Adomi-Ţedec. În mod literal domn al dreptăţii
Ierusalim. Primul loc din V.T. unde se află acest nume. Cât priveşte originea numelui părerile diferă. În general este admis că ultima parte a cuvântului înseamnă pace (vezi Evrei 7,21). Prima parte poate deriva fie dintr-un cuvânt care înseamnă moştenire. Fie dintr-un cuvânt care înseamnă statornicire, a căror idee de bază este asemănătoare. Este puţin îndoielnic că Ierusalimul de pe vremea lui Iosua este identic cu Ierusalimul de astăzi. Texte egiptene tot atât de timpurii ca şi secolele 19 şi 18 amintesc cetatea. Existenţa ei la aceea dată este confirmată de arheologie.
Scrisorile de la Amarna, datând de prin sec. al 14-lea î.Hr., aproape de vremea cuceririi Canaanului de către Israel, amintesc despre o cetate din Palestina cu numele de Urusalim, cetatea păcii. Acesta este numele ei în rapoartele asiriene de mai târziu.
Izvoare rabinice pretind că acest cuvânt derivă din numele pe care Avram l-a dat muntelui Moria, locul unde el a adus ca jertfă pe fiul său, plus numele de Salem din Geneza 14,18. Muntele Moria a ajuns mai târziu locul unde Solomon a clădit templul (2 Samuel 24,18-25; 2 Cronici 3,1) Din istorisirea redată în Geneza 22 se pare că nu exista nici o cetate pe muntele Moria în timpul lui Avraam, ci numai pe dealurile învecinate (vezi PP 703). Avraam a numit locul acela Iehova-jireh (Geneza 22,14), Domnul va purta de grijă. S-a susţinut de către unii că Moria este derivat din aceeaşi rădăcină şi înseamnă vedenia lui Iehova.
După interpretarea rabinică, numele Ierusalim ar fi o combinare a lui Yire şi Salem. Unul dintre vechile nume ale Ierusalimului a fost Yebusi sau Iebus (Iosua 18,16.28; Judecžtori 19,10.11). Iebusiţii au locuit acolo pe vremea Judecžtorilor, şi cetatea n-a fost luată de la ei decât pe vremea lui David.
Erau în mijlocul lor. Septuaginta redă schimbaseră partenerii. Transferul de fidelitate al gabaoniţilor a făcut să cadă asupra lor cea mai amară ură a foştilor lor prieteni. Se pare că Hotărârea lor i-a făcut pe gabaoniţii să rămână după aceea pentru totdeauna credincioşi faţă de Israel şi faţă de adevăratul Dumnezeu. Faptul acesta denotă că deşi metoda lor de a-şi asigura prietenia lui Israel a fost dubioasă, ei au fost, totuşi, sinceri în măsura luminii pe care o aveau.
I-a fost foarte mare frică. Ei s-au temut acum nu numai de puterea lui Israel şi de Dumnezeul lui Israel, cum se vădeşte, din rapoartele de la Ierihon şi Ai, ci şi de puterea militară a cetăţilor Gabaonului. Ei au considerat că orice înclinaţie de schimbare a partenerilor trebuie să fie oprită imediat.
Ca una din cetăţile împărăteşti. În mod literal, ca una dintre cetăţile împărăţiei. Importanţa cuvântului ca nu trebuie pierdută, pentru că el descoperă acurateţea scriitorului. Aşa cum s-a amintit mai înainte, cetatea nu avea împărat, ci era condusă de bătrâni (vezi cele despre 9,3). Aici este iarăşi o indicaţie indirectă că Gabaonul nu avea împărat, pentru că el era ca o cetate împărătească după mărime. După aceea Gabaonul a fost cetatea primului împărat al lui Israel, Saul (1 Cronici 8,29.30.33).
Hebron. În mod literal, înseamnă uniune, ligă, sau asociaţie. Acesta este una din cele mai vechi comunităţi locuite din Palestina, situată cam la 19 mile sud-vest de Ierusalim. El fusese zidit cu şapte ani înainte de cetatea Ţoan din Egipt (Numeri 13,22), vechiul Hyksos centrul Avaris-ului. Cu Hebronul au legătură multe evenimente patriarhale. Aici a locuit Avraam în câmpiile lui Mamre (Geneza 13,18; 18,1). Aici a murit Sara, şi Avraam a cumpărat peştera Macpela de la Efron hititul (Geneza 23,7-16) pentru locul ei de înmormântare. Mai târziu au fost înmormântaţi aici Avraam, Isaac, Iacov, Rebeca şi Lea. La Hebron au găsit cele 12 iscoade pe uriaşii lui Anac (Numeri 13,22.33) Locul păstra multe amintiri sacre pentru israeliţi.
Piream, împăratul Iarmutului. Piream înseamnă un măgar sălbatic; Yarmut, o înălţime. Cetatea aceasta era aşezată cam la 15 mile sud-vest de Ierusalim. Ea a fost identificată cu modernul Chirbet-Yarmuc, unde au fost descoperite rămăşiţele unor ziduri şi rezervoare de apă vechi. Nu se cunoaşte nimic despre dimensiunea ei din vremea lui Iosua, dar trebuie să fi fost socotită una dintre cele mai mari cetăţi împărăteşti din Palestina.
Iafia, împăratul Lachisului. Probabil că Iafia înseamnă vizibil sau cel strălucitor, cu ideea posibilă a personificării zeului. Lachiş, identificat acum cu marea movilă de la Tell-ed-Duweir este una dintre aşezările ocupate cele mai mari din vechea Palestină. Ea este cam la 30 de mile sud-vest de Ierusalim, în locul cunoscut ca Şefela, sau dealurile de jos ale lui Iuda. Ea domină şoseaua principală din Palestina centrală spre Egipt. Deşi aceasta este prima referire la ea din Biblie, Lachişul este amintit adesea în istoria israelită de mai târziu.
Debir, Împăratul Egbomului. Debir înseamnă oracol. Eglon poate să însemne rostogolire Locul a fost identificat cu titlu de încercare, cu Tell el-Hesi, despre care mai înainte se crezuse că el conţine ruinele Lachişului.
Suiţi-vă. Expresia aceasta este, din punct de vedere geografic, corectă, deoarece împăraţii ceilalţi locuiau regiunile şi dealurile de mai jos, iar Ierusalimul era la o altitudine relativ mai înaltă. Ierusalimul era cea mai apropiată cetate de vrăjmaşul comun de acum, şi astfel se afla în cel mai mare pericol. Aceasta poate justifica modul în care era condus Ierusalimului în această criză.
Să batem Gabaonul. În locul lui Iosua. Este de remarcat că nu auzim despre nici un atac împotriva lui Iosua şi oştirea lui în războaiele Canaanului. Cucerirea a fost în principal o campanie ofensivă din partea israeliţilor. În luptele spirituale, ca şi în cele militare, forma cea mai bună de apărare este adesea acţiunea ofensivă împotriva vrăjmaşului.
Amoriţii. Termenul acesta este de obicei adesea luat pentru oricare dintre neamurile canaanite, probabil pentru că amoriţii au fost cel mai tare popor al ţării. Locuitorii Ierusalimului au fost numiţi iebusiţi (Iosua 15,63); iar cei ai Hebronului, hitiţi (Geneza 23,2.3; 25,9.10). Gabaoniţii sunt uneori numiţi heviţi (Iosua 9,7), şi uneori amoriţi.
Au trimes lui Iosua. Gabaoniţii au fost la grea strâmtoare. Apărarea lor împotriva puternicei coaliţii era insuficientă. Ei au făcut apel la Iosua, în speranţa că, în ciuda fraudei lor, el va veni în ajutorul lor. Felul în care ei au privit spre ajutorul aliaţilor lor în vreme de necaz poate fi folosit drept exemplu pentru modul în care Îi putem cere ajutorul lui Dumnezeu când suntem puternic presaţi de vrăjmaşi spirituali. Ne putem simţi nevrednici de ajutorul divin din cauza păcatelor noastre, dar de asemenea putem şti sigur că nici o rugăciune sinceră după ajutor nu va rămâne fără răspuns.
Pe munte. Referirea este la lanţul de munţi numit regiunea muntelui în care erau aşezate unele dintre cele cinci cetăţi amintite mai înainte (cap. 21,11). Altele au fost în Şefelea; dar gabaoniţii, în graba lor, probabil că nu s-au mai îngrijit să facă distincţia. Cât despre ei, erau neliniştiţi că oştile celor cinci neamuri se apropiau de ei dinspre regiunea muntoasă a Ierusalimului (vers. 3,4). Ceea ce poate să pară o contradicţie este în realitate o asigurare a autenticităţii raportului, având în vedere că scriitorul a redat cu exactitate ceea ce i-au spus lui Iosua solii, chiar dacă aceasta se poate să nu fi fost întru totul corect din punct de vedere geografic.
S-a suit. Expresia aceasta şi cea din v. 9 au urcat sunt , din punct de vedere geografic, corecte, pentru că linia de marş de la Ghilgal la Gabaon este o urcare pe tot drumul. Distanţa de la Ghilgal la Gabaon era de circa 16,5 mile(26,7 km). Mărşăluind toată noaptea urcând spre Wadi- Kelt şi prin Wadi-Suweinit, Iosua a sosit dis-de-dimineaţă în apropierea cetăţii Gabaonului înainte ca amoriţii să-şi dea seama că el părăsise tabăra. Mergând întru apărarea Gabaonului, Iosua apăra şi cauza lui Israel. Cetatea domina treceri principale spre Palestina centrală şi sudică şi era nevoie să fie păstrată.
Şi toţi cei viteji. Septuaginta şi Vulgata îl omit pe şi. Cuvântul ebraic tradus şi mai poate fi tradus şi chiar, care se pare că exprimă mai bine sensul intenţionat aici. Atunci textul ar însemna că Iosua s-a suit cu o oştire de oameni aleşi, oameni de valoare, de curaj şi iscusiţi în luptă. Traducerea siriacă este de acord cu ideea astfel exprimată, redând şi toţi (au fost) puternici bărbaţi de valoare.
Domnul a zis. Poate mai bine pentru că Domnul spusese. Este clar că Iosua n-a întreprins expediţia fără să caute sfat de la Dumnezeu. Se pare că până la urmă el a învăţat lecţia aceasta.
Fără veste. Iosua a fost un bărbat expeditiv. Sarcina ce-i sta în faţă cerea acţiune imediată. Multe cauze sunt pierdute din lipsă de acţiune, sau acţiune care are loc prea târziu. Iosua a mărşăluit toată noaptea, şi dimineaţa era gata pentru acţiune înainte ca inamicul să aibă timp să se pregătească pentru luptă.
A mers. Mai preferabil mărşăluind la deal(R S V). Expresia aceasta este pur şi simplu explicativă despre cum Iosua a venit fără veste peste ei. El a făcut aceasta mărşăluind toată noaptea.
I-a pus în învălmăşeală. Sau a băgat panică în ei( R S V). Cuvântul ebraic folosit aici înseamnă a se grăbi încoace şi încolo înnebunit. Când are şi un obiect, ca aici, el înseamnă a confunda, a arunca în încurcătură, sau a pune în derută. În Exod 23,27, Dumnezeu făgăduise să trimită frica înaintea lui Israel şi să-i facă pe vrăşmaşii lor să întoarcă spatele înaintea lor. Învălmăşeala celor cinci împăraţi a fost împlinirea acestei făgăduinţe, şi este un exemplu al felului cum ar fi lucrat Domnul în toată cucerirea Canaanului, dacă israeliţii ar fi fost întotdeauna gata să lucreze în acord cu planul Lui.
Bet-Haron. În mod literal, casa unei caverne. Bet-Heron era alcătuit din două oraşe, cuprinzând oraşul de jos şi de sus, cunoscut azi ca Beit Ur el Foqa (de sus) şi Beit Ur et Tatha (de jos) Aceste oraşe controlează trecătoarea muntoasă. Iosua şi oamenii lui i-au urmărit pe amoriţi dintr-o direcţie nord-vestică faţă de acest punct. Drumul care coboară de la Bet-Haromul de sus la Bet-Haromul de jos era foarte stâncos şi accidentat, aşa de râpos încât în stâncă au fost tăiate trepte pentru a uşura coborârea. Acesta a fost locul unde Domnul a trimes pietrele de grindină asupra lor. Din punctul acesta, vrăşmaşul s-a întors într-o direcţie sudică, spre Iarmut şi Lachis, cetăţile de reşedinţă a doi din împăraţi.
Azeca. O cetate puternic fortificată la o scurtă depărtare nord-est de Lachis, cunoscută astăzi ca Tell ez Zakarîyeh. La ea se fac mai multe referiri în istoria de mai târziu a V.T.
Macheda. Aşezarea Machedei este nesigură, dar unii cred a fi fortăreaţa excavată de la Tell es Safi, adică Libna. Totuşi identificarea este îndoielnică având în vedere că era o altă cetate cu numele de Libna, afară de cazul că cetatea purta două nume.
Pietre mari. Precizate în acelaşi verset ca pietrele grindinii. Septuaginta conţine pietrele grindinii în ambele locuri. Este greu să credem despre aceste pietre ca fiind meteori, sau pietre literale. Dumnezeu folosise cu o ocazie anterioară piatra de grindină ca unealtă a nimicirii (Exod 9,18-26). S-au păstrat rapoarte despre mai multe furtuni din Est în care se spune că grindina avea o greutate de la o jumătate până la două treimi dintr-un pfund.
În China au fost cunoscute unele care cântăreau mai mulţi phunzi ucigând chiar şi vitele. Dumnezeu are cămări cu grindină (Iov 38,22,23) pentru a fi folosite în ziua luptei finale (Apocalipsa 16,21)
Domnului. Traducerea siriacă redă înaintea Domnului, sau în prezenţa Domnului. Propoziţia ebraică are o varietate de semeni, precum: cu privire la, din cauza, privitor la din pricină că. Semnele acestea exprimă ideea că ceea ce a spus Iosua era din cauza Domnului, sau cu privire la Domnul, adică , a vorbit după instrucţiune divină sau cel puţin cu aprobare divină. În consecinţă cuvintele sale n-au fost îngâmfate.
Opreşte-te. Verbul tradus aici opreşte-te este în general redat fii liniştit. Totuşi mai poate însemna şi a fi nemişcat, depinde la ce este aplicat. Fiind adresat soarelui şi lunii care de obicei nu produc sunet, natural că el ar avea sensul ultim. Scriitorul inspirat a folosit limbajul popular al vremii descriind chestiuni de ştiinţă. În realitate nu soarele este cel care se mişcă pe ceruri, ci pământul se învârteşte în jurul axei sale ceea ce marchează ziua. Dar chiar în epoca noastră modernă de iluminare ştiinţifică noi vorbim de înălţarea sau coborârea soarelui. Unii, a căror concepţie limitată despre Dumnezeu Îl deposedează de puterea de a se amesteca în legea naturală, socotesc că o oprire a rotaţiei pământului ar fi avut efecte dezastruoase asupra pământului însuşi şi posibil, asupra întregului sistem solar, dacă nu asupra universului. Dacă credem într-un Dumnezeu atotputernic, care, ca Creator şi Susţinător, controlează lucrările creaţiei sale, nu mai este nici o problemă.
Prelungirea zilei nu numai că a procurat timp în plus pentru totala nimicire a inamicilor lui Israel, ci a fost şi o demonstraţie semnal a puterii Dumnezeului lui Israel.
El dovedea că chiar zeii cărora li se închinau păgânii erau fără putere înaintea adevăratului Dumnezeu. Ei se închinau la zeul canaanit Baal şi la zeiţa Astarteea. Atât soarele cât şi luna cărora ei se închinau s-au dovedit a fi supuşi faţă de porunca lui Iosua, sub călăuzirea lui Iehova, Dumnezeul lui Israel.
La o citire întâmplătoare, unii cred că minunea a avut loc când soarele apunea, şi că soarele era, de aceea, ţinut exact deasupra orizontului. Dar versetul 13 afirmă că soarele s-a oprit în mijlocul cerului. Iosua şi oamenii lui au urmărit pe canaaniţi până dincolo de Bet-Haron. Având în vedere că lupta a început dis-de-dimineaţă, ar fi fost posibil să ajungă în acest loc înainte de amiază. Pe când Iosua stătea în vârful trecătorii de la Bet-Haron şi privea în jos la mulţimea cea mare a vrăjmaşului care fugea spre sud-vest înspre cetăţile lor întărite, el s-a temut că ziua se va dovedi a fi prea scurtă pentru a aduce victorie deplină. El ştia că timpul potrivit pentru a lovi era în timp ce inamicul era dezorganizat. Întârzierea ar fi dat timp pentru reorganizare. Cum s-a uitat înapoi spre răsărit către Gabaon el a văzut soarele, ca să zicem aşa , deasupra acelui punct. În spre vest, deasupra văii Aialonului, luna, în descreştere, abia se mai vedea încă. Dacă vremea ar fi fost aproape de apus, el ar fi văzut soarele în spre vest scufundându-se în mare în loc să-l vadă înspre est deasupra Gabaonului.
Cât priveşte lungimea timpului cu care soarele a întârziat în mersul său, în general este admis că a fost de o zi întreagă. Cu toate acestea textul ebraic nu specifică. În mod literal, el redă că soarele nu s-a grăbit să spună ca o zi perfectă, adică , aşa cum face când ziua este încheiată. Dar limba mai îngăduie şi redarea aproape o zi întreagă. Aceasta ar fi procurat timp pentru aducerea la îndeplinire a evenimentelor consemnate în versetul 28, deoarece exprimarea din acest verset pare să lase a se înţelege că Macheda a fost luată în aceeaşi zi.
Cartea Dreptului În mod literal cartea celui drept. Traducerea siriacă o numeşte cartea laudelor, sau cartea imnurilor. La carte se mai face referire directă numai de două ori în V T, aici şi 2 Samuel 1,18-27. Septuaginta aminteşte în 1 Regi 8,53 o carte a cântării, probabil tot o referire la Cartea Dreptului. Cartea, în totalitatea ei, pare să fi fost alcătuită din balade însoţite de introducere în proză, care se ocupau cu eroii islamici oameni drepţi - arătând cum au trăit şi ce au realizat. Evident că a fost compilată treptat, după cum au avut loc evenimentele aduse la îndeplinire de către aceşti bărbaţi şi femei. Faptul că balada din 2 Samuel 19,27 a fost compusă de David şi înregistrează în Cartea Dreptului nu este nici o dovadă că părţi din carte n-au existat mai devreme, poate, chiar, pe timpul lui Iosua. Remarcabilul eveniment al opririi soarelui şi lunii poate să fi fost înregistrat curând după ce el a avut loc.
Dacă este aşa, atunci când Iosua a înregistrat lupta de la Gabaon (vezi pag. 169), probabil că la scurt timp înaintea morţii lui, s-ar părea că el ar fi citat balada aceasta deosebită cu introducerea ei în proză ca parte a dării lui de seamă despre acest eveniment însemnat. Versetul 15 înseamnă că ea este o parte a citării, sau cel puţin cuvinte de comentare asupra conţinutului baladei. Prima parte a versetului 12 sub formă de introducere şi versetul 15 sub formă de încheiere au putut fi adăugate de scriitorul versetului 14, dar se pare mai probabil că totul, cu excepţia formulei de citat nu este scris oare în Cartea Dreptului, face parte din citat.
Într-o peşteră. În mod literal, în peşteră. Locul Machedei este nesigur (vezi versetul 10). Este vădit că undeva în apropiere de cetatea aceasta a fost o peşteră importantă.
Şi voi nu vă opriţi. În mod literal, iar voi, să nu staţi liniştiţi. Prompta trimitere de trupe a lui Iosua da pe faţă iscusinţa strategiei lui inspirată. Timpul era avantajos pentru o acţiune împotriva forţelor principale ale vrăjmaşului. Orice acţiune diversionistă, ca aceea a executării celor cinci împăraţi, ar fi însemnat întârziere costisitoare.
Bateţi-i pe dinapoi. Adică, puneţi în derută ariergarda oştirii. Cuvântul ebraic astfel tradus se întâlneşte numai aici şi în Deuteronom 25,18.
Tot poporul. Dacă este ca, cuvântul tot să fie luat literal, aceasta înseamnă că nici un israelit nu a fost ucis, nici unui rănit, nici unul dispărut în luptă. Textul ebraic declară în mod expres că împotriva nici unui singur israelit, nimeni nu a îndrăznit să ridice glasul, cu atât mai puţin o armă. Aceasta a fost o victorie completă şi glorioasă.
Toţi bărbaţii. Adică, toţi bărbaţii de război care merseseră cu el, după cum se spune în acelaşi verset. Iosua ştia să menţină bunăvoinţa oamenilor. El le-a acordat încrederea lui. Ei avuseseră părtăşie în luptă, şi meritau să vadă roadele lucrării lor, împărtăşindu-se de rezultatele finale. Adevăratul conducător împărtăşeşte atât bucuriile, cât şi necazurile serviciului cu conducătorii săi nu numai munca, ci şi roadele muncii. El face pe oamenii lui să simtă că ei sunt o parte a însărcinării şi nu numai un simplu zimţ din roata succesului. Iosua avea încredere în oamenii lui, şi ei aveau încredere în el. A proceda astfel, este pentru un conducător a-şi întări poziţia sa, iar nu a o slăbi. Încrederea dă naştere la încredere.
Pe grumajii. Procedarea aceasta era un obicei al Orientului după cum se poate vedea din anumite monumente asiriene şi egiptene. Acesta era un semn al victoriei depline. Pentru israeliţi aceasta era o demonstrare a completei subjugări la care aveau să fie obligaţi toţi potrivnicii lor. (vezi Geneza 49,8; 2 Samuel 22,41)
I-a spânzurat. Evreii n-au spânzurat pe oameni de vii înainte de vremea Romanilor. Victima era mai întâi ucisă şi apoi spânzurată, ca exemplu pentru ca alţii să fie împiedicaţi de la crime asemănătoare. Dar conform cu legea din Deuteronom 21,23, trupul nu trebuia să atârne peste noapte ca să nu pângărească ţara.
Pe la apusul. Având în vedere faptul că ziua a fost prelungită, nu există motiv de îndoială că apusul soarelui amintit în versetul acesta era în seara acelei remarcabile zile lungi.
Ziua aceea. După cât s-ar părea, ziua luptei de la Bet-Haron. Se pare că luarea Machedei a completat seria de întâmplări ale memorabilei zile. Aceasta a lăsat pe israeliţi fără pericolul de atac, pentru câtva timp. Ea a fost o zi mare, plină de evenimente mari.
Libna. Operaţiunile împotriva Libnei marchează începutul unei alte etape a campaniei. Libna era o cetate puternic fortificată la nord de Lachiş. Săpăturile aşezării au scos la iveală că ea a fost odată o fortăreaţă bine construită şi că în mod practic ea a fost nimicită prin foc cam în acea vreme.
Lachis. Aceasta a fost principala cetate fortificată din regiune şi a continuat să fie o fortăreaţă în istoria israelită de mai târziu. Aşezarea a fost excavată, şi astăzi este cunoscută ca Tell ed-Duweir. Aici au fost găsite faimoasele scrisori de la Lahiş de pe vremea lui Ieremia. Ruinele sunt cam la 30 de mile sud-veste de Ierusalim, şi 20 mile este de coasta mării. Lachis-ul este numit des în Vechiul Testament. Aceasta era o fortăreaţă importantă a cărei stăpânire un vrăjmaş de la sud trebuia să o asigure înainte de a înainta spre Ierusalim. (vezi 2 Regi 18,14.17; 19,8).
Ghezer. Această cetate este actualul Tell Jezer. În excavările de la această aşezare a fost găsit material arheologic important. Ea este aşezată la 18 mile nord vest de Ierusalim, Ghezerul era în afara direcţiei de marş a lui Iosua, dar Horam, regele ei, a venit în ajutorul Lachiş-ului. Iosua l-a bătut pe el şi oştirea lui, dar nu i-a luat cetatea (cap. 16,10). Este vădit că Horam avusese un pact de asistenţă mutuală cu regele Lachişului, în eventualitatea unui atac asupra oricăreia din cetăţi. Ghezerul a fost atribuit mai târziu ca o cetate levitică (cap. 21,22).
Eglon. Vezi cele despre versetul 3.
Hebron. Vezi cele despre versetul 3. Este evident că locuitorii Hebronului au numit un rege nou care să urmeze celui omorât mai înainte (versetul 24-26). Expresia toate cetăţile care ţineau de el arată că Hebronul era o metropolă (versetul 37), adică, o cetate mamă, cu mai multe cetăţi supuse jurisdicţiei ei şi dependente de ea. Tot aşa era şi Gabaonul, amintit în capitolul 9,17.
Debir. Numele canaanit era Chiriat-Sefer, care înseamnă cetatea cărţilor. În capitolul 15,49, el este numit Chiriat-sana, cetatea Palmierilor. EL era în ţinutul muntos al lui Iuda, cam la 12 mile sud-este de Hebron şi la aceeaşi distanţă sud-este de Lachiş. EL a fost identificat cu Tell Beit Mirsim. Ulterior, canaaniţii au reluat cetatea, dar Otniel, fratele lui Caleb, a recuperat-o mai târziu pentru Israel. Pentru bravura lui, el a primit de nevastă pe Axa, fiica lui Caleb (cap. 15,17). Cetatea a fost dată preoţilor (cap 21,15).
Toată ţara. Expresia muntele înseamnă regiunea muntoasă care se întinde la sud de Ierusalim.
Miazăzi. Ebraicul negeb. O regiune semi-aridă, de piatră, calcaroasă, cu numai câteva izvoare, cu verdeaţă, deposedată de pomi şi verde numai în sezonul ploios. Teritoriul oferea o ocazie pentru agricultorul harnic care nu numai că avea să are orice loc neted, dar să folosească chiar şi stâncile şi să le facă să întreţină recoltele şi viile sale.
Câmpia. Această regiune inferioară, Şefela, era regiune de la poalele muntelui dintre Iuda şi Filistia.
Costişele. Probabil terenul ondulat de la poalele Şefelei şi dintre aceasta şi câmpia Filistiei. Regiunea aceasta era brăzdată de pâraie şi văi şi deci fertilă şi prosperă.
Gosen. Nu regiunea cu acelaşi nume din Egipt, fostul loc de şedere al evreilor, ci o porţiune din Iudeea sudică. (cap. 11,16; 15,51).
Ghilgal. (vezi cele despre cap. 9,6; 10,7).