Numeri 10 | Versiunea Dumitru Cornilescu

¹ Domnul a vorbit lui Moise și a zis:
² „Fă-ți două trâmbițe de argint; să le faci de argint bătut. Ele să-ți slujească pentru chemarea adunării și pentru pornirea taberelor.

Trâmbiţe de argint. Există trei cuvinte ebraice traduse trâmbiţe. Unul era cornul de berbec (Exod 19,13) folosit la Sinai şi la Ierihon (Iosua 6,5). Era trâmbiţa folosită la lucrările vremelnice, apoi era una numită aici de unii scriitori clarinet. Acesta era un tub drept şi subţire cu o gură strălucitoare.

³ Când se va suna cu ele, toată adunarea să se strângă la tine, la ușa Cortului întâlnirii.

Cu ele. Sunarea din ambele trâmbiţe însemna adunarea întregii tabere. Pentru o sunare semnificativă a trâmbiţelor, vezi Ioel 2,15.

⁴ Când se va suna numai cu o trâmbiță, să se strângă la tine căpeteniile, mai marii peste miile lui Israel.
⁵ Când veți suna cu vâlvă, să pornească cei ce tăbărăsc la răsărit;

Suna cu vâlvă. Cuvântul vâlvă este tradus strigăt în Ieremia 20,16 şi Amos 1,14.

⁶ când veți suna a doua oară cu vâlvă, să pornească cei ce tăbărăsc la miazăzi: pentru plecarea lor, să se sune cu vâlvă.
⁷ Când va fi vorba de strângerea adunării, să sunați, dar să nu sunați cu vâlvă.
⁸ Din trâmbițe să sune fiii lui Aaron, preoții. Aceasta să fie o lege veșnică pentru voi și pentru urmașii voștri.

Preoţii. Deoarece trâmbiţele erau folosite pentru sarcini religioase şi sunau în armonie cu dorinţele exprimate ale lui Dumnezeu, era numai firesc ca instrumentele să fie date în seama preoţilor şi să se restrângă suflarea din instrumente numai la ei.

⁹ Când veți merge la război, în țara voastră, împotriva vrăjmașului care va lupta împotriva voastră, să sunați cu vâlvă din trâmbițe, și Domnul, Dumnezeul vostru, Își va aduce aminte de voi și veți fi izbăviți de vrăjmașii voștri.

În ţara voastră. Referirea este la Ţara Sfântă, când aveau să înceteze peregrinările şi când folosul practic pentru care fuseseră făcute trâmbiţele avea să fie încheiat.

¹⁰ În zilele voastre de bucurie, la sărbătorile voastre și la lunile noi ale voastre, să sunați din trâmbițe, când vă veți aduce arderile de tot și jertfele de mulțumire; și ele vor face ca Dumnezeul vostru să-Și aducă aminte de voi. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.”

Zilele voastre de bucurie. Aceasta avea să însemne orice ocazie de recunoştinţă naţională (vezi 2 Cronici 5,12.13; 7,6; 29,27; Estera 9,19; Ioan 10,22). Sărbătorile voastre. Literal, la adunările voastre hotărâte, care înseamnă Paştele, Sărbătoarea Azimelor, Sărbătoarea Săptămânilor, Sărbătoarea Trâmbiţelor, Ziua Ispăşirii,

Sărbătoarea Corturilor (Levitic 23).

Lunile noi. Adică, prima zi a fiecărei luni, sau la fiecare lună nouă (Vezi articolul despre calendarul iudaic din volumul II).

¹¹ În ziua a douăzecea a lunii a doua a anului al doilea, s-a ridicat norul de pe Cortul întâlnirii.

În ziua a douăzecia. Aceasta a fost prima călătorie a izraeliţilor de la pustia Sinai, unde tăbărâseră aproape un an (vezi Exod 16,1; 19,1).

A anului al doilea. Un an şi ceva peste o lună de la începutul Exodului (vezi p. 187).

S-a ridicat norul. Norul stătuse deasupra Cortului Întâlnirii o lună şi nouăsprezece zile (Exod 40,17.34).

¹² Și copiii lui Israel au pornit din pustiul Sinai după taberele lor. Norul s-a oprit în pustiul Paran.

Pustia Paran. Limitele precise ale acestei pustii nu sunt determinate. În linii mari, ea se mărginea cu golful Acaba la răsărit, golful Suez la apus şi munţii Sinai la sud. Acesta era locul de locuit al lui Ismael (Geneza 21,21 şi compară cu Geneza 14,6; Deutronom 33,2 Habacuc 3,3).

¹³ Această întâi plecare au făcut-o după porunca Domnului dată prin Moise.
¹⁴ Întâi a pornit steagul taberei fiilor lui Iuda, împreună cu oștirile lui. Peste oștirea lui Iuda era mai mare Nahșon, fiul lui Aminadab;

Nahşon. În fiecare caz căpetenia (versetele 14-27) era comandantul seminţiei (capitolul 1,4-16) şi dădea toate ordinele în timpul marşului.

¹⁵ peste oștirea seminției fiilor lui Isahar era Netaneel, fiul lui Țuar;
¹⁶ peste oștirea seminției fiilor lui Zabulon era Eliab, fiul lui Helon.
¹⁷ Când a fost desfăcut Cortul, au pornit întâi fiii lui Gherșon și fiii lui Merari, ducând Cortul.
¹⁸ Apoi a pornit steagul taberei lui Ruben, împreună cu oștirile lui. Peste oștirea lui Ruben era mai mare Elițur, fiul lui Ședeur;
¹⁹ peste oștirea seminției fiilor lui Simeon, era Șelumiel, fiul lui Țurișadai,
²⁰ peste oștirea seminției fiilor lui Gad, era Eliasaf, fiul lui Deuel.
²¹ Apoi au pornit chehatiții, ducând Sfântul Locaș; până la venirea lor” ceilalți întinseseră Cortul.

Sfântul locaş. Aceasta nu se referă la Cortul Întâlnirii, care era transportat de gherşoniţi şi de merariţi, ci la obiectele sfinte, chivotul, etc., duse pe umeri de chehatiţi (vezi capitolul 4,4.15).

²² Apoi a pornit steagul taberei fiilor lui Efraim, împreună cu oștirile lui. Peste oștirea lui Efraim era mai mare Elișama, fiul lui Amihud;
²³ peste oștirea seminției fiilor lui Manase era Gamliel, fiul lui Pedahțur;
²⁴ peste oștirea seminției fiilor lui Beniamin era Abidan, fiul lui Ghideoni.
²⁵ Apoi a pornit steagul taberei fiilor lui Dan, împreună cu oștirile lui: ei erau coada tuturor taberelor. Peste oștirea lui Dan era mai mare Ahiezer, fiul lui Amișadai;

Coada. Adică, ariergardă, literal colector. Neftali, în parte de sub Dan, era în realitate chiar la urmă. Cuvântul este aplicat la Dumnezeu ca ocrotitor în Isaia 52,12; 58,8.

²⁶ peste oștirea seminției fiilor lui Așer era Paguiel, fiul lui Ocran;
²⁷ peste oștirea seminției fiilor lui Neftali era Ahira, fiul lui Enan.
²⁸ Acesta a fost șirul în care au pornit copiii lui Israel, după oștirile lor; așa au plecat.
²⁹ Moise a zis lui Hobab, fiul lui Reuel, madianitul, socrul lui Moise: „Noi plecăm spre locul despre care Domnul a zis: „Eu vi-l voi da.” Vino cu noi, și îți vom face bine, căci Domnul a făgăduit că va face bine lui Israel.”

Hobab. Versetul acesta nu lămureşte dacă Hobab Pan Reuel a fost socrul lui Moise, deoarece cuvântul înseamnă numai rudă de orice fel. Contextul trebuie să hotărască în fiecare caz. Reuel era socrul (Exod 2,16-21), deci Hobab, fiul lui, era cumnatul lui Moise (vezi PP 628).

³⁰ Hobab i-a răspuns: „Nu pot să merg; ci mă voi duce în țara mea și în locul meu de naștere.”
³¹ Și Moise a zis: „Nu ne părăsi, te rog; fiindcă tu cunoști locurile unde putem să tăbărâm în pustiu; deci tu să ne fii călăuză.

Tu cunoşti. Ca locuitor al deşertului, Hobab cunoştea bine semnele şi drumurile lui şi ştia unde să caute apă.

³² Și dacă vii cu noi, te vom face să te bucuri de binele pe care ni-l va face Domnul.”

Dacă vii cu noi. Probabil că până la urmă Hobab a consimţit să-i însoţească, deoarece copiii lui Hobab au locuit printre copiii lui Iuda (Judecători 1,16; 4,11).

³³ Ei au plecat de la muntele Domnului și au mers trei zile; chivotul legământului Domnului a pornit înaintea lor și a făcut un drum de trei zile, ca să le caute un loc de odihnă.

Chivotul legământului. Adică, al celor Zece Porunci (Numeri 14,44; Deutronom 10,8; 31,9.25; Iosua 4,7.18; 6,8). Un legământ este un acord. Legământul dintre Dumnezeu şi Israel a fost acordul prin care urmau să fie poporul Lui, să-L asculte şi să devină reprezentanţii Săi înaintea lumii şi prin care Dumnezeu avea să-i binecuvânteze şi să fie Dumnezeul lor (vezi comentariul pentru Exod 19,5 şi 24,7). A fost pe temeiul alegerii lor de bunăvoie de a accepta rolul de a fi poporul ales al lui Dumnezeu că El le-a dat cele Zece Porunci pe care ei au făgăduit să le asculte ca parte a acordului lor (Exod 19,8; 24,3.7). În mod potrivit, cele Zece Porunci, scrise cu mâna lui Dumnezeu pe două table de piatră, au ajuns să fie numite legământul (Deutronom 4,13), pentru că ele constituiau o copie scrisă a condiţiilor pe care se întemeia legământul. Chivotul însuşi, conţinând cele Zece Porunci, a ajuns astfel să fie cunoscut ca chivotul legământului (vezi comentariul pentru Exod 25,16 şi Numeri 1,50).

³⁴ Norul Domnului era deasupra lor în timpul zilei, când porneau din tabără.
³⁵ Când pornea chivotul, Moise zicea: „Scoală-te, Doamne, ca să se împrăștie vrăjmașii tăi și să fugă dinaintea feței Tale cei ce Te urăsc!”

Moise zicea. Pornirea copiilor lui Israel în călătoria lor spre Ţara Sfântă era o demonstraţie de credinţă şi de nădejde. Asupra lui Moise apăsa cea mai mare povară. Versetele 35 şi 36 raportează despre rugăciunea lui de dimineaţă pentru o bună călătorie în timpul zilei şi despre rugăciunea lui de seară pentru odihnă şi ocrotire. Apostolul Pavel vorbeşte despre Israel ca fiind botezaţi în nor şi în mare, pentru Moise (1 Corinteni 10,2).Comentariile lui Ellen G. White

33 PP375

34-36 SR 157

35,36 ED 38, PP 376

³⁶ Iar când îl așezau, zicea: „Întoarce-te, Doamne, la zecile de mii ale miilor lui Israel!”