1 În luna a douăsprezecea, adică luna Adar, în a treisprezecea zi a lunii, ziua în care avea să se aducă la îndeplinire porunca și hotărârea împăratului și când vrăjmașii iudeilor nădăjduiseră să stăpânească peste ei, s-a întâmplat tocmai dimpotrivă, că iudeii au stăpânit asupra vrăjmașilor lor.

Să stăpânească. [Să aibă putere, KJV]. Sau "stăpânire", ca în Daniel 6,24.


2 Iudeii s-au strâns în cetățile lor, în toate ținuturile împăratului Ahașveroș, ca să pună mâna pe cei ce căutau să-i piardă. Nimeni n-a putut să le stea împotrivă, căci frica de ei apucase pe toate popoarele!

Strâns. În armonie cu prima prevedere a edictului. În cetăţile lor. Adică oriunde erau iudei. Căutau să-i piardă. Este scos în evidenţă caracterul defensiv al acţiunii iudeilor. Numai împotriva acelora care erau cunoscuţi ca vrăjmaşi ai lor au ridicat ei mâna.


3 Și toți mai marii ținuturilor, căpeteniile oștirii, dregătorii, slujbașii împăratului au sprijinit pe iudei, din pricina fricii pe care le-o insufla Mardoheu.

Mai marii. Sau "prinţii". Căpeteniile oştirii [locotenenţi, KJV] erau satrapii (vezi la cap. 3,12), fiecare răspunzând de mai multe provincii. "Dregătorii" ["deputaţii", KJV] erau "guvernatori" de provincii.

Slujbaşi împăratului. Literal, "aceia care îndeplineau treburile care reveneau împăratului". Au sprijinit pe Iudei. Adică i-au "ajutat" sau "susţinut" pe iudei poate prin ajutor moral şi prin forţă armată. Le-o insufla. [Cădea asupra lor, KJV]. Mai bine, "căzuse asupra lor". Poziţia lui Mardoheu ajunsese să fie cunoscută.


4 Căci Mardoheu era puternic în casa împăratului, și faima lui se răspândea în toate ținuturile, pentru că ajungea din ce în ce mai puternic.
5 Iudeii au ucis cu lovituri de sabie pe toți vrăjmașii lor, i-au omorât și i-au prăpădit. Au făcut ce au vrut cu vrăjmașii lor.
6 În capitala Susa, iudeii au ucis și au prăpădit cinci sute de oameni,

În capitala Susa. [În palatul Susan, KJV]. Aceasta s-ar putea referi fie la cetatea de sus, unde era situat palatul, fie la vecinătatea palatului, dacă nu la incinta lui. Dealul palatului acoperea peste 40,4 hectare, din care palatul ocupa aproape 8,1 hectare. Pe dealul acesta sunt rămăşiţele locuinţelor ca şi ale palatului însuşi. Zona era probabil dens populată.


7 și au înjunghiat pe Parșandata, Dalfon, Aspata,
8 Porata, Adalia, Aridata,
9 Parmașta, Arizai, Aridai și Vaiezata,
10 cei zece fii ai lui Haman, fiul lui Hamedata, vrăjmașul iudeilor. Dar n-au pus mâna pe averile lor.

Cei zece fii ai lui Haman. E interesant de notat că numele celor zece fii ai lui Haman sunt persane. Averile. Iudeii au căutat să arate clar că nu erau motivaţi de o dorinţă de a pune mâna pe averile vrăjmaşilor lor.


11 În ziua aceea, numărul celor ce fuseseră uciși în capitala Susa a ajuns la cunoștința împăratului.

Numărul celor. În războaiele din antichitate se obişnuia ca numărul celor ucişi să fie raportat cu grijă. S-ar părea că s-a făcut, cu ocazia aceasta, doar un calcul sumar; totuşi, împăratul a luat măsuri ca să fie informat.


12 Și împăratul a zis împărătesei Estera: „Iudeii au ucis și au prăpădit în capitala Susa cinci sute de oameni și pe cei zece fii ai lui Haman. Ce vor fi făcut în celelalte ținuturi ale împăratului?… Care-ți este cererea? Ea îți va fi împlinită. Ce mai dorești? Vei căpăta.”

Ce vor fi făcut? Nu o întrebare, ci o exclamaţie, ca şi cum împăratul ar fi zis: "Ce au făcut atunci în restul provinciilor împăratului!" Cât de mulţi au fost omorâţi în alte părţi, dacă 500 au fost ucişi numai în Susa!


13 Estera a răspuns: „Dacă împăratul găsește cu cale, să fie îngăduit iudeilor care sunt la Susa să facă și mâine după porunca de azi și să spânzure pe lemn pe cei zece fii ai lui Haman.”

Să fie îngăduit. Nu e limpede de ce anume cere Estera încă o zi. Totuşi nu se poate ca ea să fi făcut cererea aceasta fără să nu fi întrebat întâi pe Mardoheu, care avea posibilitatea să ştie cum stăteau lucrurile. Ca prim ministru peste întreaga naţiune, Mardoheu ştia probabil că mulţi duşmani de ai poporului său erau încă în viaţă şi se temea că ei vor dori să se răzbune. Nu există nimic care să sugereze că era mânat de un duh orb de răzbunare.


14 Și împăratul a poruncit să se facă așa. Porunca a fost adusă la cunoștința poporului din Susa. Au spânzurat pe cei zece fii ai lui Haman.
15 Iudeii care se aflau în Susa s-au strâns din nou în a paisprezecea zi a lunii Adar și au ucis în Susa trei sute de oameni. Dar n-au pus mâna pe averile lor.

Iudeii. Mai bine, "astfel iudeii".


16 Ceilalți iudei din celelalte ținuturi ale împăratului s-au strâns și și-au apărat viața. Au căpătat astfel odihnă, scăpând de vrăjmașii lor, și au ucis șaptezeci și cinci de mii din cei ce le erau vrăjmași. Dar n-au pus mâna pe averile lor.

Şi-au apărat viaţa. Aşa cum era prevăzut în edict (vezi cap. 8,11).

Şaptezeci şi cinci de mii. LXX spune 15.000. Termenul ebraic poate fi tradus probabil "1075". Numărul cel mai mic este mai probabil. Vezi p. 122, 123.


17 Aceste lucruri s-au întâmplat în a treisprezecea zi a lunii Adar. În ziua a paisprezecea, iudeii s-au odihnit și au făcut din ea o zi de ospăț și de bucurie.
18 Cei ce se aflau la Susa s-au strâns în ziua a treisprezecea și a paisprezecea, dar în ziua a cincisprezecea s-au odihnit și au făcut din ea o zi de ospăț și de bucurie.
19 De aceea iudeii de la țară, care locuiesc în cetăți fără ziduri, au făcut din ziua a paisprezecea a lunii Adar o zi de bucurie, de ospăț și de sărbătoare, în care își trimit daruri unii altora.

Iudeii de la ţară. Versetul acesta ar putea mai bine să fie redat: "Iudeii din ţară, care locuiau în oraşele de ţară".


20 Mardoheu a scris aceste lucruri și a trimis scrisori tuturor iudeilor din toate ținuturile împăratului Ahașveroș, de aproape și din depărtare.

Mardoheu a scris. Ar părea că Mardoheu a scris întâi iudeilor din provincie, sugerându-le ţinerea pe viitor a două zile de Purim în loc de una, un obicei pe care îl observaseră la început. El lea explicat motivul pentru care se sugerau două zile, fără să se dea de prima dată un ordin precis. Găsind că propunerea lui era bine primită (v. 23-27), el a trimis o a doua scrisoare impunând "stăruitor" (literal, "cu toată puterea") ţinerea a două zile (v. 29).


21 Le poruncea să prăznuiască în fiecare an ziua a paisprezecea și a cincisprezecea a lunii Adar,
22 ca zile în care căpătaseră odihnă scăpând de vrăjmașii lor. Le-a poruncit să prăznuiască luna în care întristarea lor se prefăcuse în bucurie, și jalea lor, în zi de sărbătoare, și să facă din aceste zile niște zile de ospăț și de bucurie, când să-și trimită daruri de mâncare unii altora și să împartă daruri celor lipsiți.

Întristarea lor se prefăcuse în bucurie. Acesta a fost semnul distinctiv al zilelor de Purim, ideea dominantă, în faţa căreia toate celelalte au fost secundare şi subordonate: întristarea prefăcută în bucurie. Caracteristica aceasta face din celebrarea zilelor de Purim una deosebită.


23 Iudeii s-au îndatorat să facă ceea ce și începuseră să facă și ce le scrisese Mardoheu.
24 Căci Haman, fiul lui Hamedata, agaghitul, vrăjmașul tuturor iudeilor, făcuse planul să-i piardă și aruncase Pur, adică sorțul, ca să-i omoare și să-i nimicească.
25 Dar Estera, venind înaintea împăratului, împăratul a poruncit în scris să întoarcă asupra capului lui Haman planul cel rău pe care-l făcuse împotriva iudeilor și să-l spânzure pe lemn, pe el și pe fiii lui.
26 De aceea zilele acestea s-au numit Purim, de la numirea Pur. Potrivit cu tot cuprinsul acestei scrisori, potrivit cu cele ce văzuseră ei înșiși și potrivit cu cele ce li se întâmplaseră,

Purim. Iudeii au luat cuvântul persan pur, "sorţ" şi i-au dat un plural ebraic. Se poate ca şi ei să fi ales să folosească pluralul cuvântului, pentru că Haman a aruncat sorţi de câteva ori (cap. 3,7) sau pentru că iudeii celebrau sărbătoarea în două zile succesive.

Văzuseră. Argumentele lui Mardoheu fuseseră confirmate de propria lor experienţă, de amintirea celor "ce li se întâmplaseră".


27 iudeii au luat pentru ei, pentru sămânța lor și pentru toți cei ce se vor lipi de ei hotărârea și îndatorirea neschimbătoare ca să prăznuiască în fiecare an aceste două zile, în felul rânduit și la vremea hotărâtă.
28 Zilele acestea trebuiau să fie pomenite și prăznuite din neam în neam, în fiecare familie, în fiecare ținut și în fiecare cetate. Și zilele acestea Purim nu trebuiau desființate niciodată din mijlocul iudeilor, nici să se șteargă aducerea aminte de ele printre urmașii lor.

Zilele acestea Purim. Adoptarea generală a sărbătorii Purim de către naţiunea iudaică este un fapt curios. Ioiachim, marele preot al vremii aceleia, a acordat sărbătorii aprobarea sa chiar de la început şi a încorporat-o în calendarul ecleziastic, altfel nu avea cum să devină generală. Ea trebuie să fi devenit o sărbătoare obligatorie prin poruncă bisericească şi nu civilă. Iudeii timpului au hotărât ca ţinerea ei să fie permanentă. Chiar şi azi sărbătoarea aceasta este ţinută de iudeii de pretutindeni.


29 Împărăteasa Estera, fata lui Abihail, și iudeul Mardoheu au scris stăruitor a doua oară pentru ca să întărească scrisoarea privitoare la Purim.

Stăruitor. [Cu toată autoritatea, KJV]. Literal, "cu toată puterea".

Au scris... a doua oară. Prima scrisoare era cea amintită în v. 20-26. O a doua scrisoare este trimisă acum " ca să întărească" ţinerea sărbătorii. Ea a fost trimisă nu ca un decret sau în numele împăratului, ci ca o scrisoare în numele Esterei şi a lui Mardoheu.


30 Au trimis scrisori tuturor iudeilor, în cele o sută douăzeci și șapte de ținuturi ale împăratului Ahașveroș. Ele cuprindeau cuvinte de pace și de credincioșie,

Au trimes scrisori. [El a trimis scrisorile, KJV]. Literal, "el a trimis scrisori" sau, poate, "scrisori au fost trimise". Acestea erau scrisori neoficiale, în care erau transmise salutări de "pace şi de credincioşie" (vezi v. 31).


31 întărind ținerea acestor zile Purim la vremea hotărâtă, cum le rânduiseră iudeul Mardoheu și împărăteasa Estera pentru ei și cum și le rânduiseră și pentru ei înșiși și pentru sămânța lor, cu prilejul postului lor și țipetelor lor.
32 Porunca Esterei a întărit așezarea acestei sărbători Purim, și lucrul acesta a fost scris în carte.

Porunca Esterei. [Decretul Esterei, KJV]. De preferat, "o poruncă a Esterei". Pare să se aibă în vedere un alt document, adăugat la scrisoarea comună a Esterei şi a lui Mardoheu. Carte. Poate cartea canonică a Esterei.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1.2.16 PK 602