Adu-le aminte. Fiecare nouă generaţie şi fiecare membru nou al bisericii au deseori nevoie să audă care sunt răspunderile civice ale creştinului. Întrucât meritul Evangheliei este măsurat după valoare adepţilor ei, biserica creştină trebuie să stea înaintea lumii ca o grupare de bărbaţi superiori şi de femei superioare, nepierzând nici o ocazie de împlini nevoile societăţii şi conlucrând în orice mod pentru a sprijini legea şi ordinea. Până aici apostolul a dat sfaturi cu privire la legăturile şi datoriile din interiorul bisericii. Acum trece la lumea păgână din afara bisericii.

Supuşi. Probabil că sfatul acesta era foarte necesar în Creta. Această insulă fusese mai bine de un secol sub conducerea romană, şi, la fel ca iudeii, populaţia ei se agita sub dominaţia străină. Sfatul lui Pavel cu privire la loialitatea faţă de cârmuire era cât se poate de potrivit. În ce priveşte legăturile care ar trebui să existe între creştini şi guvernarea seculară vezi Romani 13:1–7.

Stăpânirilor şi dregătorilor. [Domniilor şi puterilor, KJV]. Sau conducătorilor şi autorităţilor. Acestea ar include toate gradele administraţiei civile, de la slujbaşii locali până la împăratul de la Roma.

Asculte. Creştinii ar trebui să fie cunoscuţi pentru loialitatea lor faţă de autorităţile civile în chestiuni ca plătirea impozitelor şi proiectele comunitare. Neglijarea răspunderilor civile aduce reproş inutil asupra bisericii. Pacea şi ordinea sunt o parte integrantă din solia creştină. Lipsa de loialitate şi răzvrătirea nu ar fi o bună recomandare înaintea lumii păgâne.

Sfatul lui Pavel dă mărturie cu privire la propria sa nobleţe de caracter. Experienţa lui cu guvernarea romană nu fusese plăcută. Pavel fusese întemniţat, încătuşat, bătut şi ameninţat din cauză că slujbaşii romani ascultaseră povestirile răutăcioase inventate de vrăjmaşii săi iudei.

Lucru bun. Un adevărat creştin ar trebui să fie cunoscut ca cetăţean cinstit şi patriot, care susţine cu râvnă orice program guvernamental menit să înlăture greutăţile şi să statornicească dreptate. În acelaşi timp, creştinul este obligat de conştiinţă să se abţină de la orice activitate guvernamentală care tăgăduieşte drepturile fundamentale oricărui om sau care încurajează practici rele.

Să nu vorbească de rău. Sau să nu hulească. Oricât de răi ar fi unii din concetăţenii săi sau oricât de diabolici ar putea să pară unii slujbaşii publici, creştinul nu trebuie niciodată să dea pe faţă mânie sau să folosească o vorbire jignitoare sau necivilizată.

Să nu fie gata de ceartă. Literal, neluptător. Adevăraţii creştini nu provoacă certuri (vezi

Evrei 12:14).

Cumpătaţi. [Delicaţi, KJV]. Gr. epieikes, (vezi Iacov 3:17).

Blândeţe. Gr. praotes, umilinţă, amabilitate (vezi Matei 5:5). Acesta este spiritul lăuntric

care îi determină pe creştini să fie curtenitori. Deoarece Creta era locul unde se întâlneau drumurile şi era târgul Mediteranei, această insulă era adesea scena unor neînţelegeri între negustorii şi vizitatorii din diferite ţări. Pavel îi îndeamnă pe creştinii cretani să dea dovadă de purtarea cea mai înaltă cu putinţă, deşi acesta era unul din cele mai dificile medii ale lumii. Din cauza fundalului mai întunecat, adevărata mărturie creştină va străluci şi mai puternic.

Toţi oamenii. Iubirea şi respectul creştin se manifestă atât faţă de cei neciopliţi cât şi faţă de cei cultivaţi, atât faţă de cei robiţi de patimi cât şi faţă de cei stăpâni pe sine. Numai o astfel de iubire Îl reprezintă pe deplin pe Hristos.

Altădată. [Cândva, KJV]. Sau mai înainte, odată. Deoarece aceşti membri fuseseră şi ei păgâni înainte de convertire, trebuia să fie acum toleranţi faţă de greşelile celorlalţi păgânilor. În plus, fiind creştini, întăriţi prin harul lui Dumnezeu (cap. 2:11), nu aveau voie să se întoarcă la vechea lor morală, aşa cum era dată pe faţă de semenii lor necredincioşi, deoarece astfel ar fi tăgăduit puterea lui Dumnezeu.

Fără minte. [Neînţelepţi, KJV]. Sau neinteligenţi, sugerând o lipsă de înţelegere cu

privire la ceea ce este corect moral şi spiritual (vezi Romani 1:12; Efeseni 4:18).

Neascultători. Vezi Romani 11:30–32.

Rătăciţi. [Înşelaţi, KJV]. Sau rătăciţi, deoarece minţile nedisciplinate sunt lesne captivate de orice idee sau fantezie care apelează la satisfacerea simţurilor. Din cauză că singurul criteriu este voia sa, şi nu a lui Dumnezeu, necreştinul este sclavul obiceiurilor degeneratoare, o victimă a plăcerilor lumeşti. Adesea sub masca culturii, a frumuseţii şi a rafinamentului, bărbaţii neconvertiţi şi femeile neconvertite slujesc împărăţiei răului, dând frâu liber forţelor egoismului, mândriei şi decăderii morale. Numai o redirecţionare a minţii, convertită prin harul lui Dumnezeu, este suficientă pentru a demasca nebunia satisfacerii senzuale şi a mândriei lumeşti. Când mintea este iluminată de Duhul Sfânt, ascultarea de voia lui Dumnezeu va fi dorinţa supremă, iar vechile înşelăciuni mascate sub pofte şi … plăceri lumeşti vor fi considerate o nebunie. Pavel le reaminteşte aici credincioşilor cretani despre ceea ce harul lui Dumnezeu a săvârşit în viaţa lor.

Tot felul de. [Dive, KJV]. Sau diferite, variate.

Pofte. Gr. epithumiai (vezi Romani 7:7).

Plăceri. Fără Dumnezeu ei ar fi fost încă nişte oameni neluminaţi, iubitori de plăceri.

În răutate şi în pizmă. Vezi 1 Corinteni 5:8. Reaua voinţă şi gelozia sunt obişnuite printre cei care trăiesc pentru plăcerile lumeşti.

Urându-ne. Ura este opusul iubirii (vezi Matei 5:43, 44).

Dar când. [Dar după ce, KJV]. Când omul Îi zice bun venit lui Dumnezeu în viaţa sa o putere nouă începe să lucreze, contrar vechii forţe a dorinţelor rele.

Bunătatea. Gr. chrestotes (vezi Romani 2:4).

Dumnezeu, Mântuitorul nostru. Sau Mântuitorul nostru, Dumnezeu (vezi Tit 1:3; 2:10; 1 Timotei 1:1). În epistola aceasta Pavel Îi atribuie titlul de Mântuitor atât lui Dumnezeu Tatăl (cap. 1:3; 2:10; 3:4) cât şi lui Isus (cap. 1:4; 2:13; 3:6). Când Isus a fost arătat (vezi cap. 2:11) oamenilor, El a manifestat grija întregii Dumnezeiri pentru mântuirea omului (vezi 2 Corinteni 5:18, 19).

Faptele. Omul este îndreptăţit înaintea lui Dumnezeu pe temeiul îndurării divine, nu datorită vreunei fapte bune săvârşită de el (vezi Romani 4:2, 6; 9:32; Galateni 2:16; 3:5, 10; Efeseni 2:9). Nota dominantă a oricărei vieţi neconvertite este egoismul; astfel nimeni nu trăieşte conform cu dreptatea lui Dumnezeu (vezi Romani 3:23). Unicul temei al îndreptăţirii omului este credincioşia iubirii şi îndurării lui Dumnezeu, nu faptele sale.

Îndurarea. Ca un alt aspect al iubirii divine (v. 4), în locul harului este amintită aici îndurarea, probabil pentru a accentua starea nenorocită a omului, care cere îndurare. Mila lui Dumnezeu faţă de starea mizerabilă a omului constituie asigurarea mântuirii omului.

Spălarea. Gr. loutron (vezi Efeseni 5:26), adică spălarea spirituală, care îl curăţeşte pe om de tendinţele rele descrise în Tit 3:3.

Naşterii din nou. [Regenerării, KJV]. Sau renaşterii. Pentru că omul este nenorocit şi pierdut dacă este lăsat în voia sa, şi pentru că ritualurile şi spălările ceremoniale iudaice nu puteau schimba natura păcătoasă a omului, unica sa alternativă este să accepte soluţia lui Dumnezeu pentru problema păcatului, care cere o completă reformă a vieţii (vezi cap. 2:14). Dumnezeu intenţionează nu numai să-i ierte pe oameni, ci să-i şi restatornicească într-o viaţă fără de păcat. Lucrarea aceasta, de transformare a oamenilor păcătoşi în reprezentanţi ai felului de viaţă dumnezeiesc, este cunoscută în altă parte în Scriptură ca sfinţire (vezi Romani 6:19). Sfinţirea este

o parte integrantă a planului divin pentru desfiinţarea păcatului. Aici spălarea naşterii din nou este treapta iniţială cu care începe procesul glorios al sfinţirii

Unii cred că Pavel se referă aici la botez. Totuşi botezul nu este un mijloc de renaştere, şi nu este nici bază a mântuirii omului. Deşi botezul este cerut tuturor convertiţilor (vezi Matei 28:19), el doar simbolizează spălarea lăuntrică sau procesul naşterii din nou, săvârşit deja de Dumnezeu (vezi Matei 3:6; Romani 6:4); el nu îi purifică pe păcătoşi. Împlinit cu sinceritate, el este o mărturie publică cu privire la ceea ce Dumnezeu a făcut deja, curăţindu-l pe păcătos de înclinaţiile lui rele (vezi Tit 3:3).

Înnoirea. Compară cu Romani 12:2.

De Duhul Sfânt. [De la Duhul Sfânt, KJV]. Sau de Duhul Sfânt, care zilnic îl întăreşte şi îl sfinţeşte pe omul convertit. Deoarece Duhul Sfânt nu acţionează fără consimţământul omului, progresul spiritual depinde de zilnica predare a creştinului în mâna lui Dumnezeu. În felul acesta lucrarea de sfinţire cere o părtăşie între Dumnezeu şi om. După ce omul alege voia lui Dumnezeu, Duhul Sfânt dă putere voinţei sale slăbite. Nimeni nu ar putea rezista păcatului şi nu l-ar putea birui decât prin puterea Celei de-a Treia Persoane a Dumnezeirii, care nu va veni cu o energie redusă, ci în plinătatea puterii divine (DA 671).

Pe care. Adică Duhul Sfânt (v 5).

[El, KJV]. Adică Dumnezeu, Mântuitorul nostru (v. 4).

Vărsat. Poate se face aluzie la Ziua Cincizecimii (vezi Faptele Apostolilor 2:18), dar este fără

îndoială o referire la experienţa personală a fiecărui creştin cu adevărat convertit. Făgăduinţa lui Hristos cu privire la Duhul Sfânt care urma să vină (vezi Ioan 14:16, 17, 26; 15:26; 16:7–14) a fost pe deplin împlinită în viaţa acestor primi creştini. Prin viaţa lor ei dădeau pe faţă puterea transformatoare a Duhului Sfânt făgăduit.

Hristos, Mântuitorul nostru. Vezi cap. 2:13.

Pentru ca. Sau aşa ca, drept urmare a spălării naşterii din nou (v. 5).

Socotiţi neprihăniţi. [Fiind îndreptăţiţi, KJV]. Literal, fusesem îndreptăţiţi, pe temeiul predării voinţei omului în mâna lui Dumnezeu. Dumnezeu îi regenerează numai pe aceia pe care i-a îndreptăţit; El nu constrânge voinţa nimănui (vezi Romani 3:24).

Harul. Vezi Romani 3:24.

Lui. Gr. ekeinos, al aceluia, adică Dumnezeu, Mântuitorul nostru (v. 4).

Moştenitori. Atâta vreme cât îşi păstrează calitatea de fiu al lui Dumnezeu, creştinul se bucură de răsplata dată de Hristos celor răscumpăraţi (vezi Romani 8:17). Dacă ar renunţa la calitatea de fiu al lui Dumnezeu şi dacă ar refuza să reprezinte principiile Tatălui, el n-ar mai fi moştenitor al vieţii veşnice.

Vieţii veşnice. Vezi cap. 1:2.

Adevărat. [Credincios, KJV]. Sau vrednic de încredere (vezi 1 Timotei 1:15; 3:1; 4:9; 2 Timotei 2:11). Pavel se referă aici la declaraţiile din Tit 3:4–7 cu privire la mântuirea prin har.

Aceste lucruri. Simpla, dar satisfăcătoarea poveste a iubirii fără de seamăn a lui Dumnezeu uimeşte şi dă un nou curaj de fiecare dată când e relatată. Deşi creştinii sinceri lucrează toată viaţa la dezvoltarea caracterului, reamintirea iubirii divine, care îndreptăţeşte şi sfinţeşte, aduce zilnic pace şi încurajare. În viaţa aceasta planul de mântuire, aşa cum e descris de Pavel (v. 4–7), nu poate fi niciodată apreciat la adevărata sa valoare. În consecinţă, reauzirea adevărului cu privire la natura lui Dumnezeu va da la iveală atât comori vechi cât şi comori noi. Aceste perspective noi îl motivează iarăşi pe creştin pentru refacerea chipului lui Dumnezeu.

Cei ce au crezut. Versiunea greacă lasă să se înţeleagă mai departe: şi încă mai cred. Hrănirea zi de zi cu pâinea vieţii va păstra zelul creştinului adevărat. Scripturile declară că aceia care sunt satisfăcuţi doar cu lucrurile elementare ale Evangheliei vor înceta în curând să fie folositori pentru biserica creştină. Viaţa lor este stagnată, deoarece minţile lor au adormit. Din cauza amorţelii lor, pe măsură ce timpul trece, astfel de oameni sunt tot mai nepregătiţi pentru lucrarea Duhului lui Dumnezeu (vezi Evrei 5:11 – 6:1).

Cei dintâi. [Să menţină, KJV]. Literal, să ia conducerea în.

Fapte bune. Vezi Galateni 5:22, 23.

De folos pentru oameni. Adică pentru instruirea pe care Pavel a schiţat-o în epistola aceasta. Cei flecari şi amăgitori (cap. 1:10), care se străduiseră să ducă în rătăcire biserica cretană, intenţionau ca învăţăturile lor să favorizeze impulsurile naturale ale membrilor bisericii, urmând astfel avantajul bănesc (v. 11). Pavel însă era interesat numai de transformarea caracterului lor (vezi cap. 2:1–10). Mesajul lui Pavel îi deranja pe cretani, ca şi pe alţii din alte locuri, dar tocmai tulburarea aceasta îi îndemna pe oameni să se cerceteze pe sine şi să-şi însuşească îndurarea şi harul sfinţitor al lui Dumnezeu (vezi cap. 2:14; 3:5).

Întrebările nebune. Adică discuţiile inutile despre rânduielile mozaice şi fariseice (vezi 1 Timotei 1:4; 6:4; 2 Timotei 2:23).

Înşirările de neamuri. [Genealogiile, KJV]. Vezi 1 Timotei 1:4.

Ciorovăieli. Acestea erau iscate mai ales de învăţătorii care vesteau o doctrină falsă (vezi 1

Timotei 1:7; Tit 1:10, 14), care căutau să denatureze studiul Bibliei, transformându-l într-o discuţie despre subiecte ciudate şi neobişnuite. Astfel de speculaţii teoretice nu duceau la îmbunătăţirea caracterului şi nici la părtăşie creştină.

Nefolositoare. Deoarece fusese educat în spiritul raţionării fanteziste a folclorului iudeu, Pavel a rezistat la orice tendinţă asemănătoare în cadrul bisericii creştine. Apostolul văzuse efectul iudaismului în răspândirea nefastă a învăţăturilor false şi fără sens. El urmărea ca biserica creştină să nu fie chinuită în felul acesta.

Zadarnice. Gr. mataios, nefolositor, fără rost (vezi 1 Corinteni 15:17).

Cel ce aduce dezbinări. Gr. hairetikos, dezbinător, (pentru o discuţie cu privire la cuvântul înrudit, hairesis, vezi Faptele Apostolilor 5:17). Prin urmare, primele cuvinte ale acestui verset pot suna astfel: o persoană dezbinatoare. Pavel arată aici cum trebuie trataţi membrii dezbinatori, care provoacă cearta şi confuzia descrise în v. 9. Un astfel de om susţine păreri contrare mesajului Evangheliei, aşa cum era el predicat de Pavel şi cum era exprimat în Vechiul Testament. Dacă părerile acestea greşite sunt promovate, se dezvoltă schisma, iar credinţa membrilor bisericii, atât a celor vechi cât şi a celor noi, este zdruncinată.

Datoria prezbiterului bisericii este o discuţie chibzuită cu cei care aduc dezbinări. Dacă răspunsul nu este favorabil, atunci al doilea pas pe care trebuie să îl facă este o a doua solicitare la cooperare, exprimată mai stăruitor. Scopul celor două întrevederi este să-l recâştige pe membrul care provoacă dezbinare. Dizidentului trebuie să i se prezinte dovezi suficiente, aşa încât părerile lui greşite să fie date pe faţă în mod cinstit şi concludent (vezi cap. 1:9, 13; 2:15). Fiecare conducător ar trebui să-şi aducă aminte că standardul doctrinei sănătoase nu este părerea sa personală, ci Cuvântul lui Dumnezeu. Orice decizie cu privire la învăţăturile eretice trebuie să se bazeze pe dovezi biblice clare.

Depărtează-te. [Leapădă, KJV]. Gr. paraiteomai, a evita, a se feri de (vezi 1 Timotei 4:7; 5:11). Pavel nu recomandă aici în mod necesar excluderea persoanei dizidente, pentru părerile sale personale. Ea trebuie exclusă numai dacă îşi impune aceste idei, în opoziţie cu autoritatea bisericească legal exercitată, sau dacă aceste păreri sunt însoţite de o încălcare a normelor morale (vezi Romani 16:17; 2 Tesaloniceni 3:14).

Un stricat. [S-a abătut, KJV]. Adică s-a abătut de la scopul, ca şi de la forma învăţăturii adevărate.

Păcătuieşte. Disidentul nu doar că a cunoscut adevărul şi, cel puţin pentru un timp, l-a lepădat în favoarea învăţăturilor lui false, dar a şi respins îndemnurile frăţeşti ale conducătorilor bisericii.

De la sine fiind osândit. Adică propria lui conştiinţă îl osândeşte.

Artema. Un alt tovarăş credincios despre care nu se mai ştie nimic altceva.

Tihic. Vezi 2 Timotei 4:12. Fie el, fie Artema urma să-l înlocuiască pe Tit în Creta atunci când acesta avea să plece la Nicopoli. Lucrul acesta îi oferea lui Tit posibilitatea să-şi aranjeze treburile, pregătindu-se pentru conlucrarea cu Pavel.

Nicopoli. Literal, oraşul victoriei. Probabil că este vorba de oraşul din provincia Epir care a

fost fondat de Augustus după victoria de la Actium.

Hotărât. Sau decis.

Să iernez. Vezi Vol. VI, p. 107.

Ai grijă de. [Adu-l pe, KJV]. Gr. propempo, a trimite mai departe, şi anume după ce s-au procurat cele necesare pentru călătorie.

Legiuitorul Zena. Nu există în Biblie alte informaţii cu privire la acest conlucrător al lui Pavel. Nu este clar dacă el era un expert în dreptul mozaic sau în dreptul roman. Potrivit tradiţiei el a devenit mai târziu episcop de Diospolis.

Apolo. Vezi 1 Corinteni 1:12.

Să nu ducă lipsă de nimic. Zena şi Apolo trebuia să fie bine aprovizionaţi pentru călătorie.

Ai noştri. Adică membrii bisericii din Creta. Să se deprindă. Vezi v. 8. Nevoile grabnice. Vizita lui Zena şi a lui Apolo avea să fie pentru biserica din Creta o ocazie

excelentă de a manifesta ospitalitate creştină, chiar dacă vizitatorii se poate să fi fost total necunoscuţi.

Cei ce sunt cu mine. Fără îndoială că Pavel se referă la tovarăşii lui de călătorie. Celor ce ne iubesc. Adică fraţilor creştini. Cu voi cu toţi. Se pare că Pavel vroia ca Tit să citească această scrisoare înaintea întregii biserici. Amin. Vezi Matei 5:18. Pot fi citate dovezi textuale importante pentru omiterea acestui cuvânt. Fragmentul de după v. 15 [în KJV] nu apare în nici un manuscris mai timpuriu. Este evident că nu face parte din textul original inspirat.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 1, 2SL 87 2 ML 191; 2T 389 3–5MB 75 5 COL 397; DA 317; MH 65 8 SL 87