1 Iov a luat cuvântul și a zis:

Iov a luat cuvântul. Tonul răspunsului lui la a doua cuvântare a lui Elifaz este disperat.


2 „Astfel de lucruri am auzit eu des; voi toți sunteți niște mângâietori supărăcioși.

Astfel de lucruri. [Multe lucruri de acestea, KJV]. Cuvântarea lui Elifaz nu adusese nimic nou, cu excepţia înverşunării sporite. Iov auzise de repetate ori multe banalităţi despre păcatul universal al omului şi despre invariabilele legături dintre păcat şi suferinţă. Vezi la Psalmi 38:3; 39:9.

Mângâietori supărăcioşi. Elifaz întrebase: "Puţin lucru sunt mângâierile lui Dumnezeu pentru tine?" (cap. 15:11). Pare că acesta e răspunsul lui Iov la atacul acesta.


3 Când se vor sfârși aceste vorbe în vânt? Și pentru ce atâta supărare în răspunsurile tale?

Vorbe în vânt. [Vorbe goale, KJV]. Literal, "vorbe în vânt". Iov îi rugase pe prietenii săi să tacă (cap. 13:5.13). Afirmaţia lui de acum este un răspuns dat lui Elifaz, care îl acuzase pe Iov că rostea vorbe în vânt (vezi cap. 15:2.3).

Pentru ce atâta supărare în răspunsurile tale? [Ce te mână să răspunzi, KJV]. Literal, "ce te chinuieşte?" adică "ce te supără sau te necăjeşte?"


4 Ca voi aș vorbi eu, de ați fi în locul meu? V-aș copleși cu vorbe, aș da din cap la voi,

Ca voi aş vorbi eu? Nu e greu să găseşti argumente ca să-l copleşeşti pe cel aflat în suferinţă. Orişicine poate să vorbească atunci când se bucură de binecuvântările vieţii. Dacă poziţiile ar fi fost inverse, Iov ar fi putut să osândească şi să moralizeze la fel de eficient.

V-aş copleşi cu vorbe? Adică să pună cuvinte unul peste altul, înşirând maxime şi proverbe vechi, aşa cum fuseseră atât de porniţi prietenii lui Iov să facă.

Aş da din cap? Un fel ebraic de osândire (vezi Psalmi 22:7; Isaia 37:22; Ieremia 18:16; Matei 27:39).


5 v-aș mângâia cu gura și aș mișca din buze ca să vă ușurez durerea?

V-aş mângâia. "Dacă eu aş fi fost în locul vostru", zice de fapt Iov, "n-aş face ca voi. V-aş mângâia şi v-aş îmbărbăta."


6 Dacă vorbesc, durerea nu mi s-alină, iar dacă tac, cu ce se micșorează?

Dacă vorbesc. Prietenii lui Iov l-ar fi putut mângâia dacă ar fi vrut, dar Iov nu era capabil să

obţină vreo mângâiere nici din cuvintele, nici din tăcerea sa.


7 Dar acum, vai! El m-a stors de puteri… Mi-ai pustiit toată casa!

Mi-ai pustiit. [Tu mi-ai pustiit, KJV]. Trecerea bruscă de la persoana a treia la persoana a doua nu e ceva neobişnuit în ebraică. Notaţi o schimbare în ordine inversă în v. 8.9. Versetul 7 marchează o tranziţie. Iov trece de la plângeri împotriva mângâietorilor săi la o enumerare a propriilor sale suferinţe. Cea dintâi plângere a lui este despre oboseală (vezi cap. 3:13). Era firesc ca el să dorească odihna. A doua lui plângere era că îşi pierduse copiii şi că prietenii lui nu îi erau loiali. Oboseala şi simţământul singurătăţii se combină, aducându-i multă suferinţă.


8 M-ai apucat, ca pe un vinovat; dovadă slăbiciunea mea, care se ridică și mă învinuiește în față.

M-ai apucat. [M-ai umplut de zbârcituri, KJV]. Literal, "m-ai apucat". Versetul tradus prin expresia aceasta apare numai aici şi în cap. 22:16. Unii gândesc că expresia ebraică de aici se referă la încruntarea feţei în zbârcituri. Totuşi, alţii gândesc că ar putea însemna "tras în sus" sau "apăsat", adică prin suferinţe. Iov pare să-L descrie pe Dumnezeu ca trimiţând asupra necazuri până ce trupul i se zbârceşte şi se sfărâmă. Această stare e interpretată de prieteni săi ca o dovadă împotriva lui, după teoria lor cu privire la suferinţă.

Slăbiciunea. Slăbirea corpului lui Iov e de asemenea interpretată ca o dovadă a extremei lui păcătoşenii (vezi Psalmi 109:24).


9 Mă sfâșie și mă urmărește în mânia Lui, scrâșnește din dinți împotriva mea, mă lovește și mă străpunge cu privirea Lui.

Mă sfâşie. Tabloul pare să fie acela al unui animal sălbatic care-şi atacă prada. Lui Iov i se pare că Dumnezeu e vrăjmaşul lui, cu toate că, dacă ar fi fost cunoscută adevărata faţă a lucrurilor, Satana ar fi fost cel ce trebuia acuzat (vezi Iov 10:16; cf. Osea 13:7).


10 Ei deschid gura să mă mănânce, mă ocărăsc și mă bat peste obraji, se înverșunează cu toții după mine.

Ei. Atât Dumnezeu cât şi omul, crede Iov, sunt împotriva lui (vezi Psalmi 22:13; 35:16; Mica 5:1; Matei 27:30; Luca 22:64; Ioan 18:22).


11 Dumnezeu mă lasă la bunul plac al celor nelegiuiți, și mă aruncă în mâinile celor răi.

Mă lasă. [M-a dat, KJV]. Tot ce suferise Iov din partea oamenilor - vorbele goale ale "mângâietorilor" lui, insultele şi batjocurile oamenilor de rând, părăsirea lui de către mulţii de la care s-ar fi aşteptat să-l ajute - toate aceste nenorociri Iov le atribuie lui Dumnezeu Însuşi. Făcând aşa, el săvârşeşte o greşeală obişnuită a oamenilor - aceea de a-L învinui pe Dumnezeu de acele fapte rele pe care le manifestă natura omenească sub îndemnul lui Satana.


12 Eram liniștit, și m-a scuturat, m-a apucat de ceafă și m-a zdrobit, a tras asupra mea ca într-o țintă.

Ţintă. Iov se consideră o ţintă a săgeţilor lui Dumnezeu (vezi Deuteronom 32:23; Iov 6:4; Psalmi 7:13; 38:2; Plângeri 3:12).


13 Săgețile Lui mă înconjoară din toate părțile; îmi străpunge rărunchii fără milă, îmi varsă fierea pe pământ,

Săgeţile. [Săgetătorii, KJV]. Iov se referă poate la "prietenii" săi.

Rărunchii. Adică rinichii (vezi la cap. 19:27).


14 mă frânge bucăți, bucăți, se aruncă asupra mea ca un războinic.

Bucăţi, bucăţi. Imaginea se schimbă, şi Iov pare să fie o fortăreaţă pe care Dumnezeu o dărâmă prin atacuri repetate, până când ajunge o ruină.


15 Mi-am cusut un sac pe piele și mi-am prăvălit capul în țărână.

Mi-am cusut un sac. O altă schimbare în gândire. Iov se îndreaptă spre modul cum a procedat în greaua lui suferinţă. El s-a îmbrăcat în sac nu pentru un timp, aşa cum fac bocitorii obişnuiţi, ci permanent, cusându-l strâns pe pielea lui.

Mi-am prăvălit capul în ţărână. [Mi-am murdărit cornul în ţărână, KJV]. "Cornul" este un simbol al "mândriei", "demnităţii", "puterii".


16 Plânsul mi-a înroșit fața; și umbra morții este pe pleoapele mele.

Înroşit. Din rădăcina ebraică chamar, care poate fi aici echivalent cu o rădăcină arabă "a fi roşu"; prin urmare, prima jumătate a versetului ar trebuie să fie tradusă: "faţa mea e roşie de plâns".

Umbra morţii. Înfăţişarea feţei lui Iov prevestea moartea.


17 Totuși n-am făcut nicio nelegiuire, și rugăciunea mea totdeauna a fost curată.

Nelegiuire. Iov tăgăduieşte insinuările pe care face Elifaz împotriva lui (vezi cap. 15:34.35).

Rugăciunea mea totdeauna a fost curată. Iov susţine numai corectitudinea acţiunilor sale, dar şi sinceritatea rugăciunilor sale.


18 Pământule, nu-mi acoperii sângele, și vaietele mele să n-aibă margine!

Nu acoperi. Versetele 18-22 constituie o pledoarie înflăcărată în favoarea reabilitării. Vaietele mele. Iov dorea ca glasul protestului său să nu se stingă neauzit. Să n-aibă margine. [Să n-ai loc, KJV]. Adică loc de odihnă.


19 Chiar acum, martorul meu este în cer, apărătorul meu este în locurile înalte.

Martorul meu. Versetul acesta prezintă o rază slabă de speranţă în noaptea întunecată a disperării. Cu toate că Iov e convins că Dumnezeu îl copleşeşte cu dureri, el păstrează cel puţin o oarecare măsură de încredere în El.

Apărătorul meu. [Raportorul meu, KJV]. Literal, "martorul meu", adică "cineva care dă mărturie". LXX zice aici "avocatul meu e în înălţime".


20 Prietenii mei râd de mine, dar eu mă rog lui Dumnezeu cu lacrimi,

Lui Dumnezeu. Numai Dumnezeu e adăpostul lui Iov. Oricât de aspru consideră că s-a purtat Dumnezeu cu el, tot de la El aşteaptă reabilitarea, mângâierea şi împreuna simţire.


21 să facă dreptate omului înaintea lui Dumnezeu, și fiului omului împotriva prietenilor lui.

Să facă dreptate. [Să pledeze pentru om, KJV]. Se pare că Iov cere ca Dumnezeu să-l declare nevinovat, să nu-l mai chinuiască şi să arate că este de de partea lui. În v. 19 Iov Îl chemase pe Dumnezeu ca martor. Versetul 21 pare să fie o cerere ca Dumnezeu să dea mărturie în favoarea lui Iov.

Împotriva prietenilor lui. [Pentru semenul său, KJV]. Fără îndoială că Iov fusese martor pentru un prieten. Pentru ce n-ar face Dumnezeu acelaşi lucru în favoare lui acum, când se găsea situaţia atât de disperată, având nevoie de ajutorul lui Dumnezeu?


22 Căci numărul anilor mei se apropie de sfârșit, și mă voi duce pe o cărare de unde nu mă voi mai întoarce.

Mă voi duce. Versetul acesta ar sta mai bine la începutul capitolului următor care se deschide cu anticiparea propriei morţi.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 2 �

TM 350; 3T 508

4.5 �

3T 508