1 Voi înşivă ştiţi, fraţilor, că venirea noastră la voi n-a fost zadarnică.

Voi înşivă. [Deoarece, voi înşivă, KJV]. Aici Pavel dezbate pe larg raţionamentul început în cap. 1,5. Alţii i-au mărturisit de bunăvoie despre succesul fenomenal al lucrării sale şi al asociaţilor lui în Tesalonic (vezi comentariul de la cap. 1,9), dar acum apostolul apelează în mare parte la ceea ce tesalonicenii înşişi îşi aminteau. Fiecare slujitor al Evangheliei ar trebui să se poarte astfel încât atunci când e atacat de calomniatori să poată fi în stare să facă un apel asemănător la ai lui.

Venirea. [Intrarea, KJV]. Adică vizita evanghelistică a lui Pavel şi a grupei lui (compară cu Faptele Apostolilor 17,1–4; 1 Tesaloniceni 1,9). Convertiţii din Tesalonic ştiau cel mai bine care fusese efectul acestei vizite în viaţa lor.

Zadarnică. Literal, goală (vezi comentariul de la 1 Corinteni 15,10). Credincioşii tesaloniceni erau ei înşişi dovada adevărului susţinut de Pavel.

2 După ce am suferit şi am fost batjocoriţi în Filipi, cum ştiţi, am venit plini de încredere în Dumnezeul nostru să vă vestim Evanghelia lui Dumnezeu în mijlocul multor lupte.

După ce am suferit. După toate probabilităţile, Pavel şi Sila şi-au început lucrarea în Tesalonic la numai câteva zile după ce fuseseră bătuţi în Filipi (vezi comentariul de la Faptele Apostolilor 17,1).

Batjocoriţi. Fără îndoială că mulţi credincioşi văzuseră cu ochii lor urmele biciului roman (compară cu Galateni 6,17). Apostolul era foarte indignat de nedreptatea biciuirii publice a cetăţenilor romani fără ca aceştia să fi fost mai întâi judecaţi (vezi comentariul de la Faptele Apostolilor 16,37).

Plini de încredere. [Curajoşi, KJV]. Gr. parresiazomai, a vorbi lămurit, a avea curaj, a îndrăzni. După o pedeapsă aşa de cruntă, ca cea suferită de evanghelişti, nişte impostori (vezi comentariul de la v. 3) nu ar fi avut curajul să-şi continue aşa de repede lucrarea într-un loc învecinat.

În Dumnezeul nostru. Pavel recunoaşte că îndrăzneala lor nu era dată de un curaj obişnuit. Izvorul ei era la Dumnezeu. Apostolii predicau Evanghelia lui Dumnezeu şi El Însuşi le dăduse curajul necesar pentru a o proclama neînfricaţi.

Evanghelia lui Dumnezeu. Adică Evanghelia care venea de la Dumnezeu.

În mijlocul multor lupte. Literal, în multă luptă (vezi comentariul de la Filipeni 1,30), adică înconjuraţi de o opoziţie puternică. S-ar putea ca aceasta să fie şi o referire la lupta interioară, ca în Coloseni 2,1.

3 Căci propovăduirea noastră nu se întemeiază nici pe rătăcire, nici pe necurăţie, nici pe viclenie.

Propovăduirea. [Îndemnarea, KJV]. Gr. paraklesis, mângâiere, consolare (vezi comentariul de la Romani 12,8; 15,4; Filipeni 2,1). Aici se face referire la predicarea evangheliştilor. Evanghelia prezentată de apostoli în felul cel mai mişcător a adus mângâiere neamurilor care trăiseră în păgânismul lipsit de speranţă şi vorbise atât inimii cât şi minţii lor.

Nici pe rătăcire. [nu pe înşelăciune, KJV]. Sau nici pe o greşeală. Pavel tăgăduieşte aici acuzaţiile calomniatoare făcute de duşmani, cum că această mişcare era lucrarea unor oameni amăgiţi, mânaţi de motive sinistre şi că era săvârşită prin metode clandestine. El şi asociaţii lui nu erau nişte fanatici rătăciţi. Propovăduirea lor nu era bazată pe înşelăciune sau pe doctrine eronate. Dimpotrivă, era întemeiată pe Cuvântul infailibil al lui Dumnezeu. În interpretarea Cuvântului ei erau conduşi de Duhul adevărului.

Necurăţie. Gr. akatharsia, impuritate, de obicei folosit cu referire la necurăţia sexuală (vezi comentariul de la Romani 1,24). Însă mulţi interpreţi consideră că aici cuvântul este folosit în sens figurat, de necurăţie a minţii şi a motivelor, adică lăcomie. Pavel şi tovarăşii lui nu erau mânaţi de lăcomie sau de dorinţa de a avea mult.

Viclenie. Gr. dolos (vezi comentariul de la Romani 1,29). Aici este luat în discuţie felul lucrării. Solia nu a fost proclamată cu înşelăciune, ci cu sinceritate totală. Adevăratul israelit nu are vicleşug în gura lui (vezi Ioan 1,47; Apocalipsa 14,5).

4 Ci, fiindcă Dumnezeu ne-a găsit vrednici să ne încredinţeze Evanghelia, căutăm să vorbim aşa ca să plăcem nu oamenilor, ci lui Dumnezeu, care ne cercetează inima.

Ne-a găsit vrednici. [Ne-a îngăduit, KJV]. Gr. dokimazo (vezi comentariul de la Romani 2,18; Filipeni 1,10) este folosit aici cu sensul de a fi considerat vrednic sau a fi aprobat. La sfârşitul acestui verset, acelaşi cuvânt (dokimazo) e folosit cu altă formă şi e tradus cercetează.

Să ne încredinţeze. Inima apostolilor fusese judecată sau încercată de Dumnezeu şi ei fuseseră aprobaţi sau consideraţi corespunzători pentru a li se încredinţa vestirea Evangheliei. Pavel considera această slujbă o responsabilitate sacră, o comoară … în nişte vase de lut (2 Corinteni 4,7). El propovăduia conştient că se ocupa de mesajul lui Dumnezeu pentru oameni, un mesaj a cărui proclamare Dumnezeu i-o încredinţase lui în mod deosebit (Faptele Apostolilor 9,15; 2 Corinteni 3,5.6).

Să placem nu oamenilor. Apostolul îşi dorea atât de mult să placă lui Dumnezeu încât îşi îndeplinea slujba fără să ţină seama de părerea oamenilor despre el (vezi 1 Corinteni 3,4; Galateni 1,10). Nu înseamnă că nu lua în considerare sentimentele lor, căci se ştie era atent să nu aducă vreo ofensă inutilă (vezi 1 Corinteni 9,19–23), ci că scopul lui nu era să placă oamenilor şi astfel să-i câştige prin viclenie, ci să aibă aprobarea lui Dumnezeu şi să-i atragă pe oameni la Creatorul lor.

Ne cercetează inima. [Ne încearcă inimile, KJV]. Vezi comentariul de mai sus, la ne-a găsit vrednici şi compară-l cu cel de la Romani 8,27.

5 În adevăr, cum bine ştiţi, niciodată n-am întrebuinţat vorbe măgulitoare, nici haina lăcomiei; martor este Dumnezeu.

Vorbe măgulitoare. Literal, cuvinte de măgulire. Pentru a dovedi că ţinta lor nu fusese să placă oamenilor, Pavel le reaminteşte convertiţilor săi că ei ştiu că atunci când au predicat, apostolii nu s-au folosit niciodată de măgulire pentru ca oamenii să primească Evanghelia. În viaţa tesalonicenilor era necesară o reformă radicală. Măgulirea le-ar fi încurajat vanitatea şi i-ar fi făcut să fie orbi faţă de nevoia lor. Aceşti slujitori ai lui Hristos nu predicau lucruri măgulitoare, aşa cum făceau profeţii mincinoşi (vezi Isaia 30,10; Ezechiel 13,10).

Haina. [Mantaua, KJV]. Gr. prophasis, pretext (vezi comentariul de la Filipeni 1,18). Apostolii nu se foloseau de slujba lor pentru a se îmbogăţi. Dimpotrivă, erau cât se poate de atenţi să nu dea nici un prilej pentru o asemenea acuzaţie. Pavel putea declara că n-a râvnit nici la argintul, nici la aurul, nici la hainele cuiva (Faptele Apostolilor 20,33; compară cu 2 Corinteni 12,14).

Martor este Dumnezeu. Un jurământ solemn, respectuos (vezi comentariul de la Filipeni 1,8). Pentru confirmarea faptului că el şi asociaţii lui nu-i măguliseră, Pavel putea să facă apel la amintirile tesalonicenilor, dar în ce priveşte motivele pe care le-au avut, putea să apeleze doar la Dumnezeu. În felul acesta el respinge cu putere toate acuzaţiile că el şi tovarăşii lui lucraseră pentru vreun câştig personal.

6 N-am căutat slavă de la oameni: nici de la voi, nici de la alţii, deşi, ca apostoli ai lui Hristos, am fi putut să cerem cinste.

Căutat slavă. Pavel nu tăgăduieşte că a primit vreodată slavă sau onoare de la oameni, ci numai că el niciodată nu a căutat-o. Viaţa lui era o dovadă consecventă că această afirmaţie era adevărată (compară cu Faptele Apostolilor 20,19; 2 Corinteni 4,5) şi nici o persoană dintre neamuri sau dintre creştini nu l-ar fi putut acuza, pe bună dreptate, de egoism.

Apostoli. În acest caz folosirea acestui cuvânt arată că Pavel îi considera şi pe Sila şi pe Timotei în rândul apostolilor creştini (vezi comentariul de la Romani 16,7; 1 Corinteni 4,9).

Să cerem cinste. [Să fim o povară, KJV]. Literal, să fim cu importanţă, adică într-o poziţie care să aibă autoritate. Ca soli şi trimişi ai Împăratului, misionarii erau vrednici de respect şi sprijin, şi ar fi putut să le ceară lucruri grele convertiţilor lor.

7 Dimpotrivă, ne-am arătat blânzi în mijlocul vostru, ca o doică ce-şi creşte cu drag copiii.

Blânzi. Gr. epioi, binevoitori, buni, iubitori. Dovezile textuale (vezi p.10) sunt împărţite între exprimarea epioi şi nepioi, prunci, copilaşi (vezi comentariul de la Matei 11,25). Cuvântul blânzi se încadrează mai bine în context.

Doică. [Dădacă, KJV]. Apostolul compara iubirea lui dezinteresată cu cea a unei femei care îngrijeşte de un copil, revărsându-şi neîncetat dragostea asupra lui, indiferent că este sau nu mama lui adevărată. În loc de a le cere multe lucruri tesalonicenilor, comportându-se ca stăpâni (1 Petru 5,3), evangheliştii aveau mare grijă de bunul mers al convertiţilor.

8 Astfel, în dragostea noastră fierbinte pentru voi, eram gata să vă dăm nu numai Evanghelia lui Dumnezeu, dar chiar şi viaţa noastră, atât de scumpi ne ajunseserăţi.

În dragostea noastră fierbinte. Gr. homeiromai, a tânji după, a arde de dor după, a dori. Este reluată comparaţia cu doica. Dacă în versetul 7 a fost scoasă în evidenţă blândeţea, aici accentul cade asupra iubirii. După cum doică îşi manifestă dragostea chiar dându-şi viaţa pentru pruncul ei, tot aşa şi misionarii erau dispuşi să dea totul. Apostolul arată aici sentimentele şi devotamentul său intens faţă de aceşti primi convertiţi din Macedonia.

Eram gata. Mai degrabă aveam mare plăcere.

Să vă dăm. Gr. metadidomi, în sensul de a împărtăşi ceva cu altul.

Evanghelia lui Dumnezeu. Vezi comentariul de la v. 2.

Viaţa. [Sufletele, KJV]. Gr. psuchai (vezi comentariul de la Matei 10,28), aici folosit cu sensul de viaţa [ca în traducerea Cornilescu]. Cei convertiţi în urma predicării lui Pavel nu puteau pune la îndoială declaraţia lui: ei fuseseră martori la îndrăzneala misionarilor şi ştiau că aceştia nu se dăduseră înapoi, punându-şi în pericol chiar viaţa.

Scumpi ne ajunseserăţi. [Scumpi ne eraţi, KJV]. Mai degrabă prea iubiţi ne ajunseserăţi. Lucrând pentru aceşti noi convertiţi, văzând hotărârea lor pentru Hristos în faţa unei puternice opoziţii şi ducând o luptă înfocată pentru ei, mai întâi pentru a primi solia şi apoi pentru a fi statornici, Pavel şi tovarăşii lui au ajuns să-i îndrăgească tot mai mult.

9 Vă aduceţi aminte, fraţilor, de osteneala şi munca noastră. Cum lucram zi şi noapte, ca să nu fim sarcină niciunuia din voi, şi vă propovăduiam Evanghelia lui Dumnezeu.

Vă aduceţi aminte. Un apel la ceea ce ştiau tesalonicenii despre eforturile lui în mijlocul lor (compară cu v. 1 şi 2).

Osteneala. Gr. kopos, (vezi comentariul de la cap. 1,3).

Munca. Gr. mochthos, muncă aspră şi grea, greutate, necaz. Cele două cuvinte kopos şi mochthos de asemenea sunt folosite împreună în 2 Corinteni 11,27 şi 2 Tesaloniceni 3,8. În 2 Corinteni 11,27 combinaţia este tradusă osteneli şi necazuri.

Lucram. Gr. ergazomai, a munci în general, pentru plată. Pavel se referă la meseria lui care consta în facerea de corturi (vezi comentariul de la Faptele Apostolilor 18,3).

Zi şi noapte. [Noapte şi zi, KJV]. Pavel intenţiona să-şi câştige existenţa prin muncă, fiind hotărât ca Evanghelia să fie oferită gratuit. Nu trebuia să dea nimănui motive să-l acuze că predică pentru câştig personal. El muncea ca să nu fie o povară pentru biserică (vezi comentariul de la 1 Corinteni 4,12; 2 Corinteni 11,9; 1 Tesaloniceni 2,6).

10 Voi sunteţi martori, şi Dumnezeu de asemenea, că am avut o purtare sfântă, dreaptă şi fără prihană faţă de voi care credeţi.

Voi sunteţi martori. Acum, după ce apostolul înfruntase şi respinsese cele mai importante acuzaţii ale duşmanilor săi: (1) că el şi tovarăşii lui erau fanatici amăgiţi; (2) că erau mânaţi de gânduri egoiste şi necurate şi (3) că bunătatea şi grija lor aparentă era doar o înşelăciune slab mascată (v. 1–9), apelează din nou la ceea ce tesalonicenii ştiau deja, reamintindu-le că erau martori ai purtării lor. Cu privire la misionari ei cunoşteau mult mai multe decât acuzatorii. De aceea, nu trebuia să fie influenţaţi de rapoarte calomniatoare.

Şi Dumnezeu de asemenea. Pavel face din nou apel la Dumnezeu (vezi comentariul de la v. 5) în ce priveşte motivele sale, care nu puteau fi văzute de oameni. Acest lucru sugerează că, atunci când e nevoie, putem apela la Dumnezeu pentru veridicitatea celor spuse şi că ar trebui să trăim întotdeauna în aşa fel încât să putem face un asemenea apel.

Am avut o purtare. [Ne-am comportat, KJV]. Literal, am devenit, folosit aici cu sensul de am acţionat, sau ne-am purtat.

Sfântă. Gr. hosios, evlavioasă, într-un fel plăcut lui Dumnezeu. Viaţa sfântă a unui adevărat creştin şi atitudinea lui evlavioasă, temătoare faţă de Creatorul lui au o influenţă profundă asupra atitudinii lui faţă de semenii săi, copiii lui Dumnezeu.

Dreaptă. Gr. dikaios, drept, neprihănită, înrudit cu adjectivul dikaios (vezi comentariul de la Matei 1,19). Fără prihană. [Fără vină, KJV]. Gr. amemptos, nevinovată, înrudit cu adjectivul amemptos (vezi comentariul de la cap. 3,13).

11 Ştiţi iarăşi că am fost pentru fiecare din voi ca un tată cu copiii lui: vă sfătuiam, vă mângâiam şi vă adeveream

Ştiţi. Compară cu vă aduceţi aminte (vezi comentariul de la v. 9).

Ca un tată. În versetul 7, pentru a zugrăvi atitudinea iubitoare şi delicată a evangheliştilor faţă de convertiţii lor, Pavel a folosit comparaţia cu o doică. Acum, ca o ilustraţie a lucrării lor neobosite pentru dezvoltarea experienţei proaspeţilor convertiţi, el foloseşte exemplul unui tată devotat creşterii copilului său. Apostolii evanghelişti îi îndemnau pe toţi să fie credincioşi, îi încurajau pe cei laşi şi îi mustrau solemn pe cei care dau semne de abatere de la credinţă. Toate acestea erau făcute cu gingăşie şi iubire.

Vă sfătuiam, vă mângâiam şi vă ademeneam. Aceste cuvinte descriu cele trei aspecte mai importante ale lucrării slujitorului creştin.

12 să vă purtaţi într-un chip vrednic de Dumnezeu, care vă cheamă la Împărăţia şi slava Sa.

Să vă purtaţi. [Să umblaţi, KJV]. Gr. peripateo (vezi comentariul de la Efeseni 2,2; vezi Coloseni 1,10; 1 Ioan 1,6). Scopul ostenelii apostolului era să-i facă pe aceşti proaspăt convertiţi în stare să trăiască o viaţă demnă de numele de copii ai Tatălui ceresc. O altfel de trăire înseamnă dezonoare la adresa lui Dumnezeu şi chiar îi face pe necredincioşi să hulească numele Lui (vezi comentariul de la Romani 2,24).

Care vă cheamă. [Care v-a chemat, KJV]. Mai corect, care cheamă, sau stăruie să cheme. Cu privire la însemnătatea chemării lui Dumnezeu, vezi comentariul de la Romani 8,28.30; 1 Corinteni 1,9; Galateni 1,6.

Împărăţia. Pentru o discuţie despre natura acestei împărăţii, vezi comentariul de la Matei 4,17; 5,3; 6,10.13; Marcu 3,14; vezi şi comentariul de la 1 Corinteni 6,9. Pavel se referă aici la împărăţia prezentă a lui Dumnezeu, adică împărăţia harului. Creştinii sunt chemaţi să intre în împărăţia harului (vezi comentariul de la Coloseni 1,13).

Slava Sa. Vezi comentariul de la Ioan 1,14; Romani 3,23. Împărăţia prezentă, a harului, va culmina cu împărăţia veşnică a lui Dumnezeu, împărăţia slavei, în care credincioşii vor intra cu bucurie, ca cetăţeni, atunci când Hristos Se va întoarce (compară cu Matei 24,31). Pavel îi îndeamnă pe tesaloniceni să trăiască conform legilor acestei împărăţii slăvite (vezi comentariul de la Filipeni 3,20).

13 De aceea mulţumim fără încetare lui Dumnezeu că, atunci când aţi primit Cuvântul lui Dumnezeu, auzit de la noi, l-aţi primit nu ca pe cuvântul oamenilor, ci, aşa cum şi este în adevăr, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, care lucrează şi în voi care credeţi.

De aceea. [Din această cauză, KJV]. Sau datorită acestui lucru. Pot fi citate dovezi textuale pentru omiterea cuvântului din.

Mulţumim … lui Dumnezeu. Vezi comentariul de la cap. 1,2.3. Pavel era convins de realitatea credinţei de la început a convertiţilor săi, şi dorea să le întipărească simţul realităţii acesteia, ca nu cumva să fie ispitiţi să se îndoiască de ea şi să cadă de la credinţă.

Primit. Cuvântul acesta apare de două ori în versetul acesta, dar în original, în limba greacă, sunt două verbe diferite. Cel dintâi, paralambano, înseamnă primirea din exterior, auzirea soliei; al doilea, dechomai, se referă la primirea în interior, acceptarea soliei.

Cuvântul lui Dumnezeu. Pavel nu avea îndoieli cu privire la originea soliei pe care o predica: ştia că vine de la Dumnezeu. De asemenea îi învăţase pe tesaloniceni din sfintele Scripturi (Faptele Apostolilor 17,2.3). Se bucura că şi ei recunoşteau autoritatea divină a mesajului său şi declară că această recunoaştere era motivul cel mai important al bucuriei sale.

Care lucrează. [Lucrează efectiv, KJV]. Gr. energeo (vezi comentariul de la Filipeni 2,13). Când e primit în viaţa credinciosului, cuvântul îşi îndeplineşte scopul divin.

În voi care credeţi. Cuvântul lucrează eficient în creştin doar prin credinţă. Cuvântul lui Dumnezeu e folositor numai când găseşte credinţă la cei care aud (Evrei 4,2). Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede (Romani 1,16). Într-una din marile binecuvântări rostite de Pavel, el spune că Dumnezeu este în stare să facă pentru noi mult mai mult decât putem noi cere sau gândi prin puterea care lucrează în noi (Efeseni 3,20). Vorbeşte din nou despre propria lui experienţă şi spune cum se luptă să proclame cu ajutorul puterii cu care Dumnezeu lucrează cu tărie în el (Coloseni 1,29). În această situaţie, puterea cuvântului lui Dumnezeu lucra în credincioşii tesaloniceni, dându-le răbdare în încercare şi persecuţie.

14 Căci, fraţilor, voi aţi călcat pe urmele bisericilor lui Dumnezeu, care sunt în Hristos Isus, în Iudeea; pentru că şi voi aţi suferit din partea celor de un neam cu voi aceleaşi rele pe care le-au suferit ele din partea iudeilor.

Aţi călcat pe urmele. [M-aţi urmat, KJV]. Gr. mimetai (vezi comentariul de la cap. 1,6). Bisericilor lui Dumnezeu. Pluralul acestui cuvânt se găseşte doar aici şi în 1 Corinteni 11,16, dar forma de singular e obişnuită în Noul Testament (Faptele Apostolilor 20,28 etc.).

În Hristos Isus. Aceste cuvinte arată clar că Pavel se referă la bisericile de iudei creştini, nu la sinagogile iudeilor, care se considerau Biserica lui Dumnezeu. Creştinii din Iudea trecuseră prin persecuţii grele din partea conducătorilor naţiunii care respinseseră solia Evangheliei (Faptele Apostolilor 8,1; 9,1.2). Tesalonicenii erau persecutaţi de către neamuri, la instigarea iudeilor (Faptele Apostolilor 17,5–8). Cele două comunităţi creştine, una în Palestina iar cealaltă în Macedonia, puteau deci simpatiza una cu alta în suferinţa lor, care erau asemănătoare.

Iudea. Nu e clar motivul pentru care Pavel îi compară pe creştinii tesaloniceni cu creştinii iudei. Se poate ca el să fi prezentat bisericile din Iudea ca exemple de tărie, sau se poate ca persecutorii iudei din Tesalonic să-i fi reamintit de situaţia asemănătoare din Palestina. Oricare ar fi fost motivul, el dă la iveală marea sa stimă faţă de credincioşii din Iudea şi-i consideră modele de urmat pentru alte biserici.

15 Iudeii aceştia au omorât pe Domnul Isus şi pe proroci, pe noi ne-au prigonit, nu plac lui Dumnezeu şi sunt vrăjmaşi tuturor oamenilor,

Au omorât pe Domnul Isus. Biserica tesalonicenilor era o biserică alcătuită în mare parte de creştini dintre neamuri, dar mulţi din membrii ei fuseseră prozeliţi iudei (vezi comentariul de la Faptele Apostolilor 17,4). Membrii aceştia fuseseră obişnuiţi să primească învăţătura religioasă de la conducătorii iudei din cetatea lor. Se poate ca ei să se fi gândit că în învăţătura lui Pavel era ceva greşit, deoarece atrăsese asupra lui şi asupra tovarăşilor lui mânia conducătorilor religioşi. Dar Pavel arată că duşmănia lor era de aşteptat, pentru că ei L-au omorât pe Domnul Hristos şi pe prooroci (1 Tesaloniceni 2,15; compară cu Matei 23,31; Faptele Apostolilor 7,52). Apostolul îi face pe iudei răspunzători de moartea lui Hristos (vezi Faptele Apostolilor 2:23).

Pe noi ne-au prigonit. Această propoziţie poate avea atât o aplicaţie generală cât şi una locală. Iudeii îl urmăriseră pe Pavel de la data convertirii lui (vezi comentariul de la Faptele Apostolilor 9,23) şi stăruiseră în planurile lor rele împotriva lui şi a tovarăşilor lui (vezi comentariul de la Faptele Apostolilor 13,45). Exact aceiaşi iudei care cauzaseră tulburări în Tesalonic îi urmăriseră pe Pavel, Sila şi pe Timotei la Berea (vezi comentariul de la Faptele Apostolilor 17,13).

Nu plac lui Dumnezeu. Forma verbului din greceşte arată că de obicei iudeii nu erau plăcuţi lui Dumnezeu. Ei aveau zel pentru Dumnezeu şi credeau că bigotism lor asupritor Îi plăcea şi Lui (Ioan 16:2), iar duşmănia lor contra creştinilor era inspirată de invidie. Invidia era aceea care stârnise persecuţia în Tesalonic ca şi în toate celelalte părţi (Faptele Apostolilor 17,5; 13,45). O astfel de purtare nu putea face altceva decât să atragă o puternică neplăcere din partea lui Dumnezeu.

Vrăjmaşi. [Potrivnici, KJV]. Iudeii erau împotriva tuturor naţiunilor. Dacă zelul lor ar fi fost întemeiat pe dragostea pentru Dumnezeu, ei i-ar fi iubit şi pe semeni. Însă dădeau pe faţă o exclusivitate specifică oamenilor cu vederi înguste. Atitudinea aceasta i-a făcut pe mulţi scriitori păgâni să declare că iudeii simţeau numai ură şi duşmănie faţă de celelalte naţiuni (Tacitus, Istorii, V, 5). Pavel vede ura aceasta luând forma încercării îngrozitoare de a opri răspândirea Evangheliei la cei care o doreau (vezi v. 16).

16 căci ne opresc să vorbim Neamurilor, ca să fie mântuite. Astfel ei totdeauna pun vârf păcatelor lor. Dar, la urmă, i-a ajuns mânia lui Dumnezeu!

Ne opresc. Gr. koluo, a împiedica, a opri, a interzice. Iudeii ar fi înconjurat marea şi pământul ca să facă un tovarăş de credinţă (Matei 23,15) şi doreau ca oamenii să accepte iudaismul. Însă făceau tot ce le sta în putere pentru a-i împiedica pe creştini să răspândească vestea cea bună a mântuirii prin Hristos.

Ca să fie mântuite. Pavel era convins că propovăduirea apostolilor avea ca rezultat mântuirea celor care acceptau solia ei. El ştia că nu există mântuire decât prin Isus Hristos (Faptele Apostolilor 4,12). Şi mai ştia, din proprie experienţă, că orice efort de a proclama Evanghelia atrage mânia iudeilor (compară cu Faptele Apostolilor 22,22).

Totdeauna. Prin omorârea profeţilor din vremurile Vechiului Testament, prin lepădarea şi crucificarea Domnului lor şi acum prin persecuţia îndârjită îndreptată împotriva urmaşilor Lui, păcatele iudeilor se înmulţeau tot mai mult, până când măsura nelegiuirilor lor avea să ajungă la vârf.

Pun vârf. [Umplu, KJV; împlinesc, traducerea lui G. Galaction]. Gr. anapleroo, a umple deplin, a umple până la margini. Prin respingerea mântuirii prin Hristos şi prin efortul de a-i împiedica pe alţii să beneficieze de sacrificiul lui Hristos, iudeii umpleau până la margini măsura părinţilor lor (vezi comentariul de la Matei 23,32).

La urmă. Sau în cele din urmă.

I-a ajuns. Mânia lui Dumnezeu faţă de poporul ales avea să se împlinească abia în viitor (anul 70 d.Hr.), dar Pavel vede calea pe care o urmează iudeii şi vorbea cu îngrijorare de sfârşitul spre care se îndreptau aceştia. În lumina profeţiei din Vechiul Testament (vezi comentariul de la Daniel 9,24) şi a profeţiei rostite de Domnul Însuşi (Matei 23,37–39; 24,15–20), dar şi prin inspiraţia de la Duhul Sfânt, apostolul vedea mânia lui Dumnezeu căzând asupra naţiunii nepocăite. Ierusalimul încă nu era nimicit, dar protecţia lui Dumnezeu se retrăsese. În curând cetatea urma să fie călcată în picioare, iudeii să fie împrăştiaţi şi profeţia Domnului să fie împlinită (vezi comentariul de la Luca 19,43.44; 21,24).

Mânia lui Dumnezeu. Vezi comentariul de la cap. 1,10.

17 Noi, fraţilor, după ce am fost despărţiţi câtăva vreme de voi, cu faţa, dar nu cu inima, am avut cu atât mai mult dorinţa să vă vedem.

Am fost despărţiţi. [Fiind luaţi, KJV]. Gr. aporphanizo, a fi orfan de un părinte. După ce în versetele 15 şi 16 a vorbit despre iudei, apostolul declară din nou că dragostea lui pentru ei nu a scăzut. În greacă acest cuvânt sugerează legătura intimă care exista între Pavel şi convertiţii săi. Când împrejurările îi despărţeau, fiecare membru simţea ca şi cum familia s-ar fi desfiinţat.

Câtăva vreme. [Pentru un scurt timp, KJV; o bucată de vreme, traducerea lui G. Galaction]. Literal, pentru o perioadă de o oră. Nu se ştie cât timp s-a scurs între plecarea lui de la ei (Faptele Apostolilor 17,10) şi scrierea acestei epistole, dar trebuie să fi trecut câteva luni.

Am avut … dorinţa. [Ne-am străduit, KJV; Ne-am sârguit, traducerea lui G. Galaction]. Gr. spoudazo, a zori, a se strădui, a fi stăruitor.

Cu atât mai mult. Adică peste măsură, cât mai tare cu putinţă. Pavel dorea cu toată inima să îi viziteze din nou pe tesaloniceni.

Dorinţa. [Marea dorinţă, KJV]. Pavel îi asigură pe tesaloniceni că a făcut tot ce i-a stat în putinţă ca să se întoarcă la ei. O astfel de asigurare împiedica orice învinuire a împotrivitorilor iudei cum că el absenţa lui din Tesalonic a fost intenţionată. Realitatea era că plecarea forţată a apostolilor din mijlocul noilor credincioşi mărise mult dorinţa lor de a se reîntoarce la Tesalonic.

18 Astfel, o dată şi chiar de două ori, am voit (eu, Pavel, cel puţin) să venim la voi; dar ne-a împiedicat Satana.

Eu, Pavel, cel puţin. Aici Pavel face deosebire între el şi tovarăşii lui, pe care de-a lungul epistolei i-a asociat stăruitor cu sine. Acurateţea cerea aceasta, deoarece Sila şi Timotei rămăseseră la Berea când Pavel a plecat la Atena (Faptele Apostolilor 17,14), iar Timotei le făcuse o vizită tesalonicenilor la îndrumarea lui Pavel (1 Tesaloniceni 3,1.2). Toţi trei doreau să se întoarcă, dar vorbind în dreptul său, apostolul putea să afirme că plănuise cu hotărâre să facă lucrul acesta odată, şi chiar de două ori, adică iar şi iar. Ardea de dor să-i vadă.

Am voit să venim. Literal, ne-am dorit să venim, sau am intenţionat să venim.

Ne-a împiedicat. Gr. egkopto, a interveni, a împiedica drumul cuiva, ţinându-i calea. La fel cum la o întrecere de cai un călăreţ tăie calea şi în felul acesta reuşeşte să îl împiedice pe adversar, sau la fel cum pe şoselele moderne un motociclist egoist poate să tăia calea şi să oprească mersul automobilului pe care l-a depăşit, tot aşa şi Satana puse un obstacol în calea lui Pavel şi astfel îl împiedicase să se întoarcă la Tesalonic. Apostolul nu dă nici o indicaţie cu privire la felul în care l-a împiedicat cel rău. Însă Satana poate doar să stingherească, nu şi să împiedice triumful final al Evangheliei. Domnul este la cârmă, iar El şi biserica Sa vor birui.

Satana. În călătoriile sale misionare Pavel fusese călăuzit de Duhul Sfânt. În călătoria care la condus la Tesalonic, înainte de a trece în Europa, apostolul se gândise să lucreze în provincia Asia, sau în Bitinia, dar Duhul Sfânt îl împiedicase să facă acest lucru (Faptele Apostolilor 16,6.7). Totuşi, nu Duhul Sfânt fusese Cel care îi expulzase pe Pavel şi pe însoţitorii lui din Tesalonic şi îi împiedicase să se întoarcă aici. Aceasta era realitate lucrarea marelui duşman, Satana.

19 Căci cine este, în adevăr, nădejdea sau bucuria, sau cununa noastră de slavă? Nu sunteţi voi, înaintea Domnului nostru Isus Hristos, la venirea Lui?

Cine este … nădejdea? Aici apostolul arată care este motivul suprem al dorului său de a reveni la credincioşii tesaloniceni. El trăia cu speranţa de a-i prezenta Domnului Isus pe convertiţii săi, ca trofee ale lucrării sale. Speranţa lui nu era neîntemeiată, deoarece îşi dădea seama de creştinismul adevărat al tesalonicenilor (vezi comentariul de la cap. 1,3.4).

Bucuria sau cununa. Vezi comentariul de la Filipeni 4,1; compară-l cu cel de la 2 Corinteni 1,14.

De slavă. [Bucurie, KJV; de laudă, traducerea lui G. Galaction]. Mai degrabă de laudă sau de slavă [ca în versiunea Cornilescu]. În ziua biruinţei Pavel va fi în stare să-i prezinte pe convertiţii lui cu o mândrie permisă, bucurându-se că Domnul l-a folosit pe el la mântuirea lor. Sentimentele exprimate de apostol în această situaţie trebuiau să aibă un dublu efect asupra cititorilor: (1) să-i convingă de sinceritatea iubirii lui pentru ei şi de dorinţa sa de a-i vizita din nou;

(2) să-i încurajeze să rămână statornici în ciuda persecuţiilor. Înaintea. [În prezenţa, KJV]. Sau înaintea, ca în cap. 3,13. Venirea. Gr. parousia (vezi comentariul de la Matei 24,3).

20 Da, voi sunteţi slava şi bucuria noastră.

Voi sunteţi slava… noastră. În versetul 19 Pavel îi descrisese pe convertiţi ca nădejdea, bucuria şi cununa sa. Aici el introduce ideea că ei erau şi slava (sau onoarea) sa. Aceasta era

o mare laudă pentru tesaloniceni. Nu numai că aceşti credincioşi urmau să fie bucuria şi coroana lui de slavă la venirea lui Hristos, dar ei sunt chiar şi acum mândria şi desfătarea sa. El se făleşte cu dovezile lucrării Duhului Sfânt printre ei. Credinţa, iubirea şi speranţa (1:3), împreună cu puternicul lor zel misionar (v. 8), sunt motive de bucurie şi neîncetată recunoştinţă din partea sa (v. 2). Dincolo de orice contradicţie, inima lui este în Tesalonic.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

3–8AA 256

6, 9 AA 347

10 Ev 632

10–13AA 257

12 1T 137

13 COL 59

19 AH 279; CT 284; MYP 23

19, 20 AA 257; Ed 70; EW 61; MB 90; 6T 310