1 Ascultați cuvântul acesta, juncane din Basan, de pe muntele Samariei, voi care asupriți pe cei sărmani, zdrobiți pe cei lipsiți și ziceți bărbaților voștri: „Dați-ne să bem!”

Ascultaţi. Vezi comentariul la cap. 3,1. În ce priveşte nota dominantă a acestei a doua solii, vezi comentariul la cap. 4,12.

Juncane. Este discutabil dacă prin juncane, profetul înţelege în mod specific femeile voluptoase ale Samariei sau dacă foloseşte termenul juncane pentru a reprezenta caracterul efeminat al bărbaţilor (vezi comentariul la Osea 10,5). Însă, faptul că ambele genuri se regăsesc în verbele şi pronumele ebraice din v. 1-3, sugerează că Amos mustră stilul de viaţă iubitor de lux al bărbaţilor şi femeilor de seamă din capitala lui Israel.

Basan. Basanul este situat în partea nord-estică a Palestinei, la răsărit de râul Iordan (vezi harta, p. 952). Ţinutul era vestit pentru păşunile lui bogate şi pentru marile lui cirezi de vite (vezi Deuteronom 32,14; Psalm 22,12; Ezechiel 39,18). Comparaţia izbitoare folosită aici este exact ceea ce se putea aştepta ca păstorul Amos să folosească (vezi comentariul la Amos 1,1).

Muntele Samariei. Dealul Şemer, pe care era zidită Samaria (vezi comentariul la 1Regi 16,24).

Asupriţi pe cei sărmani. Aceasta ar putea face aluzie la violenţa şi înşelăciunea la care femeile acestea extravagante îi împingeau, că să zicem aşa, pe soţii lor pentru a-şi putea procura mijloace pentru lux şi desfrâu. Un exemplu de felul acesta îl constituie Ahab şi soţia sa Izabela (vezi 1Regi 21,1-16).

Bărbaţilor voştri. Literal Stăpânilor lor. Bineînţeles, bărbaţii lor (vezi Geneza 18,12; 1Petru 3,5.6). Sau dacă juncane se referă la caracterul efeminat al bărbaţilor, stăpânilor s-ar referi la conducători. Prin cuvintele: Daţi-ne să bem, femeile acestea nelegiuite îşi invitau bărbaţii să le procure mijloace pentru desfrâul lor şi să li se alăture la chefurile lor.


2 Domnul Dumnezeu a jurat pe sfințenia Lui și a zis: „Iată vin zile pentru voi, când vă vor prinde cu cârligele, și rămășița voastră, cu undițe de pescari;

Pe sfinţenia Lui. Aici Dumnezeu se angajează pe propria Sa sfinţenie să răzbune lipsa de sfinţenie a lui Israel. Însăşi natura lui Dumnezeu nu poate să tolereze nelegiuirea veşnic (vezi Isaia 6,3.5).

Vă vor prinde. Se subînţelege, vrăjmaşul, unealta pedepsei lui Dumnezeu. Cuvintele cârligele şi undiţi de pescari arată că israeliţii vor fi cu totul neajutoraţi înaintea vrăjmaşilor lor, iar astfel vor fi capturaţi pentru nimicire ca peştii cu cârligul (vezi Ieremia 16,16; Habacuc 1,14.15.17). Tragerea afară a unui peşte cu cârligul este dureroasă pentru peşte şi ajunge îndoit de dureroasă când peştele rezistă.


3 veți ieși prin spărturi, fiecare drept înainte, și veți fi lepădate în Harmon, zice Domnul. –

Prin spărturi. Sau La spărturi. La fel cum vitele trec repede prin spărturile unui gard, la fel Israel se va duce în părăsire şi disperare, ca vitele, la momentul căderii Samariei. Ei vor ieşi, fiecare drept înainte, fie într-o încercare de a scăpa prin cea mai apropiată spărtură, fie duşi în robie.

Harman. Ebr. harmon, sensul acestui termen nu este cunoscut. LXX traduce această propoziţie astfel: şi veţi fi lepădaţi pe muntele Reman, zice Domnul. Este dificil să înţelegem exact ce vrea să spună pasajul acesta altceva decât că pare să îndrepte atenţia la o destinaţie pentru captivitatea lor.


4 Duceți-vă numai la Betel și păcătuiți! Duceți-vă la Ghilgal și păcătuiți și mai mult! Aduceți-vă jertfele în fiecare dimineață și zeciuielile la fiecare trei zile!

Duceţi-vă numai la Betel. Sau Veniţi la Betel. Amos îl invită cu ironie pe Israel să-şi dovedească zelul pentru idolatrie şi astfel să-şi sporească vina (vezi 1Regi 18,25-27). Betelul este menţionat în mod special din cauza că era principalul sediu al cultului viţelului (vezi comentariul la Amos 3,14).

Ghilgal. Vezi comentariul la Osea 4,15.

În fiecare dimineaţă. În timp ce se dedau la idolatrie, israeliţii păreau să fie atenţi să continue cel puţin o asemănare a cultului levitic regulat. Amos vorbeşte ironic, probabil nu despre jertfa zilnică (vezi Numeri 28,3.4) ci despre jertfele aduse de israeliţi individual, care nu era obligatoriu să fie aduse zilnic. Adesea este adevărat că aceia care calcă fără ruşine cele mai simple datorii morale manifestă o dată cu această purtare un mare zel religios şi nu se mai opresc din cult. Zelul religios în sine, totuşi, nu oferă vreo dovadă cu privire la adevărata evlavie. Această formă religioasă exterioară şi aceste manifestări exterioare vin adesea ca o compensaţie a lipsei de adevărată dreptate lăuntrică, iar astfel liniştesc conştiinţa. Potrivit cu profeţia, acest păcat al timpului lui Amos urmează să existe în mod special şi în timpul dinaintea celei de-a doua veniri a lui Hristos (vezi 2Timotei 3,1.5). A păcătui şi a face apoi penitenţe sub o formă religioasă este mai uşor decât a răstigni firea pământească şi a te despărţi de păcat. Totuşi aceasta îl linişteşte pe călcătorul de lege ţinându-l într-o complacere primejdioasă.

Trei zile. Literal trei zile. În LXX găsim la fiecare trei zile. Amos provoacă aici poporul, printr-o exagerare ironică, să-şi aducă zecimea la fiecare trei zile. Dacă israeliţii şi-ar fi adus jertfele în fiecare dimineaţă şi ar fi dat zecimile la fiecare trei zile şi cu toate acestea nu s-ar fi văzut la ei nici o schimbare a inimii, şi nu ar fi manifestat vreo pocăinţă adevărată, nimic nu s-ar fi câştigat în plus decât o apostazie sporită faţă de Domnul.


5 Faceți să fumege jertfe de mulțumire făcute cu aluat! Trâmbițați-vă, vestiți-vă darurile de mâncare de bunăvoie! Căci așa vă place, copii ai lui Israel, zice Domnul Dumnezeu. –

Faceţi să fumege. Literal, înălţaţi [sacrificii] în fum.

Cu aluat. Legea prevedea ca să nu se folosească nici un fel de aluat în legătură cu oricare din jertfele de mâncare mistuite de foc (vezi Levitic 6,17; 7,12; vezi comentariul la Levitic 2,11; 23,6). Când se aduceau pâini dospite în vreo ocazie, ele nu trebuiau să fie aşezate pe altar şi arse, ci una trebuia să fie pentru preotul oficiant, iar restul să fie consumate la masa sacrificială (vezi Levitic 7,13.14). Aici din nou, cu ironie, profetul acuză poporul că în zelul lui greşit nu numai că va arde pe altar ceea ce era dospit, ci, pentru a arăta cât de prosperi erau, vor oferi tot prin foc ceea ce trebuia să fie pus deoparte pentru alte scopuri.

Trâmbiţaţi-vă, vestiţi-vă. Vezi comentariul la cap. 3,9. Solia profetului continuă pe un ton plin de ironie. Pe cât se pare, oamenii din timpul lui Amos, ca şi fariseii de pe vremea Domnului Hristos (vezi Matei 6,2), declarau cu ostentaţie că erau gata să aducă ceea ce ei considerau o jertfă de bunăvoie, nu una obligatorie.

Aşa vă place. Adică, vă place acest fel de a proceda. Israel se agăţa de ideea greşită că religia consta din formele exterioare cuvenite ale cultului fără să realizeze că ascultarea face mai mult decât jertfele (1Samuel 15,22).


6 Și Eu, de partea Mea, v-am trimis foametea în toate cetățile voastre și lipsa de pâine, în toate locuințele voastre. Cu toate acestea, tot nu v-ați întors la Mine, zice Domnul. –

Foametea. Literal goliciunea dinţilor. Expresia aceasta denotă foamete, fiind paralelă în sens cu cuvintele care urmează lipsa de pâine. Poporul nu a rămas neavertizat cu privire la faptul că foametea putea fi o urmare a apostaziei (vezi Levitic 26,14-20; Deuteronom 28,47.48). Totuşi, ei au rămas neatinşi de aceste avertizări.

Cu toate acestea. Observaţi cele cinci apariţii ale acestui cuvânt în cap. 4 (v. 6,8-11). Dumnezeu îngăduie foamete, secetă, rugină, molimă şi prăpăd, dar Israel cu toate acestea a refuzat să se întoarcă la adevăratul Dumnezeu. Când cuvintele lui Dumnezeu se dovedesc neîndestulătoare, ele sunt urmate de pedepse mustrătoare. Totuşi, suferinţele acestea n-au adus nici un rezultat bun, şi astfel de cinci ori în versetele acestea se aude tristul refren cu toate acestea tot nu v-aţi întors la Mine, zice Domnul (v. 6,8-11).


7 N-am vrut să vă dau nici ploaie, când mai erau încă trei luni până la secerat; am dat ploaie peste o cetate, dar n-am dat ploaie peste o altă cetate; într-un ogor a plouat, și altul, în care n-a plouat, s-a uscat.

Încă trei luni. Nici un strop de ploaie timp de trei luni înainte de apogeul sezonului secerişului va însemna o recoltă în general slabă.

Am dat ploaie. Pentru ca seceta să nu poată fi pusă pe seama legilor oarbe ale naturii, ci pe seama lui Dumnezeu, prezenţa ei a fost selectivă.


8 Două, trei cetăți s-au dus la alta ca să bea apă, și tot nu și-au potolit setea. Cu toate acestea, tot nu v-ați întors la Mine, zice Domnul. –

Două, trei cetăţi. Din cauza lipsei de ploaie era o mare lipsă de apă, fapt care necesita parcurgerea unor mari distanţe pentru a o obţine. S-au dus. Literal, s-au vânturat, sau s-au mişcat nestatornic. Aceasta arată starea de istovire a oamenilor din cauza setei. Nu v-aţi întors. Vezi comentariul la v. 6.


9 V-am lovit cu rugină în grâu și cu tăciune; grădinile voastre cele multe, viile, smochinii și măslinii voștri i-au mâncat deseori lăcustele. Cu toate acestea, tot nu v-ați întors la Mine, zice Domnul! –

Rugină. Vezi Deuteronom 28,22; 1Regi 8,37; Hagai 2,17. Fie mană asupra plantelor, fie ofilirea produsă de vântul dogoritor de răsărit (vezi Isaia 27,8; Ezechiel 17,10; vezi comentariul la Ieremia 4,11).

Tăciune. Privită a fi o boală care făcea grânele să pălească şi să se îngălbenească şi să devină neroditoare.

Lăcustele. După unii un soi de lăcuste (vezi comentariul la Ioel 1,4) deşi alţii le consideră a fi omizi.

Nu v-aţi întors. Vezi comentariul la v. 6.


10 Am trimis în voi ciuma, ca în Egipt; v-am ucis tinerii cu sabia și am lăsat să vi se ia caii, am făcut să vi se suie în nări duhoarea taberei voastre. Și cu toate acestea, tot nu v-ați întors la Mine, zice Domnul. –

Ca în Egipt. Adică, în felul cum a fost lovită ţara Nilului (vezi Exod 9,8-11; Isaia 10,24.26; Ezechiel 32,15).

Tinerii. Probabil că aici se face aluzie la grelele pierderi pe care israeliţi le-au suferit în războaiele lor cu sirienii (vezi 2Regi 6,24.25; 8,7-12; 13,3.7.22). Duhoarea taberei noastre. Probabil o referire la molima pricinuită de cadavrele neîngropate. La propoziţia aceasta, LXX zice, iar în mânia mea împotriva voastră am dat foc taberelor voastre. Nu v-aţi întors. Vezi comentariul la v. 6.


11 V-am nimicit ca pe Sodoma și Gomora, pe care le-a nimicit Dumnezeu; și ați fost ca un tăciune scos din foc. Cu toate acestea, tot nu v-ați întors la Mine, zice Domnul… –

Nimicit. Ebr. haphak, cuvântul folosit pentru a descrie nimicirea Sodomei şi Gomorei (vezi Geneza 19,24.25; Deuteronom 29,23; Ieremia 20,16). Comparaţia dintre nenorocirea lui Israel şi aceea a Sodomei şi Gomorei arată mărimea păcatului lor şi a pedepsei venite ca urmare (vezi Isaia 1,9.10)

Ca un tăciune. Aceasta este o expresie proverbială însemnând o scăpare cu greu şi cu pierdere, întrucât tăciunele care este smuls din foc în parte este deja ars (vezi Zaharia 3,2; 1Corinteni 3,15; Iuda 23).

Nu v-aţi întors. Vezi comentariul la v. 6.


12 De aceea, îți voi face astfel, Israele – și fiindcă îți voi face astfel, pregătește-te să întâlnești pe Dumnezeul tău, Israele!”

De aceea. Severitatea pedepsei ar fi putut trezi vreo nădejde că oamenii s-ar putea pocăi. Dumnezeu încearcă toate mijloacele de a ne izbăvi posibile înainte ca El să treacă la măsuri extreme. Dacă binefacerile nu sunt recunoscute, El trimite pedepse de mustrare. Acestea urmăresc nu nimicirea, ci deschiderea ochilor călcătorilor de lege aşa încât oamenii să-L vadă pe Dumnezeu, şi să se pocăiască. Prin urmare, judecăţile lui Dumnezeu sunt în aceeaşi măsură un semn al harului Său în care sunt şi dovezi ale mâniei Sale.

Pregăteşte-te să întâlneşti. Solia profetului de fapt era: Pregătiţi-vă să întâlniţi judecăţile Domnului. Aceia care aveau să ia seama la chemare şi să se pocăiască urmau să fie iertaţi şi să li se asigure ocrotirea lui Dumnezeu în ziua îngrozitoarei pedepse. LXX zice: pregăteşte-te să-l chemi pe Dumnezeul tău, o Israele. Dumnezeu nu-i îndeamnă niciodată pe oameni să se pregătească a-L întâlni fără să aibă har pentru aceia care se pregătesc în acest fel.

Versetul acesta exprimă nota dominantă a celei de-a doua solii a lui Amos (vezi comentariul la

v. 1). Dumnezeu îl avertizează pe Israel că este pe punctul de a chema naţiunea la judecată. Ei vor face bine să-şi pregătească apărarea, dacă au.


13 Căci iată că El a întocmit munții, a făcut vântul și spune omului până și gândurile lui. El preface zorile în întuneric și umblă pe înălțimile pământului: Domnul Dumnezeul oștirilor este numele Lui. –

El a întocmit. Sau El care întocmeşte. Pentru a da putere avertizării sale cu privire la pedeapsă, profetul evidenţiază puterea şi atotştiinţa lui Dumnezeu.

Gândurile lui. Adică, gândurile omului, nu ale lui Dumnezeu, pe care Dumnezeu, în atotştiinţa Lui, le descoperă omului înainte ca acesta să le exprime în cuvinte. Uneori Dumnezeu face aceasta prin conştiinţă; alteori inspirându-I pe profeţii Săi de a descoperi motivele ascunse ale oamenilor şi adevărata stare a inimilor lor (vezi Ieremia 17,9.10).

Umblă pe. Puterea şi maiestatea lui Dumnezeu este reprezentată aici într-o formă şi activitate omenească. Creatorul cârmuieşte totul, iar cele mai înălţate se află sub desăvârşitul Lui control (vezi Deuteronom 32,13; 33,29; Mica 1,3). Profeţii Îl recunosc pe Dumnezeu ca fiind fiinţa în a cărui slujbă activează aşa-numitele legi naturale.

Dumnezeul oştirilor. Din cauza faptului fundamental că Dumnezeu controlează totul, scriitorii Vechiului Testament Îl numesc adesea Domnul oştirilor (vezi comentariul la Ieremia 7,3). În special Amos Îl vedea astfel pe Creatorul său, lucru care explică folosirea frecventă din partea lui a titlului Dumnezeul oştirilor (vezi Amos 3,13; 5,14.15.16.27; 6,8.14; 9,5). Amos pe bună dreptate şi măreţ gândea că Dumnezeu se află mai presus de tot, nu numai ca Dumnezeul lui Israel singur, ci şi ca Domn şi Cârmuitor al întregului univers.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

11 5T 471

12 CE 101; CM 145; GW 55; PK 286; 8T 332; 9T 62, 149

13 MH 414