Vedeţi. [Priviţi, KJV]. În cap. 2,29 apostolul a introdus ideea naşterii din Dumnezeu. El înţelege că o astfel de naştere e datorată iubirii divine. Acest lucru îl face să cerceteze iubirea divină şi felul de purtare pe care ea ar trebui să-l producă în credincios. Acum el îi îndeamnă pe cititori să fie părtaşi ai unor astfel de gânduri, contemplând iubirea fără seamăn a Tatălui.

Ce.[Ce fel, KJV]. Gr. potapos, un interogativ care iniţial a însemnat din ce ţară?, dar cu timpul a ajuns să însemne ce fel de? sau ce calitate?, adesea implicând o uimire admirativă (compară cu Matei 8,27; Marcu 13,1; Luca 1,29). Contemplând înălţimea şi adâncimea incomensurabile ale iubirii divine, Ioan este absorbit şi uimit.

Dragoste. Gr. agape (vezi comentariul de la 1 Corinteni 13,1; compară cu cel de la Matei 5,43.44), un cuvânt care e folosit numai de 9 ori în cele patru Evanghelii, dar de peste 100 de ori în restul Noului Testament. Ioan foloseşte substantivul agape şi verbul înrudit, agapao, a iubi nu mai puţin de 46 de ori în epistola aceasta. El este atât de captivat de măreţia iubirii divine încât tema aceasta îi umple inima, aşa cum ar trebui să umple inima tuturor creştinilor.

Ne-a arătat. [Ne-a oferit, KJV]. Gr. didomi, a da. Folosirea timpului trecut scoate în evidenţă faptul că acţiunea este încheiată, dar rezultatele ei sunt în desfăşurare. Nimic nu poate schimba faptul că Dumnezeu Şi-a revărsat iubirea asupra omenirii, în general, şi asupra copiilor Săi spirituali, în particular. Oamenii pot răspunde acestei iubiri sau o pot trata cu dispreţ, dar în ceea ce-L priveşte pe Dumnezeu, El a turnat-o irevocabil asupra făpturilor Sale.

Tatăl. Folosirea acestui termen legat de familie precede, fireşte, expresia copii ai lui Dumnezeu.

Numim. [Să fim chemaţi, KJV]. Deşi acest verb s-ar putea să nu se refere la chemarea divină, în sensul ei paulin (Romani 8,28–30), el este o referire clară la actul îndurător al lui Dumnezeu de a-i primi pe păcătoşi în familia Sa şi de a-i numi copii ai Săi.

Copii ai lui Dumnezeu. [Fii ai lui Dumnezeu, KJV]. Vezi comentariul de la Ioan s1,12. Dovezile textuale favorizează adăugarea propoziţiei şi suntem (ca în traducerea Cornilescu). Aceste cuvinte suplimentare, în armonie cu stilul lui Ioan (compară cu 1 Ioan 1,2), subliniază realitatea calităţii de fii, care există nu numai în mintea lui Dumnezeu, dar şi în viaţa credincioşilor.

[De aceea, KJV]. Literal, prin aceasta sau din cauza aceasta, făcând referire înapoi, la calitatea de fii, motivul pentru care lumea nu-l recunoaşte pe creştin, şi înainte, la declaraţia că lumea nu L-a cunoscut pe Dumnezeu.

Lumea. Aici fiind vorba de cei care I se opun lui Dumnezeu (vezi comentariul de la cap. 2,15).

Cunoaşte. Gr. ginosko (vezi comentariul de la cap. 2,29). Fraza aceasta poate fi parafrazată astfel: lumea nu ne recunoaşte, deoarece niciodată nu L-a cunoscut pe Dumnezeu. Oamenii lumeşti au refuzat să-L cunoască pe Tatăl şi fireşte că nu pot sau nu vreau să-i recunoască pe cei pe care Dumnezeu îi numeşte copii ai Săi. Cu cât copiii lui Dumnezeu reflectă mai mult caracterul Său, cu atât mai mult vor aţâţa mânia celor care au respins iubirea Lui. Deşi necredincioşii au toate motivele să-i iubească pe creştini, datorită vieţii lor pline de bunătate şi cinste, aceştia nu ar trebui să fie surprinşi că, dimpotrivă, sunt urâţi (compară cu Matei 5,10–12; 10,16–18).

Prea iubiţilor. O formulă potrivită de adresare, deoarece Ioan vorbeşte despre iubire. El foloseşte frecvent acest cuvânt de-a lungul epistolei sale (v. 21; cap. 4,1.7.11).

Acum. Acum, deşi suntem încă nedesăvârşiţi, încă mai cădem în păcat şi nu suntem încă modelaţi după chipul Tatălui, se spune că suntem copii ai lui Dumnezeu (vezi comentariul de la Matei 5,48). Lucrul acesta este posibil şi adevărat, deoarece am fost primiţi de Cel prea iubit şi, prin Reprezentatul nostru, suntem consideraţi ca fiind deja în cer (Efeseni 1,5–7; 2,4–6). Neprihănirea Sa a fost acceptată în locul păcătoşeniei noastre (PP 431) şi stăm înaintea Tatălui pe deplin îmbrăcaţi în Hristos, astfel încât noi înşine nu mai suntem văzuţi (COL 311, 312).

Arăta. [Apare, KJV]. Literal, propoziţia spune: încă nu este dat pe faţă (vezi comentariul de la cap. 2,28). Apostolul arată că el socoteşte desăvârşirea finală a caracterului şi a trupului ca fiind sigură.

Încă. O astfel de schimbare este încă în viitor (vezi comentariul de la 1 Corinteni 15,51.52; Filipeni 3,20.21).

Când Se va arăta El. Sau când se va da pe faţă. Versiunea greacă permite în ambele exprimări. Amândouă sunt acceptabile din punct de vedere teologic, deoarece se referă la acelaşi timp. Vezi comentariul de la cap. 2,28.

Ca El. Aceste cuvinte atrag atenţia asupra împlinirii planului lui Dumnezeu pentru omul căzut

– refacerea chipului divin. Omul a fost făcut după chipul lui Dumnezeu (vezi Genesa 1,26), dar păcatul a distrus această asemănare. Intenţia lui Dumnezeu este de a o reface, dându-i omului biruinţă asupra păcatului şi asupra oricărei ispite (vezi comentariul de la Romani 8,29; Coloseni 3,10; vezi DA 37, 38, 391, 827; COL 194). Restaurarea chipului divin va fi încheiată la a doua venire (1 Corinteni 15,51–53; Filipeni 3,20.21).

Pentru că Îl vom vedea. Când Hristos a trăit pe pământ numai cei iluminaţi spiritual au înţeles divinitatea Sa (Matei 16,17). De aceeaşi maturitate spirituală trebuie să dea dovadă şi cei care Îl vor vedea pe Hristos în ziua de pe urmă.

Aşa cum este. Sau chiar aşa cum este. Cei care L-au văzut pe Isus din Nazaret nu L-au văzut pe Fiul lui Dumnezeu aşa cum este El, deoarece slava Sa dumnezeiască era acoperită de natura umană (DA 43). Dar când va veni a doua oară, El se va arăta în slava Sa (Matei 25,31) şi cei care Îl vor privi vor vedea adevărata Lui splendoare.