1 În anul al patrulea al împăratului Darius, cuvântul Domnului a vorbit lui Zaharia, în ziua a patra a lunii a noua, care este luna Chisleu.

În anul al patrulea. Versetele 1-3 relatează despre o delegaţie din Betel (vezi comentariul la

v. 2) pentru a întreba dacă mai trebuie ţinut postul care comemora nenorocirea Ierusalimului.

Data înscrisă aici ar putea fi calculată ca aproximativ 6 decembrie 518 î.Hr. (vezi Vol. III, p. 99), cam la doi ani după ce fuseseră date viziunile anterioare (cap. 1,1.7). Întrucât în încă aproape doi ani Templu avea să fie terminat (vezi Ezra 6,15), lucrarea de rezidire era fără îndoială mult avansată. Preoţii erau deja în Casa Domnului (vezi Zaharia 7,3). Datorită acestei perspective optimiste în mod natural s-a născut întrebarea dacă un trebuia să mai fie ţinut un post instituit în împrejurări triste.

Dariu. Darius I (vezi Vol. III, p. 70-72).

2 Cei din Betel trimiseseră pe Şareţer şi pe Reghem-Melec cu oamenii săi să se roage Domnului

Cei din Betel. Ebr. beth-’el, care în traducere înseamnă casa lui Dumnezeu. Partea de început a versetului zice literal, şi Betel a trimis, însemnând probabil cei din Betel au trimis.

Şareţer. Un nume Babilonian corespunzând acceadianului Shar-uşur. Un fiu şi ucigaş al lui

Sanherib purta numele acesta (2Regi 19,37). Numele străin arată că Şareţer se născuse în exil.

Oamenii săi. Probabil asistenţii delegaţilor.

Să se roage. De la ebr. chalah, a deveni slab, a se îmbolnăvi. Totuşi, în forma aflată aici

cuvântul este folosit într-un sens bun, precum a linişti mângâind faţa sau a pune într-o stare blândă; astfel urmează sensul a se face plăcut. Expresia poate fi tradusă a cere îndurare lui Dumnezeu.

3 şi să întrebe pe preoţii din Casa Domnului oştirilor şi pe proroci: „Trebuie să plâng şi în luna a cincea şi să mă înfrânez, cum am făcut atâţia ani?”

Preoţii. Aceştia trebuiau să fie cei care explicau Legea (vezi Hagai 2,11).

Din Casa. Vezi comentariul la v. 1.

Prooroci. Fără îndoială Hagai şi Zaharia şi probabil alţii.

Să plâng? Postul (v. 5) la care se face referire aici comemora nimicirea Ierusalimului de către Nebucadneţar în luna a cincia a anului 586 î.Hr. (2Regi 25,8.9; Ieremia 52,12-14). Vezi comentariul la cap. 8,19.

Să mă înfrânez? Sau Să mă despart. Adică, abţinerea de la hrană şi plăceri.

4 Atunci cuvântul Domnului oştirilor mi-a vorbit astfel:

Cuvântul Domnului. Răspunsul este dat în mai multe părţi, fiecare introdusă prin această formulă specială (vezi v. 8; cap. 8,1).

5 „Spune la tot poporul ţării şi preoţilor: „Când aţi postit şi aţi plâns în luna a cincea şi a şaptea, în aceşti şaptezeci de ani, oare pentru Mine aţi postit voi?

Tot poporul. Răspunsul îi privea pe toţi, nu numai pe cei din Betel.

Luna a şaptea. După tradiţie, postul acesta comemora uciderea lui Ghedalia (vezi 2Regi 25,22-26).

Şaptezeci de ani. De la 586 î.Hr., anul distrugerii Ierusalimului (2Regi 25,1-4), până la data prezentă (vezi comentariul la Zaharia 7,1) erau aproximativ 70 de ani (vezi Vol. III, p. 99, 100). Adică, dacă se socotea calendarul cu începerea anului toamna, era perioada dintre 587/586 şi 518/517, 70 de ani socotind inclusiv (vezi Vol. III, p. 99).

Pentru Mine. Posturile acestea fuseseră rânduite de oameni şi nu împlineau nici o poruncă divină. Evident că ele un erau venite dintr-o pocăinţă autentică pentru păcatele care aduseseră nimicirea cetăţii şi a ţării.

6 Şi când mâncaţi şi beţi, nu sunteţi voi cei ce mâncaţi şi beţi?

Nu sunteţi voi? Sau Pentru voi înşivă. Adică, fără nici o legătură cu gândul la Dumnezeu (vezi 1Corinteni 11,17-22).

7 Nu cunoaşteţi cuvintele pe care le-a vestit Domnul prin prorocii de mai înainte, când Ierusalimul era încă locuit şi liniştit împreună cu cetăţile lui dimprejur şi când şi partea de miazăzi şi câmpia erau locuite?”

Nu cunoaşteţi? Sau Nu trebuia să auziţi?. Partea de la început a versetului probabil trebuie să fie redată ca în LXX: Nu sunt acestea cuvintele? De repetate ori proorocii de mai înainte avertizaseră împotriva încrederii puse numai în păzirea unor ceremonii exterioare (1Samuel 15,22; Proverbe 21,3; etc.).

Liniştit. Sau În prosperitate. Contrastul dintre prosperitatea anterioară a israeliţilor şi starea lor prezentă smerită era o tristă amintire a ceea ce pierduseră ei prin neascultare.

Miazăzi. Negeb (vezi comentariul la Iosua 15,19).

Câmpia. Şefela (vezi comentariul la Iosua 15,33). Negebul şi Şefela alcătuiau două din cele trei părţi ale lui Iuda, constituind regiunea muntoasă din jurul Ierusalimului (vezi comentariul la Judecători 1,9).

8 Cuvântul Domnului a vorbit lui Zaharia astfel:

Verset ce nu a fost comentat.

9 „Aşa a vorbit Domnul oştirilor: „Faceţi cu adevărat dreptate şi purtaţi-vă cu bunătate şi îndurare unul faţă de altul.

Faceţi cu adevărat dreptate. Profetul enumeră diferite aspecte ale dreptăţii morale aşa cum fuseseră adesea prescrise (vezi Exod 23,6-8; Isaia 32,7; Ieremia 22,3; Mica 2,1.2).

10 Nu asupriţi pe văduvă şi pe orfan, nici pe străin şi pe sărac, şi niciunul să nu gândească rău în inima lui împotriva fratelui său.”

Nu asupriţi. Vezi Exod 22,22-24; Deuteronom 10,18.19; Ieremia 7,5.6; Isaia 58,5-7.

11 Dar ei n-au vrut să ia aminte, ci au întors spatele şi şi-au astupat urechile ca să n-audă.

Au întors spatele. Sau Şi-au tras umărul într-o parte. Ca un bou care se smuceşte înapoi de la un jug care i se pune pe grumaz (vezi Neemia 9,29; Osea 4,16).

12 Şi-au făcut inima ca diamantul de tare, ca să n-asculte Legea, nici cuvintele pe care li le spunea Domnul oştirilor prin Duhul Său, prin prorocii de mai înainte. Din pricina aceasta, Domnul oştirilor S-a aprins de o mare mânie.

Ca diamantul. Ebr. shamir, o piatră de o mare duritate, probabil piatră de polizor (vezi comentariul la Ezechiel 3,9). O inimă de piatră este neimpresionabilă. Cele mai puternice apeluri nu stârnesc nici un răspuns. Acţiunea era deliberată, un act al voinţei. Şi-au făcut inima.

Legea. Ebr. torah, învăţătură (vezi comentariul la Proverbe 3,1).

13 Când chema El, ei n-au vrut s-asculte: „De aceea nici Eu n-am vrut s-ascult, când au chemat ei, zice Domnul oştirilor.

Când chema El. Adică, Iehova. Pedepsele aspre care au căzut peste popor ar fi putut fi evitate. Când a devenit evident că disciplina exilului va fi necesară pentru a efectua reformă morală, strigătele pentru îndepărtarea pedepsei au rămas neluate în seamă (vezi PK 292; Isaia 65: 12-14; 66,4).

14 Ci i-am împrăştiat printre toate neamurile pe care nu le cunoşteau; ţara a fost pustiită în urma lor, aşa că nimeni nu mai venea şi nu mai pleca din ea; şi dintr-o ţară plăcută cum era, au făcut un pustiu!”

I-am împrăştiat. Neascultarea şi apostazia au avut ca rezultat captivitatea babiloniană. Nu le cunoşteau. Compară Deuteronom 28,33.49; Ieremia 16,13. Pustiită. Vezi Ieremia 9,9-16. Ţară Plăcută. Vezi Deuteronom 8,7-10; Psalm 106,24; Ieremia 3,19; Ezechiel 20,6.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

8–146T 460

9, 10 PK 704