Soarta omului pe pământ este ca a unui ostaş. [Nu e timp rânduit pentru om pe pământ, KJV]. Literal, "război", "luptă". Descrierea vieţii făcută de Iov se află într-un contrast impresionant cu tabloul fascinant a lui Elifaz din cap. 5:17-27. Iov susţine că e tot pe atât de natural şi bine pentru om în situaţia lui să-şi dorească eliberarea prin moarte, cum e pentru un ostaş să dorească să termine stagiul militar (vezi Iov 14:14; Isaia 40:2).

Suspină robul după umbra. După cum un slujitor aşteaptă cu nerăbdare umbra serii, când va încheia munca, tot aşa Iov doreşte cu înfocare moartea.

Am eu parte. [Făcut să posed, KJV]. Sau "făcut să moştenesc". Iov nu era în stare să găsească măcar un lucru bun în toate aceste luni. Aceasta nu vrea să spună neapărat că boala lui este de luni de zile. El poate a privit înainte, la zilele care îi stăteau în faţă.

Când mă voi scula? Oricine a suferit de o boală grea poate să înţeleagă referirea lui Iov la nopţile lui lungi, care păreau că nu se mai termină, pline de durere şi lipsite de odihnă.

Viermi. Viermii se înmulţesc în rănile lui. Erupţiile de pe piele se acoperă cu o crustă. Ulceraţiile se sparg, şi survine o supuraţie dezgustătoare.

Suveica ţesătorului. El nu se referă aici atât de mult la repeziciunea cu care treceau zilele sale cât la faptul că în curând ele se vor duce. Nici o nădejde. Iov nu împărtăşeşte nădejdea pe care o prezintă Elifaz (cap. 5:17-27). El nu vede nici o umbră de speranţă, ci numai moartea.

Adu-ţi aminte. Aici începe un mesaj adresat lui Dumnezeu, care continuă până la sfârşitul prezentei cuvântări (v. 21). Iov îşi înalţă ochii şi inima către Făcătorul său şi arată motivele pentru care Dumnezeu ar trebui să pună capăt vieţii servului Său cuprins de disperare.

Ochiul. Observaţi repetarea cuvântului acestuia în v. 7 şi 8. Întâi, Iov vorbeşte despre "ochii mei", apoi despre "ochiul care mă priveşte", referindu-se la semenii săi, apoi despre "ochiul tău" cu referire la ochii lui Dumnezeu.

Nu voi mai fi. [Nu mai sunt, KJV]. Literal, "lipsea mea de valoare". Iov vorbeşte despre moarte (vezi v. 9).

Cum se risipeşte norul. Iov compară moartea cu risipirea unui nor pe cer, când umezeala lui e absorbită de aerul dimprejur.

Locuinţa morţilor. [Mormânt, KJV]. Ebr. she'ol. Împărăţia simbolică a morţilor, unde morţii sunt zugrăviţi că dorm şi se odihnesc laolaltă (vezi cap. 3:13-19).

Nu se va mai ridica. Afirmaţia aceasta nu reprezintă tăgăduirea învierii. Sensul lui este delimitat de observaţia din versetul următor. Morţii nu mai învie ca să revină în vechile lor gospodării. Chiar luate independent, cuvintele ebraice traduse "nu se va mai ridică" nu exprimă o finalitate, ci doar acţiune incompletă.

Nu-mi voi ţine gura. Suferinţa lui Iov este atât de intensă, încât el se simte îndreptăţit să se plângă fără măsură (vezi Psalmi 55:2; 77:3; 142:2).

O mare. Iov întreabă: Sunt eu asemenea unei mări înfuriate şi zgomotoase ca trebuiască să-mi pui stabilă şi hotar?

Balaur de mare. Ebr. tannin, "monstru marin" (vezi Genesa 1:21), "balaur" (LXX). Posibil, crocodil. Iov întreabă: Sunt eu asemenea un monstru primejdios care să fie ţinut sub pază?

Mă înspăimântaţi. Când Iov caută alinare şi odihnă în somn, e îngrozit de visuri. El Îl face pe Dumnezeu responsabil de această stare.

Gâtuirea. E posibil ca suferinţa lui Iov să fi fost însoţită de o senzaţie de sufocare. În orice caz, el consideră sugrumarea mai de dorit decât viaţa. Aceste oase. [Viaţa mea, KJV]. Literal, "oasele mele", o expresie echivalentă probabil cu "un schelet viu".

Le dispreţuiesc. Ebr. ma'as, "a respinge", "a dispreţui", "a refuza". Probabil "viaţa mea" ["aceste oase"] ar trebui introdus ca subiect (vezi cap. 9:21, unde ma'as este tradus "dispreţuiesc" şi în text apare "viaţa mea").

Lasă-mă. Acestea erau cuvinte prea îndrăzneţe ca să fie adresate lui Dumnezeu de către un muritor, oricine ar fi fost el. Iov e profund deznădăjduit. El crede că Atotputernicul a pus ochii pe el şi cere ca Dumnezeu să nu Se mai amestece în viaţa lui. Cât de cu totul alte simţăminte ar fi avut el dacă ar fi putut să privească dincolo de scenă şi să vadă pe Tatăl său ceresc cum priveşte la el cu milă duioasă şi cu iubire neclintită! Dumnezeu suferea împreună cu servul Său, dar Iov nu ştia lucrul acesta.

O suflare. Literal, "suflare", "abur", un simbol pentru ceva trecător. Iov socoteşte că viaţa sa nu are nici o valoare. El nu era în stare să aprecieze cât de mult valora în ochii lui Dumnezeu.

Ce este omul? Psalmistul foloseşte cuvinte asemănătoare ca să înalţe iubirea şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu (Psalmi 8:3-8). În suferinţa sa, Iov transformă grija neobosită a lui Dumnezeu într-un amestec nedorit al Acestuia în viaţa lui. De fapt, Iov spune lui Dumnezeu: "De ce necăjeşti pe om punându-l la încercare? Priveşte în altă parte. Dă-mi timp 'să-mi înghit scuipatul'" (Iov 17:19). Necuviincioase cuvinte! Şi totuşi Dumnezeu nu l-a doborât la pământ pentru declaraţia lui îndrăzneaţă.

Am păcătuit. Probabil, nu o mărturisire, ci cu sensul "chiar dacă am păcătuit" sau "admiţând că am păcătuit".

Păzitorul. Sau "veghetorul". Aici nu într-un sens bun, ci sensul pare să fie "şi ce dacă am păcătuit - ce contează pentru Tine, Veghetor al omenirilor?"

Ţintă. [Semn, KJV]. Ebr. miphga', ceva ce trebuie să fie lovit. Unii interpretează cuvântul ca "ţintă". Alţii văd ideea de "piatră de poticnire" sau "obstacol".

Tale. [În faţa Ta, KJV]. Literal, "cu privire la Tine", adică Iov se socotea un obiect care să-L lovească Dumnezeu.

O povară chiar pentru mine. LXX spune: "povară pentru tine". Tradiţia iudaică pretinde că acesta a fost înţelesul original, dar că a fost corectat de cărturari, deoarece părea lipsit de reverenţă.

Ierţi. Iov socotea că în scurt timp avea să moară, că va "adormi în ţărână". De aceea pentru ce nu l-ar ierta Dumnezeu? Ce ar câştiga Dumnezeu dacă-l chinuieşte, când viaţa aproape s-a scurs? Dacă iertarea nu vine curând, ea va fi inutilă.

Sunt unii care cred că v. 20 şi 21 au fost adresate nu lui Dumnezeu, ci lui Elifaz. Potrivit cu opinia aceasta, Iov s-a întors de fapt către Elifaz şi i-a zis: "Tu spui că eu trebuie să fi fost păcătos. Ei şi? N-am păcătuit împotriva ta, o, tu, cel care spionezi omenirea! De ce m-ai transformat într-o ţintă în care să tragi? De ce nu am devenit o povară pentru tine? De ce să nu treci mai bine cu vederea fărădelegile mele şi păcatul meu cel mare? Poate că mâine voi fi căutat în zadar!" O astfel de interpretare e posibilă, dar în text nu apare în mod evident o schimbare de persoană.

Cuvântarea lui Iov, raportată în cap. 6 şi 7, expune anumite primejdii: 1) Primejdia accentuării excesive a zădărniciei vieţii. Oamenii ar trebui să-şi aducă aminte de valoare nepreţuită pe care o au înaintea lui Dumnezeu. 2) Primejdia exprimării nestăpânite a emoţiei. Când Iov şi-a eliminat inhibiţiile, s-a plâns cu asprime, a pus întrebări lipsite de respect, a acuzat în mod nesăbuit şi a cerut manifestând nerăbdare. 3) Tendinţa inimii omeneşti, când e orbită de durere sau frământată de patimă, să interpreteze greşit purtarea lui Dumnezeu. 4) Certitudinea că în oamenii buni poate să sălăşluiască mult din firea lor nerenăscută, care nu dă de bănuit că ar mai exista până când apare ocazia care o scoate la iveală. Nimeni n-ar fi putut să anticipeze explozia pătimaşă a lui Iov.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

11.15.16 PK 163