1 Iosua, fiul lui Nun, a trimis în ascuns din Sitim doi oameni, ca iscoade, zicându-le: „Duceți-vă de cercetați țara și mai ales Ierihonul.” Cei doi oameni au plecat și au ajuns în casa unei curve, care se chema Rahav, și s-au culcat acolo.

A trimis. Poate de preferat, „trimisese”. Iscoadele fuseseră trimise înainte de evenimentele relatate în cap. 1,10-18 (vezi la cap. 1,11). Este clar că Iosua n-a trimes iscoadele ca rezultat al neîncrederii, ci, mai de grabă, după porunca divină, Cei doi oameni trimişi au fost călăuziţi şi ocrotiţi într-un fel remarcabil. Credinţa în făgăduinţele lui Dumnezeu nu trebuie să înlocuiască silinţa şi efortul nostru, ci mai de grabă să le întregească.

Sitim. Sau „Abel-Sitim”, care înseamn㠄câmpia cu salcâmi” (Numeri 33,49). Iosif Flaviu, din secol I î.Hr., îl descrie ca fiind la 7 mile la răsărit de Iordan, şi cunoscut atunci ca Atila.
Aici a poposit Israel câtva timp. Aici i-au ispitit femeile moabite şi medianite. Aproape de acest confortabil cantonament se află cetatea Bet-Peor (Numeri 24,5,6) Tot aici şi-a ţinut Moise ultima lui cuvântare, şi aproape de aici a fost înmormântat (Deuteronom 4,46; 34,6).

În ascuns. Sau „spunându-le în ascuns”. Instrucţiunile lui Iosua pentru cei doi bărbaţi au fost date în ascuns, adică fără cunoştinţa poporului. În mintea lui era vie reacţia potrivnică faţă de popor (Deuteronom 1,22) şi au dat poporului raportul (Numeri 13,32), în timp ce aceste două iscoade au fost trimese de Iosua şi i-au raportat direct lui Iosua (Iosua 2,23). Din partea unui conducător este necesară prudenţa. Chiar dacă Iosua avea toată credinţa în Dumnezeu, totuşi el trebuia să facă tot ce-i sta în puterea lui spre a asigura succesul atacului. Ca general, el nu trebuia să intre într-o ţară străină şi ostilă fără ca mai întâi s-o cerceteze. Poate că precauţia aceasta a fost luată sub directiva lămurită a lui Dumnezeu ca mijloc de a-l încuraja pe Iosua. De asemenea, Dumnezeu o cunoaşte pe Rahav şi credinţa ei şi voia s-o salveze pe ea şi familia ei.

Casa unei curve. Scriitori iudei şi unii comentatori protestanţi au căutat să dovedească că Rahav era o simplă hangioaică. Dar nici ebraicul „zonah”, nici echivalentul grecesc din LXX nu permit o astfel de traducere. Aşa cum este folosit în tot cuprinsul VT şi aşa cum este tradus în Evrei 11,31 şi Iacov 2,25, cuvântul înseamn㠄curvă”. Fie că acum era aşa ceva, fie că fusese mai înainte, în casa unei astfel de persoane, au putut iscoadele să intre, fiind mai puţin bătător la ochi decât într-un loc public, pentru hrană şi găzduire.
Când lumina despre adevăratul Dumnezeu a apărut asupra inimii lui Rahav, ea s-a pocăit şi şi-a legat soarta ei de aceea a poporului lui Dumnezeu (PK, p. 369). Ei i-a fost dăruită onoarea să devină o strămoaşă a lui Hristos (vezi despre Matei 1,5). Cu toate acestea, oprobriul fostei ei vieţi de mai înainte se ţinea de ea, pentru că ea chiar şi după aceea este cunoscută ca o curvă. Experienţa ei învaţă trei lecţii mari:

  1. Păcatul mare nu este o barieră pentru pocăinţă.
  2. Mulţi dintre aceia care înainte de pocăinţa lor au dus o viaţă păcătoasă pot după aceea să se distingă ca eroi ai credinţei.
  3. O reputaţie odată compromisă se poate ţine de o persoană mult timp după ce pocăinţa a şters păcatul din viaţa ei.

2 S-a dat de știre împăratului din Ierihon și i-au spus: „Iată că niște oameni dintre copiii lui Israel au venit aici astă-noapte ca să iscodească țara.”

S-a dat de ştire. Cetatea era într-o stare de pericol. O armată, care doar de curând biciuise doi regi puternici, se afla cantonată la mai puţin de 15 mile depărtare. Poporul din Ierihon cunoştea minunile care l-au însoţit pe Israel în călătoria lui prin pustie, aşa cum s-a dovedit prin mărturia lui Rahav (v. 9-11). Ei trăiau cu groaza unui asediu iminent şi fiecare străin era privit ca suspect.

Astă noapte. Cele două iscoade au ales timpul de seară ca să intre, pentru că atunci era vremea când lucrătorii agricoli aveau să se întoarcă şi atunci atenţia avea să fie îndreptată mai puţin asupra celor două iscoade. În felul acesta, ei au sperat să se sustragă atenţiei, dar evident că îmbrăcămintea, limba sau înfăţişarea lor i-au dat de gol. Dacă Dumnezeu nu le-ar fi pregătit un adăpost, ei ar fi fost capturaţi şi fără îndoială că şi-ar fi pierdut viaţa. Chiar şi curva i-a recunoscut ca israeliţi, dar, nefiind împiedicată de prejudecăţi, ea a înţeles că era zadarnic să lupte împotriva lui Iehova şi s-a predat îndurării Dumnezeului lor. Se poate ca ea să nu fi ştiut ce înseamnă cuvântul „credinţă”, dar aceasta exista în inima ei (Evrei 11,31), şi şi-a găsit expresia atât în cuvinte, cît şi în fapte. (Iacov 2:25)


3 Împăratul Ierihonului a trimis la Rahav să-i spună: „Scoate afară pe bărbații care au venit la tine și care au intrat în casa ta; căci au venit să iscodească țara.”

Au venit la tine. După câte se pare, regele Ierihonului credea că iscoadele nu veniseră numai pentru găzduire („au intrat în casa ta”), ci şi s-o viziteze personal pe Rahav. Acum ea trebuie să aleagă între ţara ei şi conştiinţa ei. Dacă iscoadele avuseseră deja timpul sau ocazia să-i vorbească despre Dumnezeul lor, aceasta nu o ştim, dar nu orice fel de lumină pe care a avut-o a determinat-o să ia o hotărâre importantă, aceea de a împărtăşi soarta poporului lui Dumnezeu. După cuvintele „au venit la tine” atât LXX, cât şi traducerea siriacă adaug㠄astă noapte”, sugerând că era întuneric când ei au intrat. Duhul Sfânt impresionase inima lui Rahav şi, după câte se pare, pe ei i-a condus la casa ei, întocmai după cum El îi conduce şi astăzi pe solii lui Dumnezeu în căminele care caută după lumină.


4 Femeia a luat pe cei doi bărbați și i-a ascuns; și a zis: „Este adevărat că bărbații aceștia au venit la mine, dar nu știam de unde sunt;

A luat. Este evident c㠄îi luase”, adică înainte de a sosi slujbaşii. Dându-şi seama că sosirea străinilor era cunoscută şi de asemenea şi misiunea lor, probabil că aveau să fie căutaţi. Ea a luat hotărârea de a-i ascunde într-un loc sigur pe bărbaţi, unde probabil nu aveau să fie căutaţi.

I-a ascuns. Sau îi ascunsese (în mod literal „îl”), adică ea i-a ascuns separat pe fiecare într-un loc al lui. Avea să-i fie mai uşor să-i ascundă separat pe fiecare, şi de asemenea, dacă unul dintre ei era găsit, era o posibilitate ca celălalt să poată scăpa. Astfel de amănunte puteau fi raportate numai de un martor ocular.

Nu ştiam. Aici şi în versetul 5 sunt o serie de minciuni cu scopul de a salva viaţa. Este aceasta justificabil? Rahav era confruntată cu ceea ce ei i se părea o alegere între un rău mai mare şi unul mai mic: a lua parte la răspunderea morţii celor doi bărbaţi, pe care ea îi credea că sunt solii lui Dumnezeu, sau a spune o minciună şi a-i salva. Pentru un creştin, o minciună nu poate fi îndreptăţită niciodată, dar, la o persoană ca Rahav, lumina vine numai în mod gradat. A fost un timp când poporul lui Dumnezeu nu cunoştea adevăratul Sabat, astfel că l-au călcat. A fost un timp când noi nu înţelegeam să dăm zecime sau să trăim sănătos. „Dumnezeu nu ţine seamă de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiasc㔠(Fapte 17,30). Dumnezeu acceptă ceea ce este intenţionat în mod sincer şi cinstit, chiar dacă în aceasta există un amestec de slăbiciune şi ignoranţă. Credinţa lui Rahav a fost dovedită şi era sinceră. Dumnezeu ne primeşte aşa cum suntem, dar trebuie să creştem în har (2 Petru 3,18).


5 și, fiindcă poarta a trebuit să se închidă noaptea, bărbații aceștia au ieșit afară; nu știu unde s-au dus: grăbiți-vă de-i urmăriți și-i veți ajunge.”
6 Ea îi suise pe acoperiș și-i ascunsese sub niște mănunchiuri de in, pe care-l întinsese pe acoperiș.

Îi suise. În mod literal, „a făcut să fie duşi sus”, adică pe acoperişul orizontal, atât de obişnuit în Orientul Apropiat. Conform cu legea iudaică, acoperişul trebuia să fie prevăzut cu un parapet (Deuteronom 22,8). Chiar şi acoperişul unei clădiri publice era orizontal (Judecžtori 16,27). Un acoperiş putea fi folosit ca loc de plimbare (2 Samuel 11,2) sau pentru rugăciune (Fapte 10,9). Rahav l-a folosit cum făceau mulţi alţii, pentru uscarea mănunchiurilor de in, din care avea să facă îmbrăcăminte de pânză de in; în acelaşi mod este folosit şi astăzi. Inul şi orzul sunt amândouă recolte timpurii (Evrei 9,31) şi aceasta era luna întâi (Iosua 4,19).


7 Oamenii aceia i-au urmărit pe drumul care duce la vadul Iordanului, și după ce au ieșit ei, s-a închis poarta.
8 Înainte de a se culca iscoadele, Rahav s-a suit la ei pe acoperiș

Înainte de a se culca. A dormi pe acoperiş era o practică obişnuită pe vreme caldă, iar, în clima tropicală a Ierihonului, vara sosea devreme. Iscoadele nu mai puteau face nimic până nu venea ea cu instrucţiuni în continuare. Ea încă îi mai putea preda regelui, dacă dorea s-o facă. Cu credinţă în inimă, ea s-a urcat acolo unde erau ei pentru a face aranjamente pentru propria siguranţă şi pentru aceea a rudelor ei, când Israel avea să ia cetatea.


9 și le-a zis: „Știu că Domnul v-a dat țara aceasta, căci ne-a apucat groaza de voi, și toți locuitorii țării tremură înaintea voastră.

Ştiu. Textul ebraic se înţelege: „ştiam” sau „am ştiut”. Ea foloseşte aici limba profeţilor, exprimând ceea ce a fost făgăduit, ca şi când ar fi fost deja îndeplinit. Credinţa ei era asemenea cu a lor. Aceasta era încurajarea de care avea nevoie Iosua şi copiii lui Israel.

Tremură. În mod literal, „topită”. Ea se referă aici mai ales la popoarele pe care Israel le biruise deja, aşa cum sunt enumerate în v. 10. La Ierihon sosise un raport despre faptele cele mari pe care le-a făcut Dumnezeu pentru ei (v. 12).


10 Fiindcă am auzit cum, la ieșirea voastră din Egipt, Domnul a secat înaintea voastră apele Mării Roșii și am auzit ce ați făcut celor doi împărați ai amoriților dincolo de Iordan, lui Sihon și Og, pe care i-ați nimicit cu desăvârșire.

Amoriţii. Un neam puternic care i-a supus pe băştinaşi Refaimiţi (Deuteronom 2,20.21). Biruinţa lui Israel asupra amoriţilor era o împlinire a făgăduinţei pe care o făcuse Dumnezeu încă pe când trăia Moise (Deuteronom 11,25).


11 De când am auzit lucrul acesta, ni s-a tăiat inima și toți ne-am pierdut nădejdea înaintea voastră; căci Domnul Dumnezeul vostru este Dumnezeu sus în ceruri și jos pe pământ.

Ni s-a tăiat inima. Cuvântul tradus „inim㔠(„inimi” – trd.engl.) este în ebraică la singular şi probabil că se referă la voinţa lor de a rezista. Într-o astfel de stare de spirit, oamenii sunt învinşi uşor. Poporul din Ierihon era îngrozit, şi cele două iscoade fără îndoială au înţeles că biruinţa era sigură.
Experienţa aceasta poate sluji spre a ne încuraja pe noi. Noi de asemenea ducem lupta Domnului sub „Iosua” cel ceresc. De altfel, în ciuda tuturor aparenţelor, forţele celui rău se ascund din faţa puterii vădite a lui Dumnezeu. El merge înaintea noastră, şi teama de noi şi de ceea ce Domnul a făcut pentru noi este în inima vrăjmaşilor Lui. Împărăţia întunericului se clatină spre căderea ei, iar Satana şi oştile lui ştiu aceasta. Având în vedere faptul acesta, să ne întărim; credinţa desăvârşită şi iubirea alungă teama (1 Ioan 4,18). Toţi locuitorii Ierihonului au auzit şi au tremurat; numai Rahav a trecut de la teamă la credinţă şi slujire.

Este Dumnezeu. Cum a aflat Rahav despre adevăratul Dumnezeu nu este descoperit. Ea nu avusese timp să capete multe informaţii de la cele două iscoade. Fără îndoială că principala ei cunoaştere rezulta din rapoartele despre felul cum Iehova, Dumnezeul lui Israel, a lucrat pentru ei. După ce a făcut mărturisirea ei de credinţă, Rahav a continuat să intre în relaţii de legământ cu Dumnezeu şi reprezentanţii poporului Său pentru păstrarea vieţii ei. Supunându-şi viaţa lui Dumnezeu, ea a primit asigurarea că aceasta avea să fie ocrotită în viitoarea judecată a Ierihonului.


12 Și acum, vă rog, jurați-mi pe Domnul că veți avea față de casa tatălui meu aceeași bunăvoință pe care am avut-o eu față de voi. Dați-mi un semn de încredințare

Un semn de încredinţare. În mod literal, „un semn de adevăr”. Ea a cerut două lucruri: 1) Să fie ocrotită ea şi familia ei, după cum şi ea îi ocrotise pe ei, şi 2) Iscoadele să-i dea „un semn de adevăr”, pe care israeliţii să-l recunoască şi să-l respecte. Ea nu avea soţ, dar i-a amintit pe mamă, tată, fraţi şi surori. După ce ea a obţinut de la iscoade un jurământ că ei vor cruţa viaţa ei şi a familiei ei, ei i-au dat un „semn” – o funie de fir cărămiziu la fereastră (v. 18). Întocmai ca şi sângele stropit pe uşorii uşii, funia aceasta garanta siguranţa celor care se aflau înăuntru.


13 că veți lăsa cu viață pe tatăl meu, pe mama mea, pe frații mei, pe surorile mele și pe toți ai lor și că ne veți scăpa de la moarte.”
14 Bărbații aceia i-au răspuns: „Suntem gata să murim pentru voi, dacă nu ne dați pe față; și când Domnul ne va da țara aceasta, ne vom purta cu tine cu bunăvoință și credincioșie.”

Să murim pentru voi. Ei i-au garantat cu vieţile lor siguranţa ei. Dacă (erau trădaţi) nu reuşeau, ea şi familia ei avea să fie ucisă.

Daţi pe faţă. În mod literal, „acest cuvânt al nostru”, aici o referire evidentă la „semnul de încredinţare” pe care-l ceruse ea. Înainte de a-l da, ei au căutat asigurarea că ea va păstra secret faptul că Israel aştepta să ia în curând Ierihonul. Neatenţia sau duplicitatea din partea ei îi dezlega de garanţia lor.


15 Ea i-a coborât cu o funie pe fereastră, căci casa în care locuia era lângă zidul cetății.

I-a pogorât. Dar nu înainte să fi avut loc convorbirea din versetele 16-20. Ca şi în cap. 1,10.11, un fapt viitor este inserat mai devreme decât ne-am fi aşteptat după poziţia lui cronologică. Astfel de repetări apar frecvent în Biblie.

Lângă zidul. Locuind, cum e cazul la ea, lângă zid, avea să-i fie oarecum uşor să pogoare iscoadele. Pentru informaţii arheologice cu privire la vechea cetate a Ierihonului, vezi pag. 42.


16 Și le-a zis: „Duceți-vă spre munte, ca să nu vă întâlnească cei ce vă urmăresc; ascundeți-vă acolo trei zile, până se vor întoarce; după aceea, să vă vedeți de drum.”

Spre munte. Aşezarea vechiului Ierihon este situată aproape de marginea vestică a văii, aici largă de vreo 14 mile, şi singurul munte prin apropiere este spre vest. În direcţia aceasta, la numai o milă de Ierihon, se înalţă munţii care formează ceea ce se cunoaşte ca pustia lui Iuda. Creasta cea mai apropiată este aşa de înaltă încât, cu mult înainte de seară, ea îşi aruncă umbra ei asupra cetăţii. În această regiune muntoasă sunt multe peşteri, şi aici iscoadele ar fi putut fugii şi ar fi fost în siguranţă până când cei care îi căutau s-ar fi întors. După aceea, pe timpul nopţii, ei şi-au putut continua drumul lor în siguranţă până la tabăra lor din Sitim.


17 Bărbații aceia i-au zis: „Iată cum vom fi dezlegați de jurământul pe care ne-ai pus să-l facem.

Bărbaţii aceia i-au zis. Sau „îi spusese”, adică înainte ca ea să-i pogoare. Este foarte improbabil ca ea să le fi dat drumul înainte de a se fi căzut de acord asupra condiţiilor discutate în versetele 16-20, sau că ea ar fi discutat cu ei despre astfel de probleme după ce au fost pogorâţi. Nici nu avea să-şi înceapă cuvântarea în casa ei şi să n-o continue până ce nu îi pogorâse peste zid. Declaraţia din versetul 18, „prin care ne-ai pogorât”, nu dovedeşte în mod necesar că aceste cuvinte au fost spuse după ce ei coborâseră. Vorbind despre viitor, ei se gândesc în mod firesc la prezent ca fiind în trecut, şi la acţiunea pe care o aveau acum în gând, ca deja completată (vezi vol. I, p. 27).


18 La intrarea noastră în țară, leagă funia aceasta de fir cărămiziu la fereastra prin care ne-ai coborât și strânge la tine în casă pe tatăl tău, pe mama ta, pe frații tăi și pe toată familia tatălui tău.

Funia aceasta. „Funia” de fir cărămiziu nu este aceeaşi cu „funia” (vezi pag. 15) cu care au fost coborâţi bărbaţii. În original, acestea sunt descrise prin cuvinte diferite. Cuvântul tradus „funie” (v. 15) sau „coard㔠este chebel, în timp ce cuvântul tradus aici, „funie” este tiqwah. În altă parte în Vechiul Testament (de 31 de ori), el este tradus „speranţ㔠sau „aşteptare” (Psalmi 62,5; 71,5 etc). El vine din rădăcina „a răsuci”, „a lega” şi, prin urmare, „a fi ferm”, „a fi tare” sau, la figurat, „a fi încrezător”, „a spera”. Ar fi fost absurd să se ceară de la Rahav să prezinte de la fereastra ei mijloacele prin care au fost scăpate iscoadele. Aceasta ar fi declarat de îndată tuturor spectatorilor tocmai lucrul pe care Rahav se legase să nu-l descopere. „Funia de fir cărămiziu” probabil că era din in. Un produs al ocupaţiei ei (v. 6), probabil, că nu avea să atragă atenţie prea mare.

Prin care. Adică fereastra, nu funia.

Şi strânge. O prevedere rezonabilă. Dacă rudele ei nu voiau să piară cu poporul din Ierihon, care nu credea, ele trebuiau să-şi arate credinţa lor prin găsirea de adăpost în locul de refugiu, cum au găsit Noe şi familia lui, în corabie. Tot aşa şi astăzi, aceia care ar dori să scape de judecăţile lui Dumnezeu asupra unei lumi necredincioase vor fi găsiţi asociindu-se cu alţii care au ales calea vieţii.


19 Dacă vreunul din ei va ieși pe poarta casei tale, ca să meargă afară pe uliță, sângele lui va cădea asupra capului lui, și noi vom fi nevinovați: dar dacă va pune cineva mâna pe vreunul din cei ce vor fi cu tine în casă, sângele lui va cădea asupra capului nostru.
20 Și dacă ne vei da pe față, vom fi dezlegați de jurământul pe care ne-ai pus să-l facem.”
21 Ea a răspuns: „Fie după cuvintele voastre.” Și-a luat rămas bun de la ei, și ei au plecat. Ea a legat funia cărămizie la fereastră.

Ea a legat. Probabil că nu înainte de timpul când prevederea aceasta devenise necesară, sau poate chiar în acea noapte, pentru ca mai târziu să nu uite. Ba mai mult, aceasta avea să-i inspire curaj şi speranţă, fiind în măsură să vadă acolo semnul eliberării.


22 Ei au plecat și au ajuns la munte, unde au rămas trei zile, până s-au întors cei care-i urmăreau. Cei care-i urmăreau i-au căutat pe tot drumul, dar nu i-au găsit.
23 Cei doi oameni s-au întors, s-au coborât din munte și au trecut Iordanul. Au venit la Iosua, fiul lui Nun, și i-au istorisit tot ce li se întâmplase.

Au venit la Iosua. Iscoadele i-au raportat direct lui Iosua (vezi despre v. 1) Probabil că învăţase lecţia de pe vremea când el împreună cu alţi 11 fuseseră trimişi de la Cadeş-Barnea, iar 10 s-au înapoiat cu un raport descurajator. Din motivul acesta poate că el a socotit că este înţelept să păstreze în taină misiunea celor două iscoade până ce primeşte raportul lor. Solia lor (vezi cap. 2,9-11.23.24) trebuie să-l fi încurajat pe Iosua şi pe popor să înainteze fără întârziere peste Iordan împotriva Ierihonului.


24 Ei au zis lui Iosua: „Cu adevărat, Domnul a dat toată țara în mâinile noastre, și toți locuitorii țării tremură înaintea noastră.”

Domnul a dat. Cât de diferit este raportul celor două iscoade la sfârşitul celor 40 de ani de peregrinaj, comparat cu cel al celor 10 iscoade, cu 38 de ani mai înainte (Numeri 13,31-33;)! Compară cu experienţa lui Ghedeon (Judecžtori 7,9-14).