O scurgere. Adică, o descărcare (RSV).
Capitolul acesta se ocupă cu diferite feluri de pângărire atât la bărbaţi, cât şi la femei. Întinările acestea nu înseamnă călcarea legii morale, deşi ele pângăreau atât persoana în cauză, cât şi pe alţii care veneau în contact cu ea. Unele aveau loc în cursul firesc al vieţii, ca situaţia unei femei în timpul soroacelor ei obişnuite (v.25) sau a unei scurgeri de sânge (v.19), sau a unui om în timpul somnului (v.16). Concluzionăm că celelalte pângăriri amintite nu rezultă din păcat, ci din funcţiile normale ale trupului, sau din stări anormale.
Este necurat. În acest capitol sunt amintite şase cazuri tipice: (1) Stări bărbăteşti anormale (Levitic 15,2-15, compară cu Levitic 22,4; Numeri 5,2). (2) Stări bărbăteşti normale (Levitic 15,18; compară cu Exod 19,15; 1 Samuel 21,5; 1 Corinteni 7,5). (4) Stări femeieşti normale (Levitic 15,19–23; compară cu Levitic 12,2; 20,18). (5) Relaţii conjugale nepotrivite (Levitic 15,24; compară cu Levitic 18,19; 20,18). (6) Stări femeieşti anormale (Levitic 15,25–30; compară cu Matei 9,20; Marcu 5,25; Luca 8,43).
Două turturele. În primul şi al şaselea caz enumerate la comentarea versetului 3, în care există stări fizice anormale, se cerea o jertfă, în celelalte cazuri nu se cerea niciuna. Jertfa cerută era cea mai mică dintre toate jertfele de sânge – turturea sau porumbel pentru jertfa pentru păcat şi aceleaşi pentru arderea de tot (vezi v.29, 30).
Ca să nu moară. Oricine ar fi îndrăznit să vină la sanctuar în timp ce era pângărit, ar fi pângărit şi sanctuarul, în ciuda faptului că în cele mai multe cazuri pângărirea personală era involuntară şi nu se cerea aducerea de jertfă. Regulile acestea dovedesc interesul lui Dumnezeu în ce priveşte sănătatea şi curăţenia personală şi în acelaşi timp serveau spre a scoate în evidenţă sfinţenia lucrurilor sfinte. Pângărirea ceremonială simboliza pângărirea morală. În legile levitice deosebirea dintre păcatul adevărat şi necurăţie este făcută în mod clar.
Dumnezeu urăşte păcatul. El a văzut începutul şi lucrarea lui şi ştie ce este păcatul. El mai urăşte şi necurăţia de orice fel, chiar dacă ea nu poate fi numită în mod specific păcat. Dumnezeu face deosebire între păcat şi necurăţie şi nu consideră delicvenţă morală ceva ce nu este decât necurat. Dar Dumnezeu nici nu scapă din vedere să le descopere oamenilor că nu-I place necurăţia de nici un fel. Nu trebuie să pierdem din vedere învăţătura aceasta. Dumnezeu cere sfinţenie, El cere curăţenie, El cere să devenim modeşti şi umili. El cere să nu ne adormim sensibilitatea prin nimic care ar putea tinde să ne facă să luăm mai puţin aminte la glasul Său.
Comentariile lui Ellen G. White 4-12 MH 278