Roboam s-a dus. Capitolul 10 tratează revolta lui Ieroboam. Raportul paralel este 1 Regi 12,1-19. Deosebirile dintre cele două rapoarte sunt puţine şi neînsemnate.
Sihem. Cu privire la motivul alegerii de către Roboam a cetăţii Sihem ca loc pentru încoronarea lui, vezi la 1 Regi 12,1.
Era în Egipt. Cronicarul nu menţionase anterior fuga lui Ieroboam în Egipt (vezi la 1 Regi 11,26-40) şi de aceea probabil el n-a spus că Ieroboam "era tot în Egipt", aşa cum a precizat scriitorul cărţii Regi.
Au trimis să-l cheme. [A trimis şi l-a chemat, KJV]. Unii consideră că aceasta înseamnă că el a fost chemat nu din Egipt, întrucât se reîntorsese deja (vezi v. 2), ci din Efraim (vezi la 1 Regi 12,3). El a fost chemat la Sihem, unde se adunaseră seminţiile pentru a analiza posibilitatea de a-l face rege pe Roboam.
Aspră robie. Poporul avea motive îndreptăţite să se plângă, deoarece planul lărgit de construcţii publice al lui Solomon pusese o povară grea de biruri şi îi obligase să se înroleze în detaşamente de muncă obligatorie (1 Regi 5,13.14). Cererea era cu totul legitimă, de aceea atât dreptatea, cât şi prudenţa cereau ca noul rege să acorde atenţia cuvenită chestiunii care îi fusese prezentate.
Dacă vei fi bun. Nu există regulă mai bună de conducere ca bunătatea. În familie, la şcoală, la magazin şi oriunde bunătatea încălzeşte inima şi face prieteni. Dacă Roboam ar fi tratat pe poporul său cu bunătate, arătându-le că în calitate de rege al lor avea misiune să le slujească şi să le poarte de grijă, le-ar fi câştigat inima şi şi-ar fi salvat regatul.
Bătrânii. Înţelepciunea se înmulţeşte odată cu anii şi cu experienţa. Tinerii au nevoie de sfatul celor mai vârstnici şi cheamă necazul când dispreţuiesc sfatul perilor albi.
Tinerii. Sfatul sfetnicilor tineri ai lui Roboam n-a venit din inimi bune sau din minţi luminate. Răspunsul pe care l-au propus ei era formulat în cuvinte aspre şi intransigente, care nu puteau face altceva decât să atragă răzbunarea şi răzvrătirea.
Scorpioane. Aceste mici vietăţi cu ace ascuţite în coadă, care produc dureri violente, par să fie folosite aici ca simbol al unui bici prevăzut cu bucăţi ascuţite de metal, care făceau ca folosirea lui să fie deosebit de dureroasă şi nemiloasă. În felul acesta, Roboam spunea poporului său că îl va trata şi mai aspru decât tatăl său. În decursul veacurilor au fost oameni care au socotit că guvernarea trebuie să se facă prin putere şi nu prin bunătate şi îndurare şi că oamenii nu pot fi făcuţi să asculte decât prin forţa exagerată. Dar verdictul istoriei a fost totdeauna opus.
Aspru. Regele n-a dovedit nici o urmă de respect faţă de sentimentele supuşilor săi şi n-a dat pe faţă spiritul lui Hristos, ci a vorbit ca un despot oriental nemilos. El a urmărit, fireşte, să dea un spectacol de forţă, dar de fapt a făcut o demonstraţie nereuşită de slăbiciune şi lipsă de înţelepciune. Cuvintele aspre produc fapte aspre, în timp ce cuvintele bune venite dintr-o inimă bună duc la supunere şi ascultare, la conlucrare şi calm.
Dumnezeu. Vezi la cap. 11,4.
Nu-l ascultă. Regii înţelepţi au urechi care sunt receptive la glasul supuşilor lor. Când Roboam a preluat tronul, primul lui datorie ar fi fost să caute să cunoască nevoile poporului său şi să se străduiască să îndrepte greşeli anterioare. Prin lipsa lui de bunăvoinţă de a-şi pleca urechea, regele a iscat nesupunere şi s-a făcut răspunzător de răzvrătirea care a urmat.
Fiul lui Isai. Numai cu puţini ani înainte, David fusese un erou naţional. Acum, din cauza nebuniei odraslei sale, numele lui era detestat în Israel, iar seminţiile din nord erau hotărâte să pornească pe propria lor cale, independenţi faţă de sud.
De casă. De fapt, seminţiile ziceau: "Şi acum, David, vezi-ţi de treburile tale în propria ta ţară, iar noi ne vom vedea de treburile noastre". Acestea erau cuvinte de sfidare şi de răzvrătire. Zarurile fuseseră aruncate. De aici înainte casa lui David avea să domnească numai peste o parte din ţară, mai ales peste seminţia Iuda a lui David şi peste cea a lui Beniamin, în timp ce grosul seminţiilor urma să meargă pe propria lor cale, având proprii lui domnitori.
Cetăţile lui Iuda. Având în vedere că Roboam era din seminţia lui Iuda, era numai firesc ca, în împrejurări ca acestea, când celelalte seminţii renunţaseră la conducerea lui, propria sa seminţie să-i rămână credincios. Nu se ştie dacă Solomon scutise sau nu pe propria sa seminţie de o parte din impozitele grele şi de munca forţată pe care le-a aplicat poporului Israel ca întreg. Dacă a făcut-o, aceasta ar fi constituit un îndemn suplimentar să-l sprijine.
COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE
1-19 PK 87-91
1.2 �
PK 87
3-7 �
PK 89
4 �
�
PK 55; 4 T 628; 7 T 218