M-am uitat. Viziunea descrisă în capitolul 1,15-28 reapare. În întinderea de cer se vede, ca şi mai înainte, o asemănare ca un tron de safir. Ezechiel nu menţionează o fiinţă pe tron. Că era una acolo, este dedus din Domnul a zis din versetul următor [El a zis, KJV].
Heruvimi. Heruvim este transliterarea pluralului ebraic kerubim, şi nu cere un i ca semn al pluralului. Heruvimii din capitolul 10 corespund cu făpturile vii din capitolul 1. În teologia ebraică un heruvim era o fiinţă de natură sublimă şi cerească, cu formă omenească, deşi cu aripi. Heruvimii păzeau poarta Paradisului (Geneza 3,24). Statuile care umbreau tronul milei, atât în tabernacol cât şi în Templul lui Solomon erau numite heruvimi (Exod 25,18; 1Regi 6,24; comp. 1Samuel 4,4; 2Samuel 22,11). În contrast cu poziţia în picioare a heruvimilor descrişi de Ezechiel, heruvimii babilonieni, numiţi kar?bu sau karibu, literal; mijlocitori, erau în formă de animale cu cap de om, ca, de pildă, tauri sau lei, deşi unii aveau forma de fiinţe omeneşti.
Omului aceluia. Căpeteniei celor şase slujitori ai pedepsirii (capitolul 9,2) i se vorbeşte şi i se porunceşte să-şi umple mâinile cu cărbuni de foc şi să-i împrăştie peste cetate. Actul simbolizează nimicirea neîntârziată a cetăţii. Nu este sigur dacă scena de fapt reprezintă mijloacele de distrugere (2Cronici 36,19). Templul şi cetatea au fost arse de către Caldei (2Regi 25,9). Compară cu Apocalips 8,5.
Heruvimi. Sau, ca în alte traduceri s-a preferat forma singulară. Forma singulară este folosită în sensul colectiv. LXX reţine pluralul. Mişcările slavei Domnului par să fi simbolizat că Prezenţa divină se pregăteşte să părăsească Templul.
Glasul. Faptul că aripile erau în mişcare, sugerează că heruvimii se pregăteau să plece din Templu (vezi cap. 1,24).
Dumnezeului Celui Atotputernic. Ebraică, ’El-Shaddai, un titlu obişnuit al lui Iehova. Shaddai adesea apare fără ’El (Dumnezeu), mai ales în cartea lui Iov, unde sunt 31 de astfel de cazuri. Sensul rădăcinii lui Shaddai nu este precis cunoscut. Învăţaţii au oferit diferite sugestii dar nici una din acestea nu este satisfăcătoare (vezi Vol. I, p. 171).
Ia foc. Aceste mişcări simbolizează strânsa legătură dintre cer şi evenimentele de pe acest pământ. Mersul istoriei nu este lucrarea unor forţe oarbe, ci în spatele acţiunii şi reacţiunii evenimentelor umane este Dumnezeu, care Îşi aduce planurile la îndeplinire (vezi comentariul la cap. 1,19).
O mână de om. Mâna reprezintă mâna Celui Atotputernic care susţine şi călăuzeşte fiinţele cereşti. Acestea, la rândul lor, mânau roţile, simbolizând mâna lui Dumnezeu în treburile acestui pământ (vezi PK 536).
Patru roţi, o roată lângă un heruvim. Versetele 9-17 repetă descrierea dată în viziunea din capitolul 1 (vezi comentariile de acolo). Există şi câteva diferenţe. Repetarea nu este întâmplătoare, deoarece aici mişcările sunt date în legătură cu înaintarea naraţiunii, şi Dumnezeu este arătat ca direct legat cu evenimentele care conduc la căderea Ierusalimului. Viziunea cu făpturile vii de la Chebar era una generală, arătând mâna lui Dumnezeu în toată istoria; cea de la Ierusalim, specifică, arătând mâna Lui într-un singur eveniment semnificativ. Printre diferenţe este şi menţionarea abundenţei de ochi (capitolul 10,12). Ei acoperă întreg corpul heruvimilor ca şi cercurile roţilor (capitolul 1,18). Aceşti ochi, fără îndoială, simbolizează vigilenţa şi inteligenţa. Ei arată că nimic nu poate să scape privirilor lui Dumnezeu, întrucât totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia, cu care avem de a face (Evrei 4,13). În Ezechiel 10,14, unde este dată o descriere a celor patru feţe, o faţă de heruv ia locul la o faţă de bou (capitolul 1,10). Literal, expresia zice faţă de heruvim, de unde unii au tras concluzia că un heruvim original însemna un bou (vezi comentariul la v. 1). Versetul 14 nu apare în LXX, un fapt care lasă în îndoială forma corectă a textului.
S-au înălţat. În versetul 3 heruvimii stăteau în partea dreaptă a casei. Mutarea la poarta de răsărit este pregătitoare pentru îndepărtarea finală.
S-au oprit. Sau Fiecare . Verbul ebraic cere un subiect singular; din care cauză traducătorii KJV au adăugat pe fiecare. LXX şi Siriaca zic ei au stat.
Erau. Sau Acesta este. Aceste cuvinte evidenţiază identitatea a ceea ce el a văzut în cele două viziuni.
COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE
1–22Ed 177, 178; GW 489; PK 535–537; TM 213; 5T 751–754; 9T 259, 260
8, 21 Ed 177; FE 409; MB 121; PK 176, 535; 5T 751, 754