Iov a luat cuvântul şi a zis. În cuvântarea de faţă, care cuprinde capitolele 12-14, Iov îşi manifestă pentru prima dată dispreţul faţă de prietenii săi. Totuşi ocărârea apare ca un scop secundar. Scopul său principal este de a-şi îndreptăţi susţinerile lui anterioare: (1) că întregul curs al evenimentelor de pe pământ, bune sau rele, trebuie să fie atribuite lui Dumnezeu, şi (2) că suferinţele sale îl îndreptăţesc să stăruie la Dumnezeu şi să ceară să cunoască de ce este el pedepsit în felul acesta.
În adevăr. [Fără îndoială, KJV]. Ebr. 'omnam, "într-adevăr", "cu adevărat"; din aceeaşi rădăcină ca şi cuvântul tradus "amin".
Neamul omenesc sunteţi voi. Acesta e un limbaj deosebit de usturător. Iov pare să spună: "Voi sunteţi singurii oameni care mai contează acum, singurii oameni cărora li se datorează atenţia şi singurii cărora li se îngăduie să vorbească".
Odată cu voi va muri. La moarte lor înţelepciunea va dispărea de pe pământ.
Minte. [Pricepere, KJV]. Literal, "inimă". "Inima" este adesea întrebuinţată pentru a vorbi despre înţelegere sau minte. Noi folosim cuvântul "inimă" ca sediul al afecţiunilor şi emoţiilor. Dar evreii considerau inima ca sediu al înţelegerii. Iov dă probabil un răspuns clar şi tăios la atacul lui Ţofar din cap. 11:12, dacă afirmaţia aceea e interpretată ca însemnând "un om greu la minte va câştiga pricepere, când mânzul unui asin sălbatic va naşte un om" (vezi la cap. 11:12).
Mai pe jos. Iov pretinde că e la fel de priceput să citeze cuvintele celor din vechime; de aceea, în versetele care urmează, el citează câteva proverbe.
Lucrurile pe care le spune. [Lucruri ca acestea,KJV]. Iov considera că opiniile prietenilor săi sunt obişnuite. El spune nu numai că le cunoaşte, dar că ar fi curios dacă cineva nu le-ar cunoaşte.
Când cer ajutor lui Dumnezeu. [Care cheamă pe Dumnezeu, KJV]. Nu e pe deplin clar la cine se aplică afirmaţia aceasta. Dacă face aluzie la Iov, s-ar referi la trecutul lui; dacă se referă la Ţofar, ar fi un atac ironic împotriva lui. Iov se plânge de faptul că el, un om cinstit, care Îl cunoaşte pe Dumnezeu, trebuie fie obiectul batjocoririi.
Dispreţ în nenorocire. Versetul spune literal: "În nenorocire, dispreţ în gândurile celor tihniţi. E arătat celor care alunecă cu piciorul." Uşor parafrazat versetul poate zice: "Gândurile celui tihnit arată dispreţ faţă de nenorocire. [Dispreţul] e pregătit [sau e gata] pentru aceia ale căror picioare alunecă". Ideea e suficient de clară. Iov atrage atenţia la slăbiciunea omenească, care face pe oameni să-l copleşească pe nefericit cu dispreţ şi să dea încă un brânci celui care se clatină. Cei care adoptă traducerea "lampă" [ca în KJV], posibilă de altfel, văd ideea că atunci când o torţă arde, se consideră că e valoroasă; dar atunci când e aproape să se stingă, e socotită inutilă şi este aruncată. ["Acela care e gata să alunece cu picioarele sale este ca o lampă dispreţuită în gândul celui liniştit", KJV]. Tot aşa când îi merge bine, un om este considerat drept o călăuză şi o pildă; dar când dă de necaz, sfatul lui e lepădat şi el e privit cu dispreţ.
Jefuitorilor li se lasă corturile în pace. [Corturile jefuitorilor prospera, KJV]. Versetul 5 deplânge necazurile celui nenorocit. Versetul acesta prezintă prin contrast prosperitatea aparentă a celui nelegiuit. Iov stăruie zicând că Dumnezeu nu-i tratează pe oameni din lumea aceasta potrivit cu adevăratul lor caracter, dar că nelegiuiţii sunt făcuţi să prospere şi drepţii să sufere.
În pumn. Ebraica acestui rând este nesigură. Unii îl traduc ipotetic: "care aduc pe Dumnezeul lor în mâna lor", ca şi cum propriul lor braţ puternic ar fi singurul lor dumnezeu (vezi RSV).
Întreabă dobitoacele. Iov pare să arate că până şi în rândul animalelor inferioare, celor violente le merge bine şi cele nevinovate sunt victime. Dumnezeu nu dă siguranţă celor blânde, domestice şi nevinovate şi nu pedepseşte pe cele feroce, setoase de sânge şi crude.
Mâna Domnului. Iov îşi susţine teza despre suveranitatea arbitrară a lui Dumnezeu. El încearcă să arate că nenorocirea lui nu e dovada concludentă a nelegiuirii sale. Chiar şi natura, afirmă el, contrazice o astfel de teorie. Termenul Yahweh, Domn, din expresia aceasta apare numai aici, în porţiunile poetice lui Iov. Titlul generic pentru Fiinţa divină este 'Eloah sau 'el (vezi v. 4.6). Nu există o explicaţie clară pentru această variaţie interesantă variaţie. Un număr de manuscrise au aici 'Eloah.
Sufletul. Ebr. nephesh, "viaţă" (vezi la 1 Regi 17:21).
Deosebeşte urechea. Iov pare să facă un apel pentru distincţia între ceea ce este adevăr şi ce este minciună, între ce este bine şi ce este rău.
Viaţă lungă. [Lungimea zilelor, KJV]. Legătura dintre versetul acesta şi afirmaţia precedentă este că după cum urechea determină valoarea cuvintelor sau vălul palatin determină gustul hranei, tot aşa cei bătrâni au fost capabili să înţeleagă, în cursul unei vieţi lungi, adevărata valoare a lucrurior.
La Dumnezeu. [La el, KJV]. Versetul 12 a amintit înţelepciunea celor bătrâni. Totuşi adevărata înţelepciune este de găsit numai la Dumnezeu. În continuarea acestui capitol, Iov prezintă ilustraţii despre înţelepciunea şi suveranitatea lui Dumnezeu . Argumentul lui este: Dumnezeu a făcut toate; El le susţine pe toate; El schimbă după plăcere starea oamenilor; El înalţă pe cine are plăcere; şi când vrea, îl doboară. Acţiunile lui Dumnezeu sunt în multe privinţe contrare aşteptărilor oamenilor.
Ce dărâmă El. Iov susţine că nimeni nu poate repara ceea ce dărâmă Dumnezeu. Oamenii pot să zidească cetăţii şi oraşe, dar Dumnezeu le poate nimici prin foc, molimă sau cutremur. Fără îndoială că Iov subliniază această fază a înţelegerii pe care o are despre suveranitatea lui Dumnezeu, pentru că în propriile sale experienţe el se consideră obiectul lucrării distrugătoare a lui Dumnezeu.
Pe cine-l închide. Dumnezeu are puterea să-l lipsească pe om de libertatea lui.
Opreşte apele. Seceta şi inundaţiile sunt, după părerea lui Iov, dovezi ale suveranităţii lui Dumnezeu. Aceste dezastre naturale erau probabil obişnuite pentru locuitorii ţării lui Iov.
Cel ce se rătăceşte. Toate categoriile de oamenii sunt sub controlul lui Dumnezeu. Cel care îşi foloseşte înţelepciunea ca să-i ducă în rătăcire pe alţii şi cel care o foloseşte pentru binele lor sunt în mâinile lui Dumnezeu şi servesc scopurilor Lui. Dumnezeu aşează hotare, peste care omul nu poate trece.
În robi pe sfetnici. Sfatul oamenilor mari şi puternici nu are sorţi de izbândă împotriva lui Dumnezeu. Cuvântul tradus în KJV "prădaţi" literal înseamnă "desculţ" şi deci, "goi" ("despuiaţi"). Ilustraţia este probabil o aluzie la obiceiul de a lua de la prizonierii de război hainele exterioare (vezi Mica 1:8)
Turbură mintea judecătorilor. Dumnezeu are putere să înfrângă sfaturile oamenilor care par cei mai competenţi să dea sfat. Iov pune într-un contrast evident înţelepciunea lui Dumnezeu şi înţelepciunea celor mai mari oameni.
Legătura împăraţilor. Aceea prin care ei îi leagă pe alţii. Ultima parte a versetului îi descrie pe împăraţi, care cândva puneau pe alţii în închisoare, şi care acum sunt ei înşişi legaţi şi luaţi prizonieri. Întreaga serie de observaţii de aici se referă la nenorocirile care se abat asupra oamenilor.
Preoţi. [Prinţii, KJV]. Ebr. kohanim, literal "preoţi". Chiar şi slujitorii religioşi erau supuşi nenorocirilor care se abăteau asupra altor oameni.
Meşteri la vorbă. [Vrednici de încredere, KJV]. Dumnezeu îi lipseşte de elocvenţă şi de capacitate de a conduce pe cei care şi-au câştigat reputaţia de consilieri.
Dezleagă brâul celor tari. [Slăbeşte puterea, KJV]. Literal, "dezleagă cureaua". Orientalii purtau veşminte lungi şi largi, care erau strânse în jurul coapselor cu o centură sau curea. Când lucrau, alergau, sau călătoreau veşmintele lor erau strânse cu cingătoare. A desface cingătoarea înseamnă a împiedica o astfel de activitate.
Descoperă ce este ascuns. Întunericul nu e o problemă pentru Dumnezeu. El poate să scoată lumina chiar şi din întuneric. Textul acesta poate să se refere la: (1) capacitatea lui Dumnezeu de a descoperi comploturile, intrigile sau conspiraţiile; (2) puterea lui Dumnezeu de a prezice viitorul; sau
(3) capacitatea lui Dumnezeu de a înţelege gândurile cele mai ascunse ale omului (vezi Matei 10:26).
Face pe neamuri să crească. Vezi Daniel 4:17; PK 499, 500.
În mintea. [Ia inima, KJV]. El nimiceşte planurile celor mari şi face de nimic înţelepciunea lor. Ei ajung ca nişte călători rătăciţi (vezi Psalmi 107:4).
Bâjbâie prin întuneric. Aici se încheie capitolul şi totodată disputa privitoare la cunoaşterea de către Iov a unor proverbe potrivite şi remarcabile. Iov a demonstrat că era la fel familiarizat ca şi prietenii săi cu proverbele legate de Dumnezeu şi că nutrea idei la fel de înalte despre controlul şi cârmuirea Celui Prea Înalt. Prietenii consideră că Dumnezeu îi răsplăteşte pe oameni în viaţa aceasta potrivit faptelor lor. Iov consideră că Dumnezeu guvernează treburile oamenilor ţinând cont de alte criterii decât faptele acestora. El crede că viaţa lui fusese mai presus de orice reproş.
COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE7.8 �
CG 58; Ed 117
7-9 �
�
8T 327
13 �14; 8T 327
�
Ed 13,�