M-a răpit. Evenimentele din capitolul 11 nu urmează cronologic după acelea din capitolele 9 şi 10. Viziunea pare că se întoarce ca să dea amănunte în plus cu privire la starea morală a conducătorilor Ierusalimului.
Poarta de răsărit. Locul la care Ezechiel a văzut că se duc heruvimii (capitolul 10,19).
Douăzeci şi cinci de oameni. Acelaşi număr de persoane pe care el le văzuse că se închinau soarelui în curtea dinlăuntru (capitolul 8,16), dar probabil nu aceeaşi grupă. Aceia erau poate preoţi (vezi comentariul la cap. 8,16), în timp ce aceştia pare să fi fost conducători civili. Totuşi, dovada unei deosebiri nu este concludentă.
Iaazania. Numele înseamnă: Iehova ascultă. Unii au sugerat că din cauza semnificaţiei lor numele date aici, erau menite să scoată în evidenţă falsele nădejdi cu care poporul se înşela singur. Azur, pare că înseamnă cineva ajutat; Pelatia înseamnă Iehova eliberează; şi Benaia, Iehova zideşte. Dacă semnificaţia numelui este punctul de accentuare, moartea bruscă a lui Pelatia se poate să fi fost selecţionată. Pe de altă parte, Iaazania şi Pelatia se poate să fi fost selecţionaţi numai pentru că erau conducători bine cunoscuţi ai apostaziei.
Nu este încă vremea. Ebraica acestei expresii pe jumătate proverbiale este atât de concis exprimată încât este obscură. Pasajul spune literal: Nu aproape de a zidi case. Ea [cetatea] cazanul, noi carnea. S-ar putea să fie o referire batjocoritoare la solia pe care Ieremia o trimisese captivilor din Babilon să zidească case şi să se aşeze confortabil, deoarece timpul Captivităţii urma să fie lung. Solia aceasta mâniase pe mulţi dintre cei captivi, şi ei au trimis scrisori la Ierusalim cerând ca Ieremia să fie pedepsit (Ieremia 29,24-28). Zicala conducătorilor era probabil în contradicţie cu solia lui Ieremia, care declara: Timpul de a zidi case pentru o lungă captivitate nu este aproape.
Unii cred că referirea se face la conducătorii răzvrătiţi din Ierusalim, care, ignorând avertismentul lui Ieremia cu privire la nimicirea neapărată a cetăţii, continuau să facă planuri pentru lucrări de zidire în cetatea blestemată.
Metafora cu cazanul pare să fie împrumutată din Ieremia (vezi Ieremia 1,13). Înţelesul poate fi acela că, după cum un cazan apără carnea din el de foc, tot aşa zidurile cetăţii urmau să apere pe locuitori de oştirea haldeilor. LXX are expresia aceasta în forma unei întrebări care aşteaptă răspuns pozitiv: Nu e timpul aproape de a zidi case? Atitudinea exprimată în felul acesta reflectează lămurit fala plină de încredere în sine a locuitorilor Ierusalimului (vezi Ieremia 28,3). Ieremia sfătuise pe iudeii care erau în cetate, să iasă şi să se predea haldeilor (Ieremia 21,9). Ei lăpădau acest sfat cu obrăznicie, alegând să rămână în cazan. Gândul acesta se încadrează în contextul capitolului, deoarece naraţiunea merge mai departe şi arată că acest privilegiu le va fi tăgăduit. Mai este posibil ca metafora să însemneze că aşa cum cazanul este locul unde trebuie să fie carnea, tot aşa Ierusalimul este locul unde trebuie să fie locuitorii lui – dând a se înţelege că ei vor rămâne acolo. Compară Ieremia 13,12.
Ştiu foarte bine. Datorită atotştiinţei Lui, Dumnezeu cunoaşte ţintele, dorinţele şi motivele reale care stau la baza faptelor interne (vezi 1Cronici 28,9; Proverbe 15,11; Ieremia 17,10).
Omoruri. Probabil numite aşa din cauza execuţiilor săvârşite fără aprobarea de la Dumnezeu. S-ar putea să fie şi o referire la cei ucişi datorită atrocităţilor Babilonienilor. Din cauza decăderii lor morale şi religioase, conducătorii Ierusalimului erau răspunzători pentru această măcelărire.
Morţii... sunt carnea. Poporul se fălea cu ocrotirea cetăţii lor, şi nu aveau intenţia de a asculta de îndrumările lui Ieremia de a părăsi cetatea şi de a se preda haldeilor (Ieremia 21,9). Dar avertizarea solemnă a lui Ezechiel era că numai aceia pe care ei îi uciseseră ar avea privilegiul acesta de a rămâne înăuntrul cetăţii. Cei vii urmau să sufere nenorocirea lor afară de zidurile cetăţii.
Veţi cădea. Împlinit efectiv atunci când generalul lui Nebucadneţar, după capturarea Ierusalimului, a dus poporul ţării la împărat la Ribla, un oraş cam la 10 mile la sud de Cadeş. Acolo, Nebucadneţar a rostit judecată asupra captivilor, a ucis pe fiii lui Zedechia înaintea ochilor regelui, şi a recrutat pe alţii. După ce fusese orbit, Zedechia şi rămăşiţa au fost transportaţi la Babilon (vezi 2Regi 25,6. 7).
A murit. Ezechiel a văzut moartea lui Pelatic numai în viziune, dar incidentul era fără îndoială prevestitor. Compară moartea lui Hanania (Ieremia 28,17).
Şi cuvântul. Apare a fi continuare a profeţiei anterioare, un răspuns la mijlocirea profetului. Descrierea depărtării ulterioare a formaţiei heruvice (versetul 22,23) leagă lămurit solia aceasta cu cea precedentă (vezi cap. 10,18. 19).
Fraţii tăi. Adică aceia care erau cu Ezechiel în exil.
Cei din robie. Sau Rudenie . Ebraică, ge’ullah, un cuvânt care se referă la datoriile lui go’el, ruda de sânge care lua asupra sa cauza rudei sale apropiate (Levitic 25,25. 48; vezi comentariul la Rut 2,20).
Ei sunt departe de Domnul. Sau Despărţiţi-vă . O expresie de încredere arogantă, lipsită de simpatie pentru cei exilaţi. Locuitorii Ierusalimului dădeau pe faţă o atitudine de sunt mai sfânt ca tine faţă de cei care erau exilaţi în Babilon.
Un Templu pentru câtăva vreme. Sau Un sanctuar mic . Sau un sanctuar pentru [puţin]. Cuvântul tradus prin mic poate fi adverb sau adjectiv. Ideea de un sanctuar pentru puţină vreme pare să fie sensul intenţionat aici. Dumnezeu încă aprecia rămăşiţa Sa. Prin ei, El plănuia să-Şi realizeze intenţiile. El urmărea ca robia să fie o disciplină izbăvitoare pentru a conduce pe poporul Său înapoi la Sine, ca o mişcare pregătitoare care să deschidă cartea pentru împlinirea intenţiilor Sale mult amânate.
Vă voi da. Lăudăroşii aroganţi vor fi îndepărtaţi şi exilaţi pe care ei îi dispreţuiau urma să fie readunaţi şi să posede ţara (vezi Numeri 14,3.31.32).
Vor scoate. Istoriceşte, lucrul acesta a fost parţial împlinit în scârba cu care iudeii au primit idolatria după înapoierea lor din captivitate. Dar intenţiile lui Dumnezeu depăşeau cu mult lucrul acesta. În v. 18-21, Dumnezeu schiţează planurile Sale pentru viitorul noului stat Israel. Pasajul acesta este o previziune a stărilor aşa cum urmau ele să fie, dacă Israel primea şi împlinea programul divin.
O altă inimă. Unitatea de scop şi de acţiune urma să caracterizeze pe noul Israel al lui Dumnezeu. Din nefericire eşecul lui Israel a împiedicat împlinirea acestei făgăduinţe. Isus S-a rugat ca binecuvântarea să se poată împlini în biserica Creştină. Rugăciunea a fost realizată pe scurt în biserica primară, a cărei mulţime era o inimă şi un suflet (Fapte 4,32). Din nefericire, unitatea a fost de scurtă durată. Lupi răpitori, care nu cruţau turma, s-au vârât înăuntru şi au sfâşiat pe credincioşi (Fapte 20,29). De atunci mereu a fost dezbinare în lumea creştină, o stare care va continua până când, la revenirea Domnului, vom ajunge toţi la unirea credinţei (Efeseni 4,13).
Inimă de piatră. Experienţa cu inima schimbată devine experienţa naşterii din nou, mai pe deplin descoperită în Noul Testament (Ioan 3,3-8; etc.; vezi ML 24), deşi în nici un caz nu este aplicabilă numai la Era Creştină. Mijloacele lui Dumnezeu de mântuire au fost aceleaşi în toate vremurile, dar a avut loc o dezvăluire treptată a planului divin; nu că Dumnezeu ţine pe oameni în necunoştinţă spre dezavantajul lor, dar lipsa lor de bunăvoinţă de a primi descoperirile din cer adesea pun o stavilă la ceea ce Dumnezeu poate să descopere. Raze preţioase respinse fac cu neputinţă trimiterea de lumină suplimentară. Acesta a fost cazul cu Israel. Dacă exilaţii care se reîntorceau ar fi intrat pe deplin în experienţa descrisă aici, s-ar fi dat din ce în ce mai multă lumină. Din nefericire, ei au fost mulţumiţi cu restricţiile schiloditoare puse de interpretările pe care ei le dădeau vechiului legământ şi în felul acesta lumina mai deplină a Evangheliei a venit numai odată cu Mesia.
Să urmeze poruncile Mele. Numai aceia care au o inimă înnoită prin har dumnezeiesc pot păstra legea lui Dumnezeu, fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu şi nici nu poate să se supună (Romani 8,7). Făgăduinţa unei puteri întăritoare prin locuirea lăuntrică a Duhului era o caracteristică a legământului veşnic al lui Dumnezeu cu omul. Israel nu izbutise să priceapă punctul acesta. Oamenii credeau că mântuirea putea să fie asigurată prin propriile lor eforturi. Ei refuzaseră de a se supune neprihănirii [dreptăţii] pe care o dă Dumnezeu (Romani 10,3). Ei nu vedeau nici o nevoie după un Mântuitor, nici o nevoie de pocăinţă. Ei au respins cu totul în chip dispreţuitor experienţa care singură i-ar fi făcut în stare să ţină legea Lui.
Eu voi fi Dumnezeul lor. Dumnezeu plănuia ca experienţa glorioasă descrisă aici să fie realizată după întoarcerea din captivitatea Babiloniană. Din cauză că exilaţii care s-au înapoiat nu au împlinit condiţiile legământului celui nou pe care se baza prosperitatea lor spirituală, făgăduinţa nu s-a împlinit niciodată. Făgăduinţele lui Dumnezeu sunt întemeiate pe condiţii. Totuşi ceea ce Dumnezeu s-a putut realiza prin sămânţa literală a lui Israel, El o va realiza prin sămânţa spirituală (Romani 9-11). Împlinirea finală a acestei perspective glorioase va avea loc la finele mileniului (Apocalips 21,3).
A căror inimă. Răspunderea omenească, datorită puterii de alegere, va face ca unii să alerge după lucruri urâcioase. Dumnezeu ar vrea ca toţi să fie mântuiţi, dar El nu forţează voinţa. În consecinţă, cei care sunt pierduţi vor pieri ca rezultat al propriei lor alegeri şi nu ca o greşeală a harului lui Dumnezeu.
Heruvimii. Compară capitolul 10,18.19.
Muntele. Probabil muntele care mai târziu a fost cunoscut sub numele de Muntele Măslinilor, un şir de patru vârfuri înălţându-se cam la 2.700 de picioare deasupra nivelului mării dincolo de valea Chedron spre răsărit de Ierusalim. Cetatea însăşi are o altitudine de 2.550 picioare. Locul unde slava dumnezeiască s-a odihnit după ce s-a depărtat din Templu (DA 829) a fost locul de unde mai târziu Isus a privit cetatea, şi a plâns pentru ea [KJV] (Luca 19,37-41). De aici a vestit El a doua distrugere a cetăţii răsculate şi încăpăţânate (Matei 24) şi a proclamat semnele celei de a doua Lui veniri. De pe acelaşi munte El a făcut vizibilă înălţarea Lui la cer (Luca 24,50.51; Fapte 1,11.12). Pe această înălţime va coborî Noul Ierusalim (Zaharia 14,4.5.9; vezi GC 662, 663).
În vedenie. Vezi comentariul la cap. 8,3.
Am spus prinşilor. Bătrânii lui Iuda (capitolul 8,1) probabil aşteptaseră până ce Ezechiel a ieşit din viziune şi erau astfel de faţă şi pregătiţi să primească comunicarea de la Domnul.
COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 19 CH 500; TM 261; SL 90; 5T 218; 8T 136