesc printre aceia care sunt în Hristos; totuşi, diferitele sexe, clase, şi neamuri de oameni au fiecare contribuţia lor aparte de adus unii altora şi societăţii în virtutea diferitelor lor calităţi. Conducerea soţului constă din capacitatea şi responsabilitatea lui de a se îngriji de soţia lui, în acelaşi fel cum Hristos Se îngrijeşte de biserică.

Trupului. Adică biserica. După cum Hristos este Mântuitorul trupului, biserica, tot aşa soţul ar trebui să fie protectorul şi susţinătorul soţiei şi familiei sale. Nici o chestiune de inferioritate sau de conducere nu apare într-o familie unde soţul dă pe faţă aceeaşi solicitudine pentru binele soţiei sale pe care Hristos o arată pentru biserica Sa.

Biserica este supusă. Ce caracterizează supunerea bisericii faţă de Hristos? Bunăvoinţa, încrederea, credinţa, iubirea. Supunerea iubirii este o experienţă extrem de plăcută; povara Mea este uşoară [jugul Meu este uşor, zice Capul bisericii (Mat. 11,30).

În toate. Adică, natural, în toate câte sunt în armonie cu gândul lui Dumnezeu, deoarece nici

o altă loialitate nu poate sta între sufletul omului şi Dumnezeu.

Iubiţi-vă nevestele. Răspunsul bărbatului la supunerea soţiei nu e de a da o poruncă, ci de a iubi. Aceasta face de îndată o părtăşie din ceea ce altminteri ar fi o dictatură. Un soţ adevărat niciodată nu exprimă porunci lipsite de maniere. Iubirea lui va găsi exprimare în felurite feluri. Ea va fi dată în cuvinte de înţelegere şi de afecţiune. Soţul se va îngriji bine de întreţinerea soţiei (1 Tim. 5,8) el va face totul cu putinţă pentru a asigura fericirea ei (1 Cor. 7,33; el îi va da toată cinstea (1 Petru 3,7). În ce priveşte o definiţie a iubirii (agapan) vezi la Mat. 5,43.

S-a dat pe Sine. Proba supremă de iubire este dacă ea (iubirea) e gata să renunţe la fericirea proprie pentru ca celălalt să o poată avea. În privinţa aceasta, soţul trebuie să imite pe Hristos, renunţând la plăcerile şi conforturile personale pentru a obţine fericirea soţiei sale, stând alături de ea în ceasul bolii. Hristos S-a dat pe Sine pentru biserică pentru că era într-o disperată nevoie. El a făcut aceasta pentru a o salva. La fel soţul se va da pe sine pentru mântuirea soţiei sale, servind nevoilor ei spirituale şi ea ale lui, într-un duh de iubire reciprocă.

S-o sfinţească, după ce a curăţit-o. [Sfinţească şi curăţească, KJV]. Hristos a luat hainele murdare şi a dat în schimb veşmântul dreptăţii Sale desăvârşite (vezi Mat. 22,11).

Spălarea. Gr. cutron, baie, locul de îmbăiere, sau îmbăiere. Cuvântul apare în alt loc în NT numai în Tit 3,5, unde apare în expresia spălarea naşterii din nou. Întrucât contextul este acela al căsătoriei, e probabil o aluzie la obiceiul vechi al băii de purificare a miresei înainte de căsătorie. Sau referirea poate fi la botez. În oricare caz, ideea este că Hristos a curăţit biserica. Hristos S-a dat pe Sine pentru biserică, pentru ca ea să poată deveni o biserică curată, şi în felul acesta, să rămână cu El pururea.

Prin. Sau în, însemnând cu ajutorul.

Cuvânt. Gr. rhema, rostire, zicere, enunţare. Comparaţi folosirea termenului în Rom. 10,8.17; 2 Cor. 13,1; Evrei 1,3. Mulţi comentatori văd aici o referire la formula folosită în legătură cu ritualul botezului (vezi Mat. 28,19). Alţii văd o referire la exprimarea credinţei de către noul convertit (Rom. 10,8.10). Iar alţii aplică rhema la Evanghelie sau la cuvântul credinţei predicat mai înainte de botez.

Să înfăţişeze. Gr. paristemi, a pune la o parte, a prezenta. Comparaţi folosirea cuvântului în 2 Cor. 4,14; Col. 1,22.28; Iuda 24. Hristos Îşi prezintă Sieşi biserica, mireasa. Hristos S-a coborât pentru ca să-Şi salveze mireasa. Mai târziu, ca Mire, El o primeşte în căminul glorios pe care to El l-a pregătit (cf. Ioan 14,2.3).

Slăvită. Gr. endoxos, în onoare, în splendoare. O comparaţie interesantă e aflată în Ps. 45,10-14. Pasajul acesta cu privire la Hristos şi biserică scoate în evidenţă puternic splendoarea şi frumuseţea legăturilor conjugale, aşa cum le vede Pavel. Unirea lui Hristos nu este mai puţin o realitate decât unirea bărbatului cu soţia.

Fără pată, fără zbârcitură. Starea aceasta nu va fi decât atunci când Hristos vine a doua oară. Neghina şi grâul vor creşte laolaltă până la seceriş. (Mat. 13,30). Atunci neghina va fi îndepărtată şi biserica va fi curată.

Sfântă. Gr. hagios (vezi la Rom. 1,7). Apostolul poate a trecut dincolo de comparaţia cu căsătoria în tratarea stării finale la care trebuie să ajungă biserica. Fără prihană. Comparaţi Ef. 1,4; Col. 1,22; Evrei 9,14.

Aşa. Pavel a făcut o scurtă digresiune pentru a vorbi despre biserica proslăvită şi acum revine la subiectul său şi scoate în evidenţă elementul principal în care căsătoria pământească este asemenea unirii lui Hristos cu biserica – aceea a iubirii nesecate, plină de sacrificiu de sine. Aşa se referă la descrierea iubirii lui Hristos în vers. 25-27.

Ca pe trupurilor lor. Nu pentru că iubirea de sine este idealul cel mai înalt, ci pentru că soţul şi soţia sunt un singur trup (cf. Gen. 2,24; Ef.5,31). Aşa cum un om îşi protejează propriul său trup de primejdie şi de tulburare, aşa el va da soţiei sale egală consideraţie. Pavel subliniază unirea esenţială care ar trebui să predomine.

Se iubeşte pe sine. Lucrurile sunt aşa deoarece interesele lor sunt asemenea, idealurile lor corespund, ţintele lor spirituale sunt identice. Când el promovează binele, ei promovează pe al său, nu numai pentru că ei sunt strâns legaţi laolaltă, ci pentru că împarte cu el fericirea pe care el i-o aduce. Bunătatea naşte bunătate.

Nimeni. Pavel enunţă un adevăr general. Un om trebuie să fie dezechilibrat mintal pentru ca să-şi urască trupul său.

Hrăneşte. Gr. ektrepho, a nutri, a creşte. În cap. 6,4 cuvântul e folosit cu privire la creşterea copiilor. Despre un soţ bun se spune uneori că e un bun furnizor al familiei sale.

Îngrijeşte cu drag. Gr. thalpo, în primul rând a încălzi, de unde a hrăni, a cultiva. Cuvântul apare în altă parte în NT numai în 1 Tes. 2,7 unde Pavel afirmă că el s-a îngrijit de tesaloniceni aşa cum o doică se îngrijeşte de copiii ei.

Mădulare. Gr. mele, mădulare sau părţi [ale trupului] (vezi la 1 Cor. 12,12; cf. Rom. 12,4.5; 1 Cor. 6,15; Ef. 4,25). Există o unire intimă între Hristos şi trupul Său.

Carnea... oasele. Dovezi textuale favorizează (cf. p. 10) omiterea acestor două expresii. Expresia sugerează declaraţia din Gen. 2,2.3: Aceasta este acum os din oasele mele, şi carne din carnea mea, cuvintele în care Adam descrie intimitatea legăturii dintre el şi Eva. Cuvintele acestea, dacă sunt incluse, sunt folosite figurat. După cum viaţa care întreţine viţa curge către mlădiţă şi devine sursa vieţii lor (Ioan 15,1-8), tot aşa credinciosul îşi trage întreaga sa viaţă şi toate virtuţile sale de la Hristos. El nu poate face altceva de la sine şi ar pieri spiritual – şi eventual fizic – dacă e separat de Domnul său.

De aceea. Un citat din Gen. 2,24 (vezi la Gen. 2,24; Mat. 19,5).

Un singur trup. Partea bărbătească şi partea femeiască sunt complementare, făcând ca să

zicem aşa, o singură fiinţă desăvârşită. Orice contemplare serioasă a gândului acestuia ar putea să preîntâmpine felul frivol în care multe căsători sunt contractate, uneori cu intenţia deliberată de divorţ, dacă nu ar reuşi. Dumnezeu intenţiona să facă din căsătorie o întovărăşire de o viaţă întreagă şi orice societate care tratează uşuratic instituţia aceasta are în sine seminţele propriei sale distrugeri. Familia este o unitate de bază a societăţii şi trebuie respectată ca atare. Hristos la fel doreşte ca unirea Sa cu poporul Său să fie veşnică (Ioan 10,28.29).

Taina aceasta este mare. [Un mare mister, KJV]. Mai degrabă taina aceasta este mare. În ce priveşte un comentariu la taină vezi Rom. 11,25. Cuvântul sugerează în întrebuinţarea NT, ceva care a fost ascuns, în deosebi un adevăr spiritual, dar care acum e dezvăluit. Pavel spusese că taina unirii soţului şi a soţiei este într-adevăr un mare şi profund adevăr, dar că el îl aplică la unirea lui Hristos cu biserica Lui. În timp ce căsătoria omenească poate fi înţeleasă, taina unirii lui Hristos cu credinciosul, deşi un adevăr descoperit, e totuşi dincolo de completa noastră pricepere; noi încă vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos (1 Cor. 13,12).

Încolo. [Totuşi, KJV]. Pavel reia subiectul pe care îl tratase în vers. 21-29. După digresiunea privitoare la iubirea pe care Hristos a arătat-o pentru biserica Sa, apostolul se întoarce la ceea ce toţi ar trebui să priceapă, datoria soţului şi a soţiei, a unuia faţă de altul şi procedează la facerea unei aplicaţii practice personale şi individuale a adevărului pe care el îl enunţase.

Fiecare. Pavel scoate în evidenţă ideea răspunderii şi privilegiile individuale.

Să-şi iubească nevasta. Vezi vers. 28.

Să se teamă. [Să respecte, KJV]. Literal, teamă, respect. Pavel nu vrea să înţeleagă teamă umilitoare; acesta ar fi în dezacord cu sfatul pe care el îl dădea. Această onoare şi acest respect care este recomandat în nici un caz nu elimină iubirea din partea soţiei. Ea înseamnă că ordinea naturală a lui Dumnezeu în familie nu ar trebui să fie răsturnată şi că funcţia specială pe care Dumnezeu o aşezase asupra bărbatului trebuie să fie respectată (vezi la vers. 23). Acolo unde e iubire şi respect reciproc, nu se vor pune chestiuni de dominaţie sau de înstrăinare.

COMENTARII ELLEN G. WHITE

5T 249; 9T 283

1, 2 5T 173

2 AH 114; COL 156; DA 563; GW 160; MH 361, 396; 2T 127; 7T 46

3 PP 496

4 Ev 644

5 GC 511; 5T 270

8 2T 488; 3T 199; 6T 335

9 SL 80; 3T 65

11 AA 290; MB 69; MYP 390;m PK 252; TM 87; 1T 279; 2T 441; 3T 239; 5T 76, 164

14 DA 320; TM 451; 2T 71, 114; 5T 134, 367, 388

14-16 GC 602

15 3T 482; 7T 104

15, 16 AA 470; ML 115

15-20 1T 509

16 CM 47; COL 342; CT 46; 2T 48, 301, 317, 321, 501; 5T 19,353, 349; 6T 149, 200

17 MM 330

MB 31, MH 246

18, 19 ML 90

19 AH 510; CT 234; Ev 510, 512, 630; ML 56, 174; PP 289; 2T 417, 435 20 ML 153

21 3T 361; 5T 108

22 AH 115

22-25 AH 114; 1T 367; 7T 46

23 AH 215

23-25 AH 95

24, 25 AH 103, 106; MH 361

24-28 MB 64

25 AA 470; Ed. 268; TM 53

25, 26 AH 117

25-27 ML 249; 2T 339; 6T 129

25-28 MH 356

26, 27 2T 111, 473

27 AA 470; COL 310; GC 425, 484, 490; MH 130; MYP 105, 144; PK 489; 1 T 163, 533; 2T 453; 5T 214, 592; 6T 261; 8T 171

29 AH 25; PP 46