1 După ce au adus chivotul lui Dumnezeu, l-au pus în mijlocul Cortului, pe care-l întinsese David pentru el, și au adus înaintea lui Dumnezeu arderi de tot și jertfe de mulțumiri.
2 Când a isprăvit David de adus arderile de tot și jertfele de mulțumiri, a binecuvântat poporul în Numele Domnului.

Arderile de tot. Acestea semnificau consacrarea poporului în faţa ui Iehova, iar jertfele de mulţumire (de pace, KJV) exprimau bucuria şi pacea pe care poporul le simţea când se uneau pentru a aduce mulţumire şi laudă lui Dumnezeu pentru îndurarea Sa plină de iubire. În ceea ce priveşte legea levitică despre arderile de tot, vezi vol. I, p. 698.


3 Apoi a împărțit tuturor celor din Israel, bărbați și femei, fiecăruia câte o pâine, o bucată de carne și o turtă de stafide.

o pâine, o bucată de carne şi o turtă de stafide.

A împărţit tuturor. David era un rege bun şi generos. El îşi iubea poporul şi îşi dovedea iubirea prin fapte, care năşteau în popor şi mai mare iubire şi devotament.


4 A dat leviților sarcina să facă slujba înaintea chivotului Domnului, să cheme, să laude și să slăvească pe Domnul Dumnezeul lui Israel.

Să facă slujba. Odată ce chivotul a fost adus în cortul lui din Ierusalim, au fost instituite servicii care au fost mai târziu ritualul elaborat al templului.


5 Aceștia erau: Asaf, căpetenia; Zaharia, al doilea după el; Ieiel, Șemiramot, Iehiel, Matitia, Eliab, Benaia, Obed-Edom și Ieiel. Ei aveau instrumente de muzică, lăute și harpe, și Asaf suna din țambale.
6 Preoții Benaia și Iahaziel sunau mereu din trâmbițe înaintea chivotului legământului lui Dumnezeu.

Mereu. Ebr. tamid, un cuvânt folosit în legătură cu slujbele zilnice necurmate de la sanctuar (vezi Exod 25,30; 27,20; 29,38; 30,8; etc).


7 În ziua aceea, David a însărcinat pentru întâia dată pe Asaf și frații săi să vestească laudele Domnului.

David a însărcinat. [David a predat de prima dată, KJV]. [Atunci în acea zi David a predat acest psalm pentru a mulţumi Domnului în mâna lui Asaf şi a fraţilor săi, KJV]. [În aceeaşi zi dădu David în mâinile lui Asaf şi a fraţilor săi aceşti psalmi pentru începutul sărbătorii lui Iehova, trd. Niţ]. [Atunci, în acea zi, a hotărât David întâia dată să se cânte: Lăudaţi pe Domnul prin mâna lui Asaf şi a fraţilor săi, trd. G. Galaction].

Psalmul redat aici corespunde aproape cuvânt cu cuvânt cu următoarele pasaje din actuala noastră carte a Psalmilor.

v.8-22 �

= Psalmi 105,1-15

v. �= Psalmi 96

23-33 �

v. �= Psalmi 107,134 �

V. �= Psalmi 106:35,36,47,48

 


8 Lăudați pe Domnul, chemați Numele Lui: faceți cunoscut printre popoare faptele Lui înalte!

Lăudat. [Aduceţi mulţumiri, KJV]. Psalmul este un imn de laudă şi de adorare la adresa lui Dumnezeu.


9 Cântați, cântați în cinstea Lui! Vorbiți despre toate minunile Lui!
10 Făliți-vă cu Numele Lui cel sfânt! Să se bucure inima celor ce caută pe Domnul!

Să se bucure. Religia era pentru David o experienţă de încântare şi frumuseţe. Pentru el cea mai mare bucurie pământească era să cunoască bunătatea lui Dumnezeu.


11 Căutați pe Domnul și sprijinul Lui, căutați necurmat fața Lui!

Căutaţi necurmat faţa Lui. A-L căuta pe Domnul trebuie să fie preocuparea permanentă, continuă a vieţii, apropiindu-l pe căutător tot mai mult de desăvârşirea cerului.


12 Aduceți-vă aminte de minunile pe care le-a făcut, de minunile Lui și de judecățile rostite de gura Lui,

Aduceţi-vă aminte. O aducere aminte continuă a binecuvântărilor Domnului produce în inima copilului lui Dumnezeu un simţământ statornic de bucurie şi de încântare. Când uită bunătatea felurită a lui Dumnezeu, omul pierde adevărata savoare şi bucurie a vieţii, iar viaţa lui spirituală intră în declin.


13 voi, sămânța lui Israel, robul Său, copiii lui Iacov, aleșii Lui!
14 Domnul este Dumnezeul nostru; judecățile Lui se împlinesc pe tot pământul.
15 Aduceți-vă aminte totdeauna de legământul Său; de făgăduințele Lui, făcute pentru o mie de neamuri de oameni,

Legământul Său. Cât timp trăiesc, fiinţele omeneşti trebuie să-şi aducă aminte de prezenţa veşnică a lui Dumnezeu şi de binecuvântările Lui ce nu se termină niciodată, făgăduite în legământul pe care El l-a făcut cu ei.


16 de legământul pe care l-a făcut cu Avraam și de jurământul pe care l-a făcut lui Isaac;

Pe care l-a făcut. Compară cu Genesa 12,1-3; 15,5.6.18; 17,1-8; 22,16-18. Legământul pe care Dumnezeu l-a făcut cu Avraam fusese făcut iniţial cu Adam (vezi PP 37). El este legământul pe care Dumnezeu îl face cu fiecare credincios în Fiul Său, Isus Hristos, deşi după ratificarea lui prin sângele lui Hristos este numit "un legământ nou" (Evrei 8,18-13).


17 El l-a făcut o lege pentru Iacov, un legământ veșnic pentru Israel,
18 zicând: „Îți voi da țara Canaanului ca moștenire care v-a căzut la împărțire.”

Îţi voi da. Ţara Canaan, pe care Dumnezeu a făgăduit-o poporului din vechime, era garanţia moştenirii întregului pământ de către toate popoarele mântuite.


19 Ei erau puțini la număr atunci, foarte puțini la număr, și străini în țara aceea.
20 Și mergeau de la un neam la altul și de la o împărăție la un alt popor;
21 dar El n-a îngăduit nimănui să-i asuprească, și a pedepsit împărați din pricina lor,

N-a îngăduit nimănui. Aceasta este o generalizare poetică, prin care este exprimată ideea că Dumnezeu consideră că poporul Său este obiectul grijii Sale supreme. Prin grija exercitată faţă de Israel El a manifestat nemărginita Lui iubire şi desăvârşita Lui grijă. Când se îndepărtează de Dumnezeu, omul respinge mâna ocrotitoare a lui Dumnezeu, iar relele care altfel ar fi putut fi evitate, acum se abat asupra lui. Totuşi nu toate relele care întristează familia omenească vin din sursa aceasta. Datorită implicaţiilor marii lupte dintre bine şi rău i se îngăduie lui Satan să-i persecute pe cei drepţi. Aşadar, suferinţa nu este neapărat o dovadă că Domnul l-a părăsit pe cel care suferă (vezi Iov 1 şi 2; Ioan 9,2.3).

A pedepsit împăraţi. Vezi Genesa 12,17; 20,3; Exod 3,20; 12,29-33.


22 zicând: „Nu vă atingeți de unșii Mei și nu faceți niciun rău prorocilor Mei!”
23 Cântați Domnului, toți locuitorii pământului! Vestiți din zi în zi mântuirea Lui;

Toţi locuitorii pământului. [Tot pământul, KJV]. Toţi oamenii primesc binecuvântări de la Dumnezeu şi e o datorie de onoare ca, la rândul lor, ei să-I aducă slavă. Atunci când oamenii cântă laudă la adresa lui Dumnezeu, ei aduc bucurie în viaţa lor şi pace şi bunăstare popoarelor pământului. Atunci când nu îşi înalţă glasul în laude bucuroase la adresa lui Dumnezeu pentru feluritele binecuvântări ale cerului, omul comite cea mai mare nedreptate faţă de sine însuşi şi faţă de lumea în care trăieşte.


24 povestiți printre neamuri slava Lui, printre toate popoarele, minunile Lui!

Printre neamuri. Când oamenii vor merge în mijlocul semenilor şi vor vorbi despre istoria emoţionantă a iubirii minunate a lui Dumnezeu, inimi vor fi mişcate şi mulţi vor fi câştigaţi de partea Domnului. Lumea aşteaptă nu atât de mult să audă teoria adevărului cât să vadă o demonstraţie vie a puterii adevărului. Când oamenii vor iubi cu adevărat pe Dumnezeu şi vor merge în lume vestind laudele Lui printre păgâni şi vorbindu-le despre iubirea şi harul Lui fără seamăn, marginile întunecate ale pământului vor răsuna de cântări de bucurie şi de slavă la adresa lui Dumnezeu.


25 Căci Domnul este mare și foarte vrednic de laudă, El este de temut, mai presus de toți dumnezeii;

Domnul este mare. Nici o fiinţă de pe pământ nu a ajuns să preţuiască îndeajuns măreţia şi bunătatea lui Dumnezeu. Cu cât ne vom lua mai mult timp să cugetăm la măreţia lui Dumnezeu, cu atât vom fi mai puţin înclinaţi să umblăm după propriile noastre interese egoiste sau să aflăm greşeli la semenii noştri.


26 căci toți dumnezeii popoarelor sunt idoli, dar Domnul a făcut cerurile.

Dumnezeii popoarelor. Dumnezeii neadevăraţi sunt născociri ale oamenilor. Adevăratul Dumnezeu este Creatorul omului, Susţinătorul lumii în care acesta trăieşte.


27 Măreția și strălucirea sunt înaintea feței Lui, tăria și bucuria sunt în Locașul Lui.

Bucuria. Orice om care Îl cunoaşte pe Domnul are suficiente motive să fie fericit. Pentru adevăratul copil al lui Dumnezeu, religia este o experienţă plină de plăcere şi de bucurie. Cerul va fi un loc fericit, deoarece comuniunea nemijlocită cu Dumnezeu va avea ca urmare realizarea celor mai mari bucurii.


28 Familii de popoare, dați Domnului, dați Domnului slavă și cinste!
29 Dați Domnului slavă pentru Numele Lui! Aduceți daruri și veniți înaintea Lui, închinați-vă înaintea Domnului cu podoabe sfinte.

Aduceţi daruri. Nici un om care preţuieşte minunata bunătate a lui Dumnezeu nu se va înfăţişa înaintea Lui cu mâinile goale. Ceea ce omul oferă lui Dumnezeu, în conformitate cu ceea ce i s-a încredinţat, arată cât de mult preţuieşte el binecuvântările Cerului. Întrucât a primit atât de mult în dar, omul ar trebui să considere un privilegiu fericit să dea în dar (vezi Matei 10,8; 2 Corinteni 9,7).

Podoabe. [Frumuseţe, KJV]. Ebr. hadarah, "podoabă", "slavă". Adevărata închinare ţine şi de frumuseţe, dar şi de sfinţenie. Îmbrăcaţi în veşmintele lor sfinte, preoţii din vechime participau la un serviciu de închinare care era atât frumos, cât şi impresionant. Dar frumuseţea ceremoniilor şi a simbolurilor nu e o dovadă corespunzătoare a "frumuseţii sfinţeniei". Termenul poate fi considerat că ar cuprinde în sine un duh de respect tăcut, devoţiune lăuntrică şi recunoştinţă plină de bucurie. Nici cerul şi nici pământul nu pot cunoaşte o frumuseţe mai mare ca frumuseţea sfinţeniei.


30 Tremurați înaintea Lui, toți locuitorii pământului! Căci lumea este întărită și nu se clatină.

Tremuraţi înaintea Lui. [Temeţi-vă înaintea Lui, KJV]. Adică staţi înaintea Lui plini de un respect sfânt. Omul nu trebuie să vină înaintea lui Dumnezeu cuprins de o groază cumplită şi de o teamă linguşitoare. Dumnezeu este Prietenul omului şi nu duşmanul lui. El este cel mai bun Prieten al păcătosului. Isus a venit în lumea aceasta ca să Se apropie de păcătoşi şi să-i salveze din păcatele lor (vezi Luca 19,10). Copilaşii puteau veni la El fără nici o urmă de teamă. Dar Dumnezeu este sfânt. El este Domnul cerului şi al pământului. De aceea omul trebuie să manifeste totdeauna faţă de El o atitudine de respect şi veneraţie, aşa cum se cuvine numelui Său sfânt. O astfel de temere nu e incompatibilă cu iubirea, dar este cu totul incompatibilă cu familiaritatea facilă cu care unii oameni vorbesc cu şi despre Creatorul şi Răscumpărătorul lor.


31 Să se bucure cerurile și să se înveselească pământul! Să se spună printre neamuri că Domnul împărățește!

Domnul împărăţeşte. Solia cea mai mângâietoare care poate fi dată omenirii înnebunite este că Domnul domneşte peste cer şi pământ. Dacă n-ar fi aşa, ar exista toate motivele de nelinişte şi teamă. "În mijlocul neînţelegerilor şi neliniştii naţiunilor, Acela care domneşte peste heruvimi continuă să dirijează treburile pământului" (PK 536).


32 Să urle marea cu tot ce este în ea! Câmpia să se înveselească împreună cu tot ce este pe ea!

Câmpia să se veselească. Atât de minunat este gândul bunătăţii şi al iubirii nemărginite a lui Dumnezeu, că până şi natura neînsufleţită este chemată să se veselească în prezenţa Creatorului şi Domnului ei. Omului a cărui inimă se armonizează cu inima lui Dumnezeu natura îi transmite o solie încurajatoare despre slava lui Dumnezeu, o solie care aduce bucurie sufletului omenesc. Pe pământul lui Dumnezeu, omul şi natura se pot bucura împreună în binecuvântările care vin din mâna generoasă a Domnului.


33 Să chiuie copacii din pădure înaintea Domnului! Căci El vine să judece pământul.

Să judece pământul. Venirea Domnului ca Judecător va fi un prilej de bucurie, deoarece va marca sfârşitul domniei pe pământ a păcatului şi terorii, îndepărtarea blestemului de pe pământ, precum şi readucerea pământului în starea iniţială de frumuseţe şi fericire edenică. Pentru cei care au făcut pace cu Dumnezeu, venirea dreptului Judecător al cerului va marca împlinirea fericită a tuturor nădejdilor lor, timpul către care fiecare patriarh sfânt a privit ca împlinire a celor mai scumpe visuri ale lui. Lumea de azi are nevoie disperată de venirea dreptului Judecător. Orice nedreptate şi orice constrângere, orice cruzime şi orice faptă rea, orice inimă îndurerară şi orice suflet bolnav de păcat reclamă venirea lui Dumnezeu ca să judece pământul şi să readucă fiilor oamenilor dreptatea, onoarea, pacea şi nădejdea. Compară cu Apocalipsa 6,10.


34 Lăudați pe Domnul, căci este bun, căci îndurarea Lui ține în veac!

Îndurarea Lui ţine. După cum Dumnezeu este veşnic, tot aşa sunt şi îndurarea, iubirea şi îndelunga Lui răbdare.


35 Ziceți: „Mântuiește-ne, Dumnezeul mântuirii, strânge-ne și scoate-ne din mijlocul neamurilor, ca să lăudăm Numele Tău cel sfânt și să ne punem slava în a Te lăuda!
36 Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel, din veșnicie în veșnicie!” Și tot poporul a zis: „Amin!” și lăuda pe Domnul.

Amin. În acest strigăt unit al poporului la sfârşitul psalmului lui David avem cel puţin un consimţământ exterior cu privire tot cea ce fusese zis. Inima regelui şi a poporului s-au unit în laudă şi mulţumire la adresa Cerului. În "Aminul" lor călduros ei au repetat acceptarea de către ei a prevederilor legământului veşnic al lui Dumnezeu. Însă o dată ei şi-au manifestat dorinţa de a fi poporul lui Dumnezeu.


37 David a lăsat acolo, înaintea chivotului legământului Domnului, pe Asaf și pe frații lui, ca să slujească necurmat înaintea chivotului, împlinindu-și datoria zi de zi.

Necurmat. Lucrarea preoţilor în sanctuar era o slujbă zilnică, continuă care trebuia să aibă loc fără oprire sau întrerupere, un prototip al lucrării necurmate a lui Isus în cer în favoarea poporului Său.


38 A lăsat pe Obed-Edom și pe Hosa cu frații lor, în număr de șaizeci și opt, pe Obed-Edom, fiul lui Ieditun, și pe Hosa, ca ușieri.

Fraţii lor. LXX, Siriaca şi Vulgata zic "fraţii lui".


39 A pus pe preotul Țadoc și pe preoți, frații săi, înaintea Locașului Domnului, pe înălțimea din Gabaon,

Gabaon. Acum relatarea se întoarce de la cortul din Ierusalim, cu chivotul legământului, spre tabernacolul mozaic de la Gabaon. Altarul arderilor de tot (cap. 21,29), împreună cu tot ceea ce ţinea de tabernacol, cu excepţia chivotului, a fost păstrat la Gabaon. Mutarea chivotului în noul lui locaş din Ierusalim a marcat primul pas către înfiinţarea unui nou sanctuar naţional. Deocamdată preoţia lui Ţadoc la vechiul sanctuar al lui Israel a continuat la Gabaon. Vezi la 1 Regi 3,4; 2 Cronici 1,3-6.


40 ca să aducă necurmat Domnului arderi de tot, dimineața și seara, pe altarul arderilor de tot și să împlinească tot ce este scris în Legea Domnului, poruncită lui Israel de Domnul.
41 Cu ei erau Heman și Iedutun și ceilalți care fuseseră aleși și numiți pe nume ca să laude pe Domnul, căci îndurarea Lui ține în veac.

Să laude. [Să aducă mulţumiri, KJV]. O parte distinctivă a formulei liturgice (vezi 1 Cronici 16,34; Psalmi 136,1-3,26 ).COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1-3 PP 708

10 �

GC 157

22 �

3T 39 4; 4T 229

35 �

PK 202

36 �

5T 318


42 Cu ei erau Heman și Iedutun, care aveau trâmbițe și țambale, pentru cei ce sunau din ele, și instrumente pentru cântări în cinstea lui Dumnezeu. Fiii lui Iedutun erau ușieri.
43 Tot poporul s-a dus fiecare la casa lui, și David s-a întors să-și binecuvânteze casa.