Domnul a vorbit. Domnul prezintă acum voinţa Sa cu privire la anumite jertfe, acelea pentru slujbele de dimineaţă şi de seară, pentru zilele de Sabat şi pentru luni noi.

Darul meu. Ebraicul corban, din rădăcina a apropia, a trage aproape pentru un scop special. El se foloseşte la abordarea de către un judecător a unui caz, la venirea spre a consacra ceva, la aducerea unei jertfă. De aceea, corban a devenit termenul pentru orice dăruire (Marcu 7,11).

Hrana. Literal, hrana Mea. Textul ebraic este literal, jertfa Mea, chiar pâinea Mea şi nu jertfa Mea şi pâinea Mea. Obiceiul păgân de a jertfi hrană zeilor, presupusă a fi mâncată de ei, este o parodie a obiceiului aducerii de jertfe de către un popor pocăit lui Dumnezeu ca dovadă a întristării pentru păcat şi a unei serioase dorinţe de iertare (vezi DA 28; Levitic 21,6.17.21; 22,25; Maleahi 1,7).

Jertfele mele mistuite de foc. Poate că aceasta se referă mai ales la părţile de grăsime arse pe altar.

De un plăcut miros. Compară cu Levitic 1,9.13.17; Numeri 15,3 etc.

Jertfă mistuită de foc. Aici se vorbeşte mai ales despre slujba continuă a jertfei zilnice (Exod 29,38.39) cu făgăduinţele ei (v.42, 43, 45).

Fără cusur. Se cerea în mod expres şi se accentua ca mielul să fie desăvârşit (Evrei 9,14). Acelaşi lucru se ceruse şi pentru celelalte jertfe (Exod 12,5; Levitic 1,3; Numeri 19,2; 1 Petru 1,19).

Ardere de tot necurmată. O formă prescurtată zilnică sau continuă se află în Daniel 8,11-13; 11,31; 12,11. Aspectul continuu al acestei jertfe oferă o uimitoare paralelă cu Mielul lui Dumnezeu, a cărui jertfă adusă o singură dată este eficientă continuu. El a murit o singură dată pentru toţi (Evrei 7,3; 10,12.14).

Să aduci... dimineaţa. Compară cu Psalm 5,3: Doamne, auzi-mi glasul dimineaţa, care la început se putea să însemne o jertfă.

Seara. Literal, între cele două seri (vezi Exod 12,6; Numeri 9,3).

Arderea de tot necurmată. Adică pentru a fi adusă zilnic (Exod 29,42). Arderea de tot necurată şi tămâia necurmată (Exod 30,8) erau ca rugăciunile de dimineaţă şi de seară ale creştinului.

Adusă la muntele Sinai. Literal, făcută la muntele Sinai. Acesta este locul unde Moise a primit legile ceremoniale.

Jertfă de băutură. Dată tot la muntele Sinai (Exod 29,40). În locul sfânt. Probabil la picioarele altarului arderilor de tot, care era în interiorul curţii (Exod 29,42).

Vin. Ebraicul şecar. Jertfa de băutură, cu această singură excepţie, era făcută din vin obişnuit, iain. Cantitatea folosită pentru fiecare miel era aproximativ de 950 ml. Cuvântul şecar este adesea folosit pentru a indica o băutură care nu este făcută din struguri. Aceasta era făcută de obicei din cereale sau miere. De exemplu, în Levitic 10,9 lui Aaron şi fiilor lui li s-a poruncit să nu bea iain sau şecar când se pregăteau să intre în Cortul Întâlnirii. Mulţi comentatori aveau să insiste că în acest caz şecar trebuie să se refere la vinul cel mai nobil şi mai bun. Comentatorii evrei, în mare număr, vorbesc despre acest caz al folosirii lui şecar ca excluzând vinul diluat cu apă, sau vinul stors de curând.

Al doilea miel. Adică cel pentru jertfa de seară. Instrucţiunile precedente sunt cu privire la mielul de dimineaţă, dar ele se aplică şi la mielul de seară. Această jertfă încheia jertfele zilei, nefiind adusă după ea nici o altă jertfă.

În ziua Sabatului. Jertfa din Sabat era un adaos la jertfele zilnice necurmate aduse în fiecare zi a săptămânii. Aceasta înseamnă că în ziua de Sabat preoţii aveau de îndeplinit sarcini duble. La aceasta trebuie să se fi gândit Domnul când a spus că preoţii calcă Sabatul în Templu şi totuşi sunt nevinovaţi (Matei 12,5). În vremurile de mai târziu, era cântată o cântare specială în ziua de Sabat pentru a însoţi stropirea libaţiunii (Psalmi 92).

Două zecimi de efă. Aproximativ patru litri. O dată cu dublarea arderilor de tot din ziua Sabatului se dubla şi porţia altor elemente accesorii, precum făina şi vinul. Porunca cu privire la prezentarea jertfei de băutură împreună cu arderea de tot se află în cap. 15,5.

Afară de. Adică în plus. Jertfa zilnică nu trebuia să fie omisă din cauza jertfelor suplimentare din ziua de Sabat. Jertfele suplimentare prescrise erau şapte la număr (Levitic 29,35-37; Numeri 28,11.19.26; 1,7).

La începutul. Aceasta se poate să fi fost dată de Dumnezeu pentru a compensa celebrările idolatre ale fiecărei luni noi, care desigur că se concentrau în închinarea la lună. Atunci sunau trâmbiţele de argint (cap. 10,10). În anii de mai târziu, în ziua aceasta afacerile încetau (Amos 8,5; 1 Samuel 20,5; Isaia 1,13).

Trei zecimi de efă. Aproximativ 6 litri.

Ca dar de mâncare. Pentru fiecare viţel era o cantitate precisă de făină (vezi cap. 15,9).

Două zecimi de efă. Aproximativ patru litri, tot atât cât pentru un berbec (cap. 16,5).

O zecime de efă. Compară cu cap. 15,4. Darul de mâncare trebuia să însoţească fiecare dintre cei şapte miei amintiţi în v.11.

Jertfele de băutură. Pentru a însoţi diferitele jertfe în cantităţile prescrise.

În fiecare lună. La lunile noi aveau să fie adus un număr mai mare de jertfe. De aceea era nevoie de mai multă atenţie şi chiar mai mult lucru decât în zilele de Sabat. Astfel, copiii lui Dumnezeu aveau mai puţine ocazii de a fi ispitiţi de ritualurile idolatre ale păgânilor din jur pe vremea lunilor noi.

Un ţap. Compară cu cap. 15,24.

Paştele Domnului. Aici nu sunt prescrise jertfe (vezi Exod 12,6.18.27; Levitic 23,5-8). Notează cerinţele ample din Ezechiel 45,23. Sărbătoarea aceasta nu mai fusese celebrată de când Israel părăsise Cades-Barnea, cu 38 de ani în urmă.

Ziua a cincisprezecea. Seara zilei a paisprezecea era sărbătoarea Paştelui (Exod 12,14). Ziua a cincisprezecea era ziua sărbătorii azimelor (Levitic 23,6). Ziua a paisprezecea a lui Abib sau Nisan, ziua Paştelui, era în realitate un post, nu o sărbătoare. Postul se termina cu mâncarea sacră a serii.

Şapte zile. Compară cu Exod 12,5; 13,6.7; Levitic 23,6.

Nici o lucrare de slugă. Literal, nici o lucrare agricolă. Orice ocupaţie care reclama muncă obositoare era interzisă (Exod 12,16; Levitic 23,7.8).

O jertfă. Jertfele speciale nu fuseseră prescrise anterior (vezi Levitic 23,8). Jertfele numite sunt aceleaşi ca şi cele pentru prima zi a fiecărei luni (v.11).

Darul lor de mâncare. Compară cu v.12, unde au fost poruncite aceleaşi slujbe pentru prima zi a fiecărei luni.

Un ţap. Acelaşi ca pentru luna nouă (v.15).

Afară de. Adică pe lângă arderea de tot zilnică. Ele erau aduse dimineaţa, după jertfa zilnică de dimineaţă.

În felul acesta. Toate jertfele speciale enumerate în v.16-25 ca acelea pentru prima zi a fiecărei luni erau aduse astfel în fiecare zi a sărbătorii azimelor (Levitic 23,5-8).

În ziua a şaptea. Compară cu Exod 13,6; Levitic 23,7.8. Prima şi ultima zi a sărbătorii erau identice în cerinţele lor.

Ziua celor dintâi roade. Aceasta este o expresie neobişnuită. Ea mai este numită sărbătoarea secerişului, a celor dintâi roade din munca ta (Exod 23,16) şi sărbătoarea săptămânilor pe vremea aducerii primelor roade din secerişul grâului (Exod 34,22; Deutronom 16,10; vezi şi Levitic 23,15-21).

Un dar de mâncare. Compară cu Levitic 23,16. Caracteristica principală a acestei zile era un dar de mâncare sau de cereale. El consta din două pâini numite primele roade ale Domnului (Levitic 23,17). Pâinile acestea erau făcute din primul grâu copt. Împreună cu aceste două pâini mai erau jertfiţi şapte miei, un viţel, doi berbeci, doi miei de parte bărbătească ca jertfă de pace şi un ţap ca jertfă pentru păcat (Levitic 23,18).

Încheierea săptămânilor. Adică cele şapte săptămâni numărate din prima zi a azimelor (Levitic 12,15-21).

Darul... de mâncare. Compară cu v.12, 20, care se ocupă de luna nouă şi sărbătoarea azimelor.

O zecime. Compară cu v.13, 21.

Un ţap. Ca adaos la cel jertfit cu cei doi miei (Levitic 23,19).

Afară de. Jertfa zilnică trebuie să fie adusă, chiar dacă mai era prescrise şi alte jertfe (vezi v.10, 15, 23). Importanţa jertfei zilnice nu trebuia să fie subordonată altora.