Prooroceşte. Tema lui Ezechiel se schimbă de la o judecată asupra lui Israel şi a popoarelor învecinate la o încurajare pentru conaţionalii săi. Mereu de la căderea lui Israel, vrăjmaşii îşi avuseseră prilejul nimerit de batjocuri şi jubilare. O astfel de stare nu urma să dăinuiască. Chiar dacă Israel fusese smerit şi acum era pedepsit pentru răzvrătirea lui, Dumnezeu încă recunoaşte pe iudei ca popor al Său. Triumful aparent al vrăjmaşilor poporului lui Dumnezeu urma să fie momentan. Deşi trântit la pământ şi neajutorat Israel urma să fie ridicat, mai plin de slavă ca oricând.
Munţi ai lui Israel. Făgăduinţele de refacere de aici ar trebui să fie comparate cu învinuirea munţilor lui Israel din cap. 6.
Înălţimi veşnice. Ebr. bamoth ’olam, o expresie asemănătoare cu gib’oth ’olam, dealuri veşnice, din Geneza 49,26 şi Deuteronom 33,15. Expresia este fără îndoială sinonimă cu munţii lui Israel. LXX zice pustiire veşnică, ca şi cum în ebraică ar sta scris shimemoth’olam.
Moştenirea noastră. Compară cap. 25,3.8.15; 26,2; 35,10.
Aţi fost de batjocură. Sau Pe buzele celor ce vorbesc . Compară Deuteronom 28,37; 1Regi 9,7; Psalmi 44,14.
Focul geloziei Mele. Aceeaşi expresie este folosită în Zaharia 3,8; comp. Zaharia 1,18. Dumnezeu Îşi atribuie sentimente omeneşti ca oamenii să poată înţelege. Edom. Vezi comentariul la cap. 35,15.
Îmi ridic mâna. Semnul unui jurământ (vezi cap. 20,5). Vor purta ele însele ocara. Israel avusese de purtat ocara aruncată asupra lui de către păgâni
(v. 6). Acum păgânii urmau să-şi poarte ocara lor, deşi nu ca o răzbunare. Ocara lor urma să vină ca un rezultat al propriilor lor păcate. Dumnezeu nu caută la faţă. Păcatul, oriunde ar fi, îşi primeşte dreapta lui răsplătire. Israel suferise pentru păcatele sale, şi neamurile păgâne la rândul lor urmau să sufere pentru ale lor.
Veţi da crengi. Ţara lui Israel reprezentată prin munţii ei, trebuia să se pregătească pentru reîntoarcerea exilaţilor. Iarba trebuia să încolţească pentru a fi hrană pentru animale, iar pomii câmpului să-şi aducă roadele pentru a-i hrăni pe noii locuitori. Acesta este un mijloc puternic de a reprezenta siguranţa că exilaţii urmau să se înapoieze.
Sunt aproape. Afirmaţia trebuie să fie înţeleasă relativ. Probabil mai rămâneau 50 de ani din cei 70 prezişi de Ieremia (Ieremia 25,11).
Vă voi fi binevoitor. Dumnezeu fusese prezentat mai înainte ca împotriva lui Israel (cap. 5,8; 13,8). Schimbarea aceasta nu înseamnă o schimbare în Dumnezeu. Dumnezeu îl lovise pe Israel cu pedeapsă din cauza păcatelor lui; El urma să-Şi reverse harul dacă Israel se pocăia.
Toată casa lui Israel. Dumnezeu plănuise reîntoarcerea şi a lui Iuda şi a lui Israel din captivitate. Din nou urma să fie un regat unit şi prosper, cu vii sădite din nou, case rezidite şi turme reînnoite. O asemenea perspectivă măreaţă era înfăţişată ca o atracţie puternică pentru Israel pentru a accepta harul oferit de Dumnezeu, şi în felul acesta să realizeze o redeşteptare spirituală. Făgăduinţele acestea erau numai pentru Israel renăscut (vezi comentariul la v. 26).
Voi face mai mult bine. Făgăduinţele acestea de binecuvântare îmbelşugată au găsit numai o slabă împlinire la întoarcerea lui Israel din exil. Dumnezeu avea în minte mult mai mult decât s-a realizat în istoria post-exilică a lui Israel (vezi p. 26-30).
Nu vor mai mânca oameni. Adică, ţara însăşi, nu poporul din ea (vezi Numeri 13,32). Unii au sugerat că păgânii care înconjurau Palestina, care au văzut mai întâi pe canaaniţi dezrădăcinaţi şi apoi pe israeliţi, în chip superstiţios au atribuit soarta acestor naţiuni la ceva din ţara însăşi. Ei nu au recunoscut cauza adevărată ca fiind mâna lui Dumnezeu care călăuzeşte soarta oamenilor şi a naţiunilor. Totuşi, în epoca de aur către care privea profetul, oamenii urmau să locuiască netulburaţi. Un astfel de reproş nu va mai fi posibil.
Cuvântul Domnului. Versetele 17- 38 alcătuiesc o profeţie separată, totuşi legată îndeaproape cu prima parte a capitolului. Profetul reaminteşte pe scurt istoria lui Israel pentru a arăta că restaurarea nu va avea loc din cauza vreunui merit din partea lui, ci din pricina Numelui Domnului.
Au spurcat-o. Vezi Numeri 35,34. Cu privire la spurcăciunea unei femei vezi Levitic 15,19.
Pângăreau Numele Meu cel Sfânt. Sau Profanau Numele Meu cel Sfânt. Purtarea şi mizeriile însoţitoare ale israeliţilor dezonorau pe Iehova înaintea păgânilor, care în mod normal deduceau că dacă acesta era tot ce Dumnezeul lui Israel putea face pentru închinătorii Săi, El nu era mai bun decât proprii lor dumnezei. Păgânii priveau pe Iehova doar ca Dumnezeul naţional al Israeliţilor (vezi Numeri 14,16; Ieremia 14,9).
Şi am vrut să scap cinstea Numelui Meu Celui Sfânt – Adică, El va acţiona pentru onoarea Numelui Său. El va aduce înapoi pe poporul Său, nu datorită lor, ci pentru Numele Său.
Nu din pricina voastră. Din pricina propriului Său Nume urma Iehova să restaureze poporul Său.
Poporul nu trebuia în nici un caz să se creadă oameni favorizaţi de Cer. Dumnezeu alesese naţiunea aceasta pentru a fi mijlocul de aducere la îndeplinire a scopului Său pentru mântuirea întregii lumi (vezi p. 26-30). Cu creşterea privilegiilor a venit şi creşterea răspunderilor.
Sub ochii lor. Diferite manuscrise ebraice şi siriace zic înaintea ochilor voştri. Oricare din exprimări dă un bun înţeles. Exprimarea voştri dă la iveală adevărul important că urma să fie necesar ca mai întâi Dumnezeu să fie sfinţit înaintea poporului însuşi prin pocăinţă şi reformă, ca de abia după aceea El să poată fi sfinţit înaintea ochilor păgânilor. Numele Lui fusese pângărit printre neamuri prin viaţa nedemnă a celor numiţi popor al Său. Restaurarea lui Israel urma să îndreptăţească Numele Lui printre păgâni. La vremea aceea urma să fie clar demonstrat că Iehova nu este ca slabii dumnezei ai păgânilor, ci că El este atotputernic (vezi Deuteronom 28,58; Maleahi 1,11).
Vă voi stropi cu apă curată. Ilustraţia este fără îndoială luată din diferitele purificări stipulate în legea ceremonială (vezi Numeri 8,7; 19,9; 17,18), în care era folosită apa.
O inimă nouă. Versetul acesta scoate la iveală povara centrală a învăţăturii lui Ezechiel. Făgăduinţele de restaurare erau condiţionate de reînnoirea spirituală şi morală a poporului. Totdeauna începând de la Sinai Dumnezeu căutase să introducă principiile noului legământ, dar poporul refuzase să le primească (vezi comentariul la cap. 16,60). Ei nu au înţeles că fără de har dumnezeiesc şi o schimbare a inimii nu puteau să dea ascultarea necesară. A fost povara neîntreruptă a profeţilor aceea de a conduce poporul la această experienţă mai înaltă. În textul acesta Ezechiel stăruie călduros pe lângă captivi, arătându-le singura temelie pentru succes viitor. Vor fi ei dispuşi, în cele din urmă, să renunţe la îndreptăţirea lor de sine şi să primească măreţele prevederi ale noului legământ?
Vor înceta ei zadarnicele lor strădanii de a-şi stabili propria lor dreptate şi vor accepta ei dreptatea lui Dumnezeu? Oferta le aparţinea. Istoria raportează că ei au desconsiderat-o şi au devenit chiar şi mai bogaţi (vezi p. 32, 33).
Este o mare primejdie ca, în propria noastră eră a iluminării, oamenii să aleagă să trăiască sub condiţiile vechiului legământ. Ei îşi dau seama că ascultarea este o condiţie necesară, dar strădaniile lor pornesc din inimi nesfinţite. Ei încearcă imposibilul. Ei ajung în descurajare. Ei strigă: O, nenorocitul, de mine! (Romani 7,24). Dacă în momentul disperării ei l-ar fi găsit pe Isus, atunci ceea ce era cu neputinţă Legii, El i-ar fi făcut în stare să facă (Romani 8,3). Prin locuirea înăuntru a lui Hristos porunca Legii era împlinită în ei (Romani 8,4).
Să urmaţi. Vezi comentariul la cap.11,20
Veţi fi poporul Meu. Făgăduinţa aceasta era condiţionată de realizarea curăţeniei spirituale descrise mai sus. Dacă redeşteptarea necesară ar fi fost efectuată, locuirea lor în ţară ar fi fost permanentă. Ierusalimul ar fi rămas în picioare pentru totdeauna. Din el ar fi zburat porumbelul păcii pentru a aduce lumea întreagă sub influenţa adevăratei religii (vezi DA 577; GC 19). Cuvintele: Voi veţi fi poporul Meu şi eu voi fi Dumnezeul vostru (vezi Ezechiel 11,20; comp. Ieremia 7,23; 11,4; 30,22), descriu raportul de legământ în care Iehova stătea faţă de Israel. Acest legământ cuprindea mai mult decât independenţă şi prosperitate. El cuprindea întregul plan pentru a face din Israel sâmburele spiritual al unui program mondial misionar. Înlăturarea legământului (vezi Matei 21,43) a avut ca rezultat înlăturarea acestui privilegiu spiritual. Ea nu cuprindea în sine în chip necesar faptul că Iudeii niciodată nu vor stabili un stat politic independent; prezentul stat Israel nu e în nici un caz o împlinire a acestor vechi preziceri. Şi nici orice întoarcere în masă a Iudeilor în 698 în Palestina nu urma să fie o împlinire a acestor preziceri. Isus a arătat în chip pozitiv (vezi Matei 21,43) că făgăduinţa legământului a fost dată acum unui alt neam şi anume Bisericii Creştine. Prin organizaţia aceasta Dumnezeu acum lucrează să evanghelizeze lumea. (vezi Romani 2,28.29; Galateni 3,29; vezi p. 33-36).
De toate necurăţiile. Har dumnezeiesc a făgăduit pentru a preveni căderea înapoi în vechile căi. O astfel de experienţă necesită o zilnică înviere a consacrării, o primire zilnică de noi provizii de putere spirituală şi menţinerea unei dăinuitoare vegheri contra inamicului.
Voi înmulţi rodul. Aceste binecuvântări temporale ar fi putut să fie ale lui Israel la data întrării în Canaan (Deuteronom 28,3-6). Păcatul a adus secetă şi foamete. Făgăduinţele acestea nu se aplică atât de direct sau atât de literal la Creştinii de astăzi. Mai înainte Dumnezeu lucra cu o naţiune, geografic izolată. Prosperitatea naţiunii trebuia să fie o pildă intuitivă pentru alte naţiuni. Astăzi Creştinii sunt răspândiţi în toate ţările şi împart nenorocirile care vin peste ţările respective. Totuşi, Dumnezeu nu uită pe poporul Său în timp de nenorocire. El intervine adesea pentru a da ocrotire şi binecuvântare.
Scârbă de noi înşine. Vezi comentariul la cap. 20,34.
Când porţile cerului se deschid larg pentru a-i lăsa să treacă pe cei care au ţinut adevărul, din nou va fi un simţământ de nevrednicie. Când cei răscumpăraţi primesc răsplătirile care întrec închipuirea omenească, ei îşi aruncă coroanele la picioarele Răscumpărătorului lor şi-I dau Lui toată cinstea (vezi EW 289).
Nu le fac din pricina voastră. Vezi comentariul la v. 22.
Ca o grădină a Edenului. Palestina urma să fie aşa de binecuvântată încât să semene în măreţie şi rodnicie cu Grădina Edenului şi făgăduinţa aceasta era condiţionată de credincioşia şi ascultarea poporului. Eşecul lui Israel a împiedicat împlinirea ei. Totuşi, nici un eşec din partea omului nu poate zădărnici planul veşnic a lui Dumnezeu Israelului spiritual i-au fost date privilegiile acordate poporului lui Dumnezeu la data eliberării din Babilon (PR 714). Cei răscumpăraţi urmează să locuiască în curând pe un pământ nou (Apocalips 21,1) care va fi ca Grădina edenului în frumuseţe şi rodnicie.
Neamurile care vor rămâne. Ezechiel descrie lucrurile aşa cum ar fi putut fi. Planul lui Dumnezeu a fost ca prin restaurarea lui Israel să se ofere lumii o demonstraţie a bunătăţii şi îndurării adevăratului Dumnezeu, aşa încât naţiunile să poată fi atrase către noua economie spirituală şi să li se acorde prilejul de a deveni o parte din ea.
Din nefericire, Iudeii care s-au întors din exil au creat o impresie cu totul opusă. Alte naţiuni, în loc de a fi atrase, au fost făcute să hulească pe Dumnezeul pe care aceşti oameni recalcitranţi pretindeau că-L servesc. (vezi p. 31, 32).
Astăzi tabloul este oarecum schimbat. În loc de a avea o naţiune izolată pentru expoziţie spre a demonstra avantajul planului Său, Dumnezeu cheamă creştini individuali care să facă viaţa lor atât de atrăgătoare încât alţii să fie mânaţi să caute pe Dumnezeul pe care aceşti creştini îl adoră.
Mă voi lăsa înduplecat. Mai înainte Dumnezeu refuzase să asculte (vezi cap. 14,3.4; 20,3). Dar trebuia să vină timpul când casa lui Israel, mustrată în trup şi spirit, să-şi dea seama de dependenţa de Dumnezeu şi să vină la el pentru sfat şi călăuzire fără de care urma să fie cu neputinţă pentru ei să-şi dea seama de înalta menire care-i aştepta. (vezi p. 26-30).
Turmele care sunt aduse la Ierusalim. Numeroasa populaţie profetizată pentru Palestina e comparată cu marile turme de animale de jertfă adunate la Ierusalim la marile sărbători anuale. Vor şti. Pentru comentariu la acest refren al cărţii lui Ezechiel care apare de repetate ori, vezi comentariul la cap. 4,7 notaţi că el apare de patru ori în cap. 36 (v. 11, 23, 26, 38).
COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE
25 COL 158
25, 26 MYP 71
26 CT 452; DA 407; Ev 290; FE 264; ML 24, 261; MM 40; SC 53; TM 328, 369; 7T 189; 9T 15226, 27 DA 174; MB 20
31 COL 161