1 Domnul a vorbit lui Moise și a zis:
2 „Ia pe Aaron și pe fiii lui împreună cu el, veșmintele, untdelemnul pentru ungere, vițelul pentru jertfa de ispășire, cei doi berbeci și coșul cu azimele,

Ia pe Aaron şi pe fii lui. Cronologic, acest capitol urmează după ultimul capitol al Exodului, în care este raportată construirea tabernacolului. Cele şapte capitole de până aici conţin instruirea lui Aaron şi a fiilor lui, pregătirea de care aveau nevoie înainte de a începe slujba la sanctuar.

Prima calificare pentru preoţie era descendenţa din Aaron. Erau ţinute registre genealogice cu mare grijă (2 Cronici 31,16-19). Celui care nu putea să prezinte o dovadă legală cu privire descendenţa aaronică nu-i era îngăduit să facă slujba de preot (Ezra 2,62; Neemia 7,64).

A doua calificare era să nu aibă o meteahnă fizică. Orice defect sau rană era de ajuns să împiedice pe un fiu al lui Aaron să se apropie de altar, sau chiar să intre în sanctuar. Descendenţa aaronică îl îndreptăţea la întreţinere, el putea să mănânce din partea de jertfe a preoţilor şi să primească o parte din zecime (Levitic 21,17-23). Mai departe, preotul trebuia să fie liber de orice necurăţie ceremonială şi să se abţină de la vin şi băuturi tari (cap. 10,8-10).

Slujba principală a preoţilor era să se apropie de Dumnezeu pentru popor (Levitic 10,3; 21,17; Numeri 16,5). Ei trebuiau să stea între un Dumnezeu sfânt şi un popor păcătos. De aceea, ei înşişi trebuiau să fie sfinţiţi. Chestiunea sfinţeniei este scoasă în evidenţă de repetate ori în descrierea lucrării preoţilor. Marele preot, în care era concentrată preoţia, este numit sfântul Domnului (Psalmi 106,16). Pe tabla de aur care era ataşată de mitra lui erau scrise cuvintele, Sfinţenie Domnului (Exod 28,36), şi despre el este spus în mod explicit că va purta fărădelegile săvârşite de copiii lui Israel când îşi aduc toate darurile lor sfinte (Exod 28,38).

Înainte ca marele preot şi fiii lui să fi putut începe slujba în sanctuar, ei trebuiau să fie puşi de-o parte în mod solemn pentru slujbă. Aaron trebuia să fie uns cu untdelemn sfânt şi fiii lui trebuiau să fie stropiţi cu untdelemn la uşa Cortului Întâlnirii, unde avea să aibă loc inaugurarea.


3 și cheamă toată adunarea la ușa Cortului întâlnirii.”
4 Moise a făcut cum îi poruncise Domnul; și adunarea s-a strâns la ușa Cortului întâlnirii.
5 Moise a zis adunării: „Iată ce a poruncit Domnul să se facă.”
6 Moise a adus pe Aaron și pe fiii lui și i-a spălat cu apă.

I-a spălat. Acesta era un simbol al naşterii din nou (Tit 3,5). Ei nu trebuiau să se spele singuri, deoarece curăţenia pe care o cerea Dumnezeu de la ei nu era ceva ce puteau să obţină singuri. Altcineva trebuia să îndeplinească această lucrare pentru ei.

Când cei doi fraţi s-au apropiat de lighean, mintea lor trebuie să fi fost ocupată cu semnificaţia şi importanţa lucrării pe care o îndeplineau. Aceasta era mai mult decât o baie obişnuită, era o curăţire spirituală. Aaron nu se putea curăţi de păcat. Cineva trebuia să facă acest lucru pentru el.


7 A pus tunica pe Aaron, l-a încins cu brâul, l-a îmbrăcat cu mantia și a pus pe el efodul, pe care l-a strâns cu brâul efodului cu care l-a îmbrăcat.

A pus tunica. După spălare a urmat îmbrăcarea lui Aaron cu hainele sfinte, însemnele slujbei lui. Acesta era un act simbolic, de aceea nu-i era îngăduit să se îmbrace singur.

În acest timp, Aaron trebuie să se fi simţit cu totul neajutorat. Totul trebuia să fie făcut pentru el, de către altcineva? El nu putea nici măcar să-şi pună mitra? Deşi putea s-o facă mai bine decât Moise. Dar nu, Aaron trebuia să se supună faţă de porunca lui Dumnezeu. El trebuie să fie făcut să simtă propria neajutorare. El trebuia să înveţe că nimic din ceea ce ar fi putut face el nu era primit de Dumnezeu. El trebuia să înveţe lecţia totalei dependenţe. Dumnezeu era cel care îl instala şi-l pregătea pentru slujbă. Dumnezeu era cel care îl îmbrăca cu haina îndreptăţirii divine (Psalmi 132,9).

Acum, Aaron era complet îmbrăcat. Avea lunga mantie albastră cu clopoţeii şi rodiile, efodul cu numele copiilor lui Israel săpate pe cele 2 frumoase pietre de onix, pieptarul cu cele 12 pietre şi Urim şi Tumim, şi mitra cu coroana ei de aur şi inscripţia: Sfinţenie Domnului.


8 I-a pus pieptarul și a pus în pieptar Urim și Tumim.
9 I-a pus mitra pe cap, iar pe partea dinainte a mitrei a așezat placa de aur, cununa împărătească sfântă, cum poruncise lui Moise, Domnul.
10 Moise a luat untdelemnul pentru ungere, a uns Sfântul Locaș și toate lucrurile, care erau în el, și le-a sfințit.

A uns sfântul locaş. Înainte de a-l unge pe Aaron, Moise a uns Cortul Întâlnirii şi mobilierul lui, inclusiv chivotul, după porunca lui Dumnezeu (Exod 30,26-29).


11 A stropit cu el altarul de șapte ori și a uns altarul și toate uneltele lui, și ligheanul cu piciorul lui, ca să le sfințească.
12 Din untdelemnul pentru ungere a turnat pe capul lui Aaron și l-a uns, ca să-l sfințească.

A turnat. După ce a uns Cortul Întâlnirii şi cele din cuprinsul lui, Moise l-a uns pe Aaron. Acesta a fost încoronarea lui ca mare preot (vezi Levitic 21,12; compară Zaharia 6,11-13). Ungerea a fost aşa de abundentă încât untdelemnul a curs pe barba şi hainele lui Aaron (Psalmi 133,2).


13 Moise a adus și pe fiii lui Aaron; i-a îmbrăcat cu tunicile, i-a încins cu brâiele și le-a legat scufiile, cum poruncise lui Moise, Domnul.
14 A apropiat apoi vițelul adus ca jertfă de ispășire; și Aaron și fiii lui și-au pus mâinile pe capul vițelului adus ca jertfă de ispășire.

Viţelul adus ca jertfă de ispăşire. Această jertfă de ispăşire nu era numai pentru Aaron şi fiii lui, ci şi pentru altar. Altarul avea rolul cel mai de seamă în slujba de împăcare şi de aceea el a avut parte de o ungere şi curăţire nouă.

În tot timpul ritualului de consacrare Moise îndeplinit rolul de preot. El a luat sângele şi l-a pus pe coarnele altarului, a vărsat restul de sânge la piciorul altarului, a ars grăsimea pe altar, a înlăturat viţelul prin arderea trupului lui afară din tabără. Aaron nu începuse încă lucrarea lui şi, din cauza aceasta, Moise a lucrat nu numai ca preot, ci şi ca mare preot. El a intrat în Sfânta Sfintelor să ungă chivotul mărturiei (Exod 30,26; Levitic 8,10).


15 Moise l-a înjunghiat, a luat sânge și a uns cu degetul coarnele altarului de jur împrejur, și a curățat altarul; celălalt sânge l-a turnat la picioarele altarului și l-a sfințit astfel, făcând ispășire pentru el.
16 A luat apoi toată grăsimea care acoperă măruntaiele, prapurul ficatului, cei doi rinichi cu grăsimea lor, și le-a ars pe altar.
17 Iar cealaltă parte care a mai rămas din vițel, și anume: pielea, carnea și balega le-a ars în foc, afară din tabără, cum poruncise lui Moise, Domnul.
18 A apropiat apoi berbecul pentru arderea de tot; și Aaron și fiii lui și-au pus mâinile pe capul berbecului.
19 Moise l-a înjunghiat și a stropit sângele pe altar de jur împrejur.
20 A tăiat berbecul în bucăți și a ars capul, bucățile și grăsimea.
21 A spălat cu apă măruntaiele și picioarele și a ars tot berbecul pe altar: aceasta a fost arderea de tot, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului, cum poruncise lui Moise, Domnul.
22 A adus apoi celălalt berbec, adică berbecul pentru închinarea în slujba Domnului; și Aaron și fiii lui și-au pus mâinile pe capul berbecului.

Berbecele pentru închinarea în slujbă. Ceremonia cu berbecele pentru consacrare a fost ultimul act în consacrarea lui Aaron şi a fiilor lui. Consacrarea era completă, şi ei erau împuterniciţi să îndeplinească diferitele slujbe preoţeşti de mijlocire.


23 Moise a înjunghiat berbecul, a luat din sângele lui și a pus pe marginea urechii drepte a lui Aaron, pe degetul cel mare al mâinii drepte și pe degetul cel mare de la piciorul lui cel drept.

Urechea dreaptă a lui Aaron. Aplicarea sângelui pe ureche însemna consacrarea ei în slujba lui Dumnezeu. De unde rezultă că Aaron trebuia să asculte cu băgare de seamă la poruncile lui Dumnezeu şi trebuia să-şi astupe urechile faţă de cele rele. Învăţătura aceasta este folositoare atât pentru slujbaş, cât şi pentru membrul laic. Bine ar fi dacă s-ar ţine seamă de ea, pentru că ascultarea face mai mult decât jertfele şi păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor (1 Samuel 15,22).

Degetul cel mare. Punerea sângelui pe degetul cel mare de la mâna dreaptă a lui Aaron însemna că de aici înainte fiecare faptă a lui trebuia să fie dreaptă. Mâna reprezintă lucrarea în viaţă, diferitele fapte externe, săvârşirea dreptăţii. Despre Hristos stă scris: Iată-Mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule (Evrei 10,7). Mâncarea Mea, spunea El, este să fac voia Celui ce M-a trimis (Ioan 4,34).

Degetul cel mare de la piciorul drept. Punerea sângelui pe degetul mare de la picior are aceeaşi semnificaţie. Ea înseamnă a umbla în lumină, a alerga pe căile lui Dumnezeu, stând alături de adevăr şi dreptate. Orice însuşire a fiinţei trebuie să fie consacrată lui Dumnezeu.


24 A adus pe fiii lui Aaron, a pus sânge pe marginea urechii lor drepte, pe degetul cel mare al mâinii drepte și pe degetul cel mare de la piciorul lor cel drept, iar sângele rămas l-a stropit pe altar de jur împrejur.

Pe altar de jur împrejur. Altarul fusese mai înainte uns cu untdelemn. Sângele jertfei de ispăşire şi sângele arderii de tot fusese aplicat pe el (cap. 8,10.15.19.24). Acum el era stropit cu sângele berbecului pentru consacrare. El a primit atenţie mai mult decât oricare altă parte a sanctuarului. Acesta, fără îndoială, din cauza importanţei lui pentru ungere. În mod practic, el a jucat un rol important pentru fiecare sacrificiu.


25 A luat grăsimea, coada, toată grăsimea care acoperă măruntaiele, prapurul ficatului, cei doi rinichi cu grăsimea lor și spata dreaptă;
26 a luat de asemenea din coșul cu azime, pus înaintea Domnului, o turtă fără aluat, o turtă de pâine făcută cu untdelemn și o plăcintă, și le-a pus pe grăsime și pe spata dreaptă.
27 Toate aceste lucruri le-a pus în mâinile lui Aaron și în mâinile fiilor săi, și le-a legănat într-o parte și într-alta, ca dar legănat înaintea Domnului.
28 Apoi Moise le-a luat din mâinile lor și le-a ars pe altar, deasupra arderii de tot; aceasta a fost jertfa de închinare în slujba Domnului, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului.
29 Moise a luat pieptul berbecului de închinare în slujba Domnului și l-a legănat într-o parte și într-alta, ca dar legănat înaintea Domnului; aceasta a fost partea lui Moise, cum poruncise lui Moise, Domnul.
30 Moise a luat din untdelemnul pentru ungere și din sângele de pe altar; a stropit cu el pe Aaron și veșmintele lui, pe fiii lui Aaron și veșmintele lor; și a sfințit astfel pe Aaron și veșmintele lui, pe fiii lui Aaron și veșmintele lor împreună cu el.
31 Moise a zis lui Aaron și fiilor lui: „Fierbeți carnea la ușa Cortului întâlnirii; acolo s-o mâncați, împreună cu pâinea care este în coș pentru jertfa de închinare în slujba Domnului, cum am poruncit, zicând: „Aaron și fiii lui s-o mănânce.”

S-o mănânce. Mâncarea aceasta rituală încheia ceremonia de consacrare. Mâncarea cărnii berbecului pentru consacrare este în contrast cu mâncare cărnii jertfei pentru păcat. Mâncarea cărnii berbecului avea loc spre a-i consacra pe preoţi, aşa încât ei să poată mânca din carnea jertfei pentru păcat şi să poarte păcatul poporului (cap. 10,17).


32 Iar partea care va mai rămâne din carne și din pâine s-o ardeți în foc.
33 Timp de șapte zile, să nu ieșiți deloc din ușa Cortului întâlnirii, până se vor împlini zilele pentru închinarea voastră în slujba Domnului; căci șapte zile se vor întrebuința pentru închinarea voastră în slujba Domnului.
34 Ce s-a făcut azi, Domnul a poruncit să se facă și de acum încolo ca ispășire pentru voi.
35 Să rămâneți dar șapte zile la ușa Cortului întâlnirii, zi și noapte, și să păziți poruncile Domnului, ca să nu muriți; căci așa mi s-a poruncit!

Şapte zile. Serviciul zilei se terminase, dar Aaron şi fiii lui nu puteau să plece decât după şapte zile. Acesta era un timp de studiu, de rugăciune, de meditaţie, de repetare a ritualului, ca să nu facă nici o greşeală când va sosi timpul să slujească.

Comentariile lui Ellen G. White 1-3 PP 359


36 Aaron și fiii lui au făcut toate cele poruncite de Domnul prin Moise.