1 M-am uitat, și iată că pe cerul care era deasupra capului heruvimilor era ceva ca o piatră de safir; deasupra lor se vedea ceva asemănător cu un chip de scaun de domnie.

M-am uitat. Viziunea descrisă în capitolul 1,15-28 reapare. În întinderea de cer se vede, ca şi mai înainte, o asemănare ca un tron de safir. Ezechiel nu menţionează o fiinţă pe tron. Că era una acolo, este dedus din Domnul a zis din versetul următor [El a zis, KJV].

Heruvimi. Heruvim este transliterarea pluralului ebraic kerubim, şi nu cere un i ca semn al pluralului. Heruvimii din capitolul 10 corespund cu făpturile vii din capitolul 1. În teologia ebraică un heruvim era o fiinţă de natură sublimă şi cerească, cu formă omenească, deşi cu aripi. Heruvimii păzeau poarta Paradisului (Geneza 3,24). Statuile care umbreau tronul milei, atât în tabernacol cât şi în Templul lui Solomon erau numite heruvimi (Exod 25,18; 1Regi 6,24; comp. 1Samuel 4,4; 2Samuel 22,11). În contrast cu poziţia în picioare a heruvimilor descrişi de Ezechiel, heruvimii babilonieni, numiţi kar?bu sau karibu, literal; mijlocitori, erau în formă de animale cu cap de om, ca, de pildă, tauri sau lei, deşi unii aveau forma de fiinţe omeneşti.


2 Și Domnul a zis omului aceluia îmbrăcat în haine de in: „Vâră-te între roțile de sub heruvimi, umple-ți mâinile cu cărbunii aprinși care sunt între heruvimi și împrăștie-i peste cetate!” Și el s-a vârât între roți sub ochii mei.

Omului aceluia. Căpeteniei celor şase slujitori ai pedepsirii (capitolul 9,2) i se vorbeşte şi i se porunceşte să-şi umple mâinile cu cărbuni de foc şi să-i împrăştie peste cetate. Actul simbolizează nimicirea neîntârziată a cetăţii. Nu este sigur dacă scena de fapt reprezintă mijloacele de distrugere (2Cronici 36,19). Templul şi cetatea au fost arse de către Caldei (2Regi 25,9). Compară cu Apocalips 8,5.


3 Heruvimii stăteau în partea dreaptă a Casei, când s-a vârât omul acela între roți, iar norul a umplut curtea dinăuntru.
4 Atunci slava Domnului s-a ridicat de pe heruvimi și s-a îndreptat spre pragul Casei, așa încât Templul s-a umplut de nor, și curtea s-a umplut de strălucirea slavei Domnului.

Heruvimi. Sau, ca în alte traduceri s-a preferat forma singulară. Forma singulară este folosită în sensul colectiv. LXX reţine pluralul. Mişcările slavei Domnului par să fi simbolizat că Prezenţa divină se pregăteşte să părăsească Templul.


5 Vâjâitul aripilor heruvimilor s-a auzit până la curtea de afară ca glasul Dumnezeului celui Atotputernic când vorbește.

Glasul. Faptul că aripile erau în mişcare, sugerează că heruvimii se pregăteau să plece din Templu (vezi cap. 1,24).

Dumnezeului Celui Atotputernic. Ebraică, ’El-Shaddai, un titlu obişnuit al lui Iehova. Shaddai adesea apare fără ’El (Dumnezeu), mai ales în cartea lui Iov, unde sunt 31 de astfel de cazuri. Sensul rădăcinii lui Shaddai nu este precis cunoscut. Învăţaţii au oferit diferite sugestii dar nici una din acestea nu este satisfăcătoare (vezi Vol. I, p. 171).


6 Când a poruncit deci omului aceluia îmbrăcat în haina de in să ia foc dintre roți, dintre heruvimi, omul acesta s-a dus și s-a așezat lângă roți.

Ia foc. Aceste mişcări simbolizează strânsa legătură dintre cer şi evenimentele de pe acest pământ. Mersul istoriei nu este lucrarea unor forţe oarbe, ci în spatele acţiunii şi reacţiunii evenimentelor umane este Dumnezeu, care Îşi aduce planurile la îndeplinire (vezi comentariul la cap. 1,19).


7 Atunci un heruvim a întins mâna între heruvimi, spre focul care era între heruvimi; a luat foc și l-a pus în mâinile omului aceluia îmbrăcat cu haina de in. Și omul acesta l-a luat și a ieșit afară.
8 La heruvimi se vedea ceva ca o mână de om sub aripile lor.

O mână de om. Mâna reprezintă mâna Celui Atotputernic care susţine şi călăuzeşte fiinţele cereşti. Acestea, la rândul lor, mânau roţile, simbolizând mâna lui Dumnezeu în treburile acestui pământ (vezi PK 536).


9 M-am uitat, și iată că lângă heruvimi erau patru roți; o roată lângă un heruvim, și o roată lângă celălalt heruvim; dar roțile acestea străluceau ca o piatră de crisolit.

Patru roţi, o roată lângă un heruvim. Versetele 9-17 repetă descrierea dată în viziunea din capitolul 1 (vezi comentariile de acolo). Există şi câteva diferenţe. Repetarea nu este întâmplătoare, deoarece aici mişcările sunt date în legătură cu înaintarea naraţiunii, şi Dumnezeu este arătat ca direct legat cu evenimentele care conduc la căderea Ierusalimului. Viziunea cu făpturile vii de la Chebar era una generală, arătând mâna lui Dumnezeu în toată istoria; cea de la Ierusalim, specifică, arătând mâna Lui într-un singur eveniment semnificativ. Printre diferenţe este şi menţionarea abundenţei de ochi (capitolul 10,12). Ei acoperă întreg corpul heruvimilor ca şi cercurile roţilor (capitolul 1,18). Aceşti ochi, fără îndoială, simbolizează vigilenţa şi inteligenţa. Ei arată că nimic nu poate să scape privirilor lui Dumnezeu, întrucât totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia, cu care avem de a face (Evrei 4,13). În Ezechiel 10,14, unde este dată o descriere a celor patru feţe, o faţă de heruv ia locul la o faţă de bou (capitolul 1,10). Literal, expresia zice faţă de heruvim, de unde unii au tras concluzia că un heruvim original însemna un bou (vezi comentariul la v. 1). Versetul 14 nu apare în LXX, un fapt care lasă în îndoială forma corectă a textului.


10 După înfățișare, toate cele patru roți aveau același chip; fiecare roată părea că este în mijlocul altei roți.
11 Când mergeau, mergeau de cele patru laturi ale lor și nu se învârteau în mers, ci mergeau încotro mergea capul, fără să se învârtească în mersul lor.
12 Tot trupul heruvimilor, spatele lor, mâinile lor și aripile lor erau pline de ochi ca și cele patru roți dimprejur.
13 Am auzit cu urechile mele că roțile erau chemate: „roți învârtitoare”.
14 Fiecare avea patru fețe; fața celui dintâi era o față de heruvim; fața celui de-al doilea, o față de om; a celui de-al treilea, o față de leu; și a celui de-al patrulea, o față de vultur.
15 Și heruvimii s-au ridicat. Erau făpturile vii pe care le văzusem lângă râul Chebar.
16 Când mergeau heruvimii, mergeau și roțile cu ei, și când își întindeau heruvimii aripile ca să se înalțe de la pământ, nici roțile nu se depărtau de ei.
17 Când se opreau ei, se opreau și ele, și când se înălțau ei, se înălțau și ele cu ei, căci duhul făpturilor vii era în ele.
18 Slava Domnului a plecat din pragul Templului și s-a așezat pe heruvimi.
19 Heruvimii și-au întins aripile și s-au înălțat de pe pământ sub ochii mei; când au plecat ei, au plecat și roțile cu ei. S-au oprit la intrarea porții Casei Domnului spre răsărit; și slava Dumnezeului lui Israel era sus deasupra lor.

S-au înălţat. În versetul 3 heruvimii stăteau în partea dreaptă a casei. Mutarea la poarta de răsărit este pregătitoare pentru îndepărtarea finală.

S-au oprit. Sau Fiecare . Verbul ebraic cere un subiect singular; din care cauză traducătorii KJV au adăugat pe fiecare. LXX şi Siriaca zic ei au stat.


20 Erau făpturile vii pe care le văzusem sub Dumnezeul lui Israel, lângă râul Chebar, și am băgat de seamă că erau heruvimi.

Erau. Sau Acesta este. Aceste cuvinte evidenţiază identitatea a ceea ce el a văzut în cele două viziuni.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1–22Ed 177, 178; GW 489; PK 535–537; TM 213; 5T 751–754; 9T 259, 260

8, 21 Ed 177; FE 409; MB 121; PK 176, 535; 5T 751, 754


21 Fiecare avea patru fețe, fiecare avea patru aripi, și sub aripile lor era ceva ca o mână de om.
22 Dar fețele lor erau ca cele pe care le văzusem la râul Chebar, cu aceeași înfățișare: erau tot ei. Fiecare mergea drept înainte.