1 DOMNUL i-a vorbit lui Moise în șesurile Moabului, pe malul Iordanului, în dreptul Ierihonului:
2 „Poruncește-le[[xr:1]] fiilor lui Israel ca, din moșia moștenită, să le dea leviților niște cetăți de locuit; de asemenea, să le dai leviților și pășunea din jurul cetăților.

Cetăţi în care să poată locui. Leviţilor nu li s-au dat pământ, vii, livezi de măslini etc. ca moştenire. Era numai drept, însă ca ei să aibă locuinţe potrivite. De aceea au fost rezervate cetăţi ca locuinţe ale lor (Levitic 25,32).

Un loc gol. Literal, un loc deschis sau pământ de păşunat, de la verbul a mâna afară.

Aici referirea este la un teren în afara cetăţii, unde puteau fi duse vitele la păşune, sau se puteau amenaja grădini. Expresia loc gol , aşa cum este folosită aici, este egal cu cuvântul comun, care se referă la terenul liber şi comun pentru toată localitatea (vezi Ezechiel 48,10-20).


3 Cetățile să fie ale lor, ca să locuiască în ele, iar pășunile să fie pentru vitele lor, pentru averile lor și pentru toate viețuitoarele lor.

Vitele. Animale mari ca boi şi cămile. Dobitoace. Aceasta se poate referi la oi şi capre sau poate include tot şeptelul lor.


4 Pășunile cetăților pe care le veți da leviților să aibă, începând de la zidul cetății în afară, o mie de coți de jur împrejur.

O mie de coţi. Aproximativ 1/3 milă. În afară de vatra cetăţii lor, au fost prevăzute locuri pentru vite, grădini particulare, parcuri pentru recreaţie şi pentru scopuri de înmormântare.


5 Să măsurați în afara cetății latura dinspre răsărit două mii de coți, latura dintre miazăzi două mii de coți, latura dinspre apus două mii de coți și latura dinspre miazănoapte două mii de coți, așa încât cetatea să fie la mijloc. Atât să fie pășunile cetăților.
6 Dintre cetățile pe care le veți da leviților, șase[[xr:1]] să fie cetăți de scăpare, unde va putea să fugă ucigașul. În afară de acestea, să le mai dați alte patruzeci și două de cetăți.

Şase cetăţi de scăpare. Trei în Canaan şi trei pe partea de răsărit a Iordanului (vezi Numeri 35,14; Deutronom 4,43; Iosua 20,7.8).

Să fugă. Cetăţile de scăpare erau un sanctuar şi prin urmare un simbol al lui Hristos care ocroteşte pe păcătosul care fuge la El în credinţă (vezi Exod 21,13, Deutronom 19,2-9; Psalmi 46,1; 142,5; Isaia 4,6; Romani 8,1.33.34; Filipeni 3,9; Evrei 9,18.19).


7 Toate cetățile pe care le veți da leviților să fie în număr de patruzeci și opt[[xr:1]], cu tot cu pășunile lor.

Patruzeci şi opt. Compară cu Iosua 21,41.


8 Cetățile pe care le veți da din[[xr:1]] moșia fiilor lui Israel să fie mai multe de[[xr:2]] la cei ce au mai multe și mai puține de la cei ce au mai puține; fiecare să le dea leviților din cetățile lui după moștenirea pe care o va primi.”

După moştenirea pe care o va avea. Cetăţile aveau să fie distribuite în raport cu populaţia (vezi Numeri 26,54; 33,54; Iosua 21,16-32).


9 DOMNUL i-a vorbit lui Moise astfel:
10 „Vorbește-le fiilor lui Israel și spune-le: «Când[[xr:1]] veți trece Iordanul în țara Canaanului,
11 să vă[[xr:1]] alegeți niște cetăți care să vă fie cetăți de scăpare, unde să poată scăpa orice ucigaș care a omorât pe cineva din greșeală.

Fără voie. De la un verb a cărui rădăcină înseamnă a apuca pe un drum greşit, a comite o greşeală. Cuvântul folosit aici înseamnă, literal, din greşeală, din eroare (vezi Iosua 20,3; Eclesiast 5,6). Dreptul sanctuarului a fost recunoscut de cele mai multe naţiuni din îndepărtata antichitate.


12 Aceste[[xr:1]] cetăți să vă slujească drept cetăți de scăpare împotriva răzbunătorului sângelui, pentru ca ucigașul să nu fie omorât înainte de a se înfățișa în fața adunării ca să fie judecat.

Răzbunătorului. De la un cuvânt a cărui rădăcină înseamnă, în general, a răscumpăra, a acţiona ca rudă, în sensul de legătură personală apropiată. Îndatoririle acestor rude răscumpărătoare au ajuns multe şi variate. Una din aceste îndatoriri era de a răzbuna uciderea unei rude. Ea mai trebuia să încheie căsătorie cu cumnata văduvă fără copii (Rut 3,13), să cumpere

o rudă din robie, în care a ajuns din cauza împrejurărilor (Levitic 25,47.48), să prevină înstrăinarea proprietăţii familiei (Ieremia 32,8-12) şi să răscumpere o astfel de proprietate pentru a nu cădea în alte mâini (Levitic 25,25).

Înfăţişa în faţa adunării. Ce anume îndatoriri de îndeplinit avea adunarea nu este arătat în amănunt. Dar fără îndoială că toată procedura era juridică, cu prezentare de dovezi, discuţii şi hotărârea juriului (vezi Numeri 27,2; Deutronom 19,17; Iosua 20,6). Notează că Deutronom 19,12 are expresia bătrânii din cetatea lui.


13 Dintre cetățile pe care le veți da leviților, șase[[xr:1]] să vă fie cetăți de scăpare.

Şase. Cele şase cetăţi puse deoparte erau un loc de scăpare sigur, cu drumurile care duceau la ele bine întreţinute.


14 Să le dați trei cetăți dincolo[[xr:1]] de Iordan și trei cetăți în țara Canaanului, ca să vă fie cetăți de scăpare.
15 Pentru fiii lui Israel, pentru străin[[xr:1]] și pentru cel ce locuiește în mijlocul vostru, aceste șase cetăți să fie pentru scăpare: acolo va putea să scape orice om care va ucide pe cineva din greșeală.

Aceste şase cetăţi. Vezi Iosua 20,7.8 cât priveşte numele lor. Cel ce locuieşte. Sau colonist, referindu-se poate la o persoană care aproape se ataşase unei familii evreieşti.


16 Dacă[[xr:1]] un om îl lovește pe aproapele său cu o unealtă de fier și acela moare, este un ucigaș: ucigașul să fie omorât negreșit.

Unealtă de fier. Expresia aceasta nu cuprinde numai arme cum ar fi săbii şi suliţe, ci şi diferite instrumente de fier a căror primă întrebuinţare nu era în război, ci în scopuri paşnice. A fost intenţia de a ucide, fie premeditată, fie datorată unei mânii instantanee, aceasta este ceea ce se înţelege aici.


17 Dacă-l lovește cu o piatră pe care o ține în mână, de care poate muri, și moare, este un ucigaș: ucigașul să fie omorât negreșit.

Cu o piatră. Literal, cu o piatră a mâinii, ceea ce înseamnă o piatră destul de mare pentru a fi ridicată şi aruncată pricinuind moartea (Exod 21,18).


18 Dacă-l lovește cu vreo unealtă de lemn pe care o ține în mână, de care poate muri, și moare, este un ucigaș: ucigașul să fie omorât negreșit.

Unealtă de lemn. Ca un toiag de păstor, o măciucă, un baston etc.


19 Răzbunătorul[[xr:1]] sângelui să-l omoare pe ucigaș; când îl va întâlni, să-l omoare.

Răzbunătorul. Goel-ul sau ruda (vezi comentariul pentru v.12).

Îl va întâlni. Adică afară din cetatea de scăpare.


20 Dacă[[xr:1]] un om îl împinge pe aproapele său din ură sau dacă-l pândește[[xr:2]] și aruncă ceva asupra lui și acela moare

Împinge. Mai bine dacă-l împinge, adică de pe un loc înalt de unde căderea pricinuia moartea (vezi Ezechiel 34,21).


21 sau dacă-l lovește cu mâna[[xr:1]] din vrăjmășie și acela moare, cel ce l-a lovit să fie omorât negreșit: este un ucigaș; răzbunătorul sângelui să-l omoare pe ucigaș, când îl va întâlni.

Cu mâna. Adică pumnul lui.


22 Dar, dacă un om nu din vrăjmășie, ci neașteptat, fără să fi pândit, îl împinge pe aproapele lui sau aruncă asupra lui vreo unealtă

Nu din vrăjmăşie. Adică într-o izbucnire bruscă de mânie, provocat fiind, dar fără premeditare sau intenţie de a ucide (Exod 21,13; Deutronom 19,5).


23 sau vreo piatră care-i poate pricinui moartea – dar fără să-l fi văzut, fără să-l urască și fără a căuta să-i facă rău –, iar acela moare,
24 adunarea să judece[[xr:1]] între cel ce a pricinuit lovitura și răzbunătorul sângelui după aceste hotărâri:

Va judeca. Acuzatul era scos din cetatea din scăpare, probabil sub ocrotirea unei escorte, într-un loc unde adunarea să ia în considerare cazul (Exod 21,12-14; Deutronom 19,1-13).


25 adunarea să-l scape pe ucigaș din mâna răzbunătorului sângelui și să-l întoarcă în cetatea de scăpare unde fugise; să fugă[[xr:1]] acolo și să locuiască în ea până la moartea marelui-preot care este uns[[xr:2]] cu untdelemn sfânt.

Marelui preot. Siguranţa acuzatului consta în ascultarea lui faţă de legea cetăţii de scăpare şi de locuirea în ea. Făcând astfel, el era literal sub ocrotirea levitică sau eclesiastică şi astfel supus al marelui preot. O nouă administraţie avea să-i dea, în mod figurat, o nouă concesie pentru viaţă.


26 Dacă ucigașul iese din hotarul cetății de scăpare în care fugise
27 și răzbunătorul sângelui îl întâlnește dincolo de hotarul cetății de scăpare și îl omoară, răzbunătorul sângelui nu va fi vinovat de omor.
28 Căci ucigașul trebuie să locuiască în cetatea lui de scăpare până la moartea marelui-preot; după moartea marelui-preot, ucigașul se poate întoarce în ținutul moșiei lui.
29 Aceasta să vă fie rânduială de drept[[xr:1]] din neam în neam, în toate locuințele voastre.
30 Dacă un om omoară pe cineva, ucigașul să fie omorât pe[[xr:1]] temeiul celor spuse de martori. Un singur martor nu va fi de ajuns ca să fie osândit cineva la moarte.

Mărturia. Compară cu Deutronom 17,6; 19,15; Matei 18,16.


31 Să nu primiți răscumpărare pentru viața unui ucigaș vrednic de moarte, ci să fie omorât negreșit.

Nu... răscumpărare. De la forma substantivală a rădăcinii unui verb tradus de obicei a face ispăşire, a se curăţi. Aici el înseamnă că un ucigaş nu poate fi răscumpărat prin plătirea unui preţ de răscumpărare. Prevederea aceasta scoate în evidenţă demnitatea omului şi valoarea vieţii lui înaintea lui Dumnezeu.


32 Să nu primiți răscumpărare pentru cel ce trebuie să fugă în cetatea lui de scăpare, ca să se întoarcă să locuiască în țară înainte de moartea preotului.

Nu... răscumpărare. Acelaşi cuvânt ca mai sus. Locuirea forţată în cetatea de scăpare era privită ca o pedeapsă pentru neglijenţă, pentru comiterea unui omor din imprudenţă. Celui care ucidea fără intenţie un om nu îi era îngăduit să se întoarcă în căminul lui în schimbul unei sume de bani.


33 Să nu[[xr:1]] pângăriți țara în care veți locui, căci sângele celui nevinovat pângărește țara, și ispășirea sângelui vărsat în țară nu se va putea face decât prin sângele[[xr:2]] celui ce l-a vărsat.

Pângăriţi ţara. Pentru ţară nu putea avea loc nici o ispăşire (vezi Geneza 4,10; Deutronom 21,1-9; Psalmi 106,38).


34 Să[[xr:1]] nu pângăriți deci țara în care veți merge să locuiți și în mijlocul căreia voi locui și Eu, căci Eu[[xr:2]], DOMNUL, locuiesc în mijlocul fiilor lui Israel.»”

Voi locui şi Eu. Sanctuarul lui Dumnezeu era în mijlocul poporului Său şi constituia un motiv puternic de a se păzi de pângărirea ţării (vezi Exod 29,45; Numeri 23,21; 2 Cronici 20,11; Zaharia 2,19). Compară cu învăţătura bisericii Noului Testament din 2 Corinteni 6,16 şi starea ideală de pe pământul cel nou (Apocalipsa 21,3).

Comentariile lui Ellen G. White

7 PP 511

11-15 PP 515

26-33 PP 516