Cuvântul Domnului mi-a vorbit. Astfel începe o nouă serie de profeţii care au de-a face cu naţiunile învecinate. Ezechiel terminase mărturia lui cu privire la distrugerea Ierusalimului şi rămăşiţele statului Israelit. El nu avea să spună mai mult cu privire la aceasta, ci urma să aştepte împlinirea sorţii prezise. În acest interval, Dumnezeu l-a îndemnat să-şi îndrepte atenţia la naţiunile care înconjoară Israelul şi să prezică soarta lor inevitabilă. Judecata începuse cu casa lui Dumnezeu (vezi Ezechiel 9,6; comp. 1Petru 1,17), dar acum urma să se extindă la lumea externă.

Dumnezeu nu este un Dumnezeu al unei singure naţiuni: El este un Dumnezeu al lumii întregi. El nu caută la persoană. Toate sufletele sunt ale Lui, indiferent de afiliaţiile naţionale. El e tot atât de doritor să salveze pe locuitorii unei naţiuni ca şi pe cei ai alteia. Descoperindu-se ca supremul diriguitor al evenimentelor şi ca arbitru al naţiunilor, El urmărea să atragă pe oameni la Sine şi să solicite închinarea lor. El plănuia ca o astfel de desfăşurare a atotştiinţei Sale, în prezicerea atât de exactă a istoriei lor viitoare, să ofere baza necesară pentru credinţă. E adevărat, ameninţările rostite asupra acestor popoare apar severe şi neînduplecate, neamestecate cu îndurare. Totuşi, trebuie să se ţină minte că acestea erau judecăţi naţionale în care nu era obligatoriu implicată mântuirea personală. Adesea se întâmplă ca nenorociri naţionale să îndemne pe oameni să caute pe Dumnezeu, aşa încât ceea ce apare în defavoarea lor de fapt să lucreze spre binele lor.

Dumnezeu ţine o socoteală precisă a popoarelor. Ele sunt puse la probă să se vadă dacă vor împlini sau nu înaltul destin rânduit lor. Când socoteala este deplină, ele suferă pedeapsa, ca naţiune. La fel a fost şi cu Israel. El a suferit cea mai tragică înfrângere, dar prin toate acestea Dumnezeu a plănuit să lucreze salvarea unei mici rămăşiţe (vezi Daniel 4,17).

În plus, într-un timp când Israel aştepta sprijin militar de la vreuna din naţiunile acestea, trebuia să i se arate deplina zădărnicie a aspiraţiilor lui, deoarece toate naţiunile acestea urmau să sufere înfrângere.

Această nouă secţiune cuprinde solii către şapte naţiuni legate foarte strâns de soarta lui Israel şi a lui Iuda: 1) Amon (cap. 25,1-7), 2) Moab (cap. 25,8-11), 3) Edom (cap. 25,12-14), 4) Filistia (cap. 25,15-17), 5) Tirul (cap. 24,1 la 28,19), 6) Sidonul (cap. 28,20-23), 7) Egiptul (cap. 29,1 la 32,32).

Unii sunt nedumeriţi de faptul că Ezechiel nu cuprinde nici-o profeţie contra Babilonului. Isaia (Isaia 13), Ieremia (Ieremia 51,52-53) şi Daniel (Daniel 2,7) prezic căderea lui. Lucrarea lui Ezechiel era de a arăta cum Dumnezeu avea să folosească Babilonul ca executor al voii Lui în judecăţi asupra poporului Său, şi efectul acesteia ar fi fost stricat dacă ar fi stăruit asupra înfrângerii finale a Babilonului însuşi. Era mai corespunzător ca exilaţii pentru care scrie, să caute pacea poporului în mijlocul căruia locuiau (vezi Ieremia 29,7), decât ca ei să se bucure de eventuala lui prăbuşire. Vorbirea pe faţă contra ţării învingătorilor lui, probabil l-ar fi costat viaţa pe Ezechiel.

Copiii lui Amon. Descendenţi ai lui Lot prin fiica lui cea mai mică, şi în felul acesta rude de sânge cu Israel (Geneza 19,38). Timp de secole ei arătaseră vrăjmăşie (Judecători 3,13; 11,12-15.32.33; 1Samuel 11,1-11; 2Samuel 10,6-14; Amos 1,13-15). Religia lor era o superstiţie care îşi degrada închinătorii, care era crudă, cerând jertfe omeneşti. Cultul lor al lui Moloh era un continuu izvor de ispită pentru Israel (vezi 1Regi 11,7).

Ha! Ha! Ebr. he’ach, o interjecţie, aici de bucurie răutăcioasă pentru doborârea Ierusalimului.

Fiilor Răsăritului. Ebr. bene-qedem, literal fii ai Răsăritului. Numele este aplicat la diferite triburi care rătăceau încoace şi încolo în pustiul de la răsărit de Amon şi Moab (vezi Geneza 29,1; Judecători 6,3.33; 7,12; 8,10; 1Regi 4,30; Iov 1,3).

Staulele. Ebr. tiroth, locuri împrejmuite protejate de ziduri de piatră folosite pentru tabără (vezi Geneza 25,16; Numeri 31,10; Psalmi 69,25). LXX redă pasajul astfel: Ei vor locui în tine cu calabalâcul lor, şi-şi vor aşeza corturile în tine.

Raba. Rabat-Amon capitala Amoniţilor (2Samuel 12,26; Ezechiel 21,20), situate cam la 23 mile la răsărit de Iordan aproape de izvorul râului Iaboc. Ptolemeu Filadelful mai târziu a fondat cetatea Filadelfia, pe locul unde fusese Raba. Această Filadelfia nu trebuie să fie confundată cu o cetate cu acelaşi nume din Asia Mică (Apocalips 1,11). Numele modern al Rabei este Ammân.

Aţi bătut din mâni. Baterea din mâni şi din picioare sunt gesturi de emoţie puternică (Numeri 24,10; Ezechiel 21,14.17; 22,13). Aici aceste acţiuni sunt manifestări de bucurie răutăcioasă. Cauza bucuriei nu era aparent perspectiva unui folos material, ci răutatea şi tot dispreţul pentru pământul lui Israel. Ei ar fi trebuit să tremure la gândul că Raba ar fi putut să fie aleasă în locul Ierusalimului pentru campania iniţială (Ezechiel 21,19-22).

Vei şti că Eu sunt Domnul. Un lucru pe care ei fuseseră lipsiţi de bunăvoinţa de a-l recunoaşte mai înainte. Dumnezeu avea de gând să facă astfel încât cunoaşterea puterii Sale să-i determine pe oameni să caute mântuirea Sa.

Moabul şi Seirul. Alte profeţii împotriva Moabului se găsesc în Isaia 15,16; Ieremia 48; Ţefania 2,8.9. Cele două naţiuni sunt posibil menţionate aici împreună din cauza similarităţii păcatelor lor. Ele sunt tratate mai târziu separat. Moab (Ezechiel 25,8–11) sau Edom (cap. 25,12-14). Seirul este un al doilea nume pentru Edom. LXX pomeneşte numai pe Moab aici.

Moabiţii erau descendenţi ai lui Lot prin fiica lui mai mare, şi în felul acesta erau rude de sânge ale lui Israel, cum erau şi Amoniţii (vezi comentariul la v. 2). Aceste două ţări, strâns întovărăşite în istoria şi soarta lor, sunt ameninţate cu o pedeapsă asemănătoare.

Moabul este adesea pomenit în istoria sacră (vezi Numeri 22; 24; 25; Judecători 3,12–31; 1Samuel 14,47; 2Samuel 8,2; 2Regi 3,5; 24,2; 2Cronici 20). Uneori Israel a fost supus lui Moab, ca pe timpul lui Eglon (Judecători 3,12–31) şi uneori Moab a fost supus lui Israel, ca sub David (2Samuel 8,2).

Piatra Moabită, găsită în minele de la Dibon în 1868, ne vorbeşte de aprecierea lui Moab din partea lui Omri, regele lui Israel şi despre revolta lui Moab sub Meşa, regele cetăţii. Meşa atribuie victoria sa asupra lui Israel dumnezeului său Chemoş (vezi Nota Adiţională la 2Regi 3).

Ca toate neamurile. Locuitorii lui Iuda susţinuseră că Dumnezeul lor era superior dumnezeilor păgâni şi că era în stare să-i scape. Acum nenorocirea lui Iuda părea să tăgăduiască susţinerea aceasta. Moabiţii tresăltau de bucurie plină de răutate de soarta vecinilor lor de la apus.

Deschid ţinutul Moabului. Adică deschidere faţă de vrăjmaşi a flancului lui Moab. Aflându-se pe un platou înalt cu suişuri râpoase Moabul nu era uşor accesibil pentru vrăjmaşii lui. Dar dacă cetăţile de la frontieră cădeau, restul ţării curând urma să fie cotropit.

Bet - Ieşimatul. O cetate ca la 4 km nord-est de punctul unde Iordanul intră în Marea Moartă. Locul acesta este cunoscut acum sub numele de Tell el-Azeimel.

Baal – Meonul. Un orăşel cam la 15,2 km est de Marea Moartă aproape de capătul ei de la

nord.

Chiriataim. Un oraş cam la 16km sud de Baal- Meon, numit acum El – Qereiyât.

Cetăţile numite aparţinuseră regiunii pe care Sihon şi Og le luaseră de la Moabiţi cu sute de

ani mai înainte. Teritoriul acesta fusese apoi smuls de la Amoriţi de către Israeliţi pe vremea pătrunderii lor şi multă vreme a fost ocupat de ei. Când puterea lui Israel s-a stins, Moabul îl luase de la ei. Se vorbeşte aici despre ei, probabil, avându-se în vedere faptul că ei fuseseră o posesiune a lui Israel.

Fii Răsăritului. Vezi comentariul la v. 4. Amoriţii. Despărţirea în versete întunecă sensul. Propoziţia ar trebui să meargă mai departe în

v. 11: ca să nu mai fie pomenit între popoare, şi voi împlini judecăţile asupra Moabului.

Edomul. Edomiţii erau descendenţii lui Esau, fratele mai mare a lui Iacov. Vrăjmăşia dintre Israel şi Edom vine din trecut încă din vremea când Esau a vândut lui Iacov dreptul său de întâi născut (Geneza 25,29-34). Israel fusese în mod deosebit avertizat să nu urăşti pe Edomit (Deuteronom 23,7). Cu toate acestea vrăjmăşia a dăinuit.

Teman. Cetatea aceasta nu a fost pozitiv identificată. Unii sugerează că Tawilân, aproape de localitatea Petra, ar putea să fie locul. Locuitorii locului acestuia erau renumiţi pentru înţelepciunea lor (Ieremia 49,7; Obadia 8,9).

Dedan. Tribul acesta locuia în vecinătatea oazei el - ’Olaîn Arabia apuseană.

Prin poporul Meu Israel. Expresia aceasta sugerează că răzbunarea divină a Edomului urma să fie adusă la îndeplinire prin mâna Israeliţilor. Unii au atras atenţia asupra împlinirii prezicerii în perioada macabeilor, atunci când Ioan Hyrcanus i-a supus pe Idumei (Iosif Flavius Antiquities xiii. 9. 1) şi i-a constrâns să se supună la circumcizie ca un semn al absorbirii în poporul Iudeu. Pare mai probabil ca această porţiune a profeţiei să fi fost destinată să-şi aibă împlinirea cu privire la planurile lui Dumnezeu pentru regatul refăcut a lui Israel. Acest stat nou ar fi înfrânt pe toţi vrăjmaşii (vezi cap. 38;39)

Filistenii. Cu privire la obârşia lor vezi comentariul la Geneza 10,14; 21,32; Iosua 13,2; Vol. II, p. 27, 33, 34. Cu privire la alte profeţii contra Filistenilor vezi comentariul la Isaia 14,29-32; vezi şi Ieremia 47; Amos 1,6-8; Zaharia 2,4-7.

Cheretiţii. Un trib care locuia probabil pe ţărmul sudic al Filistenilor (vezi comentariul la 1Samuel 30,14; comp. Zaharia 2,5). Prăpădesc tot cea mai rămas. Filistenii au dispărut, dar din Israel cel puţin o rămăşiţă urma să supravieţuiască (vezi Isaia 1,9).