1 În luna a douăsprezecea, adică luna Adar, în a treisprezecea zi a lunii, ziua în care avea să se aducă la îndeplinire porunca şi hotărârea împăratului şi când vrăjmaşii iudeilor nădăjduiseră să stăpânească peste ei, s-a întâmplat tocmai dimpotrivă, că iudeii au stăpânit asupra vrăjmaşilor lor.

Să stăpânească. [Să aibă putere, KJV]. Sau "stăpânire", ca în Daniel 6,24.

2 Iudeii s-au strâns în cetăţile lor, în toate ţinuturile împăratului Ahaşveroş, ca să pună mâna pe cei ce căutau să-i piardă. Nimeni n-a putut să le stea împotrivă, căci frica de ei apucase pe toate popoarele!

Strâns. În armonie cu prima prevedere a edictului. În cetăţile lor. Adică oriunde erau iudei. Căutau să-i piardă. Este scos în evidenţă caracterul defensiv al acţiunii iudeilor. Numai împotriva acelora care erau cunoscuţi ca vrăjmaşi ai lor au ridicat ei mâna.

3 Şi toţi mai marii ţinuturilor, căpeteniile oştirii, dregătorii, slujbaşii împăratului au sprijinit pe iudei, din pricina fricii pe care le-o insufla Mardoheu.

Mai marii. Sau "prinţii". Căpeteniile oştirii [locotenenţi, KJV] erau satrapii (vezi la cap. 3,12), fiecare răspunzând de mai multe provincii. "Dregătorii" ["deputaţii", KJV] erau "guvernatori" de provincii.

Slujbaşi împăratului. Literal, "aceia care îndeplineau treburile care reveneau împăratului". Au sprijinit pe Iudei. Adică i-au "ajutat" sau "susţinut" pe iudei poate prin ajutor moral şi prin forţă armată. Le-o insufla. [Cădea asupra lor, KJV]. Mai bine, "căzuse asupra lor". Poziţia lui Mardoheu ajunsese să fie cunoscută.

4 Căci Mardoheu era puternic în casa împăratului, şi faima lui se răspândea în toate ţinuturile, pentru că ajungea din ce în ce mai puternic.

Verset ce nu a fost comentat.

5 Iudeii au ucis cu lovituri de sabie pe toţi vrăjmaşii lor, i-au omorât şi i-au prăpădit. Au făcut ce au vrut cu vrăjmaşii lor.

Verset ce nu a fost comentat.

6 În capitala Susa, iudeii au ucis şi au prăpădit cinci sute de oameni,

În capitala Susa. [În palatul Susan, KJV]. Aceasta s-ar putea referi fie la cetatea de sus, unde era situat palatul, fie la vecinătatea palatului, dacă nu la incinta lui. Dealul palatului acoperea peste 40,4 hectare, din care palatul ocupa aproape 8,1 hectare. Pe dealul acesta sunt rămăşiţele locuinţelor ca şi ale palatului însuşi. Zona era probabil dens populată.

7 şi au înjunghiat pe Parşandata, Dalfon, Aspata,

Verset ce nu a fost comentat.

8 Porata, Adalia, Aridata,

Verset ce nu a fost comentat.

9 Parmaşta, Arizai, Aridai şi Vaiezata,

Verset ce nu a fost comentat.

10 cei zece fii ai lui Haman, fiul lui Hamedata, vrăjmaşul iudeilor. Dar n-au pus mâna pe averile lor.

Cei zece fii ai lui Haman. E interesant de notat că numele celor zece fii ai lui Haman sunt persane. Averile. Iudeii au căutat să arate clar că nu erau motivaţi de o dorinţă de a pune mâna pe averile vrăjmaşilor lor.

11 În ziua aceea, numărul celor ce fuseseră ucişi în capitala Susa a ajuns la cunoştinţa împăratului.

Numărul celor. În războaiele din antichitate se obişnuia ca numărul celor ucişi să fie raportat cu grijă. S-ar părea că s-a făcut, cu ocazia aceasta, doar un calcul sumar; totuşi, împăratul a luat măsuri ca să fie informat.

12 Şi împăratul a zis împărătesei Estera: „Iudeii au ucis şi au prăpădit în capitala Susa cinci sute de oameni şi pe cei zece fii ai lui Haman. Ce vor fi făcut în celelalte ţinuturi ale împăratului?… Care-ţi este cererea? Ea îţi va fi împlinită. Ce mai doreşti? Vei căpăta.”

Ce vor fi făcut? Nu o întrebare, ci o exclamaţie, ca şi cum împăratul ar fi zis: "Ce au făcut atunci în restul provinciilor împăratului!" Cât de mulţi au fost omorâţi în alte părţi, dacă 500 au fost ucişi numai în Susa!

13 Estera a răspuns: „Dacă împăratul găseşte cu cale, să fie îngăduit iudeilor care sunt la Susa să facă şi mâine după porunca de azi şi să spânzure pe lemn pe cei zece fii ai lui Haman.”

Să fie îngăduit. Nu e limpede de ce anume cere Estera încă o zi. Totuşi nu se poate ca ea să fi făcut cererea aceasta fără să nu fi întrebat întâi pe Mardoheu, care avea posibilitatea să ştie cum stăteau lucrurile. Ca prim ministru peste întreaga naţiune, Mardoheu ştia probabil că mulţi duşmani de ai poporului său erau încă în viaţă şi se temea că ei vor dori să se răzbune. Nu există nimic care să sugereze că era mânat de un duh orb de răzbunare.

14 Şi împăratul a poruncit să se facă aşa. Porunca a fost adusă la cunoştinţa poporului din Susa. Au spânzurat pe cei zece fii ai lui Haman.

Verset ce nu a fost comentat.

15 Iudeii care se aflau în Susa s-au strâns din nou în a paisprezecea zi a lunii Adar şi au ucis în Susa trei sute de oameni. Dar n-au pus mâna pe averile lor.

Iudeii. Mai bine, "astfel iudeii".

16 Ceilalţi iudei din celelalte ţinuturi ale împăratului s-au strâns şi şi-au apărat viaţa. Au căpătat astfel odihnă, scăpând de vrăjmaşii lor, şi au ucis şaptezeci şi cinci de mii din cei ce le erau vrăjmaşi. Dar n-au pus mâna pe averile lor.

Şi-au apărat viaţa. Aşa cum era prevăzut în edict (vezi cap. 8,11).

Şaptezeci şi cinci de mii. LXX spune 15.000. Termenul ebraic poate fi tradus probabil "1075". Numărul cel mai mic este mai probabil. Vezi p. 122, 123.

17 Aceste lucruri s-au întâmplat în a treisprezecea zi a lunii Adar. În ziua a paisprezecea, iudeii s-au odihnit şi au făcut din ea o zi de ospăţ şi de bucurie.

Verset ce nu a fost comentat.

18 Cei ce se aflau la Susa s-au strâns în ziua a treisprezecea şi a paisprezecea, dar în ziua a cincisprezecea s-au odihnit şi au făcut din ea o zi de ospăţ şi de bucurie.

Verset ce nu a fost comentat.

19 De aceea iudeii de la ţară, care locuiesc în cetăţi fără ziduri, au făcut din ziua a paisprezecea a lunii Adar o zi de bucurie, de ospăţ şi de sărbătoare, în care îşi trimit daruri unii altora.

Iudeii de la ţară. Versetul acesta ar putea mai bine să fie redat: "Iudeii din ţară, care locuiau în oraşele de ţară".

20 Mardoheu a scris aceste lucruri şi a trimis scrisori tuturor iudeilor din toate ţinuturile împăratului Ahaşveroş, de aproape şi din depărtare.

Mardoheu a scris. Ar părea că Mardoheu a scris întâi iudeilor din provincie, sugerându-le ţinerea pe viitor a două zile de Purim în loc de una, un obicei pe care îl observaseră la început. El lea explicat motivul pentru care se sugerau două zile, fără să se dea de prima dată un ordin precis. Găsind că propunerea lui era bine primită (v. 23-27), el a trimis o a doua scrisoare impunând "stăruitor" (literal, "cu toată puterea") ţinerea a două zile (v. 29).

21 Le poruncea să prăznuiască în fiecare an ziua a paisprezecea şi a cincisprezecea a lunii Adar,

Verset ce nu a fost comentat.

22 ca zile în care căpătaseră odihnă scăpând de vrăjmaşii lor. Le-a poruncit să prăznuiască luna în care întristarea lor se prefăcuse în bucurie, şi jalea lor, în zi de sărbătoare, şi să facă din aceste zile nişte zile de ospăţ şi de bucurie, când să-şi trimită daruri de mâncare unii altora şi să împartă daruri celor lipsiţi.

Întristarea lor se prefăcuse în bucurie. Acesta a fost semnul distinctiv al zilelor de Purim, ideea dominantă, în faţa căreia toate celelalte au fost secundare şi subordonate: întristarea prefăcută în bucurie. Caracteristica aceasta face din celebrarea zilelor de Purim una deosebită.

23 Iudeii s-au îndatorat să facă ceea ce şi începuseră să facă şi ce le scrisese Mardoheu.

Verset ce nu a fost comentat.

24 Căci Haman, fiul lui Hamedata, agaghitul, vrăjmaşul tuturor iudeilor, făcuse planul să-i piardă şi aruncase Pur, adică sorţul, ca să-i omoare şi să-i nimicească.

Verset ce nu a fost comentat.

25 Dar Estera, venind înaintea împăratului, împăratul a poruncit în scris să întoarcă asupra capului lui Haman planul cel rău pe care-l făcuse împotriva iudeilor şi să-l spânzure pe lemn, pe el şi pe fiii lui.

Verset ce nu a fost comentat.

26 De aceea zilele acestea s-au numit Purim, de la numirea Pur. Potrivit cu tot cuprinsul acestei scrisori, potrivit cu cele ce văzuseră ei înşişi şi potrivit cu cele ce li se întâmplaseră,

Purim. Iudeii au luat cuvântul persan pur, "sorţ" şi i-au dat un plural ebraic. Se poate ca şi ei să fi ales să folosească pluralul cuvântului, pentru că Haman a aruncat sorţi de câteva ori (cap. 3,7) sau pentru că iudeii celebrau sărbătoarea în două zile succesive.

Văzuseră. Argumentele lui Mardoheu fuseseră confirmate de propria lor experienţă, de amintirea celor "ce li se întâmplaseră".

27 iudeii au luat pentru ei, pentru sămânţa lor şi pentru toţi cei ce se vor lipi de ei hotărârea şi îndatorirea neschimbătoare ca să prăznuiască în fiecare an aceste două zile, în felul rânduit şi la vremea hotărâtă.

Verset ce nu a fost comentat.

28 Zilele acestea trebuiau să fie pomenite şi prăznuite din neam în neam, în fiecare familie, în fiecare ţinut şi în fiecare cetate. Şi zilele acestea Purim nu trebuiau desfiinţate niciodată din mijlocul iudeilor, nici să se şteargă aducerea aminte de ele printre urmaşii lor.

Zilele acestea Purim. Adoptarea generală a sărbătorii Purim de către naţiunea iudaică este un fapt curios. Ioiachim, marele preot al vremii aceleia, a acordat sărbătorii aprobarea sa chiar de la început şi a încorporat-o în calendarul ecleziastic, altfel nu avea cum să devină generală. Ea trebuie să fi devenit o sărbătoare obligatorie prin poruncă bisericească şi nu civilă. Iudeii timpului au hotărât ca ţinerea ei să fie permanentă. Chiar şi azi sărbătoarea aceasta este ţinută de iudeii de pretutindeni.

29 Împărăteasa Estera, fata lui Abihail, şi iudeul Mardoheu au scris stăruitor a doua oară pentru ca să întărească scrisoarea privitoare la Purim.

Stăruitor. [Cu toată autoritatea, KJV]. Literal, "cu toată puterea".

Au scris... a doua oară. Prima scrisoare era cea amintită în v. 20-26. O a doua scrisoare este trimisă acum " ca să întărească" ţinerea sărbătorii. Ea a fost trimisă nu ca un decret sau în numele împăratului, ci ca o scrisoare în numele Esterei şi a lui Mardoheu.

30 Au trimis scrisori tuturor iudeilor, în cele o sută douăzeci şi şapte de ţinuturi ale împăratului Ahaşveroş. Ele cuprindeau cuvinte de pace şi de credincioşie,

Au trimes scrisori. [El a trimis scrisorile, KJV]. Literal, "el a trimis scrisori" sau, poate, "scrisori au fost trimise". Acestea erau scrisori neoficiale, în care erau transmise salutări de "pace şi de credincioşie" (vezi v. 31).

31 întărind ţinerea acestor zile Purim la vremea hotărâtă, cum le rânduiseră iudeul Mardoheu şi împărăteasa Estera pentru ei şi cum şi le rânduiseră şi pentru ei înşişi şi pentru sămânţa lor, cu prilejul postului lor şi ţipetelor lor.

Verset ce nu a fost comentat.

32 Porunca Esterei a întărit aşezarea acestei sărbători Purim, şi lucrul acesta a fost scris în carte.

Porunca Esterei. [Decretul Esterei, KJV]. De preferat, "o poruncă a Esterei". Pare să se aibă în vedere un alt document, adăugat la scrisoarea comună a Esterei şi a lui Mardoheu. Carte. Poate cartea canonică a Esterei.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1.2.16 PK 602