Fiţi gata dar. Ordinea în care sunt date piesele armurii e probabil ordinea în care le-ar fi îmbrăcat un ostaş roman; astfel există o succesiune logică a ideilor. Metafora e o culminare magnifică a uneia din cele mai profunde scrieri redactate vreodată.

Încins. Cureaua încinsă pe la mijloc ţinea laolaltă hainele ostaşului care altfel i-ar fi putut împiedica mişcările.

Adevărul. Adevărul abstract, aşa cum e indicat de lipsa articolului în textul grecesc. Adevărul despre care se vorbeşte aici e mai mult decât onestitatea personală; este adevărul lui Dumnezeu sălăşluit în inimă, însuşit şi potrivit căruia se acţionează. Comparaţi un înţeles asemănător al cuvântului în 1 Cor. 5,8; 2 Cor. 7,14; 11,10; Fil. 1,18 şi mai înainte în această epistolă în cap. 5,9. Nesinceritatea fariseilor a fost ceea ce a atras asupră-le vina denunţării lui Isus (Mat. 23). Dacă adevărul şi integritatea atât intelectuale, cât şi morale, nu predomină în domeniul religiei, atunci unde?

Plaoşa. Comparaţi Israel. 59,17; 1 Tes. 5,8. După cum platoşa acoperă inima soldatului, tot aşa dreptatea [neprihănirea] ocroteşte viaţa credinciosului şi protejează organele vitale ale vieţii spirituale.

Neprihănirii. [Dreptăţii, KJV]. Unii aplică aceasta la dreptatea lui Hristos care acoperă pe copilul lui Dumnezeu; alţii la credincioşia personală a creştinului faţă de principii. Ambele sunt necesare pentru lupta cu succes, şi Pavel probabil le are pe amândouă în minte. În ce priveşte o definiţie a neprihănirii, vezi Rom. 1,17.

Picioarele încălţate. Picioarele soldatului roman erau bine acoperite cu armuri ţi încălţate cu sandale. Lucrul acesta era necesar pentru ca mişcările lui pe teren accidentat să fie sigure. Dacă trebuia să aibă stabilitate la asalt, trebuia să aibă picioarele bine apărate.

Râvna. [Pregătirea, KJV; gata fiind, G. Gal.]. Sau deplina pregătire. În figura de stil a lui Pavel sandalele pare că serveau pentru a înlesni purtătorului să stea tare şi nu pentru a fugi. Tabloul deci nu este paralel cu acela din Isaia. 52,7.

Evanghelia păcii. În Isaia. 52,7 şi Rom 10,15 picioarele şi proclamarea Evangheliei păcii sunt strâns legate, sugerând acţiune, ducerea unei solii cu veşti bune. În versetul acesta, însă, ideea pare să fie aceea a statorniciei în lupta creştină, de unde evanghelia în cazul acesta, nu e atât de mult Evanghelia ce trebuie să fie proclamată, cât evanghelia care şi-a găsit sălaş în inima creştinului. E un gând frumos şi încurajator că războinicul în mijlocul luptei spirituale poate să stea tare şi în pace. El are pace cu Dumnezeu (Rom. 5,1). Esenţial, Evanghelia este vestea bună că omul nu trebuie să moară, şi că e un cuvânt bine primit pentru luptătorul care are să dea piept cu vrăjmaşi neobosiţi. El stă tare întemeiat pe cunoaşterea lui Hristos întrupat răstignit, înviat şi înălţat la cer, iar aceasta este esenţa Evangheliei şi izvorul păcii sale.

Pe deasupra tuturor. Mai curând, pe lângă toate acestea. Dovezi textuale importante sunt împărţite (cf. p. 10) între exprimarea aceasta şi în toate.

Scutul. Scutul roman era un scut mare oval din lemn şi acoperit cu piele, de 1,30 X 0,80 m, destul de mare pentru a proteja bine corpul.

Credinţei. Ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii, este credinţa noastră (1 Ioan 5,4). Credinţa este activă, ca şi scutul care e ridicat pentru a respinge săgeţile arzătoare; e şi pasivă în aceea că se încrede în Dumnezeu pentru eliberare. Sub presiunea ispitei de orice fel, credinţa este ceea ce reface încrederea şi face pe om să ducă lupta mai departe. În plus fără credinţă este cu neputinţă de a-I fi plăcuţi (Evrei 11,6).

Stinge. Credinţa opreşte săgeţile ispitei înainte ca ele să devină păcat în suflet. Ispitele şi toate asalturile vrăjmaşului trebuie să fie întâmpinate înainte de a atinge părţile vulnerabile ale trupului spiritual.

Săgeţile arzătoare. Săgeţile din vechime uneori aveau materiale combustibile ca de pildă câlţi şi smoală, aprinse la capătul săgeţii aşa ca să dea foc la tot ce atingeau. Aceasta este o imagine corespunzătoare pentru ispitele arzătoare care se reped asupra copilului lui Dumnezeu. Ele pot lua înfăţişarea de temere, descurajare, nerăbdare, gânduri nesfinte, invidie, mânie şi orice alt viciu. Dar credinţa în Dumnezeu, ţinută sus, le opreşte, le stinge flacăra şi le face să cadă nevătămătoare la pământ.

Celui rău. Adică, cel nelegiuit, cel rău, diavolul, care este conducătorul oştirilor care dau asalt.

Coiful. Capul are nevoie de o protecţie specială ca fiind o parte extrem de vitală, sediul voinţei şi inteligenţei. Mântuirii. În 1 Tes. 5,8 coiful este numit nădejdea mântuirii. Mântuirea este prezentă, trecută şi viitoare (vezi la Rom. 8,24). Sabia Duhului. Celelalte părţi ale armăturii sunt numai defensive în timp ce aceasta este atât defensivă, cât şi ofensivă.

Cuvântul. Gr. rhema, indicând ceva rostit sau vorbit (vezi la cap. 5,26). Expresia cuvântul lui Dumnezeu nu trebuie să fie limitată la cuvintele Scripturii care exista atunci. Când epistola aceasta a fost scrisă Scripturile NT erau în curs de producere. Tocmai cu ajutorul săbiei Duhului, Cuvântul lui Dumnezeu, creştinul îşi deschide drumul prin toate împrejurările.