Vremurile de judecată? [vremurile nu sunt ascunse, KJV]. Prima propoziţie al acestui verset poate fi tradusă astfel: "Pentru ce nu sunt tezaurizate timpurile de către Cel Atotputernic?" "Timpurile" acestea par să se refere la ocaziile speciale, când Dumnezeu Însuşi Se descoperă în acţiune, îndreptăţind pe cei drepţi şi judecând pe păcătoşi. Iov, în nedumerirea lui, nu izbuteşte să vadă dovada unor astfel de timpuri de răsplătire din partea lui Dumnezeu.

De ce nu-L văd cei ce-L cunosc. Adică, "de ce aceia care-L cunosc nu văd zilele Lui?", care se referă fireşte la zilele de răsplătire.

Hotarele. [Semnele de hotar, KJV]. Iov începe o expunere a ceea ce i se pare lui o dovadă că Dumnezeu nici nu răsplăteşte pe cei drepţi şi nici nu pedepseşte pe cei nelegiuiţi. Despre hotare, vezi Deuteronom 19:14; 27:17; Proverbe 22:28; 23:10; Osea 5:10. Acolo unde proprietăţile învecinate nu erau despărţite prin garduri de un fel oarecare, aşa cum este în general în Orient, singurul mod de a face deosebire între terenul unuia şi al altuia era prin semnele de hotar, care erau de obicei pietre joase aşezate din loc în loc pe linia de hotar. Un mod uşor de jaf era acela de a muta aceste semne împingându-le înapoi pe terenul vecinului.

Fură turmele. Ei fură turmele altora şi le duc la păşune împreună cu ale lor.

Orfanului. Vezi 1 Samuel 12:3. Privitor la tendinţa firească a oamenilor egoişti de a nu manifesta bunătate faţă de orfani şi văduve şi privitor la reglementările care urmăresc să învingă tendinţa aceasta, vezi Exod 22:22; Deuteronom 24:17; 27,19; Psalm 94:6; Isaia 1:23; 10:2; Ieremia 5:28; Zaharia 7:10. Măgarul orfanului şi boii de jug ai văduvei sunt printre cele mai valoroase bunuri ale acestor nefericiţi.

Îmbrâncesc din drum. Cei nelegiuiţi îi forţează pe săraci să se dea din drum când trec ei şi să aştepte până trec. Sau afirmaţia poate însemna că cei nelegiuiţi fac drumurile atât de primejdioase prin violenţa lor, încât îi forţează pe cei săraci şi nevoiaşi să caute drumuri lăturalnice pentru a fi în siguranţă. Ca să se protejeze, săracii aceştia se aruncă claie peste grămadă în orice loc de adăpost pe care-l găsesc (vezi cap. 30:6).

Ca măgarii sălbatici din pustie. Aici poate se face referire la bandele de jefuitori care bântuie pustiul asemenea unei turme de măgari sălbatici sau la oamenii oprimaţi şi nevoiaşi alungaţi din societate şi constrânşi să ducă o viaţă o existenţă nesigură, asemenea măgarilor sălbatici din pustie.

Să caute hrană. [După pradă, KJV]. Adică hrană pentru copiii lor. Preocuparea lui Iov pentru soarta oamenilor de rând oglindeşte caracterul său drept.

Culeg ciorchinele. Textul poate avea două interpretări: (1) "Ei" se referă la jefuitorii care prăduiesc recoltele ca să-şi obţină hrana; (2) "Ei" se referă la săracii exploataţi care "culeg via celui nelegiuit" (RSV).

Îi pătrunde ploaia. O descriere plastică a pribegilor lipsiţi de casă, care caută un adăpost în vreme de furtună.

Smulg pe orfan. Aceasta este o referire la obiceiul incorect de a lua pe copii în robie pentru acoperirea datoriei tatălui lor (vezi Neemia 5:5; cf. 2 Regi 4:7). Iau zălog. Vezi la cap. 22:6

Strâng snopi. Imaginea unui om flămând care cară snopi de grâu, dar căruia nu i se îngăduie să-şi astâmpere foamea din ele, ca o descriere sugestivă a împilării din orice epocă. Totuşi, se pare că Dumnezeu nu intervine pentru a-i pedepsi pe cei care sunt răspunzători de astfel de cruzimi, ci mai degrabă îi lasă să-şi urmeze drumul rea fără oprelişte sau judecată.

Fac untdelemn. Aceiaşi nefericiţi sunt întrebuinţaţi pe moşiile exploatatorilor lor pentru a face untdelemn din măsline şi vin din struguri. Ei sunt chinuiţi neîncetat de sete, dar nu li se îngăduie să-şi astâmpere setea cu produsele care sunt chiar lângă ei.

În cetăţi. [Din cetăţi, KJV]. Nu numai din pustiuri şi de pe moşii, dar şi din cetăţi se aud vaietele celor împilaţi. Iov urmărea să arate, în opoziţie cu doctrina greşită a prietenilor săi, că Dumnezeu nu pedepseşte în grabă orice faptă rea şi nu răsplăteşte la fel orice faptă bună. Nedreptatea rămâne adesea multă vreme nepedepsită şi virtutea, nerăsplătită; de aceea, caracterul unui om nu trebuie să fie judecat potrivit bunăstării sau stării lui nenorocite. În aceasta consta greşeala fundamentală a teoriei aşa-zişilor prieteni ai lui Iov şi de fapt a tuturor iudeilor ca naţiune.

Vrăjmaşi ai luminii. Versetul acesta constituie începutul unei noi secţiuni, care se întinde între

v. 13-17 şi se ocupă de ucigaşi, adulteri şi hoţi. Acestui fel de nelegiuire îi merge bine la adăpostul întunericului. Adepţii ei "sunt duşmani ai luminii". Aici nu este vorba doar de lumina zilei, ci şi de lumina raţiunii, a conştiinţei şi a legii. Ei nu ţin seama de nici o restricţie morală.

Preacurvarului. [Adulterului, KJV]. Şi el aşteaptă întunericul ca să vină să-şi caute prada. El se maschează în taină ca să nu poată fi recunoscut (vezi Proverbe 7:8.9).

Sparg casele. În vremurile străvechi, tâlhăria lua adesea forma aceasta. Ferestrele erau puţine şi aşezate la înălţime pe ziduri. Uşile erau puternic fixate în piroane şi bare, dar zidurile, fiind din lut, bolovani sau cărămizi nearse, erau slabe şi putea fi uşor dărâmate. Compară cu Ezechiel

Ziua stau închişi. [Pe care şi le-au însemnat ziua, KJV]. Propoziţia zice literal, "ziua ei se închid", adică stau ascunşi. Criminalii aceştia urăsc lumina şi au plăcere de întuneric.

Umbra morţii. Sau "întuneric dens". Când este partea cea mai întunecată a nopţii, oamenii aceştia pornesc la lucru. Apropierea nopţii este pentru ei ce este pentru alţii ivirea zorilor. Versetul acesta încheie secţiunea care începe cu v. 13, care subliniază felul cum călcătorii poruncii a şasea, a şaptea şi a opta iubesc întunericul şi urăsc lumina.

Alunecă uşor pe faţa apelor. [El e repede ca apele, KJV]. Această expresie expresivă poate sugera imaginea unei bărci uşoare, a unei epave plutitoare sau a oricărui obiect uşor care alunecă fără zgomot pe faţa apelor. Mişcările lipsite de zgomot şi rapide ale unui hoţ sunt comparate cu acestea. Sau s-ar putea să fie ideea că nelegiuiţii vor fi duşi departe ca epavele aflate pe un râu repede.

O parte. Adică felul lor de viaţă, felul lor de a-şi procura cele trebuincioase pentru hrană merită să fie blestemate.

Drumul celor vii. [Viile, KJV]. Viile lor nu vor rodi. Ei au trăit din jaf şi nu merită mijloace de trai din teascurile lor pentru vin.

Seceta şi căldura. Sensul pare să fie că, după cum căldura verii face ca zăpada să dispară, tot aşa mormântul înghite pe cei nelegiuiţi.

Îl uită. A fi uitat chiar şi de propria sa mamă, a fi hrană pentru viermi, a fi doborât ca un copac, sunt idei convenţional acceptate ale sorţii celui nelegiuit. În versetele care preced secţiunea aceasta (v. 18-20) şi în versetele următoare, Iov observă că realitatea vieţii nu se conformează tiparului acesta.

Stearpă. În această secţiune nouă, Iov se reîntoarce la descrierea asupririi celor slabi. Sterilitatea era considerată una din cele mai mari nefericiri posibile (1 Samuel 1:5-8). Asuprirea unei femei care era stearpă indica cea mai deplină cruzime. Femeia stearpă era în mod deosebit o victimă neajutorată a oprimării, deoarece ea nu avea un fiu care să-i apere drepturile. Sterilitatea ei era de obicei considerată o urmare a păcatului şi a dizgraţiei divine.

Silnici. [Puternici, KJV]. Mulţi consideră că pronumele "el" [Dumnezeu, trd. Cornil.] se referă la asupritor. Se susţină că textul descoperă că nelegiuiţii nu numai că îi asupresc pe cei slabi, dar şi că ei fac viaţa neplăcută pentru cei tari. Alţii consideră că "el" se referă la Dumnezeu: "Dumnezeu prelungeşte viaţa celor tari". Dacă acesta este interpretarea corectă, ea e o nouă plângere a lui Iov cu privire la nepedepsirea celor nelegiuiţi de către Dumnezeu.

Linişte şi încredere. Dumnezeu le dă celor nelegiuiţi siguranţă. Aceasta este convingerea lui Iov, bazată pe propria lui observaţie.

S-au ridicat. Aceasta este concluzia cu privire la purtarea lui Dumnezeu cu cei nelegiuiţi. Prietenii lui afirmă că ei sunt pedepsiţi pentru păcatele lor în viaţa acesta şi că delictele lor grozave vor fi curând urmate de nenorociri mari. Lucrul acesta este însă negat de Iov, care spune că de fapt ei sunt privilegiaţi. Totuşi el ştie că va veni timpul când aceştia vor fi răsplătiţi după faptele lor rele. El susţine, totuşi, că moartea lor s-ar putea să fie liniştită şi uşoară, fără să fie însoţită de o dovadă extraordinară a dizgraţiei divine.

Mă va dovedi de minciună. Iov îi provoacă pe prietenii lui să dovedească neadevărul susţinerii lui. El e convins că are de partea sa experienţa omenească, pe care prietenii lui nu o pot tăgădui.