A luat din nou cuvântul în pilde. De la profunda lui meditare asupra naturii adevăratei înţelepciuni şi contrastul dintre realizările omului şi ştiinţa nemărginită a lui Dumnezeu, Iov se îndreaptă spre un alt contrast pe care el îl urmăreşte în două capitole (cap. 29 şi 30). Discursul acesta prezintă contrastul dintre ceea ce fusese şi ceea ce este Iov - dintre condiţia lui în vreme de prosperitate şi aceea la care fusese adus prin suferinţă. Descrierea vieţii lui de dinainte din cap. 29 răspunde eficient la acuzaţiile prietenilor săi cu privire la caracterul şi la purtarea lui.

Lunile trecute. Nimeni nu a dorit vreodată mai mult decât Iov "zilele bune de altădată". Puţini oameni au suferit o mai mare răsturnare de situaţii sau nu au avut motive mai puternice să nutrească amintirea vremurilor trecute.

Mă păzea. Sau "veghea asupra mea". În expresia aceasta se poate vedea nu numai un dor după binecuvântările materiale din trecut, dar şi o izolare de purtarea de grijă a lui Dumnezeu care odinioară îi părea atât de aproape. Strigătul lui Iov este ca al unui copil rămas orfan.

Candela. Compară cu Iov 18:6; 21:17; Psalm 18:28. Dumnezeu fusese o lumină pentru Iov. Deodată lumina aceea se stinsese lăsându-l să bâjbâie prin întuneric. Dar el îşi mai aminteşte lumina, o doreşte şi nădăjduieşte împotriva oricărei nădejdii că va putea să o găsească din nou. Compară cu Proverbe 20:27.

În zilele puterii mele. [În zilele tinereţii mele, KJV]. Literal, "în zilele toamnei mele". Iov se gândeşte probabil la zilele maturităţii la care ajunsese atunci când nenorocirile lui s-au abătut asupra lui.

Veghea. [taina, KJV]. Ebr. sod, "sfat" sau "consiliu", de unde vine ideea unei prietenii intime. LXX redă astfel propoziţia aceasta: "Când Dumnezeu Se îngrijea de casa mea." Iov pare că zugrăveşte pe Dumnezeu ca pe un prieten care vine la cortul lui şi bucuria pe care o are în prezenţa lui Dumnezeu şi prin participarea la planurile divine. Acum părea că Dumnezeu îl uitase. El nu mai înţelege căile lui Dumnezeu, iar Dumnezeu l-a lăsat să sufere singur fără să-i explice de ce a venit asupra lui o astfel de suferinţă.

Încă era cu mine. Iov, din cauza suferinţelor sale, ajunsese să considere că Cel Atotputernic nu mai era cu el (vezi 6:4; 7:19; 9:17; 10:16).

Copiii. Cele două experienţe care îl chinuiau mai mult pe Iov sunt puse alături în versetul acesta - aparenta retragere a prieteniei lui Dumnezeu şi pierderea copiilor săi. Cea mai mare fericire are în ea posibilitatea celei mai mari întristări. Cele mai mari binecuvântări, când dispar, lasă cel mai mare gol.

Smântână. [Unt, KJV]. Untul şi untdelemnul erau simboluri ale prosperităţii la orientali. Iov descrie viaţa sa de dinainte ca o vreme când untul şi laptele erau tot atât de obişnuite ca apa şi când terenul pietros pe care creşteau măslinii revărsau râuri de untdelemn. Untdelemnul era folosit pentru hrană, pentru iluminat, pentru ungerea trupului şi în scopuri medicinale (Deuteronom 32:13.14) şi era un produs preţuit şi valoros.

La poarta. Iov aminteşte trei surse primare ale fericirii lui anterioare: (1) comuniunea cu Dumnezeu, (2) tovărăşia copiilor săi şi (3) respectul semenilor săi. Cea mai mare atenţie e dată, în acest capitol, cele din urmă experienţe. Poarta era locul unde se împărţea dreptatea şi se rezolvau treburile publice. Aici se adunau mulţimile şi aduceau respect lui Iov ca unui conducător al lor (Neemia 8:1.3.16).

Scaun. Se aducea un scaun şi se pregătea locul unde urmau să stea judecătorii pentru a audia cazurile şi pentru a da sentinţa.

Tinerii. Întreaga scenă este o ilustraţie frumoasă a manierelor orientale şi a respectului arătat unui bărbat cu personalitate şi distincţie. Tinerii se retrăgeau discret, iar vârstnicii se ridicau în picioare cu adânc respect. Omagiul adus nu era atât de mult pentru vârstă, cât pentru demnitate.

Mai marii. Mai marii aceştia nu îndrăzneau niciodată să susţină o părere deosebită de a lui Iov, atât de mult respectau ei înţelepciunea şi caracterul lui (cf. 21:5).

Urechea. O personificare a "celor care mă auzeau", cum este ochiul pentru "cei care mă vedeau". Versetul acesta vorbeşte atât despre mai mari şi căpetenii, cât şi despre popor. Oamenii de rând salutau pe Iov ca pe un apărător şi un protector, iar el obţinea satisfacţia care vine de pe urma iubirii sincere a poporului.

Scăpam. Versetul acesta descoperă sufletul lui Iov în contrast cu acuzaţiile prietenilor lui (vezi 22:5-10). Printre principiile etice cel mai des subliniate din Vechiul Testament se numără dreptatea pentru săraci şi mila pentru cei neajutoraţi (vezi Psalm 72:12-14; Proverbe 21:13; 24:11.12; Isaia 1:17).

Nenorocitului. [celui gata să piară, KJV]. Se face referire la omul care era învinuit pe nedrept şi era în primejdia să fie executat sau la omul care era aproape mort din cauza sărăciei şi lipsei. Nu există recunoştinţă mai entuziastă şi mai sinceră decât a unei persoane către binefăcător ei care a scăpat-o de la o moarte sigură.

Inima văduvei. Iov a trăit într-o vreme când supravieţuirea claselor neajutorate, precum văduvele şi orfanii, depindea de mărinimia persoanelor pline de înţelegere. Nu existau "organizaţii de binefacere", aşa cum există azi în unele ţări, pentru a face faţă nevoilor oamenilor. Oameni precum Iov aduceau multă fericire celor pe care îi ajutau.

Mă îmbrăcam. Dreptatea şi neprihănirea se regăseau atât de mult în Iov, încât ele deveniseră caracteristici distinctive, prin care oamenii îl recunoşteau (Isaia 61:10; cf Psalm 109:18.19).

Orbului. În vremurile străvechi, înainte de apariţia ştiinţei medicale moderne, orbii erau numeroşi. Adesea îşi mai prelungeau viaţa cerşind. Iov nu îi uitase pe aceşti oropsiţi ai soartei. Acest exemplu arată că darurile lui nu erau doar o bucăţică de pâine. Se pare că el făcea tot posibilul pentru a le împlini nevoile. O astfel de binefacere l-ar îndreptăţi să spună că el era "ochi" pentru orb şi "picior" pentru şchiop.

Nenorociţii. Vezi v. 12. Darurile lui Iov erau pe măsura milei lui.

Pricina celui necunoscut. Mai bine "pricina aceluia pe care nu-l cunoşteam". Construcţia este similară cu aceea tradusă "celui ce nu cunoaşte" (18:21). Iov era gata să depună eforturi în favoarea străinilor, să urmărească să li se facă dreptate.

Rupeam falca. Metafora e luată din incidentele vânătoreşti. Iov îl compară pe nelegiuit cu o fiară sălbatică care are victima neputincioasă sub stăpânirea lui. El se descrie ca pe unul care salvează asemenea victime prin ruperea fălcii fiarei de pradă.

Cuibul. O metaforă pentru "locuinţă" sau "cămin".

Ca nisipul. O comparaţie pentru viaţa lungă.

Rădăcinile mele. Iov se compară în starea lui prosperă de dinainte cu un pom care creşte pe malurile unui râu, hrănit de apa care ajunge la rădăcinile lui şi de roua de pe frunzele şi crengile lui (vezi Genesa 27:39; Psalm 1:3; 133:3; Ieremia 17:8).

Arcul. Un simbol al forţei (Genesa 49:24). Iov nu era istovit; el devenea tot mai viguros, tot mai puternic.

Sfaturilor. În v. 7, Iov vorbise de slujba lui de judecător. Acum se referă la poziţia pe care o ocupase printre concetăţenii săi ca bărbat de stat şi consilier.

Ploaie. A compara sfatul lui Iov cu ploaia însemna a-i da cea mai mare valoare. "Ploaia târzie" se referă la ploile de primăvară, care contribuiau la coacerea recoltei (vezi vol II, p. 108,109; cf. Deuteronom 11:14; Ieremia 3:3; 5:24; Ioel 2:23; Osea 6:3).

Le zâmbeam. [Dacă râdeam la ei, ei nu credeau, KJV]. Vechii comentatori iudei au considerat că textul acesta vrea să spună că oamenii respectau atât de mult valoarea lui Iov, încât nu credeau că este posibil ca el să râdă cu ei într-un mod familiar. O explicaţie mai plauzibilă este că Iov îl înviora pe cel deznădăjduit cu zâmbetul său.

Fruntea mea. Iov era capabil să-i ajute prin zâmbetul lui pe cei descurajaţi şi descumpăniţi, iar descurajarea altora nu-i putea întuneca faţa. El avea destule resurse spirituale pentru a rămâne fericit şi netulburat, cu toate că cei din jurul lui erau abătuţi.

În fruntea lor. Versetul acesta pare să-l prezinte pe Iov în viaţa lui civică, administrativă şi casnică. Ca magistrat, el alegea modalitatea, aplana neînţelegerile şi trona ca un împărat peste o armată, păstrând ordinea şi disciplina. Ca om, se străduia să aline durerile semenilor lui şi să-i mângâie.

Pentru ce căuta Iov cu atâta sârg să se apere? Îi fusese pusă în seamă o enormă povară de vinovăţie şi făţărnicie. Acuzaţiile acestea nu puteau fi lăsate să treacă fără să fie combătute. Această relatare despre fericirii de dinainte a lui Iov a fost menită să scoată în evidenţă prin contrast mărimea chinului sale.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 4-16 �

Ed 142

11-16 �

�

7T 238

12-16 �

�

MB 40

15 �

ML 243; T 521, 530

15-17 �

�

3T 518

16 �

ML 244; 4T 513; 5T 151

21-25 �

�

Ed 142