1 DOMNUL i-a vorbit lui Moise astfel:
2 „Poruncește-le fiilor lui Israel să-i trimită în afara taberei pe orice[[xr:1]] lepros[[fn:a]], pe oricine are o scurgere de sămânță[[xr:2]] și pe oricine este necurat din pricina unui[[xr:3]] trup neînsuflețit[[fn:b]];

Să izgonească. Orice persoană necurată ceremonial trebuia îndepărtată din apropierea taberei. Poate că au fost şi alte motive alături de principiul carantinei, care a făcut să fie dată această poruncă. Dar se pare că motivul evident este carantina.

Tabără. Aceasta s-ar referi la regiunea taberei în sensul cel mai amplu, extinzându-se pe toate părţile până la marginile ei (capitolul 2,3). Acelaşi cuvânt este tradus şi corturi în 2 Cronici 31,2 (în engleză).

Orice lepros. Vezi comentariul pentru Leviticul 13,2 şi nota suplimentară despre Leviticul 13. Iudeii priveau această boală ca un semn al neplăcerii lui Dumnezeu. În unele cazuri ea a fost într-adevăr un astfel de semn, precum rezultă în cazul Mariei (Numeri 12,12), Ghehazi (2 Regi 5,27) şi Azaria (2 Regi 15,5).

Lepădarea de sămânţă – Vezi comentariul pentru Leviticul 15. Categoria aceasta n-a fost exclusă din tabăra de afară.

Întinat prin atingerea de un mort – Această categorie de persoane era izgonită numai din tabăra interioară (vezi Levitic 11,24; 21,1.11).

Cuvântul tradus aici mort este nephesh, redat ca suflet în multe locuri (vezi comentariul pentru Geneza 35,18). El are sensuri diferite, şi aici se referă la un cadavru, privit ca necurat ceremonial (vezi Numeri 6,6; 11,6.7.9.10; Levitic 21,11). Cele trei categorii specificate aici aveau unele lucruri comune: 1) durata necurăţiei – şapte zile după înlăturarea cauzei; 2) concepţia lor ca fiind un mijloc de a-i pângări pe alţii care veneau în contact cu ei.


3 fie bărbat, fie femeie, să-i trimiteți în afara taberei, ca să nu pângărească tabăra, în mijlocul[[xr:1]] căreia locuiesc Eu.”

În mijlocul căreia Îmi am Eu locuinţa. Aceeaşi expresie este folosită despre Ţara Sfântă (vezi capitolul 35,34), ca îndemn de a nu pângări prin fapte de violenţă şi nedreptate.


4 Fiii lui Israel au făcut întocmai și i-au trimis în afara taberei; fiii lui Israel au făcut întocmai cum i-a spus DOMNUL lui Moise.
5 DOMNUL i-a vorbit lui Moise astfel:
6 „Spune-le fiilor lui Israel: «Dacă[[xr:1]] un bărbat sau o femeie va păcătui față de un om, arătând necredincioșie față de DOMNUL, și sufletul acela se va face astfel vinovat,

Un bărbat sau o femeie. Cuvintele ebraice de aici se referă la anumiţi indivizi.

Oameni. (engleză) De la un termen generic care înseamnă omenire.

Faţă de Domnul. Un păcat împotriva aproapelui este privit ca un păcat împotriva lui Dumnezeu şi, de aceea, este nevoie de aducerea unei jertfe, cât şi de o restituire faţă de persoana păgubită (vezi Numeri 5,7 şi compară cu Levitic 6,2-4). Deşi este posibil a păcătui împotriva lui Dumnezeu fără a aduce vreo vătămare aproapelui, nu este posibil a păcătui împotriva omului fără a comite păcat şi contra lui Dumnezeu.


7 să-și[[xr:1]] mărturisească păcatul pe care l-a făcut, să dea o despăgubire[[xr:2]] completă, să adauge a cincea parte și să dea întreaga sumă celui față de care s-a făcut vinovat.

Să dea înapoi. Literal, să restituie vina lui. Aici vina abstractă este folosită pentru lucrul concret pe care l-a furat, sau orice ar fi putut realiza prin faptul că dispunea de el. În întregime. Literal, cu căpetenia lui, adică în întregime. A cincia parte. Notează o compensare similară în Leviticul 6,5; 22,14 (vezi Levitic 27,11.27.31).


8 Dacă cel păgubit nu are o rudă căreia să i se dea despăgubirea, aceasta să-I revină DOMNULUI, adică preotului, în afară de berbecul[[xr:1]] ispășirii, cu care se va face ispășire pentru el.

Care să aibă drept. Acesta este cuvântul go’el, de la verbul a răscumpăra, a acţiona ca o rudă. El este aplicat la Hristos ca Răscumpărător (vezi Iov 19,25; Psalmi 19,14; 78,35; 103,4; Isaia 41,14; 43,14; 74,4; 54,5; 59,20; 60,16). Deoarece un israelit avea de obicei o rudă, este posibil ca omul fără rudenie să fie un prozelit.

La Domnul, la preot. Literal, pentru Iehova, pentru preot. Preotul era reprezentatul personal al lui Iehova, şi proprietatea devenea a lui (vezi Levitic 23,20). Berbec, jertfă de ispăşire. Jertfa cerută (Levitic 5,15; 6,6; 7,7), care aparţinea preotului în locul lui Iehova.


9 Orice dar[[xr:1]] adus preotului din lucrurile închinate de fiii lui Israel al lui să fie.

Darul. Cuvântul jertfă are sensul de ceea ce se ridică, adică, dintr-o grămadă mai mare, şi este consacrat unui scop sacru. Învăţătura iudaică este că aceasta se referă la primele roade (Exod 23,19), în aşa fel încât ele să devină proprietatea preoţilor (Numeri 15,19-21; 31,29.41.52; Deutronom 12,6.11). Ideea de contribuţie, fie în general, fie pentru un scop deosebit, se aplică aici în mod adecvat. Darul devenea partea preotului (Levitic 7,14.32.34).


10 Orice lucru închinat al lui să fie: orice i se va da preotului al[[xr:1]] lui să fie.»”

A Lui să fie. Versetul acesta aminteşte cele două surse ale venitului preoţesc: lucrurile cuvenite lui Iehova şi darurile pentru preoţi. Un preot ca individ nu putea pretinde daruri de la indivizi particulari. Actul de a da era o răspundere a proprietarului, supus faţă de această directivă generală şi faţă de principiul că tot ce cere Iehova ca fiind al Său trebuie să fie dat în primul rând.


11 DOMNUL i-a vorbit lui Moise astfel:
12 „Vorbește-le fiilor lui Israel și spune-le: «Dacă un bărbat are o soție care a călcat strâmb și i-a fost necredincioasă
13 și alt bărbat s-a culcat cu ea[[xr:1]], s-a împreunat cu ea fără să știe bărbatul ei, dar ea a tăinuit, deși s-a pângărit, fără să fie vreun martor împotriva ei, căci n-a fost prinsă în fapt,

Vreun martor. Pentru a convinge era nevoie de doi martori (Numeri 35,30; Deutronom 17,6; 19,15). Pedeapsa pentru vina dovedită era moartea (Levitic 20,10; Deutronom 22,22.27). Există numai o bănuială din partea soţului dar nu o dovadă clară.


14 și dacă peste bărbatul ei vine un duh de gelozie și este gelos pe soția lui care s-a pângărit sau vine peste el un duh de gelozie și este gelos pe soția lui care nu s-a pângărit,

Duh. De la ruach, tradus spirit în Vechiul Testament. El se află de 378 de ori în textul ebraic şi este tradus spirit de 232 de ori. Ideea dominantă a acestui cuvânt este putere. Când regina din Seba a văzut măreţia lui Solomon n-a mai fost spirit în ea (1 Regi 10,5 textul în engleză). Când Isaia vorbeşte despre caii din Egipt ca fiind carne şi nu spirit, el voia să spună că ei erau slabi în comparaţie cu Dumnezeu. Un om care este stăpân pe spiritul său este şi puternic şi de valoare (Proverbe 16,32; 25,28). Aici (Numeri 5,14) termenul indică un impuls sau o emoţie intensă.


15 atunci bărbatul să-și aducă soția la preot. Ca dar pentru ea, să aducă a zecea parte dintr-o efă de făină de orz; să nu toarne untdelemn peste ea și să nu pună tămâie peste ea, căci aceasta este o ofrandă pentru gelozie, o ofrandă de aducere aminte, care amintește[[xr:1]] o fărădelege.

A zecea parte dintr-o efă. Aproximativ 2,2 litri.

Floare de făină de orz. Un sortiment de făină ieftină, un aliment folosit de către cei foarte săraci (Judecători 7:13, Ioan 6:9,13) şi pentru animale (1 Regi 4:28). Făina de calitate cerută în cazul altor jertfe (Ezechiel 46:14) nu era folosită în asemenea situaţii în care imoralitatea şi infidelitatea erau aduse în discuţie. Ingredientele ieftine ale acestui tip de jertfă erau un indicator al brutalităţii şi grosolăniei faptei păcătoase.

Să nu toarne ulei pe ea. Aceasta era una dintre cele mai nefericite situaţii, deci folosirea uleiului, un simbol al bucuriei şi fericirii, era exclusă. Folosirea uleiului şi tămâii, deşi acestea făceau parte din darul de mâncare al primelor roade, nu era permisă în jertfa pentru păcat a omului sărac. (Lev 2,15; 5,11).

De gelozie. Termenul ebraic este un plural, gelozii, întrucât jignirea, dacă femeia era vinovată, era atât împotriva lui Dumnezeu cât şi a soţului ei. De asemenea, erau vinovate mai multe persoane.

De descoperire. [De aducere aminte, trd. KJV]. O exprimare ce aduce aminte omului că Dumnezeu nu acopere nelegiuirea, nici nu o uită până când nu este mărturisită (1Rg 17,18; Eze 29,16; Osea 8,13; Ier 44,21; Psa 25,7).


16 Preotul s-o apropie și s-o pună să stea în picioare înaintea DOMNULUI.

Înaintea Domnului. Adică în tabernacol.


17 Apoi să ia apă sfântă într-un vas de pământ, să ia praf de pe podeaua Lăcașului și să-l pună în apă.

Apă sfinţită. Aceasta ar trebui să fie apa din ligheanul de aramă ce era rezervat pentru abluţiunile preoţilor (Exo 30,18.19). Unii teologi susţin că este vorba de apă curgătoare (vezi Num 19,17; Lev 14,5). Această expresie nu este folosită în nici un alt loc în Biblie. Nu există nici o asemănare între această apă sfinţită şi aşa-zisa apă sfinţită folosită de unele biserici din zilele noastre.

Un vas de lut. Cel mai ieftin tip de vas, pentru a fi în conformitate cu calitatea inferioară a făinii – şi cu hidoşenia păcatului. Vasul este posibil să fi fost spart după ceremonie, ca şi în cazul jertfei pentru păcat (Lev 6,28; conf. 14,5.50). Unii comentatori sugerează că acest fapt implica viaţa distrusă a femeii, dacă ar fi fost găsită vinovată.

Ţărână. Motivul pentru această stipulare nu este clar. Probabil, fiind în sens sacru, ar răni doar persoana vinovată.


18 Să o înfățișeze înaintea DOMNULUI, să-i descopere capul și să-i pună în mâini o ofrandă de aducere aminte, o ofrandă pentru gelozie, iar în mâna preotului să fie apa aducătoare de blestem amar.

Să descopere capul femeii. Acesta era un gest al ruşinii (vezi Lev 10,6; 13,45; 21,10). Să-i pună în mâini. Această multitudine de gesturi ţintea descurajarea femeii, determinând

o să mărturisească dacă este vinovată.

Apele amarare. Exprimarea literală în ebraică este apele amărăciunii. Nu pentru că apa chiar ar fi avut gustul amar, ci pentru că pentru persoana vinovată ar fi avut urmări amare (vezi Ier 2,19; Eze 23,48).


19 Preotul să o pună să jure și să-i zică: ‘Dacă niciun bărbat nu s-a culcat cu tine și dacă, fiind sub autoritatea bărbatului tău, nu ai călcat strâmb, pângărindu-te, să nu-ți aducă nicio vătămare această apă aducătoare de blestem amar!

Sub puterea bărbatului tău. [În locul bărbatului tău, trd. KJV]. Textul ebraic afirmă sub bărbatul tău, însemnând supusă bărbatului tău. În Eze 23,5 este redat când era a mea, literal când era sub mine, iar Rom 7,2 unde cuvântul tradus femeie este un termen compus însemnând sub un bărbat, adică sub îndrumarea lui de cap de familie.

Să nu-ţi facă nici un rău. Adică să fie liberă de sub blestemul invocat, dacă nu este vinovată.


20 Dar dacă, fiind sub autoritatea bărbatului tău, ai călcat strâmb, pângărindu-te, și alt bărbat decât bărbatul tău s-a culcat cu tine’
21 – și preotul[[xr:1]] să o pună pe femeie să se jure cu blestem și să îi zică: ‘DOMNUL să[[xr:2]] te facă să ajungi de blestem și de pomină în mijlocul poporului tău, DOMNUL să facă să ți se usuce coapsa și să ți se umfle pântecele,

Să te facă să ajungi de blestem. Când oamenii blestemau sau depuneau un jurământ, urmau să amintească numele ei în blestemele invocate asupra celor ce aduceau ofensa, spunând: Să te facă Iehova ca pe acea femeie!

Coapsa. Însemnând probabil, ca femeia să nu mai dea naştere din nou unui copil sănătos (vezi v. 28). Ea ar deveni astfel o amară dezamăgire pentru soţul ei, fiind incapabil să-şi formeze un cămin.


22 iar această apă aducătoare de blestem să intre[[xr:1]] în măruntaiele tale, să-ți umfle pântecele și să-ți usuce coapsa!’ Și[[xr:2]] femeia să zică: ‘Amin! Amin!’
23 Preotul să scrie într-o carte blestemele acestea și să le șteargă cu apa amărăciunii,

Să le şteargă. Aceste cuvinte scrise urmau să fie spălate cu apă, şi transferate astfel acesteia.


24 ca să-i dea femeii să bea apa aducătoare de blestem amar, iar apa aducătoare de blestem amar să intre în ea și să-i pricinuiască amărăciune.

Să bea. Femeia bea apa după jertfa de mâncare (v. 26), dar acţiunea este anticipată aici.


25 Preotul să ia din mâna femeii ofranda pentru gelozie, să legene[[xr:1]] ofranda înaintea DOMNULUI și s-o aducă pe altar.
26 Apoi[[xr:1]] să ia un pumn din ofranda ei de aducere aminte, să îl pună să fumege pe altar, după care să-i dea femeii să bea apa.

Ca aducere aminte. Ca o aducere aminte lui Iehova pentru a împiedica ca apele amare să facă rău unei femei dacă era nevinovată. Acest termen este unul tehnic (Lev 2,2.9.16; 5,12; 24,7).


27 După ce i-a dat să bea apa, se va întâmpla astfel: dacă ea s-a pângărit și i-a fost necredincioasă bărbatului ei, când va intra în ea, apa aducătoare de blestem îi va pricinui amărăciune; pântecele i se va umfla, coapsa i se va usca, și femeia va fi de pomină[[xr:1]] în mijlocul poporului ei.

Va fi de blestem. Ea va fi un exemplu şi o avertizare pentru alţii.


28 Dar, dacă femeia nu s-a pângărit, ci este curată, va fi nevătămată și va putea rămâne însărcinată.

Neatinsă. Adică, va fi declarată nevinovată (vezi Ier 2,35) şi nu va păţi nici un rău. Va avea copii. O compensaţie ce implică favoarea divină, şi din acest motiv preţuită mult de israeliţi.


29 Aceasta este legea geloziei pentru femeia care, fiind sub autoritatea bărbatului ei, calcă strâmb[[xr:1]] și se pângărește,
30 precum și pentru bărbatul peste care vine un duh de gelozie și care este gelos pe nevasta lui: preotul s-o pună să stea în picioare înaintea DOMNULUI și să-i facă după toată legea aceasta.
31 Bărbatul va fi fără vină, dar femeia aceea își va purta[[xr:1]] vina.»”

Îşi va lua pedeapsa nelegiuirii ei. Principiul de bază al întregii încercări era că de fapt consecinţele erau în mâinile lui Dumnezeu.