Iov. Capitolul acesta poate fi împărţit în trei părţi distincte. În prima parte (v. 1-6), Iov îşi susţine integritatea şi hotărârea de a rămâne credincios până la capăt. În cea de-a doua (v. 7-12), el îi acuză pe duşmanii lui. În cea de-a treia (v. 13-23), se reîntoarce la felul cum tratează Dumnezeu pe cei nelegiuiţi şi recunoaşte pedepsirea şi nimicirea lor finală. Cuvântarea aceasta are forma unei serii de proverbe pe care le citează, unul după altul.
Pilde. [Parabole, KJV]. Ebr. mashal, folosit pentru a descrie (1) o zicală (1 Samuel 10:12; Ezechiel 18:2.3); (2) un proverb [de pomină, trd. Cornil.] (Deuteronom 28:37; 1 Regi 9:7); (3) un discurs profetic, metaforic (Numeri 23:7.18; Isaia 14:4; Mica 2:4); (4) o pildă (Ezechiel 17:2; 20:49); 5) un poem (Numeri 21:27-30); (6) scurte enunţuri de înţelepciune etică (1 Regi 4:32; Proverbe 10:1). Termenul acesta sugerează o nouă direcţie în cuvintele lui Iov. Exprimarea polemică şi emoţională face loc cuvintelor bine gândite şi raţionale. Observaţi repetarea termenului în Iov 29:1.
Viu este Dumnezeu. Acesta este unicul loc unde Iov recurge la un jurământ. În împrejurările solemne în care se afla, când face ultimul apel către prietenii săi, Iov socoteşte de bine să-şi înceapă observaţiile cu un apel la Dumnezeu ca martor al lui (vezi Judecători 8:19; Rut 3:13; 1 Samuel 14:39; 2 Samuel 4:9; 12:5; 1 Regi 2:24; 2 Regi 5:20; 2 Cronici 18:13; Ieremia 38:16). De aşa natură este încrederea lui Iov în propria lui sinceritate, încât se simte liber să apeleze la Dumnezeul care se părea că îl tratase ca şi cum ar fi fost vinovat.
Suflet. [Răsuflarea, KJV]. Ebr. neshamah, din rădăcina nasham, "a gâfâi".
Suflarea. [duhul, KJV]. Ebr. ruach. Un cuvânt sinonim uneori cu neshamah, dar având şi alte sensuri, ca de pildă "vânt" (vezi la cap. 26:13) şi principiul însufleţitor al vieţii (vezi la Eclesiastul 3:19).
Neadevărat. [Nelegiuire, KJV]. Prietenii lui Iov căutaseră să obţină de la el o mărturisire a vinovăţiei. Iov nu numai că stă tare conştient de integritatea lui, dar face şi un legământ clar cu privire la loialitatea lui viitoare. Fără să ţină seama de presiune sau de tradiţie, Iov e hotărât să fie cinstit.
Să vă dau dreptate. Prietenii lui Iov susţinuseră cu hotărâre vinovăţia lui. Într-un limbaj hotărât, Iov refuză să admită corectitudinea poziţiei lor. Unii oameni, constrânşi fiind, admit că au făcut lucruri de care nu sunt vinovaţi. Iov refuză cu încăpăţânare să facă lucrul acesta.
Ţin. Cineva ar putea să piardă averea, familia, prietenii, sănătatea şi totuşi să aibă un izvor nesecat de mângâiere - o conştiinţă curată (vezi Fapte 23:1; 24:16; 1 Corinteni 4:3.4; 2 Timotei 1:3; 1 Ioan 3:21).
Vrăjmaşul. Versetul acesta, cu imprecaţiile asupra duşmanilor lui Iov, constituie începutul celei de a doua părţi a capitolului.
Nelegiuit. [Făţarnic, KJV]. Sau "celui necredincios". Vezi Marcu 8:36.37. Afirmaţia aceasta concordă cu cele spuse de Bildad la cap 8:13 şi de Ţofar la cap. 20:5.
Strâmtorare. Făţărnicia conştientă şi impietatea continuă îl separă pe om de Dumnezeu, adesea făcând imposibil răspunsul la cererile lui de ajutor. Prietenii lui Iov făcuseră afirmaţii asemănătoare, aplicându-le la Iov.
Înalţă el tot timpul rugăciuni? Păcătosul se roagă numai cu ocazii speciale. El nu cultivă deprinderea de a se ruga. El îngăduie treburilor sale zilnice să ocupe timpul său de rugăciune, neglijează închinarea tainică pentru cel mai mic pretext şi curând o părăseşte de tot.
Vă voi învăţa. Vezi la v. 13.
Voi. Iov nu intenţionează să spună prietenilor lui că nu au avut prilejul de a cunoaşte.
o hotărăşte Cel Atotputernic celui nelegiuit.
Soarta. [Partea, KJV]. Versetele 13-23 prezintă tratarea unei probleme total diferit de poziţia anterioară a lui Iov privitoare la pedepsirea nelegiuiţilor în viaţa aceasta (vezi 9:22-24; 21; 24). S-au făcut diferite încercări pentru a explica aparenta schimbare de teoriei presupunându-se:
(1) că acest pasaj este de fapt o cuvântare ţinută de Ţofar. Teoria aceasta este imposibil de susţinut, deoarece pentru a o susţine trebuie să presupunem omiterea a două versete, unul între v. 10 şi 11, introducându-l pe Ţofar ca vorbitor, şi unul la începutul capitolului 28, reintroducându-l pe Iov. Se cere totodată schimbarea tuturor pronumelor din v. 11 şi 12 de la persoana a doua plural la cea de-a doua singular, întrucât s-ar considera că Ţofar adresa cuvintele acestea lui Iov.
(2) că Iov se străduieşte să retracteze afirmaţiile anterioare rostite cam pripit în focul controversei şi nu prea bine gândite. Opinia aceasta are de partea ei faptul că îl păstrează pe Iov ca orator, dar are împotriva ei pe acela că îl face pe Iov să-i înveţe pe prietenii săi ceea ce ei deja credeau şi ceea ce afirmaseră de repetate ori (vezi v. 12). În plus îl face să le impute prietenilor săi nesăbuinţa de a nu cunoaşte ceea ce ei încercaseră să-i recomandă atât de stăruitor (vezi v. 13).
(3) că Iov repetă argumentul pe care el îl anticipează că prietenii săi îl vor folosi ca răspuns la cuvântarea lui prezentă. Totuşi nu există nimic care să indice o astfel de intenţie şi nu e nici o replică la argument, aşa cum ar fi de aşteptat, dacă Iov ar fi atras atenţia asupra unui argument anticipat.
(4) că Iov vorbeşte despre judecata finală. Ideea aceasta este înlăturată printr-o analiză atentă a nenorocirilor, care descoperă că toate urmează să vină în viaţa aceasta prezentă. Moartea de care se vorbeşte este moartea întâi, nu a doua.
(5) că Iov întoarce aici armele lor împotriva prietenilor lor şi invocă asupra lor nenorocirile despre care ei declaraseră că sunt partea celor nelegiuiţi. Acest punct de vedere pare să se integreze în succesiunea de idei. Iov îşi reafirmase nevinovăţia (v. 1-6). Implicit, prietenii lui sunt acuzaţi, deoarece aduc mărturie mincinoasă împotriva cuiva. Iov îi ameninţă cu aceleaşi grozăvii cu care încearcaseră ei să-l intimideze. Le reproşează că au înţeles greu că au vorbiseră chiar împotriva lor înşişi. Ideea aceasta, ca şi celelalte, este ipotetică, dar pare să ceară minimum de ajustări pentru a o face să se încadreze în tabloul general.
Fii. Iov îşi pierduse fiii, lucru care pentru prietenii lui era un indiciu al păcătoşeniei lui. Iov însuşi susţinuse că copiii celui nelegiuit prosperă (28:8.11).
Cei ce scapă. Supravieţuitorii vor fi nimiciţi de ciumă, vor fi îngropaţi şi uitaţi (vezi Levitic 26:25; 2 Samuel 24:13; Ieremia 14:12; 15:2).
Molia. Un simbol al fragilităţii, stricăciunii şi slăbiciunii.
Colibă. Aceasta se referă la colibe sau la adăposturi din crengi, făcute în vii sau livezi ca locuinţe temporare (vezi Isaia 1:8; Plângeri 2:6). Ele erau locuinţele cele mai slabe şi perisabile. Nelegiuiţii nu au stabilitate, constanţă şi siguranţă.
Bogat. Expresia poate fi redată, "el se culcă bogat".
Moare despuiat. [Nu va fi adunat, KJV]. LXX redă: "nu va adăuga", adică experienţa nu va fi repetată.
Totul a pierit. [El nu este, KJV]. Sau, "ea nu e". Fie omul se scoală şi se trezeşte ruinat sau în mâinile ucigaşilor, fie se trezeşte pentru a vedea că averea lui a dispărut.
Groaza. Compară cu Iov 18:14; 20:25; Psalm 18:4.
Vântul de răsărit. Compară cu Iov 1:19; 9:17; 15:2; 38:24; Isaia 27:8; Ezechiel 27:26. Venind din deşertul arabic, vântul de răsărit aducea arşiţă şi secetă, aşa cum cel de apus aducea ploaia.
Dumnezeu. Cuvântul acesta este adăugat. E logic să considerăm furtuna ca fiind în continuare subiectul. "Ea [furtuna] se va arunca asupra lui şi nu va cruţa."
Bat din palme. E tot neclar dacă subiectul propoziţiei este în continuare "vântul de răsărit", "Dumnezeu" sau "oamenii". În orice caz, omul nelegiuit este victima batjocurii.
COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 5 �
AA 575; 3T 311; 4T 525