1 A treia zi, Estera s-a îmbrăcat cu hainele împărăteşti şi a venit în curtea dinăuntru a casei împăratului, înaintea casei împăratului. Împăratul şedea pe scaunul lui împărătesc în casa împărătească, în faţa uşii casei.

A treia. Adică a treia zi a postului (cap. 4,16). Estera şi slujnicele ei, care poate vor fi fost şi ele iudaice, nu au mâncat nimic în seara primei zile, nimic în tot cursul zilei de-a doua şi nimic în dimineaţa zilei de-a treia (vezi cap. 4,16).

S-a îmbrăcat cu hainele împărăteşti. Pe timpul postului, Estera poate a stat în sac şi cenuşă, dar acum ea le-a schimbat cu splendoarea veşmintelor împărăteşti. Părăsind apartamentele femeilor din incinta palatului, Estera a trecut prin grădina care înconjura probabil sala împărătească şi a intrat în curte, chiar în faţa sălii deschise a tronului (vezi la cap. 1,5). Stând drept în faţa tronului, dar la o oarecare depărtare de el, cu scopul de a atrage atenţia împăratului, Estera a aşteptat încuviinţarea lui. Ea ştia că, în momentul sosirii ei, el era aşezat pe tronul lui şi fără îndoială o va vedea.

În faţa uşei casei. Adică, în faţa intrării sălii. Tronul, care era aşezat cu faţa spre intrarea principală, era probabil o platformă înălţată. Şezând pe tronul său, împăratul putea deci să aibă perspectivă asupra intrării şi a curţii de dincolo de ea, prin culoarul de coloane (vezi la cap. 1,5).

2 Când a văzut împăratul pe împărăteasa Estera în picioare în curte, ea a căpătat trecere înaintea lui. Şi împăratul a întins Esterei toiagul împărătesc pe care-l ţinea în mână. Estera s-a apropiat şi a atins vârful toiagului.

A atins vârful. Întinderea sceptrului indica bunăvoinţa şi aprobarea împăratului; atingerea sceptrului însemna recunoaştere bunăvoinţei astfel arătate. Întrând în curtea interioară, Estera încălcase deja legea (cap. 4,11; cf. cap. 6,4). Ahaşveroş trebuie să fi înţeles că doar un caz de forţă majoră urgent o făcuse pe Estera să se apropie de tron neinvitată.

3 Împăratul i-a zis: „Ce ai tu, împărăteasă Estero, şi ce ceri? Chiar dacă ai cere jumătate din împărăţie, îţi voi da.”

Ce ceri? Acordarea celor cerute înainte ca ele să fi fost exprimate era un gest de bunăvoinţă practicat de monarhii orientali. Potrivit lui Herodot, exista o zi pe an în care împăratul era obligat să aprobe orice cerere făcută de un oaspete de la masă sa. Venirea Esterei arăta clar că ea avea de prezentat o cerere urgentă.

Jumătate din împărăţie. O nouă dovadă a bunăvoinţei împărăteşti (vezi Marcu 6,23).

4 Estera a răspuns: „Dacă împăratul găseşte cu cale, să vină împăratul astăzi cu Haman la ospăţul pe care i l-am pregătit.”

Să vină împăratul astăzi. O asemenea invitaţie trebuie să fi fost oarecum neobişnuită. De obicei împăratul şi împărăteasă luau masă separat. Dar ca împărăteasa să invite încă un oaspete bărbat pe lângă împărat era cât se poate de neobişnuit şi pentru destinatarul invitaţiei părea să fie o înaltă favoare. Ahaşveroş şi-a adus aminte probabil de refuzul lui Vasti de a lua parte la ospăţul lui. Natura neobişnuită a invitaţiei Esterei, împreună cu faptul că fusese prezentă în persoană, trebuie să-l fi uimit şi intrigat pe împărat. Curiozitatea lui de împărat a avut câteva ore la dispoziţie să se frământe şi să se intensifice.

5 Şi împăratul a zis: „Duceţi-vă îndată şi aduceţi pe Haman, cum doreşte Estera.” Împăratul s-a dus cu Haman la ospăţul pe care-l pregătise Estera.

Verset ce nu a fost comentat.

6 Şi pe când beau vin, împăratul a zis Esterei: „Care este cererea ta? Ea îţi va fi împlinită. Ce doreşti? Chiar dacă ai cere jumătate din împărăţie, o vei căpăta.”

Care este cererea ta? Fireşte că Ahaşveroş a înţeles că nu doar pentru plăcerea de a-i avea la masă pe el şi pe primul lui ministru îşi primejduise Estera viaţa apropiindu-se nechemată de tronul lui.

7 Estera a răspuns: „Iată ce cer şi ce doresc.

Verset ce nu a fost comentat.

8 Dacă am căpătat trecere înaintea împăratului şi dacă găseşte cu cale împăratul să-mi îndeplinească cererea şi să-mi facă dorinţa, să mai vină împăratul cu Haman şi la ospăţul pe care li-l voi pregăti, şi mâine voi da răspuns împăratului după porunca lui.”

Dacă găseşte cu cale împăratul. Estera a câştigat mult amânând cu încă o zi expunerea cererii ei. Poate că mai presus de toate, Ahavaşveroş a fost fără îndoială impresionat că cererea ei era nu doar o chestiune de viaţă şi de moarte pentru ea personal, subînţeleasă prin apariţia ei bruscă înaintea lui în dimineaţa acelei zile, ci era un apel premeditat şi cumpănit, nu un impuls de-o clipă. În plus, amânarea urma să sporească curiozitatea împăratului (vezi la v. 4) şi să-l pregătească astfel mai bine pentru ceea ce urma să fie un şoc puternic. Iar pentru Estera amânarea urma să însemne timp în care să se roage şi să cumpănească bine cum să prezinte cererea, timp în care să-şi găsească calmul înainte de a o exprima. Cu toate că Estera nu ştia încă aceasta, Providenţa hotărâse amânarea pentru a pregăti mai bine mintea şi inima împăratului (cap. 6,1-11).

9 Haman a ieşit în ziua aceea vesel şi cu inima mulţumită. Dar, când a văzut la poarta împăratului pe Mardoheu, care nu se scula, nici nu se mişca înaintea lui, s-a umplut de mânie împotriva lui Mardoheu.

Nu se scula, nici nu mişca. Sau "nici nu s-a sculat, nici n-a tremurat" (RSV). Osândit la moarte prin decretul lui Haman, Mardoheu l-a sfidat cu îndrăzneală pe autorul crimei. Prezenţa lui la poarta împăratului este o dovadă că nu mai era îmbrăcat în sac (cap. 4,2), aşa cum făcuse cu două zile înainte. Fără îndoială, el aflase de primirea favorabilă a Esterei de către împărat şi credea că planul ei avea să fie încununat de succes.

10 A ştiut totuşi să se stăpânească şi s-a dus acasă. Apoi a trimis să aducă pe prietenii săi şi pe nevasta sa, Zereş.

A ştiut... să se stăpânească. Cu toate că era grozav de furios pe Mardoheu personal, Haman a considerat că e un gest mai demn să nu-i acorde atenţie.

11 Haman le-a vorbit despre strălucirea bogăţiilor lui, despre numărul fiilor săi, despre tot ce făcuse împăratul ca să-l ridice în vrednicie şi despre locul pe care i-l dăduse mai presus de căpeteniile şi slujitorii împăratului.

Strălucirea bogăţiilor lui. Vezi la cap. 3,9.

Fiilor săi. Conform cap. 9,7-10, Haman avea zece fii. Perşii şi alţi orientali considerau extrem de onorabil statul unui tată cu mulţi fii.

12 Şi a adăugat: „Eu sunt chiar singurul pe care împărăteasa Estera l-a primit împreună cu împăratul la ospăţul pe care l-a făcut, şi sunt poftit şi pe mâine la ea cu împăratul.

Verset ce nu a fost comentat.

13 Dar toate acestea n-au niciun preţ pentru mine câtă vreme voi vedea pe Mardoheu, iudeul acela, şezând la poarta împăratului.”

N-au nici un preţ. Haman nu învăţase înţelepciunea de a pune plăcerea înaintea durerii, bucuria înaintea întristării, mulţumirea înaintea necazului. Şi nici nu învăţase să considere supărările şi încercările vieţii ca binecuvântări mascate. În ciuda aparentei sale stăpâniri de sine şi a faptului că era prim ministru al puternicului Imperiu persan, caracterul lui era puţin mai bun decât acela al unui sălbatic. Măreţia pământească nu este dovada măreţiei sau bunătăţii sufletului.

14 Nevasta sa, Zereş, şi toţi prietenii lui i-au zis: „Să se pregătească o spânzurătoare înaltă de cincizeci de coţi, şi mâine dimineaţă cere împăratului ca Mardoheu să fie spânzurat. Apoi vei merge vesel la ospăţ cu împăratul.” Părerea aceasta a plăcut lui Haman şi a pus să pregătească spânzurătoarea.

Spânzurătoare. Literal, "copac". De obicei, perşii nu îi spânzurau pe oameni, ci îi executau prin tragere în ţeapă (vezi cap. 2,23).

Înaltă de cincizeci de coţi. Aproximativ 22,3 m (vezi vol. I, p. 165). Aceasta apare din nou în cap. 7,9, unde se adaugă că spânzurătoarea fusese înălţată acasă la Haman. Casele persane aveau un "patio", o curte interioară, aşa cum se obişnuieşte la casele spaniole. Înălţimea spânzurătorii avea probabil scopul să facă vizibilă în tot oraşul executarea lui Mardoheu.

Cere. Prietenii lui Haman au presupus că executarea imediată a unui iudeu va fi permisă în urma cererii primului ministru.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

2.5 PK 602