1 Dar, câtă vreme moştenitorul este nevârstnic, eu spun că nu se deosebeşte cu nimic de un rob, măcar că este stăpân pe tot.

Moştenitorul. Acest capitol amplifică şi ilustrează adevărul enunţat în cap. 3:17-25 prin cele două analogii – moştenitorul (cap. 4:1-9) şi cei doi fii (vers. 21-31) – separate de o paranteză conţinând îndemnuri o schiţă biografică (vers. 10-20). Aici moştenitorul (cf. cap. 3:29) reprezintă toată sămânţa spirituală a lui Avraam (vezi cap. 3:7-9.26-29).

Nevârstnic. [Copil, KJV]. Un moştenitor poate fi copil, dar aceasta nu-l face mai puţin moştenitor. La timpul cuvenit el va primi administrarea averii tatălui său. Ca fiu, el are dreptul la ea, dar nu are autoritate asupra ei. Dacă Pavel aici prezintă pe tatăl moştenitorului ca încă fiind în viaţă sau ca fiind deja decedat nu e clar, şi nici nu are vreo însemnătate. Aşa cum evidenţiază contextul (vers. 2-7), sau perioada adolescenţei, reprezintă starea lui Israel ca popor în timp ce trăia sub lege (cap. 3:17-19.23-25).

Rob. [Serv, KJV]. Literal, sclav. Până când moştenitorul nu devine major el nu are mai multă autoritate asupra moştenirii pe care a primit-o decât dacă ar fi unul dintre robii tatălui său. El este pus sub supraveghere unui tutore (cf. cap. 3:24), de care este obligat să asculte. Fiind lipsit de maturitate, de înţelegere, şi judecată, el nu se bucură de libertatea pe care ar fi să o aibă când ajunge la vârsta de bărbat. Aşa era cu iudeii sub sistemul legal. Ieşind din Egipt, israeliţii s-au dovedit incredibil de insensibili şi de neînţelepţi, şi au înaintat prea puţin în decursul istoriei lor ca naţiune (vezi Exo 32:9.10) 3:3; Eze 20:1-38; Mal 1:6; 3:7; Mat 21:33; 23:29-38; Vol. IV, p. 30-33). Legea (vezi Gal 2:16) pe care le-a dat-o Dumnezeu când au ieşit din Egipt a fost adaptată la capacitatea lor de înţelegere. Prevederile elementare ale sistemului ceremonial erau intenţionate să-i facă în stare să înţeleagă principiile fundamentale ale planului de mântuire şi de a-i conduce să-şi însuşească binecuvântările prevăzute de el (vezi cap. 3:19.24). Era intenţia lui Dumnezeu ca sub o asemenea tutelă ei să ajungă la maturitate spirituală (vezi Vol. IV, p. 28-30; vezi cap. 3:6-8.14).

Stăpân pe toate. Pavel pare că lasă a se înţelege că moştenitorul se apropie de maturitate şi este doritor, poate nerăbdător, să obţină stăpânirea moştenirii sale. Dar e încă minor şi nu are mai multă jurisdicţie asupra ei decât dacă ar fi sclavul tatălui său.

2 Ci este sub epitropi şi îngrijitori, până la vremea rânduită de tatăl său.

Epitropi. [Tutori, KJV]. Literal, tutore [al copiilor minori].

Îngrijitori. [Guvernatori, KJV]. Sau administratori ai gospodăriei, ispravnici, curatori. Pavel aici subliniază extrema dependenţă a unui moştenitor în timpul copilăriei sale. El e ţinut sub continuă supraveghere spre a-l împiedica să-şi irosească moştenirea (cf. Luc 15:11-32). În timpurile Vechiului Testament Dumnezeu a aşezat pe Israel sub tutela sistemului legal, care era intenţionat să arate înainte către venirea lui Mesia şi să-i îndemne să aibă credinţă în El (vezi Gal 3:19).

Vremea rânduită. Adică, pentru primirea moştenirii, aşa cum era stipulată de tatăl. Se subînţelege că aceasta avea loc doar atunci când moştenitorul ajungea la majorat. Pavel se referă aici la timpul când Israel urma să fie intrat în deplina folosinţă a privilegiilor legământului lui (vezi vol. IV, p. 26-30; vezi cap. 3:19-24; 4:4).

3 Tot aşa şi noi, când eram nevârstnici, eram sub robia învăţăturilor începătoare ale lumii.

Noi. Pavel vorbeşte aici ca iudeu (vezi cap. 2:15). Când se adresează din nou galatenilor foloseşte pronumele noi (cap. 4:8-21). În cele din urmă vorbeşte despre sine ca fiind una cu galatenii (cap. 4:27-31; cf. cu cap. 2:15.17).

Când eram nevârstnici. [Când eram copii, KJV]. Adică, înainte de cruce.

Sub robia. [Robie la, KJV]. În tot decursul timpurilor Vechiului Testament, iudeii au fost supuşi legii (vezi cap. 2:16) aşa cum un rob este supus stăpânului său. Dumnezeu le cerea să se conformeze preceptelor ei aşa cum se aşteaptă ca un minor să asculte de tutorii săi. Cât de curios era că galatenii neînţelepţi aspirau să se reîntoarcă la acea stare de robie (cap. 3:1; 4:9; 5:1). Ei nu puteau găsi eliberarea de condamnare, care era tot ceea ce le putea oferi legea (cap. 3:13). Toţi aceia care astăzi se încred în propriile lor eforturi pentru mântuire sunt în aceeaşi stare de robie ca şi iudeii timpurilor Vechiului Testament şi ca galatenii pe când erau supuşi iudaizanţilor (vezi p. 933). Orice datorie autoprescrisă, sau cerută de autoritate eclasiastică, are ca rezultat robia spirituală dacă ia locul credinţei în Dumnezeu şi supunerii faţă de voia Lui.

Învăţăturilor începătoare. [Elementelor, KJV; Stihiile, G. Galaction]. Gr. stoicheia, la început însemnând lucruri aşezate în şiruri; mai târziu alfabetul, deoarece literele lui erau scrise într-un rând – ABC-urile. Într-un sens literal stoicheia a ajuns să însemneze elementele fundamentale din care lumea şi universul sunt alcătuite (ca în 2Pet 3:10.12); într-un sens cronologic fiinţele spirituale ale universului (cf. Cols 2:15); şi într-un sens metaforic, începuturile cunoştinţei (Gal 4:3.9; Cols 2:8.20). Cuvintele tot aşa face semnu egal dintre afirmaţia din Gal 4:3 cu aceea din vers. 2 şi în felul acesta elementele lumii din vers. 3 cu epitropii îngrijitori din vers. 2 (vezi comentariul textelor vizate). Pavel aici se referă al sistemul ceremonial ca la un abecedar al religiei şi preceptele ei ca învăţătură elementară cu privire la planul de mântuire. Legea (vezi cap. 2:16) era deci alfabetul adevărului revelat, adaptat la înţelegerea copiilor spirituali (vezi cap. 3:24; 4:1). Din punctul de vedere al lui Pavel sistemul ceremonial şi cerinţele lui apăreau acum copilăreşti, slabe şi sărăcăcioase (vers. 9). Instituţiile ceremoniale fuseseră date de Dumnezeu unui popor foarte analfabet, care abia ieşise din sclavie. Serviciile sanctuarului au fost simplificate în aşa fel ca înţelesul lor să poată fi prins. Dumnezeu nu intenţionase ca iudeii să fie satisfăcuţi cu această abordare elementară a marii teme a răscumpărării. Serviciile şi sacrificiile nu erau decât umbre sau simboluri. Ele s-au fost intenţionate de a lua locul adevăratei mărturisiri şi părăsiri a păcatului (vezi Cols 2:17; Evr 10:1.4).

Lumii. Gr. kosmos, aici probabil însemnând lumea sau omenire, ca şi în Ioan 3:16.17.19; Rom 5:12; 11:12, etc. Expresia elementele lumii [învăţături începătoare ale lumii], ar putea fi astfel redată: principii religioase elementare pentru neamul omenesc.

4 Dar, când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege,

Împlinirea vremii. Timpul exact pentru venirea lui Mesia fusese prezis de profeţi (vezi Dan 9:24.25). În sfaturile cerului timpul pentru acest eveniment fusese predeterminat (vezi Fapte 17:26). Nu numai că Mesia a venit la timpul indicat în profeţia lui Daniel. El a venit la timpul cel mai favorabil din toată istoria. Lumea era în pace, sub o singură cârmuire. Călătoria pe uscat şi pe mare era relativ sigură şi rapidă. Era o limbă universală, greaca. Scripturile fuseseră la dispoziţie în limba greacă – LXX – de vreo două sute de ani. Oamenii erau nemulţumiţi cu doctrinele lor religioase şi tânjeau după adevărul despre viaţa şi destinul omului. Iudeii erau împrăştiaţi pretutindeni, şi în ciuda înstrăinării lor de Dumnezeu, dădeau mărturie despre El. Din toate părţile lumii ei veneau să participe la sărbătorile de la Ierusalim, şi puteau duce cu ei, când se întorceau, veşti despre venirea lui Mesia (vezi Vol. V, p. 59-63; DA 31-38). Providenţa n-ar fi putut rândui un loc şi un timp mai favorabil pentru lucrarea soliei evanghelice ca Palestina în această perioadă a istoriei.

Cuvântul împlinirea [plinătatea] lasă a se înţelege şi că toate evenimentele prezise ca precedând întâia venire fuseseră, sau erau pe punctul de a fi împlinite. Dumnezeu este desăvârşit în înţelepciune şi cunoaştere şi avem motiv de a crede că toate evenimentele din marele Său plan se vor desfăşura în ordine exactă şi la timpul rânduit (cf. DA 32). Această precizie este evidentă pretutindeni în creaţiune, de la mişcarea corpurilor cereşti până la structura celui mai mic atom. Nu există temei valabil pentru a pune la îndoială că aceeaşi precizie este adevărată şi cu privire la marele plan al lui Dumnezeu de a salva omenirea.

A trimes pe Fiul Său. Pavel lasă aici a se înţelege pre-existenţa lui Isus. Isus adesea S-a referit la existenţa Sa anterioară cu Dumnezeu (Ioan 16:28, etc). În rugăciunea Sa către Tatăl a vorbit despre slava pe care o avusese înainte ca lumea să fie creată (Ioan 17:5; vezi cap. 1:1-3.14).

Născut din femeie. Aceasta arată clar natura omenească a lui Hristos, şi cu declaraţia de mai înainte, scoate în evidenţă natura Lui divino-umană. El era atât Fiul omului cât şi Fiul lui Dumnezeu, un mare adevăr proclamat şi de profeţii din vechime (vezi Isa 7:14; 9:6.7).

Sub Lege. Vezi cap. 2:16. ca iudeu Isus se conforma cerinţelor Legii, în măsura în care ele erau aplicabile la El, o fiinţă fără de păcat (vezi Mat 17:24-27; Luc 2:21-38; cf. Mat 23:1-3).

5 ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea.

Să răscumpere. Literal să cumpere. Contextul imediat sugerează că Pavel se gândeşte îndeosebi la răscumpărarea din robie a acelora care erau sub epitropi şi îngrijitori (vezi vers. 2,3). Pe lângă lucrarea mai importantă de răscumpărare a oamenilor de sub păcat, împlinirea de către Hristos a tipurilor sistemului ceremonial de asemenea a eliberat pe iudei de obligaţii faţă de sistemul acela şi de blestemul care venea asupra acelora care căutaseră mântuirea prin conformare la cerinţele lui (vezi cap. 3;10.13).

Sub lege. Literal, sub lege (vezi Rom 3:12; Gal 2:16). Că Pavel nu are în gând de a fi sub condamnarea legii morale este evident din cap. 4:21. Nimeni nu ar fi dorit să fie sub condamnarea Decalogului. Referirea poate fi numai la jurisdicţia sistemului iudaic (vezi Rom 6:14).

[Noi, KJV]. Pavel vorbeşte aici din nou ca iudeu (vezi vers. 3). Credincioşii dintre neamuri nu fuseseră niciodată sub lege în sensul menţionat aici.

Înfierea. Sau adoptarea ca fii. Iudeii încetaseră de a fi copii minori când ei, prin credinţă, primiseră pe Isus ca Mesia Cel făgăduit (vezi Ioan 1.12.13). Credinţa în El îi eliberase de dependenţa de tipurile sistemului ceremonial şi le dăduse depline drepturi ca beneficiari ai moştenirii făgăduite (Gal 4:1-3; cf. cap. 3:8.9.14.16.24). Înainte de venirea credinţei (vezi vers 2325) iudeii erau potenţiali dar nu şi actuali moştenitori.

6 Şi, pentru că sunteţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său care strigă: „Ava”, adică: „Tată!”

Sunteţi fii. Pavel aici se adresează direct galatenilor. Deşi dintre neamuri, ei cedaseră la Evanghelia falsă a iudaizanţilor (cap. 1:6-8) şi se încurcaseră în jugul robiei (cap. 5:1), sistemul legal iudaic (cap. 4:9.12) din care Dumnezeu eliberase chiar şi pe iudeii creştini (vezi cap. 3:24.25). poate, de asemenea, că unii din credincioşii galateni erau iudei, şi fuseseră ademeniţi să vină înapoi la legalism prin iudaizanţi. Dar fie că erau iudei sau dintre neamuri, galatenii deveniră fii ai lui Dumnezeu prin credinţă (cap. 3:2.6-9.14). Pentru ei, revenirea la simbolurile legii ceremoniale care arătau înainte chiar către experienţa de care se bucurau, în comuniune cu Mântuitorul înviat, urma să tăgăduiască realitatea şi valabilitatea acelei experienţe (vezi 1Ioan 3:1.2).

Duhul. Vezi Ioan 14:16-18; 16:6-11.

Ne-a trimis în inimă. [În inimile voastre, KJV]. Galatenii experimentaseră arvuna Duhului (vezi 2Cor1:22), care confirmase primirea lor ca fii ai lui Dumnezeu.

Ava, adică Tată. Vezi Rom 4:15.

7 Aşa că nu mai eşti rob, ci fiu; şi, dacă eşti fiu, eşti şi moştenitor, prin Dumnezeu.

Nu mai eşti rob. Vezi vers. 1. Duhul este cel care dă această asigurare. Fiind un membru al familiei lui Dumnezeu, credinciosul poate acum, ca fiu şi ca moştenitor să se apropie de Dumnezeu. El poate face aşa ceva în deplina asigurare a interesului plin de grijă al Tatălui. Sub influenţa iudaizanţilor galatenii ignorau însemnătate şi valoarea libertăţii pe care Dumnezeu atât de generos o procurase în Isus Hristos. Comparaţi parabola fiului risipitor (Luc 15:11-31).

Şi moştenitor. Vezi cap. 3:29; 4:1).

8 Odinioară, când nu cunoşteaţi pe Dumnezeu, eraţi robiţi celor ce din firea lor nu sunt dumnezei.

Când nu cunoşteaţi pe Dumnezeu. Pavel pare că se adresează acum îndeosebi membrilor proveniţi dintre neamuri ai bisericilor galatene, şi le reaminteşte de experienţa lor dinainte de a deveni creştini. Dumnezeu nu li Se descoperise, şi nu le dăduse Legea Sa. Aceasta nu însemnează că ei fuseseră cu totul fără nici o cunoştinţă de Dumnezeu (vezi Rom 1:18-21), dar Dumnezeu dăduse o descoperire specială de Sine iudeilor, care prin aceasta se bucuraseră de un deosebit avantaj (vezi Rom 3:1.2). Dumnezeu trecuse cu vederea necunoştinţa anterioară a neamurilor (Fapte 17:30).

Nu sunt dumnezei. Ei erau idoli, sau dumnezei mincinoşi, şi în felul acesta nu erau dumnezei (vezi 1Cor 8:4; cf. cap. 10:20). Înainte de a fi aflat de Hristos, neamurile fuseseră în robie faţă de dumnezeii lor. Lucrul acesta nu era tot aşa pentru creştinii iudei, deoarece ei nu se închinau la idoli atunci când aflaseră de Hristos.

9 Dar acum, după ce aţi cunoscut pe Dumnezeu sau, mai bine zis, după ce aţi fost cunoscuţi de Dumnezeu, cum vă mai întoarceţi iarăşi la acele învăţături începătoare, slabe şi sărăcăcioase, cărora vreţi să vă supuneţi din nou?

Dar acum. Credincioşii galateni dintre neamuri nu mai erau în necunoştinţă (cf. Fapte 17:30), şi erau de fapt fără scuză.

Cunoscut pe Dumnezeu. Textul grec lasă a se înţelege mai mult decât o percepere mentală. Ei ajunseseră la o cunoaştere personală experimentală de Dumnezeu. Ei se bucuraseră de o cunoaştere lucrătoare a mântuirii.

Mai bine zis. [mai degrabă, KJV]. Pavel se grăbeşte să evite orice posibilitate ca galatenii să se laude cu cunoaşterea adevăratului Dumnezeu. Ei nu aveau motiv să-şi aducă cinste lor înşile. La urma urmei, mântuirea consta din faptul că Dumnezeu îl caută pe om şi nu invers (Ioan 3:16; vezi Luc 15:2,4).

Cunoscuţi de Dumnezeu. Ei deveniseră centrul atenţiei favorabile a Lui. E adevărat că Isus a venit ca să caute şi să mântuiască pe toţi cei pierduţi (Luc 19:10), dar pe de altă parte, Dumnezeu este găsit numai de aceia care Îl caută cu sârguinţă (Ier 29:13).

Cum vă mai întoarceţi? Nădăjduind cu înfocare să străpungă gândirea înceţoşată a galatenilor, aşa fermecaţi cum erau, Pavel li se adresează direct, într-un sens întrerupând cursul logic al argumentaţiei sale. Timpul prezent lasă a se înţelege că procesul de întoarcere are loc. Ei nu se întorseseră încă deplin. Gr. epistrepho, a se întoarce, e de obicei tradus a converti sau a fi convertit (vezi Mar 4:12: Luc 22:32; Ioan 12:40; Fapte 3:19).

Învăţături începătoare, slabe şi sărăcăcioase. [Elemente slabe şi sărace, KJV]. Vezi vers. 3. Ei fuseseră eliberaţi din robia faţă de concepţiile şi practicile începătoare, ale păgânismului. Acum alergau înapoi la o formă de robie cu puţin mai bună decât fusese aceea din care fuseseră eliberaţi de Evanghelie. Fiecare din sistemele acestea era o încercare zadarnică de a dobândi dreptatea prin fapte. Abandonaseră galatenii ritualurile şi ceremoniile păgânismului numai pentru ca să poată adopta pe acelea ale iudaismului? De fapt iudaismul degenerase într-un sistem de ceremonii extreme, în anumite privinţe greu de deosebit de acelea ale religiilor păgâne (vezi vol. IV, p. 30.33). Legea (vezi cap 2:16) era slabă deoarece nu avea putere să mântuiască nici pe cei mai înflăcăraţi închinători, şi sărăcăcioasă, datorită faptului că era lipsită de scânteia vitală a vieţii. În plus, iudeii adăugaseră atât de multe tradiţii la lege încât scopul ei originar fusese întunecat, şi devenise o povară pentru cei care căutau să împlinească cererile ei ca mijloc de câştigare a mântuirii (vezi Mar 7:3). Galatenii renunţau la toate foloasele Evangheliei şi nu primeau nimic în schimb.

Vreţi. [Doriţi, KJV]. Convertirea lor la iudaism era voluntară. Ei păreau să fie doritori de a schimba nepreţuita lor libertate cu sărăcia robiei!

Să vă supuneţi. [Să fiţi în robie, KJV]. Vezi vers. 3.

10 Voi păziţi zile, luni, vremuri şi ani.

Păziţi. [Ţineţi,KJV]. Textul grec lasă a se înţelege grija scrupuloasă.

Zile, luni. Pavel se referă aici la cele şapte sabate ceremoniale şi lunile noi ale sistemului ceremonial (vezi Lev 23; Num 10:10; 28:11-15). Nu există temei în Scriptură pentru susţinerea, aşa cum fac unii, că zilele de care vorbeşte aici Pavel se referă la Sabatul zilei a şaptea. Nicăieri în Biblie ziua a şaptea nu e pomenită în limbajul folosit aici. În plus, Sabatul zilei a şapte a fost instituit la creaţiune (vezi Gen 2:1-3; cf. Exo 20:8-11), înainte de intrarea păcatului şi cu vreo 2500 de ani înainte de inaugurarea sistemului ceremonial la muntele Sinai. Dacă ţinerea Sabatului zilei a şaptea supune pe cineva la robie, trebuie ca Însuşi creatorul să fi intrat în robie când a ţinut primul Sabat al lumii! Si concluzia aceasta este de neimaginat.

Vremi. Literal, sezoane rânduite, aici sărbătorile fixe anuale ale calendarului religios iudaic (vezi Num 28:2).

Ani. Anul sabatic şi anul jubiliar (vezi Exo 23:10.11; Lev 25:8.12).

11 Mă tem să nu mă fi ostenit degeaba pentru voi.

Mă tem. [Mi-e teamă de voi, KJV]. Mai degrabă (mi-e temă pentru voi, sau mi-e temă cu privire la voi. Părea de necrezut că galatenii să fie atât de uşor abătuţi de la libertate spre a merge înapoi în robie. Se putea ca ei să fi înţeles cu adevărat ceea ce făceau şi aveau de gând să meargă oricum înainte? Din orice punct de vedere felul lor de umblare nu avea sens.

Ostenit degeaba. Dacă eforturile pline de jertfire de sine ale lui Pavel pentru ei (vers. 13.14) avea să aibă drept urmare numai schimbarea unui fel de robie cu altul, eforturile acelea erau cu adevărat irosite!

12 Fraţilor, vă rog să fiţi ca mine, căci şi eu sunt ca voi. Nu mi-aţi făcut nicio nedreptate.

Vă rog fiţi ca mine. Pavel tece acum de la argumentaţie la rugăminte. Pavel fusese cândva iudeu, devotat cu râvnă sistemului legal cum numai un fariseu bigot putea să fie (Fapte 26:5). Dar el părăsise sistemul legal cândva atât de scump pentru el, şi practic, se făcuse ca unul dintre neamuri pentru ca să poată câştiga neamurile la Hristos (1Cor 9:20-23) 10:32.33). Pentru ce să adopte acum galatenii dintre neamuri iudaismul? Dacă el îl părăsise pentru ei, nu puteau şi ei să-l părăsească pentru el?

Sunt ca voi. Acolo unde nu era vorba de principiu, Pavel se conformase cu obiceiurile neamurilor. Felul său de viaţă printre ei fusese ca un exemplu. Nu mi-aţi făcut nici o nedreptate. [Nu m-aţi păgubit, KJV; Nu mi-aţi făcut nici un neajuns,

G. Galaction]. Sau nu m-aţi nedreptăţit. Forma verbului în textul grec leagă declaraţia aceasta de vers. 13-15 şi nu direct de vers. 12. Afirmaţia este o figură de vorbire afirmând tratamentul excelent pe care galatenii îl acordaseră lui Pavel cu prilejul celei dintâi vizite a lui la ei. Ei nu trebuie să răstălmăcească tonul scrisorii sale (vezi cap. 1:6-9; 3:1-4; 4:20.11, etc) ca reflectând o plângere personală contra lor. El nu avea nici un fel de motiv de plângere cu privire la felul cum îl tratase, deoarece spiritul pe care ei îl manifestaseră era cât se poate de lăudabil (vers. 131-15). Fără îndoială Pavel căuta şi să reaprindă vechiul lor duh de devoţiune şi promptitudine de a urma învăţătura lui. La începutul ei luaseră seama la orice sugestie a lui; de ce nu şi acum?

13 Dimpotrivă, ştiţi că în neputinţa trupului v-am propovăduit Evanghelia pentru întâia dată.

În neputinţă. [Prin infirmitate, KJV; cuprins de mare slăbiciune, G. Galaction]. Sau din cauza infirmităţii. Se pare că Pavel nu plănuise să evanghelizeze Galatia la data aceea, ci fusese constrâns să rămână acolo pentru un timp din cauza slăbirii sănătăţii. S-a sugerat că el contractase malaria sau vreo altă boală în ţinuturile joase ale coastei mării şi căutase altitudinea mai mare din interiorul peninsulei în nădejdea de a găsi alinare. Poate că această slăbiciune era ghimpele în carne de care vorbeşte în scrisoarea lui către corinteni, şi cu privire la care se rugase el atât de mult (vezi 2Cor 12:7-9).

De întâia dată. Aceasta ar putea sau nu să indice mai mult decât o vizită anterioară al galateni. În general se socoteşte că aici se face referire la întâia din cele două vizite anterioare. În acord cu aşa numita teorie sud galateană (vezi p. 932; Nota adiţională la Fapte 16) aceasta ar fi vizita din Fapte 13:14 la 14:21. Totuşi, nimic din raportul acelei călătorii nu sugerează că Pavel era suferind în ce priveşte sănătatea. La data aceea, în acord cu teoria nord galateană, aceasta ar fi călătoria din Fapte 16:1-6. Scurtimea raportului ultimei călătorii lasă mai multă posibilitate pentru boală la data aceea. Dacă e acceptabilă teoria nord galateană, afirmaţia din Gal 4:13 poate fi considerată ca o aluzie la vizitele pe care Pavel le-a făcut în Galatia în a doua şi a treia lui călătorie misionară; cu referire specifică la a doua călătorie. Vezi Fapte 16:6.

N-aţi arătat nici dispreţ, nici dezgust. [N-aţi dispreţuit, nici n-aţi respins, KJV; Nu m-aţi dispreţuit , nici nu m-aţi aruncat cu scârbă, G. Galaction]. Suferinţa lui Pavel ar fi putut da galatenilor o scuză pentru a-l trata cu dispreţ. În vremuri de demult o suferinţă era de obicei considerată o pedeapsă directă de al Dumnezeu pentru vreun mare păcat (cf. Fapte 28:4). Ar fi fost natural pentru galateni să tragă concluzia că Pavel ofensase pe zei, şi să privească solia lui ca de mică valoare. Dar ei n-au făcut aşa ceva. Răspunsul lor în împrejurări care ar fi putut să-i determine să se întoarcă împotriva lui fusese cordial favorabile. Ce motiv – personal sau de altă natură – ar fi putut ei să aibă de a se întoarce împotriva lui Pavel acum? Purtarea lui anterioară mărturisea împotriva atitudinii lor prezente.

14 Şi n-aţi arătat nici dispreţ, nici dezgust faţă de ceea ce era o ispită pentru voi în trupul meu; dimpotrivă, m-aţi primit ca pe un înger al lui Dumnezeu, ca pe însuşi Hristos Isus.

O ispită pentru voi. [Ispita mea, KJV]. Dovezi textuale favorizează (cf. p. 10) exprimarea ispita voastră. Aceasta ar însemna că infirmităţile erau o ispită pentru galateni să-l respingă. Contextul tinde să favorizeze această exprimare, aşa cum fac şi obişnuita atitudine al lui Pavel faţă de suferinţă (vezi 2Cor 4:8-11; 12:9.10). exprimarea ispita mea ar reflecta o tendinţă din partea lui Pavel să înceteze de a lucra din cauza slăbiciunii sale corporale, indiferent care ar fi fost ea.

Ca pe Însuşi Hristos Isus. Ei n-ar fi putut să acorde lui Pavel un tratament mai favorabil. Milostiva lor ospitalitate nu lăsase nimic nefăcut.

15 Unde este, dar, fericirea voastră? Căci vă mărturisesc că, dacă ar fi fost cu putinţă, v-aţi fi scos până şi ochii şi mi i-aţi fi dat.

Fericirea. Ce s-a întâmplat cu bucuria voastră? Atitudinea lor schimbată nu le adusese mai multă satisfacţie. Nădejdea în puterea lui Hristos ei o schimbaseră cu propriile lor fapte. Nu e bucurie sau satisfacţie care să poată egala pe aceea care vine din experienţa unei vieţi complet predate lui Isus Hristos (cf. cu Mat 11:28-30).

V-aţi fi scos. N-ar fi putut fi dovadă mai convingătoare despre devotamentul lor faţă de Pavel. Nu era nimic prea mare sau prea greu pentru ei de a face pentru el. Din aceasta, unii au tras concluzia că ochii lui Pavel erau cauza marelui lui necaz (vezi vers. 14). Aceasta era, într-adevăr, natura suferinţei permanente a lui Pavel, deşi afirmaţia aceasta singură n-ar fi o dovadă îndestulătoare (vezi E.G.W. Material suplimentar la 2Cor 12:7-9).

16 M-am făcut oare vrăjmaşul vostru pentru că v-am spus adevărul?

Răspunsul vostru. Pavel le spunea adevărul nu mai puţin ca la ocazia de mai înainte (cf. p. 1, 8, 9). El nu se schimbase. Evanghelia lui nu se schimbase. Pentru ce trebuia să se fi schimbat atitudinea lor faţă de el? Acum el caută să-i libereze de robia faţă de iudaism, aşa cum mai înainte îi liberase din robia păgânismului (vezi cap. 4:9). Pavel era de fapt cel mai bun prieten al lor, dispus să-şi rişte chiar pierderea prieteniei lor în încercarea de a-i salva de la învăţăturile începătoare, slabe şi sărăcăcioase ale iudaismului (vers. 9). Rănile făcute de un prieten dovedesc credincioşia lui dar sărutările unui vrjmaş sunt mincinoase (Prov 27:6).

Apelul lui Pavel adresat galatenilor pare să fi avut un efect binefăcător (cf. AA 388). Faptul că galatenii au păstrat scrisoarea lui dă mărturie despre faptul că ei au răspuns la apelul lui şi l-au preţuit ca pe mijlocul lor de mântuire. Faptul acesta sugerează aprecierea din parte a lor a interesului lui faţă de ei şi acceptarea din partea lor a adevărului pe care el din nou li l-a adus aminte.

17 Nu cu gând bun sunt plini de râvnă ei pentru voi, ci vor să vă dezlipească de noi, ca să fiţi plini de râvnă faţă de ei.

Nu cu gând bun. [Nu bine, KJV]. Motivele lor erau suspecte (vezi mai jos plini de râvnă faţă de ei.).

Plini de râvnă pentru voi. [Zelos se prefac pentru voi, KJV]. Sau vă urmăresc cu aviditate. Iudaizanţii simulau un mare interes faţă de binele galatenilor şi în aparenţă făceau mare caz cu privire la ei, pentru a-i câştiga la vederile lor cu privire la iudaism şi circumciziune. Ei doreau ca galatenii să fie ucenicii lor. Părea că o considerabilă presiune fusese exercitată de aceşti conducători. Nu putem evita de a osândi motivele lor, dar putem lăuda zelul lor (vezi Luc 16:8).

Lipsa de entuziasm din partea creştinilor e adesea răspunzătoare pentru lipsa de interes dată pe faţă de necreştini faţă de învăţăturile bisericii. Dacă am fi cu adevărat plini de râvnă, zelul nostru ar fi spontan. Încercări spasmodice, forţate, sau artificiale de a prezenta religia noastră, dintr-un simţ de datorie fac o slabă impresie. Entuziasmul superficial se trădează cu timpul. Cea mai bună mărturie în favoarea dogmelor religioase este demonstrarea lor într-o viaţă cu totul consacrată principiilor pe care le reflectă. Viaţa este cea cu adevărat de valoare.

Să vă dezlipească. [Să vă excludă, KJV]. Probabil de la atenţiile solicitante ale lui Pavel şi de la Evanghelia lui. Afirmaţia s-ar putea să se mai refere la dorinţele iudaizanţilor de a exclude pe galateni dintre membrii până nu se vor fi circumcis. Posibil, iarăşi că aceşti oameni vicleni să fi intenţionat să-i despartă de contactul cu alte biserici care erau credincioase faţă de Pavel în nădejdea de a face din Galatia centrul activităţii lor printre neamuri.

Plini de râvnă faţă de ei. Adevăratul motiv al iudaizanţilor în concentrarea unei atât de mari atenţii asupra galatenilor era ca ei înşişi să poată deveni centru al atenţiei între galateni. Lucrul acesta ei îl aşteptau în schimb pentru pretinsul lor interes faţă de binele bisericii.

18 Este bine să fii plin de râvnă totdeauna pentru bine, nu numai când sunt de faţă la voi.

Plin de râvnă. Râvna însăşi e de lăudată dacă reflectă motive valoroase. Cândva Pavel lăudase pe corinteni pentru râvna lor deoarece ea încurajase pe alţii la fapte bune (2Cor 9:2). Propriul lui zel anterior pentru iudaism îl determinase să persecute Biserica Creştină (Filp 3:6). Galatenii pe cât se pare confundaseră râvna lor pentru noua cale cu o dovadă a autenticităţii râvnei lor, fără a-şi dea seama că râvna nu poate fi un înlocuitor al gândirii sfinţite şi drepte. Râvna iudaismului şi a iudaizanţilor nu era potrivită cunoştinţei (Rom 10:2), Pavel era tare mult mâhnit cu privire la zelul iudeilor faţă de creştinism când scria Epistola către Romani. Orbirea lor nu era pricinuită de o lipsă a ocaziei de a cunoaşte, ci de lipsa de bunăvoinţă de a-şi însuşi ceea ce fuseseră învăţaţi (vezi Ose 4:6; vol. IV, p. 30-33). Acum aceeaşi stare de nemintoşie predomina în bisericile din Galatia.

Când sunt de faţă. Pavel nu era gelos ca nu cumva galatenii să devină mai zeloşi în absenţa lui decât atunci când fusese cu ei.

19 Copilaşii mei, pentru care iarăşi simt durerile naşterii, până ce va lua Hristos chip în voi!

Copilaşii mei. Această formă de adresare afecţioasă, obişnuită la Ioan nu apare în altă parte în scrierile lui Pavel. Ea nu numai că exprimă duioşia de sentiment a lui Pavel faţă de ei dar de asemenea lasă a se înţelege imaturitatea lor spirituală. Întrucât Pavel priveşte pe toţi aceia care au primit Evanghelia de al el ca pe copiii săi spirituali, expresia acesta nu poate fi considerată ca o mustrare din partea sa, aşa cum gândesc unii comentatori. S-ar putea doar ca să fie o reamintire a îndatoririi lor faţă de el. Ca părinte spiritual, era numai drept şi cuvenit ca el să manifeste grijă pentru binele lor. El exprimă aceeaşi preocupare pentru creştini şi vorbeşte despre sine ca fiind părintele lor (vezi 1Cor 4:15).

Iarăşi simt durerile naşterii. Corintenilor Pavel le scrisese: V-am născut prin Evanghelie (vezi 1Cor 4:15). Aducând pe galateni la Hristos el suferise, ca să zicem aşa, durerile naşterii. Acum când ei renunţă la credinţa lor, el trebuie să treacă din nou prin amare experienţe.

Până ce va lua Hristos chip. Pavel va stărui în eforturile lui până când Hristos domneşte din nou în inimile lor prin credinţă (vezi cap. 2:20). Figura de vorbire cu naşterea pare să fie încă în gândul apostolului. Isus vorbise lui Nicodim despre experienţa naşterii din nou (Ioan 3:3), şi Pavel vorbeşte despre Hristos ca luând chip în aceia care îl acceptă (vezi Cols 1:27). Când Hristos locuieşte în inimă, El manifestă în afară prin vieţuire propria Sa viaţă desăvârşită prin viaţa creştinului (vezi Rom 8:3.4; Gal 2:20). Gândul creştinului este asemenea gândului lui Hristos (Filp 2:5), şi iubirea lui Hristos îl stăpâneşte (2Cor 5:14). Procesul acesta continuă până când creştinul ajunge la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos (Efes 4:13).

20 O, cum aş vrea să fiu acum de faţă la voi şi să-mi schimb glasul; căci nu ştiu ce să mai cred!

De faţă la voi. [Prezent cu voi, KJV]. Pavel ar fi dorit mai degrabă să-şi prezinte solia personal. Ceea ce el scrie poate fi greşit interpretat şi greşit aplicat. Dacă el ar fi fost de faţă, ar fi putut răspunde la toate întrebările care cu siguranţă urmau să se nască atunci când scrisoarea era citită. Inamicii lui ar fi interpretat-o în cea mai rea lumină. Până şi Petru găsise unele lucruri greu de înţeles în scrisorile lui Pavel (2Pet 3:16). Şi astăzi mulţi întunecă înţelesul cuvintelor lui Pavel din scrisoarea lui către Galateni ne studiindu-le în contextul lor şi pe fondul situaţiei reale care exista în bisericile Galatiei.

Glasul. Sau tonul vocii mele. Pavel ar fi preferat să-şi schimbe atitudinea faţă de ei, dar faptele sunt fapte. Cât de plăcut ar fi pentru el dacă atitudinea lor schimbată ar face cu putinţă ca el să exprime din nou încredere în ei, în loc să rostească aceste cuvinte de plângere, neîncredere şi de mustrare. Aceasta e ceea ce ar face el dacă ar fi de faţă, când ei şi-ar fi schimbat atitudinea, şi s-ar fi reîntors la vechea lor credincioşie faţă de Evanghelie. Pavel aici anticipează schimbarea lor spirituală la primirea scrisorii lui.

Nu ştiu. [Sunt în îndoială, KJV]. Sau pus în nedumerire cu privire la voi. Perplexitatea lui sufletească (vezi vers. 19) explică lucrurile aspre pe care el le spune cu privire la ei. Poate că înainte ca ei să fi citit scrisoarea, şi deja se vor fi pocăit. Dar lucrurile fiind aşa cum sunt, el trebuie să spună ceea ce considera că era dator să spună. Ei dăduseră dovada de nesinceritate şi nestatornicie, dar el nu doreşte să facă lucrurile mai rele printr-o severitate nepotrivită. Aceasta e cauza pentru care era în încurcătură de a şti cum să se poarte cu ei. El nu se poate dumiri cu privire la cât de mult trebuie să spună.

21 Spuneţi-mi voi, care voiţi să fiţi sub Lege, n-ascultaţi voi Legea?

Voiţi. Vezi vers. 9. În vers. 21-31 Pavel ajunge la apelul final contra neînţelepciunii legalismului iudaic ca mijloc de mântuire.

Sub lege. Literal, sub lege, adică sub sistemul legii (vezi Rom 2:12; Gal 2:16), căutând mântuirea prin fapte. Evident Pavel nu se poate referi la condamnarea legii deoarece nimeni nu ar dori [vrea] să fie sub condamnare.

Ascultaţi. [Auziţi, KJV]. Adică, luaţi aminte, fiţi atenţi la (vezi Mat 7:24).

Legea. Pavel acum foloseşte cuvântul lege într-un sens diferit. Ilustraţia din vers. 22 este din Pentateuh, la care iudeii de obicei se refereau numindu-l legea lui Moise (vezi Luc 24:44). Pentru a convinge pe galatenii fără minte (Gal 3:1) de greşeala lor de a se întoarce la faptele legii rituale pentru mântuire, Pavel s-a îndreptat spre legea lui Moise, care conţine legea rituală, pentru a aduce dovezi. Întrebarea lui Pavel era intenţionată să trezească pe galateni să cerceteze Cuvântul descoperit al lui Dumnezeu. Dacă ei ar face lucrul acesta cu inima sinceră, ar descoperi ei înşişi chiar lucrările pe el care căutase să le lămurească, şi anume, că legea îndreaptă luarea aminte spre Isus ca fiind Acela de care trebuie să depindă în ce priveşte mântuirea. Pavel cita fără încetare din Pentateuh în sprijinul învăţăturilor sale cu privire la solia şi misiunea lui Isus.

22 Căci este scris că Avraam a avut doi fii: unul din roabă, şi unul din femeia slobodă.

Doi fii. Ismael şi Isaac (Gen 16:15; 21:3). Pavel acum se îndreaptă faţă de legea (vezi Gal 4:21) însăşi pentru a da o ilustraţie cu privire la o diferenţă între robia legii şi libertatea în Hristos. Întrucât părţi din Pentateuh erau citite în fiecare Sabat în sinagogi (vezi vol. V, p. 57), cărţile lui Moise erau bine cunoscute tuturor iudeilor şi neamurilor care participaseră al serviciile de la sinagogă. Istoria relatată era un fapt simplu al istoriei iudaice, dar Pavel o foloseşte într-un sens alegoric (vers. 24), pentru a arăta deosebirea dintre a fi în robie în sistemul ceremonial şi a se bucura de libertatea care vine prin credinţa în Isus Hristos. Avraam de fapt a avut mai muţi decât numai doi fii (vezi Gen 25:1.2), dar Ismael şi Isaac era fii lui cei mai mari şi cei mai importanţi. Învăţătorii mincinoşi fără îndoială accentuaseră binecuvântarea de a fi fii ai lui Avraam (vezi Gal 3:7). Pavel reaminteşte galatenilor că Avraam avusese doi fii şi că unul a ajuns moştenitorul făgăduinţelor legământului în timp ce celălalt nu. ( Gen 17:19-21). Faptul simplu de a fi fii ai lui Avraam nu era o garanţie pentru primirea făgăduinţelor legământului.

Roabă. Agar, o roabă egipteană (vezi Gen 16:1-4). Fiul ei Ismael a fost fiul lui Avraam – întâiul lui născut, de fapt – dar deoarece ea era roabă fiul ei era, ca să zicem aşa, un fiu al robiei. Slobodă. [Femeie liberă, KJV]. Adică, Sara, al cărei fiu Isaac urma să moştenească

libertatea ei.

23 Dar cel din roabă s-a născut în chip firesc, iar cel din femeia slobodă s-a născut prin făgăduinţă.

În chip firesc. [După trup, KJV]. Ismael era fiul plănuirii omeneşti, al efortului omenesc de a aduce la rodire făgăduinţele legământului. De fapt, Ismael era o mărturie vie a lipsei de credinţă a lui Avraam.

Prin făgăduinţă. Isaac era fiul făgăduinţei, fiul credinţei (Gen 12:3; 13:14-16; 15:4; 1:3-6, 1921). Relatarea naşterii lui este una dintre remarcabilele intervenţii divine (vezi gen 18:10; 21:1.2; Evr 11:11.12). Fiecare împrejurare a naşterii lui Isaac scoate în evidenţă credinţa. Credinţa lui Avraam este un exemplu de credinţă creştină (vezi Rom 4:16-25). El a crezut făgăduinţele lui Dumnezeu atunci când împlinirea lor părea imposibilă. Isaac era proeminent fiul făgăduinţei lui Dumnezeu şi al credinţei lui Avraam. Pavel pune aici accentul pe faptul că fiul născut dintr-o roabă e născut într-o stare de inferioritate şi robie, şi fiul unei femei libere, într-o viaţă de libertate.

24 Lucrurile acestea trebuie luate în alt înţeles: acestea sunt două legăminte: unul, de pe muntele Sinai, naşte pentru robie şi este Agar –

Alt înţeles. [O alegorie, KJV; Altă înţelegere decât arată vorba, G. Galaction]. O alegorie este o naraţiune în care persoanele, lucrurile şi acţiunile au un înţeles metaforic, lăsat a se înţelege dar nu exprimat precis. Prin alegoria aceasta Pavel ilustrează starea de sclavie spirituală la care au decăzut galatenii, şi pe care, de fapt, ei pare să o fi dorit. Evenimentele istorice nu erau alegorice, când au avut loc şi nici când Moise le-a raportat. Pavel face din ele o alegorie, pentru scopul anume de a ilustra învăţăturile credinţei şi a libertăţii contra faptelor şi robiei lor. El nu spune că lucrurile acestea erau o alegorie, ci că sunt o alegorie – adică, el face o alegorie din ele când relatează întâmplarea. Pe vremea lui Pavel metoda aceasta de cuvântare era obişnuită. Comparaţi folosirea de parabole atât de obişnuită în felul de a da învăţătură al lui Isus (vezi vol. V, p. 203, 204). Una dintre căile cele mai cu efect de a transmite adevărul este de a-l ilustra printr-o povestire corespunzătoare şi interesantă.

Două legăminte. Unul era legământul credinţei, reprezentat de Sara; celălalt legământul faptelor reprezentat de Agar (vezi Exo 16:60; Gal 2:15.17.19; Evr 8:8-10).

Muntele Sinai. Vezi Exo 19:5-8; 24:7.8.

Naşte pentru robie. Literal, naşte [copii] în robie. Atâta vreme cât cineva depinde de faptele legii ca ele să-l mântuiască, nu e scăpare din robie. În ciuda a tot ceea ce ar putea el face pentru a dobândi mântuirea nu poate avea succes. El s-a obligat să săvârşească o sarcină imposibilă. Legalismul, litera legii, a oricărei legi – omoară (vezi 2Cor 3:6).

25 căci Agar este muntele Sinai din Arabia – şi răspunde Ierusalimului de acum care este în robie împreună cu copiii săi.

Agar. Sau, Hagar.

Este muntele Sinai. Şi anume, în alegoria lui Pavel (vezi vers. 24). Agar reprezintă aici legământul de la Sinai al faptelor (vezi cap. 3:19). Prin Agar şi fiul ei Ismael, Avraam intenţionase cândva să realizeze prin fapte planul lui Dumnezeu. Acesta era felul său de a-l realiza, dar nu al lui Dumnezeu. Nu e planul lui Dumnezeu ca mântuirea omului să fie realizată prin faptele legii, pentru simplul motiv că e cu neputinţă de a face aşa ceva.

Răspunde. Sau e comparabil cu, şi anume în alegoria lui Pavel.

Ierusalimului de acum care este. Adică, Israelului literal, ca naţiune. Israel încă făcea greşeala pe care o făcuse Avraam cu Agar şi Ismael, de a încerca să aducă la realizare prin fapte planul lui Dumnezeu, potrivit cu un plan făcut de om. Astfel privind faptele în locul credinţei în făgăduinţele lui Dumnezeu, aşa cum făcuse Avraam, galatenii se întorceau exact la felul de închinare care adusese pe Israel ca naţiune în robie, ruină şi lepădare.

În robie. Vezi 2Cor 3:14-15M Gal 4:3.

Copiii ei. Adică iudeii şi prozeliţii individual.

26 Dar Ierusalimul cel de sus este slobod, şi el este mama noastră.

Ierusalimul cel de sus. Dacă Ierusalimul literal reprezintă pe Israel ca naţiune, atenci Ierusalimul cel de sus reprezintă biserica creştină (verzi Evr 12:22.23), noua naţiunea aleasă (1Pet 2:9). Noul Ierusalim e capitala împărăţiei slavei (vezi Apoc 21:2; Evr 11:10), dar Pavel aici foloseşte Ierusalimul într-un sens figurat; contrastul este între iudaism şi creştinism. Cel dintâi este în robie; cel din urmă este liber [slobod].

Slobod. [Liber, KJV]. Adică, liber de îndrumătorul [învăţătorul] din cap. 3:24. 25, de robia din cap. 4:3 şi de situaţia de sclavie din vers. 22-25.

Mama. În vorbire figurată iudeii adesea vorbeau de Ierusalimul literal – însemnând naţiunea Israel – ca fiind mama generaţiei în viaţă a persoanelor individuale care alcătuiau naţiunea. Întrun sens similar, biserica creştină istorică este mama creştinilor în viaţă.

Noastră. [Noastră a tuturor, KJV]. Probabil o referire la toţi din cap. 3:26, însemnând neamurile şi iudeii. Zidul de la mijloc de despărţire dintre iudei şi neamuri fusese îndepărtat de Hristos (vezi Efes 2:12-22). Această veste bună de unire prin credinţă în Hristos a adus multă bucurie neamurilor, deoarece ele erau acum acceptate pe picior de egalitate cu iudeii (vezi Fapte 13:44-48).

27 Fiindcă este scris: „Bucură-te, stearpo, care nu naşti deloc! Izbucneşte de bucurie şi strigă, tu, care nu eşti în durerile naşterii! Căci copiii celei părăsite vor fi în număr mai mare decât copiii celei cu bărbat.”

Este scris. Citatul este din Isa 54:1 (vezi vol. IV, p. 26-30).

Bucură-te stearpo. Pe vremea lui Isaia, Israelul literal fusese sterp în sensul că nu adusese roadele neprihănirii (vezi Isa 5:1-7) şi nu făcuse nimic pentru evanghelizarea lumii. Perspectiva unui succes glorios acum aparţine Bisericii Creştine. Făgăduinţa aceasta a împlinirii glorioase a voinţei lui Dumnezeu pentru ei ca naţiune de purtători de lumină pentru omenire, originar făcută Israelului literal, Pavel o aplică acum la biserică (vezi vol. IV, p. 29. 35. 36). După cum o femeie orientală care nu avusese copii se bucură că are copii, tot aşa neamurile se pot bucura că privilegiile Evangheliei cândva oferite lui Israel sunt acum ale lor (vezi Fapte 11:18). Iudeii pierduseră prilejul de a fi crainici ai lui Mesia pentru şi în toată lumea. De fapt cea mai încăpăţânată şi mai stăruitoare împotrivire faţă de lucrarea apostolilor pentru neamuri venea de la iudei.

Părăsită. [Năpăstuită, G. Galaction]. Adică, femeie liberă a vers. 22, 23, părăsită pentru că fusese cândva stearpă.

Mai mulţi. [Mai mulţi copii, KJV]. Aici, numărul mare al convertiţilor dintre neamuri care răspundeau faţă de solia Evangheliei lui Pavel şi a altor apostoli. Când Pavel s-a înapoiat la biserica din Ierusalim pentru a raporta conducătorilor de acolo, el a povestit invariabil de succesul său printre neamuri (vezi Fapte 15:12; 21:17-19). Iudeii erau plini de râvnă să facă prozeliţi (vezi Mat 23:15) şi aveau, într-adevăr, succes (vezi vol. V, p. 62). În aproape fiecare sinagogă unde predica Pavel erau persoane dintre neamuri, fie prozeliţi veniţi la credinţa iudaică fie, ca şi Corneliu când Petru l-a întâlnit de întâia dată (vezi Fapte 13:12), străini temători de Dumnezeu, atraşi de idealurile înalte ale iudaismului. Cei din urmă veniţi în mare număr, ezitau de a accepta circumciziunea, şi din acuza aceasta erau excluşi de la deplinele beneficii ale sistemului iudaic. Când aceste persoane dintre neamuri au auzit Evanghelia proclamată, au acceptat bucuros vestea cea bună care le acorda

o şansă egală cu iudeii de a primi toate beneficiile mântuirii procurată de Isus Hristos. Mulţi dintre cei dintâi convertiţi ai lui Pavel dintre neamuri din cetate în cetate probabil proveneau din grupul acesta. Pavel proclama universalitatea Evangheliei (vezi Rom 1:15-17; Gal 3:26).

Ai celei cu bărbat. În alegoria lui Pavel, Agar.

28 Şi voi, fraţilor, ca şi Isaac, voi sunteţi copii ai făgăduinţei.

Copii ai făgăduinţei. Vezi vers. 23. Pavel aici se referă la creştini, al căror privilegiu e de a intra în toate făgăduinţele de bază făcute lui Avraam şi descendenţilor lui (vezi vol. IV, p. 35). Iudeii au dat greş în a intra în odihna divină din cauza necredinţei (Evr 3:19 la 4:2), şi rămăsese pentru cei aleşi din toate naţiunile să intre în odihna rânduită de Dumnezeu pentru toţi cei care se apropiau cu deplină încredere de scaunul harului (vezi Evr 4:9.16). Galatenii crezuseră şi se bucuraseră în marele adevăr al neprihănirii prin credinţă până când învăţătorii mincinoşi de la Ierusalim îi convinseseră să încerce să-şi asigure mântuirea prin fapte. Dar deşi erau în curs de a se întoarce la o altă Evanghelie (Gal 1:6.7), Pavel nu pierduse speranţa revenirii lor la calea credinţei.

29 Şi, cum s-a întâmplat atunci, că cel ce se născuse în chip firesc prigonea pe cel ce se născuse prin Duhul, tot aşa se întâmplă şi acum.

Cei ce se născuse în chip firesc. [Născuţi după trup, KJV]. Acesta era Ismael (vezi vers. 22). În alegoria lui Pavel (vezi vers. 24) aceasta se referă la creştinii iudei şi iudaizanţi din vremea lui Pavel, care căutau mântuirea prin împlinirea personală a cerinţelor literei legii (vezi 2Cor 3:6).

Prigonea. Pentru împrejurările istorice la care se face aluzie vezi Gen 21:8-11; cf. cap. 16:4.5. Prezenţa lui Ismael a făcut soarta lui Isaac dificilă şi ameninţa să-l lipsească de dreptul de întâi născut. În chip asemănător iudeii şi creştinii iudaizanţi persecutau acum pe creştinii dintre neamuri şi încercau să-i lipsească de făgăduinţa făcută de Dumnezeu prin legământ, a îndreptăţirii prin credinţă.

Ce se născuse prin Duhul. Referirea istorică la Isaac ca fiu a făgăduinţei (cf. vers. 23). Aici Pavel se referă la creştinii care intră în făgăduinţa de legământ a mântuirii prin credinţă în Hristos prin renaştere (vezi Ioan 3:3.5; Gal 3:2.3).

Acum. Toţi cunoşteau bine persecuţia pe care o suferise Pavel fie direct de la iudei fie pe urma instigaţiei acestora(vezi Fapte 16:19; 19:24-28; vezi 2Cor 11:24.26). Pavel rareori a fost ameninţat sau asuprit de neamuri din propria lor iniţiativă. Întemniţarea lui finală şi execuţia lui au fost rezultatul veştilor false pornind de la iudei. Persecuţiile cele mai dârze pe care adevăraţii creştini le-au avut de suferit sunt acelea în care aşa numiţii creştini au căutat să-i extermine din cauza diferenţelor de credinţă şi practică religioasă.

30 Dar ce zice Scriptura? „Izgoneşte pe roabă şi pe fiul ei; căci fiul roabei nu va moşteni împreună cu fiul femeii slobode.”

Roabă. Adică, istoric, Agar, (vezi Gen 21:10; Gal 4:24). În alegoria lui Pavel, roaba reprezintă vechiul legământ, sistemul ceremonial, principiul neprihănirii prin fapte (vezi vers. 24.25).

Fiul ei. Istoric, Ismael (vezi vers. 22), şi în alegoria lui Pavel toţi iudeii şi creştinii iudaizanţi, care susţineau că mântuirea stă în recunoaşterea Israelului literal ca fiind încă poporul ales al lui Dumnezeu şi în conformarea faţă de prevederile vechiului legământ şi sistemului ceremonial. În ce priveşte aplicarea sfatului lui Pavel la vremea noastră vezi p. 934.

Nu va moşteni împreună. Soluţia problemei care stătea în faţa bisericii din Galatia şi din altă parte, nu era de a contopi iudaismul cu creştinismului, ci să izgonească principiul iudaizării, împreună cu toţi cei care îl promovau. Mântuirea prin fapte este cu totul incompatibilă cu mântuirea prin credinţă (vezi Rom 11:6; Efes 2:8.9). O contopire a celor două e imposibilă odată ce credinţa este diluată prin fapte încetează de a fi credinţă curată. Comparaţi învăţăturile lui Hristos asupra acestui subiect (vezi Mar 2:21.22).

31 De aceea, fraţilor, noi nu suntem copiii celei roabe, ci ai femeii slobode. Hristos ne-a izbăvit ca să fim slobozi.

De aceea. În ciuda erorii lor, Pavel, anticipând faptul că galatenii vor accepta sfatul lui, se gândeşte cu privire la ei ca fiind fraţii săi în credinţă. Fraţilor. Cu toate ca aveau greşeli, Pavel, anticipând că Galatenii vor accepta sfatul său, se gânteşte la ei ca la fraţii lui în credinţă. Noi. Adică, noi creştinii, cuprinzând atât pe idei cât şi neamurile (vezi vers. 28).

Celei slobode. Istoric, Sara (vezi vers. 22); în alegoria lui Pavel, biserica creştină (vezi vers. 26). Numai copiii celei slobode erau eligibili pentru privilegiile dreptului de întâi născut (vers. 30). Creştinii au acces prin credinţă la toate făgăduinţele făcute lui Avraam şi Israelului din vechime (vezi vol. IV, p. 35, 36).

COMENTARII ELLEN G. WHITE

4 CT 259; DA 32, 34, 37; FE 399

4, 5 DA 31; PK 700

12 AA 208