Iosafat. Capitolele 17-20 vorbesc despre Iosafat şi domnia lui. Rezumatul domniei lui din Regi este scurt (vezi 1 Regi 22,41-50). Capitolul prezent e specific Cronicilor.
Împotriva lui Israel. Prin politica lui neînţeleaptă de a cumpăra ajutorul Siriei împotriva lui Israel, Asa lăsase fiului său o moştenire de necazuri. De îndată ce Iosafat a preluat tronul, a fost nevoit să ia măsuri de apărare împotriva vecinului său din nord. Toate acestea au avut loc în prima parte a domniei lui şi evident înainte să facă alianţă cu Ahab (cap. 18,1).
Cetăţile lui Efraim. Compară cu cap. 15,8.
Cu Iosafat. Cea mai mare satisfacţie şi bucurie pe care le poate avea inima omului este de a şti că Domnul este cu el. Atât binecuvântări materiale, cât şi cele spirituale au venit asupra lui Iosafat şi a naţiunii ca urmare a prezenţei şi binecuvântării Domnului.
Cele dintâi căi. Cele dintâi căi atât ale lui David, cât şi ale lui Iosafat au fost mai bune decât anii lor de mai târziu. Înainte de adulterul lui cu Bat-Şeba şi de uciderea soţului acesteia (2 Samuel 11), David a trăit o viaţă care a avut o influenţă binefăcătoare. Asa a manifestat încredere în Dumnezeu şi loialitate faţă de principiile dreptăţii şi binelui, care nu au mai fost observate în anii lui de mai târziu (vezi cap. 16,2-10).
N-a căutat pe Baali. Cât a domnit Iosafat, cultul lui Baal ajunsese să stăpânească cu putere în regatul de nord. El a fost contemporan cu Ahab şi cu Izabela şi a trăit pe vremea când Ilie şi-a înălţat glasul protestând energic împotriva teribilei apostazii care cuprinsese atunci regatul de nord (vezi 1 Regi 16-22). Cronicile fac numai o scurtă referire la profetul acesta (cap. 21,12-15). Baalii erau reprezentări locale ale zeului masculin canaanit al fertilităţii (vezi vol. II, p. 40). Atât de obişnuit devenise cultul lor, încât Iosafat este remarcat şi lăudat că nu adoptase practica obişnuită a timpului său.
A alergat la Dumnezeul. Marea problemă din mintea multora în vremea aceea era dacă Iehova sau Baal va birui (vezi 1 Regi 18,21). Iosafat a fost profund supus lui Dumnezeu, în contrast izbitor cu purtarea regelui contemporan al lui Israel.
Inima lui s-a întărit [L-a înălţat, KJV]. Expresia aceasta este de obicei folosită într-un sens rău (vezi Deuteronom 8,14; 2 Cronici 26,16; Ezechiel 28,2.17), dar aici ea are un sens cu totul deosebit. Inima lui Iosafat a fost atrasă spre Dumnezeu şi spre căile Lui. Regele a găsit atât satisfacţie, cât şi bucurie în experienţa lui cu Dumnezeu. Încurajat de simţământul că îndurarea divină plana asupra lui, el a fost îmbărbătat să declanşeze noi reforme şi să încurajeze poporul în căile Domnului. Marea lui ţintă în viaţă era să înalţe pe Dumnezeu, nu persoana sa.
A îndepărtat... înălţimile. El a continuat lucrarea de reformă începută de tatăl său (cap. 14,3.5). Nu numai că Iosafat nu a umblat după Baal, dar a îndepărtat şi centrele lui de cult. Mai existau, însă, alte înălţimi care erau centre locale ale închinării lui Iehova (vezi la 1 Regi 3,2.4; 1 Cronici 16,39; 2 Cronici 1,3), şi pe acestea se presupune că le-a îngăduit să rămână (1 Regi 22,43).
A însărcinat pe căpeteniile sale. [A trimis la căpeteniile sale, KJV]. Regele a trimis solie căpeteniilor din diferite părţi ale ţării şi i-a îndrumat să facă pregătiri pentru instruirea poporului, probabil, de către leviţi şi preoţi. Ei înşişi nu au predicat (vezi PK 191).
Cartea legii. Moise dăduse învăţături importante care, dacă ar fi fost ascultate, ar fi însemnat mult pentru naţiune. Iosafat şi-a dat seama că propăşirea naţiunii sale depindea de ascultarea de poruncile Domnului. De aceea, a făcut tot ce i-a stat în putere ca poporul să ajungă să cunoască cerinţele divine, să părăsească păcatul şi să umble doar pe căile Domnului.
În cetăţile. [Prin toate cetăţile, KJV]. Măsurile luate de Iosafat n-au fost şovăielnice. Prin toată ţara au fost trimişi preoţi cu însărcinarea de a învăţa pe popor legea Domnului şi căile dreptăţii. Rezultatul eforturilor stăruitoare ale regelui pentru poporul său a fost o redeşteptare spirituală în toată naţiunea. Acesta a devenit cel dintâi mare rege reformator al lui Iuda.
N-am făcut război. Aceasta era în armonie în planul lui Dumnezeu. Domnului nu-i place războiului şi intenţiona ca poporul Lui să locuiască în pace.
Au adus lui Iosafat daruri. Probabil ca tributari ai lui Iuda (vezi 2 Samuel 8,2).
I-am adus şi ei vite. Unele din triburile care trăiau în partea de nord a Deşertului Arabiei, la est de Iuda, au devenit supuşi ai lui Iosafat şi i-au adus tribut în natură. Compară cu tributul lui Meşa din Moab, regele care a plătit o mare contribuţie în natură lui Ahab, regele contemporan din Israel (2 Regi 3,4).
La cea mai înaltă treaptă de mărire. Deoarece Iosafat a urmat cu credincioşie căile Domnului, Dumnezeu a fost cu el şi l-a făcut să devină tot mai puternic şi mai victorios.
Oameni viteji. [Oameni de război, KJV]. Dumnezeu i-a dat lui Iosafat pace şi a trimis "groaza Domnului" peste "toate împărăţiile ţărilor" dimprejurul lui (v. 10). Totuşi, binecuvântările acestea nu l-au oprit pe Iosafat să se pregătească pentru orice eventualitate.
o mie: Adna, căpetenia, cu trei sute de mii de viteji;
Părinţilor lor. Oamenii au fost adunaţi după familiile sau neamurile lor, prin urmare bărbaţii din acelaşi neam au luptat alături rudele lor.
Căpetenia. Probabil comandantul şef, întrucât Adna este menţionat primul şi avea corpul de armată mai mare sau poate cel mai mare (vezi mai jos la "trei sute de mii").
Trei sute de mii. Primele două cifre, 300.000 şi 280.000, sunt exact cifrele forţelor lui Iuda şi ale lui Iuda şi ale lui Beniamin de pe vremea lui Asa (cap. 14,8) şi dau un total de 580.000. Dacă următoarele trei cifre, 200.000 sub Amasia, 200.000 sub Eliada şi 180.000 sub Zozabad sunt suplimentare, ele dau un total suplimentar de 580.000 sau un total general de 1.160.000 de oameni în serviciul regelui, în afară de cei care erau în "cetăţile întărite ale lui Iuda" (v. 19). Cineva a apreciat că o armată de mărimea aceasta ar presupune o populaţie pentru Iuda şi Beniamin între 1500-2000 pe 1,6 km2, care este mult peste cea mai dens populată ţară a lumii noastre moderne. Întrucât totalul ultimelor trei cifre se suprapune exact peste totalul primelor două, s-ar putea ca cifrele pentru primele două căpetenii să reprezinte cifra totală a oamenilor şi celelalte trei cifre să reprezinte subîmpărţirile subordonate. Totalul s-ar putea de asemenea să se refere la totalul populaţiei masculine de vârstă militară. E puţin probabil ca o oştire de mărimea aceasta să fi fost strânsă vreodată pentru apărarea Ierusalimului.
Cuvântul tradus aici "o mie", 'eleph, nu denotă totdeauna numărul exact de 1.000 (vezi la Exod 12,37). De pildă, 'eleph este tradus "familie" în Judecători 6,15. Se consideră că 'eleph poate ţine locul uneori unităţilor mai mici de 1.000. Nu sunt date suficiente pentru a determina semnificaţia lui exactă în fiecare împrejurare.
De asemenea există o oarecare îndoială cu privire la traducerea unor anumite expresii ebraice pentru cifre (vezi la Estera 9,16; vezi de asemenea p. 122,123). De aceea, nu putem fi siguri cu privire la mărimea exactă a acestor oştiri.
Se predase de bunăvoie. Compară cu Judecători 5,9. Aceasta s-ar putea referi la o anumită faptă de vitejie într-un anumit timp de criză sau ar putea să însemne consacrarea pentru un anumit serviciu pe viaţă.
Înarmaţi. [Gata pregătiţi, KJV]. Adică instruiţi şi înzestraţi pentru serviciu, dar nu neapărat formând o armată permanentă (vezi la v. 19).
În toate cetăţile întărite. Nu se dau cifre cu privire la forţele din aceste cetăţi, dar fără îndoială ar fi fost necesar un mare număr de oameni pentru apărarea cetăţilor din toată ţara. COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE
1-19 PK 190-192
3-5 �
PK 190
5-9 �
PK 191
10-19 �
PK 192