Iată de ce. Expresia aceasta se referă evident la enunţarea imediat precedentă cu privire la neamurile care nu mai sunt străini şi locuitorii vremelnici, ci sunt şi ei zidiţi într-un templu sfânt, dar şi la scopul mai general al lui Dumnezeu. În felul acesta, Pavel atrage cu tact atenţia lor la nişte lucruri mai importante pe care doreşte să le spună. Cu privire la importanţa învăţăturii din acest capitol vezi TM 391.

Eu, Pavel. Comparaţi 2Cor 10:1; Gal 5:20; Cols 1:23.24; Fil 19. Accentul este fără îndoială cu privire la marea lui însărcinare. El însuşi este uimit că urma să fie instrumentul lui Dumnezeu în a face cunoscut marea lucrare răscumpărătoare pe care o descrisese până acum.

Întemniţatul. Cu privire la întemniţarea lui Pavel de la data aceasta vezi p. 30. Pavel adesea se referă la întemniţarea sa, de fapt, de trei ori în această epistolă (cf. cap. 1:1; 6:20). E mai bine de a fi la închisoare pentru o cauză bună decât de a fi liber şi a da greş în ce priveşte datoria şi privilegiile.

Lui Isus Hristos. Adică, un întemniţat care aparţine lui Hristos, sau din cauza lui Hristos.

Pentru voi, neamurile. Pavel era în închisoare din cauza străduinţelor lui pentru neamuri (Fapte 21:28), mai ales din cauza susţinerii lui că ei erau la fel moştenitori ai făgăduinţelor. În felul acesta dobândise el ura conaţionalilor lui. Întinderea viziunii misionare a lui Pavel trecea peste toate barierele naţionale.

Dacă cel puţin aţi auzit. Aici începe o digresiune care ţine poate până la vers. 14, unde cuvintele iată ce zic (vers. 1) sunt repetate pentru a relua firul gândirii. În digresiunea aceasta Pavel se ocupă cu două subiecte strâns legate între ele: descoperirea tainei ascunse că neamurile urmează să fie împreună moştenitori, şi propria lui chemare la apostolie pentru a le face cunoscut taina aceasta.

Incertitudinea exprimată în propoziţia, dacă cel puţin aţi auzit, a fost prezentată ca dovadă că scrisoarea nu fusese adresată efesenilor. Se susţine că Pavel nu ar fi vorbit astfel unui grup în mijlocul căruia lucrase timp de trei ani. Au fost oferite mai multe explicaţii: 1) Că afirmaţia este o referire delicată pe jumătate ironică la ceva ce nu e îndoielnic; 2) că scrisoarea nu era intenţionată numai pentru efeseni, ci pentru bisericile din Asia în general; 3) că întrucât trecuseră vreo cinci ani de când Pavel vizitase Efesul, compoziţia bisericii se schimbase în aşa măsură încât Pavel alegea să vorbească cu mai puţină precizie. El consideră că membrii cei noi auziseră ceea ce el povestise membrilor mai vechi. În ce priveşte o tratare a acestei probleme vezi p. 993.

Isprăvnicia. [Dispensaţiunea, KJV; Iconomia, G. Galaction]. Vezi cap. 1:10. Ideea esenţială a acestui cuvânt este isprăvnicia (Efes 3:2; Cols 1:25).

Harului. În ce priveşte o definiţie a harului vezi la Rom 3:24. Pavel înalţă slujba sa şi se smereşte pe sine ca un instrument sau ispravnic. Când Domnul ne pune la lucru prin aceasta ne onorează.

Faţă de voi. Adică, faţă de neamuri (vezi Fapte 9:15; 22:21). Viaţa şi activitatea sa au constat dintr-o întreagă predare în slujba altora (Fapte 26:17.18; Rom 1:5).

Prin descoperire. Vezi la Gal 1:11.12; cf. AA 386. Pavel avea un profund simţ al chemării sale. El era un apostol, dar nu unul lăsat pe seama propriilor sale plănuiri. El era instruit, însărcinat, luminat şi descoperirea aceasta explica deplina lui cunoaştere a tainei Evangheliei.

Taina. Gr. musterion (vezi la Rom 11:25; cf. cele de la Efes 1:7).

Vă scrisei. [Am scris mai înainte KJV]. Referirea e probabil nu la o epistolă anterioară, ci la ceea ce el scrisese anterior mai la începutul acestei epistole (cap. 1:9-13; 2:11; etc). Noi am putea zice: Cum am scris mai sus. Totuşi, unii argumentează că el se referă la o scrisoare anterioară.

Vă puteţi închipui. [Înţelege, KJV]. Sau pricepe, a înţelege cu mintea.

Priceperea. [Cunoştinţa, KJV]. Sau, pătrunderea, înţelegerea. Pavel nu scoate în evidenţă propria sa inteligenţă, ci faptul că Dumnezeu îi acordase o anumită pricepere care putea fi verificată de cititorii cu preocupări spirituale ai scrisorii sale. El asigură pe aceşti cititori că era pe deplin informat despre lucrurile cu privire la care scria, şi astfel încrederea în el nu era rău plasată. Fiecare martor pentru Dumnezeu poate avea convingerea aceasta că solia lui e adevărată şi valabilă.

Taina. Gr. musterion (vezi la Rom 11:25; cf. cele de al Efes 1:9).

Fiilor oamenilor. Omenirea în general, toţi oamenii. Expresia traduce un idiom ebraic obişnuit.

Celelalte veacuri. Literal, alte generaţii. Fiecare generaţie a avut revelaţia ei, dar niciodată în măsura şi forma în care au avut-o generaţiile începând de pe vremea lui Hristos. Revelaţia a fost într-un sens progresivă, calculată pe de-o parte pentru a servi interesele supreme ale fiecărei generaţii, limitată pe de altă parte de ignoranţa voită a oamenilor, până la măsura deplină a revelaţiei arătate în persoana lui Isus Hristos.

Descoperită acum. Taina poate fi cunoscută numai în măsura în care Dumnezeu o descoperă. Dumnezeu nu încearcă să o ţină secret. El doreşte să o facă cunoscut. În ce priveşte înţelesul tainei vezi la Rom 11:25.

Sfinţilor apostoli şi prooroci. Comparaţi cele de la cap. 2:20. Folosirea lui sfinţi în legătură cu aceasta e de luat în seamă. Criticii au pus la îndoială folosirea de către Pavel a acestui cuvânt, cu privire la apostoli, dintre care el era unul, dar credincioşii sunt şi ei numiţi sfinţi (Deu 7:6; Mar 6:20; Cols 1:22; Evr 3:1).

Prin Duhul. Vezi la 2Pet 1:21.

Împreună moştenitoare. Comparaţi Rom. 8,17; Gal. 3,29; 4,7; Evrei 11,9. Nici una din binecuvântările mântuirii nu urma să fie reţinută de la neamuri; în felul acesta urma să fie împlinită făgăduinţa dată lui Avraam că în el toate familiile pământului aveau să fie binecuvântate (Gen. 12,2.3).

Istoria lor naţională arată clar că iudeii nu au înţeles extinderea planului pentru neamuri şi universalitatea Evangheliei; întrucât neamurile rămâneau în ignoranţă în comparaţie cu iudeii. Totuşi, în tot VT erau sugestii despre slava pe care Dumnezeu intenţiona să o descopere (Gen. 18,18; Ps. 22,27 etc.; vezi vol. IV, p. 26-30).

Un singur trup. [Acelaşi trup, LJV]. Vezi cap. 2,16. A aduce laolaltă într-un trup pe aceia care prin teamă şi animozitate erau separaţi de sute de ani, acesta este scopul declarat al lui Dumnezeu prin Isus Hristos. Toate diferenţele istorice de rasă, de naţiune, şi de situaţie socială urmează să fie desfiinţate, nu prin unificare politică, ci prin puterea covârşitoare a iubirii şi o supunere comună faţă de persoana lui Hristos. Toate eforturile valoroase, dar disperate ale oamenilor de a armoniza deosebirile dau greş pentru că nu sunt dirijate potrivit cu principiile fundamentale ale Împărăţiei lui Dumnezeu – principiile respectului şi iubirii. Lucrul acesta, Pavel a venit să-l vestească atât iudeilor, cât şi neamurilor.

Iau parte cu noi. [Participanţi, KJV]. Literal, împreună părtaşi. Cuvântul tradus astfel apare numai aici şi în cap. 5,7. Aceeaşi făgăduinţă. [Făgăduinţa lui, KJV]. Dovezi textuale favorizează (cf. p.10) exprimarea făgăduinţa. Adică, făgăduinţa mântuirii.

În Hristos. Expresia cheie (vezi la cap. 1,1). Dovezi textuale atestă (cf. p. 10) exprimarea în Hristos Isus. Toate făgăduinţele preţioase ale lui Dumnezeu către Israel şi acum şi către neamuri, au fost împlinite în Hristos (2 Cor. 1,20). Expresia în Hristos Isus prin Evanghelie se referă nu numai la făgăduinţa, dar şi la împreună moştenire şi la părtaş [iau parte cu noi].

Prin Evanghelia aceasta. Sau prin mijlocirea Evangheliei. Comparaţi afirmaţia născut... prin Evanghelie (1 Cor. 4,15; cf., Rom. 10,8-15; 16,25.26). Vestea că oamenii nu trebuie să fie pierduţi, că ei pot fi uniţi laolaltă într-un singur trup pentru Hristos, spre mântuire veşnică, este Evanghelia.

Slujitor. Gr. diakonos (vezi la Marcu 9,35). Cuvântul sugerează activitate, subordonare şi serviciu. Harului. Aici un dar specific pentru scopul de a săvârşi lucrarea şi apostolia sa (vezi la Rom. 3,24). Pavel era totdeauna recunoscător pentru privilegiul său şi chemarea sa.

Lucrarea puterii. [Lucrarea efectivă, KJV]. Comparaţi cu cap. 1,19. Lucrarea plină de putere a lui Pavel era rezultatul puterii care-i fusese dată. Darul divin al harului era însoţit de o energie divină.

Cel mai neînsemnat. [Mai mic decât cel mai de pe urmă, KJV]. cu mult mai mic decât toţi,

G. Gal.]. Comparaţi 1 Cor. 15,9.10; 2 Cor. 11,30; 1 Tim. 1,12-16. Recunoaşterea harului şi favoarei lui Dumnezeu totdeauna aduceau gânduri de umilinţă în inima lui Pavel. El era mereu sensibil la faptul că fusese un persecutor al sfinţilor. De aceea, aprecierea din partea sa a mărimii chemării sale şi a inferiorităţii sale personale era pururea proaspătă înaintea lui. Pavel totdeauna părea uimit de faptul că Dumnezeu putea să ia pe cineva atât de defectuos, cineva care fusese un răzvrătit, şi să facă din el un slujitor al harului Său. El se socotea nu numai mai prejos de profeţi şi apostoli, dar şi mai pe jos şi de oricare dintre sfinţi. Aceia, care au partea cea mai mare de har dumnezeiesc vor fi cei mai smeriţi. Numai în felul acesta, sunt ei bine înzestraţi pentru a servi. Totuşi, sentimentele trezite în Pavel prin gândirea lui asupra vieţii sale trecute trebuie să fie înţelese în legătură cu afirmarea lui că trăieşte, cu toată curăţia cugetului său înaintea lui Dumnezeu (Fapte 21,1), şi îndemnul său adresat convertiţilor săi să calce pe urmele sale (literal, să fie imitatori, ai săi) (1 Cor. 4,16; 11,1; Fi. 3,17). Umilinţa nu e o calitate negativă, ea e consonantă cu cunoaşterea biruinţei personale asupra păcatului şi cu creşterea în har.

Neamurilor. [Printre neamuri, KJV]. Dovezi textuale favorizează (cf. p. 10) exprimarea neamurilor.

Bogăţiile nepătrunse. [Bogăţiile de nepătruns, KJV; Neprimitoare de cercetare bogăţie, G. Gal.]. Comparaţi Iov 5,9; 9,10; 11,7; Rom. 11,33). Bogăţiile spirituale ale lui Dumnezeu pot fi văzute numai în parte, deoarece vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos (1 Cor. 13,12). În Hristos este o îndestulare care nu poate fi epuizată, deoarece El nu numai că posedă bogăţii peste puterea noastră de imaginaţie – El Însuşi este chintesenţa acestor bogăţii. Şi bogăţiile acesta nu sunt de nepătruns pentru că sunt ascunse, ci pentru că sunt atât de abundente. El este bogat în harul Său pentru neamuri, iubirea Lui pentru păcătoşi şi activitatea Lui răscumpărătoare. Aceasta înseamnă că în Hristos e de găsit răspunsul la oricare posibilă problemă omenească. Resursele Lui sunt inepuizabile. Nu e de mirare că Pavel, având concepţia şi convingerea aceasta, declara: N-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos şi pe El răstignit (1 Cor. 2,2).

Să pun în lumină înaintea tuturor. [Să fac pe toţi oamenii să vadă KJV; Să învederez tuturor, G. Gal.]. Literal, să lumineze [sau iluminez] pe toţi [oamenii]. Evanghelia aduce la lumină tainele care erau ascunse (vers. 3-5). Prin Evanghelie, întreaga familie omenească, neamuri, şi iudei, urma să vadă scopurile lui Dumnezeu. Orice biserică sau orice acţiune de predicare care nu realizează lucrul acesta dă greş în lucrarea ei. Comparaţi cap. 1,18 (marginal, KJV) ochii inimii voastre fiind iluminaţi.

Isprăvnicia. [Comuniunea, KJV]. Dovezile textuale atestă (cf. p. 10) exprimarea dispensaţiunea, însemnând plan, administraţie, sau isprăvnicie (vezi la cap. 1,10; cf. Cap. 3,2). Înţelepciunea lui Dumnezeu urmează să fie arătată de biserică, în calitate de administratoroare a tainei. Planul ascuns este dat acum la iveală.

Din veacuri. [De la începutul lumii, KJV]. Literal, din veacuri. Planul răscumpărării a fost făcut înainte de întemeierea lumii (vezi la cap. 1,4). Aducerea istorică la îndeplinire a planului a fost

o exprimare a bunătăţii veşnice a lui Dumnezeu. În Dumnezeu. Sau prin Dumnezeu. E o uşoară dovadă textuală (cf. p. 10) care să susţină exprimarea prin Dumnezeu.

A făcut toate. [A creat toate lucrurile, KJV]. Probabil Pavel adaugă ideea puterii creatoare pentru a impresiona pe ascultătorii săi cu mărimea temei. Creaţiunea şi creaţiunea din nou sunt totdeauna strâns legate în Evanghelie şi ambele sunt realizate în şi prin Fiul (vezi Ioan 1,3; Col. 1,20; Evrei 1,2). Dumnezeul care a creat toate lucrurile e la fel de puternic pentru a aduce la îndeplinire scopurile Sale în răscumpărare.

[Prin Isus Hristos, KJV]. Dovezi textuale atestă (cf. p. 10) omiterea acestei expresii. Totuşi adevărul acesta e din plin scos în evidenţă în altă parte (Ioan 1,3; Col. 1,20 etc.).

Domniile şi stăpânirile. Vezi la cap. 1,21. Scopul universal în răscumpărare include îndreptăţirea numelui şi caracterului lui Dumnezeu, care au fost contestate de Satana şi puse la îndoială de îngeri (cf. cele de la cap. 1,6). Acesta este cel mai mare spectacol pe care-l pot contempla fiinţele inteligente cereşti (cf. 1 Cor. 4,9). Cum trebuie să le apară lor cursul istoriei, când din punctul lor avantajos pot să observe reacţia reciprocă a forţelor şi evenimentelor?

Din locurile cereşti. Vezi la cap. 1,3.

Să cunoască. [Să poată fi cunoscute, KJV]. Mai degrabă, să poată fi făcute cunoscute, să poată fi declarate.

Prin biserică. Sau prin mijlocirea bisericii. Biserica era intenţionată să fie o demonstraţie vie a înţelepciunii lui Dumnezeu, la fel cum un bolnav vindecat este o mărturie cu privire la iscusinţa medicului. Într-adevăr, se poate spune că biserica nu e atât de mult un agent al puterii şi înţelepciunii lui Dumnezeu, cât este o probă sau o dovadă a ei. Biserica dă cea mai bună mărturie atunci când se foloseşte de toate darurile membrilor ei.

Înţelepciunea nespus de felurită. În deosebi aşa cum e manifestată în lucrarea de răscumpărare. Înţelepciunea lui Dumnezeu este de asemenea, arătată în felurite forme din lumea materială, în complexităţile minţii omului, şi în nenumăratele metode pe care El le foloseşte pentru a ajunge la inima oamenilor şi a efectua mântuirea lor. Deplina extindere a înţelepciunii acesteia nu va fi înţeleasă până nu va fi dus la capăt planul mântuirii.

Planul veşnic. Literal scopurile veacurilor. Scriptura şi viaţa ne vorbesc împreună despre aducerea la îndeplinire a scopului veşnic. Dumnezeu nu a creat lumea în zadar; şi deşi pentru un timp planurile Lui sunt stingherite, în cele din urmă vor triumfa.

Hristos Isus, Domnul nostru. Vezi cap. 1,10.22,23. Pavel reaminteşte cititorilor săi că Isus cel istoric pe care ei Îl recunoşteau ca Domn era Hristosul planurilor veşnice ale lui Dumnezeu pentru aducerea la îndeplinire a mântuirii omului şi pentru îndreptăţirea caracterului Său. Unitatea pe care scopul Lui o reclamă cere deplină supunere a fiecărui credincios faţă de Domnul şi Învăţătorul lui. Unitatea este asemenea aceleia pe care un dirijor de orchestră o aşteaptă de la diferitele instrumente ale orchestrei sale. Biserica aceea care nu se poate contopi în unire şi devoţiune comună faţă de Domnul ei e pândită de o înfrângere şi lepădare sigură. Argumentaţia lui Pavel este 1) că voia lui Dumnezeu ne-a fost descoperită, 2) că voia Lui se aduce la îndeplinire, 3) şi că va avea ca rezultat restatornicirea armoniei în universul sfâşiat al lui Dumnezeu.

Credinţa în El. [Credinţa despre El, KJV]. Însemnând fără îndoială credinţa noastră în El. Venim la Hristos în primul rând prin credinţă şi continuăm prin credinţă să trăim viaţa cerută de El. Putem veni la Dumnezeu cu îndrăzneală numai pe temeiul faptului că avem credinţă în Hristos ca Mijlocitor al nostru. El a fost Singurul care a întins o punte peste prăpastia care despărţise pe om de Dumnezeu de la intrarea păcatului în lume (Isa. 59,1.2).

Îndrăzneala. Gr. parresia, libertatea de vorbire (vezi la fapte 4,13).

Apropierea. [Acces, KJV]. Vezi cap. 2,18. Adam avusese acea legătură neîmpiedicată cu Dumnezeu la început, dar, pierzând-o, s-a ascuns printre pomii grădinii, pentru că nu mai putea da faţă cu Dumnezeu în chip deschis şi cu o conştiinţă curată. Efectul răscumpărării este de a readuce pe om la o apropiere nouă şi îndrăzneaţă de Dumnezeu fără teamă sau restricţie, şi fără nevoia vreunui intermediar ca de pildă preoţi sau sfinţi, sau ritual. Dumnezeu este imediat accesibil sufletului plin de încredere, prin meritele lui Hristos.

Iarăşi. [De aceea, KJV]. Din cauză că neamurile aparţin acum trupului lui Hristos, pentru că se împlineşte scopul veşnic, pentru că avem intrare liberă la Dumnezeu şi pentru că s-au împlinit lucruri atât de mari şi minunate, Pavel adresează o cerere delicată cititorilor săi şi anume ca ei să nu fie prea mult îngrijoraţi de necazurile care se abătuseră asupra lui din cauză că el le adusese binecuvântările Evangheliei.

Pierdeţi cumpătul. [Leşinaţi, KJV]. Gr. egkakeo, a obosi, a se descuraja. S-ar putea ca Pavel să vrea să spună: Rog [pe Dumnezeu] să nu leşin... sau [Vă rog să nu leşinaţi]. Înţelesul ultim se încadrează mai bine în contextul şi stilul general al lui Pavel. Apostolul din închisoare era îngrijorat ca nu cumva turma lui să fie tulburată din cauza suferinţelor lui. El era îngrijorat nu atât de mult de sine, cât de ei. Ei ar fi putut trage concluzia că ceea ce predicase el avea doar o mică putere salvatoare; că Dumnezeul în care se încrezuse Pavel nu Se gândea la soarta servului Său credincios; că ei înşişi s-ar putea ca în curând să aibă să dea piept cu încercări similare, cum de fapt şi urma să se întâmple. Acesta e un caz mişcător de solicitudine a apostolului pentru copiii săi în credinţă. Pavel ştia prea bine că necazul e o punere la probă pentru cei care îl privesc ca şi pentru cei care trec prin el. Suferinţa îndurată curajos e de două ori plină de slavă. Atât cei care o privesc precum şi cei care o îndură, primesc tărie din ea.

Slava voastră. Pavel, ca bun păstor, se identifică cu turma sa. Dacă el capătă slavă prin necazul său, ei o vor avea. El suferă din cauza înaltei sale slujbe ca apostol şi ambasador al lui Dumnezeu. Şi efesenii sunt roada apostoliei aceleia. Deci ei sunt îndreptăţiţi să reflecte slava. Când

o parte a trupului lui Hristos e în durere, întregul trup suferă prin simpatie.

Iată de ce. [Din cauza aceasta, KJV]. Vezi vers. 1. Gândul care fusese întrerupt în prima parte a versetului e reluat aici, venind după o extinsă paranteză. Îmi plec genunchii. În ce priveşte îngenuncherea ca o postură obişnuită de rugăciune vezi Luca 22,41; Fapte 7,60; 20,36; 21,5; Rom. 14,11; Fil. 2,10. Domnului nostru Isus Hristos. Dovezi textuale favorizează (cf. p. 10) omiterea acestei expresii.

Orice familie. [Întreaga familie, KJV; Orice neam, G. Gal.]. A fost multă discuţie cu privire la faptul dacă această expresie ar trebui să fie tradusă. întreaga familie, sau fiecare familie. Textul grecesc poate fi redat în ambele feluri, deşi normal o construcţie ca aceasta ar trebui tradusă fiecare şi nu întreagă. Totuşi, un număr de excepţii pot fi citate în care o construcţie de felul aceleia care e folosită aici este redată ca toată sau întreagă (Mat.3,15; 28,18; Fapte 1,21, etc.). O excepţie vrednică de notat este Ef. 2,21, unde aceeaşi construcţie e redată toată clădirea, sau întreaga structură (RSV) în timp ce în cap. 3,15 RSV zice fiecare familie. Întrucât textul grec aici nu e clar definit, contextul trebuie să decidă cu privire la ce traducere trebuie să fie adoptată. Pavel pare să vorbească despre unire şi pare să conceapă fiinţele din cer şi sfinţii de pe pământ ca fiind o singură mare familie. Dacă e adoptată traducerea fiecare familie, pare necesar a concepe că sunt mai multe familii în cer. Aşa ceva Scripturile nu descriu. Pare mai bine deci să se adopte exprimarea întreaga familie, care transmite înţelesul de unitate şi totalitate a comunităţii lui Dumnezeu, Părintele tuturor, o temă la care apostolul revine adesea.

Bogăţia slavei Sale. Comparaţi cap. 1,18. Aceasta este norma pe temeiul căreia Dumnezeu acordă binecuvântările sale omenirii, de unde resursele nelimitate stau la îndemâna copiilor lui Dumnezeu. Omul dă potrivit propriei sale slăbiciuni şi lipsei de însemnătate; Dumnezeu, după bogăţiile şi slava Sa nelimitată. Pavel nu e mulţumit ca fraţii săi să rămână doar creştini cu numele. El doreşte ca ei să primească abundent virtuţi să cunoască adâncimile şi să urce pe înălţimile vieţii spirituale, să participe la bogăţiile pline de slavă ale Împărăţiei lui Dumnezeu.

Să vă întăriţi în putere. Puterea care întăreşte e puterea lui Dumnezeu. Puterea este transmisă prin lucrarea Duhului Sfânt. Aceeaşi putere care converteşte oamenii trebuie să lucreze mai departe în ei creşterea creştină. Aici dau greş mulţi creştini. Ei nu recunosc că dezvoltarea spirituală cere tot atât de mult har de la Dumnezeu ca şi convertirea iniţială. După cum puterea fizică este sporită prin hrană şi viaţa intelectuală prin gândire. Tot aşa viaţa spirituală este susţinută de prezenţa imediată şi de puterea Duhului Sfânt.

În omul dinăuntru. Textul grec sugerează că puterea pătrunde şi rămâne acolo. Puterile spirituale vitale dinăuntrul unui om nu au pornit din propria sa natură; el nu are nimic de oferit, nimic cu care să se laude.

Să locuiască. Gr. katoikoe, a locui, a rămâne, a fi acasă, a se aşeza, a sălăşlui. Ideea permanenţei este acum adăugată la aceea a împuternicirii (vers. 16). Hristos nu este un vizitator ocazional, ci locuieşte în inimă, o putere constant la îndemână pentru iluminarea şi purificare (cf. Ioan 14,23; Apoc. 3,20).

Prin credinţă. Credinţa este cea care deschide inima faţă de Hristos. Credinţa este o încredere puternică în Dumnezeu şi făgăduinţele Lui şi este un principiu continuu susţinător al vieţii (vezi la Rom. 4,3).

Având rădăcina şi temelia. [Înrădăcinat şi întemeiat, KJV]. Aceste două imagini distincte sunt folosite adesea de Pavel şi de alţi scriitori biblici (Ps. 1,3; Ier. 17,8; Col. 1,23; 2,7). Pavel adesea combină metaforele pentru a-şi sublinia mai bine subiectul (1 Cor. 3,9).

În dragoste. În textul grec cuvintele acestea sunt în poziţia accentuată, la început. În felul acesta ele pot fi înţelese ca fiind prima parte a vers. 17, care sună literal ca Hristos să poată locui prin credinţă în inimile voastre în iubire. Sau ele pot fi înţelese ca fiind în legătură cu înrădăcinat şi întemeiat, adică înrădăcinat şi întemeiat în iubire. Iubirea care e înrădăcinată merge adânc în solul sufletului, angajând toate facultăţile minţii, în timp ce iubirea este întemeiată este fundamentul ferm pe care se află toate legăturile noastre. Nu e nici un argument împotriva iubirii de astfel fel, deoarece nu e nimic mai mare (1 Cor. 13). Iubirea răsare direct din experienţa locuirii lăuntrice a lui Hristos, şi devine înrădăcinarea şi întemeierea unirii dintre Dumnezeu şi om, şi dintre om şi semenul său.

Să puteţi. Subiectul de înţeles e dincolo de puterea de pricepere obişnuită; de aceea Pavel se

roagă ca ascultătorii săi să poată primi o putere specială care-i face în staresă înţeleagă.

Pricepe. [Înţelege, KJV]. Literal a prinde, metaforic a pricepe.

Toţi sfinţii. Vezi cap. 1,1. Sunt anumite lucruri spirituale care au loc numai în inima individului,

dar sunt alte lucruri care aparţin comunităţii lui Dumnezeu şi această înţelegere a iubirii lui Hristos este una din ele. Ea este valoarea comună care leagă laolaltă pe credincioşi.

Lărgimea. Pavel nu arată la ce se aplică dimensiunile menţionate în această propoziţie. Comentatorii au dat felurite interpretări. Poate că explicaţia cea mai simplă este că Pavel întrerupe propoziţia ca şi cum ar fi fost copleşit de măreţia subiectului pe care îl contempla. El este mişcat simplu, dar profund, când contemplă taina – Hristos locuind lăuntric, iubirea lui Dumnezeu, unitatea trupului lui Hristos, sau specific iubirea lui Hristos (vers. 19). E ca şi cum într-o noapte înstelată, un spectator priveşte la universul nemărginit al lui Dumnezeu în toate direcţiile, pierdut în uimire.

Dragostea lui Hristos. Aici, se pare, nu iubirea noastră pentru Hristos, ci iubirea Lui pentru noi.

Care întrece orice cunoştinţă. [Care depăşeşte cunoştinţa, KJV; cea mai presus de cunoştinţă, G. Gal.]. Iubirea lui Hristos e dincolo de cunoştinţa omenească, deoarece este nemărginită şi liberă, niciodată istovită şi pururea prezentând domenii noi de înţelegere. Ea este izvorul iubirii noastre mereu în creştere (1 4,19). Oamenii de abia au atins cu vârful degetelor lor puterea de vieţuire care se găseşte în experimentarea pe deplin a iubirii lui Hristos.

Plinătatea lui Dumnezeu. Vezi la cap. 1,23. Aceasta este încheierea glorioasă a lucrării lui Hristos locuind în viaţă. Biserica, asemenea unui vas, urmează să fie umplută până la refuz cu har ceresc, aşa încât membrii în parte care alcătuiesc trupul lui Hristos să dea pe faţă sau să reflecte frânturi din plinătatea lui Dumnezeu. Pavel prezintă aici o părere înaltă despre natura omului şi despre posibilităţile lui de creştere în har. Omul a fost făcut după chipul lui Dumnezeu. Lui i-au fost date capacităţi de dezvoltare şi înaltul privilegiu de a deveni părtaş de natură divină [fire dumnezeiască] (2 Petru 1,4). Binecuvântările lui Dumnezeu nu sunt date cu economie. Ele conduc la o înţelegere tot mai cuprinzătoare a gândului lui Dumnezeu, până la umplerea deplină a locurilor lipsite şi goale din viaţa oamenilor. Întrucât Hristos este Cel în care se găseşte faptic plinătatea lui Dumnezeu (Col. 2,9), plinătatea divină o dobândeşte omul prin sălăşluirea lui Hristos în inimă (vezi Ef. 3,17).

Celui. Întreaga chestiune pe care Pavel a prezentat-o până acum în epistolă e rezumată într

o măreaţă doxologie (vers. 20, 21). Lauda lui Dumnezeu izbucneşte spontan din inima convertită. Sunt multe doxologii în Scriptură (Rom. 16,25-27; 1 Tim. 6,15.16; Apoc. 1,6), fiecare cu aspectul ei distinctiv. La acest punct apostolul este copleşit de un nou înţeles al puterii indescriptibile a lui Dumnezeu, şi al iubirii Lui nemărginite faţă de oameni.

Poate. Pavel scoate adesea în evidenţă capacitatea lui Dumnezeu de a săvârşi ceea ce El a pornit să îndeplinească (Rom. 4,21; 11,23; 2 Cor. 9,8). El vede lucrul acesta ca o mare încurajare pentru credinciosul obosit, care este asigurat că nu-şi sprijineşte credinţa pe vreun obiect slab şi defectuos.

Nespus mai mult. Gr. huperekperissou, cu totul deasupra tuturor legăturilor. Lui Pavel îi place cuvintele compuse. Aici el atrage atenţia la o supraabundenţă, mai pe sus de plinătate şi care dă pe deasupra (cf. 1 Tes. 3,10; 5,13). Această abundenţă este deosebit de manifestă la data celei mai adânci nevoi (cf. Rom. 5,20) şi credinciosul nu are decât să şi-o însuşească.

Puterea. Vezi la ef. 3,16; cf. Ef. 1,19.20; Col. 1,29).

Cerem. Mai degrabă, cerem pentru noi. Întreaga expresie fără îndoială se referă în deosebi la virtuţile spirituale plinătatea lui Dumnezeu (vers. 19). Pavel dă un accent în plus gândului supraabundenţei harului şi dăruirii lui Dumnezeu. Sunt izvoare de putere spirituală ce ne sunt la îndemână dincolo de gândul nostru cel mai extrem. Noi nu le folosim aşa cum am putea. Comparaţi îndemnul Domnului (vezi la Mat. 7,7).

Slava. [Slavă, KJV]. Literal, slava. Numai lui Dumnezeu I se cuvine preţuirea, recunoaşterea şi onoarea pentru lucrarea mântuitoare a harului. Nu e loc pentru asumare de virtute şi slavă din partea bisericii sau a membrilor ei.

În Biserică şi în Hristos Isus. [În biserică prin Hristos Isus, KJV]. Dovezi textuale favorizează (cf. p. 10) exprimarea în biserică şi în Isus Hristos. Motivele deci pentru proslăvirea lui Dumnezeu se găsesc în aceste două locuri: în biserică, deoarece acolo e reflectată slava Lui; în Hristos, deoarece El este Capul bisericii.

Din neam în neam, în vecii vecilor. [Până la... sfârşit, KJV; în toate neamurile şi în veacul

veacului, G. Gal.]. Literal, la toate generaţiile veacului, veacurilor, adică în veşnicie. Amin. Vezi la Mat. 5,18. Aşa se sfârşeşte rugăciunea apostolului şi prima parte a epistolei. Slavă şi maiestate uimitoare

întrupate în făgăduinţele lui Dumnezeu pentru cei greşiţi, dar plini de nădejde fusese tema, depăşind puterea de exprimare a graiului omenesc. Ea lasă inima înălţată, spiritul purificat, şi dă o nădejde vie în ce priveşte venirea Împărăţiei lui Dumnezeu în plinătatea ei.

COMENTARII ELLEN G. WHITE

5T 730

1-21 TM 391

AA 302

5-11 AA 159

6 AA 19;

6, 7 2T 609

8 AA 134, 567, 600; GC 471; SL 17, 84; 5T 74, 730, 731

8-10 6T 13

8-11 TM 292

9 AA 527; GW 186; 2T 609

9, 10 ML 368

10 AA 9; Ed 308

10, 11 DA 26

11 COL 397

13-21 LS 439; RC 71

14 GW 178; PK 48; SL 84

14, 15 AA 11; DA 25; 6T 366

14-19 MH 426; 8T 289; 9T 183

15 Ed 306; GC 677

16 DA 200; GW 262; 8T 132

16-19 CH 593; GC 476; SL 84; 2T 522

16-21 FE 180

17 CT 223; Ev 367

17-19 AA 334; TM 387; 3T 213

18, 19 AA 469; COL 129; DA 670; FE 178; MB 34, 76; 3T 213, 266; 5T 264, 740; 7t 214

18-20 8T 335

19 AA 308; PP 64; 2T 215; 3T 467; 5T 105

19, 20 GW 262

20 COL 147, 397; CSW 108; DA 200, 249, 421, 679; Ed 307; GC 351; GW 38; MB 20; MM 203; PP 554; TM 208; 5T 50; 7T 273.